Sunteți pe pagina 1din 2

Intrebari interviu paza

(1) Ce este paza şi protecţia şi prin ce forţe şi mijloace se realizează ?

Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, încondiţiile legii, în scopul


asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi
valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul la proprietate, existenta materială a
acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acteostile care le pot periclita viaţa,
integritatea fizică sau sănătatea.

(2) Ce este planul de pază, cine-l întocmeşte şi la ce trebuie să se refere ?

a)Paza se organizează şi se efectuează potrivit PLANULUI DE PAZĂ, întocmitde unitatea ale cărei
bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliţiei. 

b)Planul de pază trebuie să se refere la :

 1.caracteristicile obiectivului păzit; 
 '2.numărul de posturi şi amplasarea acestora ;
 3.necesarul de personal pentru pază ;
 4.amenajările, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de alarmare;
 5.consemnul posturilor ;
 6.legătura şi cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor 
 7.modul de acţiune în diferite situaţii

(3) Care sunt formele de pază ? Detaliaţi paza prin societăţi specializate deprotecţie şi pază ?
Răspuns corect:I.Formele de paza sunt:
 a)paza cu efective de jandarmi;
 b)paza proprie;
 c)paza în mediul rural;
 d)paza şi protecţia prin societăţi specializate.
 e)paza de camp
(4) Care sunt procedeele (metodele) de executare a serviciuluide pază ?
 a)supraveghere;
 b)observare;
 c)ascultare;
 d)pândă;
 e)deplasare (post mobil, patrulă, rond)
 f)monitorizare;
 g)însoţire;
 h)gardar

Care sunt condiţiile (cumulativ) pe care trebuie să le îndeplineascăpersonalul cu atribuţii de pază ?

 a)să fie cetăţean român şi să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi;
 b)să fie apt medical pentru exercitarea funcţiei;
 c)să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
 d)să fie atestat profesional.

S-ar putea să vă placă și