4.

MODURI DE TRANSMITERE A INTERACTIUNILOR

O interacţiune sau forţă fundamentală este mecanismul prin care

particulele interacţionează şi care nu poate fi exprimat prin alte
mecanisme.
Orice forţă poate fi exprimată prin aceste patru tipuri de
interacţiuni: -gravitaţionale, electromagnetice, slabe şi tari
-se deosebesc între ele, în principal prin constanta de
cuplaj şi distanţa pe care acţionează eficient; Constanta de cuplaj
(parametrul etalon de cuplaj) – valoare numerică care determină tăria
unei forţe dintr-o interacţiune (determină tăria interacţiunii în funcţie
de energia cinetică)
1.Interacţiunea gravitaţională
Se manifestă între toate perechile de obiecte care au masă şi este
fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag reciproc, cu
o forță a cărei intensitate depinde de masele acestora și de distanța
dintre ele.
2. Interacţiunea electromagnetică
Cel mai cunoscut mod de interacţiune – între sarcini sau particule
încărcate electric. Exercitându-se la distanta, ea este explicata cu
ajutorul notiunii de câmp electromagnetic. În teoria clasica acesta
este descris cu ajutorul a doua marimi vectoriale:  -
intensitatea câmpului electric si  - inductia câmpului
magnetic.
3. Interactiunea slaba
În modelul standard, este cauzată de schimbul de bosoni W și Z,
care reprezintă cuantele câmpului forței slabe. Efectele cele mai
cunoscute sunt dezintegrarea beta (emisiile de electroni sau
pozitroni de către neutroni în cadrul nucleelor atomice), precum și
majoritatea proceselor de radioactivitate.
4. Interactiunea tare (forta nucleara tare)
Forța nucleară tare face ca protonii și neutronii să rămână integri
și stabili. Are o distanță de acțiune foarte scurtă, de circa 10 -16
metri. În acest context, ea este o forță nucleară.