Sunteți pe pagina 1din 48

ÎNDRUMĂTOR

PRIVIND MANIPULAREA INSTALAŢIILOR ÎN CAZURI DE

DERANJAMENTE şi MODUL DE LUCRU


ÎNDRUMĂTOR
PRIVIND MANIPULAREA INSTALAŢIILOR ÎN CAZURI DE DERANJAMENTE ŞI
ÎNCHIDERI DE LINIE

În vederea îmbunătăţirii activităţii legate de desfăşurarea instruirii practice de serviciu,studiului


individual al salariaţilor şi implicit a activităţii legate de circulaţia şi manevra trenurilor în cazurile de
apariţii de deranjamente la instalaţiile CED,BLA,BAT şi SAT,precum şi a închiderilor de linie s-a
întocmit îndrumătorul privind modul de manipulare a instalaţiilor şi măsurile de siguranşă ce trebuie
luate în aceste cazuri,întocmit conform instrucţiilor şi reglementărilor în vigoare.
Elaborarea acestui material s-a făcut plecând de la cele trei elemente importante ce trebuie asigurate
atât în circulaţia trenurilor cât şi în activitatea de manevră pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţii
de siguranţă: MACAZ, LINIE, PARCURS. Elemente pe care trebuie să le aibă în vedere, permanent,
orice salariat care deserveşte instalaţiile de centralizare electrodinamică, în special în cazuri de
deranjamente.
Îndrumătorul s-a întocmit sub formă de FIŞE DE OPERAŢII pentru cazuri de deranjamente
reprezentative după cum urmează:
FIŞA Nr.1-Deranjamente la secţiuni izolate ale semnalelor de intrare.
FIŞA Nr.2-Deranjamente la secţiuni izolate ale liniilor de primire-expediere(garare).
FIŞA Nr.3-Deranjamente la secţiunile izolate ale macazurilor.
FIŞA Nr.4-Deranjamente la electromecanismele de macazuri.
FIŞA Nr.5-Deranjamente la semnalele de ieşire de pe secţii de cale simplă BLA sau cale dublă cu
BLA banalizat.
FIŞA Nr.6-Deranjamente la semnalele de ieşire de pe secţii cale dublă şi simplă fără BLA.
FIŞA Nr.7-Deranjamente la semnalele de intrare.
FIŞA NR.8-Deranjamente la semnalele de manevră.
FIŞA Nr.9-Deranjamente le secţiunile izolate ale semnalelor prevestitoare-secţiunea 1AD.
FIŞA NR.10-Deranjamente la secţiuni izolate ale BLA.
FIŞA Nr.11-Deranjamente la instalaţia SAT,BAT din incinta staţiei.
FIŞA Nr.12-Deranjamente la instalaţia SAT,BAT din linie curentă.
FIŞA Nr.13-Deranjamente la surse de electroalimentare.
FIŞA Nr.14-Deranjamente la inductorii autostop montaţi în cale.
FIŞA Nr.15-Închiderea liniei curente.
FIŞA Nr.1

DERANJAMENTE LA SECŢIUNI IZOLATE


CUPRINSE ÎNTRE SEMNALUL DE INTRARE ŞI PRIMUL MACAZ
(SECŢIUNEA SEMNALULUI DE INTRARE)

1. Secţiunea izolată a semnalului de intrare se consideră ocupată accidental atunci când pe


luminoschemă (aparatul de comandă) este iluminată în roşu, iar pe teren este liberă de material rulant.

2. În cazul ocupării accidentale a unei secţiuni izolate IDM va proceda astfel :


a).înscrie deranjamentul în RRLISC, avizează organul SCB, organul L, şeful staţiei şi operatorul RC.
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.
b).dacă organul SCB se află în staţie acesta va stabilii condiţiile de circulaţie pe perioada
deranjamentului.
c).dacă organul SCB nu se află în staţie se verifică pe teren secţiunea de către agent M autorizat (acar,
IDM exterior, IDM dispozitor, şef staţie, etc.).
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă în vederea verificării cu formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între…….. Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească sau să expedieze un tren din staţie va
completa dispoziţia scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr…..la (pe) linia……
În situaţiile în care IDM este singur în staţie va aviza verbal operatorul RC şi va înscrie în registrul de
mişcare formula:
Nr…..ora…plecat pe teren pentru a verifica secţiunea izolată nr…….cuprinsă
între…..Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească sau să expedieze un tren din staţie va
completa dispoziţia scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr…..la (pe) linia……
Va încuia biroul de mişcare şi se va deplasa la faţa locului;
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii;
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată.
În cazul în care toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul de la IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…….. găsită…… Semnătura.

3. Executarea parcursurilor de circulaţie peste această secţiune se va face cu verificarea pe teren a


secţiunii de către agent M autorizat (acar,IDM exterior,IDM dispozitor,şef staţie,etc.) pentru fiecare
tren în parte.
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă(va înscrie când este singur în staţie) în vederea verificării, cu
formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între……..pentru
intrarea,ieşirea,trecerea trenului nr…..la(pe) linia….. Semnătura.
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii.
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată;

4. În cazul că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul de la IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…..pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului… găsită…… Semnătura.

5. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea butonului
central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii).

6. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-restul secţiunilor izolate din parcursul trenului dacă sunt libere(inclusiv linia de garare);
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi primit(expediat);
-indicatorul- linie curentă ocupată(LCO)-este stins(numai în cazul expedierilor);
-se va executa un parcurs de manevră de contră.

7. Va acţiona în regim manual instalaţia SAT (BAT).

8. Primirea trenurilor peste această secţiune se va face


a. cu semnal de chemare.
b. în caz de nefuncţionare cu ordin de circulație în care se vor menționa obligatoriu următoarele:
„Intrati in statie cu semnalul de intrare........in pozitie pe oprire.
Circulați cu viteză de cel mult 20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile
care descompun), cu respectarea restrictiilor de viteza existente pe teren(mentiune facuta doar daca
pe parcursul de primire sunt restrictii de viteza mai mici de 20 km/h cuprinse sau necuprinse in
BAR).”

9. Expedierea trenurilor peste această secţiune se va face:


a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă),
cu ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei
curente;
Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE, respectiv BP din staţia vecină, după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:


„-circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;
-nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale
BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”;
-circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța)”.
-comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:


„-circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;
-circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face
în baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

10. Miscarile de manevra la si de la aceasta linie se vor face cu comenzi de la aparatul de comanda si cu
semnale de manevra pe liber după verificarea pe teren a secțiunii pentru fiecare mișcare de manevră.
FIŞA Nr.2

DERANJAMENTE LA SECŢIUNI IZOLATE


ALE LINIILOR DE PRIMIRE-EXPEDIERE(GARARE)

1. Secţiunea izolată a liniei de primire-expediere(garare) se consideră ocupată accidental atunci când pe


luminoschemă (aparatul de comandă) este iluminată în roşu, iar pe teren este liberă de material rulant.

2. În cazul ocupării accidentale a unei secţiuni izolate IDM va proceda astfel :


a).înscrie deranjamentul în RRLISC, avizează organul SCB, organul L, şeful staţiei şi operatorul RC.
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.
b).dacă organul SCB se află în staţie acesta va stabilii condiţiile de circulaţie pe perioada
deranjamentului.
c).dacă organul SCB nu se află în staţie se verifică pe teren secţiunea de către agent M autorizat
(acar,IDM exterior,IDM dispozitor,şef staţie,etc.).
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă în vederea verificării cu formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între…….. Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească un tren din staţie va completa dispoziţia
scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, trecerea trenului nr…..la (pe) linia……
În situaţiile în care IDM este singur în staţie va aviza verbal operatorul RC şi va înscrie în registrul
RSCL formula:
Nr…..ora…plecat pe teren pentru a verifica secţiunea izolată nr…….cuprinsă
între…..Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească un tren din staţie va completa dispoziţia
scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, trecerea trenului nr…..la (pe linia)……
Va încuia biroul de mişcare şi se va deplasa la faţa locului;
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii.
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată;
În cazul că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul de la IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…….. găsită…… Semnătura.

3. Executare parcursurilor de circulaţie peste această secţiune se va face cu verificarea pe teren a


secţiunii de către agent M autorizat (acar,IDM exterior,IDM dispozitor,şef staţie,etc.) pentru fiecare
tren în parte.
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă(va înscrie când este singur în staţie) în vederea verificării, cu
formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între……..pentru intrarea,
trecerea trenului nr…..la(pe) linia….. Semnătura.
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii.
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată;

4. În cazul că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul RSCL/IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…..pentru intrarea, trecerea trenului nr….la (pe) linia…. găsită……
Semnătura.

5. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea butonului
central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii ).

6. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-restul secţiunilor izolate din parcursul trenului dacă sunt libere(inclusiv linia de garare);
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi primit(expediat);
-se va executa un parcurs de manevră de contră.

7. Va acţiona în regim manual instalaţia SAT (BAT).

8. Primirea trenurilor peste această secţiune se va face


a. cu semnal de chemare.
b. în caz de nefuncţionare cu ordin de circulație în care se vor menționa obligatoriu următoarele:
„- Intrati in statie cu semnalul de intrare........in pozitie pe oprire.
- Circulați cu viteză de cel mult 20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile
care descompun), cu respectarea restrictiilor de viteza existente pe teren(mentiune facuta doar daca
pe parcursul de primire sunt restrictii de viteza mai mici de 20 km/h cuprinse sau necuprinse in
BAR).”

9. Expedierea trenurilor de la această linie se va face cu comenzi de la aparatul de comandă şi cu


semnale de ieşire pe liber.

10. Mişcările de manevră la şi de la acestă linie se vor face cu comenzi de la aparatul de comandă şi cu
semnale pe liber.
FIŞA Nr.3

DERANJAMENTE LA SECŢIUNILE IZOLATE


ALE MACAZURILOR

1. Secţiunea izolată a macazurilor……… se consideră ocupată accidental atunci când pe luminoschemă


(aparatul de comandă) este iluminată în roşu, iar pe teren este liberă de material rulant.

2. În cazul ocupării accidentale a unei secţiuni izolate IDM va proceda astfel :


a).înscrie deranjamentul în RRLISC, avizează organul SCB, organul L, şeful staţiei şi operatorul RC.
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.
b).dacă organul SCB se află în staţie acesta va stabilii condiţiile de circulaţie pe perioada
deranjamentului.
c).dacă organul SCB nu se află în staţie se verifică pe teren secţiunea de către agent M autorizat
(acar,IDM exterior,IDM dispozitor,şef staţie,etc.).
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă în vederea verificării cu formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între…….. Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească sau să expedieze un tren din staţie va
completa dispoziţia scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr…..la (pe) linia……
În situaţiile în care IDM este singur în staţie va aviza verbal operatorul RC şi va înscrie în registrul
RSCL formula:
Nr…..ora…plecat pe teren pentru a verifica secţiunea izolată nr…….cuprinsă
între…..Semnătura.
Dacă în intervalul de timp imediat urmează să primească sau să expedieze un tren din staţie va
completa dispoziţia scrisă cu precizarea :
……….pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr…..la ( pe) linia……
Va încuia biroul de mişcare şi se va deplasa la faţa locului;
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii.
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată;

La secţiunile izolate ramificate verificarea se va face la toate ramificaţiile secţiunii izolate.

În cazul că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul RSCL/ IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…….. găsită…… Semnătura.
3. Executare parcursurilor de circulaţie sau manevră peste această secţiune se va face cu verificarea pe
teren a secţiunii de către agent M autorizat (acar,IDM exterior,IDM dispozitor,şef staţie,etc.) pentru
fiecare tren în parte, precum şi pentru fiecare mişcare de manevră în parte.
IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă(va înscrie când este singur în staţie) în vederea verificării, cu
formula:
Nr……ora…..verificaţi pe teren secţiunea izolată nr……cuprinsă între……..pentru
intrarea,ieşirea,trecerea trenului nr…..la(pe) linia….. Semnătura.
Pe teren se va verifica:
-dacă este liberă de material rulant;
-dacă nu are şină ruptă;
-dacă nu există corpuri metalice străine care şuntează şinele căii.
-dacă există funiile de legătură dintre picheți (bobine de joanta) și șinile de cale ferată;

4. În cazul că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut verificarea pe teren va
consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul RSCL/ IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr……) cu nr……. ora….verificat pe teren secţiunea izolată
nr……cuprinsă între…..pentru intrarea, ieşirea, trenului nr…..la(pe) linia….. găsită……
Semnătura.

5. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face astfel:


-macazurile cuprinse în secţiunea izolată defectă se vor manevra de la aparatul de comandă cu ajutorul
butoanelor de avarie secţiune izolată de macaz (la CR-3 vor fi trecute mai întâi în regim de manevrare
individuală prin lăsarea butonului central apăsat acţionându-se şi butoanele aferente celor două poziţii;
-celelalte macazuri din parcurs şi cele de acoperire se vor manevra de la butoanele individuale-
instalaţie tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea
butonului central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii ).
-dacă secțiunea de macaz rămâne ocupată în urma trecerii unui tren atunci acestă secțiune rămâne și
înzăvorâtă. Pentru manevrarea macazurilor în această situație(macazurile din secțiunea ocupată
accidental), după verificarea acesteia pe teren, IDM va înscrie în RRLISC ruperea sigiliilor DA de la
secțiunea deranjată și dezăvorăște artificial secțiunea deranjată. După dezăvorârea artificială macazurile
cuprinse în secţiunea izolată defectă se vor manevra de la aparatul de comandă cu ajutorul butoanelor de
avarie secţiune izolată de macaz (la CR-3 vor fi trecute mai întâi în regim de manevrare individuală prin
lăsarea butonului central apăsat acţionându-se şi butoanele aferente celor două poziţii;

6. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-restul secţiunilor izolate din parcursul trenului dacă sunt libere(inclusiv linia de garare);
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi primit(expediat);
-indicatorul- linie curentă ocupată(LCO)-este stins;

7. Va acţiona în regim manual instalaţia SAT (BAT).

8. Primirea trenurilor peste această secţiune se va face


a. cu semnal de chemare.
b. în caz de nefuncţionare cu ordin de circulație în care se vor menționa obligatoriu următoarele:
„Intrati in statie cu semnalul de intrare........in pozitie pe oprire.
Circulați cu viteză de cel mult 20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile
care descompun), cu respectarea restrictiilor de viteza existente pe teren(mentiune facuta doar daca
pe parcursul de primire sunt restrictii de viteza mai mici de 20 km/h cuprinse sau necuprinse in
BAR).”

9. Expedierea trenurilor peste această secţiune se va face:

a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă), cu
ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:

a.1 Când toate semnalele dintr-un capăt al stației nu se pot pune pe liber:
„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

a.2 Când unul sau mai multe semnale de ieşire nu se pot comanda pe liber, se trece la circulaţia pe bază
de cale liberă numai pentru trenurile care se expediaza de la liniile a caror semnale de iesire nu se pot
comanda pe liber, iar in ordinul de circulatie se va mentiona:
„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie peste macazuri la ieșire.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;

Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE, respectiv BP din staţia vecină, după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:
-pentru primul tren:
„- circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;
-nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
-circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
-comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:


„-circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;
circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face în
baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

10. Mişcările de manevră peste această secţiune se fac cu ordin de circulaţie şi semnale pe oprire.
FIŞA NR.4

DERANJAMENTE LA ELECTROMECANISMELE
DE MACAZURI

1. Deranajmentele care pot apărea în funcţionarea unui macaz sunt:


-1.1.macazul nu are control pe aparatul de comandă-se semnalizează optic si acustic macaz fără
control;
-1.2.macazul se manevrează fără control-după primirea comenzii de manevrare ampermetrul indica
curentul de manevrare care revine la zero după manevrare, dar nu se obţine controlul pe poziţia
manevrata ; se semnalizează optic si acustic macaz fără control;
-1.3.macazul nu se manevrează pe cealaltă poziţie funcţionând pe fricţiune-acul ampermetrului indica
curentul de manevrare dar rămâne la o valoare mai mare decât cea normala (de aproximativ 3-5 A in
funcţie de tipul electromecanismului de macaz) si nu mai revine la zero; se semnalizează optic si acustic
macaz fără control;
-1.4.macazul nu se manevrează de la aparatul de comandă(la CR-3 nu se manevrează de la pupitrul
ajutător), la apăsarea butonului de comanda a manevrării pe poziţia dorita acul ampermetrului rămâne la
zero;

2. Se consemnează în registrul de revizia liniilor şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei şi se avizează


organul SCB, şeful de staţie şi operatorul RC.
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Pentru situaţiile prevăzute la pct. 1.1 şi 1.2 ,IDM va lua următoarele măsuri:
3.1. opreşte orice mişcare de circulaţie sau manevră peste macazul respectiv;
3.2. nu va mai manevra electric macazul;
3.3. dacă organul SCB este prezent în staţie, mişcările de circulaţie şi manevră peste macazul defect
vor fi reluate numai în condiţiile precizate în RRLISC de către organul CT;
3.4. dacă organul SCB nu este prezent în staţie până la sosirea acestuia, IDM dispozitor va da
dispoziţie scrisă agentului M autorizat(acar, IDM exterior, şef staţie, etc.) în vederea verificării pe teren
cu formula:

Nr………..ora………..verificaţi pe teren macazul nr……….. fără control pe aparatul de


comandă.
Semnătuara.

În situaţia în care este singur va aviza verbal operatorul RC, va înscrie în registrul RSCL formula:

Azi………. data………ora………..plecat pe teren pentru verificarea macazului nr………..fără


control pe aparatul de comandă.
Semnătura.
Va încuia biroul de mişcare şi se va deplasa la faţa locului;
3.5. IDM, personal sau prin agentul M autorizat, verifică pe teren macazul care nu are control
urmărind cu toată atenţia ca schimbătorul de cale să nu prezinte:
3.5.1.unul din defectele stabilite de art.21(2) din Regulamentul 005:
a) desfacerea legăturilor dintre acele macazului şi bara/barele de acţionare-conexiune-tracţiune,
precum şi între aceste bare;
b) nelipirea vârfului acului de contraac, cu formarea între ele a unui spaţiu liber de 4 mm sau
mai mare, în dreptul axei barei/barelor de acţionare-conexiune-tracţiune;
c) fisură vizibilă sau ruptură la ac şi/sau la contraac pe suprafaţa de rulare;
d) ruptură la vârful inimii de încrucişare sau la aripile acesteia;
e) ruptură sau lipsa a două sau mai multor şuruburi de la şina de rulare sau contraşină;
f) ruptura eclisei de la călcâiul acului.
3.5.2.corp străin între ac şi/sau contraac pe toată lungimea acestuia;
3.5.3.defecte vizibile la fixătoarele cu cleme(de vârf ,de mijloc) sau la barele de manevrare şi control
ale electromecanismului de macaz, casete slăbite, piese căzute sau rupte(bolţuri, buloane ,bare, etc.)
În cazul macazurilor conjugate aceste verificări se vor face obligatoriu la ambele schimbătoare de
cale.
După verificarea pe teren agentul M autorizat va consemna în condica portativă, registrul postului sau
registrul IDM dispozitor, RRLISC rezultatul verificării cu formula:
Din condica portativă(De la postul nr……….) cu nr……ora….verificat pe teren macazul
nr……găsit (în starea)……..(ce s-a gasit sau in regula, daca nu are defecte vizibile sau corpuri
straine pe elementele componente)
Semnătura.
În situaţia in care IDM este singur in staţie va înscrie in registrul RRLISC :
Nr……ora….verificat pe teren macazul nr……găsit (în starea)……..
Semnătura.
În cazul în care aparatele de cale prezintă unul din defectele menţionate mai sus, se interzice
circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare peste acestea; aparatele de cale defecte se acoperă
cu discuri roşii mobile amplasate, conform reglementărilor specifice în vigoare.
În cazul când după verificarea pe teren, la schimbătorul respectiv inclusiv cel conjugat, agentul nu
constată nici unul din defectele menţionate anterior va repeta manevrarea individuală a macazului pe
ambele poziţii. Dacă macazul se manevrează cu control pe ambele poziţii, parcursurile se execută normal
cu comandă în bloc şi semnal pe liber.
3.6.Dacă se menţine lipsa controlului pe una sau ambele poziţii IDM va înscrie în RRLISC lipsa
controlului după verificarea pe teren. Se va înfiinţa post de macazuri exterior deservit de personalul
prevăzut în Fişa PTE nr.10.(pentu fiecare tren in parte).
Observatie-Dacă pe una din poziții macazul își menține lipsa controlului și pe cealaltă poziție prezintă
control se va proceda astfel:
Pe poziția cu control macazul se asigură cu clește de fixare, circulația trenurilor și manevra vehiculelor
feroviare peste acestea se va face cu comenzi normale, cu semnale pe liber, cu verificarea pe teren pentru
fiecare tren/operație de manevră în parte a asigurării cu clește de fixare.
Pe poziția fără control se va proceda ca la pct.4.

4. Executarea şi verificarea parcursurilor de circulaţie şi manevră peste aceste macazuri se va face


astfel:
4.1.IDM dispozitor va înscrie în RRLISC ruperea plumburilor de control de la manivelă, cleşti de
asigurare şi capacelor de la orificiilor de introducere a manivelei.
Agentul M care urmează a prelua funcţia de revizor ace la postul de macaze exterior, conform
prevederilor din Fişa PTE nr.10, pleacă la faţa locului luând cu el următoarele:
-registrul portativ de comenzi;
-manivela şi cheia pentru manevrarea manuală la faţa locului a electromecanismelor de macaz defecte;
-clesti de fixare pentru fiecare macaz fără control;
-mijloc de comunicare;
4.2.IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă agentului M autorizat (acar, IDM exterior, şef staţie, etc.)
sau în situaţia în care este singur va înscrie în registrul RSCL în vederea manipulării cu manivela,
asigurării cu cleşti şi verificării cu formula:
Nr……ora……manipulaţi, asiguraţi, verificaţi pe teren macazul nr………cu acces spre macazul
nr…….la linia……….(de la linia…….)
Semnătura.
4.3.Macazurile defecte inclusiv cele conjugate se vor manevra pe teren cu manivela de agentul M
exterior după care se vor verifica următoarele:
4.3.1.poziţia justă a macazului în parcurs;
4.3.2.lipirea perfectă a acului de contraac;
4.3.3.integritatea barelor de tracţiune şi control;
4.3.4.înzăvorârea macazului astfel:
-la electromecanismele de tip EM 2 prin auzirea unui zgomot caracteristic când macazul ajunge în
poziţie finală;
-la electromecanismele de tip EM 5 prin verificarea fixătorului de vârf cu cleme şi înzăvorărea în
coadă de rândunică (când macazul ajunge în poziţie finală se aude în electromecanism un zgomot
caracteristic dar de intensitate mai slabă).
Indiferent dacă macazul este atacat pe la vârf sau pe la călcâi se asigură limba lipită de contraac
cu cleşti de fixare atât pe poziţia fără control cât şi pe poziţia cu control.

Observație cu privire la aplicarea cleștelui - IDM introduce cleştele din exteriorul căii de rulare pe sub
talpa şinei la vârful macazului(între primele 2 traverse) şi-l fixează cu ciocul cleştelui pe talpa acului şi
şurubul de fixare pe inima contraacului;
- strânge şurubul de fixare, trage zăvorul încuietorii, răsuceşte cheia şi apoi o scoate din
încuietoare;

4.4.Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut manipularea, asigurarea,
verificarea pe teren va consemna în: condica portativă,registrul postului sau registrul RSCL/ IDM
dispozitor cu formula:
Din condica portativă(De la postul nr……..) cu nr…….ora……manipulat, asigurat, verificat pe
teren macazul nr………….cu acces spre macazul nr………..la linia………(de la linia……….)
Semnătura.

5. Executarea parcursurilor de circulaţie se va face:


-5.1.celelalte macazuri din parcurs şi cele de acoperire se vor manevra de la aparatul de comandă cu
butoanele individuale-instalaţie tip CR-2; la CR.3 se blochează macazurile în regim de manevrare
individuală prin lăsarea butonului central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor
două poziţii;
-5.2.se verifică pe aparatul de comandă trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie
macazuri;
-5.3.se verifică pe aparatul de comandă să nu existe parcursuri incompatibile cu acest parcurs;
- 5.4.se acţionează manual instalaţia SAT ( BAT );
-5.5.se verifică dacă indicatorul linie curentă ocupată (LCO) - este stins (numai în cazul expedierilor );
-5.6.sectiunile isolate din parcursul trenului sunt libere, inclusive linia de garare.
- 5.7.macazurile de acoperire sunt manipulate in pozitie corespunzatoare.
-5.8.primirea trenurilor peste acest(aceste) macazuri se va face cu semnal de chemare pe poziţia fără
control, iar în caz de nefuncţionare cu ordin de circulatie;
-5.9.expedierea trenurilor peste acest(aceste) macazuri se va face astfel:
-5.9.1. pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale
liberă), cu ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;
5.9.1.1 Când toate semnalele dintr-un capăt al stației nu se pot pune pe liber:

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

5.9.1.2 Când unul sau mai multe semnale de ieşire nu se pot comanda pe liber, se trece la circulaţia pe
bază de cale liberă numai pentru trenurile care se expediaza de la liniile a caror semnale de iesire nu se
pot comanda pe liber, iar in ordinul de circulatie se va mentiona::
„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieșire.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;
Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE( respectiv BP din staţia vecină), după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


„nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
„circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”
-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


„circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face în
baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

6. Mişcările de manevră peste acest(aceste) macazuri se fac cu ordin de circulaţie şi semnalele pe oprire.

7. Atunci când în urma comenzii de manevrare un macaz funcţionează pe fricţiune(acul indicator al


ampermetrului nu revine la zero) IDM va readuce macazul pe poziţia iniţială din butoanele individuale
de manevrare şi va proceda conform pct.3-6.

8. Dacă la readucerea macazului în poziţia iniţială acesta funcţionează tot pe fricţiune este necesară
întreruperea imediată a tensiunii de manevrare a electromecanismului:
8.1.Se acţionează butonul fricţiune macaz(BFM);
8.2.Dacă acţionarea butonului FM este fără efect IDM va proceda de urgenţă după cum urmează:
-avizează organul SCB(dacă acesta este în staţie) pentru a lua măsuri de întrerupere a circuitului de
manevrare;
-în lipsa organului SCB avizează orice alt organ M sau L aflat în zona macazului pentru a verifica
dacă nu există corpuri străine între ace şi contraace, eventual a ajuta la manevrarea macazului;
-dacă nu reuşeşte să readucă macazul în una din poziţii se va proceda în continuare astfel:
-înscrie în RRLISC ruperea plumbului de control de la uşa sălii cu relee, descuie uşa sălii cu
relee şi se deplasează la TID;
-deşurubează siguranţele marcate cu culoare galbenă/rosie(S7, S8);
Pe durata deconectării siguranţei se întrerupe alimentarea tuturor macazurilor.
8.3.După tragerea butonului FM sau reconectarea siguranţelor, toate macazurile revin în stare
normală de funcţionare mai puţin macazul deranjat pentru care nu se va mai încerca manevrarea electrică
procedându-se în continuare conform pct.3-6.

9. În cazul în care un macaz nu se manevrează acesta rămânând în poziţia iniţială cu control această
situaţie fiind semnalizată prin neînzăvorârea parcursului(nu se aprinde trasa albă) se va proceda astfel:
9.1.Se verifică parcursul prin apăsarea butonului control poziţie macazuri şi se depistează macazul
care nu s-a manevrat;
9.2.Se trece macazul la comanda manuală şi se încearcă manevrarea de la butoanele individuale-
instalaţie CED tip CR-3;
9.3.Dacă macazul se manevrează cu control pe poziţia dorită atunci se repetă comanda executării
parcursului şi se va pune semnalul pe liber.
Va înscrie deranjamentul în RRLISC şi va aviza organul SCB;
9.4.Dacă nu se manevrează din butoanele individuale pe poziţia cerută atunci IDM va înscrie
deranjamentul în RRLISC şi va aviza organul SCB după care va proceda conform pct.3-6.
FIŞA NR.5

DERANJAMENTE LA SEMNALELE DE IEŞIRE


PE CALE SIMPLĂ BLA SAU CALE DUBLĂ CU BLA BANALIZAT

1. Când unul sau mai multe semnale de ieşire nu se pot pune pe liber se declară defecte;

2. Se consemnează în RRLISC şi se avizează organul SCB, şeful staţiei şi operatorul RC;


Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 DOMINO se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea
butonului central apăsat, iar la CR-3 VERTICAL se vor lăsa manetele înclinate şi se manevrează cu
ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii).

4. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-secţiunile izolate din parcursul trenului sunt libere ;
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-a fost acţionată instalaţia SAT(BAT);
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi expediat;
-indicatorul-linie curentă ocupată(LCO) este stins.

5. Expedierea trenurilor de la liniile a căror semnale de ieşire sunt defecte se va face:

a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă), cu
ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;

a.1 Când toate semnalele dintr-un capăt al stației nu se pot pune pe liber:

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

a.2 Când unul sau mai multe semnale de ieşire nu se pot comanda pe liber, se trece la circulaţia pe bază
de cale liberă numai pentru trenurile:

„ Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.


Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieșire.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;
Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE (respectiv BP din staţia vecină), după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel.”

6. Mişcările de manevră pe lângă semnalele defecte se vor face cu ordin de circulaţie în care se va
menţiona obligatoriu:
Se permite depăşirea semnalului de manevră ……. de la ora…..până la ora…….
FIŞA NR.6

DERANJAMENTE LA SEMNALELE DE IEŞIRE


DE PE SECŢII CALE DUBLĂ ŞI SIMPLĂ FĂRĂ BLA

1. Când un semnal de ieşire nu se pot pune pe liber se declară defect.

2. Se consemnează în RRLISC şi se avizează organul SCB, şeful staţiei şi operatorul RC;


Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 DOMINO se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea
butonului central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii ).

4. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-secţiunile izolate din parcursul trenului dacă sunt libere;
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-a fost acţionată instalaţia SAT(BAT);
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi expediat.

5. Expedierea trenurilor de la liniile a căror semnale de ieşire sunt defecte se va face:


-în baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……….în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

6. Mişcările de manevră pe lângă semnalele defecte se vor face cu ordin de circulaţie în care se va
menţiona:
Se permite depăşirea semnalului de manevră……………de la ora……..până la ora……..
FIŞA NR.7

DERANJAMENTE LA SEMNALELE DE INTRARE

1. Semnalul de intrare care nu se poate pune pe liber se declară defect.

2. Se consemnează în RRLISC şi se avizează organul SCB, şeful staţiei şi operatorul RC.


Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea butonului
central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii ).

4. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-secţiunile izolate din parcursul trenului sunt libere(inclusiv linia de garare);
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-a fost acţionată instalaţia SAT(BAT);
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului ce urmează a fi primit.
-se efectueaza un parcurs de manevra de contra;

5. Primirea trenurilor peste această secţiune se va face :


a. cu semnal de chemare.
b. în caz de nefuncţionare cu ordin de circulație în care se vor menționa obligatoriu următoarele:
„ Intrati in statie cu semnalul de intrare........in pozitie pe oprire.
Circulați cu viteză de cel mult 20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile
care descompun), cu respectarea restrictiilor de viteza existente pe teren(mentiune facuta doar daca
pe parcursul de primire sunt restrictii de viteza mai mici de 20 km/h cuprinse sau necuprinse in BAR).
FIŞA NR.8

DERANJAMENTE LA SEMNALE DE MANEVRĂ

1. Când unul sau mai multe semnale de manevră nu se pot pune pe liber se declară defecte.

2. Se consemnează în RRLISC şi se avizează organul SCB, şeful staţiei şi operatorul RC.


Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Executarea şi verificarea parcurselor de manevră comandate cu acest(aceste) semnale se va face de la


aparatul de comandă astfel:
- se verifică pe luminoschemă starea de liber a secţiunilor izolate;
- manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie
tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea butonului
central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii ).

4. Se verifică pe aparatul de comandă trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie
macazuri.

5. Se verifică pe aparatul de comandă ca să nu existe parcursuri incompatibile cu acest parcurs.

6. Mişcările de manevră pe lângă semnalul de manevră defect se vor face cu ordin de circulaţie în care se
va menţiona obligatoriu:
Se permite depăşirea semnalului de manevră M………de la ora……..până la ora…….
FIŞA NR.9

DERANJAMENTE LA SECŢIUNILE IZOLATE


I-AD(apropiere-depărtare sau primul sector de bloc în sensul ieşirilor din staţie)

1. Secţiunea izolată I-AD prezentând ocupat pe luminoschemă se declară defectă.

2. Se consemnează în registrul de revizie a liniilor şi a instalaţiilor de siguranţă a circulaţiei şi se


avizează organul SCB, şeful staţiei, operatorul RC;
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 DOMINO se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea
butonului central apăsat, iar la CR-3 VERTICAL se vor lăsa manetele înclinate ).

4. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-secţiunile izolate din parcursul trenului sunt libere ;
- macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-a fost acţionată instalaţia SAT(BAT);
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi expediat;

5. Expedierea trenurilor cu secţiunea izolată I-AD defectă se va face astfel:

a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă), cu
ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;
Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE (respectiv BP din staţia vecină), după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța)”.
comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

b).pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face în
baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

6. Primirea trenurilor şi mişcările de manevră se va face cu comenzi normale de la aparatul de comandă.


FIŞA NR.10

DERANJAMENTE LA SECŢIUNI IZOLATE ALE BLA


(Când semnalele de ieşire se pun pe liber iar pe teren două sau mai multe semnale de
trecere BLA în sensul de mers,indică lumină roşie,dau indicaţii dubioase sau sunt stinse)

1. Mecanicul de locomotivă aviză că două sau mai multe semnale de trecere BLA în sensul de mers,
indică lumină roşie, dau indicaţii dubioase sau sunt stinse.

2. Se consemnează în registrul de revizie a liniilor şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei şi se avizează


organul SCB ,şeful staţiei, operatorul RC.
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Executarea şi verificarea parcursurilor de circulaţie pentru expedierea trenurilor se va face normal de


la aparatul de comandă.

4. IDM din staţiile vecine vor face verificarea liniei curente în prezenţa operatorului RC, precizând
fiecare ultimul tren sosit şi ultimul tren plecat pe bază de BLA, după care, operatorul RC declară că linia
curentă este liberă şi dă dispoziţie de trecere la circulaţia trenurilor pe bază de cale liberă.

5. Expedierea trenurilor se va face după sistemul înţelegere telefonică (cale liberă), semnal de ieşire pe
liber şi ordin de circulaţie în care se va menţiona:
5.1.pentru primul tren:
„ circulaţi până la staţia……pe baza înţelegerii telefonice - cale libera;
nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere ………… (denumirea BL urmată de numărul
semnalului) cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere ………. (denumirea BL urmată de numărul semnalului).
BLA este in functie, inductorii din cale sunt in concordanta cu indicatiile date de semnalele de
trecere BLA.
comunicati in prima statie daca ati constatat ceva deosebit pe teren. „
În prima staţie mecanicul trenului comunică prin RTF către IDM dacă a constatat ceva deosebit pe
teren. În cazul în care RTF nu funcţionează mecanicul opreşte trenul în prima staţie chiar dacă nu are
oprire şi comunică IDM cele constatate.
IDM va înscrie constatările communicate de către mecanicul de locomotivă în RRLISC;
5.2.În cazul când mecanicul de locomotivă nu a constatat nimic deosebit în circulaţie următoarele
trenuri vor fi expediate pe bază de cale liberă cu următoarele menţiuni în ordinul de circulaţie:
„circulaţi până la staţia……pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă;
circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere
…………(denumirea BL urmată de numărul semnalului; se trec semnalele de trecere ale BLA
menţionate în ordinul de circulaţie înmânat mecanicului primului tren, conform prevederilor de la
alin. (3)) cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor luminoase de
trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel.
BLA este in functie, inductorii din cale sunt in concordanta cu indicatiile date de semnalele de
trecere BLA. „

6. Primirea trenurilor se va face cu comenzi normale de la aparatul de comandă.


FIŞA NR.11

DERANJAMENTE LA INSTALAŢII BAT, SAT DIN INCINTA STAŢIEI

1. Instalaţia BAT/SAT cap.X(Y) de la Km………………..prezentând pe luminoschemă indicaţii de


nefuncţionare neadmise se declară defectă.

2. Se consemnează în registrul de revizie a liniilor şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei şi se avizează


organul SCB ,şeful staţiei, operatorul RC;
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Până la înfiinţarea postului de barieră(în cazul în care s-a făcut această solicitare în scris de organ SCB
în RRLISC) se va proceda astfel:

4. Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la butoanele individuale-instalaţie


tip CR-2(la CR-3 se blochează macazurile în regim de manevrare individuală prin lăsarea butonului
central apăsat şi se manevrează cu ajutorul butoanelor aferente celor două poziţii).

5. Se verifică pe aparatul de comandă:


-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-secţiunilor izolate din parcursul trenului dacă sunt libere(inclusiv linia de garare);
-macazurile de acoperire sunt manipulate în poziţie corespunzătoare;
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi primit(expediat);
-indicatorul- linie curentă ocupată(LCO)-este stins(numai în cazul expedierilor);

6. Expedierea trenurilor:

a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă), cu
ordin de circulaţie;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„ATENŢIE instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea
TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier,
cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.
Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”
Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:
• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;

Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE (respectiv BP din staţia vecină), după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

“circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face
în baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea
TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier,
cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

7. Primirea trenurilor:

a).trenul va fi primit în staţie cu semnal de chemare iar în caz de nefuncţionare cu ordin de circulaţie
înmânat de ultima staţie cu oprire sau de staţia vecină, cu menţiunea:
„ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea
TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier,
cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.”

b).în cazul în care trenul a plecat din staţia vecină şi mecanicul nu a fost avizat prin ordin de circulaţie
trenul va fi oprit la semnalul de intrare şi va fi primit în staţie în baza indicației semnalului de chemare și
a avizării prin stația RTF de către IDM din stația a cărei instalație SAT/BAT este defectă. Avizarea se va
face cu formula- “ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți
trenul înaintea TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale
repetate de fluier, cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.”

c).în cazul în care trenul a plecat din staţia vecină şi mecanicul nu a fost avizat prin ordin de circulaţie
trenul va fi oprit la semnalul de intrare(și nu poate fi stabilită o comunicare prin stația RTF) va fi primit
în staţie în baza ordinului de circulație în care se vor menționa următoarele:
„ ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea TN,
după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier, cu
deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol. Se permite depășirea semnalului de
intrare..........în poziție pe oprire cu parcurs asigurat la linia nr....liberă. Circulați cu viteză de cel mult
20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile care descompun).”

8. Mişcările de manevră se vor efectua cu semnalele de manevră pe oprire şi ordin de circulaţie în care se
va menţiona :
„Se permite depăşirea semnalului de manevră M………de la ora……..până la ora…….
ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea TN,
după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier, cu
deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.”

9. După înfiinţarea postului de barieră, agentul postului, la dispoziţia scrisă a IDM, transmisă cu număr
şi oră, va manipula cumpenele de rezervă sau amplasa barierele mobile pentru fiecare tren în parte.

10. După transmiterea dispoziţiei scrise pentru amplasarea cumpenelor mobile, IDM va acţiona butonul
BAF(buton anulare funcţionare) sau BASR(buton anulare semnalizare rutieră) pentru fiecare tren în
parte sau mişcare de manevră.

11. Parcursele de circulaţie şi manevră se vor executa de la aparatul de comandă.

12. Primirea, expedierea trenurilor şi manevra se va face în condiţii normale cu avizarea mecanicului de
locomotivă prin ordin de circulaţie înmânat de ultima staţie cu oprire, staţia vecină sau staţia de
îndrumare cu formula:
„ATENŢIE instalaţia BAT(SAT) km……………din staţia…………defectă. Daţi semnale
repetate de atenţie cu fluierul locomotivei, în zona trecerii la nivel !”

13. În cazul declanşării necomandate şi rămânerea în stare acţionată a instalaţiei BAT(SAT) din staţie
IDM va proceda astfel:
-se convinge pe aparatul de comandă(luminoschemă) că nu există material rulant în mişcare
care urmează să ocupe trecerea la nivel(pentru vehiculele care nu şuntează sigur pe teren);
-înscrie în RRLISC deranjamentul, rupe plumbul de control de la butonul DB(deschidere barieră) şi îl
apasă pentru scurt timp. Butonul IB(închidere barieră) trebuie să fie în poziţia tras;
Pe durata deranjamentului, acţionarea instalaţiei BAT(SAT) se face automat sau manual. Comanda
manuală se dă prin apăsarea butonului IB înaintea fiecărui parcurs de circulaţie sau de manevră.
Readucerea în stare normală se face după eliberarea secţiunilor care cuprind trecerea de nivel prin:
-apăsarea butonului DB, dacă instalaţia s-a comandat;
-tragerea butonului IB şi apoi apăsarea butonului DB, dacă instalaţia s-a comandat manual.
În cazul în care secţiunile care cuprind trecerea de nivel sunt înzăvorâte, revenirea în stare normală a
instalaţiei se va realiza după:
-anularea parcursului executat peste trecerea de nivel dacă acesta nu a fost înzăvorât total;
-dezăvorârea artificială a secţiunilor care cuprind trecerea de nivel înzăvorâte.
FIŞA NR.12

DERANJAMENTE LA INSTALAŢIA BAT(SAT) DIN LINIE CURENTĂ

1. Instalaţia BAT(SAT) din linie curentă de la km…………..prezentând pe luminoschemă indicaţiile de


funcţionare neadmise(vezi Anexa 4 din IMI) se declară defectă.

2. Se consemnează în registrul de revizie a liniilor şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei şi se avizează


organul SCB , şeful staţiei, operatorul RC;
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Circulaţia trenurilor se face cu avizarea mecanicilor de locomotivă prin ordin de circulaţie înmânat de
ultima staţie cu oprire sau de staţiile vecine care delimitează distanţa de circulaţie respectivă, cu
menţiunea:
„ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea
TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier,
cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol. „

4. În cazul când defectarea instalaţiei BAT(SAT) din linie curentă s-a produs după plecarea trenului din
staţia vecină IDM va aviza prin RTF mecanicului de locomotivă neregula apărută.
În cazul când nu s-a putut lua legătura cu mecanicul de locomotivă prin RTF acesta va conduce trenul
cu respectarea semnalelor de trecer BLA şi a semnalelor de avarie la trecerile de nivel.

5. În cazul în care instalaţia BAT(SAT) se află pe sectorul 1AD se procedează astfel :

-Expedierea trenurilor:

a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă), cu
ordin de circulaţie;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:


„ATENŢIE instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea TN,
după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier, cu
deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.
Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;

Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE (respectiv BP din staţia vecină), după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel.”

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face în
baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„ATENŢIE! instalaţia BAT(SAT) km……….. din staţia………….defectă. Opriți trenul înaintea
TN, după care vă continuați mersul în zona TN cu viteză de 20 km/h dând semnale repetate de fluier,
cu deosebită atenţie pentru a opri sigur în caz de pericol.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

-Primirea trenurilor în staţie se face în condiţii normale cu semnale pe liber.

6. În cazul declanşării automate şi rămânerea în stare acţionată a instalaţiei BAT(SAT), IDM va proceda
astfel:
-se convinge că linia curentă este liberă-indicatorul LCO este stins-(pentru vehiculele care nu
şuntează sigur a primit reavizul de sosire de la staţia vecină);
-înscrie în RRLISC deranjamentul, ruperea plumbului de control al butonului anulare
funcţionare(BAF/BASR) aferent firului de circulaţie (1 sau 2) la care s-a produs deranjamentul şi îl
apasă.
Pe aparatul de comandă(luminoschemă) se va semnaliza încetarea semnalizării de interzicere a
circulaţiei rutiere, iar repetitoarele semnalelor de avarie corespunzătoare firului de circulaţie pentru
care s-a acţionat butonul anulare funcţionare se vor aprinde roşu pulsator. IDM aviză în scris pe IDM din
stația vecină conform fișei 12 PTE.
Pe durata deranjamentului, declanşarea semnalizării de interzicere a circulaţiei rutiere se va
comanda manual de către IDM prin tragerea butonului de anulare funcţionare ori de câte ori un tren
urmează să treacă peste trecerea de nivel.
Atenție: Tragerea butonului anulare funcţionare se va face:
-în intervalul de timp în care indicatorul de linie curentă ocupată(LCO)-este aprins.
-înainte de executarea comenzilor de ieșire de către IDM din stația care are pe aparatul de
comandă(luminoschemă) semnalizările aferente instalației BAT/SAT.
-înainte de executarea comenzilor de ieșire de către IDM din stația vecină, acesta aviză în scris înainte
de punerea pe liber a semnalului de ieșire cu formula NR.....ora....tren.....pleacă/trece
ora.......Semnătura...., pe IDM din stația care are pe aparatul de comandă(luminoschemă) semnalizările
aferente instalației BAT/SAT, cel din urmă confirmând primirea dispoziției cu număr și oră, conform
fișei 12 PTE.

7. În cazul circulației drezinelor, UAM si trenurile care au în compunere vehicule feroviare care nu
șuntează sigur se va proceda astfel:
-declanșarea instalațiilor SAT/BAT din stație vor fi realizate în regim manual din butonul IB/DSR.
-în ordinul de circulație va fi menționat obligatoriu: „conduceți vehicolul în zona trecerii la nivel cu
deosebită atenție pentru a putea opri sigur în caz de pericol dând semanle repetate de fluier”
FIŞA NR.13

DERANJAMENTE LA SURSELE DE ELECTROALIMENTARE

1. Câteva din deranjamentele ce pot apărea la sursele de electroalimentare a instalaţiilor SCB sunt
următoarele:
-întreruperea alimentării instalaţiei cu tensiune de 220 V/75 Hz;
-întreruperea alimentării circuitelor de cale(secţiuni izolate);
-întreruperea tensiunilor de alimentare a circuitelor de control a macazurilor;
-întreruperea alimentării aparatului de comandă (luminoschemei);
-întreruperea totală a alimentării cu energie electrică a instalaţiei.

2. Se consemnează în registrul de revizie a liniilor şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei şi se avizează


organul SCB ,şeful staţiei, operatorul RC;
Se va mentiona numele, prenumele celui avizat, si numarul de telefon la care s-a facut avizarea
organului CT/L.

3. Întreruperea alimentării instalaţiei cu tensiune de 220V/75Hz(instalatia se alimenteaza cu


tensiune in 50 Hz) se semnalizează pe luminoschemă astfel:
-lumină albă pulsatoare la repetitoarele semnalelor de ieşire şi parcurs(pe teren stinse);
-lumină roşie pulsatoare la repetitoarele semnalelor de intrare;
-indicatorul ALIMENTARE CIRCUITE DE CALE-AVARIE RETEA se iluminează în roşu;
-celulele luminoase ale secţiunilor izolate se iluminează în roşu;
-toţi invertorii sunt stinşi;
-secţiunile 1AD, 2AD şi indicatorul LCO prezintă ocupat pe aparatul de comandă (luminoschemă).
3.1.Executarea parcursurilor de circulaţie se va face cu verificarea pe teren a parcursului de către
agent M autorizat(acar, IDM exterior, IDM dispozitor, şef staţie, etc.) pentru fiecare tren în parte.
IDM va da dispoziţie scrisă(va înscrie în registrul de mişcare dacă este singur în staţie) în vederea
verificării cu formula:
Nr……………..ora…………..verificaţi pe teren secţiunile izolate nr…………cuprinse între
semnalele………………pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr………la(pe)
linia…………Semnătura.
Pe teren se va verifica dacă sunt libere de material rulant.
3.2.Dacă condiţia este îndeplinită , agentul M care a făcut verificarea va consemna în: condica
portativă, registrul postului sau registrul de mişcare al IDM dispozitor:
Din condica portativă(De la postul nr…….) cu nr……ora….verificat pe teren secţiunile izolate
nr….cuprinse între semnalele……..pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului
nr……..găsită….Semnătura.
3.3.Manevrarea macazurilor în poziţia cerută de parcurs se va face de la aparatul de comandă cu
ajutorul butoanelor de avarie secţiune izolată de macaz.
3.4.Se verifică pe aparatul de comandă:
-trasa parcursului prin apăsarea butonului de control poziţie macazuri;
-dacă fiecare macaz din parcurs are control;
-nu este efectuat nici un parcurs incompatibil cu parcursul trenului care urmează a fi primit(expediat).
3.5.Instalaţia BAT(SAT) nu poate fi acţionată-se va proceda conform prevederilor din Fişa nr.11
3.6.Primirea trenurilor se va face cu semnal de chemare(în caz de nefuncţionare cu ordin de
circulatie).
3.7.Expedierea trenurilor se va face:
a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale
liberă), cu ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire ......stins;

În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:

„ Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.


Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie stins.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;

Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE, respectiv BP din staţia vecină, după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța);
-comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel”.

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face în
baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”

3.8.Mişcările de manevră se fac cu ordin de circulaţie şi semnale stinse.

4. Întreruperea alimentării circuitelor de cale se semnalizează pe luminoschemă astfel:


-indicatorul ALIMENTARE CIRCUITE DE CALE se iluminează în roşu, partial sau total, dintr-un
capat sau ambele capete ale statiei;
-celulele luminoase ale secţiunilor izolate se iluminează în roşu.
4.1.La executarea parcurselor de circulaţie şi manevră se va proceda la fel ca la punctul 3.

5.Întreruperea tensiunilor de alimentare a circuitelor de control:


-indicatorul ALIMENTARE CONTROL MACAZURI se aprinde roşu pulsator în funcţie de natura
deranjamentului şi poate suna soneria de talonare;
-secţiunile izolate de macaz nu sunt semnalizate complet pe luminoschemă(celulele luminoase rămân
stinse cu excepţia celulelor de la vârful macazurilor care se aprind alb sau roşu la instalaţii tip CR-2, iar
la CR-3 se aprinde becul roşu din dreptul butoanelor de trecere în regim de manipulare individuală a
macazurilor);
5.1.Executarea şi verificarea parcursurilor de circulaţie şi manevră peste aceste macazuri se va face
astfel:
5.1.1.IDM dispozitor va înscrie în RRLISC ruperea plumburilor de control de la manivelă, cleşti de
asigurare şi capace orificii de introducere a manivelei;
5.1.2. IDM dispozitor va da dispoziţie scrisă agentului M autorizat(acar, IDM exterior, şef staţie, etc.)
sau în situaţia în care este singur va înscrie în registrul de mişcare în vederea manipulării cu manivela,
asigurării cu cleşti şi verificării formula:
Nr……..ora……manipulaţi, asiguraţi, verificaţi pe teren macazurile nr……..cu acces spre
macazul nr…….macazul nr………..cu acces spre macazul nr…….etc. cu acces la linia(de la
linia)……pentru intrarea, ieşirea, trecerea trenului nr……..
Semnătura.
5.1.3.Macazurile din parcurs inclusiv cele de acoperire se vor manevra pe teren cu manivele de agent
M autorizat verificând următoarele:
a).poziţia justă a macazurilor în parcurs;
b).lipirea perfectă a acului de contraac;
c).integritatea barelor de tracţiune şi conexiune;
d).înzăvorârea macazului astfel:
-la electromecanismele de tip EM 2 prin auzirea unui zgomot caracteristic când macazul ajunge în
poziţie finală;
-la electromecanismele de tip EM 5, prin verificarea fixătorului de vârf cu cleme şi înzăvorârea în
coadă de rândunică (când macazul ajunge în poziţie finală se aude în electromecanism un zgomot
caracteristic dar de intensitate mai slabă).
5.1.4.Se asigură cu cleşti de fixare macazurile din parcursul de intrare(ieşire) atacate de tren pe la vârf;
5.1.5.Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, agentul M care a făcut manipularea, asigurarea,
verificarea pe teren va consemna în: condica portativă, registrul postului sau registrul de mişcare al IDM
dispozitor cu formula:
Din condica portativă(De la postul nr……..) cu nr……..ora……..manipulat, asigurat, verificat
pe teren macazul nr……..cu acces spre macazul nr………macazul nr………cu acces spre macazul
nr………etc. cu acces la linia………….(de la linia……….) pentru intrarea(ieşirea) trenului
nr……. Semnătura
5.1.6. Primirea trenurilor peste această secţiune se va face
a. cu semnal de chemare.
b. în caz de nefuncţionare cu ordin de circulație în care se vor menționa obligatoriu următoarele:
„Intrati in statie cu semnalul de intrare........in pozitie pe oprire.
Circulați cu viteză de cel mult 20 km/h până la primul semnal sau până la garare(pentru trenurile
care descompun), cu respectarea restrictiilor de viteza existente pe teren(mentiune facuta doar daca
pe parcursul de primire sunt restrictii de viteza mai mici de 20 km/h cuprinse sau necuprinse in
BAR).”
5.1.7. Expedierea trenurilor se va face:
a).pe cale simplă cu BLA sau dublă cu BLA banalizat după sistemul înţelegerii telefonice(cale liberă),
cu ordin de circulaţie, cu semnalul de ieşire pe oprire;
În ordinul de circulaţie se va menţiona obligatoriu:
„Circulaţi pe distanţa……….pe bază de cale liberă.
Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr……în poziţie pe oprire.
Ciculaţi cu viteza de cel mult 20 km/h cu deosebita atentie până la semnalul următor.
Liber la staţia………Luaţi în considerare semnalele de trecere ale BLA. BLA este în funcție,
inductorii din cale sunt în concordanță cu indicațiile semnalelor de trecere BLA(pentru trenuri de
marfă se menționează in plus : Liber la stația......Stația......plecați ora....).”

Dacă blocul de linie automat este pe sens primiri:


• se face inversarea de orientare prin acţionarea butoanelor de parcurs( după inversarea sensului
BLA se apasă butonul de anulare scheme selecţie - BASS- pentru capătul respectiv al staţiei - la
instalaţiile tip CR-3 );
• dacă nu se poate face orientarea în modul prezentat anterior se va orienta blocul artificial prin
acţionarea butoanelor BE, respectiv BP, din staţia vecină după ce s-a făcut verificare liniei curente;
Dacă blocul de linie automat este blocat pe sens primiri neputându-se orienta nici prin acţionarea
butoanelor BE, respectiv BP din staţia vecină, după ce s-a făcut verificarea liniei curente, IDM va
acţiona butonul BAV completând ordinul de circulaţie şi cu următoarele menţiuni:

-pentru primul tren:

„circulaţi pe distanța……pe baza de cale liberă;


nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA ………… cu indicaţia roşu, cu indicaţii
dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor luminoase de trecere ale BLA
care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel;
circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de
trecere BLA………. (toată distanța).
-comunicați in prima stație dacă ați constatat ceva deosebit pe teren.”

-pentru următoarele trenuri:

„circulaţi pe distanța……pe baza cale liberă”;


circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere BLA………… cu
indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor de avarie și a semnalelor
luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel.”

b).Pe cale simplă sau dublă când circulaţia se face pe bază de cale liberă expedierea trenurilor se face
în baza ordinului de circulaţie în care se va menţiona:
„Ieşiţi din staţie cu semnalul de ieşire nr………în poziţie pe oprire.
Circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h peste macazuri la ieşire.
Liber la staţia………..”
5.1.8.Mişcările de manevră se fac cu ordin de circulaţie şi semnale pe oprire.

6. În cazul întreruperii alimentării luminoschemei deranjamentul se manifestă prin stingerea completă a


aparatului de comandă.
6.1.Executarea şi verificarea parcurselor de circulaţie se face procedându-se astfel:
6.1.1.IDM dispozitor va înscrie în RRLISC ruperea plumburilor de control de la manivele, cleşti de
asigurare şi capace orificii de introducere a manivelei;
6.1.2.Se înfiinţează posturi de macazuri exterioare conform prevederilor din fişele PTE 3 sau 10 ce
vor fi deservite de: acar, IDM exterior, şef staţie, IDM dispozitor, etc.
6.1.3.Agentul M autorizat care urmează a prelua funcţia de revizor ace la postul de macazuri exterior
pleacă la faţa locului luând cu el următoarele:
-registru portativ de comenzi;
-manivelele şi cheia pentru manevrarea manuală la faţa locului a electromecanismelor de macaz;
-cleşti de fixare;
-mijloc de comunicare ;
6.1.4.Ajuns la faţa locului revizorul de ace raportează la IDM dispozitor;
6.1.5.IDM dispozitor dă ordin verbal posturilor de macazuri cu formula:
Manipulaţi, asiguraţi, verificaţi parcursul pentru primirea, expedierea, trecerea trenului nr……..la(de
la) linia nr………..
6.1.6.Revizorul de ace repetă ordinul şi trece la executarea şi verificarea parcursului astfel:
a).Macazurile din parcurs inclusiv cele de acoperire se vor manevra pe teren cu manivele de agent M
exterior verificând următoarele:
-poziţia justă a macazurilor în parcurs;
-lipirea perfectă a acului de contraac;
-integritatea barelor de tracţiune şi conexiune;
-înzăvorârea macazului astfel:
-la electromecanismele de tip EM 2 prin auzirea unui zgomot caracteristic când macazul ajunge în
poziţie finală;
-la electromecanismele de tip EM 5 prin verificarea fixătorului de vârf cu cleme şi înzăvorărea în
coadă de rândunică (când macazul ajunge în poziţie finală se aude în electromecanism un zgomot
caracteristic dar de intensitate mai slabă).
b).Se asigură cu cleşti de fixare maczurile din parcursul de intrare(ieşire) atacate de tren pe la vârf;
c).Se verifică pe teren parcursul şi linia de garare(dacă este cazul) din punct de vedere al stării de
liber şi al modului de executare;
d).Revizorul de ace raportează verbal la IDM dispozitor:
Manipulat, asigurat, verificat parcursul pentru primirea, expedierea, trecerea trenului
nr…………la(de la)linia………..
6.1.7.În vederea primirii(expedierii) trenului IDM dă comandă scrisă cu formula:
Nr…….ora………trenul nr……………intră(iese) la(de la) linia nr……..
6.1.8.Revizorul de ace înregistrează, repetă şi confirmă comanda cu formula:
De la postul nr……cu nr…..trenul nr…….intră(iese) la (de la) linia nr…….
Celelalte posturi vor confirma cu formula:
De la postul nr……cu nr……….primit
6.1.9.Revizorul de ace mai verifică, încă o dată vizual parcursul după care raportează IDM dispozitor
executarea comenzii cu formula:
De la postul nr………..la ora……trenul nr………….liber la (de la) linia………..
Celelalte posturi vor raporta executarea comenzii cu aceeaşi formulă.
Primirea, expedierea trenurilor se va face la fel ca la punctele 5.1.6. şi 5.1.7..

7. În cazul întreruperii totale a alimentării cu energie electrică a instalaţiei se va proceda la fel ca la


punctul 6.1.
FIŞA Nr.14
DERANJAMENTE LA INDUCTORII AUTOSTOP MONTAŢI
ÎN PUNCTE FIXE ÎN CALE

1. După frecvenţa de rezonanţă, inductorii autostop utilizaţi sunt de diferite tipuri şi au următoarele
funcţii:
a) inductorii de 1000/2000 Hz se amplasează în dreptul fiecărui semnal semnal principal şi de
trecere BLA care face şi funcţia de prevestitor pentru semnalul următor. Un inductor de 1000/2000
Hz este activ:
-pe frecvenţa de 1000 Hz la indicaţiile semnalului cu care este în dependenţă, care prevestesc
reducerea vitezei sau oprirea la semnalul urmîtor(galben clipitor, galben, galben-galben);+ restrictii de
viteza.
-pe frecvenţa de 2000 Hz numai la indicaţia de oprire a semnalului (roşu);+ limitarile permanente
b) inductorii de 500 Hz se amplasează la 250 m în faţa semnalelor principale de pe liniile directe din
staţie şi a semnalelor de trecere BLA care pot indica reducerea vitezei sau oprirea. Un inductor de 500
Hz este activ la indicaţiile de viteză redusă şi oprire(galben-galben, verde-galben, roşu).

2. Un inductor permanent activ(indiferent de indicaţiile semnalului luminos cu care este în dependenţă)


produce de regulă frânarea de urgenţă a trenului care-l depăşeşte atunci când indicaţia afişată la semnal
nu este în concordanţă cu starea inductorului.
Exemplu: Trenul este frânat la semnalul luminos de intrare cu indicaţia de verde la inductorul de 500
Hz.
2.1.Mecanicul trenului(frânat de urgenţă din cauza unui inductor din cale defect permanent activ) va
informa:
a).prin radiotelefon cu formula:
Staţia……sunt mecanicul trenului nr……., foaia de parcurs nr……la data……ora……s-a
produs frânarea de urgenţă la semnalul……ce prezenta indicaţia…….la inductorul cu frecvenţa
de……….Hz.
Avizarea se va face către:
-IDM din staţie în cazul frânării de urgenţă datorată unui inductor permanent activ ce este în
dependenţă cu un semnal de circulaţie din incinta staţiei;
-IDM din prima staţie în sensul de mers în cazul frânării de urgenţă datorită unui inductor permanent
activ ce este în dependenţă cu un semnal BLA;
b).prin avizare scrisă pe IDM din prima staţie cu oprire în parcurs;
c). prin radiotelefon cu formula:
Staţia……sunt mecanicul trenului nr……., foaia de parcurs nr……la data……ora……s-a
produs frânarea de urgenţă la semnalul……ce prezenta indicaţia…….la inductorul cu frecvenţa
de……….Hz.
Şi avizare scrisă pe IDM din staţie dacă trenul are oprire şi frânarea de urgenţă s-a produs la intrarea în
staţie sau pe intervalul BLA precedent.

3. IDM care a fost informat de producerea unei frânări de urgenţă ca la punctul 2.1. a). sau c).
procedează astfel:
-confirmă recepţionarea mesajului cu formula:
Staţia……a recepţionat defectarea inductorului din cale al semnalului….., transmisă de
mecanicul trenului nr……..
-se edifică dacă este un deranjament prin verificarea indicaţiei semnalului la care sa produs frânarea
de urgenţă cu frecvenţa inductorului activ menţionat în avizare de către mecanicul de locomotivă;
Exemplu: O frânare de urgenţă produsă la un semnal cu indicaţia galben-galben la inductorul de 500
Hz nu se datorează unui defect al instalaţiei din cale. În această situaţie nu este deranjament în
instalaţia din cale.
-dacă constată deranjament în instalaţia din cale înscrie în RRLISC defectarea inductorului precizând
datele:
-data şi ora producerii frânării de urgenţă;
-numărul trenului frânat de urgenţă;
-denumirea semnalului la care s-a produs frânarea de urgenţă;
-indicaţia afişată de semnal;
-frecvenţa inductorului la care s-a produs frânarea de urgenţă;
-numele mecanicului şi numărul foii de parcurs.
-comunică prin telefonogramă defectarea inductorului din cale operatorului RC;
-avizează electromecanicul SCB din staţie sau din staţia cu personal în tură;

4. IDM care a fost informat de producerea unei frânări de urgenţă ca la pct. 1 b). Va comunica prin
telefonogramă operatorului RC avizarea primită:
a).numai dacă nu a primit dispoziţie RC despre defectarea inductorului respectiv;
b).chiar dacă frânarea de urgenţă s-a produs pe un interval BLA sau într-o staţie care nu se află pe
firul RC respectiv.

5. Operatorul RC al unui fir de circulaţie care a fost avizat de o frânare de urgenţă care nu s-a produs pe
firul pe care-l coordonează, va aviza operatorul RC al firului pe care s-a produs frânarea de urgenţă.

6. Operatorul RC al firului pe care s-a produs o frânare de urgenţă, în baza comunicării primite de la
staţia avizată sau de la un alt operator RC, procedează astfel:
a).dispune staţiilor în scris avizarea mecanicilor celorlalte trenuri despre defectarea inductorului din
cale stabilind modul de aducere la cunoştinţa mecanicilor după cum urmează:
-prin radiotelefon pentru trenurile care au fost expediate din ultima staţie cu oprire , premergătoare
distanţei BLA pe care se află inductorul defect, respectiv premergătoare staţiei cu inductorul defect la
semnalul de intrare sau prevestitor;
-prin ordin de circulaţie cu oprirea trenurilor în staţia anterioară intervalului de linie curentă sau staţie
cu inductoare defecte, dacă instalaţia RT nu funcţionează sau nu există;
-prin ordin de circulaţie emis de staţia de compunere sau de ultima staţie cu oprire premergătoare
distanţei BLA sau staţiei cu inductorii defecţi, pentru celelalte trenuri.

7. IDM care a primit dispoziţia şi modul de avizare va aviza trenurile în circulaţie despre defectarea
inductorului, si va inscrie imediat pe tabla de evidenta a restrictiilor de viteza defectarea inductorului.

8. Un inductor permanent pasiv(indiferent de indicaţiile semnalului luminos cu care este în dependenţă)


nu va mai declanşa funcţionarea instalaţiei de pe locomotivă pentru verificările de atenţie şi de viteză în
funcţie de indicaţia afişată de semnal: de atenţie(galben-galben, galben clipitor, galben), de reducere a
vitezei (verde-galben, galben-galben) sau de oprire(roşu).

9. Avizarea defectării inductorilor autostop din cale întânliţi de trenurile în circulaţie în stare pasivă se
face în toate cazurile de către mecanicii de locomotive în acelaşi mod ca la punctele 2.-7.
10. In cazul in care IDM este avizat despre producerea unei franari de urgenta din cauza instalatiei de pe
locomotiva(indusi) si aceasta a fost izolata, o aduce la cunostinta operatorului RC prin telefonograma.
Operatorul RC va aviza statiile de pe sectia pe care o conduce in vederea respectarii conditiilor SC la
primiri expedieri simultane de trenuri.
FIŞA NR.15

ÎNCHIDEREA PREVĂZUTĂ A LINIEI CURENTE

1. La închiderea prevăzută a liniei curente în ziua fixată prin aprobarea dată, împuternicitul secţiei de
întreţinerea căii responsabil cu siguranţa circulaţiei solicită în scris în RRLISC închiderea liniei curente,
menţionând:
-numărul telegramei de aprobare;
-intervalul de timp;
-mijloacele de intervenţie îndrumate pe linie curentă închisă ca trenuri de lucru, cu delimitarea poziţiei
kilometrice pentru fiecare utilaj în parte;
-staţia de îndrumare şi de retragere a mijloacelor de intervenţie;
-condiţiile de efectuare a lucrărilor(cu linia de contact scoasă sau nu de sub tensiune);
-responsabilul cu siguranţa circulaţiei precum şi agenţii însărcinaţi cu acoperirea ieşirilor în linie
curentă închisă;

2. IDM verifică dacă există telegramă de aprobare a închiderii solicitate, citeşte înscrierea din RRLISC
după care o aduce la cunoştinţa operatorului RC prin telefonogramă, solicitând aprobarea.

3. Operatorul RC împreună IDM din staţiile care delimitează distanţa de circulaţie respectivă verifică
linia curentă dacă este liberă precizând fiecare ultimul tren sosit şi ultimul tren plecat după care
operatorul RC declară că linia curentă este liberă şi dă dispoziţie privind închiderea de linie solicitată.
Dispoziţia scrisă va cuprinde următoarele:
-ora începerii;
-durata;
-numărul telegramei de aprobare;
-mijloacele de intervenţie îndrumate pe linie curentă închisă ca trenuri de lucru, cu delimitarea poziţiei
kilometrice pentru fiecare utilaj în parte, precum şi ora de îndrumare şi retragere;
-staţia de îndrumare şi de retragere a mijloacelor de intervenţie;
-modul în care se face retragerea utilajelor în staţie(grupat sau separat);
-firul de circulaţie;
-condiţiile de efectuarea lucrărilor(cu linia de contact scoasă sau nu de sub tensiune);
-responsabilul cu siguranţa circulaţiei precum şi agenţii însărcinaţi cu acoperirea ieşirilor în linie
curentă închisă dacă este cazul;

4. Dispoziţia scrisă a operatorului RC privind închiderea de linie după colaţionare va fi confirmată de


primire de IDM cu număr şi oră;

5. Pentru acoperirea ieşirilor în linie curentă închisă din ambele staţii conform instrucţiei de semnalizare
IDM din cele două staţii între care s-a închis linia curentă trebuie să ia următoarele măsuri:
5.1. Dă dispoziţie:
-posturilor de macazuri extreme pentru închiderea liniei curente şi de plantare a discurilor roşii mobile
cu arătarea intervalului de închidere în cazul staţiilor situate pe secţii de circulaţie neânzestrate cu BLA;
-agenţilor autorizaţi ai executantului lucrării pentru plantarea discurilor roşii şi şuntului electric în
staţii CED situate pe secţii cu BLA(transmisă prin RTF sau în lipsa acesteia prin luare la cunoştinţă sub
semnătură în registrul de mişcare al IDM dispozitor). Dispoziţia scrisă va avea precizat obligatoriu ora la
care trebuiesc aplicate semnalele mobile de acoperire şi şuntul electric precum şi locul de amplasare a
acestora;
-acţionează butonul BAV;
-se convinge că şuntul electric a fost aplicat la locul precizat în dispoziţia scrisă;
5.2. Dacă are de îndrumat mijloace de intervenţie ca trenuri de lucru dă dispoziţie scrisă:
-posturilor de macazuri extreme pentru ridicarea discurilor roşii mobile pentru ieşirea utilajelor în linie
curentă închisă;
-agenţilor autorizaţi ai executantului lucrării pentru ridicarea discurilor roşii şi şuntului electric pentru
ieşirea utilajelor în linie curentă închisă.
Îndrumă mijloacele de intervenţie ca trenuri de lucru pe linie curentă închisă în baza ordinului de
circulaţie care va avea menţionat obligatoriu următoarele:
-circulaţia pe linie curentă închisă;
-expedierea cu semnalele de ieşire pe oprire;
-delimitarea kilometrică a lucrărilor pentru fiecare mijloc de intervenţie;
-mijloacele de intervenţie pe care le urmăreşte sau de care este urmărit;
-staţia unde se retrage;
-condiţiile de înapoiere şi de retragere în staţie;
-eventualele condiţii de circulaţie în linie curentă, inclusiv pe BLA etc.
Comunică staţiei vecine şi operatorului RC ora de plecare a trenurilor de lucru.
Înscrie în RRLISC ruperea plumburilor de control de la butonul BAV şi şunt.
5.3. Dă dispoziţie:
-posturilor de macazuri extreme de plantare a discurilor roşii mobile după ieşirea ultimului utilaj;
-agenţilor autorizaţi ai executantului lucrării pentru plantarea discurilor roşii şi şuntului electric în
staţii CED situate pe secţii cu BLA după ieşirea ultimului utilaj;
5.3.Va evidenţia linia închisă folosind căpăcele vopsite în roşu şi tăbliţe cu inscripţia LINIE
ÎNCHISĂ care se vor aplica pe butoane, manete sau tabloul de chei în funcţie de tipul instalaţiei în locul
cel mai potrivit pentru a atrage atenţia;

6. După ce a verificat asigurarea pe teren şi în instalaţie a tuturor măsurilor prevăzute în


instrucţii/Regulamente, IDM acordă închiderea liniei solicitate, prin semnătură în RRLISC, sub
înscrierile făcute de conducătorul lucrării notând ora;

7. Conducătorul lucrării va lua la cunoştinţă sub semnătură notând şi ora despre aprobarea închiderii de
linie solicitate din RRLISC după care va dispune începerea lucrărilor;

8. În situaţiile în care după terminarea lucrărilor aceste linii au fost deschise sau repuse sub tensiune dar
din anumite motive ele rămân restricţionate pentru circulaţia trenurilor şi manevră măsurile de acoperire
prezentate anterior se vor menţine în continuare;

9. Pe perioada efectuării lucrărilor care impun închiderea liniei curente activitatea IDM va fi
supravegheată direct de şefii de staţie/sefi statie rezerva;

10. La comunicarea făcută de responsabilul cu siguranţa circulaţiei privind necesitatea retragerii


mijloacelor de intervenţie în urma terminării lucrării, IDM va:
10.1.Da dispoziţie scrisă posturilor de macazuri pentru ridicarea discurilor roşii pe secţii de circulaţie
neânzestrate cu BLA;
10.2.Transmite prin RTF sau în lipsa acestuia prin intermediul responsabilului cu siguranţa circulaţiei
dispoziţia de ridicare a discului roşu şi şuntului electric şi se convinge prin indicaţiile date de instalaţie
că şuntul a fost ridicat.

11. Primeşte în staţie mijloacele de intervenţie ca trenuri de lucru. Când se urmăresc la distanţă de
vedere în baza indicaţiei permisive a semnalului de intrare pentru primul mijloc de ajutor din grupul
sosit şi pe acelaşi parcurs fără a lua în considerare indicaţia semnalului de intrare pentru celelalte
vehicule din grup situaţie în care IDM va menţine încuiate respectiv blocate toate macazurile din
parcursul comandat până la gararea ultimului mijloc de intervenţie confirmată în scris de conducătorul
lucrării în registrul RSCL.
Dacă la înapoierea din linie curentă mijloacele de intervenţie nu se retrag într-un singur grup, fiecare
mijloc de intervenţie va fi primit în staţie ca tren de serviciu pe o linie liberă cu semnalul de intrare în
poziţie pe liber.
Comunică staţiei vecine şi operatorului RC ora de garare a trenurilor de serviciu în staţie.
Observaţie: Ora ieşirii trenurilor de lucru în linie curentă închisă precum şi ora garării în staţie se vor
transmite de către IDM din staţiile limitrofe cu formulele prevăzute pentru aviz de plecare, reaviz de
sosire.

12. IDM din cele doua statii vor inscrie in RRLISC desigilarea si actionarea BDLC fir nr... statiile....,vor
face o verificare din butoanele de parcurs a inversarii de orientare a BLA
13.Sigileaza cu presa statiei BILC si BDLC fir nr... statiile...si apoi inscrie acest lucru in RRLISC,in
cazul in care nu exista electromecanic SCB in statie

13. IDM aduce la cunoştinţa operatorului RC prin telefonogramă ce va conţine obligatoriu următoarele:
-terminarea lucrărilor;
-asigurarea gabaritului;
-orele de retragere a trenurilor de serviciu;
-eventualele condiţii de circulaţie(restricţii de viteză)

14. Operatorul RC dă dispoziţie scrisă staţiilor care delimitează distanţa de circulaţie precizând
terminarea lucrărilor, deschiderea liniei curente, asigurarea gabaritului de liberă trecere orele de retragere
a trenurilor de serviciu şi eventualele condiţii de circulaţie (restricţii de viteză).

15. În cazul lucrărilor efectuate fără îndrumarea de mijloace de intervenţie pe linie curentă închisă IDM
va dispune ridicarea semnalelor mobile şi şuntului electric. Ridică butonul BAV şi celelalte măsuri de
acoperire.
FORMULE VERIFICARE LINIE CURENTA LA REDESCHIDERE
( R 005, art.323, lit.d )

1. Linia curenta inchisa fara indrumare de utilaj.

IDM statia A : Nr….., ora….., in linie curenta inchisa……………..nu a fost expediat


nici un tren de lucru. Semnatura…………..

IDM statia B : Nr….., ora….., in linie curenta inchisa……………..nu a fost expediat


nici un tren de lucru. Semnatura…………..

2. Linia curenta inchisa cu indrumarea unui singur utilaj.

a). pleaca din statia A si se retrage in statia A.

IDM statia A : Nr….., ora…., Trenul de lucru nr…..indrumat in linie curenta


inchisa………………..a plecat din statia A ora…..si s-a retras statia A ora….
Semnatura…………..

IDM statia B : Nr….., ora…., Trenul de lucru nr…..indrumat in linie curenta


inchisa………………..a plecat din statia A ora…..si s-a retras statia A ora….
Semnatura…………..

b). pleaca din statia A si se retrage in statia B.

IDM statia A : Nr……, ora….., Tren de lucru nr…..indrumat in linie curenta


inchisa……………….., a plecat din statia A ora…. Semnatura……….

IDM statia B : Nr……, ora…., Tren de lucru nr….retras din linie curenta
inchisa…………………,s-a retras in statia B ora…. Semnatura…………

3. Indrumarea mai multor utilaje in linie curenta inchisa.

a). toate utilajele pleaca din statia A si se retrag in statia A.

IDM statia A : Nr……, ora…., Primul tren de lucru indrumat in linie curenta
inchisa…………………..a fost trenul de lucru nr….statia A plecat ora….si s-a retras
statia A ora….. Semnatura…………..
IDM statia B : Nr……, ora…., Primul tren de lucru indrumat in linie curenta
inchisa…………………..a fost trenul de lucru nr….statia A plecat ora….si s-a retras
statia A ora….. Semnatura…………..

b). toate utilajele pleaca din statia A si se retrag in statia B.

IDM statia A : Nr……., ora…., Ultimul tren de lucru indrumat in linie curenta
inchisa……………………..a fost trenul de lucru nr……statia A plecat ora….
Semnatura…………..
IDM statia B : Nr……, ora…, Ultimul tren de lucru indrumat in linie curenta
inchisa……………..a fost trenul de lucru nr…..statia B retras
ora………Semnatura…………..

c). un utilaj (mai multe utilaje) pleaca din statia A si se retrage in statia A.
un utilaj (mai multe utilaje) pleaca din statia B si se retrage in statia B.

IDM statia A : Nr….., ora…., Trenul de lucru (primul tren de lucru) indrumat din linie
curenta inchisa ………………….plecat din statia A ora……si s-a retras statia A ora…
Semnatura………….

IDM statia B : Nr….., ora…., Trenul de lucru (primul tren de lucru) indrumat din linie
curenta inchisa……………………plecat din statia B ora….si s-a retras statia B ora….
Semnatura……………..

4. Indrumarea si/sau retragerea in grup a mai multor utilaje in linie curenta inchisa.

a). indrumarea si retragerea in grup a utilajelor in statia A.

IDM statia A : Nr….., ora…, Grup utilaje format din …..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa……………………a plecat din statia A ora…..si s-a retras statia A ora….
Semnatura………..

IDM statia B : Nr….., ora…, Grup utilaje format din …..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa……………………a plecat din statia A ora…..si s-a retras statia A ora….
Semnatura………..

b). indrumarea in grup a utilajelor din statia A si retragerea in grup in statia B.

IDM statia A : Nr….., ora…., Grup utilaje format din…….utilaje indrumat in linie
curenta inchisa……………………….a plecat din statia A ora… Semnatura……………

IDM statia B : Nr…., ora…., Grup utilaje format din……..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa………………………s-a retras statia B ora….Semnatura………….
c). indrumarea in grup a utilajelor din statia A si se retrag separate in statia A.

IDM statia A : Nr…., ora….., Grup utilaje format din…..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa……………………a plecat din statia A ora….., trenul de lucru
nr…..retras statia A ora….. Semnatura………………

IDM statia B : Nr…., ora….., Grup utilaje format din…..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa……………………a plecat din statia A ora….., trenul de lucru
nr…..retras statia A ora….. Semnatura………………

d). indrumarea in grup din statia A si se retrag separate in statia B.

IDM statia A : Nr…., ora….., Grup utilaje format din…..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa…………………….plecat din statia A ora…. Semnatura………….

IDM statia B : Nr…., ora….., Ultimul utilaj retras din linie curenta
inchisa…………………a fost trenul de lucru nr…..retras in statia B ora…..
Semnatura……………..

e). indrumarea separata din statia A si retragere in grup in statia A.

IDM statia A : Nr…., ora….., Ultimul utilaj indrumat in linie curenta


inchisa…………………a fost trenul de lucru nr…..statia A plecat ora….., grup utilaje
format din…..utilaje retras statia A ora….. Semnatura…………..

IDM statia B : Nr…., ora….., Ultimul utilaj indrumat in linie curenta


inchisa…………………a fost trenul de lucru nr…..statia A plecat ora….., grup utilaje
format din…..utilaje retras statia A ora….. Semnatura…………..

f). indrumarea separate din statia A si retragerea in grup in statia B.

IDM statia A : Nr…., ora….., Ultimul utilaj indrumat in linie curenta


inchisa…………………a fost trenul de lucru nr…..statia A plecat ora…..
Semnatura…………….

IDM statia B : Nr…., ora….., Grup utilaje format din …..utilaje indrumat in linie
curenta inchisa………………….s-a retras statia B ora….. Semnatura……………

S-ar putea să vă placă și