MANUALUL

AGENTULUI DE SECURITATE
-SUPORT DE CURS -

1
 CUVÂNT ÎNAINTE

Legiferarea activităţii de pază a apărut In România, încă din timpul Regulamentelor Organice, în diverse forme de organizare,
specifică Principatelor Române şi a evoluat, concomitent cu societatea românească, ca o necesitate obiectivă.
In zilele noastre, datorită acumulărilor masive de bunuri şi valori, precum şi a diversificării metodelor de operare a persoanelor cu
tentaţii vădit ilegale, necesitatea protejării acestora, devine şi mai stringentă, furnizorii serviciilor de securitate fiind nevoiţi să facă faţă unor
provocări tot mai ingenioase.
în acest context, securitatea privată a reapărut şi s-a dezvoltat din nevoia societăţii de a se autoproteja, devenind o adevărată
industrie, care oferă persoanelor fizice şi juridice, servicii tot mai diversificate.
De aceea, opinez că nevoia de securitate nu este un moft al persoanelor sau al deţinătorilor de bunuri şi valori ci, o măsură de
prevedere capabilă, să oprească sau să preîntâmpine, riscurile care decurg din tarele societăţii şi care, nu pot fi eradicate definitiv.
în acest sens, rolu! securităţii private este unul preponderent preventiv, iar serviciile private de securitate, devin o formă
complementară de manifestare şi exercitare a funcţiilor statului, în ceea ce priveşte garantarea proprietăţii şi siguranţa cetăţeanului.
Pentru realizarea acestui deziderat, creşterea calităţii serviciilor de securitate privată devine posibilă, numai într-un cadru legal
adecvat, care asigură organizarea şi funcţionarea societăţilor de pază şi protecţie, corelat cu un mediu de afaceri sănătos, care reglează cel
mai bine raportul dintre cerere şi ofertă.
Dar, acest obiectiv major al domeniului securităţii private, nu se .poate realiza decât cu personal calificat, a căror competenţe profe-
sionale trebuie certificate şi probate prin calitatea serviciilor prestate.
Pornind de la aceste cerinţe, remarca preocupările specialiştilor din cadrul Patronatului Serviciilor de Securitate (P.S.S.), pentru
consilierea furnizorilor de formare profesională şi dezvoltarea programelor de pregătire, într-o concepţie unitară, valabilă pe teritoriul
naţional.
Tocmai de aceea, editarea Manualului agentului de securitate, vine într-un moment oportun şi confirmă rezultatul acestor preocupări.
Scot în evidenţă, capacitatea autorilor de a elabora un manual accesibil persoanelor care exercită această ocupaţie de bază din domeniul
securităţii private şi de la care agentul de securitate porneşte evoluţia sa profesională.
Prin conţinutul său, Manualul agentului de securitate, împleteşte practica europeană cu cea românească, constituindu-se într-un
instrument util de pregătire comparabil cu cei din multe ţări membre ale Uniunii Europene.
Structura manualului este în concordanţă cu cerinţele standardului ocupaţional al agentului de securitate, redactat de P.S.S. şi aprobat
de Autoritatea Naţională pentru Calificări (A.N.C.)
Manualul se adresează, deopotrivă, furnizorilor de formare profesională care au un suport de curs uniformizat, societăţilor de
securitate privată care trebuie să continue formarea în profesie la locul de muncă, persoanelor care urmează cursul pentru calificarea de
agent de securitate, beneficiarilor serviciilor de securitate privată şi chiar persoanelor care doresc să devină agent de securitate. Autoritatea
de reglementare poate să se inspire din acest manual pentru a realiza o cât mai bună abordare legislativă a domeniului securităţii private.
Prin parcurgerea temelor cuprinse în manual, formatorii trebuie să transmită cursanţilor noţiunile teoretice de bază şi să asigure
formarea deprinderilor practice necesare executării cu responsabilitate a atribuţiilor de cei care au absolvit acest curs şi au dobândit
cunoştinţele minime de bază traduse prin dovedirea competenţelor necesare exercitării profesiei.
Pe baza certificatului de absolvire, în care sunt menţionate competenţele profesionale specifice acestei ocupaţii, persoanele în cauză,
pot practica această profesie, primordial în România dar şi în unele ţări cu legislaţie permisivă.
Prin redactarea acestui manual de iniţiere a personalului în tainele securităţii private, se deschide posibilitatea realizării unui feedback
permanent şi eficient, atât pe orizontală cât şi pe verticală, iar rezultatele acestuia, nu vor întârzia să apară.
Drept urmare, editarea şi utilizarea acestui manual, va aduce avantaje persoanelor fizice şi juridice beneficiare, în sensul că, pot
adăuga plusvaloare în derularea afacerilor lor, prestatorii vor avea suportul unei calităţi sporite a serviciilor oferite şi un capital de imagine
pe măsură, iar agentului de securitate satisfacţie profesională şi un trai decent.
Pe baza considerentelor de mai sus, apreciez mult eforturile tuturor specialiştilor din domeniul securităţii private, care şi-au adus
contribuţia la elaborarea acestui manual şi-mi exprim speranţa că, acesta va fi un îndrumar util pentru toate persoanele cărora le este
dedicat

Profesor universitar Dr. Anghel ANDREESCU

2
 SCOPUL ŞI OBIECTIVELE MANUALUI DE
CALIFICARE PROFESIONALĂ AL AGENTULUI DE SECURITATE

Calificarea profesională a personalului, constituie punctul de plecare pentru dezvoltarea normelor şi a standardelor din sectorul securităţii
private.
Standardele minime de pregătire se adresează, îndeosebi, persoanelor care urmează să se angajeze în domeniul securităţii pentru prima
dată, dar şi celor/acelora care necesită să parcurgă ciclul obligatoriu de pregătire în vederea certificării competenţelor lor profesionale.
Potrivit normelor legale, agenţii de securitate sunt obligaţi să-şi însuşească conţinutul teoretic şi deprinderile practice, prin parcurgerea unui
program minim de instruire faţă de care, furnizorii de formare profesională trebuie să aibă capabilitatea să le asigure calitatea şi direcţionarea
către principalele componente ale competenţei profesionale.
Standardele, normele şi calificările trebuie să se constituie într-un ghid pentru angajatori în evaluarea competenţelor şi performanţelor
agenţilor de securitate în vederea îndeplinirii sarcinilor lor specifice în cadrul firmei şi, în general, în sectorul securităţii private dar şi în societate.
Manualul de pregătire constituie un prim pas pentru activitatea de securitate. De asemenea, normele şi regulile stabilite pot oferi puncte de
referinţă pentru conceperea şi efectuarea pregătirii continue de către angajatori.
Cursanţii îşi pot dobândi competenţele şi cunoştinţele necesare într-un cadru structurat, autorizat şi capabil să asigure planificarea pregătirii
şi progresul în carieră. De asemenea, le permite libertatea de mişcare în cadrul multiplelor ocupaţii din sistem pentru a îndeplini funcţii diferite.
Partenerii sociali pot folosi pregătirea de bază ca punct de pornire în procesul de creştere continuă a calităţii activităţii şi profesionalizării
angajaţilor, care este una din condiţiile de bază pentru sporirea eficienţei şi credibilităţii industriei de securitate privată.
în urma calificării profesionale, candidaţii Ia postul de agent de securitate pot proba competenţa, pot avea un cadru de bază pentru
continuarea şi perfecţionarea pregătirii şi cuantificării progresului realizat, pot avea oportunităţi de a obţine o angajare şi posibilitatea de a se
mişca liber şi în afara ariei ocupaţionale. Vor fi, de asemenea, în măsură să aprecieze diferenţa faţă de alte programe de pregătire şi educaţie
prin compararea cu acest manual care trebuie să fie la îndemâna fiecăruia.
Obiectivul programului de pregătire de bază este acela de a realiza un standard profesional minim şi să ofere cunoştinţele generale şi
abilităţile practice minime necesare pentru îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor pentru fiecare agent de securitate, aflat în serviciu.
Manualul oferă posibilitatea realizării unei pregătiri uniformizate la nivelul ţării şi constituie un suport de curs folositor tuturor furnizorilor de
formare autorizaţi să desfăşoare astfel de cursuri, precum şi o bază de studiu la îndemâna agenţilor de securitate care avândul permanent asupra
lor le asigură continuarea pregătirii pe locul de muncă.
Pregătirea este orientată spre a cuantifica şi a măsura mai uşor performanţele privind:
- utilizarea tehnicilor de observare;
- întocmirea rapoartelor scrise şi formularea comunicărilor orale;
- abordarea relaţiilor cu beneficiarii;
- îndeplinirea eficientă şi efectivă a atribuţiilor funcţiei.

Pregătirea în sala de curs trebuie limitat! la timpul minim necesar, iar informaţiile teoretice să fie oferite, îndeosebi prin materiale scrise,
combinate cu prezentări video, urmate de răspunsuri la întrebări sau dezbateri interactive.
Transmiterea cunoştinţelor trebuie să se realizeze, cu respectarea unor principii de pedagogie deja consacrate, cum ar fi:
a) de la general, Ia particular;
b) de la abstract, la concret;
c) de la simplu, la complex;
d) de la uşor, la greu etc.
De asemenea, toate informaţiile teoretice trebuie să fie în relaţie nemijlocită cu activitatea practică sau în contextul practicii.
Manualul nu face trimiteri exprese la legislaţia în vigoare pentru
că:
o tratează principii şi reguli general valabile; o legislaţia este perfectibilă, cu posibilitatea adaptării suportului de curs la schimbări;
® bibliografia consemnează legislaţia în vigoare la momentul apariţiei manualului.
Prin utilizarea acestui manual, furnizorii de formare profesională trebuie să asigure cursanţilor noţiunile teoretice de bază şi să-i sprijine în
dobândirea abilităţilor strict necesare accesului în ocupaţia „agent de securitate", iar după angajare, acestea, să fie dezvoltate şi prin alte -forme
sau modalităţi de pregătire, corespunzătoare cerinţelor specifice fiecărei etape a evoluţiei lor profesionale.

MODULUL I:
PREGĂTIRE GENERALĂ JURIDICĂ

3
 TEMA 1.
REGLEMENTĂRI JURIDICE SPECIFICE
ACTIVITĂŢII AGENTULUI DE SECURITATE

1.1. Definiţii şi reglementări generale

Securitatea privată în România este reglementată prin lege, normele de aplicare ale acesteia şi instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne.
Descrierile următoare îşi au originea în legislaţia actuală prevăzută în bibliografie şi nu pot fi omise în cea viitoare, poate cel mult, vor fi nuanţate.
Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor
împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul la proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva
oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea. Se realizează prin forţe şi mijloace militare sau civile, de către
instituţii specializate ale autorităţilor administraţiei publice, sau în regim privat, de către proprietarii sau deţinătorii obiectivelor, bunurilor şi
valorilor, precum şi de către societăţile specializate de pază şi protecţie.
Persoanele juridice care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure securitatea acestora.
Serviciile de securitate privată sunt serviciile oferite deţinătorilor de bunuri şi valori, de către persoanele fizice autorizate sau persoanele
juridice licenţiate, pe bază de contract, în scopul asigurării siguranţei acestora.
Furnizorul / prestatorul serviciilor de securitate privată este persoana fizică autorizată sau juridică licenţiată care desfăşoară activităţi
specifice în domeniul securităţii persoanelor, bunurilor şi valorilor.
Beneficiarul serviciilor de securitate este persoana fizică sau juridică în folosul căreia sunt realizate activităţile privind securitatea
persoanelor, bunurilor şi valorilor.
Ministerul Afacerilor Interne asigură, prin structurile sale specializate, reglementarea, coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor de
pază şi protecţie privată pe teritoriul României, în calitate de autoritate a statului.
Anexa nr. 1 cuprinde şi alţi termeni utilizaţi în industria de securitate privată.
1.2. Formele de pază şi protecţie
Principalele forme de pază şi protecţie sunt:
a) paza cu efective de jandarmi;
b) paza cu personal din poliţia locală sau din serviciile publice
destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean;
c) paza şi protecţia prin societăţi specializate;
d) paza proprie;
e) paza în mediul rural.
Paza şi protecţia prin societăţi specializate
Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale private, care se constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei comerciale
şi a prevederilor legii speciale.
Acestea funcţionează în baza licenţei eliberate de inspectoratul General al Poliţiei Române şi pot avea, unui sau mai multe dintre
următoarele obiecte de activitate:
a) Servicii de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice, indiferent de forma de deţinere a
capitalului, efectuate cu personal de securitate privată;
b) Servicii de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice, indiferent de forma de deţinere a
capitalului, realizate prin sisteme tehnice de securitate;
c) Servicii de securitate a transporturilor de valori aflate în tranzit, de colectare, depozitare, procesare şi alimentare cu bani a ATM- urilor;
d) Servicii de securitate a transporturilor de produse cu caracter special;
e) Servicii de protecţie specializată a persoanelor fizice (gardă de corp);
f) Servicii de monitorizare a sistemelor electronice şi de recepţie a alarmelor;
g) Servicii de intervenţie şi răspuns la alarme;
h) Servicii de securitate a evenimentelor, organizate în locuri publice sau destinate publicului;
i) Servicii de securitate în aeroporturi, porturi şi pe navele de călători;
j) Servicii de transport şi protecţie a corespondenţei, efectelor
poştale şi coletelor; k) Servicii de securitate a bunurilor şi valorilor, dispuse în locuri publice;
I) Servicii de consultanţă şi analiză a riscurilor la securitatea fizică pentru activităţile prevăzute la lit. a) - k).
1.3. Planul de securitate
Securitatea la o unitate / obiectiv se realizează prin adoptarea mai multor documente dintre care, raportat la valoarea lor juridică, planul de
securitate este cel mai important pentru că este documentul întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu consultarea
prestatorului, pe baza concluziilor rezultate în urma analizei de risc şi prin care se prevăd măsurile ce trebuie adoptate pentru asigurarea
securităţii persoanelor, bunurilor şi valorilor, cu avizul de specialitate al poliţiei, dacă este cazul.
Planul de securitate trebuie să cuprindă: • caracteristicile obiectivului păzit; © numărul de posturi şi amplasarea
acestora; ® necesarul de personal pentru pază;
® amenajările, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de
alarmare; © consemnul posturilor;
9 legătura şi cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază a
obiectivelor, bunurilor şi valorilor; © modul şi/sau procedurile de acţiune şi de lucru. în diferite situaţii;
în planul de securitate se fac menţiuni şi asupra existenţei sistemelor de alarmă la efracţie sau incendiu precum şi despre conectarea
acestora la un dispecerat de monitorizare şi recepţie / retransmitere a semnalelor de alarmă.
în situaţia în care măsurile de securitate ale obiectivului, prevăd numai utilizarea mijloacelor mecano-fizice şi a sistemelor tehnice de
alarmare, monitorizare şi intervenţie, fără a se institui pază şi protecţie cu personal, nu se întocmeşte plan de securitate.
în situaţii excepţionale, pentru asigurarea provizorie a protecţiei unităţii, pe o perioadă limitată de timp prevăzută de lege, pot fi instituite
măsuri de securitate, fără întocmirea prealabilă a planului de securitate.

4
 Toate documentele care stau la baza organizării activităţilor de securitate, trebuie păstrate în dosarul de securitate.
1.4. Sistemul de securitate
Sistemul de securitate cuprinde dispozitivul de securitate adoptat de către prestator şi e realizat cu personal, combinat cu echipamentele
tehnice de securitate instalate de către beneficiar, într-un raport optim necesar pentru siguranţa bunurilor şi valorilor încredinţate.
în funcţie de forţele întrebuinţate şi/sau mijloacele tehnice instalate, sistemul de securitate adoptat, poate fi simplu sau integrat.
La unităţile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de securitate organizat, conducătorii acestora sunt obligaţi să execute împrejmuiri,
grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării securităţii şi
integrităţii bunurilor.
1.5. Dispozitivul de securitate
Dispozitivul de securitate reprezintă modul de dispunere, în teren sau pe obiectiv, a elementelor de serviciu constituite permanent sau
temporar, fixe sau mobile, având dotarea corespunzătoare asigurării siguranţei bunurilor şi valorilor încredinţate.
Compunerea dispozitivului de securitate şi dotarea personalului pentru serviciu, se stabileşte în funcţie de următorii factori:
- nivelul de expunere la risc ai bunurilor şi valorilor încredinţate;
- situaţia operativă din zona de dispunere a obiectivului;
- configuraţia terenului şi topografia locaţiei ce urmează să fie securizată;
- cantitatea şi performanţa sistemelor tehnice de supraveghere, alarmare şi monitorizare;
- personalul şi logistica, aflate la dispoziţia prestatorului;
- solicitările beneficiarului privind nevoile reale de securitate.

Dispozitivul de securitate se compune din:

Personal de securitate:
- şeful de obiectiv;
- şeful de tură;
- agentul de securitate.

Elemente de dispozitiv:
• posturi de securitate:
a) fixe sau mobile şi temporare sau permanente;
b) posturi de control al accesului;

• patrule: temporare sau permanente;

a) pânda;
b) dispecerat;
c) echipa /echipa] de intervenţie ş.a.

Şeful de obiectiv este persoana care asigură permanent legătura între conducerea firmei de securitate şi conducerea obiectivului, în ceea
ce priveşte rezolvarea operativă a problemelor de serviciu. Are în subordine şefii de tură şi agenţii de securitate.
Şeful de tură este persoana care asigură pregătirea agenţilor de securitate pentru a intra în serviciu şi răspunde de siguranţa obiectivului,
pe toată durata acestuia. Se subordonează şefului de obiectiv şi are în subordine toţi agenţii de securitate, aflaţi în serviciu. De regulă, atunci
când dispozitivul de securitate este format din cel puţin 5 posturi / patrule de securitate, se numeşte un şef de tură.
Agentul de securitate este persoana calificată, care îndeplineşte condiţiile legale pentru angajare, în măsură să execute, una sau mai
multe din următoarele sarcini de serviciu:
• prevenirea sau descoperirea pătrunderilor ilegale, a intrărilor sau activităţilor neautorizate, distrugerilor, vandalismului sau violării
proprietăţii private;
® prevenirea sau descoperirea furturilor, pierderii, înstrăinării, însuşirii sau ascunderii de bani, bunuri, valori, documente sau hârtii de valoare şi
alte elemente ale proprietăţii; « apărarea integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor; ® însuşirea şi punerea în aplicare a regulamentelor,
regulilor, procedurilor şi practicilor pentru reducerea stării infracţionale;
• raportarea tuturor evenimentelor care au avut loc în timpul serviciului.
Postul de securitate reprezintă tot ceea ce i se încredinţează unui agent de securitate pentru protecţie, precum şi locui sau porţiunea de
teren unde acesta îşi exercită obligaţiile prevăzute în consemn. După modalitatea de executare a serviciului, postul de securitate poate fi, fix sau
mobil. După durata serviciului, postul de securitate poate fi, permanent sau temporar.
Postul fix, presupune executarea atribuţiilor de serviciu, de către agentul de securitate, de pe loc, iar postul mobil, prin deplasare într-un
sector de securitate, stabilit prin consemn.
Postul temporar, presupune executarea atribuţiilor de serviciu, de către agentul de securitate, pe o perioadă determinată, iar postul
permanent, presupune executarea atribuţiilor de serviciu, de către agentul de securitate, pe timp de 24 de ore din 24.
Postul de control acces, poate fi compus din 1-2 agenţi de securitate dispuşi la puncte obligatorii de trecere, în scopul executării
legitimării persoanelor, efectuării controlului corporal şi al bagajelor acestora, precum şi al mijloacelor de transport.
Pânda presupune existenţa a 1-2 agenţi de securitate, dispuşi discret într-un loc obligatoriu de trecere, atunci când sunt informaţii certe
despre intenţia unei / unor persoane de a pătrunde sau ieşi ilegal în/din obiectiv ori pe unde se sustrag frecvent bunuri.
Echipajul / echipa de intervenţie poate fi compus(ă) dintr-un număr variabil de agenţi de securitate şi un autoturism anume destinat,
dispus în teren, în măsură să se deplaseze, în cel mai scurt timp, la locul de unde s-a semnalat o alarmă de efracţie, prin Centrul de Monitorizare
şi Recepţionare a Alarmelor.

2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE INFRACŢIUNI ȘI CONTRAVENȚII

2.1. Infracţiunea
Codul penal (legea penală) este legea care apără împotriva infracţiunilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului,
persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.
Acesta incriminează toate faptele penale însă, în anumite legi sau coduri, se prevăd infracţiunile speciale.

5
 Legea prevede faptele care constituie infracţiuni, pedepsele care se aplică şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.
Faptele prevăzute de legea penală ca infracţiuni se împart, după gravitatea lor, în crime şi delicte.
A. Infracţiunea şi elementele ei
Codul penal defineşte infracţiunea ca fiind „fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi
imputabilă persoanei care a săvârşit-o".
Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Infracţiunea este o faptă a omului prin care se aduce atingere unor anumite valori sociale şi pentru care, cel ce a săvârşît-o, urmează să
suporte o pedeapsă (închisoare sau amendă).
Infracţiunea trebuie să îndeplinească anumite trăsături esenţiale, caracteristice care să o deosebească de contravenţie sau abateri,
combătute prin mijloace nepenale.
Nimeni nu poate fi sancţionat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege ca infracţiune la data săvârşirii ei.
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii:
a) pericolul social;
b) vinovăţia;
c) fapta să fie prevăzută în legea penală.

a. Pericolul social - este trăsătură esenţială a infracţiunii, care relevă aspectul material şi social al infracţiunii:
® orice activitate contrară normelor în vigoare şi care împiedică desfăşurarea normală a relaţiilor sociale prezintă pericol social;
9 pericolul social trebuie să fie generat de săvârşirea unei fapte (acţiuni sau inacţiuni);
© pericolul social trebuie să fie de asemenea natură, încât, pentru combaterea faptei generatoare, să fie necesară aplicarea unei pedepse.
b. Vinovăţia - reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii.
o vinovăţia există atunci când fapta care prezintă pericol social este
săvârşită cu intenţie sau din culpă: ® vinovăţia este rezultatul interacţiunii a doi factori:
- conştiinţa - atitudinea psihică a persoanei;
- voinţa - a voit, nu a fost constrâns şi are două forme principale:
- intenţia - (directă sau indirectă) prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui respectiv, prevede rezultatul faptei sale şi
deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea procedurii lui;
- culpa - prevede rezultatul acţiunii, dar nu-l acceptă.
- intenţie depăşită - acţiune sau inacţiune intenţionată, care produce un rezultat mai grav.
c. Fapta să fie prevăzută în legea penală. Nimeni nu poate fi sancţionat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege ca infracţiune
la data săvârşirii ei.

Conţinutul infracţiunii:
obiectul infracţiunii- valorile sociale ocrotite de legea penală; subiectul infracţiunii - persoana fizică ce a comis fapta, dacă îndeplineşte anumite
condiţii: să aibă vârsta cerută de lege; să fie responsabil;
libertatea de voinţă şi acţiune (nu a fost constrâns, a decis liber); latura obiectivă a infracţiunii:
să fie îndeplinite toate condiţiile cerute de norma de incriminare, privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii;

- latura subiectivă a infracţiunii:

- atitudinea, conştiinţa, voinţa infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia.

Cerinţele esenţiale pentru elementul subiectiv sunt: o mobilul (cauza internă a actului de conduită); © scopul (ţelul urmărit
prin săvârşirea faptei).
A. Tentativa. Condiţiile tentativei:
® existenţa unei hotărâri de a săvârşi infracţiunea;
© punerea în executare a hotărârii infracţionale;
® întreruperea executării hotărârii infracţionale, adică rezultatul (efectul) să nu se fi produs.

B. Pedepse
în funcţie de gravitatea faptelor comise, pedepsele pot fi: ® pedepse principale:
- detenţiunea pe viaţă;
- închisoarea (15 zile - 30 de ani)
- amenda (30 de zile până la 400 de zile amendă. O zi amendă este cuprinsă între 10 şi 500 de lei).
- pedepse accesorii - interzicerea unor drepturi din momentul pronunţării definitive a unei hotărâri judecătoreşti pană ta terminarea
executării pedepsei. ® pedepse complementare:
interzicerea exercitării unor anumite drepturi (ex: dreptul de a fi ales);
- degradarea militară;
- publicarea hotărârii de condamnare, în Monitorul Oficial.

2.2. Contravenţia
Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi
sancţionată ca atare, prin legi sau alte acte normative.
Subiectul contravenţiei este autorul faptei ilicite împotriva căruia se aplică o sancţiune.
Minorii sub 14 ani nu pot fi subiecţi ai contravenţiei. Trăsături
® vinovăţia - pentru a exista o contravenţie, aceasta trebuie
săvârşită cu vinovăţie. • pericolul social - nu este atât de grav ca al unei infracţiuni prin însuşi modul cum este concepută şi săvârşită şi în
acest fel nu lezează şi nu produce tulburări însemnate bunului mers al societăţii, ci încalcă o regulă minoră sau produce consecinţe de mai
mică importanţă.
Sancţiuni contravenţionale

6
 Avertismentul - constă în atragerea atenţiei contravenientului asupra pericolului faptei sale şi în recomandarea agentului constatator ca pe
viitor să respecte dispoziţiile legale.
Amenda - constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească, când săvârşeşte o contravenţie, gradul de pericol fiind
cel care determină cuantumul amenzii.
Cuantumul amenzilor este prevăzut de actele normative incriminatorii şi se situează între limite minime şi maxime.
Confiscarea - măsură care poate fi luată numai dacă este prevăzută expres în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei şi
constă în trecerea în proprietatea statului, fără plată, a anumitor bunuri care au legătură cu fapta ilicită.
Se confiscă:
lucruri produse prin contravenţie; « lucruri care au servit la săvârşirea contravenţiei, dacă sunt ale contravenientului;
® lucruri dobândite prin săvârşirea contravenţiei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele competente, anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi
sancţionează contravenţia, şi măsura confiscării dacă este cazul.

2.3. Răspunderea agentului de securitate

Dacă în timpul sau în legătură cu serviciul prestat agentul de securitate, a încălcat o normă legală, poate fi sancţionat disciplinar, material,
contravenţional sau penal, după caz.
Sancţiunile disciplinare, se stabilesc de conducerea societăţii la care este angajat, iar pedepsele aplicate sunt cele prevăzute de Codul
Muncii:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcţie ce nu poate depăşi 60 de zile;
c) educerea salariului de bază, pe o perioadă de 1-3 luni, cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază şi /sau, după caz a indemnizaţiei de conducere, pe o perioada de 1-3 luni, cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Răspunderea materială este aplicată atunci când prin îndeplinirea defectuoasă a serviciului, se produc pagube materiale angajatorului
sau beneficiarului.
Sancţionarea contravenţională intervine atunci când, agentul de securitate încalcă una sau mai multe fapte prevăzute de lege, în
timpul serviciului, şi acestea sunt constatate de autoritatea competentă (poliţia).
Răspunderea penală intervine atunci când printr-o hotărâre judecătorească, instanţa stabileşte una din pedepsele prevăzute în codul
penal Competenţele şi unele din infracţiunile ce pot fi comise de agenţii de securitate, legate de serviciul prestat sau în legătură cu serviciul sunt
prevăzute în anexa nr. 2.

2.4. Cauzele justificative şi de neimputabilitate prevăzute de legea penală

Nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna din cauzele justificative prevăzute de lege.
Legitima apărare. Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi
injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia sau drepturile acestora, sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea
atacului.
Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fără drept prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în
timpul nopţii.
Starea de necesitate. Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi
înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general, dacă
urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era îndepărtat.
Este justificată fapta prevăzută de legea penală, constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligaţii,
impuse de lege ori de autoritatea competentă.
Constrângerea fizică şi constrângerea morală. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei
constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din
cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi
înlăturat în alt mod.
Excesul neimputabil - nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de o persoană aflată în stare de legitimă apărare,
care din cauza tulburării şi temerii, depăşeşte limita unei apărări, proporţionale cu gravitatea atacului. Acelaşi tratament este şi în cazul stării de
necesitate.
Cazul fortuit. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi
prevăzută.
Intoxicaţia. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă persoana, în momentul săvârşirii faptei, nu putea să-şi dea
seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să se controleze din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
Eroarea. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea de
existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care, depinde caracterul penal al faptei.

7
 TEMA 2.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE
AGENTULUI DE SECURITATE

1. CONDIŢII DE ACCES ÎN OCUPAŢIE

Ocupaţia de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor este „agentul de securitate" şi se dobândeşte
în urma absolvirii cursului de calificare şi promovării examenului în acest sens.
Persoanele care doresc să urmeze cursurile de calificare pentru „agent de securitate" trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele
condiţii:
a) să fie cetăţean român sau cetăţean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European şi să aibă
vârsta de cel puţin 18 ani;
b) să fie apt medical pentru exercitarea funcţiei;
c) să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie:
Angajarea personalului cu atribuţii de pază sau gardă de corp se face pe baza documentului stabilit prin lege (atestat, carnet profesional
etc.), după absolvirea cursului de calificare profesională de bază şi promovarea examenului, precum si a dovezilor care atestă îndeplinirea
celorlalte condiţii legale.
Documentul profesional se eliberează de autoritatea de reglementare (politia) şi dă dreptul persoanei deţinătoare de a practica ocupaţia de
bază în domeniul securităţii private.
Formarea profesională a personalului pentru executarea activităţilor de securitate a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi de gardă de corp se
realizează prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizaţi în condiţiile legii.
Furnizorul de formare profesională are obligaţia de a aproba înscrierea Ia cursul de calificare profesională, doar a persoanelor care fac
dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
Examenul de absolvire a cursului de calificare profesională pentru ocupaţia de agent de securitate se susţine în faţa unei comisii, constituită
potrivit dispoziţiilor legale, din care face parte şi un reprezentant al unităţii de poliţie, competentă teritorial.
Cursul se organizează şi se desfăşoară, pe baza planului tematic şi a programei de pregătire aprobată, de către Autoritatea Naţională pentru
Calificări, odată cu standardul ocupaţional al agentului de securitate.
Planul tematic pentru cursul de calificare în ocupaţia „agent de securitate" cuprinde următoarele discipline şi norme de timp: ® aplicarea
prevederilor legale specifice activităţii agentului de
securitate (6 ore de teorie şi 3 ore de practică); « cunoaşterea mijloacelor din dotarea individuală şi a echipamentelor de securitate (10 ore
de teorie şi 15 ore de practică);
® îndeplinirea consemnelor şi rezolvarea incidentelor de securitate (18 ore de teorie şi 240 ore de practică);
® completarea documentelor specifice serviciului de securitate (8
ore de teorie şi 10 ore de practică); ® aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă (5 ore de
teorie şi 8 ore de practică); ® respectarea normelor de protecţie a mediului (8 ore de teorie şi
20 ore de practică); ® comunicarea şi menţinerea relaţiilor de muncă în echipă (5 ore teorie şi 4 ore de practică).
Sunt exceptate de la obligaţia obţinerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care deţin un certificat de
competenţe profesionale, dobândit potrivit legii, şi care fac dovada că au avut calitatea de poliţist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă
de cel puţin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.
Certificatul de competenţe profesionale se poate obţine în urma evaluării persoanelor într-un Centru de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale, autorizat pentru această ocupaţie, de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, în condiţiile legii.

2. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AGENTULUI DE SECURITATE

Drepturile şi obligaţiile agentului de securitate în calitatea sa de salariat, sunt prevăzute în afară de Codul muncii, ca drepturi valabile
pentru toţi angajaţii şi în legea specială care face trimitere la specificul activităţii precum şi în normele interne ale angajatorului.

2.1. Drepturile agentului de securitate

a) să i se asigure gratuit uniforma, însemnele şi echipamentul de protecţie adecvat pentru activităţile de serviciu;
b) să fie remunerat cu cel puţin salariul minim brut pe economie şi corespunzător funcţiei pe care este angajat, iar când este adus sau trimis
din / în altă localitate trebuie să i se deconteze cel puţin cheltuielile aferente;
c) să primească drepturile suplimentare stabilite de lege dacă lucrează în locuri sau medii cu risc ridicat ori în condiţii speciale;
d) să beneficieze gratuit de pregătire, perfecţionare sau specializare profesională şi are dreptul, să fie instruit şi informat cu privire la aspectele
care să conducă la creşterea calităţii serviciului prestat;
e) să beneficieze de asistenţă juridică gratuită în cazul implicării sale într-o situaţie de natură contravenţională sau penală, în legătură cu
serviciul prestat, neimputabilă lui;
f) să stabilească identitatea persoanelor care, prin atitudinea lor, pot aduce atingere masurilor de securitate privată adoptate pentru obiectivul
asigurat;
g) în cazul în care este citat în instanţă ca martor, să fie audiat în camera de consiliu şi nu în şedinţă publică pentru a se asigura protecţia
identităţii sale,

2.2 Obligaţiile agentului de securitate

a) să cunoască prevederile fişei cu atribuţiile postului şi să le îndeplinească, cu responsabilitate şi profesionalism;
b) să execute întocmai şi Ia timp, dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici şi deciziile conducerii obiectivului, referitoare la securitatea acestuia;
c) să se preocupe permanent de perfecţionarea pregătirii sale profesionale;
d) să aibă o conduită demnă, în orice situaţie şi împrejurare, îndeosebi în relaţiile cu publicul;
e) să cunoască şi să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă, precum şi, pe cele de protecţie a mediului;
f) să respecte disciplina muncii şi procedurile de lucru ale angajatorului;
g) să manifeste loialitate faţă de angajator, în executarea atribuţiilor de serviciu;

8
h) să respecte regulile privind secretul de serviciu, iar în situaţia în care intră în posesia unor date şi informaţii ce vizează siguranţa naţională
să informeze, de îndată, autorităţile competente;
i) să manifeste grijă faţă de bunurile din dofârea sa şi a postului, precum şi, faţă de celelalte echipamente primite în folosinţă de la beneficiar;
j) să respecte întocmai consemnul general şi particular, pe toată durata serviciului;
k) să coopereze / colaboreze în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu persoane îndrituite să participe la realizarea securităţii obiectivelor, bunurilor
şi valorilor.
Agentul de securitate se subordonează nemijlocit şefului de tură şi execută serviciul, conform prevederilor consemnului general şi particular.
El este integrat într-un sistem / dispozitiv de securitate şi răspunde de integritatea postului încredinţat.

9
 MODULUL II:
PREGĂTIRE PROFESIONALĂ SPECIFICĂ
UTILIZAREA MIJLOACELOR DIN DOTAREA INDIVIDUALA
SI A ECHIPAMENTELOR DE SECURITATE

TEMA 3.
DOTAREA AGENTULUI DE SECURITATE ŞI
DREPTUL DE FOLOSIRE A MIJLOACELOR DE APĂRARE

1. REGULI GENERALE
Angajatorii sunt obligaţi să doteze personalul de securitate cu uniformă, însemne distinctive şi după caz, echipament de protecţie, pe care
acesta le poartă numai în timpul executării serviciului.
Personalul de securitate are obligaţia de a purta în timpul serviciului un ecuson de identificare cu numele şi prenumele, fotografie, precum şi
cu denumirea unităţii la care este angajat, inclusiv seria şi numărul documentului profesional.
Uniforma şi însemnele se stabilesc de către angajator. Acestea vor fi inscripţionate numai cu denumirea şi sigla societăţii angajatoare, la care se
poate adăuga sintagma „SECURITY".
Nu este permisă dotarea personalului de~pază cu cagule, măşti pentru acoperirea feţei, cătuşe metalice sau cu bastoane confecţionate din
alte materiale decât cauciucul.
în raport de specificul şi importanţa bunurilor sau valorilor protejate personalul de securitate, poate fi dotat în condiţiile legii cu arme de
foc, arme albe, bastoane din cauciuc, spray-uri lacrimogene şi alte mijloace de apărare individuală.
Prin „alte mijloace de apărare", se înţelege: câini de serviciu, tomfe din cauciuc, veste sau costume anti-glonţ, căşti de protecţie, precum şi
orice mijloc de apărare şi protecţie neinterzise prin lege, destinate uzului personalului de securitate.
Felul şi numărul mijloacelor de apărare pentru personalul de securitate se stabileşte prin planul de securitate, în funcţie de misiunea fiecărui
agent de securitate şi de particularităţile postului în care execută serviciul.

1.1. Dotarea cu arme de foc a personalului de securitate

Personalul de securitate poate fi dotat şi cu arme de foc, numai cu avizul poliţiei.
Organele de poliţie competente, autorizează deţinerea, păstrarea, portul şi folosirea armelor, persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii publice dacă pentru pază sau autoapărare este necesar să poarte o asemenea armă, precum şi a persoanelor
juridice, în condiţiile legii.
Personalul de securitate înarmat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
® înarmarea să aibă justificare legală;
® planul de securitate al obiectivului să fie avizat de poliţie şi să
prevadă înarmarea cu arme de foc a personalului; ® personalul de securitate să fie avizat de poliţie şi să îndeplinească cumulativ condiţiile
impuse de lege.
Personalul de securitate ce urmează să fie dotat cu arme de foc, trebuie să urmeze un program de pregătire special prevăzut de lege,
referitor la caracteristicile armamentului, deţinerea, păstrarea, portul şi folosirea acestuia.
Armamentul şi muniţia se asigură de către angajator.
Cel puţin semestrial, sub supravegherea unităţilor de poliţie sau jandarmi competente teritorial, angajatorul trebuie sa organizeze tra geri de
antrenament cu personalul de securitate, dotat cu arme de foc.
Personalului de securitate îi este interzis portul, mânuirea sau folosirea armamentului, în afara serviciului
Uzul de armă, de către persoanele dotate cu arme de foc pentru executarea atribuţiilor de serviciu este încă cel reglementat, de art. 46 - 52
din Legea nr. 17/1996.

1.2. Dotarea personalului din securitatea privată cu alte mijloace de apărare şi protecţie individuală
Pentru serviciu, personalul de securitate mai poate fi dotat, în condiţiile legii, cu arme neletale sau cu arme utilitare.
Dotarea cu arme albe este permisă numai dacă acestea sunt trecute în planul de securitate, iar portul şi folosirea lor sunt permise numai pe
timpul serviciului, în condiţiile legii şi numai pentru auto protecţie.
Dotarea cu spray-uri iritant lacrimogene se realizează de angajator şi pot fi folosite numai pentru imobilizarea celor care atacă personalul de
securitate aflat în serviciu cu respectarea instrucţiunilor de utilizare emise de producător şi a procedurilor de lucru.
Asigurarea altor mijloace de apărare sau protecţie individuală, cum ar fi vestele şi costumele anti-cuţit sau anti-glonţ, dispozitive cu
electroşocuri şi mijloace de comunicaţii, este în funcţie de sarcinile pe care le are de îndeplinit personalul de securitate.
Condiţiile de bază ale asigurării unui serviciu de calitate şi de reprezentare pe piaţă a angajatorului sunt:
• echiparea şi dotarea personalului de securitate;
® instruirea şt pregătirea profesională continuă în care să se includă
şi componente de autoapărare şi folosirea echipamentelor din
dotare.

2. REGULI DE BAZĂ PRIVIND FOLOSIREA MIJLOACELOR DE AUTOAPĂRARE

2.1. Folosirea bastonului de cauciuc sau a tomfei

Bastonul din cauciuc sau tomfa, se poartă la vedere, pe tot timpul executării serviciului. Este prins la centură ori ţinut la încheietura mâinii
cu o cureluşă, caz în care, nu se balansează şi nu se loveşte cu el în diverse obiecte. Agentul de securitate trebuie să se asigure că bastonul de
cauciuc sau tomfa, poate fi folosit de îndată şi nu poate fi scăpat pe jos sau smuls din mană în timpul mânuirii.

10
 Bastonul de cauciuc sau tomfa, pot fi întrebuinţate atunci când celelalte mijloace şi procedee de imobilizare nu au dat rezultatele scontate
sau în situaţii când se impune uzul armei de foc, însă din cauza împrejurărilor concrete acest lucru nu este posibil pentru neutralizarea,
constrângerea, împiedicarea, imobilizarea, supunerea, liniştirea sau intimidarea unor persoane.
Loviturile cu bastonul sau tomfa trebuie să fie aplicate numai după somaţie, pe părţile moi ale corpului şi la membrele superioare sau
inferioare.
Nu vor fi aplicate astfel de lovituri la cap, peste urechi, gât, în părţile vitale ale corpului, deoarece s-ar putea cauza persoanei, vătămări
grave sau chiar moartea.
Aplicarea de lovituri va înceta, imediat ce agresorul a renunţat la acţiunea sa şi s-a conformat dispoziţiilor date de agentul de securitate.
Se interzice cu desăvârşire, folosirea bastonului de cauciuc sau a tomfei împotriva femeilor, cu excepţia cazurilor în care acestea înfăptuiesc
un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a unor persoane sau a agentului de securitate.
De regulă, bastonul sau tomfa se foloseşte pentru pararea loviturilor agresorului. Bastonul se prinde cu ambele mâini de extremităţi şi se
ţine în direcţia din care vin loviturile.
Ca mijloc de atac, bastonul de cauciuc sau tomfa se foloseşte pentru aplicarea de lovituri asupra agresorului în scopul de a-l obliga să dea
drumul victimei, ori să înceteze acţiunea. în cazul când sunt mai mulţi agresori, primele lovituri vor fi aplicate celor mai agresivi. Loviturile vor fi
aplicate, în special, peste mâini, pentru a nu le da posibilitatea să atace şi să scape, eventualele obiecte cu care ar putea lovi.
Angajatorul pune la dispoziţia agentului de securitate, procedurile de acţiune şt modul de folosire a mijloacelor de apărare, cu obligaţia celui
din urmă, de a le respecta întocmai.

2.2. Folosirea pulverizatorului cu substanţe iritant lacrimogene

Pulverizatorul lacrimogen poate şi trebuie să se afle în dotarea individuală a agentului de securitate sub formă de tuburi tip spray.
El conţine o substanţă iritant-iacrimogenă şi poate fi folosit pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunii persoanelor agresive, care tulbură
grav ordinea şi liniştea publică, atacă agentul de securitate sau alte persoane, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor
mijloace legale.
Acest mijloc poate fi folosit împotriva persoanelor care:
o întreprind acţiuni care pun în pericol viaţa sau integritatea
corporală a agentului de securitate ori a altor persoane; o încearcă să pătrundă sau pătrund fără drept în obiectivele păzite, sediile
organelor administraţiei publice şi periclitează în orice mod securitatea acestora, ori tulbură desfăşurarea normală a activităţii;
« ultragiază agenţii de securitate ori persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice prin ameninţare, lovire sau orice alte acte de
violenţă.
Se interzice folosirea pulverizatorului lacrimogen împotriva femeilor gravide sau a persoanelor cu semne vizibile de invaliditate ori a copiilor.
Folosirea eficientă şi oportună a gazelor este metoda acceptată numai pentru imobilizarea unei persoane violente.
Distanţa eficientă pentru folosire este de maximum 3 metri, dar nu mai aproape de 2 metri. înainte de folosire pulverizatorul se verifică,
apoi se îndreaptă cu orificiul de evacuare către înainte şi se apasă pe butonul de acţionare.
Nu se recomandă folosirea în spaţii închise, spre o sursă de foc sau un corp incandescent ori împotriva vântului. Dacă faţa şi ochii au fost
afectaţi se spală cu multă apă, fără a se aplica creme sau alte emulsii.
Sunt interzise ameninţările în scop de amuzament sau manipularea neglijentă a pulverizatorului lacrimogen.
Pulverizatorul va fi prins pe centură, în suportul special confecţionat şi destinat acestui scop.

2.3. Folosirea animalelor de serviciu

în situaţii deosebite, personalul de securitate specializat, poate fi dotat cu cai sau câini de serviciu, care vor fi întrebuinţaţi, conform
prevederilor planului de securitate.
Personalul de securitate încadrat pe funcţii care prevăd să aibă în primire şi animale de serviciu, trebuie să urmeze cursuri de specializare.
Conducătorii animalelor de serviciu trebuie să se îngrijească de instruirea acestora, cu privire la modul de folosire în activităţile de securitate
a obiectivelor, astfel încât, în situaţii reale, să poată realiza surprinderea agresorilor.
Dar dincolo de aceste cerinţe, cea mai importantă condiţie o reprezintă ataşamentul animalului faţă de conducător, care se realizează în
timp, cu multă răbdare şi afecţiune, constituind până la urmă cheia succesului, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

11
 TEMA 4.
MIJLOACE TEHNICE DE SECURITATE
FOLOSITE ÎN SERVICIU
Pentru asigurarea unei cât mai bune protecţii a proprietăţilor, bunurilor şi valorilor, pe lângă dispozitivul de securitate umană, conducătorii
de unităţi trebuie să instaleze şi sisteme de alarmă împotriva efracţiei.
Prin sisteme de alarmă împotriva efracţiei, se înţelege un ansamblu de echipamente electronice compuse din centrală de comandă, cu
semnalizare optică şi acustică, butoane şi pedale de panică, control acces şi televiziune cu circuit închis, cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a
imaginilor şi datelor, de natură să asigure o protecţie corespunzătoare obiectivelor şi persoanelor. Acestea pot fi completate sau suplimentate cu
mijloace de protecţie mecano - fizice.
Toate acestea poartă denumirea generică de mijloace tehnice, care concură la buna funcţionare a dispozitivului de securitate.
Mijloacele tehnice folosite pentru securitatea obiectivelor, bunurilor şi valorilor sunt: ® mijloace mecano-fizice de protecţie; ® mijloace
electronice de securitate; o dispeceratul de monitorizare a alarmelor la efracţie.

1. MIJLOACE MECANO-FIZICE DE PROTECNE

Prin măsuri de protecţie mecano-fizice se înţelege, asigurarea clădirilor instituţiilor cu dotări tehnico constructive împotriva efracţiilor , şi
asigurarea valorilor prin păstrare în unităţi de depozitare sigură.
Elementele de protecţie mecano-fizice încorporate imobilelor destinate păstrării, depozitarii şi manipulării bunurilor şi valorilor de orice fel,
trebuie să fie rezistente la efracţie, corespunzător gradului de siguranţă impus de nivelul de risc şi conforme cerinţelor tehnice, prevăzute Fn
standarde.
Mijloacele mecano-fizice de protecţie constau în: încuietori speciale, uşi blindate, seifuri, mobilier ignifug, gratii şi reţele metalice, instalaţii
care prin atingere produc semnale sonore şi optice, ziduri, case de fier, tezaure, geamuri şi folie de protecţie.
Scopul mijloacelor mecano-fizice este de a împiedica sau întârzia pătrunderea fără drept într-o unitate, asigurată sau nu cu agenţi de
securitate.

2. MIJLOACE ŞI SISTEME ELECTRONICE DE SECURITATE

Conducerea obiectivului în calitate de beneficiar al mijloacelor tehnice folosite în pază trebuie să-şi canalizeze eforturile pentru realizarea
unui sistem integrat de securitate, prin care să se poată obţine, în timp real, informaţii despre orice mişcare a personalului sau şi a unui sistem
de administrare prin care să se poată efectua, situaţii statistice privind prezenţa angajaţilor şi operarea unor modificări ale codului de acces de pe
cartele gestionate.
Din dispeceratul instalat în obiectiv se supraveghează mişcarea personalului şi a autovehiculelor.
Prezenţa pazei umane într-un anumit punct din obiectiv este necesară numai atunci când este dispus la începutul culoarului de intrare sau
când punctul de acces este de importanţă deosebită.
La punctele de acces intermediare, pot fi utilizate şi sisteme de supraveghere video.
Prin amplasarea cititoarelor de cartele se creează culoare de mişcare a personalului şi o compartimentare strictă a accesului în anumite
puncte din obiectiv.
Cititoarele de cartele sunt conectate, atât la dispeceratul obiectivului cât şi la sistemul electronic de deschidere a porţilor de liberă trecere.
Supravegherea zonelor exterioare şi interioare se face prin amplasarea unor camere video sau a unor senzori de mişcare, ori prin
amplasarea unor posturi fixe de securitate, în locurile cele mai favorabile pentru comiterea unor fapte antisociale sau de intrare/ieşire, în/din
obiectiv.
Aproprierea unei persoane de zona interzisă, declanşează alarma optică şi sonoră, atât la obiectiv cât şi la echipa de intervenţie.
Utilizarea sistemului electronic de supraveghere şi realizarea unui sistem de monitorizare eficient, permite folosirea raţională a forţelor şi
mijloacelor umane, dând posibilitatea constituirii şi dispunerii unor echipe de intervenţie, a unor patrule şi posturi fixe, în locurile cele mai
favorabile comiterii de infracţiuni.
Sistemele de identificare antropometrică îşi găsesc aplicarea şi controlul accesului în zonele de securitate deosebită. Ele sunt superioare
întrucât recunosc persoana prin anumite caracteristici fizice unice precum: geometria mâinii, amprentele digitale, amprenta vocii, dinamica
semnăturii, geometria profilului, vascularizarea retinei.
Sistemul operează după înregistrarea unor parametri pertinenţi corespunzători pentru recunoaşterea individului şi care, sunt stocaţi atât în
memoria sistemului cât şi pe cartelele magnetice folosite pentru deschiderea unor porţi. La fiecare folosire a cartelei, sistemul compară datele din
memorie cu cele ale solicitantului de acces după care, procedează în consecinţă.
Detectarea unui eveniment nedorit şi semnalizarea acestuia printr-o alarmă, indiferent de tipul ei, reprezintă condiţii necesare, dar nu
suficiente, pentru asigurarea unei securităţi corespunzătoare a obiectivului.
De aceea detectarea trebuie urmată imediat de o etapă de tratare şi interpretare a alarmei, precum şi de un set adecvat de acţiuni care să
asigure diminuarea sau dimensionarea consecinţelor negative ale evenimentului care a declanşat alarma.
Subordonate acestui deziderat, detectarea evenimentului nedorit şi alarmarea reprezintă rezultatul unor mecanisme electronice complexe,
ale căror funcţiuni realizează supravegherea stării unor •obiective sau zone funcţionale, cum ar fi:
© zona de acces în unitate şi zona perimetrală;
o zona de tranzacţionare;
® zona de depozitare;
® zona de expunere;
® zona de transfer;
® zona de procesare;
® zona echipamentelor de securitate;
® zona de tranzacţii cu automate bancare.
Acest sistem complex de pază şi alarmă este construit din mai multe subsisteme:
© alarmă împotriva efracţiei;
® control acces;
® televiziune cu circuit închis;

12
® interfonie (comunicare);
® iluminare exterioară de securitate;
® avertizare la umiditate excesivă şi inundaţie;
® alarmă la incendiu.

2.1. Subsistemul de alarmă împotriva efracţiei

Subsistemul de alarmă împotriva efracţiei, prin echipamentele ce îl compun, asigură centralizarea şi prelucrarea semnalelor provenite de la
detectori montaţi în zonele şi pe căile de acces, ce urmează a fi protejate.
Structura bloc a unui astfel de subsistem cuprinde:
a) Centrala de alarmă - reprezintă partea cea mai importantă a unui sistem de alarmă. Este un echipament care asigură prelucrarea
semnalelor primite de Ia elementele de detecţie, în vederea luării unei decizii şi semnalizarea stărilor în care se găseşte sistemul de alarmă. De
asemenea, centrala permite operarea sistemului prin intermediul tastaturii de comandă ori telecomenzii, memorarea datelor prestabilite şi a
evenimentelor survenite.
Ca părţi componente, centrala cuprinde: ® sursa de alimentare;
o comunicatorul de semnale de alarmă - care îndeplineşte rolul de transmitere a mesajelor de la centrala de alarmă Ia un dispecerat sau la un
post telefonic. Transmiterea se poate face pe linie telefonică sau prin radio emisie-recepţie.
fa) Elementele de detecţie - au rolul de a detecta prezenţa în spaţiul protejat al unui intrus şi transmiterea semnalului de alarmă către
centrala de alarmă.
Cele mai importante elemente de detecţie sunt detectoarele de prezenţă care, se pot clasifica:
1) După locul amplasării:
- de interior;
- de exterior.
2) După principiul de funcţionare:
- detectoare de infraroşii pasive şi active;
- detectoare cu microunde;
- detectoare cu ultrasunete;
- detectoare de panică - care se materializează în butoane de panică şi pedale de panică.
Acestea pot funcţiona independent sau în combinat.
c) Avertizoare opto-acustice - prin semnalul emis optic şi/sau acustic, au rolul de atenţionare în cazul declanşării stării de alarmă. în
acest scop, în exteriorul obiectivului se instalează o sirenă şi un avertizor luminos pentru o localizare mai rapidă în cazul declanşării stării de
alarmă.
Unitatea de comandă a unui sistem de alarmă la efracţie este un panou de comandă acţionat de o tastatură numerică prin care sistemul
este pornit sau oprit.
Pentru a activa sau a dezactiva sistemul, utilizatorul introduce o succesiune stabilită de numere într-o secvenţă dată, de ex. 1, 2, 3, 4,
acesta fiind cunoscută sub denumirea de cod de activare sau cod de utilizator.
Sistemul poate fi activat sau dezactivat de la panoul principal sau de la una sau mai multe telecomenzi aflate la distanţă, faţă de panoul
principal.
Sistemele de alarmă antiefracţie sunt folosite pentru detectarea intrărilor neautorizate într-o zonă protejată. Ele alertează local (prin sonerie
sau sirenă) şi la distanţă (prin linii telefonice sau reţele radio), personalul de securitate, deţinătorii de chei sau poliţia.
Avantajele unui asemenea sistem sunt:
® sistemele de control acces pot fi conectate la încuietorile
electronice ale uşii şi opresc accesul persoanelor neautorizate; ® sistemele pot înregistra toate detaliile persoanelor care au autorizare de
acces, permiţând înregistrarea tuturor acelora care intră sau ies din zonă; ® sistemele pot fi conectate ia CCTV (camere de luat vederi, monitor ,
video recorder, cabluri) care oferă o vizualizare şi verificare ulterioară a intrărilor; ® pot fi conectate la un sistem de alarmă antiefracţie, care va
produce o alarmare în caz de acces neautorizat sau a unei tentative de acces; ® accesul poate fi restricţionat la o zonă specifică potrivit unui
timp rearanjat şi impune existenţa anumitor condiţii înainte ca accesul să fie permis;
® punctele de acces pot fi monitorizate de la un post central printr- un computer, şi înlocuieşte necesitatea existenţei unei porţi de acces sau a
agentului de securitate etc.

2.2. Subsistemul de control acces

Subsistemul de control acces îndeplineşte funcţia de limitare a accesului în zonele de maximă securitate, realizând în acelaşi timp şi o
evidenţă a accesului în zonele respective. Accesul este permis numai persoanelor autorizate cu evidenţierea codului personal.
Sistemele de control al accesului sunt formate din: ® turnichete (cârd, cod PIN, identificator biometric); ® accesorii de intrare (cititor
cârduri, tastatură, cod de deschidere); ® elemente de luare şi transmitere a deciziei (procesor, computer, unitate de control poartă);
® dispozitive de finalizare (sistem de alarmă, semnal Ia camere, bariere şi alte dispozitive).
Din punct de vedere mecanic, sistemui este completat cu un dispozitiv de închidere electric şi un închizător automat de uşă. Când există un
turnichet accesul este permis printr-o informaţie programată dinainte, într-o anumită perioadă. Dacă accesul este permis, atunci este trimis un
semnal printr-un dispozitiv pentru a acţiona încuietoarea, iar evenimentul este stocat în memoria sistemului pentru o verificare ulterioară.
Controlul accesului este unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii.
Sistemele de control electronic al accesului necesită folosirea unui mod de identificare valid aşa cum este un card sau număr cod verificat de
către un cititor, înainte ca intrarea în zona protejată să fie permisă.
Câteva avantaje ale sistemului:
® sistemul de control acces poate fi conectat Ia încuietori electronice şi interzic accesul persoanelor neautorizate;
• sistemul poate înregistra toate detaliile celor autorizaţi să aibă acces, şi înregistrarea tuturor celor care intră sau ies, în/din zona protejată;
• sistemul poate fi folosit în combinaţie cu CCTV pentru a oferi o înregistrare vizuală sau verifică pe cei care încearcă să pătrundă în obiectivul
păzit;
• sistemul poate fi conectate la un sistem de alarmă la efracţie care poate genera o alertă în eventualitatea accesului neautorizat sau a unei
tentative;

13
o accesul poate fi restricţionat într-o zonă specifică, potrivit unui program stabilit anterior care cere anumite condiţii de îndeplinit înainte ca
accesul să fie permis;
• accesul poate fi monitorizat de Ia un punct central cu ajutorul unui computer, în locul agenţilor de securitate de la intrare.
Agentul de securitate joacă un rol important şi în cazul folosirii sistemelor electronice de acces.
El are misiunea să monitorizeze sau să supravegheze echipamentul de control de Ia un singur punct de supraveghere pentru mai multe căi
de acces.

2.3. Subsistemul de televiziune cu circuifînchis

Subsistemul de televiziune cu circuit închis asigură o supraveghere directă şi înregistrarea de imagini video, a anumitor zone din obiectiv.
înregistrarea acestor imagini poate fi efectuată în mod permanent ori numai în momentul apariţiei unui eveniment în zonă.
Sistemele CCTV folosesc camere de luat vederi, video recordere şi monitoare pentru a realiza supravegherea zonei protejate.
Câteva avantaje:
® constituie un sprijin real pentru personalul de securitate întrucât poate monitoriza o arie largă de obiective, ca de exemplu: un bloc cu multe
birouri sau un centru comercial cu un număr redus de personal de securitate; ® poate fi manevrat manual sau prin telecomandă; când se
utilizează manual permite acţiunea imediată a serviciului de securitate pentru descoperirea incidentului; ® ajută monitorizarea colegilor
atunci când aceştia patrulează în
zone cu risc ridicat; « poate fi folosit de sine stătător sau ca mijloc de observare independent când camerele de luat vederi sunt amplasate
în locurile cu risc ridicat, cum ar fi punctele de intrare; ® activitatea din zona acoperită poate fi înregistrată pentru verificări ulterioare;
® sistemele CCTV (camere de luat vederi, monitor, lentile, video recorder, cabluri) au costuri fixe şi reprezintă măsuri permanente de securitate.

2.4. Subsistemul de interfonie

Subsistemul de interfonie are rolul de a facilita comunicarea din exteriorul obiectivului cu personalul de securitate din interior, fără a veni în
contact direct cu acesta, pentru realizarea unei protecţii eficiente.

2.5. Subsistemul pentru iluminatul de securitate

Subsistemul pentru iluminatul de securitate asigură iluminarea perimetrului exterior al obiectivului sau a anumitor zone exterioare ori
interioare, pentru o mai bună vizibilitate pe timp de noapte.
Principalele componente ale iluminatului de securitate sunt: sursa de energie, sistemul de cabluri, instalaţiile propriu-zise, întrerupă toarele,
lentile de difuzare a luminii, becuri tungsten, halogene, cu mercur sau vapori, tuburi cu neon, casete protectoare pentru becuri.
Avantajele folosirii iluminatului de securitate:
• constituie un mijloc de descurajare a infractorilor (iluminatul trebuie sa fie eficient în special în jurul străzilor unde atenţia pietonilor poate fi
atrasă de locurile cu iluminat adecvat);
• ajută Ia depistarea şi identificarea infractorilor;
o este util pentru siguranţa şi în avantajul personalului de patrulare (cea mai mare parte a activităţii de patrulare se desfăşoară, pe timp de
noapte, când posibilităţile de depistare a infractorilor scad, datorită folosirii întunericului. în plus, patrulele nu sunt supuse riscului de rănire
prin împiedicare de diferite obstacole); 9 ajută sistemul CCTV, care are nevoie de o sursă de lumină necesară unei vizibilităţi optime.

2.6. Sisteme de detectare a incendiilor

Principalele componente ale sistemului de detectare a incendiilor sunt:
• unitatea de control;
• dispozitive de detecţie (senzori) pentru fum, căldură etc.;
• sonerii sau sirene de avertizare;
• echipament de semnalizare de la distanţă pentru a alerta centrul de monitorizare sau o unitate de pompieri;
• cablarea zonei sau împrejurimilor obiectivului în concordanţă cu caracteristicile acestuia şi cu tipurile de risc.
Aceste sisteme alertează sau avertizează despre izbucnirea unui incendiu prin detectarea surselor de căldură sau fum.
Unele avantaje prin folosirea acestor sisteme sunt: ® protecţie 24 de ore; ® cost fix şi permanent;
® existenţa unei game largi de dispozitive pentru toate condiţiile şi posibilităţile financiare;
Agentul de securitate poate avea un avantaj major prin folosirea acestor sisteme electronice; el poate îndeplini rolul de monitorizare sau de
supraveghere a echipamentului de control dintr-un loc central pentru un număr mare de intrări în obiectivul păzit.
Pentru o mai bună coordonare şi utilizare, toate aceste sisteme trebuie să trimită semnale în acelaşi spaţiu, în camera de suprave ghere
numită şi dispecerat.

3. DISPECERATUL DE MONITORIZARE A ALARMELOR LA EFRACŢIE

Reprezintă varianta de asigurare a unui obiectiv prin supravegherea electronică a acestuia şi intervenţia echipajelor specializate în caz de
alarmare.
Monitorizarea sistemului electronic de alarmă, se poate realiza prin două moduri:
- pe linie telefonică;
- pe unde radio.
Organizarea unui dispecerat presupune existenţa centrului de monitorizare în care sunt montate echipamentele, deservite de un operator
dispecer şi a echipajelor mobile de intervenţie. între cele două componente trebuie să existe o permanentă legătură radio pentru comunicare.
Dispeceratele se clasifică astfel: a) după mobilitate:
- fixe - amplasate în clădiri;
- mobile — amplasate în mijloace mobile.
b) după aria de complexitate:
- locale - asigura supravegherea unui obiectiv local;
central - asigură supravegherea unei rebele de obiective distribuite geografic.
c) după mijloacele de comunicaţii utilizate: radio - comunicările se fac prin radio;
telefonice - comunicările se fac prin linie telefonică;
- mixte - comunicările se fac prin două sau trei mijloace diferite.

14
d) după poziţia faţă de proces:
— de bază - în care activitatea se desfăşoară în mod curent;
- de rezervă - pregătite pentru a prelua funcţiile celui de bază în orice moment.
Transmiterea semnalelor de alarmă, reprezintă una din condiţiile principale ale mecanismului de securitate, completată, însă, de stabili rea
unor semnificaţii unice, perfect înţelese de cei cărora le sunt adresate şi de declanşarea instantanee a măsurilor adecvate de protecţie.
Principalele semnale de alarmă sunt:
• alarma de efracţie - semnalizează tentativa de pătrundere într-o
zonă interzisă sau într-un moment nepermis; ® alarma de panică - semnalizează prezenţa unui pericol definit -
semnalul este declanşat de către personalul obiectivului; ® alarma de incendiu - semnalizează un pericol iminent sau un
început de incendiu; ® alarma tehnică - semnalizează o defecţiune la o instalaţie tehnică;
® alarma de sabotaj - semnalizează o tentativă de sabotaj la o
instalaţie' de detecţie şi semnalizare a alarmei; ® alarma de avertizare - semnalizează posibilitatea apariţiei unui
eveniment nedorit; ® alarma falsă - semnalizează o posibilă defecţiune de funcţionare a mecanismului de detecţie şi semnalizare;
Personalul care deserveşte dispeceratul de monitorizare a -Sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, trebuie să aibă, specializarea
necesară exercitării acestei ocupaţii.

15
 INDEPLINREA CONSEMNELOR SI REZOLVAREA INCIDENTELOR
TEMA 5.
CONSEMNE ŞI PROCEDEE
DE EXECUTARE A SERVICIULUI

1. DESPRE CONSEMNE
Pe baza concluziilor rezultate în urma efectuării analizei de risc, referitoare la caracteristicile obiectivului, la starea de infracţionalitate din
zonă, şi în raport cu personalul la dispoziţie şi/sau cu mijloacele tehnice folosite, sistemul de securitate adoptat, poate fi:
© simplu;
© integrat.
Agentul de securitate execută serviciul individual sau în compunerea unei echipe, independent sau în cadrul unui sistem / dispozitiv de
securitate.
Agentul de securitate are competenţe şi este obligat să-şi execute atribuţiile, în baza prevederilor legii şi ale consemnelor.
Consemnul cuprinde totalitatea obligaţiilor ce-i revin personalului / agentului de securitate pentru executarea serviciului, cu responsabili -
tate şi profesionalism.
Consemnul este de două feluri: ® consemn general ® consemn particular.
Consemnul general - reprezintă totalitatea obligaţiilor de serviciu ale personalului / agentului de securitate, indiferent de elementul de
dispozitiv în care se află şi sunt prevăzute în legea specială.
Consemnul particular - reprezintă totalitatea obligaţiilor de serviciu ale personalului / agentului de securitate, valabile numai pentru un
anumit element de dispozitiv.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, agentul de securitate colaborează / cooperează cu forţele prevăzute în planul de securitate sau cu cele
primite în sprijin.
Indiferent de situaţie, agentul de securitate acţionează conform procedurilor stabilite de către conducerea societăţii de securitate privată.
Protecţia drepturilor agentului de securitate, aflat în serviciu, sunt asigurate prin lege şi consemn, care-i conferă calitatea de persoană
inviolabilă.
El se subordonează unui număr strict limitat de persoane, respectiv şefului de tură, şefului de obiectiv şi conducerii societăţii de securitate
privată.
Agentul de securitate este obligat, să apere cu orice preţ postul încredinţat sau valorile şi bunurile protejate.
Chiar şi în situaţiile în care, agentul de securitate se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor de serviciu, nu părăseşte postul, decât cu
aprobarea persoanelor cărora se subordonează şi numai după ce este înlocuit.
Nerespectarea prevederilor consemnului general sau particular, sunt incriminate ca fapte care se pedepsesc, conform legilor.

2. ORDINEA INTERIOARĂ LA POST,

ÎN FOLOSUL SECURITĂŢII OBIECTIVULUI
în interesul serviciului este necesar să fie respectate regulile de gospodărire, in postul încredinţat, iar agenţii să raporteze orice situaţie
legate de starea zonei de responsabilitate, care poate afecta securitatea obiectivului.
De asemenea, in post sau perimetru pot fi instalate materiale tipărite (afişe, pliante, indicatoare etc., de avertizare, interzicere, , orientare)
care să ajute munca agentului sau să avertizeze asupra unor pericole sau interdicţii în locurile cu risc din obiectiv.
La intrarea in serviciu sau pe timpul executării acestuia, agentul de securitate trebuie să se asigure că:
® nu sunt depozitate obiecte lângă pereţi, garduri sau clădiri;
• toate vehiculele sunt parcate în zonele anume desemnate;
® toate zonele de siguranţă şi protecţie sunt eliberate de materiale şi bunuri;
® lângă gard nu sunt parcate vehiculele, camioane şi trailere;
® arbuştii ornamentali, pomii şi iarba sunt tăiate sau îngrijite pentru a nu obstrucţiona vizibilitatea;
® permanent este curăţenie, în împrejurimi şi pe perimetru.

3. ÎNTREŢINEREA POSTULUI PENTRU DEPLINĂ SIGURANŢĂ

„Un loc pentru orice şi orice la locul lui", aceasta trebuie să fie deviza agentului din orice post de securitate.
Curăţenia şj ordinea reprezintă elemente care stau 1a baza siguranţei, oriunde, la dispecerat, la centrul de formare, în atelierul de lucru,
la postul de securitate, la oricare alt loc de muncă ca şi în propria casă.
Agentul de securitate trebuie să semnaleze toate situaţiile de nerespectare a regulilor de ordine interioară stabilite.
întreţinerea include păstrarea tuturor zonelor de lucru sau de serviciu, în ordine şi curate. Agentul de securitate trebuie să raporteze
orice situaţie care nu este regulamentară din punct de vedere al ordinii interioare şi să urmărească remedierea celor constatate.
Reguli privind întreţinerea postului: ® tot ce este aruncat trebuie ridicat;
® coridoarele, trecerile şi podelele să nu fie blocate cu diferite obiecte;
® obiectele trebuie ordonate şi căile de trecere să fie degajate; ® petele de ulei, grăsime sau apă trebuie curăţate imediat; ® gunoiul şi
deşeurile se depozitează în containere sau în locuri prevăzute special;
© prevenirea căderilor obiectelor prin aşezarea lor în ordinea folosirii şi a altor utilităţi (cutii, lăzi, truse) pentru sculele de mână sau alte
materiale.
Neîntreţinerea corespunzătoare este o omisiune de a recunoaşte şi de a urmări prompt pericolele care pot genera accidente ca: alunecări,
căderi, loviri, dar şi distrugeri de bunuri sau valori.
Cel mai important lucru rămâne, menţinerea ordinii interioare pentru prevenirea pericolelor, ca obligaţie primordială, a întregului personal.

4. PATRULAREA DE SECURITATE
Patrula de securitate se compune dintr-un număr variabil de agenţi de securitate şi are atribuţii de supraveghere a unor locuri sau zone,
cu grad de risc ridicat sau de legătură între elementele de dispozitiv şi de sprijin, în situaţii deosebite.

16
 Patrula reprezintă unul din elementele principale ale oricărui sistem / dispozitiv de securitate.
Pe timpul executării serviciului de patrulare, agentul de securitate trebuie să fie preocupat de securitatea obiectivului sub toate aspectele.
El are obligaţia să verifice şi să raporteze toate pericolele privind securitatea şi sănătatea în muncă, integritatea bunurilor şi valorilor,
prevenirea incendiilor, a furturilor şi sustragerilor, a distrugerilor din diferite cauze şi alte probleme care ar putea provoca beneficiarului daune
de orice natură.
Misiunile pe timpul patrulării pot fi diferite şi multiple în funcţie de natura activităţilor desfăşurate în cadrul obiectivului păzit sau a stării
infracţionale din zonă.
Patrularea este una din cele mai eficiente modalităţi prin care, un agent de securitate se poate documenta cu privire la situaţia din
'-'obiectiv.
Serviciul de patrulare este de două feluri:
e permanent; ® temporar.
Patrularea permanentă se realizează, în interiorul sau pe perimetrul obiectivului, în locuri sau zone pretabile producerii de infracţiuni, în
regim permanent
Patrularea temporară se realizează în interiorul sau pe perimetrul obiectivului, de către agenţi cu această misiune, la intervale neregulate şi
pentru perioade variabile de timp.
Agenţii de securitate din compunerea patrulei pot efectua o verificare a perimetrului obiectivului sau o investigare internă mai amănunţită.
Frecvenţa patrulei în obiectiv va fi convenită cu beneficiarul şi va fi probată prin raportare sau marcarea prezenţei prin mijloace specifice.
Obiectivele patrulării: • să prevină şi să semnaleze incendiile; o să prevină şi să semnaleze inundaţiile, frauda sau furtul; ® să prevină şi să
detecteze pagube şi distrugeri ale proprietăţii
păzite generate de diferite cauze; ® să se asigure că este respectat Regulamentul de ordine interioară;
® să prevină şi să descopere infracţiunile împotriva intereselor
beneficiarului; ® să prevină accidentele de orice fel; « să prevină orice formă de pierderi sau înstrăinări; ® să înregistreze şi să raporteze
toate neregulile constatate, într-un mod cât mai clar şi mai operativ posibil.
Agenţii de securitate din compunerea patrulei, se deplasează pe un traseu stabilit şi prevăzut prin consemn.
Ei trebuie să acţioneze la vedere, în scopul descurajării unor eventuale infracţiuni.

5. PROCEDEE ALE PATRULĂRII DE SECURITATE

Pe timpul patrulării de securitate, agenţii execută următoarele activităţi:
® verifică toate clădirile, birourile, laboratoarele şi alte zone de risc
pentru prevenirea incendiilor, inundaţiilor şi altor pericole; ® verifică dacă toate clădirile, camerele, birourile sunt încuiate şi asigurate din
punct de vedere al securităţii lor, dacă au existat încercări de a deschide forţat uşile, ferestrele, lacătele, robinetele de apă etc. Vor fi verificate cu
atenţie lacătele pentru a constata dacă nu există încercări de forţare sau înlocuire a lor; © sesizează existenţa oricărei lumini neobişnuite sau
suspecte; © verifică încăperile sau clădirile lăsate aparent neîncuiate. Dacă nu există semne de forţare şi instrucţiunile prevăd să fie încuiate, le
va încuia şi va raporta despre incident; o notează orice defecţiune descoperită în clădiri, care ar putea genera pagube proprietăţii sau rănirea
vreunui salariat al beneficiarului, luând măsuri preventive acolo unde este posibil; ® cercetează toate aparatele care sunt lăsate în funcţiune.
Pentru a nu deteriora ceva, nu le va opri fără să verifice instrucţiunile (ex. computerele);
« verifică starea împrejmuirilor şi raportează acolo unde consideră
că este nevoie de reparaţii; ® întocmeşte un raport în cazul iluminatului defectuos, a unor scurgeri de lichid, a emanaţiilor de fum sau gaze
şi altele; notează detalii despre autovehicule parcate în apropierea gardului, perimetrului şi despre materialele sau obiectele depozitate
suspect lângă gard care permit escaladarea uşoară; verifică autovehiculele încărcate sau vagoanele de cale ferată asigurându-se că sigiliile
sunt intacte, verifică orice containere sau vehicule goale pentru a descoperi eventuale mărfuri furate; verifică dacă autovehiculele
comerciale sunt încuiate şi imobilizate şi raportează orice neregulă. Scoate cheile din contact dacă există, le asigură şi raportează;
© acordă atenţie specială zonelor de livrare şi manipulare a mărfurilor şi raportează orice încetare de activitate la sosirea sa sau orice i se pare
suspect;
© notează şi raportează cazurile de expunere a bunurilor la distrugere din cauza vremii sau vandaiizării lor, mutându-le în locuri sigure, dacă este
posibil;
• raportează orice încălcare a regulilor de protecţie şi sănătate în muncă, persoanei de legătură desemnată de beneficiar. Informează
superiorul său şi consemnează acest lucru în registrul de evenimente;
© somează orice persoană aflată în zona de competenţă care prezintă suspiciuni privind prezenţa sa în acel loc;
• notează faptele observate şi acţionează în sensul instrucţiunilor, în lipsa instrucţiunilor va raporta cazurile superiorilor săi. Nu se iau măsuri
imediate cu excepţia situaţiilor în care instrucţiunile prevăd acest lucru;
o consemnează orice pericol observat care ar putea cauza răniri sau distrugeri şi ia măsurile necesare de înlăturare a lor;
o acordă atenţie deosebită casieriilor, seifurilor şl altor zone unde se manipulează bani şi valori. Recuperează cheile găsite în aceste locuri
informând persoana de contact a beneficiarului, înregistrează faptul în registru şi informează despre aceasta, şeful ierarhic;
© acordă atenţie salariaţilor care lucrează în afara orelor de program. Aceştia vor fi vizitaţi periodic în scopul prevenirii unor activităţi ilicite;
• notează orice suspiciune potrivit căreia salariaţii folosesc sau sunt în posesia de droguri sau băuturi alcoolice.
© raportează şi stabileşte dacă este nevoie de intervenţie medicală, în asemenea situaţii, merge numai însoţit în clădiri, încăperi sau alte locuri
periculoase.

6. TEHNICI DE PATRULARE
în locurile cu vulnerabilitate deosebită pretabile la acţiuni din partea infractorilor apropierea de aceştia trebuie să se facă fără zgomot, cu
opriri repetate pentru a asculta şi observa orice mişcare. Se recomandă încălţăminte cu talpă de cauciuc sau care nu face zgomot.
Orice fapt sau obiect care pare suspect trebuie să determine o acţiune vigilentă în cercetarea locului sau împrejurimilor.
Dacă agentul constată că sunt intruşi în incinta obiectivului este recomandabil să nu intre imediat în contact cu ei. Este necesar să anunţe
în prealabil şeful de tură (obiectiv), dispeceratul propriu, poliţia sau alţi agenţi din cadrul obiectivului.
Agentul în patrulare nu trebuie să se expună unor situaţii sau poziţii periculoase.
Este bine de reţinut că există în practica unor bande de hoţi tactica de creare a unui incident minor într-un loc pentru a acţiona
nestingherit în alt loc (diversiunea). într-o astfel de situaţie agentul trebuie să anunţe dispeceratul propriu sau alte persoane cu atribuţii în
domeniu, pentru a primi întăriri.

17
 Orice obiect găsit abandonat în timpul patrulării trebuie ridicat, etichetat şi consemnat în raportul zilnic. De asemenea, dacă un obiect este
găsit în circumstanţe suspecte trebuie să conducă agentul de securitate la ideea că obiectul este furat sau vădit ascuns pentru a fi sustras şi
informează şeful ierarhic, înainte de a lua vreo măsură.
în patrulare, agentul trebuie să verifice ferestrele, podeaua, tavanul, acoperişurile, toate fiind importante, deoarece în acestea sunt pozate
cablurile electrice şi conductele de ventilaţie sau de alimentare cu apă ori gaze, care pot facilita pătrunderea infractorilor sau în care, se pot
ascunde la sosirea agentului de securitate. De asemenea, aceste locuri sunt zone de risc pentru producerea de incendii, scurgeri de gaze sau
alte fenomene care pot produce pagube.
Dacă are în consemn, verifică camerele unde sunt amplasate ■ 'computere sau altă aparatură pentru a constata dacă ventilaţia şi
temperatura sunt adecvate.
Pentru verificarea laboratoarelor şi zonSlor de încercări trebuie să aibă instrucţiuni speciale, foarte exacte.
Pe parcursul patrulării agentul de securitate trebuie să se asigure că mărfurile nu sunt expuse intemperiilor, care Ie pot distruge sau
deprecia.
Luminile şi aparatele de încălzire trebuie să fie stinse pentru a elimina pericolele de incendiu şi pentru economisirea energiei electrice.
Este foarte important să se modifice periodic itinerarele, orarul de deplasare, pentru a nu crea obişnuinţă, ce poate fi sesizată şi exploatată
de infractori.
în esenţă, rolul agentului de securitate constă în: • a privi, ® a observa, ® a supraveghea, ® a asculta, ® a
pândi şi © a semnala.
Pentru ceea ce face, agentul de securitate trebuie să dea dovadă
de:
o responsabilitate; ® profesionalism; ® rigurozitate;
® exigenţă faţă de sine însuşi; ® fermitate; ® discreţie; ® determinare; ® spirit de sacrificiu;
® vigilenţă; ® spirit de observare.
Cea mai mică temere, îndoială sau suspiciune, trebuie să fie consemnată şi raportată.

7. PROCEDEE DE PATRULARE ÎN SIGURANŢĂ

Agentul de securitate aflat în serviciul de patrulare, trebuie sa aibă în atenţie următoarele:
o riscurile legate de alunecări, căderi şi poticneli (împiedicări);
• rampele, capacele de canale şi trapele defecte sau neasigurate;
• scările defecte sau periculoase; o grămezile de obiecte instabile;
• deplasările neautorizate cu screpere sau alte vehicule speciale;
o depozitările de încărcături neasigurate sau suspendate pe macarale;
• prezenţa neautorizată a unor persoane în cabinele autovehiculelor sau utilajelor;
® scurgerile de ia robinete, supape, garnituri etc.; ® sprijinirea persoanelor care acordă primul ajutor, protecţia, intervenţia la incendiu şi
securitatea în general;
• deblocarea pasajelor, pichetelor şi hidranţilor PSI, ieşirilor de urgenţă, şi a gurilor de aerisire;
» respectarea interdicţiei privind fumatul ( No smoching, Fumatul interzis!);
• parcarea neconformă cu instrucţiunile a autovehiculelor angajaţilor şi vizitatorilor în zona de responsabilitate;
• căderea tencuielii de pe clădiri sau a ţurţurilor/zăpezii, de pe acoperiş.
Procedurile corecte de întreţinere a perimetrului postului vor ajuta la reducerea pericolelor de accidente obişnuite, mai cu seamă a riscurilor
de alunecări, căderi şi poticneli.
Cele mai oportune măsuri preventive care reduc riscurile împotriva:
Alunecărilor:
• curăţarea imediată a tuturor petelor sau lichidelor revărsate;
• gunoiul să nu se arunce pe jos;
• ridicarea gunoaielor abandonate;
• atenţie sporită înainte sau în timpul deplasării.
împiedicărilor: ® identificarea oricăror pericole de împiedicare; • înlăturarea sau reducerea acestor pericole; ®
atenţie la fire, cordoane, cabluri etc.; ® atenţie sporită înainte sau în timpul deplasării. Căderilor:
® păstrarea în permanenţă a unei mâini libere pentru sprijinirea de
bară, la urcarea sau coborârea treptelor; ® folosirea centurilor de siguranţă în locurile adecvate; ® atenţie sporită înainte
sau în timpul deplasării.

8. Patrularea DE PREVENIRE a INCENDIILOR

Agentul de securitate trebuie să aibă în atenţie următoarele elemente:
® asigurarea că nici un obstacol nu obstrucţionează intrările şi ieşirile;
® scoaterea de sub tensiune a tuturor aparatelor electrice şi de
încălzit, altele decât cele necesare; ® controlul aparatelor de uz casnic, electrice sau cu gaz; ® atenţie la toate maşinile în funcţiune care
nu sunt folosite sau
care trebuie scoase de sub tensiune şi asigurarea că s-au răcit; ® degajarea aparatelor de încălzire de materiale inflamabile puse pe
acestea;
® închiderea uşilor şi ferestrelor din interior şi exterior, încuierea celor exterioare, împotriva posibililor infractori. Uşile şi ferestrele din interior
trebuie închise pentru a preveni dezvoltarea unui eventual incendiu. Dacă uşile sunt găsite deschise, aceasta trebuie să fie, în mod normal
un semn pentru agentul de securitate, că înăuntru se află cineva; ® mutarea Ia locuri sigure a materialelor inflamabile lăsate lângă sursele
de căldură;
® cercetarea imediată a oricărei scurgeri de ulei' sau alte lichide inflamabile;
• verificarea existenţei tuturor mijloacelor de luptă antiincendiu, dacă sunt accesibile şi în stare bună, că toate gurile antiincendiu sunt accesibile
şi că punctele de alarmă antiincendiu sunt intacte; ® verificarea şi asigurarea iluminării semnalizărilor antiincendiu; © familiarizarea agentului de
securitate cu procedurile de evacuare de urgenţă;
® menţinerea în stare corespunzătoare a sistemelor de înregistrare şi raportare.

18
 Misiunile în patrulare
Pe timpul patrulării în scopul prevenirii incendiilor, agentul de securitate trebuie să fie atent şi să execute următoarele:
® după constatarea scurgerilor de ulei sau altor substanţe
inflamabile să se ia măsurile imediate de remediere a situaţiei; ® recunoaşterea şi menţinerea în perfectă stare a căilor de acces pentru
pompieri;
® scoaterea din priză a tuturor aparatelor electrice care nu sunt folosite;
® interzicerea punerii pe aparatele de încălzit, de echipamente sau
alte materiale inflamabile; ® completarea permanentă a mijloacelor antiincendiu care lipsesc; ® verificarea echipamentului de stins
incendiul şi punctelor de
alarmă antiincendiu; ® flăcările nesupravegheate se sting;
® închiderea uşilor şi ferestrelor interne pentru a nu permite
extinderea focului în caz de incendiu; ® aparatele electrice sau cu gaz să fie închise în afara programului de lucru sau pe timpul neutilizării
lor;
® verificarea exterioarelor clădirilor, hidranţilor pentru incendii şi gurilor pentru apă cu scopul ca acestea să nu fie blocate sau obstrucţionat

9. ABILITĂŢI DE OBSERVARE PE TIMPUL PATRULĂRII

Calităţile de observare reprezintă capacitatea de a reţine tot ceea ce poate fi perceput prin observare sau ce este de observat, tot ceea ce
face obiectul unui examinări atente a unei forme înaintea tuturor posibilităţilor de analiză, diagnostic sau interpretare.
Una din principalele calităţi pe care agentul de securitate trebuie să le posede şi să le cultive este capacitatea de observare.
Trebuie menţionat faptul că, între a privi şi a observa este o deosebire esenţială, în sensul că, a privi înseamnă a vedea obiectele, fiinţele
sau fenomenele în mod static, iar prin observare, a le vedea şi a Ie percepe, în dinamica şi evoluţia lor.
Tehnica observării presupune vizualizarea permanentă a sectorului de responsabilitate din depărtare către aproape şi de la dreapta către
stânga, în mod continuu, reţinerea oricărui detaliu privind poziţia obiectelor, bunurilor sau persoanelor existente la un moment dat în raza
vizuală. Cu prioritate observă şi urmăreşte deplasarea persoanelor şi modul lor de comportare.
Capacitatea de observare a persoanelor se dezvoltă în mod deosebit prin exersare, prin practică, dar şi prin consultarea fişelor descriptive
prezentate mai jos, înainte de a proceda, de exemplu, la descrierea unei persoane:
® pentru a estima talia unei persoane se alege un punct de reper cunoscut şi se compară persoana în raport cu acel punct. Talia persoanei va
putea fi ulterior determinată cu destulă precizie; se impune determinarea faptului dacă persoana are sau nu încălţă minte înaltă care ar
putea înşela în legătură cu înălţimea sa reală; ® dacă persoana poartă barbă, mustaţă sau perciuni este necesar să se determine pe cât
posibil dacă acestea sunt adevărate sau false;
® se impune decelarea tuturor particularităţilor în legătură cu mersul sau comportarea;
® trebuie reţinute culoarea hainelor, a cămăşii, cravatei, jachetei şi pantalonilor;
® consemnarea tuturor detaliilor observate, în fişa semnalmentelor, cât mai repede posibil după eveniment;

10. Descrierea aparentelor fizice ale persoanelor

(portretul robot)
Cei mai mic detaliu are importantă şi poate conduce la depistare sau identificare, astfel:
înălţimea: Se determină aproximativ, prin comparaţie cu înălţimea proprie;
Greutatea: Se determină aproximativ, prin comparaţie cu greutatea proprie;
Construcţia fizică: Gras, corpolent, scurt şi îndesat (bondoc), normal, zvelt, slab, rigid, drept, îndoit (gârbovit), lat în umeri sau umeri
căzuţi;
Faţa: Rotundă, ovală, lungă, ridată, buhăită, slabă, pomeţi proeminenţi, rumenă, palidă, proaspătă, lividă;
Ten: Roşu, pal, proaspăt, ceară, buhăit, slab, pomeţi proeminenţi;
Expresia: Neutră, încruntată, agreabilă;
Părul: Culoarea părului, grizonat, rar, ondulat, drept, încreţit, scurt şi creţ, buclat, fără cărare, cu cărare pe anumită parte, pieptănat pe
spate; lung, scurt, mijlociu, perucă, artificial, favoriţi;
Sistemul păros: Barbă, mustaţă, (forma şi existenţa, mexican, galbenă, dreaptă), ten întunecat, formă de bărbierit;
Capul: Mare, mic, îngust, pătrat;
Fruntea: înaltă, îngustă, largă, zbârcită, bombată, teşită;
Sprâncenele: Culoarea, groase, subţiri, fine, stufoase, pensate, arcuite, desenate cu creionul, unite;
Ochii: Culoarea ochilor, strabism, orb, chior, pleoape, gene, poartă ochelari, poartă ochelari cu ramă de baga, cu ramă metalică, lentile
colorate, pleoape lăsate;
Nasul: Larg, mic, lung, scurt, cârn, întors, spart, bulb, nări largi / înguste;
Gura: Largă, mică, obişnuită, deschisă, închisă;
Buzele: Subţiri, fine, mari, buză de iepure, bine conturate, bine desenate, buză inferioară sau superioară proeminentă;
Bărbia: Cu gropiţă, dublă, ascuţită, rotundă, pătrată, retrasă, brăzdată vertical;
Dinţii: Curaţi, albi, decoloraţi, stricaţi, rari, proteză, ştirb, dinţi din aur, placaţi;
Urechile: Mari, mici, în formă de conopidă, lobi mici, lobi sparţi, perforate;
Mâinile: Cu degete scurte f lungi, îngrijite, neîngrijite, bătătorite, bine antrenate, aspre, unghii lungi sau scurte;
Vocea: Intensă, răguşită, tare, feminizată, ridicată, groasă, moale, sâsâită, bâlbâită, accent;
Semne particulare: Cicatrice, semne din naştere, aluniţe, pistrui, tatuaje, deformări, mers şchiopătat;
Particularităţi: Tuse nervoasă, foloseşte aceeaşi expresie (tic verbal), mers deosebit, fumează pipă, trabuc, ţigări, face rotocoale de fum,
confecţionează propriile ţigări, ţine ţigara într-un anumit mod;
Naţionalitatea: Tip indian, chinez, european, asiatic, negru etc.
Toate aceste caracteristici se consemnează în Fişa semnalmentelor fizice ale persoanei şi sunt importante, mai ales pentru organele de
anchetă. Este recomandabil ca la fiecare post, să fie un model de asemenea fişă (anexa nr. 3).

19
 Tema 6.
Proceduri de rezolvare a incidentelor de securitate
în accepţiunea specialiştilor, incidentul de securitate este evenimentul produs, cu evoluţie necontrolată, care generează efecte
distructive asupra stării de normalitate şi necesită o acţiune imediată pentru restabilirea situaţiei anterioare.
Pentru soluţionarea incidentelor de securitate, angajatorul are obligaţia să elaboreze proceduri de acţiune şi să instruiască personalul cu
atribuţii pe această linie, în vederea aplicării lor întocmai.
Procedurile de lucru şi acţiune, cuprind tehnicile şi modalităţile de executare a atribuţiilor profesionale de către personalul de securitate,
precum şi algoritmul soluţionării unor incidente de securitate, apărute pe timpul serviciului.
în continuare sunt prezentate câteva incidente de securitate, care pot să apară mai frecvent pe timpul serviciului şi procedurile de . acţiune
pentru soluţionarea lor.

1. ÎN CAZUL UNUI ATAC ARMAT

Atacul armat este o acţiune cu caracter violent care are drept motivaţie suprimarea vieţii unei persoane, ori punerea în pericol a integrităţii
corporale sau a sănătăţii acesteia în scop de răzbunare, jaf, şantaj, răpire, demonstraţie de forţă, supremaţie, sau chiar,sabotaje.
Acţiunea armată poate fi, cu sau fără luare de ostatici, cu atac . direct sau indirect ori prin intermediul dispozitivelor explozive plasate în
obiectiv.

1.1. în cazul unui atac armat cu acţiune directă

Prin atac armat direct se înţelege declanşarea focului de armă de către agresor prin surprindere. De regulă, în asemenea situaţie
agentul de securitate procedează astfel:
• ia poziţia culcat cu faţa către direcţia dinspre care se trage, pentru a nu se expune inutil, pe el şi pe alţii; ..'«». se documentează, imediat
asupra situaţiei, în scopul obţinerii primelor date despre intenţiile atacatorilor şi încearcă să le satisfacă eventuale cerinţe;
identifică zona de acţiune şi limitează pe cât posibil, accesul ■ atacatorilor spre alte zone din obiectiv;
dacă este posibil declanşează alarma, informează conducerea ? obiectivului şi menţine legătura cu dispeceratul societăţii de - securitate
privată, în vederea asigurării fluxului de informaţii; prin şeful formaţiunii de pază, se iniţiază un prim contact cu atacatorii şi se acţionează cu
calm pentru determinarea acestora să renunţe la atac;
în cazul în care acceptă negocieri, se încearcă rezolvarea formală ji a cererilor acestora, până la sosirea forţelor de intervenţie care !- vor
prelua iniţiativa; l
până la sosirea forţelor de intervenţie, ceilalţi agenţii de securitate, împreună cu reprezentanţi ai beneficiarului, vor lua măsuri de
protecţie şi evacuare a personalului, în zonele neafectate.

1.2. în cazul unui atac armat cu acţiune indirectă

Prin atac armat indirect se înţelege ameninţarea de către un agresor că urmează să folosească arma de foc sau plasarea unui
dispozitiv exploziv.
în primul caz agentul de securitate procedează de regulă astfel:
® intensifică observarea în sectorul de responsabilitate pentru a stabili numărul agresorilor, obstacolele care îi favorizează şi armamentul aflat
supra lor; ® intră în dialog cu ei şi încearcă să le satisfacă cererile, pentru a
evita rănirea unor persoane sau de a câştiga timp; ® solicită personalului aflat în serviciu în postul de responsabilitate
să satisfacă cererile agresorilor; ® dacă este posibil declanşează alarma, informează conducerea obiectivului şi poliţia, menţine legătura
cu dispeceratul societăţii de securitate privată, în vederea asigurării fluxului de informaţii; ® memorează semnalmentele fizice exterioare
ale agresorilor şi le urmăreşte acţiunile / deplasările prin obiectiv, chiar şi după ieşirea din obiectiv;
t. \
• informează conducerea beneficiarului şi a societăţii de securitate • despre eveniment, completează imediat fiţa cu semnalmentele
agresorilor, şi întocmeşte raportul de eveniment.
• sprijină autorităţile în definitivarea anchetei.
în cazul descoperirii unui colet suspect a fi „Bombă", ori primirea unei ameninţări cu „Bombă în obiectiv", procedura este următoarea:
• se identifică coletul suspect, se marchează locul, fără a atinge coletul şi se îndepărtează orice persoană din zonă;
• se anunţă dispeceratul firmei şi şeful ierarhic;
• operatorul dispecer informează conducerea obiectivului şi solicită aprobare pentru declanşarea alarmei şi evacuarea persoanelor din obiectiv,
întâi clienţii şi vizitatorii, apoi salariaţii;
• se păstrează legătura permanentă cu dispeceratul firmei de securitate, prin care se solicită (dacă e cazul) intervenţia echipelor mobile de
intervenţie şi a forţelor specializate autorizate (echipe pirotehnice, poliţie, pompieri, salvare etc.);
• până la sosirea forţelor de intervenţie conducerea obiectivului, dispune deconectarea instalaţiilor de energie electrică, de gaze şi apă din
zonă, iar firma de securitate sprijină beneficiarul, în luarea măsurilor de evacuare şl protejare a bunurilor şi valorilor;
• la sosirea specialiştilor din echipa de control pirotehnic, prezintă acestora locul în care se află coletul suspect (în cazul ameninţării telefonice,
conţinutul mesajului) şi fără a se implica în acţiunea acestora, continuă executarea serviciului.
La ameninţarea cu „bombă în obiectiv", în afara programului de lucru, se informează, mai întâi, managerul obiectivului şi dispeceratul firmei
de securitate, după care, se vor desfăşura aceleaşi activităţi, cu sprijinul echipajelor mobile de intervenţie ale prestatorului.
în cazul ameninţării prin apelare telefonică, agentul de securitate cere repetarea mesajului pe care, dacă are tehnica necesară îl va înregistra
audio în vederea folosirii Iui ca mijloc de probă sau într-un formular ( model, anexa nr. 4).

1.3. în cazul unui atac armat, cu luare de ostatici

Agentul de securitate procedează la efectuarea aceloraşi operaţiuni, încercând pe cât posibil protejarea vieţii şi integrităţii ostaticilor prin
evitarea măsurilor care să provoace atacatorii la alte acte de violenţă.
Pentru rezolvarea unei astfel de situaţii, se solicită sprijinul forţelor specializate ale Poliţiei sau Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI;
în momentul iniţierii atacului trebuie să declanşeze cât mai repede posibil alarma;

20
 Ostaticilor li se recomandă, să se supună tuturor solicitărilor atacatorilor şi fără a intra în panică sau să se manifeste violent, să-şi
concentreze efortul pentru a se proteja până la intervenţia forţelor specializate, să nu se expună pe direcţia de asalt a forţelor de intervenţie,
adăpostindu-se în locuri sigure.
Dacă obiectivul este asigurat cu pază înarmată, nu este indicată folosirea armamentului, pentru a se evita rănirea sau moartea ostaticilor
sau chiar a agenţilor de securitate aflaţi în serviciu.

2. în cazul încercării de pătrundere frauduloasă în obiectiv sau de forţare a accesului în zone interzise
Agentul de securitate, în funcţie de zona afişată pe panoul de alarmare sau observată direct, procedează astfel: • informează beneficiarul şi
ia măsuri pentru blocarea accesului în obiectiv;
® inspectează zona, verifică cauza declanşării alarmei, opreşte din acţiune făptuitorii surprinşi în flagrant şi îi pune în imposibilitatea de a părăsi
zona;
® dacă făptuitorul opune rezistenţă, folosind mijloacele din dotare, agentul procedează la imobilizarea acestuia în condiţiile prevăzute de lege;
® dacă motivul faptei este încercarea de sustragere de valori, bunuri materiale sau documente, izolează câmpul infracţional şi identifică-
eventualii martori; © predă făptuitorii conducerii obiectivului sau echipelor de intervenţie ale prestatorului, cărora le cedează iniţiativa până
la definitivarea situaţiei.

3. la activarea alarmei
Cele mai frecvente tipuri de alarmă sunt alarmele de incendiu şi alarmele la efracţie.
Principalele elemente comune pentru activarea ambelor tipuri de alarmă sunt:
© verificarea tipului de alarmă (incendiu sau efracţie); © verificarea naturii alarmei (alarmă la fum, la căldură, alarmă la
spargere, la mişcare, etc.); © investigarea, fără vreun risc, pentru a stabili situaţia de fapt; ® verificarea dacă potrivit instrucţiunilor
alarma este automat transmisă centrului de comandă (dispeceratului) sau serviciilor de prim ajutor; dacă nu, informează serviciile de prim ajutor
şi persoanele de contact în caz de urgenţă; « asigurarea că s-a efectuat o raportare verbală prin radio sau
telefon, la dispecerat; ® consemnarea în detaliu a măsurilor luate şi intervenţiei efectuată de serviciile de prim ajutor sau persoanele
contactate în caz de urgenţă;
« întocmirea unui raport detaliat.
Instrucţiunile în detaliu fac parte din instructaj, care se ! desfăşoară, cu fiecare agent la intrarea în serviciu

4. în caz de efracţie
La descoperirea unei efracţii personalul de securitate execută următoarele:
® anunţă imediat poliţia;
® conservă elementele materiale de probă ; informează poliţia dacă s-a atins ceva din câmpul infracţional sau s-a modificat locul elementelor
materiale de probă;
® informează persoanele de contact ale beneficiarului şi dispeceratul;
® ţine la distanţă persoanele ce trec prin apropiere; « asigură zona fără să atingă probele sau mijloacele de probă; « identifică şi reţine autorii
până la sosirea poliţiei şi stabileşte identitatea martorilor;
® întocmeşte procesul verbal de eveniment
Se recomandă a nu se intra în mod imprudent în contact cu infractorul.

5. în cazul unui incident minor

Atunci când agentul de securitate descoperă un incident minor sau când acesta îi este comunicat, modul său de acţiune este important sens
în care ia următoarele măsuri:
® înainte de a se apropia se asigură că zona nu este periculoasă;
nu se expune pe ei sau alte persoane 1a riscuri inutile; ® evaluează situaţia şi îşi formează o părere despre măsurile
imediate care se impun a fi luate; ® evaluează situaţia până la sosirea poliţiei, pompierilor sau şefilor ierarhici;
® raportează şefilor ierarhici sau dispeceratului şi actualizează permanent informaţiile în funcţie de modificarea situaţiei, iar dacă este cazul
acordă ajutor;
• împrejmuieşte zona cu o bandă sau o blochează, fără a stânjeni accesul serviciilor de urgenţă;
® notează numele sau numărul de identificare a personalului
serviciilor de urgenţă implicaţi direct în rezolvarea incidentului; ® conservă probele materiale necesare viitoarei investigaţii; - ®
identifică martorii şi le solicită lămuriri;
® notează cu atenţie toate faptele: ce, unde, de ce, când, cine, cum
şi măsurile luate; ® notează numele şi adresa părţilor vătămate; ® nu întreprinde nimic care să implice obligaţia patronului sau
beneficiarului, dacă acestea pot afecta obligaţiile contractului de prestări servicii sau contractului de asigurare; ® consemnează concluziile intr-
un proces verbal care se constituie
ca mijloc de probă; ® sprijină în continuare ancheta.
Agentul de securitate trebuie să rămână calm, să facă dovada profesionalismului pe toată durata incidentului şi dacă este posibil vine în
ajutorul tuturor celor care sunt în dificultate.

6. La apariţia unui conflict

Conflictul poate fi un dezacord, o contradicţie, un antagonism, o discuţie violentă care poate degenera într-o ciocnire între două persoane
sau grupuri de persoane cu interese sau păreri opuse.
Elemente definitorii care au legătură cu explicarea unei stări conflictuale:
Comunicarea: Schimbul de idei sau sentimente prin viu grai, scris sau comportament.
Agresiunea: Este un atac sau acţiune periculoasă a unei persoane sau grup de persoane asupra altei persoane sau grup.
!
-Agresiunea poate fi verbală sau fizică.
Accesul de furie: Este un sentiment mare iritare sau antagonism ca rezultat al unui diferend real sau presupus.

21
 Limbajul: Este un mod de a exprima gânduri sau sentimente prin folosirea sunetelor vorbite sau simbolurilor convenţionale. Acesta include
orice alt mijloc de comunicare cum ar fi gesturile sau sunetele animalice sau onomatopeice.
Conflictul rezultă dintr-o întrerupere a folosirii limbajului pentru a comunica un rezultat sau o informaţie. Se produce astfel o iritare
provocată, care este exprimată prin agresiune, atât verbală cât şi fizică.
Agenţii de securitate sunt predispuşi prin natura serviciului prestat la implicarea în acest gen de situaţii, deoarece ei sunt cei care trebuie să
intervină, solicitând persoanelor să înceteze un act sau o acţiune, să nu o mai continue, întrucât pot pune în primejdie alte persoane sau pot
cauza serioase pagube sau distrugeri ale proprietăţii,(ex. fumatul, nerespectarea unor reguli, furtul de pe rafturi în magazine sau din incintele
obiectivelor etc.).
De asemenea, în anumite situaţii, agenţii de securitate pot cere persoanei să părăsească zona sau obiectivul. Acest lucru poate conduce la
violenţă continuă care indică în mod clar etapele escaladării conflictului şi în acest caz se impune adoptarea unei metodologii de prevenire a
agresiunii verbale care poate degenera în agresiune fizică sau chiar atac.
în general agresiunea nu are loc instantaneu, ea se dezvoltă în timp.
Există câţiva factori .care pot cauza sau declanşa această agresiune (frica, egoismul, neliniştea, limbajul, tendinţa de folosire a forţei fizice
în orice împrejurare, nivelul de cultură, mediul ambiant etc.).
Agentul de securitate trebuie să fie conştient de reacţiile altor persoane pentru a fi atent la acţiunile sale.
De felul în care agentul de securitate acţionează depinde în multe cazuri cum calmează sau cum se escaladează o situaţie conflictuală şi
aceasta presupune o dozare a acţiunile sale tot timpul şi în orice împrejurare.
în situaţii care pot deveni confiictuale agentul de securitate, trebuie să aibă permanent în vedere următoarele elemente, de care trebuie
să fie conştient:
• comportamentul său;
• comportamentul altor persoane;
• ritmul respiraţiei celor două părţi;
• limbajul corpului;
• intenţiile ascunse ale părţilor confiictuale;
• gesturile;
• intervenţia terţului;
• greşeli care pot genera escaladarea conflictului. De asemenea agentul de securitate trebuie:
o să evite privirea continuă în ochi a unuia dintre oponenţi;
® să nu manifeste agresivitate;
« să nu manifeste indiferenţă
« să nu ridice tonul;
« să păstreze o distanţă corespunzătoare;
e să nu dovedească neglijenţă.
Rezolvarea cu calm a problemelor litigioase trebuie să fie caracteristica modului de acţiune al agenţilor de securitate.
Agentul de securitate trebuie să fie convins că scopul său este de a asigura calmul şi în situaţia existenţei unor agresiuni / agitaţii se
impune să adopte această atitudine.
De aceea, este necesar să fie conştient de etapele violenţei care pot fi:
Agitaţia verbală: Limbajul persoanei indică nivelul gradului de enervare.
Ostilitatea verbală: Persoana devine supărată şi nu răspunde într-un mod raţional la eforturile de a reacţiona la problemă sau la
rezolvarea situaţiei.
Ameninţări verbale: Persoana îşi concentrează toată atenţia pe un individ sau grup. Expresia de enervare se manifestă şi e în creştere.
Ameninţări fizice: Persoana anunţă că va recurge la violenţă fizică dacă problema sa nu va fi rezolvată. Acest stadiu este însoţit în
general de un limbaj verbal sau corporal agresiv, indicând recurgerea iminentă la violenţă.
Moment critic: Este punctul la care acţiunile agentului de securitate poate, ori să rezolve incidentul ori să-l escaladeze spre violenţă. Acest
punct cere o mare conştientizare personală, hotărâre şi profesionalism din partea agentului de securitate. Obiectivul iui este de a aduce situaţia
la calm.
Violenţa fizică: Aceasta este punctul unde comportarea normală acceptabilă a dispărut şi una dintre persoane (sau mai multe) recurge la
violenţă fizică pentru a-şi realiza punctul de vedere. Acesta poate fi un atac susţinut sau un atac foarte scurt.
Agentul de securitate trebuie să-şi amintească faptul că situaţia se poate remedia şi nu trebuie abandonată.
Calmul trebuie restabilit chiar dacă este numai din cauza istovirii combatanţilor.
El trebuie să adopte orice oportunitate rezonabilă pentru a restabili situaţia la calm.
Calmul: Este starea normală a individului sau societăţii.
Chiar dacă calmul a revenit, agentul de securitate trebuie să rămână atent pentru a preveni deteriorarea din nou a situaţiei, care poate
reaprinde violenţa.
Sensibilitate generală: Agentul de securitate trebuie să evite de a da ordine agresive sau violente deoarece acest gen de adresare nu
place persoanelor şi nici nu este ascultat, iar dacă ordinul iui nu este ascultat el va pierde din teren şi din autoritate.
Faţă de persoanele agresive sau violente autoritatea şi amorul propriu nu au niciun efect pentru restaurarea calmului.
Agentul de securitate trebuie să-şi folosească puterea de observaţie, cunoştinţele căpătate la pregătire, experienţa, limbajul pozitiv, gestica
precisă.
El trebuie să facă dovada unei mari siguranţe, de profesionalism pentru a putea obţine un rezultat pozitiv, să gândească şi mai apoi să
acţioneze. Trebuie să evite a se plasa în zona periculoasă.
De fapt agentul de securitate trebuie să acţioneze conform principiului, „calm înainte de acţiune".
Agentul de securitate trebuie să fie conştient că există indivizi care nu trebuie să fie agitaţi înainte de a deveni agresivi şi pot deveni extrem
de violenţi fără nici o pregătire anterioară. Acest tip-de persoană este Toarte periculoasă şi trebuie acordată o mare atenţie când se intră în
contact cu ea. O asemenea persoană este imprevizibilă şi e posibil chiar să-i placă violenţa, inclusiv aplicarea de lovituri sau răniri.
Atunci când sunt asemenea situaţii este recomandabil să fie anunţate autorităţile.
Acestea sunt în general elementele privind agresiunea şi conflictul precum şi modalităţile de luare a unei hotărâri pentru reîntoarcerea la
calm.
Trebuie avută mare grijă în aceste momente, iar agentul de securitate trebuie să ceară asistenţă imediată de la autorităţile, înainte de a se
implica în situaţie.

22
 Agentul de securitate trebuie să înregistreze în documentele sale astfel de incidente şi să se asigure că persoanele din conducerea societăţii
cunosc situaţia.
Deciziile critice pentru agentul de securitate, prin urmare, sunt: o decizia de a interveni; ® momentul în care intervine; • cum
gestionează situaţia în timpul intervenţiei.
Decizia de a interveni presupune minte clară cu privire la circumstanţele şi persoanele implicate.
Este imposibil de a identifica toate împrejurările posibile şi de a stabili instrucţiuni pentru fiecare situaţie în parte.
Dezamorsarea conflictului prin folosirea competenţelor de comunicare presupune ca agentul să rezolve o problemă. Iată câteva exemple:
, dezacord între membrii aceleiaşi echipe;
® dezacord între agent şi persoane din public ( ex. intervenţia pentru a determina un individ să părăsească localul sau momentul reţinerii unei
persoane care comite un furt); ® dezacord între un agent şi personalul din obiectiv sau clienţi (ex.
interzicerea fumatului în anumite locuri); ® când se confruntă cu o situaţie în care ameninţările conduc pe agent la ideea că poate fi în
pericol de rănire şi nu poate evita situaţia;
® în situaţia în care există un risc de rănire a unor persoane faţă de care agentul de securitate are o anumită responsabilitate ( ex. un vizitator
al beneficiarului sau un client într-un magazin).
Momentul la care intervine este cel mai important pentru că obligă agentul la folosirea tuturor cunoştinţelor şi punerea în practică a
tuturor formelor de comunicare pentru a evalua situaţia. în procesul de evaluare trebuie să se ţină cont de următoarele:
® care este cauza, dacă aceasta nu a fost evidenţiată sau apărută prin ascultare sau observaţie se străduieşte să o descopere înainte de a
interveni; ® folosirea metodelor de observare pentru a găsi o soluţie înainte
de intervenţie; ® atenţie la folosirea limbajului insultător, abuziv; ® atenţie la voce şi la tonul folosit (tare, enervant, agresiv, rapid); ®
aprecierea gradului de agresivitate (dacă persoanele sunt agresive, pasive sau rezonabile); ® aprecierea gesturilor (pumni încordaţi, contact fizic
prin împingere);
© câte persoane sunt implicate (unu contra unu, grupare contra grupare, unu contra grupări).
Grupurile sunt mai greu de evaluat întrucât sunt mai mulţi decât un agresor sau sunt mai mulţi privitori decât participanţi.
La evaluare, agentului de securitate ar trebui să-î fie clar cine şi câţi sunt implicaţi, care este cauza conflictului, dacă se va dezvolta într-o
situaţie unde există riscul de pericol sau rănirea unei persoane.
Pentru această evaluare agentul trebuie să determine clar următoarele:
« cine este implicat; « câţi sunt; ® cauza conflictului;
® conflictul staţionează sau este în staţionare; o conflictul este în curs de degenerare sau într-o situaţie în care riscul se manifestă ca un pericol
iminent
Agentul de securitate se asigură dacă evenimentul a fost raportat şi că are asigurată intervenţia celor în drept înainte de a intra într-o
situaţie în care el însuşi poate fi în pericol.
Gestionarea situaţiei constă în urmărirea instrucţiunilor stabilite şi punerea în practică a competenţelor de comunicare prevăzute în
acestea.
instrucţiunile de intervenţie sunt următoarele: o nu fixa privirea în ochii oamenilor. Priveşte doar ocazional interlocutorul în ochi, pe timp mai
lung acesta se poate enerva. Fii atent la împrejurimi, la corpul agresorului, la mişcările mâinilor sau picioarelor.
o nu fi agresiv. Semnele de agresivitate, compromit toate tentativele de a potoli situaţia căci îl poate determina pe agresor să fie mai violent.
Semne cum ar fi, ridicarea vocii, arătarea cu degetul sau ridicarea braţelor trebuie cu desăvârşire evitate. ® nu ridica vocea. Face creşterea
inutilă a nivelului de agresivitate
şi obligă pe agresor să adopte acelaşi ton. e nu te plasa la o distanţă prea mare sau prea mică. Distanţa acceptată este o lungime de braţ
faţă de interlocutor. Este necesară plasarea la o distanţă suficient de mare pentru a nu avea un aer intimidant şi suficient de aproape pentru
a nu avea un aer indiferent.
® nu fi părtinitor. Cauza conflictului poate fi un simplu dezacord, ca ea să poată fi un grav diferend. Dacă agentul de securitate ia partea unuia
dintre adversari, riscă să crească gradul de agresivitate, iar aceasta se poate întoarce împotriva sa. ® nu da ordine. Agentul de securitate în
special cel în uniformă dă impresia unei puteri sau autorităţi. De aceea persoanele sunt tentate să opună rezistenţă faţă de această
autoritate, iar dacă agentul dă dispoziţii nu face decât să întărească rezistenţa.
« nu te apropia înainte de a pregăti confruntarea. Faptul de a te apropia precipitat, cu paşi mari spre agresor poate să-l pună în gardă şi dă
puţină şansă unui dialog rezonabil. ® nu purta în mâini obiecte care să dea impresia că ar fi arme. Dacă agentul are o lanternă sau un
radio receptor în mână, agresorul poate crede că este ameninţat. Obiectele trebuie manipulate cu precauţiune sau purtate în toc înainte, de
a interveni.
® nu bate în retragere. Este important să câştigi respectul agresorului. Prin ceea ce face agentul trebuie să impună respect şi încredere. Faptul
de a se retrage sau de angaja discuţii cu curioşii, demonstrează diminuarea interesului sau atenţiei faţă de agresor.
« întotdeauna arată siguranţă. Un aspect important ai difuziunii este transferarea stăpânirii de sine de la agresor la agent. Stăpânirea de sine
este efectiv transferată, atunci când agentul câştigă respectul şi înţelegerea agresorului. Agentul fiind stăpân pe sine dă agresorului
sentimentul că este în siguranţă şi este înţeles. ® întotdeauna fă dovadă respectului. Proferarea de insulte, remarcile denigratoare,
respingerea sau ignorarea punctelor de vedere ale agresorului aţâţă furia şi escaladează violenţa. ® dă linişte sau dezamorsează situaţia.
Comentarii cum ar fi „vreţi să chem poliţia"? sau „ne vom vedea cu conducerea" dovedesc că agentul de securitate se interesează de
problemă. Acest gen de discuţii atrag atenţia agresorului, pe alte puncte sau aspecte pe care nu le poate considera ca deturnare a
gândurilor sale sau eventual demontarea acestora. ® dă încredere agresorului. înainte de conversaţii, comentarii precum „este că
momentan sunteţi supărat"? „ce bine că" poate face pe agresor să înţeleagă că nu i se adresează un afront.

7. în cazul apariţiei unor grupuri turbulente în zona obiectivului

Acţiunile turbulente sunt fapte individuale sau de grup ce contravin legilor referitoare la normele şi regulile de conduită civică, de convieţuire
socială şi de respectare a ordinii şi liniştii publice.
Aceste acţiuni pot constitui fundalul unor acţiuni care, în cazul obiectivului, pot duce la agresarea vizitatorilor, clienţilor sau a personalului
obiectivului afectând buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa locaţiei. La apariţia unui astfel de pericol, agenţii de securitate vor acţiona astfel:
® informează dispeceratul prestatorului şi beneficiarul despre
prezenţa unor astfel de manifestări în zona obiectivului; ® avertizează clienţii şi salariaţii, să nu intre în panică şi solicită beneficiarului,
oprirea temporară a activităţii în obiectiv şi blocarea accesului; ® evaluează rapid situaţia, ţinând seama de posibilitatea existenţei unei diversiuni
în vederea inducerii în eroare asupra locului, amplorii şi scopului acţiunii. ® foloseşte mijloacele din dotare si tehnicile de luptă specifice,

23
 întreprinzând numai măsurile legale ce se impun; ® identifică şi delimitează grupul de turbulenţi de persoanele
nevinovate, implicate în conflict; ® alarmează echipajele de intervenţie;
© până Ea sosirea primelor elemente de sprijin, fiecare agent ocupă o poziţie favorabilă în vederea contracarării oricărei încercări de forţare a
accesului în obiectiv; ® ia sosirea forţelor de intervenţie îşi continuă îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu; ® întocmeşte raportul de eveniment, specificând ora, locul, numărul atacatorilor / infractorilor, modul de acţiune şi
măsurile întreprinse.

8. ÎN CAZUL DEFECŢIUNILOR LA INSTALAŢIILE ELECTRICE, TEHNICE, SANITARE Şl DE PROTECŢIE

Pentru asigurarea funcţionării permanente a instalaţiilor respective în limitele parametrilor de eficienţă stabiliţi, conducerea obiectivului
angajează, de regulă, o echipă de specialişti în probleme de control şi întreţinere, care supraveghează instalaţiile şi intervine în cazul în care
sesizează defecţiuni.
Pentru defecţiuni şi cazuri majore apărute la sistemul tehnic de protecţie şi securitate, în afara programului de lucru, Ia solicitarea
beneficiarului, se vor alerta echipele de service tehnic, cu care societatea are contracte în derulare.

8.1. în cazul întreruperilor la reţeaua electrică

în cazul întreruperilor la reţeaua electrică, agenţii de securitate iau următoarele măsuri:
o apelează, imediat numărul de telefon pentru situaţii de urgenţă 112 şi face cunoscut evenimentul, informează conducerea societăţii de
securitate şi conducerea obiectivului;
® delimitează zona în care a avut loc evenimentul. Atenţie, nu se atinge de persoana aflata în contact cu echipamentul electric decât dacă
întrerupe curentul de la reţea sau foloseşte materiale rele conductoare de electricitate (materiale textile, lemn, materiale plastice sau din
cauciuc etc.); ® deconectează echipamentul de muncă de la sursa de curent. Dacă nu este posibil,' se deconectează alimentarea punctului
de consum (priza) prin acţionarea siguranţei tabloului general (Atenţie! - prin întreruperea curentului electric să nu se genereze alt pericol);
® asigură procedurile de acordare a primului ajutor, cum ar fi: verificarea existenţei pulsului, a respiraţiei etc. Se trece la efectuarea masajului
cardio-respirator până la sosirea cadrelor medicale. Se interzice apropierea excesivă de accidentat a altor persoane;
• chiar dacă victima îşi revine, va fi poziţionată pe un plan orizontal, până la sosirea cadrelor medicale. în nicio situaţie, victima nu va fi lăsată
singură, în acest interval de timp.

8.2. Defecţiune la instalaţia de gaze

• declanşează alarma pentru avertizarea persoanelor expuse pericolului;
o înştiinţează reprezentanţii ROMGAZ şi ai beneficiarului, şi informează dispeceratul societăţii de securitate privată şi dacă identifică scurgerea
caută să întrerupă alimentarea; » ia măsuri de evacuare a zonei şi se asigură ca toate persoanele
aflate în apropiere, să fie protejate; o să nu permită declanşarea unei surse de foc sau producere de scântei;
e facilitează accesul specialiştilor pentru închiderea gazelor şi
înlăturarea eventualelor defecţiuni; © acordă sprijinul necesar organelor abilitate pentru efectuarea investigaţiilor;
® informează, despre soluţionarea situaţiei şi reluarea activităţii în obiectiv, atât conducerea societăţii de securitate cât şi, conducerea
obiectivului; © consemnează circumstanţele producerii incidentului de securitate, în registrul de evenimente.
în cazul în care, la post, se prezintă şeful de tură sau şeful de obiectiv, aceştia sunt în drept să preia iniţiativa.

24
 completarea documentelor specifice serviciului de securitate privata
Tema 7.
Completarea documente specifice
serviciului de securitate privată
1. Principalele documente specifice
serviciului de securitate privată
Principalele documente specifice organizării, executării şi evidenţei serviciului de securitate privată sunt:
1. Registrul buletinul posturilor - este un document de planificare şi organizare a serviciului de securitate la un obiectiv şi, în acelaşi
timp, un act doveditor al executării serviciului de către întregul personal.
Se completează de către şeful de obiectiv, se găseşte la obiectivele unde sunt prevăzute cel puţin 5 (cinci) elemente de dispozitiv şi
cuprinde: o numărul curent;
e numărul şi felul postului, se specifică numărul postului şt felul
acestuia, (post fix sau post mobil); ® orele de executare a serviciului - reprezintă intervalele de timp
între care se execută serviciul de securitate; • numele şi prenumele agenţilor de securitate care execută serviciul;
o semnătura la intrare şi la ieşire, în/din serviciu.
2. Registrul de procese verbale pentru predarea / primirea serviciului. Procesul verbal constituie actul în baza căruia agentul de
securitate predă, respectiv primeşte postul cu tot ce se află în dotarea sa.
Se completează de către agentul de securitate care predă serviciul şi devine un act de constatare a tuturor evenimentelor ce au avut loc în
postul respectiv.
Procesul verbal de predare / primire a serviciului dintre agenţii de securitate, cuprinde următoarele:
® data întocmirii - ziua, luna, anul şi ora;
® denumirea obiectivului şi numărul postului în care acesta se încheie;
® numele şi prenumele agentului de securitate care predă şi a celui
care preia postul / obiectivul în pază; ® bunurile (vor fi menţionate toate bunurile, permanente sau temporare) care se află în post, la
momentul respectiv număr, cantitate, greutate, dimensiuni, calitate, marcă, serie, tip, culoare, grad de uzură etc. Cifrele care reprezintă cantităţi,
greutăţi sau dimensiuni, vor fi scrise şi în litere pentru a nu fi modificate ulterior; * evenimentele constatate, ce au împiedicat buna desfăşurare a
activităţii în obiectiv, ori care s-au produs în post şi activităţile desfăşurate de personalul obiectivului sau a persoanelor străine care au legătură cu
postul respectiv; ® semnăturile de predare / primire ale agenţilor de securitate între care se încheie procesul verbal.
Acest tip de document, poate exista sub formă tipizată sau poate fi întocmit scris de mână, folosindu-se un registru.
Registrul de procese verbale de predare / primire este un document doveditor pe care agentul de securitate are obligaţia de a nu-l înstrăina
şi de a-l păstra în cele mai sigure condiţii.
3. Registrul de procese verbale pentru predarea / primirea serviciului înarmat. Se dotează posturile de securitate înarmate,
fiecare agent de securitate semnând de primirea sau predarea armamentului şi muniţiei aferente la intrarea sau ieşirea din post.
Este un act de mare răspundere şi trebuie completat ca atare, nu se acceptă ştersături sau modificări de orice gen, se completează numai
de către personalul de securitate în momentul în care se face schimbul de ture între agenţii de securitate, care au dreptul la portul şi folosirea
armamentului.
Procesul verbal de predare / primire a armamentului conţine următoarele rubrici:
® denumirea completă a obiectivului;
® numărul curent;
® numele şi prenumele, poziţie unde se va scrie numele complet al
agenţilor de securitate care predau / primesc armamentul; ® semnătura, fiecare agent de securitate va semna în numele său şi pe
răspunderea sa, Ia rubrica - am predat sau am primit armamentul;
® data, ziua, luna, anul şi ora la care se face predarea / primirea
armamentului şi a muniţiei; ® tipul armamentului, seria şi numărul, anul de fabricaţie ai
acesteia; ® număr încărcătoare; ® numărul cartuşelor;
® accesorii armei (toc, vergea, periuţe, curea etc.).
Cel care completează şi semnează în registrul de procese verbale pentru predarea / primire a armamentului, răspunde de armament,
conform legilor în vigoare.
4. Registrul de evidenţă acces persoane - este un registru de evidenţă a tuturor persoanelor străine care intră sau ies, in / din incinta
unităţii şi are următoare rubrici:
® numărul curent;
® numele şi prenumele persoanei care intră în unitate; ® seria şi numărul actului de identitate; ® ora sosirii; ® ora plecării;
® observaţii - la această- rubrică se menţionează dacă este cazul, obiectele pe care persoana Ie posedă asupra sa la intrare în unitate.
5. Registrul de evidenţă acces autovehicule - este un registru de evidenţă al accesului tuturor autovehiculelor care întră sau ies din
incinta obiectivului, indiferent dacă acestea aparţin sau nu de unitate şi are următoarele rubrici:
® numărul curent; ® numărul de înmatriculare auto;
® numele şi prenumele conducătorului autovehiculului şi dacă este
cazul se scrie şi numele şi prenumele delegatului; • seria şi numărul actului de identitate al conducătorului vehiculului
sau al delegatului; ® ora intrării; « ora ieşirii; ~
® numărul avizului sau a facturii - numai în cazul, în care autovehiculul transportă marfă sau orice alt bun. Numărul avizului se scrie atât la
intrare cât şi la ieşire; ® observaţii - la această rubrică de cele mai multe ori se completează destinaţia, numărul şi numele persoanelor
aflate în interiorul autovehiculelor sau diferite constatări lepate de autovehicul şi de bunurile transportate.
6. Registrul de evidenţă acces căi ferate uzinale - este un document doveditor cu ajutorul căruia se ţine evidenţa materialelor sau a
mărfurilor care intră în unitate cu vagoane de cale ferată şi are următoarele rubrici:

25
© data, anul, luna, ziua şi ora intrării / ieşirii; ® documentul de transport care însoţeşte bunurile; © marfa transportată - se scrie tipul şi
cantitatea mărfii; ® observaţii - ia această rubrică agentul de securitate notează numărul vagoanelor, ce conţine fiecare, atât la intrarea cât şi la
ieşirea în/din incinta păzită.
Agentul de securitate consemnează în registru, doar după ce a efectuat verificarea tuturor vagoanelor şi a mărfii. El are obligaţia de a nota
orice neregulă, referitoare la marfă la vagoane şi la integritatea sigiliilor.
în cazul în care, agentul de securitate constată că marfa din vagoane nu corespunde cu ceea ce este înscris în documentul de transport,
întocmeşte un proces verbal şi informează conducerea obiectivului, respectiv societatea de securitate privată.
7. Registrul de evidenţă a mişcării armamentului - se află în permanenţă în camera de armament şi se completează de persoane
care gestionează armamentul.
8. Registrul de control - cuprinde concluziile controalelor efectuate de reprezentanţii beneficiarului, prestatorului de servicii şi
autorităţilor competente şi de regulă, trebuie să cuprindă;
® numărul curent;
® data şi ora controlului;
® numele / prenumele persoanei care efectuează controlul; ® constatări - se menţionează evenimentele şi modul de
desfăşurare a activităţii agentului de securitate; ® măsuri de înlăturare a neconformităţilor şi sugestii de
îmbunătăţire a activităţilor; ® semnătura persoanei care efectuează controlul.
9. Registrul de evenimente - se trec toate evenimentele care au loc la obiectiv şi îndeosebi cele referitoare la atacuri teroriste,
pătrundere frauduloasă, sustragere de bunuri şi valori, incendii, inundaţii, cutremure etc.
Raportul de evenimente este un act constatator şi doveditor, pe care agentul de securitate este obligat să-l întocmească, în orice situaţie în
care se încearcă încălcarea legii, a regulamentului intern sau a consemnului particular şi cuprinde următoarele rubrici:
® numele şi prenumele celui care a constatat evenimentul precum şi numele şi prenumele martorilor la eveniment (la rubrica în calitate de ... se
scrie funcţia pe care constatatorul o deţine în cadrul obiectivului sau a societăţii, iar la rubrica în serviciu de securitate la ... se va scrie
unitatea / obiectivul la care agentul de securitate îşi desfăşoară activitatea); ® felul şi numărul postului / patrulei; « data întocmirii
procesului verbal.
® numele prenumele persoanelor care au fost găsite săvârşind fapte ilicite - la această rubrică se va descrie fapta comisă, bunurile recuperate şi
măsurile care au fost luate în legătură cu acestea, precum şi forul sau persoana sesizată cu privire la aspectele constatate; ® descrierea
detaliată a constatărilor făcute; ® semnătura persoanei care completează raportul şi a constatat evenimentul.
10. Jurnalul de service al sistemului de alarmare împotriva efracţiei - se păstrează la post, se completează de către agentul de
securitate aflat în serviciu când constată o defecţiune tehnică şi specialistul care asigură mentenanţă echipamentelor de securitate. Agentul de
securitate, va consemna:
© data şi ora sesizării; © evenimentul tehnic; ® persoana care a sesizat evenimentul; 9 semnătura.
Reprezentantul societăţii care asigură întreţinerea sistemului de alarmare, va consemna:
® data şi ora intervenţiei;
© societatea care realizează intervenţia tehnică;
9 numele şi prenumele persoanelor care realizează intervenţia, cu
nr. avizelor poliţiei; ® mod de remediere; o semnătura.

2. Reguli de completare şi utilizare a documentelor

specifice serviciului de securitate privată
Câteva reguli de bază privind completarea şi utilizarea documentelor de securitate privată de care, trebuie să ţină cont, agentul de
securitate:
® documentele folosite în serviciul de securitate se numerotează şi se înregistrează la secretariatul unităţii beneficiară a serviciilor private de
securitate. ® ele pot constitui acte doveditoare, se păstrează şi arhivează în
cele mai sigure condiţii şi nu se înstrăinează. © se completează citeţ şi lizibil, cu pix sau stilou cu cerneală, de aceeaşi culoare şi numai de
către cei în drept;
® se interzice utilizarea abrevierilor, fără a s& folosi, în prealabil, denumirea completă a expresiilor şi nu se acceptă ştersături sau corecturi.
La luarea în primire a serviciului, agentul de securitate verifică cu atenţie documentele de la post şi consemnează despre starea lor, în
procesul verbal.

Tema 8.
Activitatea agentului de securitate la predarea / primirea serviciului
Predarea / primirea postului este una dintre cele mai importante activităţi ale agentului de securitate, de reuşita căreia depinde, într-o
mare măsură, calitatea serviciului.
Agentul de securitate se subordonează nemijlocit şefului de tură şi execută serviciul, conform prevederilor consemnului general şi
particular.
El este integrat într-un sistem sau într-o echipa şî acţionează, conform procedurilor stabilite pentru asigurarea integrităţii obiectivelor, , a
transportului de bunuri şi valori, ori pentru intervenţia la alarme.
Lui i se încredinţează un post de care răspunde nemijlocit sau o misiune, pentru care trebuie să îndeplinească următoarele atribuţii:

1. Atributiile şi răspunderile agentului de securitate la intrarea în post

- să se prezinte la serviciu odihnit pentru a fi capabil să execute serviciul în mod corespunzător, fiindu-i interzis să consume băuturi alcoolice sau
substanţe psihotrope, înainte de a intra în serviciu;
- să aibă o igienă corporală corespunzătoare şi să se echipeze cu ţinută adecvată anotimpului, curată, îngrijită, prevăzută cu însemnele societăţii
pe care o reprezintă;
- să aibă o-înfăţişare care să impună respect persoanelor cu care vine în contact, în timpul executării serviciului; pe bază de semnătură, primeşte
armamentul, muniţia, bastonul de cauciuc, alte echipamente de protecţie, documentele şi materiale necesare pentru executarea serviciului de
securitate; conform repartizării prin buletinul posturilor, ia cunoştinţă de misiunea pe care o are de executat;

26
- participă la instruirea efectuată de şeful de tura / echipa sau alţi factori competenţi şi îşi notează într-un carneţel evenimentele mai importate şi
dispoziţiile primite;
- se deplasează în timpul stabilit la postul său şi pe itinerarul încredinţat;
- cei care iau în primire posturile de securitate în prezenţa delegatului unităţii beneficiare sau a agentului de securitate de la care preia serviciul,
verifică starea sistemelor de închidere şi încuietorile, dispozitivul de securitate şi alarmare, integritatea bunurilor şi valorilor, a instalaţiilor de
încălzit şi iluminat, a surselor de apă, gaze naturale şi alte locuri ce prezintă interes pentru infractori;
- se documentează, în detaliu, asupra tuturor problemelor de interes pentru executarea serviciului şi, îndeosebi, asupra evenimentelor produse şi
a activităţilor ce urmează să se desfăşoare în obiectiv;
- după efectuarea verificărilor şi luarea în primire a postului / serviciului, se întocmeşte procesul verbal de predare / primire, semnat, atât de
predător, cât şi de primitor; în cazul constatării unor nereguli ce nu pot fi remediate pe loc, se fac menţiuni în registrul de predare - primire a
serviciului, raportându-se de îndată, despre acestea şefului de tură / obiectiv sau dispecerului, de la sediul societăţii de securitate privată.

2. Atribuţiile şi răspunderile agentului de securitate Tn timpul serviciului

® să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul obiectivului, pentru a preveni producerea oricăror fapte de natură să aducă
prejudicii unităţilor păzite; • să păzească obiectivul, bunurile şi valorile nominalizate în planul
de securitate şi să asigure integritatea acestora; ® să permită accesul în obiectiv numai în conformitate cu reglementările legale şi cu
dispoziţiile interne, să efectueze controlul la intrarea şi ieşirea din incinta unităţii a persoanelor, mijloacelor de transport, materialelor,
documentelor şi a altor bunuri;
® să oprească şi să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârşit infracţiuni sau alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe
cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracţiunilor flagrante, să oprească şi să predea poliţiei pe
făptuitor, bunurile sau valorile care fac obiectul infracţiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind
totodată un proces - verbal pentru luarea acestor măsuri. Procesul verbal astfel întocmit, constituie act de sesizare a organelor de
urmărire penală (modelul, în anexa nr. 5) ® să încunoştiinţeze de îndată şeful său ierarhic şi conducerea unităţii beneficiare despre
producerea oricărui eveniment în timpul executării serviciului şi despre măsurile luate; ® în caz de avarii produse la instalaţii, conducte sau
rezervoare de apă, combustibili ori de substanţe chimice, fa reţelele electrice sau telefonice şi în orice alte împrejurări care sunt de natură să
producă pagube, să aducă de îndată la cunoştinţa celor în drept asemenea evenimente şi să ia primele măsuri pentru limitarea consecinţelor
evenimentului; ® în caz de incendii, să ia imediat măsuri de stingere şi de salvare a persoanelor, a bunurilor şi a valorilor, să sesizeze
pompierii şi să anunţe conducerea unităţii; ® să ia primele măsuri pentru salvarea persoanelor şi de evacuare a bunurilor şi a valorilor în
caz de dezastre;
să sesizeze poliţia în legătură cu orice faptă de natură a prejudicia patrimoniul unităţii şi să-şi dea concursul pentru îndeplinirea misiunilor ce revin
poliţiei pentru prinderea infractorilor;
să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecţie şi armamentul cu care este dotat şi să facă uz de armă numai în cazurile
şi în condiţiile prevăzute de lege;
să poarte uniforma şi însemnele distinctive numai în timpul serviciului;
să nu consume băuturi alcoolice sau substanţe psihotrope; să cunoască şt să aplice, întocmai, prevederile consemnului general şi particular, pe
toată durata serviciului; să nu absenteze fără motive temeinice şi fără să anunţe în prealabil conducerea unităţii despre aceasta.
Pe timpul serviciului - agentului de securitate îi este interzis:
să permită accesul în incintă, persoanelor care nu au legătură cu
obiectivul respectiv sau aflate în stare de ebrietate;
să întreprindă acţiuni sau să desfăşoare activităţi care nu au
legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, chiar şt în situaţia
în care, beneficiarul îi cere să le efectueze;
să poarte discuţii cu cetăţenii în afară de cele impuse de natura
serviciului;
să doarmă sau să încredinţeze securitatea postului unei alte persoane;
să părăsească postul în timpul serviciului sau înainte de ora stabilită prin consemn, atunci când serviciul de pază se execută pe mai multe
schimburi sau când delegatul unităţii beneficiare trebuie să ia în primire obiectivul;
să prezinte armamentul şi muniţia pentru control altor persoane decât celor din cadrul societăţii şi poliţiei, recunoscute că au acest drept;
să ameninţe sau să îndrepte arma chiar şi în glumă spre o persoană, afară de cazurile legale de folosire a armamentului; să scoată pistolul din toc
şi să-l manipuleze fără motiv, să facă demonstraţii altei persoane cu arma din dotare.

3. Atribuţiile şi răspunderile agentului de securitate LA IEȘIREA DIN POST

® participă la predarea postului sau obiectivului pe care l-a avut în responsabilitate, delegatului unităţii beneficiare sau agentului de securitate
venit la schimb; ® dacă Ia verificările efectuate cu ocazia predării / primirii postului sau obiectivului, se constată urme de efracţie sau
sustrageri de bunuri, agentul de securitate care predă va raporta, de îndată, despre eveniment şi nu va părăsi postul până la sosirea şefilor
săi;
® la ieşirea din serviciu să întreţină armamentul şi muniţia din dotare, să-l predea pe bază de semnătură, odată cu celelalte echipamente din
dotare; ® în situaţia când, în obiectivul aflat în pază, au avut loc evenimente, nu mai funcţionează mijloacele tehnice de pază şi alarmare, a
primit observaţii de la conducerea unităţii beneficiare, va raporta despre acestea conducerii societăţii din care face parte;
Răspunderea juridică a agentului de securitate care predă serviciul încetează, în momentul informării şefului de tură / obiectiv /
dispeceratului, despre acest fapt, iar a celui care intră în serviciu, începe din momentul informării şefului ierarhic şi durează, atâta timp cât, este
prevăzut în planul de securitate.
Pentru a avea valoare juridică, acest fapt, se întăreşte prin semnătura ambilor agenţi de securitate, în procesul verbal şi în rubrica destinată
acestui scop din buletinul posturilor.
în scopul economisirii timpului de lucru, a deplasărilor inutile la distanţe mari şi pentru a nu rămâne obiectivele descoperite, şefii pot stabili
ca unii agenţi de securitate care lucrează în schimburi, unde paza este permanentă, să preia serviciul de la schimb la schimb, fără a fi necesar să
se prezinte la sediul societăţii din care fac parte.

27
 MODULUL III:
NORME GENERALE DE MUNCĂ
aplicarea normelor de sanatate si securitate in munca
Tema 9.
Reglementări generale privind
securitatea ŞL sănătatea în muncă
1. Reguli generale
Pe baza unor studii efectuate în mai multe ţări europene, a fost elaborat „Manualul de bune practici pentru prevenirea riscurilor profesionale
în sectorul securităţii private", care se aplică şi societăţilor de securitate privată din România.
Agentul de securitate aflat în serviciu este considerat, un element de ordine şi de putere, învestit cu o anumită autoritate.
Chiar dacă sarcinile sale nu includ direct responsabilităţi în domeniul securităţii sau incendiilor, în caz de incident sau accident este obligat
să gestioneze aspectele situaţiei în maniera de a interveni eficient sau de a acorda asistenţă dacă este cazul.
Totuşi, !a locul de muncă, acesta, este supus riscurilor de sănătate, la îmbolnăviri sau accidente.
Prevenirea riscurilor profesionale este unul din cele mai importante aspecte ale organizării muncii în sectorul securităţii private. Instruirea
este esenţială în acest scop însă şi punerea la punct a tehnicilor şi procedurilor care garantează la maximum securitatea lucrătorilor expuşi la
situaţii periculoase.
Toţi lucrătorii din sector trebuie sa aibă o pregătire corespunzătoare în ceea ce priveşte cele mai bune practici în domeniul protecţiei muncii
care reduc riscurile la care sunt expuşi şi ar putea contribui, la protejarea persoanelor şi bunurilor.
Efectele negative pe care activitatea le poate produce asupra sănătăţii au consecinţe serioase asupra forţei umane şi costurilor economice,
nu numai asupra lucrătorilor şi familiilor lor, dar şi asupra firmei şi societăţii ca întreg.

2. Drepturi şi obligaţii
Prevenirea evenimentelor şi protecţia muncii include, în măsură egală, drepturi şi obligaţii pentru: ® angajator (patron); ® lucrători
(angajaţi);
® client (beneficiarul serviciilor de securitate).
Angajatorul este obligat să garanteze protecţia muncii lucrătorilor, să ia măsurile necesare de prevenire pentru a proteja sănătatea şi
viaţa angajaţilor, prevenirea riscurilor profesionale, şi să instituie structura organizatorică şi mijloacele de realizare a acestora. De asemenea,
trebuie să aibă în vedere:
« evaluarea riscurilor care nu pot fi prevenite;
® combaterea riscurilor la sursă;
® adaptarea activităţii la individ;
® luarea în consideraţie a dezvoltărilor tehnice.
Lucrătorii au o mare responsabilitate în ceea ce priveşte protecţia muncii pentru sine şi pentru colegi sau alte persoane implicate în
sarcinile profesionale, potrivit instructajului primit de la angajator şi trebuie:
o să folosească în mod corect mijloacele, dispozitivele, sculele,
echipamentul de transport etc.; ® să folosească în mod corect echipamentul individual de protecţie; ® să nu detaşeze dispozitivele de
siguranţă de la echipamentele şi instalaţiile specifice pe care trebuie să le folosească în mod curent;
® să comunice imediat angajatorului sau superiorului orjce situaţie
care este un pericol imediat pentru protecţia muncii; ® să îndeplinească toate sarcinile cuprinse in instructajele specifice de protecţie şi să
coopereze cu angajatorul pentru a asigura un mediu de lucru şi condiţii care nu prezintă riscuri.
Clientul (Beneficiarul) trebuie să se asigure că angajatorii firmei de securitate au luat măsuri de instruire potrivit normelor legale şi să
asigure angajaţilor firmei de securitate instrucţiunile corespunzătoare privind protecţia muncii, specifice tocului de muncă încredinţat.
Clientul şi angajatorul trebuie:
® să coopereze în implementarea prevederilor privind protecţia
muncii şi igiena profesională, luând în calcul natura activităţilor; ® să-şi coordoneze acţiunile în materie de protecţie şi prevenire a
riscurilor profesionale; © să se informeze unul pe altul despre aceste riscuri; ® să-şi informeze proprii lucrători şi reprezentanţii terţilor
despre aceste riscuri.

3. Definiţii şi tipuri de riscuri

Securitatea muncii are propriile definiţii şi termeni. Mai jos sunt explicaţi câţiva din termenii cei mai importanţi. înţelegerea lor va ajuta
agentul de securitate să recunoască şi să identifice problemele din
obiectivul păzit, interpretarea cerinţelor de securitSte şi de redactare a rapoartelor despre incidente.
Pericolul este posibilitatea ca un proces, un sistem sau articol să provoace daune corporale sau materiale.
Riscurile specifice activităţii de securitate sunt acele riscuri care sunt denumite deseori "riscuri inerente" sau riscuri specifice legate de
activitatea şi/sau organizarea muncii. Luând în considerare diversitatea activităţilor şi serviciilor de securitate, unele riscuri afectează tot
personalul de securitate privată în timp ce altele afectează numai anumite posturi'.
Riscurile specifice activităţii de securitate se împart, în următoarele categorii:
a) Violenţa la locul de muncă;
b) Riscurile provenite de la câini;
c) Mânuirea armelor;
d) Expunerea la radiaţii;
e) Factorii proveniţi din organizarea muncii;
f) încărcătura fizică;
g) Starea psiho-socială;
h) Riscurile specifice personalului feminin de securitate.
Violenta la locul de muncă, îmbracă mai multe forme:

28
• violenţa verbală: insulte, ameninţări etc.; ® violenţa fizică: lovituri, răniri etc.;
• discriminarea pe bază de rasă, culoarea pielii, origine etnică, sex, religie, profesie etc.;
• huliganismul.
Măsuri preventive din partea agentului de securitate:
• să respecte prevederile Regulamentului de ordine interioară şi instructajul făcut pe această linie;
o să nu se expună pericolului imediat;
• să evalueze situaţia şi să analizeze circumstanţele producerii incidentului;
• să acţioneze cu tact şi precauţie;
9 să comunice situaţia, cu datele cunoscute, şefilor ierarhici; o să procedeze, conform dispoziţiilor primite.
Riscuri din cauza câinilor. Riscurile care rezultă din utilizarea câinilor de serviciu afectează, îndeosebi pe conductori sau pe agenţii de
securitate,„care fac parte din echipă.
Cauzele acestor riscuri pot fi:
• câinele nu este dresat corespunzător, neîngrijit, bolnav sau cu comportament agresiv;
9 conducătorul de câine, nu stăpâneşte metodele de lucru şi de ataşament faţă de câine.
Măsuri preventive din partea conducătorului câinelui de serviciu: o să respecte instrucţiunile de utilizare a câinilor de serviciu; o să respecte
regulile de folosire a lesei şi botniţei; 9 să protejeze şi trateze orice rană sau leziune observată la câine
pentru a preveni îmbolnăvirile; ® să respecte condiţiile igienice de bază, atât pentru câine cât şi,
pentru propria persoană; 9 să aibă grijă de câine şi să se comporte corespunzător, pentru realizarea ataşamentului;
• să informeze angajatorul, despre orice manifestare apărută în comportarea câinelui, cu consecinţe asupra sănătăţii şi siguranţei sale sau ale
altor persoane, la locul de muncă.
Riscuri determinate de manipularea armelor. Manipularea necorespunzătoare a armamentului, în serviciu sau în poligon poate
produce leziuni uşoare, grave sau chiar moartea. De aceea, se spune ca în manipularea armamentului şi muniţiei, nu se greşeşte decât o singură
dată, iar aceasta poate fi fatală. Pentru prevenirea unor astfel de accidente sau incidente, cu armamentul din dotare, măsurile preventive sunt cu
atât mai importante:
o respectarea instrucţiunilor tehnice privind portul, manipularea,
întreţinerea şi păstrarea armamentului din dotare; ® respectarea instructajului făcut de angajator privind prevenirea '. accidentelor cu
armamentul;
9 comunicarea oricărei anomalii privind starea tehnică şi de funcţionare a armamentului sau muniţiei;
® manipularea şi folosirea armamentului după absolvirea cursului
de specialitate şi în condiţii fizice şi psihice normale; ® luarea măsurilor de siguranţă a armamentului, în orice situaţie sau împrejurare şi
prevenirea înstrăinării / furtului acestuia;
® respectarea cu stricteţe a regulilor de manipulare a armamentului în poligonul şi a comenzilor/dispoziţiilor conducătorului tragerii.
Riscurile expunerii la radiaţii. Folosirea echipamentului care generează radiaţii (control acces) sau lucrul în zone apropiate de surse de
radiaţii (patrulare în jurul spitalelor, centralelor nucleare etc.) determină efecte imprevizibile asupra sănătăţii.
Câteva măsuri preventive din partea agentului de securitate: ® evitarea folosirii aparaturii care nu funcţionează corespunzător; ®
comunicarea oricărei defecţiuni, angajatorului şi firmei
specializate în service; ® respectarea restricţiilor de acces în zonele monitorizate /
securizate, marcate cu semne de atenţionare; ® respectarea regulilor de conduită, în zonele monitorizate / securizate, pe timpul deplasării
în apropierea acestora dacă nevoile serviciului impun rezolvarea unor situaţii, ce nu suferă amânare.
Factorii de risc proveniţi din organizarea muncit sunt determinaţi de:
® ierarhie dublă;
® activitatea izolată;
® programul de lucru;
® managementul resurselor umane;
® instruirea şi informarea privind prevenirea riscurilor;
® existenţa / inexistenţa Regulamentului de ordine interioară.
Pe lângă măsurile obligatorii ale patronilor, agentul de securitate trebuie să ia în considerare următoarele:
® să cunoască locul si rolul său în sistemul / dispozitivul de securitate, iar în situaţia suprapunerii unor dispoziţii / cerinţe ale angajatorului /
beneficiarului, să procedeze cu mult tact;
® să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului de ordine interioară;
® să informeze superiorii, în situaţia neadaptării sale la specificul executării serviciului, în condiţii de izolare;
® să-şi armonizeze viaţa particulară cu cea profesională pentru prevenirea / evitarea consecinţelor sociale şi psihologice nedorite; ® să se
adapteze stilului de conducere al şefilor ierarhici; ® să evite stresul profesional şi conflictele de muncă; ® să accepte consilierea psihologică în
situaţia apariţiei unor stări sau manifestări negative, de conduită şi comportament
încărcătura fizică. Factorii de risc privind încărcătura fizică, sunt determinaţi de:
« mutarea dintr-un loc în altul; « lucrul în ture şi pe timp de noaptea; ® poziţia la locul de muncă. « lucru în ture prelungite
Pentru diminuarea efectelor acestor riscuri, agentul de securitate trebuie:
® să se adapteze condiţiilor noului loc/post de muncă/de serviciu; « să solicite şefilor o planificare judicioasă a personalului în serviciu;
® să alterneze poziţia în picioare, cu cea şezut, pe timpul serviciului;
Starea psiho-socială. Factorii de risc, determinaţi de starea psiho-socială, se pot manifesta, în mai multe feluri, cum ar fi:
a) Manifestări cognitive:
- probleme de memorie;
- dificultăţi de concentrare;
- nehotărât în luarea unor decizii;
- erori de judecată etc.
b) Manifestări emoţionale: ' - frica;
- anxietatea;
- atacuri de panică;
- nervozitatea;
- depresia;

29
 - frustrarea;
- probleme de automulţumire etc. c) Manifestări de comportament:
- fumător înrăit;
- alcoolism;
- izolare sociala;
- despărţiri familiale;
- absenteism etc.
Agentul de securitate poate reduce efectele acestor tipuri de riscuri prin:
® respectarea instructajelor efectuate de către angajator şi alţi
specialişti, pe această temă; © dezvoltarea încrederii în sine şi realizarea satisfacţiei muncii; © îndeplinirea sarcinilor de serviciu, cu
responsabilitate şi profesionalism;
© adaptarea la condiţiile de muncă şi la stilul de conducere al şefilor;
® renunţarea la vicii şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos; ® practicarea unor jocuri sportive şi participarea la activităţi culturale
sau de refacere a capacităţii de muncă; ® acceptarea consultului medicului si consilierea psihologului, la apariţia unor simptome privind
starea de sănătate sau cea psiho
- socială etc.
Riscurile specifice personalului feminin de securitate. în
acest sector de activitate, tradiţional al bărbaţilor, agentele de securitate sunt în minoritate.
Pe de altă parte, majoritatea locurilor de muncă ale personalului feminine, solicită un contact permanent cu publicul.
De aceea, femeile se confruntă mai des cu violenţa fizică şi verbală, hărţuirea de orice fel, cu stresul şi problemele determinate de
componentă emoţională a muncii.
Alte tipuri de riscuri:
Riscurile de siguranţă: © riscurile la căderi, alunecări şi împiedicări; © riscurile Ia coliziune, lovituri şi
striviri; © riscuri în circulaţia rutiera; © riscuri în accidentele electrice; © riscuri la incendiu.
Riscurile privind mediul de muncă: © riscuri fizice; © riscuri biologice; o riscuri chimice.
Accident. Eveniment neprevăzut, susceptibil sau nu să producă daune corporale sau materiale cu efecte imediate, în timp ca de exemplu
expunerea prelungită la o substanţă puţin toxică este dificil de depistat.
Expunerea este vulnerabilitatea sau neprotejarea faţă de o substanţă dăunătoare care poate intra în contact cu o parte a corpului. Pe cât
de mult este expunerea cu atât mai gravă este rănirea.
Substanţa periculoasă. Substanţa care dacă este inhalată, ingerată sau penetrează în pielea poate prezenta riscuri pentru sănătate.
Substanţa toxică. Substanţa care dacă este inhalată, ingerată sau penetrează în piele poate cauza situaţii grave acute sau cronice sau
chiar moartea. Toxicitatea este capacitatea de a cauza efecte periculoase. Cu cât este mai toxică, cu atât şi efectele sunt mai grave.
Substanţe cancerigene. Substanţe care pot provoca un cancer, de ex. azbestul.
Substanţe corozive. Substanţele care în contact cu pielea o pot distruge, de exemplu un acid (acid sulfuric).
Substanţe dermatite. Substanţe care provoacă dermatite (erupţia pielii).
Substanţe iritante. Substanţe necorozive care prin contact prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasa provoacă dermatite sau inflamaţii.
Efecte acute. Produc efecte rapide la o singura expunere.
Efecte cronice. Produc efecte ca urmare a expunerii prelungite sau repetate pe o durată lungă.
Modul de acţiune pentru prevenire a unor factori de risc este tratat în unele teme din manual.

4. Echipamentul personal de protecţie

Potrivit prevederilor legale în timpul serviciului agentul de securitate trebuie să poarte echipament special în zonele de risc.
Statisticile accidentelor indică faptul că, existenţa materialelor de protecţie personale reduc amploarea rănirilor corporale. Aceste materiale
se compun în principal din:
Casca. Este esenţială pentru protejarea capului în cazul căderii de obiecte.
Ochelari de protecţie. Protejează ochii împotriva stropilor, aşchiilor etc.
Masca. Pusă corect pe gură şi nas împiedică pătrunderea în plămâni a substanţelor nocive şi a prafului. Masca cu filtru absoarbe
substanţele sau produsele chimice.
Aparat de oxigen. Aparat autonom permiţând persoanei care-l poartă să respire aer dintr-un cilindru şi îl izolează de atmosfera
înconjurătoare.
Apărătoare pentru urechi. Protecţia auriculelor cu cască antizgomot sau cu dopuri pentru urechi.
Mănuşi. Protejează mâinile. Pentru că nu există un tip universal de protecţie este important să se aleagă tipul în funcţie de fiecare loc de
muncă.
încălţăminte. Protejează talpa picioarelor . de obiectele proeminente aflate pe sol, iar în cazul folosirii bombeurilor metalice protejează
picioarele la căderea obiectelor.
Combinezon. Protejează îmbrăcămintea de stropi, scântei etc. şi trebuie adaptat la tipul de risc şi Ia statura persoanei care-l poartă.
Salopete. Protejează îmbrăcămintea de acţiunea substanţelor chimice sau biologice cu care, agentul de securitate vine în contact, fie şi
numai întâmplător.
Cizme de cauciuc. Asigură protecţia picioarelor împotriva umezelii, pe timp ploios sau în situaţia inundării teritoriului postului.
Toate materialele enumerate au durată de folosinţă limitată şi necesită a fi schimbate, la expirarea termenului de valabilitate.

30
 Tema 10.
aplicarea normelor de sanatate si securitate in munca.
Noţiuni de prim ajutor
1. Consideraţii generale
Importanţa însuşirii modului de a acorda primul ajutor în situaţii de urgenţă este majoră şi din acest punct de vedere se impune pregătirea
agenţilor de securitate pentru a acţiona cu competenţă şi a stimula iniţiativa în cazul situaţiilor grave, în locul adoptării unei atitudini pasive.
înainte de toate rolul agentului de securitate este de a alarma serviciile de urgenţă, să nu abandoneze răniţii grav, de a ţine mulţimea la
distanţă, şi de a rămâne calm.
în vederea acordării primului ajutor victimelor unor accidente, agentul de securitate ar trebui să urmeze un curs de instruire în acest sens,
mai ales pentru situaţiile mai grave, în care victima este în comă sau şi-a pierdut cunoştinţa.
în astfel de situaţii agentul de securitate trebuie să acţioneze rapid. Asistenţa poate fi considerată, solicitarea unei ambulanţe, unui medic
sau personal calificat ca asistent medical. Dacă victima este rănită sau în dificultate şi insistă să părăsească lotul nu trebuie oprită fizic. Este
preferabil să se insiste ca victima să nu părăsească totuşi locul şi dacă este posibil să se identifice martori care să confirme eforturile făcute.
Se raportează imediat problema apărută conducerii companiei sau superiorilor.
Se cheamă ambulanţa sau medicul / asistentul în caz că victima se prăbuşeşte sau delirează şi se comunică ce acţiuni de prim ajutor au fost
încercate. Dacă victima nu acceptă primul ajutor, i se acordă asistenţă pe loc, i se recomandă un mijloc de deplasare către casă după ce, în
prealabil, i se solicită cât mai multe date de identificare .
în momentul solicitării ambulanţei trebuie furnizate următoarele informaţii:
® locul şi adresa unde s-a petrecut accidentul; ® ce s-a întâmplat;
® numărul răniţilor (adulţi, copii, sex, alte date); ® de unde se dă alarma (numele persoanei care solicită intervenţia
ambulanţei, adresa şi numărul de telefon).
în situaţia că victima este infractor i se va acorda aceeaşi atenţie ca unui vizitator rănit.
Au prioritate persoanele rănite în incintă indiferent dacă prezenţa lor este justificată sau nu în acel loc.

2. Primul ajutor în caz de urgenţă

Primul ajutor constă în acordarea unui tratament în urma unui accident prin folosirea deprinderilor, facilităţilor şi materialelor disponibile
Eficienţa primului ajutor acordat se apreciază nu după graba cu care este evacuată victima de la locul accidentului ci după urgenţa şi
competenţa cu care s-a intervenit pentru realizarea unor condiţii care să contribuie la salvarea sănătăţii şi vieţii, aplicarea măsurilor de reanimare,
protejarea leziunilor şi solicitarea echipei de salvare.
Numai cazurile uşoare pot fi evacuate de la locul accidentului cu mijloace de ocazie, cele severe fiind evacuate obligatoriu cu autosanitara,
singura capabilă să asigure o asistenţă terapeutică şi preventivă calificată.
Algoritmul de bază al acordării primului ajutor medical:
a) oricât de impresionant s-ar înfăţişa tabloul unui accident, personalul de securitate nu are voie să-şi piardă cumpătul;
b) evaluarea rapidă a situaţiei (natura accidentului şi numărul victimelor) şi luarea măsurilor de oprire a extinderii agresiunii primare (explozie,
incendiu, înec etc.);
c) trierea rapidă a victimelor în funcţie de gravitatea leziunilor şi a perturbărilor funcţionale pe care le prezintă. De cele mai multe ori victimele
unui accident prezintă afecţiuni mixte: lezionare (plăgi, fracturi, hemoragii etc.) şi tulburări funcţionale (comă, şoc etc.);
d) la nevoie, victimele se scot cu grijă din locul accidentului;
e) se acordă primele măsuri de ajutor în ordinea: prevenirea asfixiei, combaterea sincopei cardio-respiratorii, oprirea hemoragiei şi imobilizarea
provizorie a fracturilor. Nici un accidentat, cu excepţia celor cu hemoragii interne, nu se evacuează de la locul accidentului înainte de a i se
echilibra funcţiile vitale (respiraţia şi circulaţia sangvină);
f) evacuarea accidentatului se va face către cea mai apropiată şi dotată unitate medicală, întotdeauna însoţită de o persoană competentă în a-
i acorda ajutorul în caz de necesitate.
Măsurile primului ajutor în situaţii de urgenţă reprezintă primii paşi care se iau la descoperirea unei persoane rănite în următoarea
succesiune:
Evaluarea situaţiei
Dacă acordarea asistenţei de prim ajutor pune agentul de securitate în situaţie riscantă, trebuie să ia în consideraţie implicaţiile rănirii
proprii şi consecinţele posibile ale acestei răniri pentru victimă dacă încercarea eşuează.
întotdeauna înainte de acordarea primului ajutor se raportează şefului ierarhic despre aceasta înainte de a risca propria securitate, şi că
rănitul nu poate fi îngrijit de către agent, precum şi despre locul exact în care se găseşte victima.
Evaluarea rănilor
Dacă nu există risc, agentul se apropie de răniţi şi evaluează gravitatea rănilor.
Această evaluare permite descoperirea rănilor aparente cum ar pierderea cunoştinţei, leşin, sângerare, răni la cap, fracturi, dificultăţi de
respiraţie, stop cardio respirator, plăgi tăiate sau împuşcate etc.
Evaluarea cauzelor
Determină cauza rănirilor, dacă este cunoscută sau evidentă cum ar fi cădere, asfixiere, incendiu etc. Dacă aceasta poate fi rezolvată fără
risc ca de exemplu oprirea alimentării cu gaz, atunci ia măsuri necesare pentru a diminua riscul de răniri suplimentare
Evaluarea zonei
Dacă există risc de răniri suplimentare pentru accidentaţi cum ar fi folosirea furtunului de incendiu la foc sau fum şi cauza nu poate fi
înlăturată se impune deplasarea rănitului în loc sigur fără expunere.
Informaţiile de mai sus constituie un ajutor precis pentru serviciile de intervenţie şi de aceea este important să le transmită la sosirea lor la
locul incidentului.
în situaţia că agentul de securitate este singur, pentru a acorda asistenţă unui rănit, este absolut necesar să caute încă o sursă de ajutor, să
semnaleze toate urmările incidentului înainte chiar de a întreprinde măsuri care îi pot afecta siguranţa proprie. Aceste precauţiuni reduc
posibilitatea de a exista două victime în acelaşi timp fără şansa să primească ajutor.
Agentul de securitate trebuie să rămână calm şi eficient şi să manifeste siguranţă, ceea ce va reduce riscul de panică.

31
3. Trusa de prim ajutor
Trusa de prim ajutor trebuie să existe Ia fiecare loc de muncă.
Cu excepţia componentelor suplimentare pentru riscuri speciale conţinutul unei truse de prim ajutor include:
® bandaje de diferite dimensiuni;
® pansamente de diverse dimensiuni;
« plasturi adezivi;
® comprese;
® picături pentru ochi;
® tampoane pentru ochi;
® foarfece;
® ace de siguranţă;
« mănuşi medicale.
® soluţii dezinfectante
® garouri, aţele etc.
Cantităţile din fiecare articol depind de numărul personalului şi de folosirea medie sau anticipată a trusei.
Este recomandat ca în trusa de prim ajutor să nu existe alifii, tablete sau pilule în afară de situaţiile în care cei responsabili de aceste truse
sunt calificaţi şi au suficientă experienţă pentru a le distribui sau folosi.

4. Cauzele curente ale rănirilor

Evenimentele în care agenţii de securitate sunt solicitaţi să acorde un prim ajutor sau cele mai obişnuite incidente în care trebuie acordat un
prim ajutor sunt:
• Răniri la cap: reprezintă consecinţa unei căderi sau loviri de diferite obiecte în cădere;
® Panica sau atacui de anxietate: apare ca rezultat al asistării fa producerea unui accident sau tâlhărie, stare de perturbare într-o
aglomeraţie sau zgomotul puternic;
® Dificultăţi de respiraţie: afectarea posibilă a plămânilor ca urmare a inhalării de fum sau de vapori chimici;
® Arsuri: au diverse grade şi sunt produse de foc, stropi chimici sau contacte cu elemente fierbinţi cum ar fi conducte, părţi de maşini sau
şocuri electrice;
® Şocuri electrice: sunt produse prin apropierea sau contactul cu echipamentul electric aflat sub tensiune;
® Fracturi de oase: provocate de căderi sau obiecte în cădere;
« Răniri ale spatelui: căderi sau ridicări de obiecte în mod greşit;
® Contuzii: şocuri, căderi sau agresiuni;
® Sângerări, tăieturi: contact cu obiecte ascuţite;
® Răni la ochi: contact cu scântei, aşchii sau stropiri;
® Ameţeli: cauzate de căldură sau starea de sănătate.
După ce gravitatea rănilor a fost estimată, etapa următoare
constă în a decide asupra primului ajutor.

5. Intervenţia şi primul ajutor În cazul

rănilor cele mai frecvente
Rănile la cap: Se acoperă rana cu un tifon curat; dacă pielea este deplasată se curăţă şi se aşează la loc, fiind acoperită cu un tifon curat
şi un bandaj în jurul capului pentru a opri sângerarea. Rănitul este lăsat într-o poziţie confortabilă cu umerii sprijiniţi mai sus de restul corpului.
Dificultăţile de respiraţie din cauza panicii sau anxietăţii." Persoana se aşează într-o poziţie în care respiră mai uşor. I se vorbeşte calm
dar ferm pentru a-1 linişti şi va fi aşezat într-un loc liniştit pentru a-i reduce anxietatea.
Dacă dificultăţile de respiraţie sunt cauzate de inhalarea de fum, rănitul va fi scos la aer curat, căile nazale vor fi curăţate şi va fi ajutat să
se aşeze într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie
Arsuri: Se răceşte zona afectată, cu apă rece. Se va menţine răcirea zece, minute {timpul se poate ridica la 20 de minute în cazul stropirii
cu substanţe chimice). Se îndepărtează îmbrăcămintea şi bijuteriile din zona afectată căci rana se poate umfla.
Nu se atinge zona afectată şi nici nu se va aplica vreo loţiune sau cremă. Nu se îndepărtează nici o aderenţă de pe piele. Se acoperă zona
afectată cu tifon curat sau compresă sterilă.
în cazul arsurilor la faţă se va uda cu apă rece până soseşte asistenţa medicală, iar arsura nu se acoperă.
Şocuri electrice: Se întrerupe curentul sau se scoate aparatul din priză (după caz).
Dacă nu este posibilă decuplarea sursei de curent, cel care acordă primul ajutor pune picioarele pe un material uscat cum ar fi o cutie din
lemn, o grămadă de ziare sau ştergător din cauciuc tip auto. Se foloseşte o bucată de lemn cum ar fi mânerul unei perii de mână pentru a
îndepărta victima de echipamentul electric aflat sub tensiune. Se poate folosi de asemenea o frânghie uscată care se înfăşoară în jurul gleznei
victimei care e trasă afară.
Se verifică starea victimei, dacă este conştientă sau în stare de inconştienţă, se tratează rănile la fel ca în cazul arsurilor.
Lemnul şi produsele din lemn nu sunt bune conductoare electrice, în schimb este interzisă folosirea oricărui metal, cârpe sau alte materiale
umede.
Fracturi ale oaselor: Victima nu se mişcă decât în caz că se află în pericol. Nu se încearcă manevrarea sau mişcarea membrului fracturat.
Nu se bandajează membrul fracturat decât în cazul rănirii pielii sau sângerării (bandajul se pune pentru a proteja zona de infecţii, opri sau
încetini hemoragia.
Partea afectată va fi legată cu o curea (eşarfă) pentru braţe sau -sprijinită pe perne pentru picioare într-o poziţie cât mai confortabilă.
Răniri ale spatelui: Victima trebuie să stea liniştită, imobilizată în jurul capului şi corpului de perne, prosoape etc. fără să facă mişcări
forţate sau însoţite de contacte dureroase.
Sângerări, tăieturi etc.: Se îndepărtează îmbrăcămintea şi bijuteriile de zona afectată. Se aplică un bandaj ferm în jurul rănii. Se asigură
pansamentul ţinându-l cu o mână sau prin legarea prin bandaj. Se ridică zona afectată mai sus de nivelul inimii. Victima trebuie culcată pe jos
pentru că poate leşina sau să-şi pierde cunoştinţa, dacă sângele continuă să curgă în jurul primului pansament se mai adaugă alt pansament fără
a-i înlătura pe primul.

32
 Rănirea ochilor: Aceştia nu se ating şi nu se şterg, iar victima este sfătuită să stea liniştită şi cu ambii ochi închişi. Victima va trebui să
stea jos deoarece are echilibrul instabil şi poate cădea. Capul va fi sprijinit pe genunchi sau pe materiale moi. I se dă victimei o compresă moale
pentru a o ţine uşor pe ochi.
Pierderea cunoştinţei: Se culcă rănitul pe spate. I se ridică picioarele pentru a favoriza fluxul sanguin spre creier. Se asigură rănitului cât
mai mult aer curat. Victima este ajutată să stea jos sau în picioare după ce şi-a revenit.
Nu se forţează victima să stea în picioare deoarece prin reducerea fluxului sanguin Ia creier îşi va reveni mai lent.
Dacă leşinul a condus Ia căderea victimei se verifică dacă nu are
răni.
Şocuri: I se asigură victimei condiţii de confort se acoperă cu o pătură, i se ridică şi se sprijină picioarele cât mai sus posibil. Se degajează
şi desface îmbrăcămintea din jurul gâtului, pieptului şi mijlocului.
în toate situaţiile se verifică dacă victima este in stare confortabilă şi sigură, calmă şi că asistenţa medicală este anunţată.
Poziţii de propice de restabilirea funcţiilor: Există o serie de poziţii de restabilire în funcţie de tipul rănii sau de eventualele riscuri.
Principalul rol al acestor poziţii este: ® să reducă riscul de cădere;
« să ajute respiraţia;
9 să reducă riscul de şoc;
9 să reducă pierderea de sânge;
9 să uşureze durerea şi disconfortul;
9 să protejeze rana.
Cea mai uzuală poziţie de recuperare implică aşezarea victimei pe o parte cu o mână sub obraz pentru a susţine capul şi cu cealaltă mână
întinsă spre spate, piciorul de deasupra va fi îndoit cu genunchiul înainte şi sprijinit pe pământ. Această poziţie va asigure victimei stabilitate şi
accesibilitate.

6. Precauţii generale
Agentul de securitate trebuie să aibă în vedere: s niciodată să nu se expună riscurilor suplimentare; ® să se asigure
că vine asistenţă medicală sau că s-au luat măsuri
pentru trimiterea victimei la un doctor sau la un spital; 9 să acţioneze în limitele competenţei proprii; o să protejeze obiectele personale ale
victimei; o să folosească mânuşi medicinale când are de a face cu răni
deschise pentru a reduce riscul de infecţii; 9 să nu se dea victimei alimente, băuturi sau medicamente; 9 să întocmească un raport scris
despre toate incidentele; 9 să păstrează demnitatea victimei folosind paravane sau
cearşafuri şi menţinând publicul la distanţă; o să respecte întotdeauna indicaţiile unei persoane mai experimentate;
• să fie calm şi să menţină o conduită autoritară şi fermă; o să nu discute proporţiile unei răni grave cu sau în apropierea victimei, deoarece acest
lucru poate produce sau poate adăuga suferinţe suplimentare; 9 să nu se lase victima nesupravegheată.
7. Concluzii
Aceste acţiuni arată până unde poate merge agentul de securitate Tn acordarea asistenţei unei victime sau în acordarea primului ajutor.
Activităţi cum sunt resuscitarea cardio-pulmonară, resuscitarea gură la gură sau ventilarea, apăsarea abdominală sau alegerea unei poziţii
optime de recuperare sunt probleme care cer o pregătire corespunzătoare şi depăşesc scopul prezentei lucrări.
Acţiunile indicate şi recomandate pot fi întreprinse de către orice persoană competentă, totuşi când acţionează fizic asupra rănitului agentul
de securitate trebuie să fie conştient de complicaţiile care pot înrăutăţi situaţia sau poate fi, ulterior, reclamat pentru agresiune.
Nu există nici o obligaţie a persoanei rănite să accepte asistenţă sau ajutor.
Când victima este conştientă i se acordă ajutor în limitele competenţei şi posibilităţilor agentului de securitate, fără ca acesta saşi pericliteze
viaţa.

33
 respectarea normelor de protecţie a mediului
Tema 11.
Reglementări privind normele generale
de protecţie a mediului
1. Principalele reglementări juridice
privind protecţia mediului
Mediu! reprezintă, ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
Reglementările în vigoare privind protecţia mediului, cuprind dispoziţii cu privire la:
© Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase; ® Regimul deşeurilor;
o Regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
® Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne; ® Regimul activităţilor nucleare; ® Conservarea biodiversităţii şi arii naturale protejate; ® Protecţia apelor şi a
ecosistemelor acvatice;- ® Protecţia atmosferei, schimbările climatice şi gestionarea
zgomotului ambiental; ® Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre; ® Protecţia aşezărilor umane;
Termenii şi expresiile cele mai uzitate pe linie de protecţie a mediului sunt:
® accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări / emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante,
sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate /
bruşte, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale şi antropice; ® arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică
şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale
sălbatice, elemente şi' formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică,
ştiinţifică sau culturală deosebită; ® autorizaţie de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului,
prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune; ® autoritate competentă pentru protecţia mediului -
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia
mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei
Biosferei «Delta Dunării», precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia; biodiversitate - variabilitatea organismelor
din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică
şi diversitatea ecosistemelor; deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în
aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea sa fie periculoase; deteriorarea
mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau
productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de
poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea
necorespunzătoare a teritoriului;
echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea
structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia; ecosistem - complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi
mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională;
evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizează analiză probabilităţii şi
gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau
remediere;
monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor
calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale
ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun;
® monument al naturii - specii de plante fi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau
peisagistic; ® poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale; o poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce
prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, daună bunurilor materiale ori cauzează o deteriorare sau o împiedicare a utilizării
mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime;
® prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţii
dăunătoare ori dezastre; ® raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară
pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă
pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
® substanţă periculoasă - orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor.
Potrivit prevederilor legii, protecţia mediului constituie un obiectiv de interes public major şi totodată, o obligaţie a tuturor persoanelor fizice
şi juridice.

2. Principalele obligaţii ale beneficiarului şi prestatorului privind protecţia mediului

Atât beneficiarul cât şi prestatorul serviciilor de securitate, în calitatea lor de persoane juridice, au obligaţii şt pe linie de protecţie a
mediului, cum ar fi:
- respectă condiţiile din actele de reglementare în vigoare;
- nu pun în exploatare instalaţii ale căror emisii depăşesc valorile
- limită, stabilite prin actele de reglementare;
- persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact
- semnificativ asupra mediului organizează structuri proprii

34
- specializate pentru protecţia mediului;
- asigură accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie şi control la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra
mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;
- asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate
celelalte documente relevante şi le facilitează controlul activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;
- realizează, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele
- de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi
- de verificare, inspecţie şi control;
- se supun dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;
- suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările
- produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii
- prejudiciului, potrivit principiului;
- asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi pentru automonitorizarea emisiilor poluante;
- asigură evidenţa rezultatelor şi raportează autorităţii competente pentru protecţia mediului rezultatele automonitorizării emisiilor poluante,
conform prevederilor actelor de reglementare; informează autorităţile competente, în caz de eliminări accidenta le de poluanţi în mediu sau
de accident major; depozitează deşeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;
- aplică masurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pe suprafeţele terestre şi acvatice supuse
unui regim de conservare ca habitate naturale pe care le gestionează precum şi pentru refacerea ecologică a acestora;
- asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor deţinute cu orice titlu, neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate de-
a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie;
- efectuează remedierea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate; p) permite accesul în aria naturală protejată
a administratorilor sau custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu.
Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă. în cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este
solidară.
În situaţia nerespectării reglementărilor privind protecţia mediului, pentru persoane juridice, legiuitorul a prevăzut unele sancţiuni
contravenţionale, de la 25.000 lei la 50.000 lei, iar în cazul unor fapte penale, acestea se pedepsesc cu închisoare, de ia 3 Juni la un an sau cu
amendă penală, de la 30.000 lei la 100.000 lei.

3. Principalele obligaţii ale agentului de securitate

privind protecţia mediului
Agentul de securitate are o dublă calitate, aceea de persoana fizică obligată prin norme legale şi morale să protejeze mediul, dar şi de
angajat al unei firme care, având contract cu un beneficiar trebuie să intervină atunci când se produc evenimente negative asupra mediului, să
semnaleze ierarhic orice cauză care, în opinia sa, afectează mediul în general.
Este o realitate că autorităţile statului cu atribuţiuni de control şi supraveghere a respectării normelor de mediu nu pot acoperi întreg
teritoriul ţării sau multitudinea de incidente care ar aduce atingere mediului. De aceea, agenţii de securitate, în posturile lor pot fi consideraţi ca
nişte senzori în acţiune ce imediat ce au semnalat un eveniment sunt obligaţi să anunţe beneficiarul, şefii ierarhici şi autorităţile statului.
în acest sens, obligaţiile agentului de securitate, în dubla sa calitate de persoană fizică şi de angajat al societăţii de securitate privată,
cuprind:
© să cunoască prevederilor legale privind protecţia mediului şi
aplicarea lor întocmai, la iocul de muncă / serviciu; o să permită accesul persoanelor cu atribuţii de verificare, inspecţie
şi control, în obiectivele sau zonele protejate; e să realizeze, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate
de persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control în postul încredinţat; ® depozitează deşeuriie de orice fel, numai pe
amplasamente,
autorizate în acest sens; 0 asigură realizarea măsurilor de salubrizare, în obiectivele, zonele şi perimetrele securizate;
® să informeze autorităţile competente cu privire la eliminarea de
poluanţi în mediu sau de accident major; ® să participe Ia diminuarea efectelor incidentelor / accidentelor de mediu, conform atribuţiilor şi
competenţelor sale.
în situaţia nerespectării reglementărilor privind protecţia mediului, pentru persoane fizice, legiuitorul a prevăzut unele sancţiuni contra-
venţionale, de la 3.000 lei la 6.000 lei, iar în cazul unor fapte penale, acestea se pedepsesc cu închisoare, de ia 3 luni la un an sau cu amendă
penală, de la 30.000 iei la 60.000 lei.
Datorită diversităţii situaţiilor prin care mediul poate fi afectat prin intervenţia umană, defecţiunilor tehnice sau factorilor de mediu,
obligaţiile prestatorului şi beneficiarului serviciilor de securitate privată, trebuie clar stipulate în contract, iar procedurile de acţiune, în planul de
intervenţie sau de evacuare al personalului şi bunurilor pentru ca agentul de securitate să ştie cum să procedeze atunci când un eveniment s-a
produs.

35
 Tema 12.
Cunoaşterea procedurilor de urgentă şi evacuare
1. Principalele situaţii de urgentă şi evacuare, cu care se poate confrunta personalul din securitatea privată
Urgenţa este un eveniment neaşteptat şi neprevăzut faţă de care, se impune o intervenţie imediată. Din punct de vedere ai industriei de
securitate şi pentru activităţile specifice de securitate privată, urgenţele sunt determinate de:
• accident ecologic
® incendiu de orice natură;
o scurgeri de combustibil, substanţe chimice sau emanaţii de fum;
• inundaţii;
o cutremure;
® explozii;
• dezastre naturale; ® poluarea mediului.
Pentru rezolvarea situaţiilor deosebit de complexe, de genul celor enumerate mai sus şi a altora, se impune coordonarea în timp şi spaţiu a
tuturor forţelor şi mijloacelor beneficiarului şi nu numai, într-o concepţie unitară, care se materializează în Planul de urgenţă şi evacuare a
personalului şi bunurilor.

2. Planul de urgentă şi evacuare a personalului şi bunurilor

Evacuarea este măsura de protecţie civiiă luată înaintea, pe timpul sau dtipă producerea unei situaţii de urgenţă, la declararea stării de
alertă, care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a angajaţilor, a bunurilor materiale şi dispunerea
lor în zone care asigură condiţii de protecţie şi supravieţuire.
în caz de situaţii de urgenţă acţiunea de evacuare începe imediat după identificarea pericolului ori după producerea acestuia, acordându-se
prioritate evacuării salariaţilor.
Aceste activităţi se desfăşoară în baza Planului de evacuare a personalului şi bunurilor, întocmit de beneficiar şi care, poate să
cuprindă:
® scopul activităţilor de evacuare; o concepţia activităţilor de evacuare; ® organizarea activităţilor de
evacuare; ® conducerea activităţilor de evacuare; ® executarea activităţilor de evacuare; ® asigurarea
activităţilor de evacuare; ® executarea evacuării pe tipuri de risc specifice.
Planul de evacuare a personalului şi bunurilor, poate fi completat şi cu unele anexe:
® componenţa celulei de urgenţă;
® schema fluxului informaţional;
® tabelul cu personalul, bunurile materiale care se evacuează şi
repartiţia acestora pe mijloace de transport;
® structura punctelor de adunare;
« conţinutul deciziei pentru evacuare, primire / repartiţie;
® graficul principalelor activităţi pentru conducerea acţiunilor de
, evacuare;
® bunurile necesare executării acţiunilor de evacuare;
® schema de evacuare.
Acest document are valoare juridică, iar prevederile sale stau la baza elaborării Planului de securitate şi a procedurilor de intervenţie şi
evacuare, în caz de urgenţe.

3. Rolul agentului de securitate în rezolvarea

unor situaţii de urgenţă şl evacuare
Pentru agentul de securitate, atribuţiile concrete în astfel de situaţii, derivă din conţinutul Planului de evacuare a personalului şi bunurilor
beneficiarului, precum şi din Planul de securitate al obiectivului care se materializează în procedurile de lucru ale companiei de securitate privată,
iar valoarea lor juridică este dovedită prin consemn.
Pe timpul serviciului, agentul de securitate poate lua la cunoştinţă de producerea unui eveniment ce poate genera o stare de urgenţă prin
mai multe căi:
© observare şi analiză directă a amplorii evenimentului (inundaţie, incendiu, cutremur, explozie, zgomote neobişnuite, spargeri de geamuri sau
uşi etc.); ® informaţii primite din interiorul obiectivului de la salariaţi sau
responsabili ai beneficiarului; o declanşarea unor alarme de efracţie sau incendiu.
Rolul agentului de securitate este gradual şi foarte necesar pentru diminuarea consecinţelor unui eveniment nedorit şi în principal se referă
la:
• alarmarea serviciilor de urgenţă;
® să nu abandoneze răniţii grav, fără însă a se expune pericolelor; ® să ţină curioşii la distanţă; ® să rămână calm.
Pentru a fi util şi eficient, agentul de securitate în astfel de situaţii trebuie:
® să evalueze situaţia;
® să anunţe serviciul de urgenţă şi şefii ierarhici;
® să acordare asistenţă victimelor;
® să memoreze şi reţină informaţiile legate de incident;
• să acţioneze cu calm şi stăpânire de sine;
o să consemneze detaliile când situaţia îi permite;
® să abordeze un mod de acţiune ferm şi cu încredere în sine.-
O listă de proceduri în eventualitatea apariţiei unei astfel de situaţii, ar putea include următoarele activităţi:
« acordarea de sprijin şi prim ajutor, dacă este calificat în domeniu;
o solicitarea serviciilor de urgenţă;
o adoptarea unei atitudini politicoase şi cooperante;

36
© informarea conducerii profesionale;
« reţinerea cât mai exactă a faptelor;
« obţinerea numelui şi adresei persoanelor rănite şi a martorilor;
o conservarea iocuiui accidentului;
« fotografierea locului accidentului;
o reţinerea videocasetelor importante ale CCTV;
o acordarea de sprijin serviciilor de urgenţă;
• întocmirea unui raport detaliat.

4. Concepţia de acţiune pe timpul unei situaţii

de urgenţă civilă, ce impune evacuarea personalului în afara obiectivului
4.1. Scop
Evacuarea în siguranţă, pe timpul unei situaţii de urgenţă civilă, a persoanelor în afara obiectivului, prevenirea panicii şi asigurarea
protecţiei persoanelor aflate în incinta imobilului, salvarea vieţilor omeneşti a bunurilor materiale şi limitarea urmărilor produse de icutremur,
explozii, alunecări de teren, etc. sau a efectelor detonării unei încărcături explozive în obiectiv.
4.2. Succesiunea activităţilor
a) In plan organizatoric:
o stabilirea prin planul de securitate a unui dispozitiv pe toate căile de acces/evacuare din obiectiv care să urmărească permanent ca uşile/porţile
de evacuare/căile de acces să fie permanent libere, fără obstacole. Uşile / porţile trebuie să fie permanent închise dar neîncuiate / zăvorâte;
® stabilirea prin planul de securitate a modului de acţiune în situaţia
producerii unor astfel de evenimente; « punerea în aplicare, la ordinul conducătorului instituţiei, a planului de evacuare aprobat de
autorităţile competente, conform legislaţiei privind protecţia civilă.
b) în plan acţionai:
în cazul producerii unei situaţii de urgenţe civile conform prevederilor stabilite prin planul de evacuare, conducătorul instituţiei dispune:
o încetarea activităţii în obiectiv;
® difuzarea prin mijloacele de comunicare a mesajului despre situaţia creată şi recomandările privind modul de aplicare a măsurilor de protecţie
a personalului; o constituirea unui dispozitiv de ordine în interiorul obiectivului
pentru protecţia persoanelor realizat cu efective de agenţi; « deschiderea uşilor / porţilor de evacuare a persoanelor în afara obiectivului,
acordarea sprijinului personalului I.S.U. pentru punerea în aplicare a planului de evacuare în situaţii de urgenţe civile;
® reorganizarea dispozitivului de securitate pentru a fi în măsură să realizeze evacuarea persoanelor într-un timp cât mai scurt, prevenind
pierderile de vieţi omeneşti sau alte situaţii colaterale; o acordarea sprijinului structurilor de intervenţie în situaţii de urgenţe civile pentru
lichidarea urmărilor produse de situaţia de urgenţă, acordarea primului ajutor persoanelor afectate (răniţi, etc.) şi îndepărtarea surselor de
pericol.

5. Măsuri care se iau în caz de descoperire a incendiului de proporţii şi care s-a produs instantaneu
® dă alarma pentru a preveni toate persoanele prezente de pericol; ® înştiinţează pompierii; 9 evacuează zona;
9 dacă este posibil va proceda la stingerea incendiului, fără să se expună pericolului;
® asigură zona pentru a nu intra persoane neautorizate;
® deconectează gazul sau combustibilul, de Ia vane;
® opreşte instalaţia de aer condiţionat;
• opreşte toate aparatele, aflate sub tensiune lăsând în funcţiune doar lumina;
® dacă este posibil, scoate obiecte şi bunuri din zonă; ® acordă sprijinul serviciile de intervenţie indicându-le căile de
acces, persoanele în pericol; ® solicită personalului din obiectiv să respecte normele interne; ® îşi aduce contribuţia la finalizarea ulterioară
a anchetei; « întocmeşte un raport cu detalii despre incidentului menţionând şi identitatea martorilor.
Când se raportează izbucnirea unui incendiu pompierilor, se transmit şt următoarele informaţii şi Ie verifică pentru a se convinge că ele au
fost înţelese:
® denumire exactă şi adresa locului incendiului; « persoanele dispărute, dacă există; ® cel mat scurt itinerar de a ajunge până Ia locul
incendiului; ® locul hidranţilor;
® eventuale pericole şi persoane rănite;
« prezenţa şi felul materialelor periculoase care se află la locul incendiului.
Informaţiile transmise înainte sau ia soSirea echipelor de intervenţie, vor asigura acţiunea oportună a pompierilor la locul incendiului.
Nu se trece la stingerea focului, decât după ce se raportează pe scurt situaţia şefilor ierarhici şi se solicită intervenţia pompierilor.

6. în caz de calamităj1 naturale

în această categorie intră fenomene relativ rare: cutremurele de pământ, inundaţiile, furtunile, căderile masive de grindină sau de zăpadă,
care provoacă mari daune materiale.
în aceste situaţii, agenţii firmei de securitate vor acţiona astfel:
® informează dispeceratul prestatorului şi beneficiarul, căruia îi solicită deconectarea instalaţiilor de energie electrică, de apă şi gaze din obiectiv;
® se adăpostesc într-un loc care să le asigure protecţie şi să le permită continuarea serviciului la obiectiv prin supraveghere şi observare directă;
® sprijină conducerea obiectivului, în activitatea de evacuare a
vizitatorilor, clienţilor şi salariaţilor; • participă la acţiuni de salvare sau de acordare a primului ajutor
persoanelor afectate; ® cooperează cu agenţii de intervenţie la asigurarea protecţiei locaţiei până la încetarea acţiunii de înlăturare a
urmărilor evenimentului şi revenirea obiectivului la starea de normalitate.

37
 comunicare şi mentinerea relatiilor de munca în echipa
Tema 13.
Comunicarea în activitatea de securitate privată
1. Modalităţi de comunicare
Atât în legislaţia actuală care reglementează domeniul securităţii private, cât şi în reglementările interne ale societăţilor specializate de pază
şi protecţie, se regăsesc principalele reguli şi norme de comportament ale personalului de securitate.
Ţinuta şi poziţia în serviciu a agentului de securitate trebuie să fie demnă şi să impună respect persoanelor cu care vine în contact.
De aceea, uniforma şi/sau echipamentul de serviciu trebuie să fie 'permanent, curat, călcat şi ajustat.
Modalităţile de comunicare, utilizate de "către agentul de
securitate sunt:
a) comunicările verbale:
- transmiterea unor date şi informaţii, către persoanele interesate, prin viu grai;
- convorbiri telefonice sau prin aparate de emisie-recepţie, cu personalul firmei, cu beneficiarul şt cu publicul, pe cale orală.
b) comunicările para verbale:
- se referă la dicţie şi intonaţie.
c) comunicările nonverbale:
- comunicările prin semne şi semnale;
- comunicările însoţite de anumite gesturi sau exprimate de mimica feţei;
- postura şi atitudinea pe care le afişăm.

2. Descrierea pe scurt a principalelor

activităţi de comunicare
Vorbirea sau folosirea comunicaţiei verbale trebuie să fie pragmatică pentru a fi eficientă, ceea ce presupune respectarea unor reguli
simple:
® gândeşte înainte de a vorbi;
• vorbeşte clar şi confidenţial;
• evită jargonul sau limbajul de cartier;
• foloseşte gesticulaţia adecvată pentru a întări mesajul;

® foloseşte vocabularul cu care eşti obişnuit.

Personalul din serviciile de securitate trebuie să fie întotdeauna extrem de prudent în ceea ce spune şi cum se exprimă.
Comentariile nepotrivite între agenţii de securitate care folosesc o legătură radio pot fi auzite de către alte persoane sau, fie ies din
context, fie se reflectă negativ asupra personalului însuşi. Este de asemenea important ca agenţii de securitate în situaţiile când informează pe
cineva să dea numai detalii precise şi să fie evitate exagerările.
Abilităţile verbale ies în evidenţă mai ales când se foloseşte echipamentul radio sau telefonul.
Ascultarea este mai mult decât modul de recepţionare a majorităţii informaţiilor. Modul Tn care se realizează ascultarea face diferenţa
dintre înţelegerea corectă sau dimpotrivă eronată a mesajului.
Câteva reguli simple pentru o ascultare eficientă:
o să fie atent şi concentrat asupra a ceea ce se spune, nu la ceea
ce ar vrea să audă; e să fie liniştit dacă doreşte toate informaţiile; ® să nu încheie frazele altor persoane şi să nu întrerupă conversaţia
printr-o concluzie nepoliticoasă dacă doreşte să asculte totul;
9 să permită vorbitorului să termine ce are de spus astfel ca,
acesta, sa-şi dea seama că a transmis mesajul; ® să aştepte să se dea un răspuns complet la orice întrebare pusă; 9 să clarifice situaţiile
dubioase prin întrebări lămuritoare; 9 să-şi îndrepte atenţia la ce se spune prin folosirea contactului vizual şi gesticulaţiei.
Scrierea. Există diferite forme de scriere, ca scrierea creativă, de plăcere, corespondenţa cu familia sau prietenii, răspunsuri scurte,
concise şi scrieri pentru o sarcină precisă cum ar fi rapoartele.
Din punct de vedere formal scrierea este în general scurtă, concisă, precisă, răspunde la problemele detaliate şi lasă posibilităţi reduse de
erori şi neînţelegeri.
Pentru agentul de securitate cerinţele scrierii sunt legate întotdeauna de scopurile completării formularelor, a agendelor de lucru sau de
întocmirea rapoartelor, care sunt toate documente reale şi oficiale.
Agentul de securitate trebuie să respecte principiile de bază • pentru aceste tipuri de scrieri.
Pentru a realiza o scriere corectă şi completă agentul de securitate trebuie să ia în consideraţie şi să aplice următoarele reguli:
o să fie foarte edificat asupra scopului scrisului;
® să fie sigur că informaţia este corectă şi că poate fi verificată;
® să scrie clar, confidenţial şi expresiv;
o să folosească numai cuvinte pe care le cunoaşte şi le înţelege sensul;
o să folosească structuri de fraze şi paragrafe adecvate pentru o calitate corespunzătoare a conţinutului şi pentru a-şi demonstra
profesionalismul; o să respecte regulile de punctuaţie şi ortografice; ® să-şi amintească şi să menţină contextul conţinutului în
concordanţă cu scopul documentului; ® să păstreze note sau copii ale lucrărilor cu destinaţie specifică sau oficiale.
Folosirea unui calculator, uşurează foarte mult activitatea de corectare şi structurare a unui raport etc., dar în situaţiile în care se foloseşte
scrierea de mână, întotdeauna trebuie o scrierea lizibilă, astfel încât, documentul să poată fi citit de către oricine.
în cazurile în care agentul de securitate nu are încredere în capacitatea sa de a scrie, sunt în general suficiente consemnarea unor
comentarii scurte, clare, care să păstreze o cantitate minimă de informaţii de calitate.
Cel mai important factor în scrierea pentru un anumit scop este înregistrarea şi scrierea faptelor în ordine cronologică. în situaţiile în care se
cer pe lângă informaţii de bază şi detalii suplimentare, acestea pot fi date ulterior.
Gesturile. Activităţile nonverbale cum ar fi limbajul corpului, care include gesturile sunt folosite de agentul de securitate în timpul
discuţiilor şi constau în: ® mişcări ale corpului;

38
® expresii faciale ca: zâmbetul, încruntarea ş.a.; ® folosirea mâinilor: mâinile deschise, întinse sunt privite ca o atitudine amicală, iar mâinile
încrucişate sau ţinute în poziţie rigidă pe lângă corp pot indica o atitudine retrasă, defensivă;
« contactul vizual se realizează dacă se doreşte crearea unei
impresii de deschidere, prietenoase; © adoptarea unei poziţii defensive sau a uneia deschisă, prietenoasă, poate fi asigurată prin poziţia
agentului de securitate. Apropierea sau rămânerea la distanţă de subiect, arată, clar atitudinea agentului de securitate.
Observarea vizuală. Constituie capacitatea de a vedea şi interpreta imagini percepute vizual: (indicatoare de informare din obiectiv,
existenţa geamurilor închise, semnalele luminoase ale sistemelor de alarmă etc.)
Observarea este naturală pentru noi toţi dar, în cele mai multe cazuri, nu se obţin toate avantajele oferite de capacitatea noastră de
observaţie.
Pentru a folosi la maxim capacitatea de observaţie este necesar: o să se observe, în loc să se arunce o privire; o să se concentreze asupra
imaginii şi să se interpreteze mesajul; « să se folosească asocierea cu alte metode de comunicare pentru amintirea imaginilor.
Intensificarea observaţiei vizuale când practic a crescut cantitatea de informaţii recepţionate, creşterea abilităţii de interpretare şi reţinere
a informaţiilor.

3. Comunicarea cu personalul firmei, cu beneficiarul ŞL cu publicul

3.1. Aplicarea instrucţiunilor interne
Pentru a asigura securitatea unui obiectiv (loc) agentul de securitate trebuie să fie disciplinat şi capabil de a accepta, a interpreta şi aplica
numai instrucţiunile primite de la superiori şi cele în situaţiile -de urgenţă. Aceste instrucţiuni se pot transmite în scris, ca proceduri de lucru sau
cu ocazia misiunilor primite.
Atunci când nu sunt modificări zilnice saQ ca urmare a unui incident, instrucţiunile se pot trimite direct, oral, sub forma mesajului text (sms,
e-mail, etc.) sau prin radio.
Agentul de securitate trebuie să înţeleagă, accepte şi respecte verigile de autoritate sau comenzile stabile, atât pentru asigurarea zonei
protejate cât şi pentru propria sa securitate.
Atunci când îi sunt furnizate instrucţiuni, agentul de securitate trebuie să le înţeleagă şi interpreteze, dacă nu Ie înţelege să nu ezite să
pună întrebări lămuritoare.
în acest domeniu nu există loc pentru cei care cred că ştiu totul sau au dificultăţi în acceptarea autorităţii, deoarece o astfel de atitudine în
muncă îl afectează şi îl pune în pericol pe el însuşi ca şi, pe cei din jurul său.
Toţi agenţii de securitate trebuie să ştie exact care le sunt obligaţiile.
Pentru a face ceva, trebuie să ştie foarte bine structura conducerii, verigile comunicării şi procedurile de informare pe cale ierarhică.

3.2. Lucrul în echipă

Prin natura sa, munca în serviciile de securitate implică lucrul în grup sau în echipă.
Din acest motiv societăţile specializate de securitate sunt organizate ca o structură ierarhică şi funcţională. Această structură este necesară
pentru a asigura controlul şi supervizarea populaţiei din zona de activitate.
Fiecare echipă este considerată o entitate de lucru, independentă şi eficace. Echipele lucrează împreună şi cooperează în interesul
misiunilor şi responsabilităţilor.
Lucrul prost în echipă are consecinţe asupra calităţii serviciului şi a moralului personalului.
Cele mai importante aspecte ale lucrului în echipă sunt: o atenţionează pe alţii cu privire la respectarea orarului şi a
absenteismului;
© disponibilitatea de a asculta şi pe alţii;
© discută deschis problemele sau planurile menite să depăşească obstacolele sau anumite conflicte;
9 niciodată nu uita că propriul comportament determină în mare
măsură pe cel al celorlalţi; 9 cooperează în cazul modificărilor aduse obiectivului; 9 asumă-ţi partea ta de funcţiuni şi
responsabilităţi; 9 fii onest cu membrii echipei;
9 nu proteja pentru alţii problemele care nu sunt în competenţa lor; 9 înţelege obiectul activităţii şi ceea ce ţine de acesta; • înţelege care este
sarcina ta şi ceea ce se aşteaptă de la tine; © lucrul în echipă presupune să cooperezi şi după caz să faci
compromisuri; « nu ezita să observi şi să întrebi pe alţii; « comportă-te tot timpul în manieră profesională.

3.3. Informarea publicului

Agentul de securitate trebuie să fie foarte prudent atunci când furnizează informaţii publicului din următoarele motive:
© o interpretare greşită de către public a informaţiilor poate genera panică;
9 pot fi făcute contestaţii împotriva beneficiarului serviciului de securitate sau angajatorului ca urmare a modului în care au fost furnizate
informaţiile; 9 comentariile neglijente sau neinformate pot conduce la publicitate negativă a firmei;
© comentariile efectuate sau informaţiile furnizate riscă să conducă Ia întreruperea contractului cu beneficiarul;
© nu poate fi întotdeauna la curent cu informaţiile importante.
Agentul de securitate este foarte rar autorizat să vorbească în numele beneficiarului sau angajatorului, iar dacă, dezvăluie informaţii
confidenţiale sau preţioase, ulterior pot apare consecinţe asupra securităţii obiectivului asigurat.
Problemele sociale pot fi reduse dacă agentul de securitate, dispune de proceduri coerente de comunicare ierarhică, le înţelege şi le aplică
corespunzător, semnalând superiorilor informaţii exacte şi pertinente.

39
 Tema 14.
Specificul relaţiilor de muncăîn domeniul securităţii private
1. Dezvoltări istorice româneşti
ale dialogului social
Relaţiile de muncă au o dezvoltare istorică. încă din Evul Mediu asociaţiile profesionale au existat ca bresle. Apariţia germenilor revoluţiei
industriale în România au creat premisele organizării incipiente de sindicate care să obţină anumite drepturi pentru salariaţi prin dialog sau alte
forme, cu patronii.
Creşterea conştiinţei sociale a condus la introducerea legilor care guvernează sectorul muncii.
Până în 1989, deşi sindicatele funcţionau în toate sectoarele de activitate, dialogul social era formal având în vedere caracterul economiei şi
faptul că proprietarul unic era statul sau unele forme colective de asociere.
După 1989, sindicatele s-au organizat mult mai repede decât patronii, au acţionat mult mai repede şi uneori, simţind că nu au un partener
puternic de dialog social au impus anumite puncte de vedere care legiferate au creat şi creează discuţii sau greutăţi de natură economică.
Sectorial sunt multe situaţiile în care există un cadru real de desfăşurare a dialogului social prin care sunt dezbătute şi stabilite
măsuri pentru realizarea protecţiei angajaţilor, concomitent cu creşterea economică a societăţilor comerciale.
în domeniul securităţii private, fenomenul a fost puţin deosebit, în sensul că angajatorii sunt mai bine organizaţi, dialogul social se realizează
de regulă Ia nivel de societate comercială pentru că,,atât la nivel de firmă dar şi la nivel naţional, sindicatele sunt în proces de constituire.

2. Termeni comuni
Relaţiile de muncă au o gamă largă de termeni şi expresii din care cele mai des întâlnite sunt:
• arbitraj I conciliere / mediere, este procesul de luare a unei decizii sau adoptării unor soluţii de către o terţă parte, respectiv Oficiul de
Mediere si Arbitraj a Conflictelor Colective de Muncă; o parteneri sociali - sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii
patronale, precum şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, care interacţionează în procesul de dialog social;
® dialog social - procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază în vederea stabilirii unor acorduri în
probleme de interes comun; o angajator - persoană fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de
contract ori raport de serviciu;
® angajat - persoana fizică, parte a unui contract individual de muncă ori raport de serviciu, care prestează muncă pentru şi sub autoritatea
unui angajator şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile contractelor sau acordurilor colective de muncă
aplicabile; » contractul colectiv de muncă - este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi
reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă.
® reprezentant al salariaţilor / angajaţilor, cei aleşi şi mandataţi
de către angajaţi să îi reprezinte; ® conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic,
profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu;
o greva, orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate.

3. Dialogul social institujionalizatîn România

Dialogul social instituţionalizat din România, comportă două componente majore:
• dialogul social tripartit (Guvern, sindicate, patronate); ® dialogul social bipartit (sindicate, patronate).
Dialogul social tripartit se desfăşoară în cadrul următoarelor structuri:
® Consiliul Economic şi Social, compus din reprezentanţi ai Guvernului, confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi are
ca principală atribuţie avizarea tuturor actelor legislative cu caracter economic şi social. ® Sectorial, organizat la fiecare minister compus din
reprezentanţi ai ministerului şi ai confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi unde partenerii sociali sunt consultaţi
în privinţa actelor normative elaborate sau altor probleme de interes comun. ® Teritorial, la fiecare judeţ.
Dialogul social bipartit se regăseşte preponderent în procesul de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă şi soluţionare a
conflictelor de muncă.
Conform legislaţiei româneşti, sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării şi
promovării drepturilor colective şi individuale, precum şi a intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor lor.
Organizaţiile sindicale au dreptul de a-şi reglementa prin statutele proprii modul de organizare, asociere şi gestiune, cu condiţia ca statutele
sa fie adoptate printr-o procedură democratică, în condiţiile legii.
Sindicatele participă prin reprezentanţii proprii, în condiţiile legii, la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, la tratative sau
acorduri cu autorităţile publice şi cu patronatele, precum şi în structurile specifice dialogului social.
Este interzisă orice intervenţie a autorităţilor publice de natură a limita drepturile sindicale sau a ie împiedica exercitarea lor legală.
Este interzis, de asemenea, orice act de ingerinţă al patronilor sau al organizaţiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentanţii sau membrii
lor, în constituirea organizaţiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor.

4. Partenerii sociali
în securitatea privată, partenerii sociali sunt la nivel de societate, patronul şi salariaţii.
Partenerii sociali din sectorul privat de securitate au un interes comun în analize şi înţelegeri privind dezvoltarea acestui sector. în acest
mod, reglementările şi legislaţia pot fi influenţate şi adaptate la nevoile şi cererile sectorului. Partenerii sociali pot, de asemenea, folosi opiniile lor
comune, pentru a obţine sprijin guvernamental.
Sectorul securităţii private se identifică la nivel naţional cu măsuri care privesc în general salariile, costurile sociale, pensiile, instruirea,
programul de lucru şi condiţiile de muncă precum şi regulile generale ale pieţei muncii.
Obiective generale
Partenerii sociali sunt de acord că prevederile privind condiţiile de muncă reprezintă factorul principal care determină calitatea serviciului
oferit clienţilor.

40
 Climatul relaţiilor sănătoase dintre patroni şi angajat şi condiţiile bune de lucru măreşte satisfacţia salariaţilor şi îi influenţează să-şi
îmbunătăţească serviciul pe care-l prestează. Stabilirea unui nivel acceptabil al sistemului şi procedurilor de remuneraţie, protecţia muncii,
instructajul profesional sistematic, posibilităţile de a face carieră, avansarea personală, organizarea salariaţilor şi implicarea tuturor factorilor,
constituie beneficii care se răsfrâng în calitatea serviciului pentru clienţi, deoarece patronii şi salariaţii fac parte integrantă din sistemul de
securitate.
în timpul programului de pregătire profesională cursanţii învaţă câteva aspecte referitoare la:
9 legislaţia muncii;
® contractele colective;
® regulamentele firmei;
9 contractul de angajare.
Cursantul trebuie să cunoască care sunt principalele prevederi ale legislaţiei muncii şi contractelor de muncă, mai ales în ce priveşte
drepturile şi obligaţiile ca angajat. El trebuie să ştie cine sunt partenerii implicaţi în domeniul relaţiilor de muncă. De asemenea, trebuie să
cunoască reprezentanţii salariaţilor, cum lucrează consiliile de conducere ale firmei, cine sunt membrii şi cum să-i contacteze.

5. Legislaţie specifică
Codul muncii stabileşte: ® timpul de lucru; • salariul minim;
9 condiţiile de muncă care sunt specificate în regulamentul intern;
9 securitatea socială; « protecţia muncii;
Constituţia României consacră ca drepturi fundamentale şi garantează, libertatea de a munci, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar
munca forţată este interzisă.
Raporturile individuale şi colective de muncă în România sunt reglementate de Codul Muncii care în linii generale prevede:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul ia egalitate de şanse şi de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
g) dreptul la acces Ia formarea profesională;
h) dreptul la informare şi consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;
j) dreptul la protecţie în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
I) dreptul de a participa la acţiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

5.1. Durata timpului de muncă

Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
Conform legislaţiei, timpul de muncă pentru angajaţii cu normă întreagă are o durată de 8 ore pe zi, ceea ce înseamnă 40 de ore pe
săptămână.
Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
în funcţie de specificul unităţii sau al muncit prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea
duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi şi peste 48 de ore pe
săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăşească 8 ore pe zi sau 48 de ore
pe săptămână.
Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative
specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore, va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru
comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii sau, în absenţa contractului colectiv, va fi prevăzut în
regulamentul intern.
Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.
Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.

5.2. Salariul
Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă,
apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă
ori activitate sindicală.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora.
Salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.
în scopul promovării intereselor şi apărării drepturilor salariaţilor, confidenţialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz,
reprezentanţilor salariaţilor, în strictă legătură cu interesele acestora şi în relaţia lor directă cu angajatorul.

41
 Salariul minim garantat
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin Hotărâre a
Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor, în cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore
zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară, la numărul mediu de ore lunar, potrivit
programului legal de lucru aprobat.
Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă, sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.
Plata salariului
Salariu! se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă
aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv
de muncă aplicabil.
Plata în natură a unei părţi din salariu este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în
contractul individual de muncă. întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de
daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.

5.3. Condiţii de muncă - Regulamentul intern

Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.
Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:
a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinară;
h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
i) criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.
Regulamentul intern se aduce la cunoştinţă salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de saiariaţi din momentul
încunoştiinţării acestora.
Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă
aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.
Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.
Orice modificare ce intervine în conţinutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare .
Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui
drept al său.

5.4. Securitatea şi sănătatea în muncă

în cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire
a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare
acesteia.
Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.
în cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă.
în elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor,
precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii.
Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de
securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatursău, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
Instruirea se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau
activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni.
în toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii.
Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.
Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât, să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.
Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul
asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.
Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor'de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de
preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.

5.5 Contractul individual de muncă

Partenerii contractului individual de muncă sunt patronul şi salariaţii.
Obligatoriu contractul trebuie să prevadă: © data angajării; o drepturi şi obligaţii;
o termen nedeterminat / determinat şi numărul de ore; o salariul şi perspectiva.
Raportul juridic individual de muncă se naşte prin încheierea contractului individual de muncă.
Prin acesta, o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze muncă sub autoritatea unui angajator, în schimbul salariului.
Contractul individual de muncă se încheie: • pe durată nedeterminată;
® prin excepţie, pe perioadă determinată (până la 18 luni).
Contractul individual de muncă se negociază liber între cele două părţi.
Respectarea prevederilor contractului individual de muncă este obligatorie pentru ambele părţi.

42
 Nerespectarea prevederilor contractuale atrage după sine sancţiuni administrative, disciplinare sau penale.
Contractul individual de muncă poate fi modificat cu acordul ambelor părţi.
Contractul individual de muncă cuprinde:
a) partea legală:
- date de stare civilă;
- termenul pe care se încheie contractul;
- funcţia pe care se încadrează;
- timpul de lucru / de concediu;
- salariul, diurna, transportul, cazarea (când este trimis în deplasare);
- echipament de protecţie.
b) partea convenţională;
c) alte clauze stabilite;
d) act adiţional privind pregătirea profesională;
e) declaraţie.
Contractul individual de muncă poate fi suspendat: ® cu acordul ambelor părţi, o prin actul unilateral al uneia din părţi; ® de drept, în
următoarele condiţii: © concediu de maternitate; ® efectuarea stagiului militar; « incapacitate temporară de muncă; ® carantină; ® forţă
majoră;
® arestarea preventivă a salariatului; ® funcţii de conducere salarizate în sindicat;
® din iniţiativa salariatului sau a angajatorului. ~
încetarea contractului individual de muncă poate să se producă: ® de drept;
® cu acorduJ ambelor părţi; 9 din iniţiativa uneia dintre părţi.
Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă.
Persoanele concediate au dreptul la preaviz: ® minim 15 zile lucrătoare (personal de execuţie); ® 30 de zile
lucrătoare (personal de conducere).
Demisia reprezintă un act unilateral al salariatului, prin care comunică încetarea contractului individual de muncă.

43
 Anexe
Anexa 1.
Glosar de termeni
• agent de securitate - persoana angajată într-o societate de securitate privată sau în formaţiunea proprie de securitate internă, care
întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege, cu competenţe profesionale certificate pentru asigurarea securităţii persoanelor, bunurilor şi
valorilor.
® analiza de risc - activitate ce se desfăşoară de către persoane cu competenţe profesionale certificate, care constă în evaluarea riscurilor şi
estimarea efectelor ce pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală ori libertatea persoanei sau pot afecta existenţa bunurilor şi valorilor,
iar pe baza concluziilor rezultate se stabilesc măsurile de securitate în scopul diminuării impactului asupra acestora;
® beneficiar - persoana fizică sau juridică în folosul căreia se realizează măsurile de securitate privată;
• carnet de identificare profesională - document care atestă dreptul titularului de a exercita ocupaţia corespondentă din domeniul
securităţii private;
® centru de monitorizare şi recepţie a alarmelor - loc amenajat conform standardelor, cu serviciu permanent, unde informaţiile privind
starea unuia sau mai multor sisteme de alarmă sunt primite şi tratate, conform procedurilor de lucru.
® cod de conduită în domeniul securităţii prîvate - ansamblu de principii şi norme cu fundament moral care guvernează relaţiile
profesionale şi comerciale în domeniul securităţii private;
® colaborare - modalitate concretă prin care persoane fizice sau juridice, aflate sub autorităţi diferite, acţionează pentru realizarea unor
obiective de interes comun, pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii;
® cooperare - modalitate concretă prin care persoane fizice sau juridice, aflate sub aceeaşi autoritate, acţionează pentru realizarea unor
obiective de interes comun, pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii;
® echipaj - structură constituită dintr-un număr variabil de agenţi de securitate, având echiparea şi dotarea corespunzătoare pentru prestarea
serviciilor de securitate privată, prevăzute prin lege;
® fişa obiectivului - document, întocmit de prestator sau de beneficiar, după caz, care cuprinde datele şi informaţiile sintetice privind
măsurile de securitate sau procedurile adoptate pentru asigurarea securităţii persoanelor, bunurilor şi valorilor; ® formaţiune proprie de
securitate internă - structura prevăzută în organigrama unei persoane juridice, care desfăşoară activităţi pentru asigurarea securităţii
persoanelor, a bunurilor şi valorilor proprii;
® intervenţia ~ totalitatea acţiunilor ce se desfăşoară la un obiectiv, de către echipaje destinate restabilirii stării de normalitate, în urma
primirii sau recepţionării unei alarme ori la solicitare;
- • licenţa - document care conferă dreptul persoanei juridice de a presta servicii de securitate privată;
® măsuri de securitate - modalităţi concrete de implementare a unor soluţii de securitate pentru siguranţa persoanelor, bunurilor şi
valorilor, adoptate în urma efectuării analizei de risc;
® obiectiv - denumire generică dată patrimoniului persoanelor fizice sau juridice, a căror siguranţă este asigurată prin măsuri de securitate;
® plan de securitate - document ce se întocmeşte de către beneficiar, cu sprijinul prestatorului serviciilor de securitate, pe baza clauzelor
contractuale şi a concluziilor rezultate în urma analizei de risc prin care, se stabilesc măsurile de securitate;
plan de intervenţie - document ce se întocmeşte de către prestator, pe baza clauzelor contractuale şi a concluziilor rezultate în urma analizei
de risc prin care, se stabileşte intervenţia la un obiectiv, pe variante de acţiune; plan de protecţie - document ce se întocmeşte de către
prestator, pe baza ciauzelor contractuale şi a concluziilor rezultate în urma analizei cazuisticii de profil prin care, se stabilesc procedurile de
protecţie a unei persoane; prestator - persoana fizică autorizată sau juridică licenţiată care desfăşoară activităţi specifice domeniului securităţii
private; proceduri de securitate - tehnicile şi modalităţile de executare a atribuţiilor profesionale de către personalul de securitate, precum şi,
algoritmul soluţionării unor situaţii apărute pe timpul serviciului; produse cu caracter special - armele şi muniţiile letale, materiile explozive,
tehnica de luptă, materialele radioactive şi nucleare, substanţele şi preparatele chimice periculoase etc.; răspundere administrativă - formă a
răspunderii juridice, aplicată în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, de către personalul unor organizaţii
sau instituţii, care au ca efect producerea unui prejudiciu material şi atrage după sine sancţiuni de ordin patrimonial sau nepatrimonial;
răspundere civilă - formă a răspunderii juridice, care intervine în cazul în care personalul unor organizaţii/instituţii cauzează prin acţiune,
neglijenţă sau imprudenţă, un prejudiciu acestora şi care, atrage după sine sancţiuni pecuniare;
răspundere penală - formă a răspunderii juridice, care intervine în cazul în care personalul unor organizaţii/instituţii, cu intenţie sau din culpă,
săvârşeşte o infracţiune, prevăzută şi pedepsită de legea penală;
securitate privată - constă în ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, precum şi managementul acestora,
adoptate de către persoane fizice sau juridice, prin forţe şi mijloace private, în scopul prevenirii, limitării, reducerii ori îndepărtării unor pericole la
adresa vieţii sau integrităţii corporale a persoanelor şi protejării bunurilor ori valorilor aflate în proprietate, administrare sau folosinţă legală,
servicii private de securitate - servicii destinate securizării persoanelor, bunurilor, valorilor, infrastructurilor, evenimentelor şi proceselor, din
sfera publică sau privată, c§ sunt furnizate de către persoane fizice autorizate, formaţiuni proprii de securitate internă sau societăţi de securitate
privată licenţiate, o sistem de securitate - ansamblu integrat de măsuri organizatorice, tehnice şi procedurale care se adoptă în scopul realizării
siguranţei persoanelor, bunurilor şi valorilor;
® societate de securitate privată - persoana juridică, de drept privat, al cărei obiect principal de activitate este furnizarea serviciilor de
securitate privată.

44
 Anexa 2.
Infracţiuni care pot avea legătură
cu activitatea agentului de securitate
în serviciul său, agentul de securitate trebuie să ştie că anumite infracţiuni au legătură directă cu activitatea sa şi că el poate avea poziţia
de constatator, autor, coautor, instigator sau complice a unor fapte prevăzute de legea penală. Este de datoria furnizorilor de formare
profesională şi a angajatorilor să dezvolte şi să expliciteze consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor care pot atrage răspunderea penală.
Agent constatator
Art. 46 lit. d. din Legea nr. 333/2003.
„să oprească şi să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârşit infracţiuni ori alte fapte ilicite în obiectivul păzit,
pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracţiunilor flagrante, să prindă şi să prezinte poliţiei pe
făptuitor, să oprească şi să predea poliţiei bunurile ori valorile care fac obiectul infracţiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru
conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces- verbal pentru luarea acestor măsuri. Procesul-verbal astfel întocmit constituie act
de sesizare a organelor de urmărire penală;"
Autor şi coautori
Art. 46 (Codul penal).
(1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
(2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
Instigator
Art. 47.
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Complice
Art. 48.
(1) Complice este persoana care, cu Intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau in timpul săvârşirii faptei, ca va tăinui bunurile provenite din aceasta
sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Lovirea sau alte violenţe
Art. 193.
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de
îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Vătămarea corporală
Art. 194.
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii ungt persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit a), lit. b) şi Iii c), pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani.
Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate
Art. 203.
Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate
corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Lipsirea de libertate în mod ilegal
Art. 205.
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c)punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Ameninţarea
Art. 206.
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane,
dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată
să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
Şantajul
Art. 207.
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos
nepatrimonial, pentru sine ori pentru altui, se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru
persoana ameninţată ori pentru un membru de familie aî acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau
pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani

45
 Divulgarea secretului profesional
Art. 227.
(1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane,
de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la
aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Furtul
Art. 228.
(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se
pedepseşte cu închisoare de ia 6 luni ia 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în
posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.
Furtul calificat
Art. 229.
(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c)de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite,
cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c)componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene
ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale
mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani
Tâlhăria
Art. 233.
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra,
precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori
pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de fa 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Tâlhăria calificată
Art. 234.
(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Abuzul de încredere
Art. 238.
(1) însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu
un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni Ia 2 ani sau cu amendă..
Distrugerea
Art. 253.
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de
conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de Ia 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte Ia dovedirea unui drept de
natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni Ia 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de Ia unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt
asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Distrugerea calificată
Art. 254.
(1) Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.

46
 (2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale
acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Distrugerea din cuipă
Art. 255.
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în
cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Tăinuirea
Art. 270.
(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din
împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se
pedepseşte cu închisoare de Ia unu Ia 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de auţpr.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Purtarea abuzivă
Art. 296.
1. întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
2. Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Neglijenţa în serviciu
Art. 298.
încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei
defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei
persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
Art. 304.
(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte
datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de
acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

47
 Anexa 3.
Fişa semnalmentelor fizice exterioare

Caracteristici Completarea rubricilor şi adăugarea tuturor

comentariilor utile

înălţime

Vârstă

Constituţie

Păr:
- Culoare;
- Lungime.

Caracteristici Completarea rubricilor şi adăugarea tuturor

comentariilor utile

Ochi:
- Culoare;
- Ochelari. -

Barbă

Mustaţă

Favoriţi

Cicatrici
Semne
Tatuaje

Cap acoperit / neacoperit

Cămaşă

Cravată

Haină

Pantalon

încălţăminte

Cercei

Inele

Ceas

Dreptaci / stângaci

Accent

48
 Anexa 4.
Model de formular pentru completare
în cazul ameninţărilor cu bombă
3
i. Data........................ora......................... primirii ameninţării
II. Modul de sesizare: - telefonic: (ex: 112, beneficiar, elemente de dispozitiv poprii):
III. Cuvintele exacte folosite de corespondent:....................................................
IV. Referitor la persoana corespondentului: □ Bărbat □ Femeie □ Adult □ Copil
Vârsta aproximativă
V. Vocea:
□ Lentă
□ Rapidă
□ Normală
□ Enervată
□ Puternică
□ Sinceră
□ Deghizat
□ Tremurată
□ Străină
□ Accentuat
□ Educat

VI. Zgomote de fond:

VII. Referitor la persoana care a recepţionat mesajul:
Numele şi prenumele persoanei:........................
Calitatea în care a recepţionat mesajul: Structura din care face parte: Vil. Măsurile luate de la primirea ameninţării:
IX. Forţele care au participat pentru înlăturarea stării de pericol create de ameninţare:
X. Modul de finalizare a acţiunilor desfăşurate:
XI. Ora încetării măsurilor luate şi restabilirii situaţiei anterioare primirii stării de ameninţare:

49
 ANEXA 5
Proces verbal de constatare
a infracţiunii

Anul............................ luna........................, ziua........................, in.......................,

(model orientativ)
Agent de securitate, (numele şi prenumele).................................................................., din S.C............................................
Astăzi, data de mai sus, ora..................................... m-am sesizat din oficiu / am
fost sesizat de către (numele, prenumele şi celelalte date de identificare ale persoanei care a sesizat) cu privire la (conţinutul pe scurt al faptei
comise) în temeiul sesizării, în prezenţa martorilor asistenţi:

BIBLIOGRAFIE

1. Constitutia Romaniei;
2. Codul Penal;
3. Codul de procedura penala;
4. Codul civil;

50
5. Codul de procedura civila;
6. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare;
7. H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
8. Legea nr.4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive, cu modificarile si completarile
ulterioare;
9. Legea 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
10. H.G. nr. 130/2005 Norme de aplicare a Legii nr. 295/2004
11. Legea nr. 53/2003 –Codul Muncii;
12. Legea nr. 62/2011 privind dialogul social;
13. Legea 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor;
14. O.G. nr.129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
15. O.U.G. nr. 195/2005 privind protectia mediului;
16. O.U.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
17. H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului national al calificarilor;
18. Ion POPESCU – Manual european de pregatire de baza a agentilor de paza si securitate – adaptat si completat, editura Detectiv,
Bucuresti, editia 2006;
19. Col.(r) Ioan CIOCHINA, Dorin MARIAN - Indrumarul societatilor de paza si protectie, Edutura PIM , Iasi, editia 2002;
20. Gheorghe MOCANESCU si colaboratorii – Manualul agentului de paza - proiect finantat prin PHARE, Targoviste, editia 2008;
21. Flavyus Victor DRAGOMIR. Adrian Constantin JILOVEANU, Razvan Constantin POPESCU – Manualul de pregatire „dispecer centru de
alarma – Editura Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”, Bucuresti, editia 2004;
22. Flavyus Victor DRAGOMIR, Adrian Constantin JILOVEANU, Razvan Constantin POPESCU – Manualul pentru pregatirea continua a
absolventilor cursului de calificare „agent de securitate” – Editura Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”, Bucuresti, editia 2004;
23. Standardul European EN 15602/2008 Furnizorii de servicii de securitate – Terminologie;
24. Standardul ocupational al agentului de securitate, cu planul si programa de pregatire aferente, editia 2015

51