DESCĂRCĂRI ÎN AER LA TENSIUNE ALTERNATIVĂ

DE-A LUNGUL SUPRAFEŢEI IZOLAŢIEI SOLIDE

1. NOŢIUNI TEORETICE
Descărcările superficiale sunt descărcări electrice disruptive care au loc la
suprafaţa de separaţie dintre două medii care se găsesc într-o configuraţie paralel, unul
din medii fiind gazos [1,14,18].
Dacă în intervalul dintre doi electrozi se introduce un dielectric solid, tensiunea
disruptivă a intervalului respectiv va scădea. În acest caz, descărcarea se poate dezvolta
fie prin volumul dielectricului şi se numeşte străpungere (calea a din fig. 1), fie prin aer
pe suprafaţa acestuia când se numeşte conturnare (calea b din fig. 1). Prin străpungere,
dielectricul îşi va pierde calităţile electroizolante, el putând fi chiar distrus în timp ce
prin conturnare acesta îşi va recăpăta proprietăţile izolante.

Fig.1. Străpungerea (a)

Conturnarea (b)

La realizarea construcţiilor izolante se va ţine seama ca tensiunea de

străpungere să fie cât mai mare decât tensiunea de conturnare. Mărimea tensiunii de
conturnare depinde de materialul dielectricului, de starea suprafeţei acestuia, de
dimensiunile lui, de viteza de variaţie a tensiunii aplicate, de condiţiile atmosferice şi
nu în ultimul rând de forma câmpului din interval.
Factorul principal care duce la dezvoltarea proceselor de descărcare superficială
este configuraţia câmpului electric. Astfel, vom avea:
- descărcări în câmp uniform (fig. 2.a)

U
U 1 1

3
3

2
a)
b)
1
 - descărcări în câmp neuniform cu componenta normală pe suprafaţa
dielectricului solid redusă (fig.2.b)
- descărcări în câmp neuniform cu componenta normală pe suprafaţa
dielectricului solid mare (fig.2.c şi 2.d).
U

1 U
1
3

2
4

1 3

d)
c)

Figura 2. „Configuraţia de câmp electric” pentru cazurile analizate, unde:

1 – electrodul de înaltă tensiune; 2 – electrodul de potenţial zero; 3 – dielectric; 4 – cale
de curent.

Prin introducerea între electrozi plan – paraleli cu marginile rotunjite (pentru a

limita efectele de capăt) a unui dielectric solid care are suprafaţa laterală paralelă cu
liniile de câmp obţin configuraţiile de câmp electric uniform.
Tensiunea de descărcare superficială a unui dielectric plasat într-un câmp
electric uniform este mai mică decât tensiunea de descărcare disruptivă a aceluiaşi
interval dar în lipsa dielectricului solid. Aceasta se datorează existenţei unor interstiţii
de aer între electrozi şi dielectric. În aceste interstiţii de aer, intensitatea câmpului
electric E1 are valori ridicate faţă de intensitatea câmpului electric E2 în restul spaţiului:
ε2=(2,5....6)ε1.

ε2
E1 = * E2
ε1

Fig. 3 Zona de contact imperfect între dielectric şi electrozi

În relaţia de mai sus s-a ţinut cont de faptul că la trecerea din mediul 1 în
mediul 2 are loc conservarea componentei normale a inducţiei electrice.
În interstiţiile de aer, la tensiuni reduse aplicate configuraţiei, vor apare ionizări
locale care vor uşura descărcarea. Datorită higroscopicităţii materialului, pe suprafaţa
acestuia se află o peliculă fină de apă care nu este repartizată uniform şi omogen,
aceasta fiind cauza care face ca conductibilitatea peliculei în diferite porţiuni ale

2
suprafeţei să fie diferită. Acest fapt duce la neuniformitatea repartiţiei tensiunii de
descărcare electrică şi deci şi a câmpului la suprafaţa dielectricului deşi în interval
câmpul este uniform.
Dacă plasăm dielectricul solid în câmp neuniform avem două situaţii:
a) cazul în care la suprafaţa dielectricului predomină componenta tangenţială a
câmpului, de exemplu la izolatoarele de tip suport sau la lanţurile de izolatoare.
b) cazul în care predomină componenta normală a câmpului, de exemplu la
izolatoarele de trecere.

a) Configuraţiile de câmp neuniform (din fig. 2.b) se caracterizează prin faptul

că valoarea componentei normale a câmpului electric la suprafaţa laterală a
dielectricului este relativ redusă faţă de componenta tangenţială a câmpului. În acest
caz, tensiunea de descărcare superficială este mai mică decât tensiunea de descărcare
disruptivă între aceiaşi electrozi în absenţa dielectricului. Această reducere este mai
puţin pronunţată decât în cazul câmpului uniform.
b) La configuraţiile de câmp neuniform, din fig.2.c şi 2.d, valoarea
componentei normale la suprafaţa dielectricului este relativ mare faţă de componenta
tangenţială a câmpului.
La configuraţiile de câmp neuniform în zona în care avem intensitate maximă a
câmpului electric (zona flanşei în fig.2.c şi zona electrodului de înaltă tensiune în
fig.2.d), la valori relativ scăzute ale tensiunii aplicate apare descărcarea corona.
Crescând tensiunea în continuare, descărcarea se dezvoltă sub forma unor
canale slab luminoase (egrete luminoase), filiforme, a căror lungime creşte practic
proporţional cu tensiunea aplicată la electrozi.
La tensiuni mai mari, descărcările în egretă se dezvoltă sub formă de descărcări
alunecătoare. Descărcarea alunecătoare este o descărcare incompletă, în stadiul de
lider, de luminozitate mare şi care se deplasează rapid pe suprafaţa dielectricului spre
electrodul opus. Atunci când descărcările alunecătoare ajung la electrodul opus va
apare descărcarea disruptivă între electrozi. Valoarea tensiunii în acest moment este
tensiunea de descărcare superficială.

2. CHESTIUNI DE STUDIAT
2.1. Pentru configuraţiile studiate se vor trasa curbele de variaţie ale tensiunii
de descărcare superficială în funcţie de distanţa dintre electrozi, Ud0=f(d).
2.2. Pentru configuraţia de câmp uniform se vor compara valorile tensiunilor
de descărcare superficială obţinute experimental cu cele ale tensiunilor de descărcare
disruptivă între aceiaşi electrozi în lipsa dielectricului solid, tensiuni calculate cu
relaţia:
Udt=6,88 K d ⋅ d +24,5Kdd [kVmax]
unde:
Kd – densitatea relativă a aerului
d – distanţa între electrozi
Deci se compară curba Ud0= f(d) cu Udt= f(d).
2.3. Pentru cele 4 cazuri reprezentative ale stării suprafeţei izolatorului suport
(suprafaţa uscată şi nepoluată; suprafaţa umedă şi nepoluată; suprafaţa uscată şi
poluată; suprafăţa umedă şi poluată) se vor determina şi apoi interpreta tensiunule de
descărcare disruptivă superficială (tensiunile de conturnare).

3
 3. SCHEME DE LUCRU ŞI APARATELE UTILIZATE

S.T. – sursă de tensiune înaltă alternativa de 500 kV sau de 110 kV;

Ob. – modelele electroizolante de dielectric solid (a, b, c, d),
- respectiv izolator suport pe care se va studia descarcarea disruptivă
superficială (conturnarea) pentru cazurile:
- starea suprafeţei uscate şi nepoluate;
- starea suprafeţei umede şi nepoluate;
- starea suprafeţei uscate şi poluate;
- starea suprafeţei umede şi poluate.
EM – eclator cu sfere;
D – divizor de tensiune.

4. MODUL DE LUCRU
4.1. Cu ajutorul schemei de mai sus, pentru configuraţiile din fig.1.2.a şi b se
determină tensiunea de descărcare superficială (pentru tensiuni mai mari de 70% din tensiunea
estimată de descărcare se vor face cel puţin cinci determinări succesive, valoarea tensiunii de
descărcare superficială fiind media aritmetică a celor cinci determinări).
4.2. Pentru a putea urmări apariţia descărcării corona, a egretelor luminoase, a
descărcărilor alunecătoare, pentru configuraţiile de câmp din fig.1.2.c şi d, determinările se vor
face în întuneric. Valorile tensiunilor de descărcare superficială se vor trece în tabelul de mai
jos.
Tabel de date:
p = ....MPa; t = ....0C; h = .....%; Kd = ...; Kh = .....;

Configu- d Ud Ud0 Udt

ratia [cm] [kV] [kV] [kV]
analizată Ud1 Ud2 Ud3 Ud4 Ud5 Udmax

4.3. Se pregăteşte pe rând izolatorul suport pentru cele 4 cazuri reprezentative ale stării
suprafeţei, conform punctului 2.3 şi se aplică in mod crescator tensiunea sursei pâna se produce
descărcarea disruptivă superficială (conturnarea). Se înregistrează aceste valori, se compară şi se
interpretează.

5. OBSERVAŢII ŞI CONCLUZII.