Instituția proprietății

Dreptul de proprietate evoluează în această perioadă încă din vrenea domnitorului

Constantin Mavrocordat, dar mai cu fază din a doua fază a regimului fanariot în direcția degajării
proprietății feudale a boierilor și mânăstirilor de dreptul de folosință al țăranilor foști dependenți
deveniți clăcași.

Pravilele marchează pe planul instituțiilor proprietății trcerea de la conceptul de

proprietate divizată de tip feudal, la proprietatea absolută specifică societășii capitaliste. Sens în
care în pravile se precizează că atributele proprietații ( jus fruendi, jus abutendi, jus utendi) pot
fi împărțite între două persoane dintre care una are dritul ființei lucrului ( nuda proprietate), iar
cealaltă are dritul folosului lucrului ( jus utendi, jus fruendi-numai dacă bunul este frugifer).
Potrivit, zice pravila, vechiului sistem, atribuțiile proprietății se pot reuni și în practica unei
singure persoane și atunci dreptul de proprietate este desăvârșit sau absolut.

Aceeași tendință se degajă și din textele care prevăd că raporturile dintre boieri și țăranii
clăcași se stabilesc se numesc emfiteoză ( asta prevede legiurea Caragea), prin urmare aceste
raporturi nu mai au o bază legală, așa cum prevedea legea țării la reforma lui Mavrocordat, ci o
bază contractuală.

Asta înseamnă o recunoaștere contractuală a drepturilor boierilor asupra moșiilor lor

astfel încât transmiterea folosinței unei părți din moșie către țăranii clăcași nu aduce în niciun fel
atingere dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra moșiilor.

Prin așezământul pentru păduri, dat de domnul fanariot Alexandru Moruzzi, dreptul
absolut de proprietate al boierilor s-a extins și asupra pădurilor stăpânite odinioară în devălmășie
ceea ce înseamnă că utilizarea pădurilor de către țărani pentru satisfacerea unor nevoi proprii este
condiționată prin acest act normativ de plata unei taxe numite zeciuală, ceea ce înseamnă o altă
recunoaștere indirectă a dreptului de proprietate absolută a boierilor asupra pădurilor.

Domnii fanarioți și-au propus prin interpretarea tendențioasă și greșită a unor instituții
juridice să desființeze drepturile străvechi de proprietate atât pe cele ale țăranilor, cât și pe cele
ale boierilor, și ne referim la boierii români.

Astfel, cu ocazia discutării proiectului Codului Calimach în Sfatul de obște al Țării,

Domnul fanariot al Moldovei, Scarlat Calimach, a susținut că la origine toate pământurile au
aparținut Domnului, au fost domnești, și prin urmare, nu poate exista proprietate privată asupra
pământului, fără hrisov de Danie Domnească.

Astfel încât terenurile stăpânite fără hrisov, atât de boieri cât și de țărani, urmau să treacă
în stăpânirea Domnului în calitatea lui de titular al lui Dominium Eminens, Sfatul de Obște al
Moldovei a respins interpretarea Domnului fanariot, arătând în mod just că erau Domnești numai
pământurile pustii și pustiite, și chiar dacă am admite că la origine toate terenurile au fost
domnești și au ajuns în stăpânirea țăranilor și boierilor, fără hrisov de danie, aceștia au devenit
oricum proprietarii terenurilor prin temeiul uzucapiunii de 40 de ani, prescriptio longissimi
temporis, care potrivit basilcalelor se aplica și proprietății domnești.

Transilvania

În evoluția sa istorică, Transilvania a cunoscut mai multe etape ale organizării sale statale
autonome ca o entitate statală distinctă de regatul Ungariei, și anume, etapa voievodatului
Transilvaniei cuprinsă între data formării sale- sec. XII și până la dispariția Ungariei după bătălia
de la Mohacs –sec XV, apoi Etapa principatului autonom al Transilvaniei aflat sub suzeranitatea
Imperiului Otoman, sec XVI-XVII, etapa principatului autonom al Transilvaniei aflat sub
suzeranitate habsurgică- sfârșitul sec XVII- și până la 1867, și ultima și cea mai neagră parte a
istoriei Transilvaniei, este cea a dualismului Austro-Ungar când autonomia Transilvaniei este
desființată, când ea devine o simplă provincie a Transleitaniei( acea parte a Imperiului Austro-
Ungar controlată de către unguri și administrată de la Pesta.)

Lucruri pe care nu le-am mai auzit, ca să nu utlizăm o terminologie greșită, consecințe pe

care nu le-am putea bănui.

În secolul IX are loc o invazie a triburilor maghiare, maghiarii fiind un popor de origine
turcică venit din Asia Centrală, dar în această invazie maghiară, maghiarii propriu-ziși erau
minoritari, deoarece în valul migrator alături de cele maghiare erau triburi cazare precum și
elemente de populație românească dislocate din extremitatea estică a arealului etnogenezei
românești.

Astfel încât în secolul IX, aceste triburi se așează în Ucraina subcaraptică care unde are
loc etnogeneza poporului ungar. Maghiarii ca o componentă a valului migrator sunt treptat
decimații în luptele pe care le duc împotriva germanilor care ocupau zona de la V de Panonia,
culminând cu bătălia de la Lechfeld din 10 august 955 când triburile maghiare conduse de un
român, de o căpetenie română, pe numele său Bulciu, Belciu sau Bălosul, ei sunt exterminați de
Împăratul Otto cel Mare, cel care a creat sfântul Imperiu Roman de națiune germanică.

Fiindu-le stopată invazia către est,se așează în câmpia Panonică, între timp etnogeneza lor
se încheiase și apare un nou popor, poporul ungar, denumit așa după râul ung, situat undeva în
Ucraina subcaraptică, după locul etnogenezei lor. Elementul românesc din valul migrator și cel
din câmpia panonică au jucat un rol esențial în etnogeneza ungară, deoarece primul rege al
Ungurilor ( Ștefan cel Sfânt) era denumit Voicu, vorbea limba română, era român după mamă și
jumătate după tată, N.Iorga, a fost botezat în ritul ortodox românesc, ulterior a fost botezat în
ritul catolic, devenind rege apostolic al Ungarilor. Cele 2 linii orizontale ale crucii maghiare-
botezul ortodox și cel catolic.
 Ulterior, în secolul X, Ungurii așezați în Câmpia Panonică supun formațiunile prestatale
de tip feudal ale românilor din câmpia panonică și apoi își continuă incursiunile de pe Est,
supunând treptat, formațiunile prestatale ale românilor din interiorul arcului carpatic, din
Transilvania.

Întrucât la așezarea lor în câmpia panonică și apoi în arcul caraptic, acești Unguri se aflau
într-un stadiu primitiv de dezvoltare, nu aveau insituții de tip feudal, le-au preluat pe cele ale
românilor și apoi le-au preluat pentru a-i suprima, Țara Ungurească-teritoriile românești din
Câmpia Panonică și din Tranislvania.

De asemenea, din cauza numărului lor redus nu pot exercita o autoritate , aceștia au
recurs la o colonizare cu sași și secui, și în ciuda acestui fapt, populația românească a continuat
să rămână majoritară în Transilvania și Țara Ungurească. Așa cum rezultă din documentele
cancelariei ungare, la venirea în interiorul arcului carpatic, au găsit o lume controlată de cbeji,
juzi și voievozi români, între aceștia și boierii români , numiți nemși, s-a soldat cu o luptă acerbă,
concretizându-se în deposedarea nobililor români de feudele lor, păstrându-și privilegiile doar
aceia care au acceptat trecerea la catolicism și ungurizarea.

Acest proces cunoaște 2 etapte- o etapă cuprinsă între secolele XII-XV când feudalii
români mai sunt nominalizați alături de unguri sași și secui în documentele cancelariei maghiare

II A secolului XV când procesul de desnaționalizare a feudalilor români se încheie, cei

care nu acceptă trecerea la catolicism și ungurizarea fiind deposedați și ajungând treptat chiar în
rândurile țărănimii dependente.

Momentul de răscruce între cele 2 etape îl reprezintă anul 1437, anul faditic al
Transilvaniei, când după răscoala de la Bobâlna, se încheie unio-trium natiorum-un pact o
înțelegere între nobilii ungurilor între conducătorii sașilor și comandanții secuilor se stabilește că
întreaga viață politică a Transilvaniei este condusă de aceste trei națiuni privilegiate cue
xcluderea românilor din Transilvania și Țara Ungurească, deși aceștia erau autohtoni și
majoritari.

În Transilvania, Instituția Voievodatului este una românească pe care ungurii au preluat-o

și au extins-o la scara întreaga Transilavaniei 1172- Leustachius-primul Voievod al
Transilvaniei.

Așa cum dinastia arpadiană este una de o dinastie românească, așa cum mulți din
voievozii Transilvaniei au fost de origine română și au militat pentru autonomia Transilvaniei
față de regatul Ungar, astfel încât după dispariția statului Ungar, după bătălia de la Mohacs
Transilania a fost un regnum distinct de regnum hungariae.
 În epoca voievodatului conducerea Transilvaniei era ajutat de către un aparat central de
dregători și de Congregația Generală a nobililor care era un organ cu activitate periodică, fiind
convocată de către boierii Transilvaniei.

În ceea ce privește organizarea Voievodatului au existat 3 categorii de unități teritoriale

1. Zonele în care locuiau ungurii, organizate după model german- scaune

2. Sași și secui- scaune săsești și scaune secuiești, preluat de la scaunele de judecată de
la români.
3. Iar în zonele locuite de români s-au organizat districte românești.

După dispariția regatului Ungar după harta Europei în urma bătăliei de la Mohacs, dieta
Transilvaniei, din 1542 întâlnită la Turda, consființește creeare principatului
Transilvaniei ca stat tributar Turciei, care celelate state românești.

Principele, Dieta Transilvaniei care înlocutiește Vechea Congregație a nobililor și

consiliul intim al principelui.

În ceea ce privește dreptul în Transilvania în epoca voievodatului și principatului au

existat 2 sisteme paralele, dreptul românesc- baza Legea țării cu modificări.

Și sistemul juridic discriminatoriu pentru românii transilvăneni, impus de reprezentații

celor 3 națiuni privilegiate.

În voievodat, la baza dreptului din Transilvania se aflau decretele regale,-unio trium

naționum, tripartitul lui verbeți, culegere de drept cu caracter privat care se aplica în practica
instanțelor din Transilvania până la 1848. Și statutele țării Făgărașului care reprezintă o
codificare a legii țării realizate de autorități și care înseamnă o recunoaștere implicită a existenței
sistemului de drept românesc

După asediul Vienei, Imperiul Otoman intră într-un declin evident și continuu pe fondul
căruia are loc contraofensiva habsurgică în centrul și estul Europei.

În acest context, armatele austrice pătrund în Transilvania care devine principat vasal
Imperiului Habsurgic, împrejurare recunoscută de dieta de la Făgărași, Împăratul se obligă să
respecte autonomia Transilvaniei, iar pe plan internațional, noul statut al Transilvaniei este
recunoscut de pacea de la Karlowitz din 1699.

Tot din 1699 ultimul principe al Transilvaniei, renunță la tron în favoarea împăratului
Habsurgic, realizându-se o uniune persoanală între Transilvania și casa de Austria, 1722-
pragmatica sancțiune- uniunea personală între casa de Austria și Transilvania. Aceleași reguli
care guverenează succesiunea la tronul Austriei, guverenează

Diploma Leopaldină, 1791, prin care se stabilește că toate legiurile feudale anterioare
continuă să se aplice în Transilvania, și anume, uniotriunationum, tripatitul lui Veurbeuti,
aprobate et compilate consitutionesc care sunt niște culegeri de drept regni Transilvaniae et
partium hungariae e is dem anexarum.

Una dintre componentele oprimării sociale și naționale a românilor din transilvania a fost
și componenta religioasă, regii ungari desfășurând o susținută propagandă religioasă în favoarea
bisericii catolicie, iar în timpul în care Transilvania a fost principat autonom dependent de
Turcia, pe fondul revoluțiilor religioase, au pătruns confesiunile Calvină Și unitariană care
împreună cu relgia catolică formau cele 4 recepete, biserica ortodoxă fiind considerată
schismatică, fapt care îi asimila pe preoții ortodocși cu țăranii iobagi și care a împiedicat mult
timp dezvoltarea lăcașurilor de cult ortodox din Transilvania și organizarea ierarhică a lăcașelor
de cult din Transivlania.

După instaurarea dominației austrice din partea Transilvaniei, Habsurgii au putut să aibă
un deosebit rol, care prin vârful de lance, ordinul iezuiților, a întreprins o serie de acțiuni în
favoarea catolicismului. Au fost reînființate episcopiile catolice de la Oradea și Alba Iulia. S-au
restituit moșiile pierdute de biserica catolică s-a pus problema sporirii numărului credincioșilor
catolici și aceștia nu se puteau realiza cu membrii religii recepte, și atunci s-au îndreptat către
românii ortodocși care erau mai numeroși decât celelalte religii recpete.

Fals istoric, realizat de către părinții iezuiți, s-a spus că în ultimul an al păstoririi
Transilvaniei de către Mitropolitul Teofil 1697- s-ar fi realizat unirea cu Roma prin acceptarea de
către românii ortodocși din Transilvania a celor patru puncte florentine- primatul papei,
adăugarea formulei filioque în crez, folosirii pâinii nedospite, și recunoașterea existenței
purgatorului, însă documentul este o plastografiere, dovadă că iezuiții au mai făcut 2 încercări
1698 și 1701.

În 1698 a fost elaborat și falsifact de către iezuiți un nou document de unire cu Roma,
datat 7 octombrie, nu este datat de Mitropolitul Transilvaniei Atanasie Anghel și nici realizat de
sinod, semnăturile episcopiilor și protopopii.

A 3-a încercare a iezuiților a fost în 1701- a doua diplomă leopoldină după ce

mitropolitul atanasie anghel a fost chemat la Viena și amenințat cu închisoarea dacă nu acceptă
unirea.

Ulterior a avut loc o reacție foarte puternică a Bisericii Ortodoxe din Transilvania,
exprimată printr-o răscoală popular 1759-1761, condusă de 2 înalți prelați din Transilvania,
Sofronie de la Cioara, sanctificat de Biserica Ortodoxă și preotul Stan din Glâncoaga.

Punctul culminant al răscoalei a fost adevăratul Sinod al BOR din Transilvania ținut la
Alba Iulia din 1761 încare s-au luat măsuri cu privire la refacerea BOR din Transilvania.
 Austriecii au trimis armata condusă de împăratul Adolf Bukow, a reprimat răscoala, a
distrus biserici și schituri și au preluat cu forța o serie de lăcașuri ortodoxe care au fost date spre
folosință credincioșilor uniți.

După răscoala de la 1848 în Transilvania, austriecii instituie un regim neoabsoluti 1848-

1860, regim care nu a putu rezista foarte mult datorită șubrezirii imperiului Austriac, 1860-1867
de un regim neoliberal, în cadul căruia în Transilvania pe baza unor legislații mai progresiste a
fost aleasă o nouă dietată Transilvaniei, în cadrul căreia Dieta de la Sibiu, având foarte puțini
deputați de origine română aveau menirea să asigure recunoașterea naținii române ca națiune
privilegiată. Alături de cele 3 privilegiate.

Însă în urma înfrângerii Austriei în războiul cu Prusia s-a făcut înțelegerea din 1867
dintre nobilimea austriacă și cea ungurească, creându-se una dintre cele mai sinistre organizații
statale din Istoriei Cisleitania ( Austrieci) Transleitania ( unguri). Provinciile românești pierd
orice fel de autonomie și până în 1918 se adoptă o legislație de natură să asigure reprimarea
românilor Transilvăneni și desnaționalizarea acestora.

În toate unitățile de învățământ începând cu grădinițe predarea se făcea începând cu

limba ungară, de asemenea, toate publicațiile urmau a fi cenzurate de către autorități, insituindu-
se o răspundere colectivă autorului, redactorului, editorului.

Dar cea mai importantă lege a fost statutul naționalităților din 1868 adoptat de
Parlamentul de la Pesta, lege prin care se făcea o confuzie voită dintre cetățenie și naționalitate,
stabilindu-se existența unei națiuni maghiare unice și inidivizibile. Toți locuitorii Transletiatniei
erau considerați maghiari, deși termenul de maghiari era o realitate de mult depășită.