Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4 Dinţii frontali sunt selectaţi astfel încât să satisfacă deziderate estetice şi fonetice, în timp ce dinţii
posteriori sunt aleşi astfel încât să determine o funcţie masticatorie cât mai eficientă. Atât dinţii
anteriori cât şi cei posteriori trebuie să se armonizeze anatomic şi funcţional cu structurile sistemului
stomatognat.
6 1. Dimensiunea lorPentru a stabili dimensiunea dinţilor artificiali se ţine cont de următorii
factori:Dimensiunea feţei;Dimensiunea arcadei maxilare;Papila incisivă, bosa canină şi frenurile
bucale;
7 Relaţiile intermaxilare;
Conturul crestei alveolare reziduale;Distanţa dintre cele două creste alveolare reziduale – determină
înălţimea dinţilor;Buzele.
8 2. FormaForma şi conturul feţei – aspectul general al unui dinte trebuie să se integreze în
aspectul general al feţei privită din normă frontală. Un dinte privit dinspre mezial sau distal trebuie să
se adapteze profilului feţei.
9 Figurile geometrice pătrat, triunghi, oval sau combinaţii între acestea servesc ca punct de plecare
în alegerea formei dinţilor văzută din normă frontală. La nivelul feţelor vestibulare privite dinspre
mezial sau distal se disting suprafeţe plane, concave sau convexe.
11 Sexul şi personalitatea – formele curbe ale feţei sunt asociate feminităţii, iar cele pătrate conferă
un aspect masculin. Dinţii femeilor sunt mai ovali sau triunghiulari, iar dinţii bărbaţilor mai pătraţi.
Femeile prezintă reliefuri mai rotunjite, în concordanţă cu contururile faciale, în timp ce dinţii
bărbaţilor descriu linii mai drepte, mai agresive.
13 Vârsta – odată cu trecerea anilor se modifică şi forma dinţilor, care îşi pierd marginile şi
unghiurile incizale, precum şi curburile cuspidiene. Suprafeţele vestibulare par mai plane, iar
contururile externe devin mai rectangulare. La femei dinţii îşi pierd suprafeţele curbe, iar la bărbaţi
devin mai pătraţi. Uzura dinţilor tipică vârstei a treia, este imitată de obicei, prin atenuarea
cuspidaţiei caninului.
14 Tipul constituţional – determină alegerea dinţilor frontali superiori
Tipul constituţional – determină alegerea dinţilor frontali superiori. Incisivul superior diferă ca formă
în funcţie de tipul constituţional (atletic, picnic, leptosom), tip constituţional care se obţine schematic
prin încadrarea imaginară a trunchiului pacientului într-un tetraedru care porneşte de la umeri şi se
termină la articulaţiile coxo-femurale.
16 3. Culoarea dinţilorEste definită ca fiind senzaţia produsă de totalitatea radiaţiilor luminoase de
diferite frecvenţe, care permit ochiului să deosebească între ele două părţi vecine, omogene şi egal
luminate, văzute simultan.
17 La individul dentat, culoarea dintelui este rezultanta culorii smalţului (albă cu tente de galben, gri
sau albastru), suprapusă pe cea a dentinei (în nuanţe de galben). Dintele prezintă diferite zone de
culoare.
18 Marginea incizală alcătuită numai din smalţ este translucidă, în jumătatea incizală smalţul fiind
mai gros predomină culoarea alb-gălbuie, în timp ce în jumătatea cervicală, unde smalţul este în
strat subţire, predomină culoarea galben închis, prin transparenţa dentinei.
19 La edentatul total bimaxilar alegerea culorii dinţilor artificiali trebuie să stabilească o armonie
cromatică în raport cu tegumentele, părul şi ochii pacientului, în condiţiile vârstei sale. Dacă
pacientul este edentat total unimaxilar, dinţii restanţi vor fi folosiţi ca şi ghid în stabilirea culorii dinţilor
artificiali, cu specificaţia că dinţii superiori au o culoare uşor mai deschisă decât cei inferiori.
23 Numărul lor - numărul dinţilor posteriori nu trebuie să fie egal cu cel din dentaţia permanentă,
evitându-se montarea lor pe zona ascendentă a crestei edentate mandibulare;
24 Forma dinţilor – feţele proximale, vestibulare şi orale vor fi conturate ca şi cele ale dinţilor
naturali, astfel încât să fie percepute ca atare şi să permită refluarea alimentelor. Ariile de contact
care se realizează între feţele proximale vor asigura continuitatea arcadelor artificiale. Feţele
ocluzale sunt cele care vor determina forma dinţilor artificiali:
31 lăţimea mezio-distală a dinţilor laterali care se va încadra între faţa distală a caninului şi un
punct situat la mm faţă de tuberozitatea maxilară, respectiv tuberculul piriform. Dacă în acest spaţiu
nu se pot încadra doi premolari şi doi molari, se va renunţa la molarul al doilea.
32 înălţimea dinţilor laterali se alege în funcţie de distanţa dintre creste. Această distanţă se poate
măsura cu o riglă obişnuită sau cu rigla imaginată de Gysi.
36 a) Forma arcadei – are o importanţă deosebită în montarea dinţilor frontali deoarece sunt multe
abateri de la curbura clasică elipsoidală a arcadei maxilare sau de la cea parabolică a mandibulei.
Astfel:
37 La arcadele trapezoidale dinţii se vor monta mai mult în linie dreaptă decât curbă;
La cele în formă de „M”, caninii vor fi mai proeminenţi, iar centralii palatinizaţi;La cele în „V”, centralii
vor fi montaţi angulaţi şi rotaţi distal, pentru a imita vechea anomalie.
39 RAPOARTE INTERARCADICE
Psalidodont;Cap la cap;Inversă;Ocluzie adâncă;Ocluzie deschisă.
42 Se pot obţine rezultate estetice foarte bune prin tot felul de artificii: rotări în jurul axului
longitudinal, suprapuneri, spaţieri (treme şi/sau diasteme), frontali cu aspect de obturaţii, etc.
44 Ca factor ajutător, schiţarea rugilor palatine pe faţa externă a protezei şi grosimea adecvată a
bazei protezei favorizează mişcările limbii în cursul fonaţiei şi determină o adaptare fonetică rapidă a
pacientului.
46 a) Principiul biomecanic şi funcţional au menirea de a conserva ţesuturile câmpului protetic prin
stabilizarea protezei totale. Această stabilizare se obţine când raportul dintre piesa protetică şi câmp
este optim şi presiunea exercitată în timpul masticaţiei şi fonaţiei este distribuită uniform pe toată
suprafaţa câmpului protetic.
49 Montarea dinţilor în raport cu creasta reziduală – dinţii trebuie poziţionaţi pe mijlocul crestei
reziduale, în axul interalveolar, astfel încât proteza să nu se destabilizeze în dinamica mandibulară.
Tipul de montare va fi dictat de unghiul intermaxilar format de linia interalveolară cu planul de
orientare ocluzală, măsurat dinspre oral.
51 Pentru această montare, Gysi a conceput o riglă gradată, care se interpune între crestele
interalveolare ale modelelor fixate în simulator şi indică două aspecte caracteristice:
56 Curba sagitală de compensaţie (von Spee) – se evidenţiază prin linia curbă care uneşte vârful
cuspidului caninului cu vârful cuspidului disto-vestibular al molarului secund inferior.
57 Dinţii laterali inferiori au suprafeţele ocluzale dispuse la distanţe diferite faţă de planul de
orientare ocluzală, rezultând astfel o curbă cu concavitatea superioară, având punctul cel mai decliv
la nivelul cuspidului mezio-vestibular al primului molar.
58 În ocluzie normală, curba sagitală este simetrică în cele două zone laterale, simetrie care
stabilizează proteza totală pe câmp în mişcarea de propulsie a mandibulei, atunci când s-a realizat
echilibrarea ocluzală în condiţiile articulării balansate;
59 CURBA SAGITALĂ
61 Curba transversală de compensaţie (Wilson) – rezultă din unirea cuspizilor vestibulari şi orali ai
dinţilor laterali inferiori. Clasic, această curbă se defineşte prin gradul de înclinare vestibulo-linguală
a dinţilor laterali mandibulari.
62 Odată cu rezorbţia şi atrofia maxilarelor, această curbă nu mai poate fi respectată şi apare o
aplatizare sau chiar inversare a acesteia, în montările atipice clasice sau în abrazii accentuate ale
dinţilor laterali.
66 În zona laterală, montarea corectă a dinţilor după acest plan se face respectând cheia lui Angle,
prin amplasarea cuspidului mezio-vestibular al primului molar maxilar în şanţul dintre cuspizii mezio-
vestibular şi mezio-central al molarului prim mandibular.
67 Fiecare dinte va articula cu doi antagonişti, cu excepţia incisivului central inferior şi a molarului
secund superior. Contactele ocluzale ale antagoniştilor vor fi multiple, stabile, simultane şi echilibrate
în relaţie centrică.
69 EXCEPŢIILE ARTICULĂRII
70 În plan frontal – dinţii cuspidaţi vor fi perpendiculari pe planul de orientare ocluzală şi centraţi pe
mijlocul crestei, pentru a determina aplicarea corectă a forţelor masticatorii.
71 În plan transversal – arcada superioară circumscrie dinţii arcadei inferioare şi conferă date
despre simetria montării dinţilor în raport cu linia mediană. În funcţie de curba transversală de
compensaţie, dinţii cuspidaţi se montează cu axele înclinate spre oral la mandibulă şi uşor
vestibularizate la maxilar.
72 b) Principiul estetic – acest principiu se referă de obicei la dinţii frontali, dar şi poziţia orizontală
şi verticală a celor laterali influenţează expresia facială. Necesită experienţă, bun gust şi chiar simţ
artistic.
73 c) Principiul fonetic – articularea sunetelor este un proces complex, cu participarea limbii,
buzelor şi dinţilor. Exprimarea majorităţii consoanelor este influenţată de poziţia dinţilor frontali.
75 Montarea tradiţională a dinţilor artificiali se realizează după reguli generale stabilite de către o
serie de autori (Gysi, Pedro Saizar, etc.) şi care sunt diferite pentru zona frontală şi cea laterală.
77 Montarea frontalilor superiori – se realizează după criterii estetice şi fonetice, alegându-se dinţi
asemănători ca formă, dimensiune şi culoare cu dinţii naturali. Plasarea lor va imita în mare forma
crestei superioare, descriind curbura acesteia.
78 Marginile incizale se vor situa în afara jumătăţii crestelor, iar coletele sunt în general postate pe
creastă. Montarea frontalilor superiori se realizează după datele obţinute la determinarea relaţiilor
intermaxilare, transferate în laborator, care sunt marcate în cele trei planuri anatomice:
79 În plan orizontal – amplasarea incisivului central se face de o parte şi cealaltă a liniei mediane,
ce coincide de cele mai multe ori cu linia interincisivă. Liniile caninilor reprezintă limitele de
demarcaţie periferice;
80 În plan vertical – marginile incizale se vor raporta la nivelul şi direcţia planului de orientare
ocluzală. Marginea incizală a incisivului central atinge în totalitate acest plan, lateralul este distanţat
de el cu 0,5 mm, iar caninul este în contact cu acest plan.
81 Limita cervicală este determinată de linia surâsului: caninul are poziţia cea mai înaltă, fiind urmat
de incisivul central şi apoi de incisivul lateral;
82 În plan sagital – dinţii se vor situa în arcul frontal vestibular, deci în culoarul muscular neutral.
Feţele palatinale vor imita morfologia dinţilor naturali, contribuind la stabilirea unei fonaţii
corespunzătoare.
87 Menţinerea psalidodonţiei se indică în situaţiile în care pacientul a prezentat acest tip de raport
şi în perioada de dentat sau în anomalii uşoare ( clasa II/1 Angle), respectiv când linia interalveolară
face un unghi de grade cu planul de orientare ocluzală;
89 MARE ŞI INTERMEDIAR
91 Ocluzia inversă frontală (clasa a III-a Angle) cu aspect progen, când anomalia nu este
exagerată se procedează la vestibularizarea frontalilor superiori şi lingualizarea celor inferiori astfel
încât să se ajungă la o ocluzie labiodontă.
92 Când anomalia este gravă şi atrofia exagerată, aceste raporturi nu pot fi compensate şi se face
o montare inversă a dinţilor artificiali.
95 Lăţimea vestibulo-orală a dinţilor artificiali va fi mai mică sau egală cu lăţimea crestei
reziduale;Şanţul mezio-distal al dinţilor artificiali va coincide cu mijlocul crestei;Nu se montează dinţii
artificiali pe porţiunile ascendente ale crestei reziduale;
96 Suprafaţa ocluzală trebuie să fie paralelă cu creasta reziduală mandibulară, realizându-se astfel
curba sagitală de ocluzie;Între dinţii artificiali ai celor două arcade se vor stabili contacte multiple,
stabile, simultane şi echilibrate în ocluzie în relaţie centrică şi contacte cel puţin tripodice în mişcările
excentrice de masticaţie.
99 Ocluzia în zona laterală: se impune respectarea situării dinţilor artificiali în cele trei planuri şi
realizarea unor contacte dento-dentare care să ofere eficienţă masticatorie şi stabilitate protezelor.
În ocluzie centrică se va avea în vedere:
100 În plan sagital, realizarea (în condiţii normale) a cheii lui Angle, cât şi a curbei sagitale de
compensaţie, a cărei adâncime este maximă în dreptul molarului prim inferior;
102 În plan vertical, se urmăreşte realizarea angrenajului intim al perechilor de dinţi antagonişti în
varianta cuspid-fosă.
103 În protezarea totală se disting două mari tendinţe în alegerea schemei ocluzale:
Ocluzie balansată static – contacte dento-dentare multiple, stabile, simultane şi echilibrate în
intercuspidare maximă care, în cea mai mare parte, ar trebui să se realizeze în relaţie centrică,
pentru obţinerea stabilităţii protezelor.
104 În deplasările excentrice, contactele dento-dentare se vor stabili doar pe părţile lucrătoare, la
fel ca la dentat;
105 Ocluzie balansată static şi dinamic (articulare balansată, ocluzie cu balans general) – prezenţa
de contacte dento-dentare multiple atât în poziţii centrice cât şi în deplasările excentrice ale
mandibulei, deci şi pe părţile de balans.
114 Incisivii inferiori au axele verticale paralele şi marginile incizale în general la acelaşi
nivel;
118 De câte ori este posibil, în regiunea frontală se realizează o supraocluzie de mm şi o inocluzie
sagitală.
122 Fiecare dinte lateral se montează în raport cu axa interalveolară, măsurată cu rigla lui Gysi,
care permite măsurarea distanţei dintre crestele alveolare şi înclinarea axei interalveolare faţă de
verticală. Montarea se face cu ajutorul unor prisme de angulaţie diferită, aşezate pe o plăcuţă de
ocluzie mobilă;
123 Fiecare dinte articulează cu câte doi dinţi antagonişti, formând unităţi de masticaţie. Excepţie
fac incisivul central inferior şi ultimul molar superior care articulează cu un singur antagonist.
124 Aceste excepţii sunt datorate faptului că incisivii inferiori sunt de volum mic comparativ cu
superiorii, rezultând o situare a dinţilor întregii arcade mandibulare mai mezial faţă de corespondenţii
de pe maxilar.
125 Volumul mai mare al molarilor inferiori faţă de superiori, compensează lungimea arcadei
dentare, dar rezultă excepţiile amintite. Ultimul molar se referă la molarul al treilea când sunt
prezenţi toţi patru pe arcadă sau la molarul al doilea când cei patru molari trei lipsesc (de cele mai
multe ori);
126 Dinţii se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât şanţul intercuspidian mezio-distal
să corespundă cu muchia crestei. Această montare situează dinţii artificiali în perimetrul de susţinere
oferit de creastă, astfel încât presiunile ocluzale sunt transmise în interiorul acestuia.
127 Montarea dinţilor în afara crestei alveolare va duce la bascularea protezelor, instabilitate ce va
accelera atrofia crestei reziduale;
128 În sens vestibulo-oral, dinţii superiori depăşesc spre vestibular dinţii inferiori cu o jumătate de
cuspid, realizându-se o treaptă care previne insinuarea mucoasei jugale între arcade;
133 La mandibulă se montează astfel M1, C, IC, IL, Pm1, Pm2, M2, de o parte şi de alta a
liniei mediane.
141 Marginea incizală va atinge planul de orientare ocluzală, reper regăsit pe marginea inferioară a
şablonului inferior;Raportul cu creasta reziduală este determinat de linia interalveolară pentru ocluzia
psalidodontă frontală.
149 Înclinarea vestibulo-orală va fi de până la 12 grade, astfel încât coletul dintelui să pară înfundat
faţă de central;Dintele nu atinge planul ocluzal, marginea incizală este distanţată de acest plan cu
0,5 - 1 mm.
153 Caninul superior:Faţa mezială este în contact cu faţa distală a incisivului lateral
superior;Înclinarea mezio-distală a axului longitudinal al dintelui este de 1,5 - 2 mm spre distal;
155 Înclinarea vestibulo-orală a caninului este de sau chiar până la 7 grade spre oral faţă de planul
frontal;
160 Grupul frontal superior se înscrie clasic în curbura vestibulară prestabilită clinic, iar dinţii
prezintă contacte proximale strânse. După montarea lor se verifică cu o placă rigidă (din sticlă sau
metal), denumită placă de ocluzie, dacă aceştia au poziţia corectă.În practică, după montarea
incisivului central superior se trece la montarea incisivului central inferior, în edentaţiile bimaxilare.