Sunteți pe pagina 1din 5

« Rugăciune către Maica Domnului Indurerata

Şapte Vineri în cinstea Preasfintei Fecioare Maria


Îndurerate.

Deşi putem face în cursul anului după plac cele 7 Vineri


în cinstea Mariei Îndurerate, cu singura condiţie ca
acestea să nu fie întrerupte, totuşi
e bine să alegem sau cele 7 Vineri dinaintea Vinerii Mari
în care se sărbătoreşte amintirea durerilor aceleiaşi
Fecioare preasfinte şi care zile încep în acest caz cu
două Vineri înaintea de începerea Postului Mare,
sau cele 7 dinaintea Duminicii a 3-a din septembrie, în
care, Biserica celebrează sărbătoarea principală a
Mariei Îndurerate, care încep în prima vineri după întâia
zi din luna august.

Nu se poate repeta îndeajuns cât de mare plăcere face


această deprindere evlavioasă Sfintei Fecioare şi cât de
folositoare este pentru cel ce o practică. Se citeşte în
cartea Destăinuirilor a Sfintei Brigita la cap. II că această
Sfântă, aflându-se la Roma în Basilica S. Maria
Maggiore în ziua Întâmpinării Domnului când se
comemorează nu numai prezentarea Pruncului
dumnezeiesc în templu, făcută de Sfânta fecioară, dar şi
durerea pricinuită Ei de profeţia bătrânului Simeon, fu
răpită în extaz şi văzu un Înger care ţinea în mână o
sabie foarte ascuţită, stropită cu sânge, care simboliza
durerea sus amintită şi apoi observă că Îngerii şi
sufletele fericite arătau o bucurie şi o veselie nespusă
din cauza gloriei şi cinstei deosebite date în acea zi
Preasfintei Fecioare ca răsplată pentru durerile suferite
de dânsa, şi auzi cuvintele: „Iată cinstea şi mărirea care
se dă în această zi Reginei Cerului pentru sabia durerilor
pe care le-a suferit în patima Fiului ei”. Din aceasta se
poate vedea cât de mult va plăcea sfintei Fecioare dacă
vom petrece aceste 7 Vineri cinstind-o cu evlavie,
vinerea fiind dedicată într-un chip deosebit şi Durerilor
Preasfintei Fecioare.

Afară de aceasta şi folosul pe care îl vom avea dacă


vom practica această deprindere de evlavie va fi tot atât
de mare deoarece în aceste vineri vom putea cere de la
Sfânta Fecioară acel har sau acea favoare care ne stă
mai mult la inimă şi pe care, dacă va fi spre binele
sufletului nostru şi spre mântuirea noastră, o vom
dobândi cu siguranţă.

Vinerea întâi. Durerea întâi.

Durerea întâi a fost profeţia lui Simeon despre patima lui


Isus Cristos, făcută cu prilejul prezentării Pruncului în
templu.
Har de cerut: O Marie, Maica milei, deoarece tu ai avut
totdeauna prezentă în minte şi în inimă moartea Fiului
tău, prezisă de Simeon, fă, te rog, ca şi eu să am
întotdeauna în minte şi în inimă acele cuvinte
însemnate: Odată trebuie să mor, care mă vor ţine
totdeauna departe de păcat.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.
Vinerea a 2-a. Durerea a 2-a.

Durerea a doua a fost fuga în Egipt.


Har de cerut: Ah! Fecioară, prin acea mare durere pe
care ai suferit-o, fiind silită să fugi în Egipt pentru a
scăpa de cruzimea lui Irod viaţa preţioasă a Pruncului,
dobândeşte-mi harul ca în drumul periculos către Cer să
scap de orice cursă a duşmanilor mei sufleteşti.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.

Vinerea a 3-a. Durerea a 3-a.

Durera a treia a fost pierderea lui Isus în Templu.


Har de cerut: Preasfânta mea Maică, dulce scăpare a
păcătoşilor, prin meritele unei dureri atât de mari, fă ca
Isus să se întoarcă în sufletul meu de unde a plecat din
vina mea: dă-mi o scânteie din iubirea ta, pentru a nu-l
mai pierde niciodată şi a-l păstra cu gelozie pentru
totdeauna.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.

Vinerea a 4-a. Durerea a 4-a.

Durerea a patra a fost întâlnirea Mariei cu Isus care


ducea crucea.
Har de cerut: Maică preasfântă, prin meritele acelor
lacrimi prea amare, cu care ai întovărăşit la Calvar pe
Fiul tău prea iubit, dobândeşte-mi te rog, harul de a duce
crucea pe care mi-o va da Domnul.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.

Vinerea a 5-a. Durerea a 5-a.

Durerea a 5-a a fost răstignirea lui Isus.


Har de cerut: Preasfântă şi prea mâhnită Maică, prin
acea durere prea mare ce ai suferit-o când ai văzut pe
prea iubitul şi nevinovatul tău Fiu murind pe cruce în
dureri şi chinuri groaznice, te rog să-mi dobândeşti de la
Fiul tău răstignit pe cruce ca patimile mele să rămână
înfipte în crucea lui şi ca să sfârşesc viaţa printr-o
moarte fericită, fiind întărit de dulcea prezenţă a Lui şi a
Ta.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.

Vinerea a 6-a. Durerea a 6-a.

Maria primeşte pe Isus mort în braţele sale.


Har de cerut: Preasfântă şi prea mâhnită Maică, prin
această mare durere a Ta dobândeşte-mi, te rog,
mângâierea ca la sfârşitul vieţii mele să fiu vrednic a
primi pe Isus în preasfântul Sacrament pentru a intra mai
uşor în cer.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.
Vinerea a 7-a. Durerea a 7-a.

Maria întovărăşeşte pe Isus mort la mormânt.


Har de cerut: Fecioară preasfântă, prin acea durere
amară ce ai simţit-o văzându-te singură şi lipsită de
adoratul tău Isus închis în mormânt, dobândeşte-mi, te
rog, iertarea greşelilor mele în viaţă şi învredniceşte-mă
la moarte de mântuitorul meu Isus.
Recită: 7 Tatăl nostru, 7 Născătoare şi 7 Mărire – Şi
acum.

S-ar putea să vă placă și