UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

– FACULTATEA DE DREPT–
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 ETICĂ
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
GHIȚĂ ALEXANDRU-ROBERTO
 
INVAȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
 
ANUL 1, SERIA II, GRUPA 112
 Avortul (din latină: ab “fără”, ortus “naștere”) este definit ca întreruperea de
sarcină, spontană sau provocată, înainte de atingerea viabilității produsului de
concepție. [1]

Încă din cele mai vechi timpuri, avortul a reprezentat o problemă ce a dat naștere a
nenumărate contradicții de oridin legal, etic, medical, religios și care privieste mai
multe categorii de grupuri sociale printre care: femeile însărcinate, fătul privit atât
că o entitate umană cât și ca una non-umană, doctoral curant, preotul și statul în
sine. Astfel putem deduce că avortul reprezintă un topic ce influențează și
afectează în același timp dinamica socială, fiind considerat de unele părți ale
societății o acțiune normală, ce nu trebuie condamnată în niciun fel, în timp ce alte
categorii catalogheza avortul drept un act non-etic, inuman, o crimă, un păcat in
fața divinitații.

Putem separa opinia publică, în trei paliere, și anume: conservatori, liberali și

moderați.

Conservatorii consideră că avortul reprezintă un act de imoralitate, în concepția

acestora singura sitauție în care avortul ar trebui permis este aceea în care viața
mamei este vădit în pericol, iar fătul nu ar supraviețui nașterii. Tradiția religiilor
creștine influnteaza atitudinea conservatorilor care susțin că avortul nu poate fi
permis dacă fătul este ucis intetionat, acțiune ce s-ar baza doar pe dorința mamei.

Liberalii spre deosebire de conservatorii amintiți mai sus susțin că avortul este
justificat în toate sitautiile în care mama alege, cu coditia că această să fie
1
Luca, V., Moga, M., Urgențe în obstetrică, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2006; 55-81
conștientă de situatia în care se află.Pe lângă cazurile în care mama alege să
recurgă la avort pentru a își salva propria viață, gândirea liberală consideră că este
permis moral și atunci când sarcina a aprut în urmă unui viol sau când copilul s-ar
putea naște grav bolnav. Liberalii susțin și faptul că este cu totul moral ca mama să
renunțe la sarcina pentru a își continua cariera, sau pur și simplu din cauza faptului
că s-a răzgândit și nu își mai dorește sarcina.

Între cele două extreme prezentate în rândurile de mai sus se află cei care au
adoptat o poziție moderată și care consideră că avortul poate fi considerat moral
doar din anumite motive. Spre exemplu o perosoana care adopta o poziție moderată
poate accepta că avortul este moral în cazul unui viol, în cazul în care copilul s-ar
naște cu grave probleme de sanatate, ori când sarcina reprezintă o adevărată
primejdie pentru viață mamei. Însă această gândire consideră drept un act de
imoralitate simplă dorința a mamei de a își urmă carieră sau faptul că s-a razganit.

Primul act care interzice avortul își are sorgintea în secolul XI în codul din Assura
și impunea că femeile căsătorite care fac avort fără consimțământul soțului să fie
pedepsite cu pedeaspă capitală.

Avortul a fost legalizat pentru prima dată în anul 1920 în URSS, lucru pe care l-au
făcut în perioada imediat următoare și țări precum Polonia, Turicia, țările
scandinave.
 În Franța, până în anul 1971 când avortul a fost legalizat, femeile care săvârșeau
acest lucru au erau ameninate cu moartea, deși ultima victima pedepsită cu moartea
prin ghilotinare pentru avort s-a înregistrat în anul 1943 în timpul ocupației de
către naziști a Franței. Avortul era considerat drept un asasinat.

În Beligia avortul a fost legalizat în anul 1990, pentru adoptarea acestei legi,
regale a abdicat pentru două zile, motivându-și fapta spunând că moral nu ar putea
să semneze acel act, dar nici nu ar vrea să creeze un blocaj instituțional.

În România, avortul devine legal în anul 1937 doar în cazul în care mama era în
pericol, ori în cazul în care unul dintre părinți era alienat mintal și există riscul că
această problema să fie transmisă și copilului. Până în anul mai sus amintit avortul
nu era permis sub nicio formă.

În anul 1966 avortul a fost interzis că măsură a creșterii demografice, orice

practică de acest gen fiind interzisă.

„Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave

consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al
populației, Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează:

Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.” [2]

2
Decret nr. 770 din 29 septembrie 1966, în „Buletinul Oficial“, ÎI, nr. 60, partea I, 1 octombrie 1966
Prin decretul citat se poate remarca o încălcare a drepturilor fundamentale, femeile
care își puteau pierde viață în urmă sarcinii erau acum „condamnate la moarte”.

Legalizarea avortului în România a avut loc în anul 1989 că urmare a Revoluției

din același an.

Conform legislației actuale (noul cod penal intrat în vigoare în 2014) avortul este
permis în condițiile stabilite de lege (Art. 201(1)(c) și Art. 201(6) - nerespectarea
acestor condiții fiind încriminată.

„(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele

împrejurări:

a) în afară instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-

ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic

efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii
de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în
scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.”3

Codul Penal în vigoare rezolvă mai multe carențe prezente în codurile precedente,
reușind să ingolbeze și protecția mamei dar și cea a fătului.

În acest moment în România, o parte din medici refuză această procedura din
cosidernete relgioase, prin decizia acestora se creează o divizare a opiniilor, decizia
acestor medici este susținută de organizațiile anti-avort și de Biserica Ortodoxă
Română. Patriarhia Română a decorat în anul 2015 mai mulți medici în baza
faptului că aceștia au refuzat să mai facă avorturi. În schimb, activişții pentru
apărarea libertăţilor individuale susţin că refuzul unui avort din motive religioase
este inacceptabil, femeile fiind singurele care pot decide asupra propriului corp.
Aceștia fiind de părere că medicii nu au dreptul să decidă în locul pacientelor mai
ales din cosiderente religioase, considernte ce nu au un fundament fizic.

Decizia unor medici de a refuza pacientele ce doresc să facă avort poate avea
urmări grave, femeile fiind puse într-o situație disperată pot recurge la metode care
să le pună integritatea fizică, psihică sau chiar viață într-un mare pericol. Singurele
motive pe baza cărora un medic ar trebui să refuze o astfel de sitauție ar fi cele
prezente în Codul Penal.

Avortul a reprezentat, reprezintă și va reprezenta întotdeauna un topic ce va naște

controverse și dezbateri, alimentate foarte mult în ultima perioada datorită
liberarizarii acestuia. Încercările susțînătorilor și opozanților avortului de a găși o
3
Noul Cod Penal (2014)
cale de mijloc prin care să soluționeze amiabil neînțelegerile indeologice născute în
aceștia nu s-au materializat în ceva concret și mulțumitor pentru niciuna dintre cele
două tabere. Întrebările „Ce reprezintă̆ viața umană̆?”, „ Când începe această? “, și
„Care este diferența dintre a preveni apariția existenței unei persoane și de a ucide
una?” nu și-au găsit încă un răspuns incontestabil pentru niciuna dintre părți.

În momentul de față încă nu putem dermina un răspuns concret pentru întrebările

prezentate mai sus, și acest lucru se poate datora faptului că nu putem determina o
dată exactă începutului vieții, viață în sine reprezentând un întreg lanț de procese
interconectate care au că scop creearea finite pe care noi o numim om.

Este posibil ca cea mai viabilă varinata într-o chestiune atât de delicată este aceea
de a nu generaliza și de a nu ne baza pe un anumit istoric, ci de a acționa cât mai
prudent și mai bine intenționat la fiecare caz în parte, tratând individual din punct
de vedere etic, moral, religios orice situație, ar putea reprezenta o metodă eficența
de mediere a acestui conflict social.

BIBLIOGRAFIE
DREPTURILE OMULUI ȘI ETICA AVORTULUI ÎN DEMOCRAȚIILE
OCCIDENTALE-Delia Todiraș, Andra Tomescu, as.univ.dr. Nicușor Bîgiu,

Conf.univ.dr.Marius Moga, prof. univ. dr. Liliana Rogozea

Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania Braşov