Capitolul 2

Propagarea Undelor Radio

Obiective


Structura undei electromagnetice si caracteristicile sursei izotrope
punctiforme

Mecanismele propagarii: reflexie, refractie si difractie.

Propagarea undei terestre si a undei troposferice, efectul imaginilor
multiple in cazul receptiei TV.

Aproximarea orizontului radio pe baza inaltimii antenelor.

Efectul ionosferei asupra propagarii undei spatiale

Unghiul critic si zonea de tacere in cazul propagarii undei spatiale

Aspecte importante ale comunicatiilor satelitare

Analiza bugetului de putere al SATCOM si calculul puterii de receptie.

2 1. Undele electromagnetice

Campul electromagnetic consta din cele doua componente ale sale:
campul electric si campul magnetic. Aceste campuri exista in toate circuitele
electrice deoarece un conductor parcurs de curentul electric genereaza un camp
magnetic in jurul sau, iar oricare doua puncte din circuit cu o diferenta de potential
(tensiune) intre ele creaza un camp electric. Aceste doua campuri contin energie,
dar in circuit aceasta energie este in general returnata insusi circuitului atunci cand
campurile dispar. Daca campul nu reda in intregime energia sa circuitului, aceasta
inseamna ca o parte din energie este radiata , sau transmisa in mod liber, de catre
ciucuit in afara sa. Aceasta energie radiata este in general nedorita deoarece
poate produce interferente cu alte echipamente electronice.

Interferenta de radio frecventa RFI (radio-frequency interference) este produsa
de radiatia nedorita provenita de la alte emitatoare.

Interferenta electromagnetica EMI (electromagnetic interference) este produsa
de catre alte surse.

In cazul unui emitator se doreste ca antena sa radieze in mod eficient energia
undei. Ea este astfel proiectata sa nu permita ca energia sa revina inapoi in
circuitul care a radiat-o.
Fig. 2 - 1 Unda electromagnetica.
Directia
de
propagare
In Fig. 2-1, directia de propagare este perpendiculara pe amandoua campurile
care sunt de asemenea perpendiculare intre ele. Unda este transversala
deoarece oscilatiile sunt perpendiculare pe directie de propagare. Polarizarea
undei electromagnetice este data de directia campului electric E. Orientarea
antenei determina polarizarea, in acest caz polarizarea verticala este data de o
antena verticala.

Frontul de unda. Daca o unda electromagnetica este radiata, in spatiul liber, in
mod egal in toate directiile de catre o sursa punctiforma rezulta un front de unda
sferic. O astfel de sursa se numeste sursa izotropa punctiforma un punct din
spatiu care radiaza energie electromagnetica in mod egal in toate directiile. Frontul
de unda poate fi definit ca suprafata ce uneste toate punctele cu aceeasi faza
(care oscileaza in faza).

Densitatea de putere, P (in wati pe m
2
), la nivelul frontului de unda este invers
proportionala cu patratul distantei, r (in metri), de la sursa la front si direct
proportionala cu puterea emisa, P
t
.
2
4 r
P
t
t
= P
(2-1)
Orice sectiune a frontului de unda este curba, dar la o distanta apreciabila de
sursa de radiatie sectiunile mici apar ca plane. Aceste sectiuni sunt considerate
fronturi de unda plane, generand de fapt unda plana.
Fig. 2 - 2 Frontul undei generate de antena.
Frontul de unda 2
Frontul de unda 1
Sursa
punctuala
izotropica
Raza
1
Raza
2
Impedanta caracteristica a spatiului liber. Intensitatea campului electric, E
(in volti pe metru), la distanta r de sursa punctiforma este data de:
r
E
t
P 30
=
(2-2)
unde P
t
este puterea emisa de sursa, in wati.
Densitatea de putere P si intensitatea campului electric E sunt in aceeasi relatie
cu impedanta ca si puterea si tensiunea din circuitele electrice. Asadar:
Z
E
P
2
=
(2-3)
unde Z este impedanta caracteristica a mediului prin care se propaga unda. In
cazul spatiului liber, din Ec. (2-2) si Ec. (2-3) se obtine:
O = = = = 377 120
4 30
2
2
t
t
t
t
P
r
r
P
P
E
Z
2
(2-4)
Impedanta caracteristica a oricarui mediu este data de Ec. (2-5), unde este
permeabilitatea magnetica, iar este permitivitatea electrica.
c

= Z
(2-5)
In spatiul liber, = 1,26 10
-6
H/m iar = 8,85 10
-12
F/m.
2 2. Propagarea undelor in medii care nu corespund
spatiului liber

Reflexia. Undele radio sunt reflectate de diferite medii pe care le intalnesc in
drumul lor. Conform legii reflexiei unghiul de incidenta este egal cu unghiul de
reflexie, Fig. 2-3. De mentionat ca reflexia implica o schimbare de faza ce are ca
rezultat o modificare a polarizarii. Unda incidenta si unda reflectata sunt defazate
cu 180

. Coeficientul de reflexie (), este raportul dintre intensitatea campului

electric reflectat si intensitatea campului electric incident. In cazul reflexiei
complete = 1, suprafata reflectanta fiind un conductor perfect. In situatiile
practice < 1 deoarece o parte din energia undei incidente este absorbita de
suprafata reflectanta care nu este un conductor perfect, iar o alta parte se
propaga prin acest corp partial reflectant. Aceste consideratii sunt valabile daca
campul electric nu este normal la suprafata reflectanta. Daca campul electric este
in schimb paralel cu suprafata reflectanta conductor perfect, atunci campul
electric este scurtcircuitat si intreaga energie electromagnetica este disipata sub
forma curentilor superficiali in acest conductor.

Refractia. Refractia ia nastere atunci cand undele trec dintr-un mediu cu o anume
densitate intr-un al doilea mediu cu o densitate diferita, Fig. 2-4. Unghiul de
incidenta,
1
, si unghiul de refractie,
2
, sunt legate prin legea lui Snell:
2 2 1 1
sin sin u u n n =
(2-6)
Fig. 2 - 3 Reflectia frontului de unda.
Unda
incidenta
Polarizarea
Suprafata
reflectanta
Unghiul
de incidenta
Unghiul
de reflexie
Unda reflectata
Fig. 2 - 4 Reflexia si refractia undei.
Unghiul de reflexie Unghiul de incidenta
Aer
Apa
Unghiul
de
refractie
unde n
1
este indicele de refractie al mediului incident, iar n
2
este indicele de
refractie al mediului refractiv. Indicele de refractie al vidului este 1 si aproximativ
1 pentru atmosfera, apa are indicele 1,33, iar sticla 1,5.

Difractia. Difractia este fenomenul prin care undele ce se propaga in linie dreapta
se curbeaza in jurul unui obstacol (ocolesc obstacolul). Acest efect se bazeaza pe
principiul lui Huygens care spune ca fiecare punct de pe un front de unde sferic
poate fi considerat ca sursa a unui front de unda sferic secundar. Acest concept
este foarte important deoarece explica receptia radio in spatele muntilor sau a
cladirilor inalte. Fig. 2-5 prezinta fenomenul de difractie ce permite receptia in
spatele unui sistem muntos, cu exceptia unei mici zone denumita zona de
umbra. Frontul de unda direct, de indata ce trece de obstacol, devine sursa unor
fronturi de unda secundare care ocupa spatiul din spatele obstacolului, cu
exceptia zone finite de umbra electromagnetica. Cu cat este mai joasa frecventa
undei cu atat zona de umbra este mai restransa.
Fig. 2 - 5 Difractia in jurul unui obstacol.
Receptor Emitator
Zona de
umbra
Umbra
Zona de
umbra
(a) Vedere de sus
(b) Vedere laterala
Emitator Receptor
2 3. Propagarea undei terestre si a undei spatiale
Unda radio se poate propaga de la antena de emisie la cea de receptie sub
urmatoarele patru forme:

1. Unda terestra sau unda de suprafata
2. Unda spatiala
3. Unda ionosferica
4. Legaturile radio satelitare

Propagarea undei terestre. Unda terestra este unda radio care se propaga in
imediata apropiere a scoartei terestre, fiind cunoscuta si ca unda de suprafata.
Unda terestra presupune caracteristici si conditii specifice de existenta si
propagare:
Unda trebuie sa fie polarizata vertical, deoarece suprafata Pamantului ar
putea scurtcircuita campul electric orientat orizontal.
Morfologia terenului influenteaza profund unda terestra.
Atenuarea undei terestre depinde de impedanta suprafetei Pamantului, care
la randul ei este o functie de conductivitate si frecventa, prin urmare o
suprafata cu mare conductivitate presupune o atenuare redusa. Asadar
unda terestra se propaga mult mai bine deasupra apelor (in special sarate)
decat in zonele desertice.
Pierderile la nivelul solului cresc rapid cu frecventa, din acest motiv utilizarea
undelor terestre nu este eficienta peste 2 MHz. Totusi, comunicatiile pe unde
terestre sunt foarte fiabile, receptia nefiind afectata de variatii zilnice sau
sezoniere, precum in cazul undelor ionosferice
Unda de suprafata este singura modalitate de a comunica cu submarinele
aflate in imersiune. Sunt utilizate frecventele extrem de joase (ELF) cu
domeniul 30 Hz - 300 Hz, la frecventa tipica utilizata de 100 Hz atenuarea
fiind de 0,3 dB/m. De remarcat ca acesta atenuare creste dramatic cu
frecventa ajungand la 1 GHz sa fie 1000 dB/m.

Propagarea undei spatiale. Cele doua tipuri principale ale undei spatiale sunt
unda directa si unda refrectata de catre sol, Fig. 2-6.
Unda directa, des utilizata pentru comunicatii radio, se propaga direct de la
antena de emisie la cea de receptie, nu se deplaseaza de-a lungul solului si
deci, in principiu, nu sufera atenuari din partea suprafetei Pamantului.
Unda spatiala directa este conditionata de propagarea in vizibilitate directa
LOS (line-of-sight). Astfel, inaltimea antenelor si curbura Pamantului sunt
factorii esentiali ai indeplinirii acestei conditi.
Orizontul radio real este de aproximativ 4/3 ori mai mare decat cel geometric
al vizibilitatii directe (LOS) datorita difractiei si este in mod empiric dat de:
unde d = orizontul radio (km)
h
1
= inaltimea antenei de emisie (m)
h
2
= inaltimea antenei de receptie (m)
r t
h h d 2 2 + ~
(2-7)
Fig. 2 - 6 Unda spatiala directa si unda spatiala reflectata de sol.
Emitator Receptor
Unda spatiala directa
Pamant

Fig. 2 - 7 Orizontul radio pentru undele spatiale directe.

Antena de emisie

Antena de
receptie

d in [km],
h
t
si h
r
in [m]
Difractia produce curbarea undei spatiale directe in vecinatatea scoartei terestre si
apropierea ei de sol, Fig. 2-7.
Unda spatiala reflectata, Fig. 2-6, influenteaza calitatea receptiei
semnalului. Daca faza celor doua componente receptionate (unda spatiala directa si
unda spatiala reflectata) difera, semnalul receptionat este afectat de fading si de
distorsiuni. Aceasta se poate intampla si atunci cand unda spatiala directa si cea
terestra sunt receptionate simultan sau exista multiple cai prin care semnalul ajunge
de la emisie la receptie. Un caz special al acestor fenomene este urmatorul:
Receptia TV multipla (imagini fantoma). Orice obstacol masiv poate obstructiona
unda spatiala ceea ce duce la difractie (cu zona de umbra aferenta) si la reflexii. In
cazul transmisiilor Tv, de exemplu, semnalul receptionat poate fi rezultanta undei
spatiale directe si a celei reflectate, Fig. 2-8. In aceste conditii apare imaginea
fantoma, ce consta in aparitia unei dubluri a imaginii originale. Aceasta se datoreaza
sosirii la receptor, la momente de timp diferite, a celor doua semnale identice. Unda
reflectata are de parcurs un drum mai lung si are amplitudinea mai mica, pe de o
parte conform Ec. (2-1) si pe de alta parte datorita pierderilor provocate de reflexie.
Fig. 2 - 8 Interferenta tip fantoma.
Antena de
emisie
Antena de
receptie
Latimea
fantomei
2 4. Propagarea undei ionosferice
Undele ionosferice sunt undele radiate de catre antena de emisie a caror directie
de propagare formeaza un unghi semnificativ cu suprafata terestra. Undele
ionosferice au proprietatea de a fi reflectate de catre ionosfera inapoi spre
Pamant, aici sufera o noua reflexie spre ionosfera si asa mai departe. Reflexia
aceasta multipla intre ionosfera si suprafata solului (la fel ca intr-un ghid de unda)
se numeste si skipping, Fig. 2-9. Procesele de reflexie mentionate sunt
conditionate de compozitia atmosferei si de factorii care o afecteaza. Atmosfera
consta in trei straturi principale: troposfera, stratosfera si ionosfera.
troposfera troposfera se intinde de la suprafata Pamantului pana la
aproximativ 10 Km. Aici au loc majoritatea fenomenelor meteorologice.
stratosfera se intinde de la limita superioara a troposferei pana la aproximativ
37 Km. In stratosfera temperatura este considerata constanta si prin urmare
nu sunt posibile inversiuni de temperatura care sa produca refractii. Avand
temperatura constanta stratosfera se mai numeste si izosfera sau regiune
izotermala.
ionosfera se intinde de la limita superioara a stratosferei pana la aproximativ
400 km. Dincolo de ionosfera este spatiul liber. Ionosfera este alcatuita in
principal din particule ionozate, densitatea ei fiind extrem de scazuta la limita
superioara si crescand treptat spre Pamant. In zona superioara a ionosferei
cu toate ca densitatea moleculelor din aer este foarte scazuta, radiatia solara
extrem de intensa (mai ales in spectrul ultraviolet), desface aceste molecule
Fig. 2 - 9 Unda ionosferica.
Emitator

Pamant
Receptor
Ionosfera
in electroni liberi, ioni pozitivi si ioni negativi. Procesul de ionizare scade treptat in
intensitate odata cu coborarea spre limita inferioara a ionosferei.

Straturile ionosferei. Ionosfera este compusa din trei straturi principale D, E si F,
stratul F fiind divizat in doua substraturi F
1
si F
2
. Prezenta sau absenta acestor
straturi in cadrul ionosferei si inaltimea lor deasupra solului variaza cu pozitia
soarelui. Deoarece pozitia soarelui in raport cu un anumit punct de pe suprafata
terestra variaza zilnic, lunar, anual, caracteristicile straturilor sunt extrem de greu
de prezis. Totusi, pot fi mentionate urmatoarele considerente generale:

1. Stratul D se intinde intre 40 km si 90 km. Gradul de ionizare in stratul D este
scazut fiind pozitionat cel mai departe de Soare. Semnalele de joasa frecventa
sunt atenuate de catre acest strat, in schimb cele de inalta frecventa il strabat
suferind o partiala atenuare. La apus stratul D dispare, ionii recombinandu-se.
2. Stratul E se desfasoara intre 90 km si 150 km. Rata de recombinare a ionilor
este destul de rapida dupa apus si este completa pe la miezul noptii. Acest
strat refracta semnalele pana la frecvente de 20 MHz.
3. Stratul F are ca limite 150 km si 400 Km. Ziua acest strat se separa in cele
doua substraturi F
1
si F
2
a caror grad de ionizare este relativ inalt si variaza in
functie de ora, la amiaza gradul de ionizare fiind maxim. La aceasta altitudine
atmosfera este rarefiata asadar recombinarea dupa apusul soarelui este
redusa ramanand permanent un strat relativ constant ionizat. Refractia apare
pana in jurul frecventei de 30 MHz.
Distributia relativa a straturilor ionosferei este prezentata in Fig. 2-10. Deoarece
straturile D si E dispar in timpul noptii semnalele in mod moemal refractate de
catre aceste straturi vor fi refractate de straturi mai inalte deci va creste distanta
dintre punctele succesive de refractie. Straturile care formeaza ionosfera sufera
variatii considerabile in altitudine, densitate si grosime in principal datorita
activitatii solare, cel mai afectat fiind stratul F
2
.

Efectele ionosferei asupra undei ionosferice. Capacitatea ionosferei de a
reintoarce undele spre Pamant depinde de densitatea ionilor, de frecventa undei
radio, de unghiul de transmisie. Refractivitatea ionosferei creste cu gradul de
ionizare, acesta fiind mai puternic vara si in timpul zilei, decat iarna si pe timpul
noptii. Densitati anormal de ridicate ale ionosferei apar pe durata maximelor
activitatii solare.
Frecventa critica. Daca frecventa unei unde radio emisa vertical este crescuta
treptat se ajunge la o anumita valoare pentru care nu mai este refractata suficient
pentru a se reintoarce pe Pamant si se propaga pana la stratul ionosferic urmator
unde refractia continua. In cazul in care frecventa este suficient de inalta semnalul
strabate intreaga ionosfera si se propaga in spatiul liber. Ce mai inalta frecventa la
care semnalul transmis vertical mai este returnat catre sol, in conditii date ale
ionosferei se numeste frecventa critica.
Unghiul critic. In general cu cat frecventa este mai joasa cu atat mai usor
semnalul este refractat spre sol si invers cu cat este mai inalta frecventa cu atat
este mai dificil procesul de refractie si curbare a traseului undei, Fig. 2-11.
Fig. 2 - 10 Straturile ionosferei.
Unghiul de radiatie are un rol important in determinarea reintoarcerii catre sol a
unei unde de o anumita frecventa, prin refractie pe ionosfera. Peste o anumita
frecventa, undele emise vertical continua sa se propage in spatiu liber strabatand
ionosfera. Totusi, daca unghiul de propagare este micsorat treptat (de la verticala)
se poate obtine o valoare a sa de la care undele cu frecventa sub cea critica sunt
reintoarse spre Pamant. Cea mai mare valoare a unghiului la care o unda de o
anumita frecventa se propaga si mai este refrectata (returnata spre sol) de catre
ionosfera se numeste unghiul critic pentru acea frecventa particulara. Unghiul
critic este cel format de directia frontului de unda cu raza Pamantului prin punctul
de emisie, Fig. 2-11.
Frecventa maxima utilizabila MUF (maximum usable frequency). Poate fi
identificata cea mai potrivita frecventa pentru comunicatii optime intre doua puncte
in conditii specifice ale ionosferei, Fig. 2-12. Distanta dintre antena de emisie si
punctul in care unda refractata atinge solul depinde de unghiul de propagare care
la randul sau este limitat de frecventa. Cea mai inalta frecventa care este intoarsa
spre Pamant la o distanta data se numeste frecventa maxima utilizabila si
prezinta o valoare medie lunara pentru o anumita perioada a anului. Frecventa
optima de lucru este acea frecventa care asigura cele mai stabile conditii pentru
comunicatie si ca urmare este cea mai potrivita pentru a fi utilizata. In transmisiile
utilizand substratul F
2
frecventa optima de lucru este 85% din MUF, in timp ce
propagarea via stratul E are frecventa optima de lucru langa MUF. Deoarece
atenuarea ionosferica este invers proportionala cu frecventa, utilizand MUF se
obtine maximumum intensitatii de semnal.
Fig. 2 - 11 Relatia dintre frecventa undei si refractia in ionosfera.
Unghiul
critic
pentru
20MHz
21MHz
Unghiul de
radiatie
Fig. 2 - 12 Relatia dintre frecventa undei si unghiul critic.
Punctul A
20 MHz
21 MHz
20 MHz
Frecventa utilizabila
maxima pentru punctul A

Fig. 13 - 13 Zona de tacere (moarta).
Ionosfera
Unghiul critic
Prima
receptie
a undei
ionosferice
Distanta de salt
Fig. 13 - 14 Fading.
(a) Fadingul provocat de sosirea in antifaza in acelasi acelasi punct din spatiu
a undei de sol si a undei ionosferice
(b) Fadingul provocat de sosirea in antifaza in acelasi acelasi punct din spatiu
a doua unde ionosferice
Unda de sol
Unda ionosferica
Fig. 13 - 15 Dispersie troposferica.
Receptor
Emitator
Distanta
Altitudine
Unghiul de
dispersie
Volumul
de dispersie
Imprastiere
inainte
Pierderi de
imprastiere

Pierderi de
imprastiere
Fig. 13 - 16 Satelitul Intelsat III. (Prin amabilitatea TRW. Reprodus cu permisiune.)
Figure 13-17 Satellite footprint and multiple communications.
Figure 13-18 TDMA illustration.
Figure 13-19 VSAT network.
Figure 13-20 The geostationary and inclined orbital patterns for satellites.
Figure 13-21 The apogee and perigee of a satellites orbit
Figure 13-22 Antenna pattern.