BIONICA

Referat

În 1960 a apărut o nouă ştiinţă care se ocupă cu imitarea

tehnică a organelor vietăţilor din natură, care este folosită apoi în
domeniul tehnicii moderne. Această ştiinţă se numeşte BIONICA. Deşi
aceasta a fost preconizată încă de Leonardo Da Vinci, care a studiat
zborul păsărilor ca să-l aplice la o maşină de zburat, el nu a ajuns la
rezultate palpabile.

Prin admiraţia ce o au oamenii de ştiinţă faţă de perfecţiunea

şi ingeniozitatea organelor de simţ a vieţuitoarelor, indirect sunt siliţi
să recunoască înţelepciunea lui Dumnezeu. Ştiinţa rămâne uimită de
finele şi minunatele aparate ce le folosesc animalele iraţionale şi pe
care omul încă nu le cunoaşte. Astfel, fluturele ochi de păun uimeşte
pe savanţi, posedând antene, care funcţionează mai precis decât
radarul construit de om. Floarea soarelui se roteşte permanent şi fără
greşeală după soare, golind de apă celulele dinspre astru şi umplându-
le treptat pe cele din partea opusă, turgescenţă. Savanţii se întreabă,
cine ar putea construi un astfel de aparat, care ar fi extrem de util,
urmărind automat un obiectiv luminos, o stea sau un obiect din spaţiu,
ţinându-l permanent sub observaţie.

Peştii pentru noi par muţi, pentru că omul nu aude decât 11

game succesive de sunete; la restul le zice unde; şi nu vede decât o
pătrime din razele de lumină ce există în spectrul solar. Însă cu
aparate speciale de amplificare se pot detecta sunete cu frecvenţe
foarte joase, de exemplu între 1-15 Hz, prin care peştii comunică între
ei. Pe fundul mării se cercetează planctonul şi se află peşti luminoşi de
toate formele şi de cele mai fantastice efecte luminoase; crabi
transparenţi, vietăţi unicelulare etc.

Simţurile animalelor pun uimire pe om, aşa de exemplu:

porumbeii călători care pot fi duşi la mari distanţe şi se întorc; păsările
călătoare, precum şi albinele care află direcţia, ceea ce omul nu ar
putea face fără busolă; potto, un mic animal care-şi împarte hrana cu
familiarii săi. S-au făcut experienţe, dându-li-se un număr exact de
banane la câţi indivizi erau. Căpetenia grupului a împărţit fiecăruia în
mod egal. Când li s-au dat mai puţine banane, căpetenia le-a divizat şi
a făcut părţi egale! Dacă un membru a fost îndepărtat, cei rămaşi au
făcut mult timp, părţi egale din hrana lor.

Mangusta pitică, cu care zoologul Anna Rasa de la Institutul Max

Plank a făcut numeroase experienţe. Această mangustă (Helgole
Parvula) contrazice flagrant legile selecţiei naturale stabilite de Darwîn.
Când una din congenerele sale este bolnavă, chiar dacă este de rang
inferior, în stricta lor ierarhie de societate matriarhală, bolnava este
invitată la toate mesele perechii căpetenie, ceea ce este de neînchipuit
pentru un membru sănătos. De exemplu, o mangustă mascul, bolnav
de rinichi, timp de o lună a fost invitat la masa şefilor până a murit.
Căpetenia încetinea anume mersul activităţii, ca bolnavul să se poată
odihni. Când nu mai putea mişca, era curăţit şi încălzit (Science et Vie,
V.1977).
Exemplele ar putea umple cărţi întregi. Ochii compuşi ai
multor insecte le dau posibilitatea să vadă fără unghi mort, toate
părţile spaţiului, adică 360 de grade. Astfel, libelula, gândacul numit
Clorophanus, înregistrează deplasarea ţintei, prin mutarea semnelor
luminoase de pe o faţetă a ochiului pe alta. Ochiul albinei vede soarele
şi când cerul este înnorat şi fotografiază locul unde trebuie să se
întoarcă. Omul nu dispune de un astfel de aparat. Ochiul broaştei
dispune de o celulă fotoelectrică specială încât vede numai obiectele
mişcătoare. Îl va putea omul imita?

Masculul fluturelui de mătase şi al altor fluturi descoperă o

femelă după miros, până la 11 km distanţă, selecţionând şi detectând
substanţa numită bombicol, în proporţie de 1 g la 1 trilion de vagoane
de lichid sau aer. Cum s-ar putea reproduce un astfel de aparat olfactiv?
Peştii abisali produc descărcări electrice. Pot descoperi în apă toate
corpurile care au altă conductibilitate. Ce detector ideal ar fi pentru
cercetări şi vapoare submarine!

Omul, chiar când are modelul înaintea ochilor, nu-l poate copîa, deşi
astăzi dispune nu numai de cunoştinţele şi experienţa proprie, ci este
moştenitorul ştiinţei şi experienţei cumulate de toate generaţiile
anterioare, transmise nouă de la începutul umanităţii. Deci, Autorul pe
care omul încearcă să-l imite şi să-l copieze prin bionică îi este superior
nu numai prin prioritate şi prin originalitate, ci şi prin inteligenţă.

Transformarea celulozei în proteine care se produce în aparatul

digestiv al ierbivorelor interesează foarte mult pe om. Dacă ar putea
face proteine din celuloză, carne din fân, ar fi un ajutor economic
minunat! Colagenul a fost izolat de savantul israelitean Katschalski. Este
vorba de o substanţă care contractă intestinele pisicii, atât de puternic
încât cu această forţă s-ar putea ridica greutăţi de 1.000 de ori mai
mari decât propria greutate. Cu acest colagen a reuşit să construiască
un mic motor.

Liliacul foloseşte sonar pentru a emite sunete. Părintele

Spallanzani, zoolog din Genova, încă din 1793 s-a ocupat de liliecii care
zboară noaptea fără să se izbească de nimic. Întâi le-a astupat ochii,
dar liliecii zburau şi prindeau prada ca înainte. Atunci le-a astupat
urechile. Aşa a descoperit că liliacul emite sunete, care se întorc în
formă de ecou, folosindu-se de un organ (sonar), ca şi alte animale,
cum ar fi balenele - cetaceele şi delfinii. Sonarul este în parte copiat de
om. Dar cu cât timp înainte l-au folosit liliecii şi cetaceele?

Şarpele urmăreşte şoarecele prin întuneric, nu cu ochii nici cu

auzul. Când aceste organe sunt acoperite, el reuşeşte totuşi să vâneze.
Reptila dispune de două orificii de o parte şi de alta a capului. Acestea
sunt detectoare de raze infraroşii (raze de căldură). Orice corp care are
o temperatură de peste minus 272 grade, este un corp cald. Cu
ajutorul detectoarelor moderne s-au construit aparate care pot
fotografia forma corpului, acum absent, sau ascuns privirii, tot aşa se
pot fotografia trupe ascunse în pădure. Orientarea broaştelor ţestoase
este un fenomen tulburător. Astfel, broasca ţestoasă din Brazilia face
1600 km până la Insulele Asuncion (de numai 8 km pătraţi) unde îşi
depune ouăle. Ce aparat precis ar fi pentru navigaţie.

Pitulicea un astronom perfect. Profesorul Sauer din Bremen a făcut o

celebră experienţă cu pitulicea. Luând o pitulice care nu a migrat încă,
deci fără experienţă, a constatat că se orientează după stele. În
septembrie, luna migraţiei, când soarele a apus, ea devine neliniştită.
Aşteaptă până ce apar stelele. Atunci porneşte spre sud-est traversând
Europa în diagonală, până în dreptul insulei Cipru. De aici îşi schimbă
direcţia spre sud şi petrece iarna pe Nil, în Sudan.

Prof. Sauer a aşezat pitulicea într-o colivie, iar pe aceasta a

plasat-o într-un planetariu, în care i-a pus diferite stele, formând poziţia
stelelor aşa cum era atunci afară. Ea s-a orientat spre sud-est. Atunci a
inversat punctele cardinale cu nordul spre sud. Ea s-a întors din nou
spre sud-est (poziţie indicată artificial de planetariu). La orele 21 a pus
planetariul cu cinci ore înainte, arătând poziţia de la ora două noaptea.
Pitulicea a socotit că se află cu cinci ore mai spre răsărit, pe fusul orar,
cum ar fi fost pe lacul Baical în Siberia. Îndată a pornit spre apus până
a aflat poziţia stelelor din Bremen la orele 21. Numai atunci s-a
îndreptat spre sud-est. Pe drept, ne întrebăm: cine a învăţat-o pe ea
astronomie?

Privind lumea din jurul nostru, nu ştim ce să admirăm mai

mult! Iată anotimpurile: iarna copacii sunt despuiaţi de podoaba verii,
ne par uscaţi, nu mai dau nici un semn de viaţă. Este destul însă să
apară primele raze ale soarelui de aprilie şi începe să se observe o
schimbare. Seva se mişcă în ţesuturile trunchiului ce părea uscat şi se
urcă până la cele mai mici rămurele; iată apar frunzuliţele, alte ramuri
noi. Nu întârzie să se arate florile, întâi îmbobocite, apoi dezvoltându-
se în toată frumuseţea lor. Toate acestea s-au petrecut doar în câteva
zile... Ce schimbare. Planta este inconştientă de ce se petrece cu sine,
omul chiar raţional nu-şi poate explica aceste taine ale naturii.

Edwards Milne, (1800-1885), academician şi naturalist francez, zicea:

"Naturaliştii adevăraţi nu pot da crezare zadarnicelor ipoteze că
minunile naturii ar fi nişte simple efecte ale întâmplării, sau consecinţe
forţate ale naturii; ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se
petrec în faţa lor, decât atribuind opera creaţiei acţiunii unui Creator!"

Johann Gregor Mendel (1833-1884), călugăr iezuit şi botanist austriac;

încă la jumătatea secolului trecut a fost primul care a intuit existenţa
genelor pe care le-a denumit factori ereditari. La vremea lui era
necunoscută oamenilor de ştiinţă alcătuirea intimă a celulei. Prin
lucrările sale de hibridizare a mazărei şi utilizând calculul matematic, a
elaborat primele legi ale geneticii, ştiinţă care avea să se nască abia
peste cincizeci de ani. Era cu adevărat o inspiraţie să afirmi fără a
putea aduce dovezi clare!

Dimitri Mendeleev (1834-1807), chimist rus. El a făcut o clasificare a

elementelor chimice, stabilind ordinea lor după numărul de protoni.
Deşi pe vremea lui nu se cunoşteau toate cele 92 de elemente plus
cele 11 transuranice, el a lăsat căsuţe goale unde să se treacă cele
care se vor descoperi ulterior. Era în 1869. Căsuţa din grupa VI,
perioada VI, rândul 9 era goală. Savantul rus a precizat însuşirile
elementului care trebuia să o ocupe. Peste 30 de ani, în 1898, căsuţa
va fi completată cu simbolul Po, numit Poloniu, în cinstea
descoperitoarei de origine poloneză, Marie Sklodowska şi a soţului ei
Piere Curie. Ei au ştiut dinainte locul elementului descoperit din
numărul de electroni, greutatea atomică şi valenţe. Marie şi Piere Curie
au primit Premiul Nobel pentru această descoperire în anul 1903. Tot
aşa s-a descoperit şi Germaniul.

Frunza artificială realizată în 1977. Este vorba de o uzină

chimică pentru producerea primului stadiu al fotosintezei, realizat de un grup
de cercetători americani, în frunte cu Dr. Katz. "Natura a fost copiată",
declară triumfător articolul din Science et Vie.

Până acum singură natura a fost capabilă să transforme

radiaţiile solare în zahăr şi amidon cu ajutorul fotosintezei. Procedeul
de fotosinteză l-a folosit natura pentru a transforma energia solară în
energie chimică utilizabilă de fiinţele vii. Moleculele clorofilei în celulele
frunzelor folosesc protonii solari pentru fabricarea hidraţilor de carbon
(zahăr) cu ajutorul apei şi a dioxidului de carbon, indispensabil la
creşterea vegetalelor. Triumful este justificat, dar să nu ne închipuim
că omul a creat o frunză, ci a reprodus în laborator numai primul stadiu al
fotosintezei.
 Dacă ne gândim că prima frunză naturală a apărut cu circa
200 milioane de ani înainte şi cu ce miniaturizare, cu ce forme variate
de culori, încât uneori omul le socoteşte artistice şi îşi decorează cu ele
locuinţele? Dacă pentru copierea acestui model (numai în parte)
omului i-au trebuit trei milioane de ani (dacă de atâta timp este el pe
pământ) oare nu este mai inteligentă mintea care a conceput
originalul?

Prima genă artificială a fost sintetizată în mai 1970, după

aproape cinci ani de studii la Universitatea din Visconsin (SUA), de
către o echipă condusă de prof. Har Gobin (Premiul Nobel în 1968).
Genele sunt elemente localizate pe cromozomi, cu care împreună
formează sediul eredităţii tuturor organismelor. A fost o descoperire
spectaculoasă, dar cu cât este mai superior Cel ce a creat din început
toată natura şi Universul!

Burla Mirel
CL. A IX A H