Introducere in contabilitatea publică

Curs 1+2+3

Definirea și obiectul contabilității

Sistemul de contabilitate prezentat de Luca Paciolo (1494) are la bază egalitatea

AVERE=CAPITAL.
Luca Paciolo ”analizează contabilitatea ca fiind un ansamblu de principii și reguli privind
înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparține unui negustor, precum și toate afacerile acestuia
în ordinea în care au avut loc”.
Existența unui echilibru între ceea ce deține o ”intreprindere” și sursele de proveniență
ale acelor bunuri este cunoscută sub denumirea de ”contabilitate în partidă dublă”.
Contabilitatea este arta de a înregistra, clasifica, și însuma semnificativ și în unităţi
monetare tranzacţiile şi evenimentele cu caracter financiar, cât şi interpretarea rezultatului
acestora.
Contabilitatea este o rezervă de informaţii privind poziţia financiară, performanţa şi
adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi, rezervă care este folositoare unui număr larg de
potenţiali utilizatori, în scopul fundamentării deciziilor.
Contabilitatea mai este definită şi ca un ansamblu de regului, principii şi norme care au
drept scop înregistrarea cronologică şi sistematică a bunurilor, capitalurilor şi datoriilor, cât şi a
proceselor, activităţilor economice din cadrul unei entităţi juridice.
Obiectul contabilităţii îl constituie studiul şi înregistrarea activelor, capitalurilor proprii şi
datoriilor, cât şi al cheltuielilor şi veniturilor.
Abordarea patrimonială, prin prisma dublei reprezentări economico-financiară, defineşte
patrimoniul ca un complex de bunuri economice, drepturi şi obligaţii, relaţia dublei reprezentări
fiind:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII

(ca obiecte de drepturi
și obligații)
- Prin obiecte de drepturi și obligații se înțeleg sumele economice, adică averea,
substanța materială a patrimoniului.

sau

BUNURI ECONOMICE = SURSA DE PROVENIENŢĂ

(reprezentare economică) (reprezentare juridică)

Bunurile economice – reprezintă averea sau substanţa materială (sau în curs de

transformare) a patrimoniului.
Drepturile şi obligaţiile reprezintă sursa de provenienţă a bunurilor respective, proprie
(drepturi) sau străină (obligaţii).
În plan contabil, bunurile economice reprezintă activul patrimonial, iar drepturile şi
obligaţiile reprezintă pasivul, în acest caz relaţia devine:

ACTIV = PASIV

1
Introducere in contabilitatea publică

Relaţia de mai sus reprezintă relaţia de echilibru a dublei reprezentări.

Echilibrul contabil mai poate fi prezentat:

ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII

(DREPTURI) (OBLIGAŢII)

sau

ACTIV - DATORII = CAPITALURI PROPRII

Ultima ecuaţie este de fapt situaţia netă patrimonială, sau cât din activele (averea)
unităţii/instituţiei sunt deţinute de proprietar.
Activele, datoriile şi capitalurile proprii sunt elemente ale bilanţului. Cheltuielile şi
veniturile sunt elemente ale contului de rezultate.

REZULTATUL = VENITURI - CHELTUIELI

Rezultatul (excedent/deficit) este preluat în bilanţ, în cadrul capitalurilor proprii.

Contabilitatea – sistem informațional

Contabilitatea este o disciplină informațională. Aceasta studiază efectele tranzacțiilor

economice și ale altor evenimente asupra situațiilor economice și financiare, precum și asupra
performanței unei entități contabile, în scopul informării utilizatorilor interni și externi.
Prin sistemul propriu de concepte și proceduri, contabilitatea este singura disciplină care
poate furniza informații financiare despre o organizație (societate comercială, instituție publică).
Contabilitatea este organizată în cadrul persoanelor juridice, acestea având patrimoniu.
Contabilitatea oferă informații unei largi categorii de utilizatori, cum sunt:
- Instituțiile statului și alte autorități;
- Investitorii;
- Angajații;
- Creditori/bancheri;
- Furnizori și alți creditori comerciali;
- Publicul;
- Managementul;
Contabilitatea – ca prestator de servicii, oferă informații contabile asupra patrimoniului,
rezultatelor și tranzacțiilor (operațiunilor financiare).
Caracteristicile calitative ale informației contabile, cerute de beneficiari, sunt:
- Inteligibilitatea – Rapoartele contabile trebuie să fie prezentate într-o formă accesibilă
înțelegerii tuturor categoriilor de utilizatori.
- Relevanța – Informația contabilă trebuie sa aibă abilitatea de a influența o decizie.
Relevanța trebuie abordată atât în corelație cu predicția despre viitor, cât și cu
confirmarea evenimentelor trecute.
- Credibilitatea – Informația contabilă trebuie să fie liberă de erori sai de tendințe de
părtinire.

2
Introducere in contabilitatea publică

- Comparabilitatea - Elementele similare trebuie tratate de aceeași manieră, în scopul

măsurării și prezentării.

Situaţiile financiare

Situaţiile financiare cuprind:

a) Bilanţul;
b) Contul de rezultat patrimonial;
c) Situaţia fluxurilor de trezorerie;
d) Situaţia modificărilor în structura activelor;
e) Anexe la situaţiile financiare;
f) Contul de execuţie bugetară.

1. Bilanţul
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii şi capital propriu ale instituţiei publice la sfârşitul perioadei de raportare, precum şi în alte
situaţii prevăzute de lege. Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii la un moment dat.
Formatul bilanţier:
- Formatul orizontal – sub formă de tabel cu două coloane fundamentat pe baza
relaţiei:
Active = Capital propriu + Datorii
- Formatul vertical, sub formă de listă, fundamentat pe baza relaţiei:
Activ – Datorii = Capital propriu
Elementele bilanţului sunt: activele, capitalul propriu şi datoriile.
În bilanţ, elementele de natura activelor sunt prezentate în funcţie de gradul crescător al
lichidităţii, iar elementele de natura datoriilor sunt prezentate în funcţie de gradul crescător al
exigibilităţii.
Un activ reprezintă o resursă controlată de către instituţia publică, ca rezultat al unor
evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare, şi al cărui
cost poate fi evaluat în mode credibil.
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a instituţiei publice ce decurge din evenimente
trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează
beneficii economice.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al statului în calitate de proprietar.
Capitalurile proprii se mai numesc şi active nete sau patrimoniu net şi se determină ca diferenţă
între active şi datorii.

3
Introducere in contabilitatea publică

Structura bilanţului (sub formă tabelară):

Instituţia publică: _________

Bilanţ
La 31.12.200N

ACTIV PASIV
I. Active necurente I. Capitaluri proprii
-Active fixe necorporale - Rezerve şi fonduri
o Cheltuieli de dezvoltare o Rezerve din reevaluare
o Concesiuni, brevete, licenţe o Fondul bunurilor care alcătuiesc
o Alte active fixe necorporale domeniul public/privat al statului
-Active fixe corporale o Fonduri cu destinaţie specială
o Terenuri şi amenajări de - Rezultatul patrimonial
terenuri - Rezultatul reportat
o Construcţii II. Datorii
o Instalaţii tehnice şi altele - Datorii necurente
- Active financiare o Datorii (peste 1 an)
o Titluri de participare o Împrumuturi pe termen lung
o Creanţe imobilizate o Provizioane
II. Active curente - Datorii curente
- Stocuri o Datorii curente (sub 1 an)
o Materii prime şi materiale o Împrumuturi pe termen scurt
consumabile  Datorii faţă de personal
o Obiecte de inventar  Datorii faţă de bugetul statului,
o Produse bugetele locale
o Alte stocuri  Creditori
- Creanţe  Furnizori
o Clienţi
o Debitori
- Casa, conturi la trezoreria statului şi
la bănci
o Casa
o Disponibilităţi la trezoreria
statului şi bănci

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

I. Activele necurente
Reprezintă bunuri şi valori cu o durată de folosinţă mai mare de un an şi care nu se
consumă la prima utilizare.
Activele fixe sunt activele deţinute de instituţiile publice în scopul utilizării lor pe termen
lung.

4
Introducere in contabilitatea publică

Activele fixe necorporale sunt active fără substanţă fizică, care se utilizează pe o
perioadă mai mare de un an.
Cheltuielile de dezvoltare sunt active generate de aplicarea rezultatelor cercetării în
scopul realizării de produse sau servicii noi.
Alte active fixe necorporale includ programele informatice create de instituţie sau
achiziţionate de la terţi.
Activele fixe necorporale sunt supuse amortizării.
Activele fixe corporale, și anume terenurile, nu se supun amortizării, dar amenajările de
terenuri se amortizează pe o durată de 10 ani.
Construcțiile, instalațiile tehnice se evidențiază pe grupe, subgrupe, clase, aprobate prin
Hotărâre de Guvern.
Terenurile și activele fixe corporale din domeniul public al statului nu se supun
amortizării. Celelalte active fixe corporale sunt amortizabile.

Evaluarea activelor fixe

 Evaluarea iniţială se face la costul:
o De achiziţie – pentru cele procurate cu titlu oneros;
o De producţie – pentru cele obţinute în instituţie;
o Valoarea justă – pentru cele primite cu titlu gratuit.
 Evaluarea la data bilanţului:
o Se face la valoarea de intrare mai puţin ajustările de valoare. Ajustările de
valoare sunt:
 Ajustări permanente, denumite şi amortizări;
 Ajustări provizorii, denumite ajustări pentru depreciere.
Amortizarea este expresia valorică a uzurii. Amortizarea se calculează prin metoda
lineară, respectiv recuperarea valorii pe întreaga durată de folosință a activului fix.
Cota de amortizare = 100 / durata normală de amortizare

Amortizarea anuală = valoarea contabilă de intrare a activului fix * cota de amortizare

Amortizarea se înregistrează lunar, începând cu luna următoare dării în folosință a
activului fix.
Ajustări pentru depreciere se pot înregistra la sfârșitul exercițiului financiar, pe seama
cheltuielilor.
Deprecierea unui activ fix apare în cazul în care valoarea de utilitate a bunului este mai
mică decât valoarea netă contabilă.

Activele financiare
Un activ financiar este un activ care reprezintă: depozite, un instrument de capitaluri
proprii al unei alte entități, un drept contractual.
Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acțiuni deținute de stat în
capitalul unor societăți comerciale.
Creanțele imobilizate reprezintă drepturile instituțiilor publice pentru împrumuturi
acordate pe termen lung.
Activele financiare se evaluează la costul de achiziție sau valoarea determinată prin
contractul de dobândire a acestora. Activele financiare nu se supun amortizării.

5
Introducere in contabilitatea publică

II. Activele curente (circulante)

Stocurile de materii prime și materiale consumabile sunt stocuri achiziționate și care
participă direct la un singur proces de producție sau asigură desfășurarea activității curente a
instituției.
Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de
lege, indiferent de durata lor de folosință sau bunuri cu o durată mai mică de un an, indiferent de
valoarea lor (echipament de protecție, aparate de măsură etc.).
Produsele sunt stocuri obținute din procesul de fabricație.
Alte stocuri: mărfuri, ambalaje, animale și păsări etc.
Evaluarea stocurilor
 Evaluarea inițială:
o Se face la costul de achiziție, costul de producție sau valoarea justă, după caz.
 Evaluarea la ieșirea din gestiune:
o Se face prin aplicarea uneia din metodele:
 Metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO);
 Metoda costului mediu ponderat (CMP);
 Metoda ultimul intrat – primul ieșit (LIFO).
Contabilitatea analitică a stocurilor se ține pe baza uneia din următoarele metode:
 Metoda operativ-contabilă constă în ținerea evidenței cantitative a bunurilor în
cadrul fiecărei gestiuni și a evidenței valorice în contabilitate;
 Metoda cantitativ-valorică constă în ținerea evidenței cantitative a bunurilor în
cadrul fiecărei gestiuni și a evidenței cantitativ-valorice în contabilitate;
 Metoda global-valorică evidență global valorică atât la gestiune cât și în
contabilitate.

Creanțele reprezintă drepturi asupra terților, ca urmare a lucrărilor executate sau

serviciilor prestate către clienți.
Debitorii reprezintă sume de încasat de la terțe persoane fizice sau juridice.

Casa, conturi la trezoreria statului şi la bănci:

Casa – disponibilități bănești aflate în casieria instituției publice.
Disponibilitățile instituțiilor publice se țin la trezoreria statului.

I. Capitaluri proprii: reprezintă sursele de finanțare stabile de care dispune o

instituție publică din partea statului. Capitalurile unei instituții publice cuprind: fondurile,
rezultatul patrimonial, rezultatul reportat, rezervele din reevaluare.
Fonduri – includ fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public/privat al statului și
unităților administrativ-teritoriale. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și
imprescriptibile, după cum urmrează:
- Nu pot fi înstrăinate, pot fi date numai în administrare, concesionare sau închiriere;
- Nu pot fi supuse executării silite;
- Nu pot fi dobândite de către alte persoane.
Fondurile reprezintă sursa de proveniență (de finanțare) a bunurilor la care se referă.
Rezervele din reevaluare reprezintă diferența dintre valoarea reevaluată și costul istoric
al activelor fixe supuse reevaluării.

6
Introducere in contabilitatea publică

Rezultatul patrimonial se stabilește la sfârșitul perioadei, ca diferență dintre cheltuieli și

venituri.
Rezultatul reportat exprimă rezultatul patrimonial al exercițiilor financiare anterioare.

II. Datoriile – sunt obligații de plată ale instituției public ecătre terțe persoane fizice sau
juridice.
Datoriile necurente sunt obligații ce trebuie achitate într-o perioadă mai mare de un an.
Acestea pot proveni din împrumuturi bancare sau alte obligații contractuale.
Provizioanele sunt datorii cu exigibilitate sau valoare incertă. Provizioanele nu pot
depăși din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligației la data
bilanțului. Instituțiile publice pot constitui provizioane pentru litigii, despăgubiri, bunuri aflate în
perioada de garanție.

Datoriile curente sunt obligații de plată sub un an.

- Datoriile salariale – sume datorate personalului pentru munca prestată;
- Datoriile față de bugete - sume datorate bugetului de stat/local/asigurărilor sociale
și care constau în impozite, taxe, contribuții;
- Furnizori – sume datorate către terțe persoane juridice ca urmare a achiziției de
bunuri sau servicii.

7
Introducere in contabilitatea publică

MODIFICARI BILANTIERE

Operatiunile economico-financiare dau nastere la modificari in volumul si structura elementelor

de active, capital propriu si datorii.

Aceste modificari se prezinta sub forma de cresteri sau micsorari, dar se mentine in permanenta
egalitatea bilantiera:

Activ = Capital propriu + Datorii

A = P

Tipuri de modificari:

1) Modificari numai in activ;

2) Modificari numai in pasiv;
3) Modificari in activ si pasiv, in sensul cresterii;
4) Modificarii in activ si pasiv, in sensul micsorarii.

Tipul 1: Mofidicari numai in activ

Cresterea unui element de activ concomitent si cu aceeasi suma cu micsorarea unui alt element de activ.

Ecuatia este:

A+x–x=P sau A+x–x=C+D

Total activ valoric ramane nemodificat si se pastreaza egalitatea bilantiera.

Tipul 2: Modificari numai in pasiv

Cresterea unui element de pasiv concomitent si cu aceeasi suma cu micsorarea altui element de pasiv

Ecuatia are forma:

A= P + x - x

Tipul 3: Modificari in activ si pasiv, in sensul cresterii

Cresterea unui element de activ concomitent si cu aceeasi suma cu cresterea unui element de pasiv.

8
Introducere in contabilitatea publică

Ecuatia are forma:

A+x = P + x

Tipul 4: Modificari in activ si pasiv, in sensul micsorarii

Cresterea unui element de activ concomitent si cu aceeasi suma cu cresterea unui element de pasiv.

Ecuatia are forma:

A-x = P - x

Exemplificare modificari bilantiere

Bilant initial

Activ Pasiv

Cladiri 20.000 Fonduri 31.000

Materiale 5.000 Rezultatul patrimonial 2.000

Clienti 4.000 Furnizori 3.000

Disponibil in trezorerie 10.000 Datorii fata de salariati 4.000

Casa 1.000

Total activ 40.000 Total pasiv 40.000

Operatia 1 (M1)

Se incaseaza in trezorerie, de la client, suma de 1.000 lei

Operatiunea genereaza modificarea urmatoarelor elemente de bilant:

Clienti A – 1.000 lei

Disponibil in trezorerie A + 1.000 lei

A +x –x = P

40.000 + 1.000 – 1.000 = 40.000

9
Introducere in contabilitatea publică

Operatia 2 (M2)

Se retine de la salariati impozitul pe venit datorat bugetului de stat, in suma de 500 lei

Operatiunea genereaza modificarea urmatoarelor elemente de bilant:

Datorii fata de salariati P – 500 lei

Datorii fata de bugetul de stat P + 500 lei

A = P + x-x

40.000 = 40.000 + 500 – 500

Operatia 3 (M3)

Se primesc de la furnizori materiale, in suma de 800 lei

Operatiunea genereaza modificarea urmatoarelor elemente de bilant:

Materiale A + 800 lei

Furnizori P + 800 lei

A + x = P+ x

40.000 + 800 = 40.000 + 800

Operatia 4 (M4)

Se platesc, prin terezorerie, datorii fata de furnizori, in suma de 2.500 lei

Operatiunea genereaza modificarea urmatoarelor elemente de bilant:

Disponibil trezorerie A – 2.500 lei

Furnizori P – 2.500 lei

10
Introducere in contabilitatea publică

A - x = P -x

40.800 – 2.500 = 40.800 – 2.500

Bilantul initial, dupa efectuarea si inregistrarea operatiunilor de mai sus devine:

Activ Pasiv

elemente initial M1 M3 M4 final elemente initial M2 M3 M4 final

Cladiri 20.000 20.000 Fonduri 31.000 31.000

Materiale 5.000 +800 5.800 Rezultatul 2.000 2.000

patrimonial

Clienti 4.000 -1.000 3.000 Furnizori 3.000 +800 -2.500 1.300

Disponibil in 10.000 +1.000 -2.500 8.500 Datorii fata de 4.000 -500 3.500
trezorerie salariati

Casa 1.000 1.000 Datorii fata de 0 +500 500

bugetul de
stat

Total activ 40.000 0 800 -2.500 38.300 Total pasiv 40.000 0 800 -2.500 38.300

Bilant Final

11
Introducere in contabilitatea publică

Contul de rezultat patrimonial

Contul de rezultat patrimonial reflecta rezultatul activitatii ca diferenta dintre venituri si

cheltuieli, respective excedent sau deficit.

Elementele component sunt veniturile si cheltuielile.

Venituri – Cheltuieli = Rezultat

Venituri > Cheltuieli => Excedent

Venituri < Cheltuieli => Deficit

Veniturile reprezinta impozitele, taxele, contributiile, si alte sume de incasat potrivit legii,
precum si pretul bunurilor vandute si serviciilor prestate.

Sunt reflectate in corelatie cu cresterea activelor sau cu diminuarea datoriilor.

Cheltuielile reprezinta consumul de resurse. Sunt reflectate in corelatie cu diminuarea activelor

sau cresterea datoriilor.

Dupa natura lor veniturile si cheltuielile sunt grupate in:

- Venituri si cheltuieli operationale;

- Venituri si cheltuieli financiare;
- Venituri si cheltuieli extraordinare.

Structura

Contul de rezultat patrimonial

Cheltuieli Venituri

I. Cheltuieli operationale I. Venituri operationale

- Cheltuieli cu stocurile; - Venituri din impozite sit axe
- Cheltuieli cu salariile si contributiile; - Venituri din activitatea economica
- Cheltuieli de capital, amortizarea. - Finantari, subvenitii, transferuri
Rezultat din activitatea operational (excedent / deficit)

II. Cheltuieli financiare II. Venituri financiare

Rezultat din activitatea financiara (excedent / deficit)

III. Cheltuieli extraordinare III. Venituri extraordinare

Rezultat din activitatea extraordinara (excedent / deficit)

Rezultatul patrimonial al exercitiului (excedent / deficit)

12
Introducere in contabilitatea publică

13