Obţinerea materialelor: firele se leagă între ele prin diferite procedee mecanice: ţesere, tricotare, înfăşurare şi interţesere (materialele textile neţesute). PROCEDEUL DE ŢESERE: Acestă tehnică presupune întrepătrunderea în diverse moduri a două seturi de fire (urzeala şi bătătura) în unghiuri drepte. Materialele ţesute au dimensiuni foarte stabile, dar au extensibilitatea şi porozitatea mult mai scăzută decât alte structuri. Un alt dezavantaj al ţesăturilor este tendinţa de a se destrăma la margini când este tăiat în unghi drept sau olic pentru implanturi. Tehnica cunoscută ca Ţeserea Leno presupune răsucirea a două fire de urzeală în jurul unei fir de bătătură şi poate să reducă substanţial uzarea şi destrămarea.
Figura 1 – Material şi grefă vasculară realizate cu tehnica de ţesere Leno
PROCEDEUL DE TRICOTARE: Tricotarea reprezintă transformarea firelor în ochiuri
angrenate între ele conform unei legături. Ele pot fi tricoturi în întregime din urzeală, din bătătură sau combinate. Comparate cu ţesăturile, tricoturile din bătătură sunt mult mai extensibile, dar au dimensiuni instabile de aceea trebuie stabilizate prin introducerea de fire suplimentare care să reducă extensibilitatea. Structurile tricoturile din urzeală sunt extrem de versatile şi pot fi proiectate cu o varietate de proprietăţi mecanice apropiate de cele ale ţesăturilor. Principalul lor avantaj faţă de ţesături este flexibilitatea lor şi abilitatea lor de a nu se deşira când sunt tăiate. Un dezavantaj al tricoturilor ar fi porozitatea lor ridicată, care spre deosebire de cea a ţesăturilor nu poate fi redusă la o valoare sigură determinată de construcţie. Aplicaţiile care au nevoie de porozitate scăzută încorpo-rează frecvent materiale ţesute.
Figura 2 – Ţesătură (stânga) şi tricot (centru şi dreapta) materiale folosite pentru
grefe vasculare, punând in evidenţă diferenţa de porozitate PROCEDEUL DE ÎNFĂŞURARE: În cadrul procedeului sunt încrucişate unelele peste altele, trei sau mai multe fire în diagonală. Structurile obţinute pot fi tubulare cu sau fără miez, dar şi tip fâşie folosite pe post de ligamente. Folosite de obicei la suturi, structurile înfăşurate pot fi proiectate în întregime cu sau fără miez. Din cauza încrucişării firelor unele cu altele, materialele care se obţin sunt de obicei poroase şi pot absorbi fluide în spaţiile dintre fire şi filamente. Pentru a le reduce capilaritatea aceste materiale sunt tratate cu un strat de substanţe biodegradabile (acidul polilactic) sau non – biodegradabile (teflon). PROCEDEE NECONVENŢIONALE DE OBŢINERE A NEŢESUTELOR: Materilalele textile neţesute se obţin dintr-o pătură de fibre, care sunt împâslite mecanic cu ajutorul unor ace speciale (interţesere), cu jet de apă sau care sunt lipite între ele printr-un proces termic, chimic sau cu ajutorul unei adeziv. Aceste materiale se folosesc cu precădere ca textile medicale nimplantabile (pentru îmbrăcăminte medicală, şerveţele) însă în ultima vreme s-au descoperit neţesutele realizate direct din polimer, pentru suturi şi artere artificiale (produse din teflon expandat ca suturi şi spumă poliuretanică vopsită electrostatic folosită ca structură tubulară implantabilă). Proprietăţile neţesutelor sunt determinate de polimerii sau fibrele constituente şi de procesul de obţinere. .