Curs TTI/TDSE

4. DESCĂRCĂRI ÎN GAZE ÎN CÂMP NEUNIFORM

4.1 Caracteristicile câmpului neuniform

Configuraţia câmpului electric este determinată de forma electrozilor, dimensiunile

acestora, distanţa dintre ei şi de condiţiile de simetrie. Pentru caracterizarea în ansamblu a
câmpului electric dintre electrozi se defineşte noţiunea de grad de neuniformitate k ca raport
dintre intensitatea maximă a câmpului electric în interval, Emax şi cea medie, Emed:
E E s
k  max  max , (4.1)
Emed U
unde s este distanţa dintre electrozi şi U tensiunea aplicată acestora.
Factorul k are valoarea 1 pentru câmp uniform, între 1 şi 2 pentru câmp slab
neuniform şi mai mare de 4 pentru câmp puternic neuniform.
În câmpurile uniforme sau slab neuniforme, la o anumită valoare a diferenţei de
potenţial între electrozi, descărcarea se produce întotdeauna complet între cei doi electrozi.
Valoarea tensiunii la care se produce descărcarea se numeşte tensiune de descărcare
(disruptivă sau de străpungere).
În câmpurile puternic neuniforme, o primă fază a descărcării este cea limitată în jurul
electrodului unde câmpul e mai intens şi se produce o descărcare autonomă şi limitată,
denumită descărcare corona. Tensiunea la care apare aceasta se numeşte tensiune iniţială, Ui
şi câmpul electric – câmp iniţial, Ei. Dacă se creşte tensiunea aplicată, descărcarea se dezvoltă
în tot spaţiul dintre electrozi şi avem o descărcare completă. Tensinea minimă la care apare o
descărcare în scânteie între electrozi este tensiunea de descărcare, Ud.
Câmp uniform avem între electrozi plan – paraleli cu marginile curbate (electrozi cu
profil Rogowski sau Borda).
Câmpul slab neuniform apare în cazul electrozilor sferici de diametre D egale, pentru
rapoarte s/D £ 0,5 sau în cazul electrozilor cilindrici coaxiali, pentru rapoarte r/R > 1/3. În
practică, există astfel de câmpuri între bilele eclatoarelor cu sfere sau între conductoarele şi
mantaua cablurilor electrice.
Câmp puternic neuniform există între electrozi vârf – placă, vârf – vârf, sau, în
practică, între conductoarele liniilor aeriene, între acestea şi sol, între armăturile izolatoarelor
etc, fiind mult mai des întâlnit în practică decât câmpul uniform.
Gradul de neuniformitate al câmpului este legat de caracteristicile geometrice ale
sistemului de electrozi. Neuniformitatea lui creşte cu mărirea raportului între distanţa dintre
electrozi şi cea mai mică rază de curbură a lor.
Câmpurile neuniforme se pot împărţi în simetrice şi nesimetrice. Cele simetrice le
întâlnim în cazul electrozilor de aceeaşi formă şi dimensiuni, de exemplu câmpul dintre
conductoarele liniilor aeriene, iar cele nesimetrice între electrozi de formă diferită, de
exemplu câmpul dintre conductoarele liniilor aeriene şi stâlpi sau pământ.
Câmpul cu cea mai mare neuniformitate şi cea mai mare nesimetrie îl întâlnim la
sistemul de electrozi vârf - placă, iar câmpul cu cea mai mare neuniformitate dar cu simetrie
100% - la sistemul de electrozi vârf – vârf.

4.2. Descărcări în câmp slab neuniform. Legea similitudinii descărcărilor

Descărcarea în scânteie în câmpuri neuniforme este mai frecventă în practică decât cea
în câmpuri uniforme şi diferă de aceasta. Mecanismul de formare a descărcării este acelaşi ca
şi în câmp uniform, descărcarea disruptivă fiind asigurată atunci când este îndeplinită condiţia

1
 Curs TTI/TDSE

de autonomie a descărcării. În acest caz însă, α este funcţie de distanţa x şi numărul de

s

electroni din avalanşă se determină cu relaţia:  dx iar condiţia de autonomie a

n  n0e 0

descărcării în acest câmp, ia forma:

s
1
 dx  ln 
0
, (4.2)

unde α este funcţie de intensitatea câmpului, deci de distanţa x (   f1  E  , E  f 2  x  şi

rezultă că   f 3  x  ).
Deoarece ecuaţia (4.2) nu poate fi integrată decât în cazuri particulare, nu e posibil să
se găsească o expresie generală pentru tensiunea disruptivă în câmp slab neuniform, aşa cum
s-a stabilit în cazul celui uniform. Este în schimb posibilă o generalizare a legii lui Paschen
pentru câmpul slab neuniform, cunoscută şi sub denumirea de legea similitudinii
descărcărilor. Ea poate fi formulată astfel: tensiunea disruptivă în câmp slab neuniform este
funcţie de produsul între densitatea relativă a gazului şi distanţa s dintre electrozi (sau o altă
mărime geometrică a intervalului dintre electrozi) şi de rapoartele între toate celelalte
dimensiuni geometrice ce caracterizează intervalul şi distanţa dintre electrozi:
 r r r   r r r 
U d  f  s, 1 , 2 ,..., n  sau U d  f  r1 , 1 , 2 ,..., n  (4.3)
 s s s  s s s 
Folosind legea similitudinii descărcărilor, s-au stabilit, pe baza rezultatelor
experimentale, formule empirice pentru tensiunea disruptivă în câmp slab neuniform.
Relaţiile empirice stabilite pentru determinarea tensiunii de descărcare între electrozi
de diverse forme, sunt:
- pentru doi cilindri paraleli de rază r, aflaţi la o distanţă s
 0,301  s
U d  30r 1   ln , (4.4)
 r  r
- pentru două sfere identice de rază r:
 0,54  s
1  
 r  r
U d  27,2r
s 2  (4.5)
s 
0,25  1    1  8 
r r  
 
- pentru doi cilindri coaxiali, cu raza r a cilindrului interior şi distanţa s între cei doi
cilindri:
 0,308  s
U d  31r 1   ln . (4.6)
 r  r
Structura acestor formule respectă pe deplin legea similitudinii descărcărilor.

4.3. Formarea descărcării în câmp puternic neuniform

În cazul unui câmp uniform sau slab neuniform, îndeplinirea condiţiei de autonomie a
descărcării asigură formarea unei descărcări disruptive în scânteie. În schimb, în cazul
câmpului puternic neuniform, îndeplinirea acestei condiţii nu este suficientă pentru formarea
descărcării disruptive în interval. În acest caz, strimerul şi scânteia sunt precedate de
dezvoltarea unei descărcări în jurul electrodului cu cea mai mică rază de curbură, denumită
descărcare corona. Ea va determina apariţia strimerului şi a descărcării în scânteie. Sunt două
etape în dezvoltarea descărcării corona:
 descărcarea corona în stadiul de avalanşă;

2
 Curs TTI/TDSE

 descărcarea corona sub formă de strimer.

Dacă descărcarea corona prin strimer uneşte electrozii apare şi o descărcare în
scânteie. Dacă însă, strimerul nu ajunge până la electrodul opus celui la care se formează nu
avem o descărcare completă (nu apare scânteia), deşi descărcarea este autonomă.
Atât stadiul de descărcare corona, cât şi cel de descărcare în scânteie sunt condiţionate
de formarea între electrozi a unor sarcini spaţiale a căror influenţă asupra dezvoltării
descărcării este legată de polaritatea electrodului la care aceasta se formează.
Intervalul de descărcare cu câmp puternic neuniform caracteristic corespunde
sistemului de electrozi vârf – placă. Ca urmare, se va examina mecanismul de formare a
descărcării în intervalul vârf – placă, pentru ambele polarităţi ale electrodului vârf.
Apariţia avalanşei primare, formarea sarcinii spaţiale şi repartiţia câmpului electric în
interval sunt redate în figurile 4.1, a, b, c şi 4.2, a, b, c pentru polarităţile pozitivă, respectiv,
negativă a vârfului.
Polaritatea pozitivă a vârfului. Electronii apăruţi în intervalul de descărcare datorită
unui ionizator extern se deplasează sub acţiunea câmpului electric către vârf şi ajungând în
regiunea de câmp intens din apropierea acestuia, devin capabili de a forma o primă avalanşă
de electroni (figura 4.1, a). Dacă tensiunea aplicată este suficient de mare, deci câmpul în
interval şi în special la anod este destul de intens, în apropierea acestuia poate să ia naştere un
număr mare de avalanşe. Electronii, cu o viteză mare, sunt absorbiţi de anod şi în jurul lui
rămâne o sarcină spaţială pozitivă (fig. 4.1, b), deoarece ionii pozitivi ce se deplasează spre
catod au viteza mult mai mică decât cea a electronilor. Câmpul propriu al acestei sarcini
spaţiale, suprapunându-se peste câmpul exterior, va modifica repartiţia acestuia.

+ -

a)
E1

E2 E3
+ -
b)

1
3

2 c)
Fig. 4.1 Formarea sarcinii spaţiale la polaritatea pozitivă a vârfului: a – apariţia
avalanşelor; b – formarea sarcinii spaţiale; c – repartiţia câmpului
x electric în interval

3
Curs TTI/TDSE

Peste câmpul iniţial - E1 ,aplicat din exterior, – curba 1 din figura 4.1, c - se suprapune câmpul
suplimentar E2 (pentru că sarcina spaţială este mai electropozitivă decât anodul) şi un câmp E3
(câmpul dintre sarcina spaţială pozitivă şi catod). Acestea două sunt componentele câmpului
propriu al sarcinii spaţiale şi repartiţia lui este redată de curba 2 din figura 4.1,c.
Sarcina spaţială duce la scăderea câmpului electric la anod şi o amplificare a câmpului
spre placă. Scăderea lui E în apropierea vârfului nu afectează prea mult descărcarea
(îngreunează puţin apariţia descărcării corona), dar creşterea intensităţii câmpului în zona
dinspre electrodul placă favorizează dezvoltarea descărcării.
Polaritatea negativă a vârfului. În cazul polarităţii negative a vârfului, electronii ce
apar în apropierea lui, găsindu-se într-un câmp intens, pot da naştere la avalanşe de electroni
care se deplasează spre placă (fig. 4,2, a). Cei ce ajung la anod se neutralizează, iar ionii
pozitivi ce se deplasează spre vârf, mai puţin mobili, formează sarcina spaţială pozitivă de
lângă catod. (fig. 4,2, b).
Electronii din avalanşă, care se deplasează spre placă, trecând printr-un câmp din ce în
ce mai puţin intens, îşi micşorează viteza de deplasare şi nu mai produc ionizări. O parte din
ei ajung la anod unde se neutralizează şi o altă parte se alipesc moleculelor de gaz, formând
ioni negativi, care la rândul lor se deplasează către anod cu o viteză şi mai mică, dând naştere
unei sarcini spaţiale negative. Din cauza slabei sale densităţi, sarcina spaţială negativă nu are
o influenţă esenţială asupra redistribuirii câmpului între electrozi. În schimb, cea pozitivă, prin
câmpul ei propriu mai intens, modifică repartiţia câmpului (fig.4.2, c). Intensitatea câmpului
în apropierea vârfului creşte şi în restul intervalului scade. Reducerea intensităţii câmpului
îngreunează dezvoltarea descărcării. Sarcinile pozitive crează un fel de înveliş în apropierea
electrodului vârf care uniformizează câmpul dincolo de el (se reduce). Procesul e îngreunat şi
e nevoie de o creştere a tensiunii aplicate electrodului pentru a se produce descărcarea.
Aceste procese de ionizare de la electrodul vârf reprezintă o primă etapă din
dezvoltarea descărcării corona în stadiul de avalanşă, descărcare ce este însoţită de impulsuri
de curent în circuitul sursei de alimentare, numite impulsuri Trichel. Se presupune că fiecare
impuls de curent corespunde dezvoltării unei avalanşe.

- +
a)

E2 E3
- +
b)

4
Curs TTI/TDSE

2
c)
Fig. 4.2 Formarea sarcinii spaţiale la polaritatea negaitivă a vârfului: a – apariţia
x electric în interval
avalanşelor; b – formarea sarcinii spaţiale; c – repartiţia câmpului

La descărcarea corona de polaritate negativă (cazul vârfului negativ) apare un tren de

impulsuri de curent, de amplitudine şi formă, practic, constante (fig. 4.3).

Fig. 4.3. Impulsurile Trichel la

polaritatea negativă a vârfului

La creşterea tensiunii aplicate, deci a intensităţii câmpului (E2  E1), impulsurile au aceeaşi
amplitudine dar frecvenţă diferită (se succed la intervale de timp tot egale, dar mai scurte).
Amplitudinea impulsurilor este de ~ 10 mA, durata fiecărui impuls este de 70...100
ns, cu un front foarte abrupt (~10 ns), frecvenţa de repetiţie variind între 1 şi 100 kHz, în
funcţie de amplitudinea tensiunii aplicate.

Fig. 4.4. Impulsurile Trichel la polaritatea

pozitivă a vârfului

La aplicarea unei tensiuni de polaritate pozitivă pe vârf, de valoare nu cu mult mai mare decât
cea la care apare descărcarea corona, curentul are forma unor impulsuri neregulate (fig. 4.4).
Pentru a apărea avalanşa, trebuie să existe o anumită valoare a intensităţii câmpului
numită intensitate iniţială Ei sau critică Ecr, deci, corespunzător şi o tensiune iniţială Ui sau
critică Ucr. Tensiunea iniţială a descărcării corona este mai mică în cazul electrodului vârf
negativ decât în cazul vârfului pozitiv Ui(-) á Ui(+).
Descărcarea corona se menţine în stadiul de avalanşă atâta timp cât intensitatea
câmpului, respectiv tensiunea aplicată la electrozi, depăşesc cu puţin valorile iniţiale Ei
respectiv, Ui. La creşterea tensiunii aplicate, câmpul electric este restabilit în regiunile în care
fusese slăbit şi, în aceste condiţii, în descărcarea corona apar strimeri, care se formează în

5
Curs TTI/TDSE

mod similar ca şi în cazul câmpului uniform. Urmează astfel cel de-al doilea stadiu al
descărcării corona – descărcarea sub formă de strimer.
În figura 4.5 este reprezentată formarea şi propagarea strimerului în cazul polarităţii
pozitive a electrodului vârf. La creşterea tensiunii aplicate la electrozi intensitatea câmpului la
electrodul vârf creşte şi ca urmare se intensifică procesele de ionizare în această regiune.
Fotonii emişi dau naştere unor avalanşe de electroni în vecinătatea sarcinii spaţiale către placă
(fig. 4.5,a). Electronii noilor avalanşe pătrund în sarcina spaţială pozitivă formându-se astfel
începutul unui canal de plasmă şi apărând în acest fel germenele unui strimer (fig. 4.5, b).
Datorită intensificării câmpului în fruntea canalului de plasmă, apar noi avalanşe care duc la
mărirea canalului şi distanţa aparentă dintre electrozi se diminuează. Simultan cu apariţia
canalului de plasmă la electrodul vârf, se modifică de asemenea repartiţia câmpului, şi anume,
el scade la începutul canalului (lângă vârf) şi se intensifică în fruntea sa, aşa cum se vede şi
din curba 2 din figura 4.5, d. Deplasându-se strimerul către placă, regiunea de câmp
intensificat se deplasează şi ea (curba 3 din figura 4.5, d). Astfel strimerul se deplasează puţin
câte puţin spre placă.

+ -

a)

+ -
b)

+ -

c)

E
2 3
1
x

d)
Fig. 4.5. Formarea şi propagarea strimerilor în cazul polarităţii pozitive a vârfului

6
Curs TTI/TDSE

În cazul polarităţii negative a vârfului intensificarea câmpului pe acesta, condiţionează

dezvoltarea între electrodul vârf şi sarcina spaţială pozitivă a unor noi avalanşe de electroni
(fig. 4.6, a). Electronii acestora pătrunzând în sarcina spaţială pozitivă creează, ca şi în cazul
precedent germenele strimerului (fig. 4.6, b).

- +
a)

- +
b)

- +
c)

E
3
2 x
1

d)
Fig. 4.6 Formarea strimerilor la polaritatea negativă a vârfului

Odată cu apariţia canalului de plasmă la electrodul vârf se modifică şi repartiţia câmpului:

scade intensitatea lui în canalul de plasmă şi creşte în fruntea acestui canal către placă
(curbele 2 din figurile 4.5, d şi 4.6, d). Deplasându-se strimerul către placă, regiunea de câmp
intensificat se deplasează şi ea (curbele 3 din figura 4.5, d şi 4.6, d). Astfel strimerul se
deplasează puţin câte puţin spre placă.
Intensificarea câmpului în fruntea strimerului poate fi privită şi ca efectul prelungirii
aparente a electrodului vârf, deci ca o micşorare a distanţei dintre electrozi, datorită faptului
că potenţialul frunţii strimerului este apropiat de cel al electrodului vârf, căderea de tensiune
în canalul de plasmă fiind foarte mică. Ca urmare în fruntea strimerului se dezvoltă noi
avalanşe de electroni care contribuie la prelungirea acestuia către placă (fig. 4.5, c şi 4.6, c).

7
Curs TTI/TDSE

În funcţie de tensiunea aplicată, intensificarea câmpului în fruntea strimerului poate să

crească sau să scadă pe măsură ce acesta avansează către placă. Dacă el creşte, strimerul se
poate propaga până la electrodul placă, transformându-se în descărcare în scânteie, iar în caz
că el scade, strimerul nu are posibilitatea să avanseze până la placă şi descărcarea rămâne
incompletă, dezvoltându-se numai la electrodul vârf. Aceasta este descărcarea corona în
stadiul de strimer.
Descărcarea corona în stadiul de strimer este însoţită de o circulaţie de curent în
circuitul sursei de alimentare. În condiţiile în care strimerul nu parcurge întreg intervalul
dintre electrozi această circulaţie de curent se explică prin faptul că fruntea strimerului este
legată de placă prin capacitatea sa C faţă de acest electrod (fig. 4.7).

strimer
i
Fig. 4.7. Circulaţia curentului în
cazul descărcării corona
C

Dacă tensiunea între fruntea strimerului şi placă este considerată constantă, curentul ce trece
prin canalul strimerului se închide prin curentul de deplasare din capacitatea C:
d
ik   uC   u dC , (4.7)
dt dt
Acest lucru este posibil numai dacă capacitatea variază în timp, adică dacă este
variabilă distanţa între fruntea strimerului şi placă. Această condiţie este îndeplinită deoarece
strimerul reprezintă un canal de plasmă în continuă dezvoltare. El se formează şi se propagă
pe o anumită distanţă, apoi dispare. La stingerea sa se restabileşte intensitatea ridicată a
câmpului la electrodul vârf, procesele reîncep şi se formează un nou strimer.
După ce liderul a ajuns până la electrodul placă descărcarea nu e terminată, urmează
ultima etapă: descărcarea principală. Când liderul a ajuns în imediata apropiere a electrodului
placă aproape întreaga diferenţă de potenţial dintre cei doi electrozi se aplică acelui interval
foarte îngust dintre lider şi placă. Câmpul fiind foarte intens apar ionizări deosebit de
puternice şi conductivitatea canalului de plasmă care se formează creşte foarte mult. Apar nori
de electroni în cantitate mare care compensează excesul de ioni pozitivi din lider. Această
zonă de câmp foarte intens şi foarte îngustă se deplasează cu o viteză foarte mare de la
electrodul placă spre vârf (descărcarea principală). Când strimerul a atins electrodul opus
apare un curent foarte mare în strimer. Apare termoionizarea, însoţită de fenomene acustice,
optice şi termice şi se dezvoltă descărcarea prin scânteie (sau prin arc electric).
Tensiunea de apariţie a efectului corona este mai joasă la polaritatea negativă a
vârfului decât la cea pozitivă dar, tensiunea de străpungere a intervalului la polaritate negativă
este de aproximativ 2 - 2,5 ori mai mare decât cea la polaritate pozitivă (U d(-)  Ud(+)), deoarece
la polaritatea negativă a vârfului apare o sarcină spaţială negativă ce va frâna dezvoltarea
strimerului.

4.4. Formarea descărcării în intervale lungi

În intervale de aer lungi, de ordinul metrilor sau zecilor de metri, chiar de ordinul
kilometrilor - în cazul descărcării de trăsnet -, formarea descărcării prezintă unele
particularităţi. În acest caz, apar aspecte pe care nu le întâlnim în cazul descărcării în intervale
de ordinul centrimetrilor, acestea fiind legate de neuniformitatea foarte accentuată a câmpului.

8
Curs TTI/TDSE

Se disting mai multe etape în producerea descărcării, existenţa şi caracterul lor depinzând de
amplitudinea, forma şi panta undei de tensiune aplicate ca şi de geometria intervalului.
În figura 4.8 este redat mecanismul de formare a descărcării la polaritatea pozitivă a
vârfului. Din cauza distanţei mari dintre electrozi, distribuţia câmpului electric între aceştia
este foarte puternic neuniformă, el fiind foarte intens la electrodul vârf. Ca urmare şi
procesele de ionizare vor fi aici foarte intense, inclusiv după formarea strimerului.
Prima manifestare luminoasă, denumită şi prima descărcare corona, este un ansamblu
de filamente luminoase în imediata apropiere a vârfului. Aceste filamente au o durată de viaţă
foarte scurtă, de ordinul a 0,1 s. După această primă corona, în funcţie de caracteristicile
descărcării, de cele ale undei de tensiune şi ale electrodului la care se formează, poate să apară
o perioadă de absenţă totală a ionizării, o perioadă de lipsă a fenomenelor luminoase (de
întuneric). Asta se produce din cauză că injecţia de sarcină electrică provocată de prima
corona poate reduce brusc câmpul la suprafaţa electrodului până la valori sub 24 kV/cm,
valoare considerată ca pragul inferior de producere a ionizărilor în aer.

+ -

lider strimer

+ -
lider

+ -
lider strimer

Fig. 4.8. Formarea descărcării lungi la polaritate pozitivă a vârfului

9
Curs TTI/TDSE

Prin difuzia sarcinilor electrice se produce o creştere a câmpului şi se poate atinge din nou
valoarea de ionizare şi procesele reîncep. Se formează astfel un strimer oscilant. Datorită
proceselor de ionizare intense din fruntea strimerului conductivitatea canalului acestuia se
măreşte iar strimerul începe să se transforme în lider. În momentul în care liderul s-a dezvoltat
pe întreaga lungime a strimerului, din cauza conductivităţii ridicate a canalului său, el poate fi
privit ca o prelungire a electrodului vârf. Câmpul fiind foarte intens la extremitatea acestui
electrod vârf aparent, procesele de ionizare foarte intense ce au loc aici, condiţionează
formarea unui nou strimer în prelungirea liderului. În continuare procesele se dezvoltă în mod
similar, ducând la propagarea liderului spre placă. Direcţia preferenţială a traiectoriei liderului
este determinată de linia pe care intensitatea câmpului electric este maximă, însă abaterea
traiectoriei liderului de la această direcţie preferenţială are, ca şi dezvoltarea strimerilor, un
caracter întâmplător. Din această cauză locul în care liderul atinge placa prezintă o mare
dispersie de la o descărcare la alta, deci şi traiectoria sa nu este o linie dreaptă.
Vizual, canalul liderului este foarte luminos, în special în fruntea sa, unde procesele de
ionizare sunt cele mai intense. Prezenţa câmpului intens în jurul canalului liderului
condiţionează apariţia, de alungul acestuia, a unei descărcări corona, vizibilă sub forma unor
egrete luminoase (fig. 4.9,a). În momentul când liderul a ajuns foarte aproape de placă,
diferenţa de potenţial între fruntea liderului şi placă este foarte mare şi câmpul devine foarte
intens în această regiune. Asta duce la apariţia unor procese de ionizare foarte violente şi ca
urmare se formează un canal de plasmă de mare conductivitate (fig. 4.9,b). Intensitatea mare a
câmpului în fruntea acestui nou canal permite propagarea lui de la placă către vârf, deci în
sens invers liderului. Acest proces poartă denumirea de descărcare principală sau inversă
a.

b
Fig. 4.9. Descărcarea corona (a) şi canalul de plasmă (b) la formarea unei descărcări lungi

Viteza de propagare a canalului descărcării principale este foarte mare, atingând 10 8 ...
109 cm/s, cea a liderului fiind mult mai mică (104 cm/s). Prin canalul descărcării principale
trece un curent de intensitate ridicată care corespunde scurgerii cu viteză mare a sarcinilor din
canalul liderului către placă. Când canalul descărcării principale atinge electrodul opus, pe
traiectoria sa se dezvoltă în continuare descărcarea în scânteie însoţită de fenomene de
termoionizare, luminoase şi acustice (din cauza termoionizării straturile de aer din jurul
descărcării principale se dilată brusc şi apoi revenirea se face lent).
Liderul reprezintă un canal caracterizat printr-o temperatură ridicată şi o
conductivitate mai mare decât a strimerului. El constitue o consecinţă a dezvoltării succesive
a unui număr mare de strimeri care determină şi structura sa, formată dintr-un canal puternic
ionizat, înconjurat de un înveliş de sarcini spaţiale, de aceeiaşi polaritate cu polaritatea
electrodului. Acest trunchi comun poartă denumirea de stem. Căderea de tensiune în lungul
unui stem este redusă, iar, intensitatea câmpului electric la extremitatea sa poate fi suficient de
ridicată pentru ca să ducă la apariţia de noi strimeri.
Pe durate reduse ale frontului undei de impuls liderul se dezvoltă în mod continuu.
Pentru durate ale frontului de sute de ms, în funcţie şi de valoarea sarcinii spaţiale liderul se
dezvoltă în trepte.
Sintetic, procesul de formare a descărcării lungi descris mai sus parcurge următoarele
etape: 1. Apare un strimer oscilant;

10
Curs TTI/TDSE

2. Datorită difuziei strimerul format se îngroaşă mai rapid decât înaintează şi se

formează liderul;
3. Apar strimeri secundari care duc la creşterea liderului;
4. Liderul creşte în trepte până se apropie de electrodul opus;
5. Când liderul ajunge la electrodul opus, sarcinile de pe acest electrod (acumulate prin
influenţă electrostatică) vin în întâmpinarea liderului. Trecerea lor prin lider până la electrodul
de plecare formează descărcarea principală.

11