6.

PROPAGAREA UNDELOR IONOSFERICE

6.1. Prezentarea ionosferei. Structura ionosferei reale
Prin ionosfera se intelege acel domeniu ionizat al atmosferei care se afla la inaltimi
mai mari de 60 km fata de suprafata Pamantului.
Fenomenul de ionizare consta in eliberarea unuia sau (mai rar) a mai multor electroni
din patura exterioara a atomului. Ca urmare, echilibrul electric se strica si atomul capata
una sau mai multe sarcini elementare, devenind ioni pozitivi.
Extragerea unui electron din patura exterioara a atomului se face prin consum
energetic, efectuandu-se un lucru mecanic, numit lucru mecanic de ionizare (W) sau lucru
mecanic de iesire.
Metodele de ionizare cunoscute sunt fotoionizarea si ionizarea prin soc.
Fotoionizarea se produce cand cuanta de energie a radiatiei care actioneaza asupra
gazului h > W, iar ionizarea prin soc se face prin ciocnirea electronului cu o particula,
care poseda o cantitate suficienta de energie cinetica.
La suprafata Pamantului sosesc numai acele raze ultraviolete a caror lungime de
unda depaseste 2900 . Razele ultraviolete, mai scurte, sunt in intregime absorbite in
straturile superioare ale atmosferei. Puterea lor este consumata pentru ionizare, pentru
disociere si pentru formarea stratului de ozon. De asemenea, ionizarea atmosferei poate fi
produsa numai de acele particule, cu masa egala cu masa electronului, a caror viteza
depaseste 2100 km/s.
Principala sursa de ionizare este soarele.
Alte surse de ionizare sunt: stelele, meteoritii, razele cosmice si praful cosmic.
Atmosfera reala nu este omogena din punct de vedere al compozitiei sale,
temperatura atmosferei nu este constanta, iar ionizarea atmosferei nu se datoreaza numai
unei radiatii ultraviolete monocromatice, ci si unor radiatii dintr-o gama larga de
frecvente si a unor fluxuri de particule elementare.
Informatiile obtinute cu statiile ionosferice de sondaj vertical indica prezenta a patru
straturi ionizate distincte. Aceste straturi au primit denumirea de stratul D, E ,F
1
si F
2
, in
ordinea inaltimilor la care se gasesc.
Ziua se disting patru domenii: D (60-90 Km); E (100-140Km), F
1
(180-240), F
2
(230-
400 Km). Noaptea straturile D si F
1
dispar, iar concentratia electronica a straturilor E si F
2
se micsoreaza intr-o oarecare masura. Stratul F
1
apare numai in lunile de vara, la amiaza.
Straturile D, E si F
1
sunt straturi foarte stabile, adica variatia concentratiei
electronice si a inaltimii la care apare maximul de ionizare, se repeta de la o zi la alta. In
stratul F
2
apar foarte des perturbatii ionosferice.
6.2. Propagarea undelor ionosferice
6.2.1. Propagarea undelor foarte lungi si lungi
Se numesc unde foarte lungi (UFL), undele care au lungimea de unda mai mare de
10
4
m, adica frecventa mai mica de 30 KHz.
Se numesc unde lungi (UL), undele care au lungimea de unda cuprinsa in gama 10
3
10 m, adica frecventa in gama 30 300 KHz.
Undele din aceste game se propaga sub forme de unde spatiale, ca urmare a
reflexiilor succesive care au loc intre suprafata Pamantului si limita inferioara a stratului
D in timpul zilei si a stratului E noaptea. UFL si UL se propaga intr-un ghid de unda
sferica, un perete al acestuia fiind format din suprafata Pamantului, iar celalalt, din limita
inferioara a ionosferei. Ca si in ghidurile de unda metalice, undele reflectate de ionosfera
si suprafata Pamantului interfereaza si formeaza campul electromagnetic al undelor
dirijate de ghidul de unda dat.
Formele de propagare ionosferica a undelor lungi si foarte lungi pot fi studiate prin
rezolvarea problemei propagarii undelor intr-un ghid de unda sferic la care, suprafata
interioara se comporta ca un conductor, iar cea superioara, ca un semiconductor.
Problema poate fi rezolvata prin acceptarea a doua ipoteze simplificatoare, si anume:
suprafetele ghidului sunt perfect conductoare si fluxul de putere a undelor poate fi
considerat independent de altitudine la o distanta destul de suficient de mare de antena.
Daca se noteaza cu P

puterea radiata de o antena nedirecta, situata in punctul A

(fig.6.1) atunci in punctul B modulul vectorului densitate flux de putere, este dat de
relatia
1
]
1

2
m
W
,
A
D P
S (6.1)
unde: D este coeficientul de directivitate al antenei;
A este aria suprafetei pe care se distribuie puterea undelor si reprezinta aria
laterala a conului de rotatie, cu axa OA si generatoarea OC, cuprinsa intre sferele cu
razele a si a + h.
Fig. 6. 1 Determinarea fluxului de putere
Deoarece h << a, aria suprafetei A poate fi determinata prin inmultirea lungimii
circumferintei de raza medie DC cu inaltimea h, masurata de-a lungul generatoarei
2
h
BC :

,
_

+ sin h
h
a h DC A
2
2 2 [m
2
]. (6.2)
Din (6.1) si (6.2) rezulta:
,
m
W
,
sin h
2
h
a 2
D P
S
21
]
1

,
_

(6.3)
Pe de alta parte
,
m
W
, F
r 4
D P
S
2
2
2 1
]
1

(6.4)
unde r este distanta la care se propaga undele, iar F este factorul de atenuare a
intensitatii campului electric.
Din (6.3) si (6.4) rezulta:

,
_

sin h
2
h
a 2
r 2
F
(6.5)
Inlocuind in E
ef
=
1
]
1

m
mV
, F
r
D P 173
,
rezulta:
E
ef
=
1
]
1

,
_

m
mV
, F
sin h
2
h
a
D P 245
, (6.6)
unde P

este exprimat in KW, iar a si h in km.

Daca se tine cont de actiunea absorbanta a atmosferei si ionosferei, relatia (6) devine
E
ef
=
1
]
1

,
_

m
mV
, e
sin h
h
a
D P
r
20
2
245
(6.7)
unde este constanta de absorbtie exprimata in dB/km, iar r este lungimea medie
drumului parcurs de unde este data de relatia
r 112 [Km],
unde se exprima in grade.
Reflectandu-se in straturile stabile E si D, UL si UFL sunt caracterizate prin
constanta conditiilor de propagare. Aceasta se manifesta prin aceea ca, propagarea
acestor unde nu este insotita de variatii bruste si mari ale intensitatii campului electric de
receptie, nu apar intreruperi neasteptate ale comunicatiilor radio etc.
Pentru calculul intensitatii campului electric se utilizeaza si formula lui Austin,
stabilita pe baza generalizarii rezultatelor obisnuite prin masurarii.
1
]
1

m
mV
e
sin r
D P
E
r
,
ef
,6 0
0014 0
300
(6.8)
unde: P

este exprimat in KW, iar r si in Km. In cazurile in care se cunoaste

inaltimea efectiva a antenei, calculele se fac cu relatia:
1
]
1

m
mV
e
sin r
I h
E
r
,

ef ef
ef
,6 0
0014 0
120
, (6.9)
in care h
ef
si de la numitor sunt exprimate in m, I
ef
in A, iar de la exponent si r
sunt exprimate in Km.
Relatiile (6.8) si (6.9) permit determinarea intensitatii campului electric la
propagarea undelor deasupra marii in timpul zilei, dar pot fi si folosite si in cazurile
propagarii undelor deasupra uscatului, incepand insa de la distantele de 2000-3000 Km.
In toate cazurile, relatiile pot fi folosite pana la distante ce nu depasesc
16000 18000 Km.
6.2.2. Propagarea undelor medii
Se numesc unde medii (UM) undele avand lungimea de unda cuprinsa intre
100 1000 m, iar frecventa in gama 300 KHz si 3 MHz.
Refexia undelor medii se produce la nivelul statului E, unde concentratia electronilor
este mai mare.
Undele medii, pe timpul propagarii ionosferice, trec de doua ori prin stratul D ziua si
reflectate de stratul E (fig.6.2). In ambele straturi are loc absorbtia undelor radio.
Absorbtia undelor medii in straturile D si E in timpul zilei, este mult mai mare in stratul E
in timpul noptii. Absorbtia in timpul zilei creste pe masura micsorarii lungimii de unda.
Fig. 6.2 Propagarea undelor medii
Alta particularitate a UM este aparitia fedingului. Daca punctul de receptie (B) se
afla in zona de actiune a undei de suprafata , iar noaptea si a undei ionosferice 2, atunci in
acest punct are loc interferenta celor doua unde. Variind concentratia electronica a
stratului E, se modifica inaltimea la care are loc reflexia undelor si viteza de propagare a
fazei undei, ceea ce duce la un defazaj intre cele doua unde care interfereaza.
Modificandu-se concentratia electronica a stratului E, se modifica si constanta de
absorbtie, ceea ce duce la modificarea amplitudinii campului rezultant.
Fig.6.3. Fedingul in gama undelor medii
Daca variatiile concentratiei electronice sunt neasteptate, necunoscute dinainte,
atunci variatia intensitatii campului electric in punctul de receptie, se numeste feding.
Durata medie a fedingului in aceasta gama este de ordinul secundelor si a zecilor de
secunde. Cand statia de receptie este in afara zonei de actiune a undelor de suprafata,
fedingul poate sa apara in urma interferentei a doua unde ionosferice (fig.6.3 b). Fedingul
este un fenomen nedorit, care perturba conditiile normale de receptie.
Efectele fedingului pot fi micsorate sau inlaturate prin metode pasive si active.
Variatiile diurne ale intensitatii campului electric in punctul de receptie sunt foarte
importante in gama undelor medii. Noaptea, campul din punctul de receptie este
rezultatul interferentei dintre unda de suprafata si cea ionosferica.
Calculul intensitatii campului electric al undelor medii se poate face cu ajutorul
formulei empirice
, , 10233
26 , 0 4
10 94 , 8
1
]
1

m
V
e
r
D P
E
r
ef
(6.10)
unde P

se exprima in KW, iar r si in Km.
Relatia (6.10) poate fi utilizata pentru determinarea intensitatii medii a campului
electric in timpul noptii. Se observa ca E
ef
scade cu scaderea lui .
Pentru determinarea intensitatii campului electric s-au intocmit si o serie de grafice si
nomograme.
6.2.3. Propagarea undelor scurte
Se numesc unde scurte (US) undele a caror lungime de unda este cuprinsa intre 10m
si 100m, ceea ce corespunde unei game de frecventa de la 3 la 30 MHz. Ca si undele
lungi si medii, undele scurte se propaga atat ca unde de suprafata, cat si ca unde
ionosferice.
Din cauza absorbtiei ridicate a undelor scurte de catre sol, undele de suprafata se
propaga, in cazul puterilor obisnuite ale emitatoarelor, la distante care nu depasesc cateva
zeci de Km.
In cazul propagarii ca unde ionosferice, US pot fi folosite pentru radiocomunicatii la
distante oricat de mari. Aceasta se datoreaza faptului ca, propagandu-se prin ionosfera,
undele scurte sufera o absorbtie relativ mica, care se micsoreaza pe masura cresterii
frecventei.
In conditii normale de propagare ionosferica a US, fiecare dintre straturile ionosferei
indeplineste o functie bine determinata. Straturile D si E sunt straturi absorbante, iar F
2
este stratul reflectant (fig. 6.4).
Fig. 6.4 Propagarea undelor US
Absorbtia US in cazul reflexiei in F2 este mult mai mica decat absorbtia pe care o
sufera US in cazul trecerii prin straturile D si E pe drumul dus si intors. Gradul de
absorbtie al US este caracterizat de factorul de atenuare
, l)dl
R

,
_

0
( exp (6.11)
unde: (l)- constanta de atenuare;
R lungimea portiunii de traiectorie de-a lungul careia are loc absorbtia.
Daca se tine cont ca in cazul US densitatea curentilor de deplasare este mult mai
mare decat a curentilor de conductie si de faptul ca permitivitatea mediului ionizat

ir
1 si
2
>>
2
, rezulta L 1,35 10
-7
,
m
1
;
f
N
2 1
]
1

(6.12)
unde: reprezinta numarul de ciocniri pe secunda intre electronii liberi si moleculele
neutre;
pulsatia oscilatiilor;
N concentratia electronica.
Relatia (6.12) arata ca constanta de atenuare variaza invers proportional cu patratul
frecventei, precum si faptul ca pentru o valoare data a frecventei, gradul de absorbtie este
determinat de produsul dintre concentratia electronica si numarul de ciocniri.
Pentru stratul E, N=10
-7
, iar pentru F
2
, N=10.
In consecinta, constanta de atenuare a undelor scurte in stratul E este de aproximativ
100 ori mai mare decat in stratul F
2.


In general se poate neglija absorbtia undelor in
stratul F
2
in comparatie cu cea din stratul E.
In conditii reale de propagare a US acestea sunt absorbite nu numai in zona
concentratiei electronice maxime a stratului E, unde este valabila relatia (6.12), ci si in
celelalte domenii ale ionosferei. In aceste domenii numarul de ciocniri este comparabil cu
pulsatia, deci in relatiile de calcul nu mai poate fi neglijat in raport cu , iar constanta
de atenuare are alta dependenta fata de frecventa undelor.
La realizarea unei linii de radiocomunicatie pe unde scurte, trebuie sa fie indeplinite
simultan doua conditii:
frecventa undelor trebuie sa fie mai mica decat valoarea maxima determinata
pentru lungimea liniei de radiocomunicatie data si pentru lungimea liniei de
radiocomunicatie data si pentru gradul de ionizare a stratului reflectat la
momentul dat;
absorbtia undelor nu trebuie sa fie exclusiv de mare.
Prima din aceste conditii arata ca, o anumita linie de radiocomunicatie, in anotimpul
si ora propusa, se pot folosi undele a caror frecventa nu depaseste o anumita valoare
maxima. Aceasta conditie limiteaza partea superioara a gamei de frecventa folosite.
Cealalta conditie limiteaza partea inferioara a gamei, deoarece, cu cat este mai mica
frecventa folosita, cu cat este mai mare absorbtia. Prima conditie este foarte critica.
Daca aceasta conditie nu este indeplinita, undele nu se vor mai reflecta de stratul F
2
si, independent de puterea emitatorului, nu vor ajunge in punctul de receptie. A doua
conditie nu este critica. Se poate lucra cu putere mai mare si cu antene mai directive.
Distanta la care poate sa ajunga undele printr-o reflexie depinde de frecventa undelor
si de unghiul de inaltare sub care pleaca undele de la suprafata Pamantului (fig.6.5).
Undele cu frecventa mai mare se reflecta la inaltime mai mare deci si distanta la care
ajung o sa fie mai mare. Undele care pleaca sub un unghi de inaltare mai mic se propaga
la o distanta mai mare. Daca se aleg in mod corespunzator frecventa undelor si unghiul de
inaltare, atunci se poate realiza lungimea liniei de radiocomunicatie dorita.
Fig. 6.5 Distanta la care se propaga undele printr-o reflexie
Totul, insa, depinde de concentratia electronica a stratului F
2
la momentul considerat.
Undele din gama de la 10 la 100 m folosite pentru radiocomunicatii la distante mari, se
impart in trei subgame, si anume:
- undele de zi (10 25 m);
- undele de noapte (35 100 m);
- undele intermediare (25 100 m).
O astfel de impartire este insa conventionala, iar limitele dintre aceste subgame
depind foarte mult de anotimp, de faza perioadei activitatii solare, precum si de pozitia
geografica a liniei de radiocomunicatie.
In figura 6.6 se prezinta posibilitatile de propagare a modelelor din aceste subgame.
Fig. 6.6 Traiectoriile posibile ale undelor scurte
Undele de zi ziua, undele de noapte noaptea si undele intermediare si ziua si noaptea
au traiectoria notata cu 1. Undele de zi noaptea pot avea traiectoria 2, adica aceste unde s-
ar putea sa fie reflectate datorita concentratiei electronice insuficient de mare.
Undele de noapte ziua pot urma traiectoria 3.
In ceea ce priveste propagarea undelor US, aceasta nu are conditii constante, asa cum
are cea a undelor lungi si medii.
Aceasta se explica prin faptul ca stratul F
2
nu are o structura constanta ca si straturile
D, E. si F. Caracterul variabil al structurii stratului F
2
influenteaza in mod deosebit
propagarea undelor scurte.
Variatia structurii ionosferei de la o zi la alta, de la o ora la alta, precum si faptul ca
stratul F
2
este supus influentei perturbatiilor ionosferice, duc la aparitia unor variatii mari
ale nivelului semnalului.
Fig. 6.7 Fedingul de interferenta
La receptionarea semnalelor in gama undelor scurte, fedingul se manifesta printr-o
variatie dezordonata, aleatoare a nivelului semnalului. Amplitudinea campului electric
variaza in limite largi. Perioada fedingului (intervalul de timp intre doua minime sau
maxime succesive) variaza de la cateva zeci de secunde, pana la zecimi de secunda. In
cazul US fedingul este rezultatul interferentei mai multor unde ajunse in punctul de
receptie in urma reflexiei din ionosfera. Se deosebesc doua tipuri de feding:
prin interferenta (fig. 6.7);
prin polarizare.
In fig 6.7 este reprezentat cazul in care in punctul B sosesc doua unde pe drumuri
diferite. In cele trei domenii in care au loc reflexiile, concentratia electronica variaza
aleator si in mod diferit, ceea ce duce la modificarea inaltimilor la care au loc reflexiile
(deci modificarea traiectoriilor), a vitezei de propagare si a constantei de atenuare.
Datorita acestora variaza faza si amplitudinea campurilor care interfereaza, deci variaza si
amplitudinea campului rezultat.
In figura 6.7 b s-a considerat ca fedingul apare datorita interferentei in punctul B a
undei obisnuite (ordinare) cu cea obisnuita (extraordinare) de la o alta raza.
Un asemenea tip de feding este mai pronuntat, deoarece cele doua unde se propaga
cu viteze diferite si sunt absorbite in ionosfera in mod diferit.
Unda obisnuita si cea neobisnuita apar datorita comportarii ionosferei ca un mediu
anizotrop.
In fig.6.7 c s-a tinut cont de faptul ca, neomogenitatile locale din ionosfera duc la
reflexii partial difuze, in locul reflexiei pure a undelor. Dupa trecerea prin ionosfera unda
apare ca un fascicul de unde care contine o multime de unde (raze) elementare.
In acest mod in punctul de receptie B, ajung mai multe unde elementare, care fac
parte din diferite fascicule.
Pe langa fedingul de interferenta apare si fenomenul de feding de polarizare, datorita
schimbarii polarizarii undelor la trecerea prin ionosfera.
Actiunea celor doua tipuri de fedinguri duce la un feding total (fig. 6.8).
Fig.6.8 Fedingul general (total)
Propagarea US se caracterizeaza printr-o particularitate nemaiintalnita la alt tip de
unde si anume, prezenta asa numitei zone de tacere, prin care se intelege o zona inelara,
care inconjoara emitatorul si in care receptia semnalului este imposibila (fig.6.9).
Fig. 6.9 Zona de tacere
Existenta zonei de tacere la propagarea US este conditionata de faptul ca undele de
suprafata, suferind o absorbtie puternica, nu ating limitele exterioare ale zonei de trecere.
Pe de alta parte, undele ionosferice ajung numai in puncte situate in afara limitelor zonei
de tacere datorita unghiului de inaltime mare.
Absorbtia relativ redusa, suferita de undele radio in cazul propagarii lor la distante
mari, face posibila inconjurarea globului pamantesc de catre acestea. In conditii
favorabile se observa cazuri de propagare multipla a undelor in jurul Pamantului ceea ce
duce la fenomenul de ecou.
Ecranul se poate datora atat undei directe (1 in fig.6.10) cat si undei inverse (2 in fig.
6.10). Atat ecoul direct, cat si cel invers poate fi multiplu.
Fig. 6.10 Ecoul in gama undelor scurte
Tinand seama de faptul ca pentru propagarea undelor in jurul Pamantului la ecuator
sunt necesare 0,13 s, rezulta ca diferenta de timp intre sosirea semnalelor care inconjoara
de un numar diferit de ori globul Pamantesc, va fi un multiplu de 0,13 secunde.
Aceasta intarziere relativ mare a semnalelor ecou este sesizata de urechea
omeneasca. Pentru ca sa apara ecoul este necesar ca ionosfera sa se gaseasca in acelasi
regim de ionizare pe toata traiectoria undelor. Aceasta conditie poate fi indeplinita numai
in zona de semiiluminare a Pamantului, care reprezinta o fasie relativ ingusta si care se
muta pe suprafata Pamantului odata cu rotirea acestuia.
6.2.4.Propagarea undelor metrice (unde ultrascurte)
Sunt undele cu lungimea de unda cuprinsa intre 1 m si 10 m, iar frecventa intre 30
MHz si 300 MHz.
In anii in care activitatea solara este maxima undele metrice pot fi utilizate pentru
legaturi radio la distante foarte mari. Undele metrice se pot propaga la distanta mare si
datorita fenomenului de dispersie in ionosfera.
Se remarca faptul ca undele metrice sunt singurele care se propaga atat ca unde
ionosferice, troposferice, cat si ca unde de suprafata.
De asemenea, pot trece prin ionosfera, deci pot fi utilizate pentru legaturi cosmice.
6.2.5. Propagarea undelor foarte scurte (microunde)
Sub numele de unde foarte scurte se inteleg undele: decimetrice, centimetrice si
milimetrice. Pentru:
- undele decimetrice:-10
-1
< < 1 m, (300 MHz < f < GHz);
- undele centimetrice- 10
-2
< < 10
-1 .
m, (3 GHz < f < GHz);
- undele milimetrice 10
-3
<<10
-2
m, (30 GHz < f < 300 GHz).
Undele decimetrice si centrimetrice nu se reflecta in ionosfera, deci nu pot fi folosite
ca unde ionosferice. Undele din aceste game se propaga la distante mici ca unde de
suprafata si la distante mari ca unde troposferice. Aceste unde trec usor prin ionosfera si
pot fi utilizate la realizarea legaturilor cosmice.
Undele milimetrice nu sunt influentate de ionosfera.