Sunteți pe pagina 1din 15

11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?

TestId=112608

Şef tren Nivel de performanţă ţintit:


Experimentat

ID112608-3474368A-C
Testul nr. #112608
1 Rezultatul verificării stării personalului la prezentarea la serviciu se consemnează in scris.
[#2790]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
2 Administratorul şi gestionarii infrastructurii feroviare, operatorii de transport feroviar şi operatorii de manevră feroviară
[#2829] au
obligaţia să organizeze şi să asigure verificarea la intrarea în serviciu a personalului propriu care desfăşoară activităţi
sau operaţiuni în legătură cu circulaţia trenurilor şi/sau manevra vehiculelor feroviare.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
3 Infrastructura feroviară reprezintă ansamblul elementelor necesare circulaţiei trenurilor şi manevrei vehiculelor
[#4379] feroviare,
clădirile staţiilor de cale ferată, cu dotările aferente, precum şi celelalte clădiri tehnologice destinate
desfăşurării operaţiunilor de transport feroviar
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
4 Se interzice salariaţilor să presteze serviciul în locul altor salariaţi, la solicitarea acestora, fără aprobarea scrisă,
[#2740] anticipată
a conducerii subunităţii/unităţii.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
5 Se permite personalului liber de serviciu să intervină în executarea serviciului în legătură cu circulaţia trenurilor şi
[#2748] manevra vehiculelor feroviare şi imixtiunea în executarea sarcinilor între salariaţii de serviciu, numai dacă acesta este
autorizat şi cunoaşte prevederile din PTE.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
6 Examinarea medicală a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor se efectuează în scopul verificării stării de
[#21158] sănătate,
a depistării precoce a afecţiunilor medicale incompatibile cu funcţia pentru care se solicită examinarea,
precum şi pentru prevenirea apariţiei acestor afecţiuni.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
7 Examinarea psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor nu se poate efectua fără un aviz medical
[#21156] valabil.

A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
8 Accesul persoanelor neautorizate în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice este interzis.
[#3508]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
9 Analizele de siguranţa circulaţiei, reprezintă o componentă a sistemului de management al siguranţei circulaţiei pentru
[#490] reţeaua
de cale ferată.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
10 Faptele sau situaţiile care au avut ca urmare perturbarea activităţii de transport feroviar, datorita distrugerii si sustragerii
[#482] de
piese sau materiale de la vehicule sau infrastructura feroviara, de către terţe persoane fizice, se încadrează ca accident
grav.
A) Adevărat
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 1/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

B) Fals
Răspuns: B (fals)
11 Ce reprezintă semnal dat de agentul din imagine? Ziua - se mişcă steguleţul galben, în cerc, înaintea corpului şi în
[#4281] acelaşi
timp se dau trei sunete scurte, repetate, cu fluierul de mână Noaptea - se mişcă lanterna cu lumină albă, în cerc,
înaintea corpului şi în acelaşi timp se dau trei sunete scurte, repetate, cu fluierul de mână

A) Înapoi!
B) Înainte!
C) Opreşte!
Răspuns: C
12 "Galben" permite circulaţia trenurilor şi ordonă reducerea vitezei în vederea opririi la semnalul următor sau continuarea
[#74] mersului
dacă semnalul următor nu indică oprirea.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
13 Ce semnifică culoarea roşu în legătură cu circulaţia trenurilor la semnalizarea cu două trepte de viteză?
[#4474]
A) Ordonă oprirea la semnalul următor
B) Ordonă oprirea
C) Permite trecerea cu viteză redusă
Răspuns: B
14 În mod excepţional, în caz de pericol, semnalele de oprire, atât pentru circulaţie, cât şi pentru manevră se pot da de
[#3651] oricine
şi cu orice obiect, sau numai cu mâna.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
15 Care este semnalul "PERICOL" dat cu fluierul, claxonul sau trompeta locomotivei?
[#62]
A) un sunet scurt, unul lung şi unul scurt;
B) două sunete scurte;
C) trei sunete scurte, repetate;
Răspuns: C
16 Trenurile de serviciu puse în circulaţie pentru restabilirea circulaţiei trenurilor, vor circula peste orice rang.
[#567]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
17 Fiecare tren trebuie să poarte un număr şi să circule după un mers dinainte stabilit
[#3769]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
18 Capătul X al unei staţii de CF, este considerat:
[#525]
A) Capătul staţiei dinspre nordul geografic
B) Capătul staţiei opus direcţiei spre Bucureşti
C) Capătul staţiei spre Bucureşti
Răspuns: C
19 Liniile curente simple, duble sau multiple se numerotează, astfel:
[#530]
A) Cu litere mici în ordine alfabetica;
B) Cu litere mari în ordine alfabetică;
C) Cu cifre romane;
Răspuns: C

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 2/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

20 Cum se numerotează liniile de garare ale unei staţii de căi ferate?


[#85]
A) cu cifre atribuite succesiv, începând cu linia cea mai îndepărtată de clădirea staţiei, pentru liniile directe cifrele aparţinând
alfabetului roman iar pentru restul liniilor cu cifre arabe;
B) cu cifre atribuite succesiv, începând cu linia cea mai indepărtată de clădirea staţiei, pentru liniile directe cifrele aparţinând
alfabetului arab iar pentru restul liniilor cu cifre romane;
C) cu cifre atribuite succesiv, începând cu linia cea mai apropiată de clădirea staţiei, pentru liniile directe cifrele aparţinând
alfabetului roman iar pentru restul liniilor cu cifre arabe;
Răspuns: C
21 Personalul operatorului de transport feroviar calculează şi înscrie în arătarea vagoanelor trenului, certificând sub
[#9527] semnătură
următoarele:
A) Masa necesară de frânat automat şi de menţinere pe loc cu frâne de mână;
B) Numărul trenului şi seria locomotivei;
C) Lungimea secţiei;
Răspuns: A
22 Arătarea vagoanelor trenului se completează cu:
[#9538]
A) toate datele cerute de formular, prin calchiere, fără ştersături şi corecturi;
B) toate datele de pe vagoane;
C) seria şi numărul locomotivei;
Răspuns: A
23 În planul de manevră se menţionează:
[#9534]
A) procentul de masă frânată la manevră;
B) procentul de frânare în circulaţie;
C) procentul de frânare din livret;
Răspuns: A
24 Formularul "Nota de frâne" se întocmeşte de către:
[#9529]
A) Revizorul tehnic de vagoane, iar în staţia fără revizor tehnic de vagoane, de către un agent din ordinul IDM;
B) Numai de către revizorul tehnic de vagoane;
C) Revizorul tehnic de vagoane, iar în staţia fără revizor tehnic de vagoane, de către un agent autorizat să execute proba
frânei aparţinând operatorului de transport feroviar;
Răspuns: C
25 Foaia de parcurs a locomotivei se completează şi se manipulează după caz, de către:
[#9492]
A) IDM, şeful de tren, mecanicul de locomotivă, revizorul tehnic de vagoane, alt agent autorizat din dispoziţia IDM sau
agentul postului de control;
B) Şeful de staţie, şeful de tren, mecanicul de locomotivă, revizorul tehnic de vagoane, alt agent autorizat din dispoziţia IDM
sau agentul postului de control;
C) IDM, şeful reviziei de vagoane, revizorul tehnic de vagoane, alt agent autorizat din dispoziţia IDM sau agentul postului de
control;
Răspuns: A
26 În staţiile cu platforma în declivitate mai mare de 15 ‰ sau cu panta de la macaz spre linia curentă mai mare de 15 ‰ în
[#9687] sensul
manevrei, manevra se execută cu locomotiva aşezată înspre pantă.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
27 Ce este frânarea manuală şi frânarea mixtă din cadrul sistemelor de frânare utilizate la manevră?
[#21488]
A) Frânarea manuală, folosindu-se frâne de mână si saboţi de mână: frânarea mixtă, folosindu-se frâne de mână şi frâne
automate, când nu se asigură procentul de masă frânată cu frânele automate.
B) Frânarea manuală, folosindu-se saboţi de mână: frânarea mixtă, folosindu-se frâne de mână şi frâne automate, când nu se
asigură procentul de masă frânată cu frânele de mana.
C) Frânarea manuală, folosindu-se frâne de mână: frânarea mixtă, folosindu-se frâne de mână şi frâne automate, când nu se
asigură procentul de masă frânată cu frânele active de mână.
Răspuns: C
28 Vagonul cu litera de serie R şi numărul de serie 3, este un vagon platformă pe boghiuri de tip obişnuit cu pereţii înalţi.
[#21505]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 3/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

29 Manevra vagoanelor cu încărcătura aşezată numai pe o parte - frontal sau longitudinal - se execută cu viteza de cel mult
[#9670] 5
km/h, numai prin tragere şi împingere fără a se depăşi aparatele de cale extreme ale staţiei, iar mecanicul va fi
încunoştinţat despre aceasta prin ordin de circulaţie.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
30 Semnalele optice şi acustice pentru efectuarea manevrei se dau:
[#1910]
A) de către personalul de manevră din proprie iniţiativă până la perceperea şi executarea lor.
B) numai de către conducătorul manevrei, cu instrumente portative, astfel încât personalul de locomotivă să le perceapă în
mod neîndoielnic, dacă nu este dotat cu radiotelefon.
C) de către conducătorul manevrei, cu instrumente portative, direct sau prin retransmitere de către personalul din partida de
manevră, astfel încât personalul de locomotivă să le perceapă în mod neîndoielnic, chiar dacă este dotat cu radiotelefon.
Răspuns: C
31 In ce consta revizuirea macazurilor dintr-un parcurs, precum şi a macazurilor şi saboţilor de deraiere care acoperă un
[#21507] parcurs?

A) Constă în verificarea la faţa locului următoarelor: dacă macazurile şi saboţii de deraiere au fost manipulate/manipulaţi in
poziţie corespunzătoare parcursului de primire şi dacă pentru fiecare macaz acul este lipit de contraac şi macazul este
zăvorât;
B) Constă în verificarea vizuală a următoarelor: dacă macazurile şi saboţii de deraiere au fost manipulate/manipulaţi în
poziţie corespunzătoare parcursului şi dacă pentru fiecare macaz acul este lipit de contraac şi macazul este în buna stare de
funcţionare;
C) Constă în verificarea vizuală a următoarelor: dacă macazurile şi saboţii de deraiere au fost manipulate/manipulaţi în
poziţie corespunzătoare parcursului şi dacă pentru fiecare macaz acul este lipit de contraac şi macazul este asigurat;
Răspuns: C
32 Ce trebuie să constate personalul la verificarea stării de funcţionare a instalaţiilor SCB?
[#21512]
A) Dacă toate sigiliile de control prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei respective sunt intacte; existenţa
barelor de acţionare conexiune tracţiune ale macazului, precum şi a ciocului de la încuietoarea macazului;
B) Dacă toate sigiliile de control prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei respective sunt intacte; existenţa şi
integritatea barelor de acţionare conexiune tracţiune ale macazului, precum şi a cheilor de la încuietoarea macazului;
C) Dacă toate sigiliile de control prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei respective sunt intacte; existenţa şi
integritatea barelor de acţionare conexiune tracţiune ale macazului, precum şi a ciocului de la încuietoarea macazului;
Răspuns: C
33 Cum se verifica de către agentul care le manipulează macazurile necentralizate atacate pe la vârf, care intra in parcursul
[#21760] de
manevra?
A) Se verifica la fata locului, pentru a se convinge ca vârful acului este lipit de contraac, ca este zăvorât si contragreutatea a
efectuat cursa completa; de asemenea se verifica si saboţii de deraiere care intra in parcursul respectiv.
B) Se verifica prin indicaţia data de felinarul macazului, pentru a se convinge ca este zăvorât si contragreutatea a efectuat
cursa completa; de asemenea se verifica si saboţii de deraiere care intra in parcursul respectiv.
C) Se verifica la fata locului, pentru a se convinge ca acul este lipit de contraac pe toata distanta macazului, ca este zăvorât si
contragreutatea a efectuat cursa completa; de asemenea se verifica si saboţii de deraiere care intra in parcursul respectiv
Răspuns: A
34 La verificarea stării de funcţionare a aparatelor de cale de către acari, revizori de ace sau IDM se urmăreşte dacă:
[#9698]
A) Nu au fisuri sau rupturi la barele de conexiune-tracţiune;
B) Acestea funcţionează corespunzător, verificându-se vizual si sa nu prezinte unul din defectele menţionate in instrucţii si
reglementari;
C) Sunt curăţate corespunzător;
Răspuns: B
35 De către cine se poate face ruperea sigiliilor de la instalaţiile SCB, TC şi/sau IFTE?
[#2509]
A) Personalul care asigură întreţinerea şi repararea instalaţiilor; personalul sau alţi agenţi autorizaţi pentru manipularea
instalaţiilor - numai în cazurile şi pentru sigiliile prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei.
B) Personalul care asigură întreţinerea şi repararea instalaţiilor; personalul care manipulează instalaţiile - numai în cazurile şi
pentru sigiliile prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei.
C) Personalul care asigură întreţinerea şi repararea instalaţiilor; personalul gestionarului infrastructurii feroviare autorizat
pentru manipularea instalaţiilor - numai în cazurile şi pentru sigiliile prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiei.
Răspuns: B
36 În cazul locomotivelor diesel hidraulice, la semnalul "înainte" se deplasează spre partea unde se află motorul diesel, iar la
[#692] semnalul
"înapoi" în sensul invers.
A) Adevărat
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 4/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
37 Semnalul "ÎNAINTE!" se dă:
[#9830]
A) Ziua - se mişcă steguleţul galben în arc de cerc, jos, înaintea corpului şi în acelaşi timp se dau trei sunete lungi cu fluierul
de mână Noaptea - se mişcă lanterna cu lumină albă în arc de cerc, jos înaintea corpului şi în acelaşi timp se dau trei sunete
lungi cu fluierul de mână
B) Ziua - se mişcă steguleţul galben în arc de cerc jos, înaintea corpului şi în acelaşi timp se dă un sunet lung cu fluierul de
mână Noaptea - se mişcă lanterna cu lumină albă în arc de cerc jos, înaintea corpului şi în acelaşi timp se dă un sunet lung cu
fluierul de mână
C) Ziua - se mişcă steguleţul galben în arc de cerc deasupra capului şi în acelaşi timp se dă un sunet lung cu fluierul de mână
Noaptea - se mişcă lanterna cu lumină albă în arc de cerc deasupra capului şi în acelaşi timp se dă un sunet lung cu fluierul de
mână
Răspuns: C
38 Care este indicaţia dată de felinarul de macaz când macazul este în poziţia de abatere la stânga, şi este atacat pe la vârf
[#2514] atât
ziua cât şi noaptea?

A) B) C)
Răspuns: A
39 Indicaţia dată de semnalul mecanic de manevră"Manevra permisă în zona acoperită de semnal", este:
[#9760]
A) Ziua - paleta văzută cu faţa albastră spre tren. Noaptea - o unitate luminoasă de culoare albastră, spre convoiul de
manevră.
B) Ziua - paleta văzută înclinată la 45 de grade. Noaptea - o unitate luminoasă de culoare verde, spre convoiul de manevră.
C) Ziua - paleta văzută pe muchie. Noaptea - o unitate luminoasă de culoare alb-lunar, spre convoiul de manevră.
Răspuns: C
40 Cum se dă semnalul "pornirea" trenului de către şeful de tren în halte comerciale şi puncte de oprire în linie curentă atât
[#2372] ziua
cât şi noaptea?

A) B) C)
Răspuns: A
41 La legarea vagoanelor din trenurile de marfă, cupla în funcţiune a aparatului de tracţiune trebuie să fie strânsă cu încă
[#9523] una
sau două rotaţii după atingerea discurilor tampoanelor.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
42 Legarea şi dezlegarea vagoanelor între ele, în/din trenuri, se face de către agenţii operatorilor de transport feroviar.
[#340]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
43 La legarea vagoanelor din trenurile de călători:
[#338]
A) Cupla rămasă liberă se va pune în cârligul de tracţiune;
B) Cupla rămasă liberă se va scurta prin înşurubare completă, cu excepţia cuplei de la vagonul de semnal care va fi pusă în
cârligul de repaus;
C) Cupla în funcţiune a aparatului de tracţiune trebuie să fie strânsă cu încă 1-2 rotaţii după atingerea discurilor tampoanelor;
Răspuns: C
44 Cum se procedează la legarea vagoanelor de călători transpuse, înzestrate cu cuplă cu şurub, de alte vehicule de cale
[#9528] ferată
prevăzute cu astfel de cuple?
A) Se fac active ambele cuple;
B) Se strânge complet şurubul;
C) Se face activă doar cupla vagonului transpus;
Răspuns: A
45 Înainte de dezlegarea locomotivei de la tren, mecanicul va da semnalul "Strânge frâna" cu fluierul locomotivei, atât la
[#1929] trenurile de călători, cât şi la trenurile de marfă.
A) Adevărat
B) Fals
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 Răspuns: A (adevărat) 5/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

Răspuns: A (adevărat)
46 Verificarea condiţiilor tehnice ale vagoanelor la introducerea lor în trenuri se face de către revizorul tehnic de vagoane
[#13221] în
cadrul operaţiilor de revizie tehnică la compunere.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
47 Pentru vagoanele pe boghiuri repartizarea încărcăturii trebuie să se facă astfel încât să nu fie depăşit raportul de 3 la 1
[#1950] între
sarcinile pe osie, fără a depăşi sarcina maximă pe osie.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
48 Este permisă introducerea în trenuri a vagoanelor care au fost deraiate, accidentate sau defecte?
[#13104]
A) Da, cu avizul scris al revizorului tehnic de vagoane;
B) Nu, la indicaţiile magazinerului de tranzit;
C) Da, cu aprobarea şefului de manevră;
Răspuns: A
49 Panoul portocaliu care se referă la reziduurile mărfurilor periculoase transportate, trebuie să fie îndepărtat sau acoperit.
[#360]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
50 Când transportul depăşeşte gabaritul de liberă trecere, pe tabla de însemnări a vagonului şi pe încărcătură, angajaţii
[#1943] operatorului
feroviar din staţiile de încărcare vor aplica o etichetă cu inscripţia: "Atenţie, gabaritul de liberă trecere
depăşit!"
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
51 În trenurile de marfă, vagoanele cu diferenţe de înălţime între centrele tampoanelor învecinate, mai mari de 100 mm se
[#21823] aranjează:

A) la urma trenului
B) intercalate în compunerea trenului.
C) după locomotivă.
Răspuns: B
52 Cate vehicule feroviare se admite la trenurile de marfă, după vagonul de semnal?
[#22229]
A) Se poate ataşa un singur vehicul feroviar cu cel mult 8 osii sau două vehicule feroviare legate între ele prin încărcătură
comună sau prin bare de prelungire, însă cel mult 10 osii, care nu corespund condiţiilor tehnice ca să poată circula în corpul
trenului.
B) Se poate ataşa un singur vehicul feroviar cu cel mult 6 osii sau două vehicule feroviare legate între ele prin încărcătură
comună sau prin bare de prelungire, însă cel mult 8 osii, care nu corespund condiţiilor tehnice ca să poată circula în corpul
trenului
C) Se poate ataşa un singur vehicul feroviar cu cel mult 8 osii sau două vehicule feroviare legate între ele prin încărcătură
comună sau prin bare de prelungire, însă cel mult 12 osii, care nu corespund condiţiilor tehnice ca să poată circula în corpul
trenului.
Răspuns: B
53 Ce nu trebuie să se găsească in trenurile de marfă?
[#22228]
A) Grupuri de vagoane numai cu conductă de trecere, cu un număr total de osii mai mare de: 12 osii, imediat după
locomotivă şi între două vagoane cu frână automată activă - pentru trenurile de marfă, indiferent de rangul în care sunt
prevăzute să circule;
B) Grupuri de vagoane numai cu conductă de trecere, cu un număr total de osii mai mare de: 12 osii, imediat după
locomotivă şi între patru vagoane cu frână automată activă - pentru trenurile de marfă, indiferent de rangul în care sunt
prevăzute să circule;
C) Grupuri de vagoane numai cu conductă de trecere, cu un număr total de osii mai mare de: 10 osii, imediat după locomotivă
şi între două vagoane cu frână automată activă - pentru trenurile de marfă, indiferent de rangul în care sunt prevăzute să
circule;
Răspuns: A
54 La compunerea trenurilor convoaie, care circulă în complexe feroviare, se aplică regulile generale de la compunerea
[#10113] trenurilor,
asigurându-se repartizarea cât mai uniformă a frânelor automate şi de mână din convoi, ultimul vagon din
tren având frână automată activă.

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 6/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
55 În trenurile de marfă nu trebuie să se găsească grupuri de vagoane numai cu conductă de trecere, cu un număr total de
[#21821] osiimai mare de:
A) 4 osii, înaintea ultimelor trei vagoane din tren care trebuie să aibă frâne automate active – pentru trenurile de marfă care
sunt prevăzute să circule într-un rang, altul decât rangul VII;
B) 4 osii, înaintea vagonului de semnal – pentru trenurile de marfă care sunt prevăzute să circule în rangul VII, numai dacă
locomotive este dotata cu saboţi de mână, pentru asigurarea vagoanelor contra fugirii.
C) 4 osii, înaintea ultimului vagon din tren care nu trebuie să aibă frâna automata activă – pentru trenurile de marfă care sunt
prevăzute să circule într-un rang, altul decât rangul VII;
Răspuns: A
56 Calculul lungimii trenului se face în metri, pe baza:
[#10215]
A) Se ia câte 10 m pentru fiecare osie a fiecărui vehicol.
B) Datelor şablonate pe vehiculele din tren, la care se adaugă şi lungimea locomotivelor care remorcă trenul.
C) Datelor şablonate pe vehiculele din tren, la care nu se adaugă şi lungimea locomotivelor care remorcă trenul.
Răspuns: B
57 După terminarea operaţiilor de compunere a unui tren, acesta se acoperă în ambele capete cu:
[#10178]
A) Discuri roşii şi se pune la dispoziţia personalului de vagoane pentru efectuarea reviziei tehnice şi a probei de frână, în
vederea expedierii.
B) Nu se acoperă şi se aşteaptă personalului de vagoane, pentru punere la dispoziţie şi efectuarea reviziei tehnice, a probei
de frână, în vederea expedierii.
C) Balize avertizoare.
Răspuns: A
58 Dacă la finele trenului lipseşte discul reflectorizant, iar cupla nu este aplicată în cârligul de tracţiune:
[#10198]
A) trenul va fi oprit, considerându-se că nu este întreg.
B) trenul va fi oprit, considerându-se că este întreg.
C) trenul nu va fi oprit, considerându-se că este întreg.
Răspuns: A
59 Amplasarea, iluminarea, şi depozitarea discurilor roşii se face de către:
[#10213]
A) Prsonalul administratorului infrastructurii feroviare publice.
B) Personalul operatorului de transport feroviar care scrie trenul.
C) Personalul operatorului de transport feroviar care compune trenul şi se stabileşte în PTE.
Răspuns: C
60 Masa încărcăturii vagoanelor de călători, care au indicat numărul de locuri şi circulă cu viteze maxime de 140 km/h, se
[#10205] stabileşte
astfel:
A) La vagoanele de călători şi de dormit 1 tonă de fiecare vagon.
B) Indiferent de numărul osiilor, masa încărcăturii se stabileşte luând câte 100 kg pentru fiecare loc din vagon.
C) La vagoanele de călători şi de dormit 1tonă de fiecare osie.
Răspuns: B
61 Verificarea funcţionării frânelor de mână folosite pentru asigurarea vagoanelor se face:
[#9632]
A) Înainte de descărcarea aerului din instalaţia de frână automată a vagonului;
B) După dezlegarea locomotivei;
C) Înainte de dezlegarea locomotivei;
Răspuns: C
62 Asigurarea trenurilor sau a grupurilor de vagoane care staţionează pe linii cu declivitate mai mică de 2 la mie se face
[#9611] prin
strângerea frânelor de mână necesare menţinerii pe loc.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
63 Asigurarea trenurilor si a grupurilor de vagoane se face înainte sau dupa dezlegarea locomotivei?
[#10506]
A) Înainte de dezlegarea locomotivei.
B) Dupa caz, după cum dispune mecanicul.
C) Dupa dezlegarea locomotivei.
Răspuns: A

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 7/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

64 Cui revine răspunderea pentru strângerea frânelor de mână şi/sau aplicarea saboţilor de mână în vederea asigurării
[#2532] vehiculelor feroviare contra fugirii?
A) pe LFI cu acces la liniile administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare, personalului care efectuează manevra.
După terminarea operaţiunilor de manevră, de asigurarea vagoanelor răspunde personalul operatorului economic utilizator al
LFI respective.
B) pe LFI cu acces la liniile administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare, personalului care efectuează manevra.
După terminarea operaţiunilor de manevră, de asigurarea vagoanelor răspunde personalul operatorului de manevră feroviară
utilizator al LFI respective.
C) pe LFI cu acces la liniile gestionarului infrastructurii feroviare, personalului care efectuează manevra. După terminarea
operaţiunilor de manevră, de asigurarea vagoanelor răspunde personalul operatorului economic utilizator al LFI respective.
Răspuns: A
65 Vagoanele aflate la încărcare-descărcare se asigură contra fugirii prin:
[#10534]
A) Cu saboţi de mână aşezaţi la roţile osiilor extreme ale primului şi ultimului vagon de pe linia respectivă;
B) Strângerea tuturor frânelor de mână în bună stare de funcţionare;
C) Strângerea tuturor frânelor de mână în bună stare de funcţionare şi cu saboţi de mână aşezaţi la roţile osiilor extreme ale
primului şi ultimului vagon de pe linia respectivă;
Răspuns: C
66 Frâna de mână se consideră defectă atunci când:
[#10676]
A) Realizează strângerea tuturor saboţilor pe toate roţile vehiculului feroviar;
B) Realizează strângerea tuturor saboţilor pe primele roţi ale vehiculului feroviar;
C) Nu realizează strângerea tuturor saboţilor pe toate roţile vehiculului feroviar sau boghiului, în funcţie de tipul constructiv
al timoneriei frânei vagonului;
Răspuns: C
67 Care din următoarele sistemele de franare se utilizează la manevră?
[#2539]
A) Frânarea hidrodinamică, folosindu-se apa;
B) Frânarea aerospaţială, folosindu-se aerul;
C) Frânarea manuală, folosindu-se frâne de mână;
Răspuns: C
68 Starea tehnică a frânelor de mână se verifică de către revizorii tehnici de vagoane în cadrul reviziei tehnice la compunere
[#2535] a
trenului.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
69 Strângerea şi slăbirea frânelor de mână se verifică de către revizorii tehnici de vagoane la efectuarea probei de
[#9659] continuitate.

A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
70 În cazul în care se foloseşte frânarea mixtă, conducătorul manevrei trebuie să verifice funcţionarea frânelor automate
[#14349] ale
vagoanelor cu care se realizează procentul de masă frânată la mână.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
71 Strângerea şi slăbirea frânelor de mână necesare menţinerii trenului pe loc se verifică de către agenţii de tren cu atribuţii
[#7292] în
manipularea acestora
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
72 Se interzice utilizarea saboţilor de mână care au talpa încovoiată, strâmbă, îndoită sau ruptă.
[#13240]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
73 Se interzice utilizarea saboţilor de mână care nu corespund tipului de şină sau care prezintă următorul defect:
[#10689]
A) Limba ruptă sau slăbită din nituri;
B) Nu au greutatea prevăzută în PTE;
C) Vopsea degradată;

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 Răspuns:8/15
A
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

Răspuns: A
74 Starea tehnică a frânelor de mână necesare menţinerii trenului pe loc se verifică de către agenţii de tren cu atribuţii în
[#7291] manipularea
acestora
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
75 Subunităţile de întreţinere a căii stabilesc tipul de sabot de mână corespunzător liniilor din staţie pe care pot fi oprite
[#2541] vagoanele
la manevră; liniile şi tipul de sabot astfel stabilite se menţionează în actele normative.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
76 După predarea garniturii de tren în staţiile de destinaţie către personalul de vagoane uşile de acces în vagoane:
[#10764]
A) Se vor încuia cu orice cheie si se sigilează;
B) Se vor încuia cu cheia pătrată;
C) Se vor sigila si se vor păzi;
Răspuns: B
77 Cât timp răspunde personalul de tren pentru pagubele produse la vagoane?
[#10763]
A) Din momentul primirii până în momentul sosirii trenului din staţia de destinaţie;
B) Din momentul primirii până la momentul predării acestora;
C) Din momentul primirii până în momentul plecării trenului din staţia de plecare;
Răspuns: B
78 Personalul de tren va supraveghea în timpul parcursului dotările din interiorul vagoanelor, acţionând pentru depistarea
[#21851] persoanelor
care au provocat pagube şi aplicarea măsurilor legale pentru astfel de situaţii.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
79 Operaţiunile de predare-primire se efectuează în următorul mod:
[#10767]
A) Sunt verificate în comun de către predător şi primitor, din punct de vedere al existenţei, integrităţii şi funcţionalităţii,
obiectele de inventar şi părţile componente ale vagoanelor;
B) Se completează formularul "Notă de primire"; C) Se constată eventualele lipsuri;
Răspuns: A
80 Modul de constatare, avizare şi confirmare a lipsurilor şi degradărilor la vagoanele de călători, se stabileşte:
[#21853]
A) de administratorul infrastructurii feroviare in colaborare cu operatorul de transport feroviar care efectuează transportul
prin reglementări specifice proprii.
B) de operatorul de transport feroviar care efectuează transportul prin reglementări specifice proprii.
C) prin instructiunile pentru predarea-primirea vagoanelor şi modul de recuperare a lipsurilor şi degradărilor constatate la
acestea.
Răspuns: B
81 Tara vagonului de calatori este înscrisă pe fiecare vagon şi este exprimată în:
[#11642]
A) tone;
B) kilograme;
C) metri;
Răspuns: A
82 Lungimea vagonului este inscripţionată pe partea laterală a fiecărui vagon.
[#11635]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
83 Numerele sigiliilor aplicate vagoanelor de călători şi bagaje neînsoţite se vor menţiona pe formularul:
[#10766]
A) "Proces-verbal de contravenţie";
B) "Proces-verbal de predare-primire";
C) "Scrisoarea de trasură";
Răspuns: B
84 Cifra de autocontrol a marcajului în cifre este ultima cifră din seria de 10 cifre, care formează numărul vagonului.
[#11659]

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 9/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
85 Cifra de autocontrol permite:
[#10781]
A) Stabilirea vitezei de circulaţie;
B) Stabilirea rangului trenului;
C) Tratarea cu ajutorul calculatorului electronic a problemelor specifice de exploatare;
Răspuns: C
86 Nota de predare pentru vagoanele de călători se întocmeşte pentru:
[#10804]
A) Fiecare vagon.
B) Întreaga garnitură a trenului.
C) Pentru vagoane de acelasi tip.
Răspuns: B
87 Cum se numeşte formularul de predare a vagoanelor de călători?
[#10795]
A) Notă de frână;
B) Notă de predare;
C) Arătarea vagoanelor;
Răspuns: B
88 De câte feluri sunt "notificările"?
[#10797]
A) Notificări albe şi notificări albe cu dungă roşie;
B) Notificări albe, şi notificări roşii cu dungă albă;
C) Notificări albe şi notificări roşii;
Răspuns: A
89 Notificările albe se întocmesc pentru lipsurile sau degradările la vagoane care:
[#10798]
A) Nu pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii;
B) Pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii;
C) Nu pun în pericol sănătatea călătorilor;
Răspuns: A
90 Pe notificările albe se înscriu următoarele:
[#10808]
A) Seria şi numărul vagonului, natura şi valoarea lipsurilor şi degradărilor, cauzele care le-au provocat şi personalul vinovat;
B) Seria şi numărul vagonului, natura şi valoarea lipsurilor şi degradărilor care pun în pericol siguranţa circulaţiei;
C) Numărul trenului, natura şi valoarea lipsurilor şi degradărilor, cauzele care le-au provocat şi personalul vinovat;
Răspuns: A
91 Predarea-primirea expediţiilor se va efectua în cadrul programului de lucru al operatorului de transport feroviar, în locul
[#369] şi
în condiţiile stabilite prin comandă sau prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar şi clienţi.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
92 Mijloacele de transport încărcate trebuie să fie predate de expeditor operatorului de transport feroviar cu uşile, clapele
[#370] sau
gurile de golire închise, părţile mobile şi rechizitele montate.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
93 Marfa încărcată nu trebuie să se sprijine de pereţi sau de borduri, cu excepţia unitaţilor stivuite.
[#13248]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
94 Pentru expediţiile însoţite nu este obligatorie sigilarea.
[#367]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
95 Predarea-primirea expediţiilor se va efectua:
[#1960]
A) în cadrul programului de lucru al operatorului de transport feroviar, în locul şi în condiţiile stabilite prin comandă sau
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 10/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar şi clienţi.


B) permanent şi în condiţiile stabilite prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar şi clienţi;
C) în cadrul programului de lucru al operatorului de transport feroviar şi în condiţiile stabilite prin comandă;
Răspuns: A
96 Masa frânată cu frâna de mână manevrabilă de pe platformă nu se inscripţionează pe vagoanele de marfă.
[#11720]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
97 Cifra de autocontrol la vagoanele de marfă este:
[#10904]
A) Ultima cifra din cele 10 si se utilizează la stabilirea vitezei de circulaţie.
B) Ultima cifra din cele 12 si se utilizează la tratarea cu ajutorul calculatorului electronic a problemelor de exploatare.
C) Ultima cifra din cele 14 si se utilizează la stabilirea rangului trenului.
Răspuns: B
98 Literele GP inscripţionate pe vagon, semnifică:
[#10905]
A) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim marfă;
B) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim persoane-rapid;
C) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim marfă-persoane;
Răspuns: C
99 Inscripţia GPR de pe vagon, semnifică:
[#13250]
A) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim persoane-rapid;
B) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim marfă-persoane;
C) Vagonul este înzestrat cu schimbător de regim marfă-persoane-rapid;
Răspuns: C
100 Capacitatea maximă de încărcare a unui vagon este inscripţionată pe peteţii laterali în funcţie de:
[#11702]
A) Felul mărfii;
B) Regimul de circulaţie şi categoria liniei pe care circulă;
C) Operatorul de transport feroviar în parcul căruia este înmatriculat vagonul;
Răspuns: B
101 De cate feluri sunt "notificările"si care sunt?
[#10908]
A) De trei feluri: albe, roşii si roşii cu dunga albă;
B) De doua feluri: notificări albe si notificări albe cu dunga roşie;
C) De doua feluri: notificări albe si notificări roşii;
Răspuns: B
102 Notificările albe se întocmesc în:
[#10942]
A) Două exemplare.
B) Patru exemplare
C) Trei exemplare
Răspuns: C
103 Notificările albe se întocmesc pentru lipsurile sau degradările la vagoane care:
[#10915]
A) Pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii;
B) Pun în pericol integritatea mărfii;
C) Nu pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii.
Răspuns: C
104 Carnetele cu notificări şi filele acestora se vor utiliza:
[#10948]
A) Nu sunt numerotate;
B) Numai în ordinea alfabetică;
C) Numai în ordinea numerotării;
Răspuns: C
105 Notificările albe cu dungă roşie se întocmesc pentru lipsurile şi degradările la vagoane, care:
[#10922]
A) Pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii;
B) Nu pun în pericol siguranţa circulaţiei sau integritatea încărcăturii.
C) Pun în pericol siguranţa personalului însoţitor al transportului;

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 Răspuns:11/15
A
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

Răspuns: A
106 Câinii, pisicile şi animalele mici, purtate pe braţe, precum şi păsările mici în colivii, conform prevederilor normelor
[#21608] uniforme,
se pot transporta, fără plată, dacă nici un călător nu protestează.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
107 Comportarea necuviincioasă faţă de ceilalţi călători a persoanelor se tratează potrivit legii, de agenţii operatorului de
[#21629] transport
feroviar public de călători, respectiv de organele de poliţie.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
108 Sunt admişi la transport călătorii care:
[#11015]
A) posedă legitimaţii de călătorie valabile la trenul, ruta şi clasa alese pentru călătorie.
B) posedă legitimaţii de călătorie valabile pe ruta şi clasa alese pentru călătorie.
C) posedă legitimaţii de călătorie valabile la orice tren.
Răspuns: A
109 Nici o reducere acordată de operatorul de transport feroviar nu se mai poate aplica legitimaţiilor de călătorie care se
[#21623] bucură
deja de o reducere din tariful întreg.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
110 Operatorul de transport feroviar nu are dreptul să se asigure, pentru motive întemeiate şi în prezenţa călătorului, de
[#21613] natura
obiectelor introduse în vagoanele de călători sau în spaţiile acestuia.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
111 În afară de aceste menţiuni obligatorii, unele legitimaţii de călătorie mai pot conţine şi alte menţiuni ajutătoare în
[#21786] legătură
cu modul lor de utilizare, precum numele călătorului sau fotografia.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
112 Este interzisă cedarea legitimaţiilor de călătorie nominale altor persoane.
[#21779]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
113 Este interzisă cedarea legitimaţiilor de călătorie cu tarife reduse altor persoane care nu au dreptul la acestea.
[#21780]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
114 Legitimaţiile de călătorie sunt valabile de la data indicată de casier prin compostare, vizare sau înscriere pentru
[#21783] începerea
călătoriei.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
115 În cazul când se trece timpul 1, pe legitimaţia de călătorie, ca data de valabilitate, trenul la care este valabilă legitimaţia
[#21787] are
plecarea orele 00, 00 - 06, 01.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
116 Pentru întocmirea procesului verbal de contravenţie agentul constatator va solicita contravenientului:
[#11022]
A) actul de identitate: buletinul de identitate/ cartea de identitate; paşaportul.
B) certificatul de naştere
C) numele şi prenumele
Răspuns: A
117 Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-verbal de contravenţie:
[#11021]

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 12/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

A) sunt coborîţi în prima staţie de pe traseu.


B) se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu.
C) se predau organelor de control.
Răspuns: B
118 În tren sau în staţie nu se admit sau pot fi evacuate:
[#11023]
A) Persoanele care din motiv de boală pun în pericol sănătatea celorlalţi călători în cazul în care fac rezervare pentru întregul
compartiment.
B) Persoanele care din motiv de boală pun în pericol sănătatea celorlalţi călători.
C) Persoanele care posedă legitimaţie de călătorie.
Răspuns: B
119 În tren sau în staţie nu se admit sau pot fi evacuate:
[#11024]
A) Călătorii contravenienţi care pot fi legitimaţi.
B) Persoanele care insultă sau agresează agenţii OTF sau administratorului de infrastructură feroviară aflat în timpul
serviciului.
C) Persoanele care nu prezintă actul de identitate.
Răspuns: B
120 Un motiv pentru care se poate emite chitanţa diverse încasări, este:
[#11019]
A) minus de gestiune.
B) plus de gestiune.
C) sumele încasate în tren la emiterea legitimaţiei de călătorie.
Răspuns: B
121 Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tichetul de rezervare, în situaţii de forţă majoră.
[#21959]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
122 Termenul de executare a contractului de transport se prelungeşte, cu excepţia cazurilor imputabile operatorului de
[#18381] transport
feroviar, cu durata staţionării necesare pentru modificarea contractului de transport.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
123 Nu dau dreptul la întreruperea călătoriei următoarele legitimaţii de călătorie:
[#11029]
A) biletele eliberate în trafic internaţionale.
B) biletul eliberat în tren după tariful de taxare în tren.
C) permisele pentru călătoria pe calea ferată.
Răspuns: B
124 Tariful de transport se restituie în totalitate sau parţial şi când:
[#21967]
A) se efectuiază călătoria la clasa la care dă dreptul legitimaţia.
B) legitimaţia a fost utilizată într-o clasă de categorie inferioară.
C) călătorul solicită de bună voie, călătoria într-o clasă de categorie inferioară.
Răspuns: B
125 Condiţiile în care se acordă întreruperea călătoriei sunt stabilite prin:
[#21966]
A) regulamentul de transport pe căile ferate.
B) norme uniforme călători.
C) reglementări proprii ale operatorilor de transport feroviar.
Răspuns: C
126 Tariful de transport se restituie parţial
[#11038]
A) în cazuri de întreruperi de circulaţie, pierderea legăturilor sau îmbolnăviri în parcurs
B) În cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimaţia de călătorie nu mai circulă, sau în caz de forţă majoră
C) În cazul biletului dus-întors
Răspuns: A
127 Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tichetul de rezervare:
[#11036]
A) În cazul călătoriei cu trenul pe rută ocolită.
B) În cazul în care călătorul a pierdut trenul.
C) În cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimaţia
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 de călătorie nu mai circulă, sau în caz de forţă majoră 13/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

C) În cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimaţia de călătorie nu mai circulă, sau în caz de forţă majoră
Răspuns: C
128 In cazul apariţiei unei întârzieri la trenul pe care îl deserveşte, partida de tren este obligată să:
[#11034]
A) informeze şefii staţiilor din parcurs;
B) informeze mecanicul de locomotivă prin staţia RTF;
C) informeze călătorii cu privire la durata întârzierii, respectiv cauzele care au condus la întârziere.
Răspuns: C
129 Trenurile suplimentare de călători circulă:
[#11046]
A) circulă după un mers stabilit după punerea lor în circulaţie.
B) după mersuri întocmite cu ocazia punerii lor în circulaţie sau în condiţiile de circulaţie ale unor trenuri prevăzute în
livretele cu mersul trenurilor, stabilite prin dispoziţiile de punere în circulaţie a acestora.
C) conform mersurilor prevăzute în livretele cu mersul trenurilor, stabilite prin dispoziţiile conducerii staţiilor vecine sectiei
pe care circulă acestea.
Răspuns: B
130 Anularea circulaţiei trenurilor prevăzute în graficul de circulaţie se face de către:
[#11041]
A) administratorul infrastructurii feroviare prin dispoziţia verbală a şefului de tren, cu respectarea reglementărilor specifice
în vigoare.
B) administratorul infrastructurii feroviare din ordinul IDM, la solicitarea verbală a şefului de tren.
C) administratorul infrastructurii feroviare prin dispoziţie scrisă a operatorului de circulaţie, cu respectarea reglementărilor
specifice în vigoare.
Răspuns: C
131 Personalul de tren trebuie să fie dotat cu:
[#11052]
A) carnet de activitate.
B) registrul activităţii de casă, pentru legitimaţiile de călătorie emise în tren.
C) convolut cu foaia de parcurs a locomotivei.
Răspuns: A
132 Carnetele cu bilete de călătorie eliberate în tren care se repartizează personalului de tren:
[#11069]
A) se ştampilează filă cu filă cu ştampila dreptunghiulară a unităţii şi se înscriu de personalul de tren în carnetele de
activitate.
B) se ştampilează filă cu filă cu ştampila dreptunghiulară a unităţii şi se înscriu de casier în carnetele de activitate ale acestui
personal.
C) se ştampilează filă cu filă cu ştampila dreptunghiulară a unităţii şi se înscriu de instructor în evidenţa de activitate ale
acestui personal.
Răspuns: B
133 Duplicatul scrisorii de trăsură se înmânează predătorului după achitarea tarifelor de transport.
[#18395]
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: A (adevărat)
134 Bagajele uitate în tren şi găsite de personalul care deserveşte aceste trenuri:
[#11062]
A) vor fi predate mecanicului de locomotivă.
B) nu vor fi predate.
C) vor fi predate cu raport de eveniment personalului desemnat în acest sens de conducerea staţiei.
Răspuns: C
135 Predarea-primirea vagoanelor la şi de la trenurile directe de marfă însoţite de şef de tren se face cu semnătură pe
[#18382] Arătarea
vagoanelor, care se întocmeşte de regulă în:
A) 3 exemplare
B) 2 exemplare
C) 1 exemplar
Răspuns: A
136 În ordinul de circulaţie întocmit pentru trenurile de călători se înscriu toate condiţiile de circulaţie care trebuie aduse la
[#11105] cunoştinţamecanicului:
A) până la prima staţie în care trenul are oprire, conform mersului.
B) până la staţia cap de sectie, conform mersului.
C) până la prima staţie din parcurs.
Răspuns: A
http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 14/15
11.09.2017 training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608

137 Activităţi prestate de personalul de tren care nu se regăsesc menţionate în carnetul de activitate sunt:
[#11112]
A) participări la şcoala personalului.
B) prezentări la examinarea psihologică şi medicală care se efectuează pe bază de delegaţie.
C) participări la analize SC.
Răspuns: B
138 Pentru trenurile cu şef de tren oprite în linie curentă, ordinul de circulaţie se întocmeşte şi se înmânează, atunci când
[#11071] este
cazul, de către:
A) Şeful de tren.
B) Un agent autorizat al staţiei.
C) IDM.
Răspuns: A
139 Înmânarea ordinului de circulaţie se face astfel:
[#11070]
A) După semnarea de către primitor a duplicatului - exemplar care rămâne la carnet
B) După semnarea de către primitor a duplicatului - exemplar care se înmânează mecanicului.
C) După semnarea de către primitor a unicatului - exemplar care rămâne la carnet.
Răspuns: A
140 Evidenta activităţii lunare a personalului de tren reprezintă documentul primar pe baza căruia se stabilesc:
[#11107]
A) gestiunea şi activitatea comercială a personalului de tren.
B) drepturile salariale lunare pentru biletele de taxare în tren eliberate.
C) drepturile salariale lunare în funcţie de prestaţia efectuată.
Răspuns: C
141 În cadrul lucrărilor pregătitoare ale probei complete agenţii autorizaţi, verifică la toate vehiculele feroviare remorcate
[#14334] din
tren, dacă toate robinetele frontale de aer de la semiacuplările de aer cuplate sunt deschise, inclusiv a celui de la
ultimul vehicul feroviar din tren.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
142 Proba completă constă din verificarea funcţionării numai a frânelor automate la toate vehiculele feroviare remorcate din
[#14338] compunerea
unui tren.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)
143 Pentru efectuarea probelor de frână, de către personalul de tren acesta trebuie să fie:
[#11745]
A) supravegheat de RTV şi mecanicul de locomotivă
B) autorizat în funcţie şi autorizat pentru efectuarea probelor de frână
C) autorizat numai în funcţie
Răspuns: B
144 În cadrul lucrărilor pregătitoare ale probei complete, revizorii tehnici de vagoane, respectiv agenţii autorizaţi, verifică la
[#11129] toate
vehiculele feroviare remorcate din tren, dacă:
A) toate semiacuplările de aer să fie aşezate în suportul de repaus.
B) toate semiacuplările de aer sunt cuplate regulamentar, pe un singur rând, iar cele rămase libere să fie aşezate în suportul
de repaus.
C) toate semiacuplările de aer sunt cuplate regulamentar, pe ambele rânduri iar cele de la ultimul vagon să fie aşezate în
suportul de repaus.
Răspuns: B
145 În cadrul lucrărilor pregătitoare ale probei complete, respectiv agenţii autorizaţi, verifică la toate vehiculele feroviare
[#14340] remorcatedin tren, dacă toate frânele de mână sunt slăbite, cu excepţia celor ale trenurilor care staţionează pe linii cu o
declivitate mai mare de 2, 5 ‰, la care frânele de mână nu se slăbesc după legarea locomotivei la tren şi frână şi
efectuarea probei complete.
A) Adevărat
B) Fals
Răspuns: B (fals)

http://training.cenafer.ro/PapersPrintByTest.aspx?TestId=112608 15/15

S-ar putea să vă placă și