Sunteți pe pagina 1din 12

1.

Odontiul ,componente lui:tesuturile dure (smaltul,dentina) sim moi (pulpa dentara),rolul lor
fiziologic.Formatiunile nervoase ale dintelui .Dezvoltarea dintilor,erupria dintilor.Compozitia chimica a
dintelui –implicatia fiziologica.

Odontul este un complex de tesuturi cu structure diferite dar armonizate morphologic si functional ,el
este constituit din:

 Ondontiul-componentul dentar propriu zis


 Paradontiul-componentul de atasare a dintilor la oasele maxilare.

Odontiul (dintele) este compus din tesuturi dure (smalt,dentina) si tesuturi moi (pulpa dentara)

Paradontiul este compus din tesuturi de sustinere (cement,os alveolar,desmodontiu sau ligamentul
alveolaro-dentar).

Smalţul dentar este produs de celulele epiteliale specializate numite amelo-blaste înainte de
erupţia dintelui. Este cel mai dur ţesut din organismul uman, conţine substanţe anorganice 96%,
substanţe organice 1,7%, apă 2,3%,. Din substanţele anorganice 90% reprezintă fosfatul de calciu, 5%
carbonatul de calciu, 2% fosfatul de magneziu, 3% microelemente (fluorul în principal). Fosfatul de calciu
se află cristalizat sub formă de hidroxiapatită fixată într-o reţea foarte fină de fibre proteice, complet
insolubilă, fibre care sunt similare cu keratina din păr. Fibrele proteice din email sunt rezistente la acizi,
enzime, alţi agenţi corozivi, fibrele de reticulină din smalţ se continuă cu cele din dentină, iar prelungirile
dentinei (fibrele Tomes) se termină în smalţ. Smalţul este lipsit de vase de sânge şi nervi. Are un
metabolism propriu lent, este comparat cu o membrană semipermeabilă ce opreşte pătrunderea florei
microbiene bucale spre pulpă, dar are o capacitate de preluare din salivă a fluorului, calciului, fosforului
îmbogăţindu-şi astfel conţinutul cu 1% în 250 zile.

Functia protectoare a smaltului consta in izolarea dentine si pulpei dintelui de actiunile


mecanice,chimice,termice.

Compozitia smaltului:

 substante neorganice 97%...cristalele de apatite: hidroxiapatita (75%); carbonapatica(12%);


fluorapatita(0,6%); clorapatita (4,4%),cantitati mici de calciu,magneziu si zinc.

 Apa 3,8%;
 Substante organice :protein ,glucide,lipide.

Proprietetile fizice ale smaltului:

 Permeabilitatea,elasticitatea,duritatea ,grosimea,densitatea ,solubilitatea,culoarea.

. Dentina
Dentina delimitează cavitatea pulpară, are duritate mai mică decât smalţul, conţine 70%
substanţe anorganice, 20% substanţe organice, 10% apă. Este formată din cristale de hidroxiapatită
similare celor din os dar mult mai dense ce îi conferă rezistentă la forţele de compresiune şi din fibre de
colagen ce îi conferă rezistenţa la forţele tensionale care pot rezulta când dinţii zdrobesc obiecte solide.
Dentina este depusă şi hrănită de stratul de celule numite odontoblaste care au suprafaţa lor internă de-a
lungul pereţilor cavitaţii pulpare. Dentina se depune continuu, are un metabolism
lent, este străbătută de numeroase canalicule radiare în care se găsesc prelungirile
odontoblastelor din pulpa dentară. Între prelungiri şi canalicule circulă limfa dentară care asigură nutriţia
dentinei.

Tipuri de deintina:

A. dentina primară;

B. dentina secundară;

C. dentina terţiară;

D. predentina.

Pulpa dentară

Pulpa dentară este plasată în camera centrală a dintelui, este formată din ţesut conjuctiv lax
aderent la pereţii cavităţii, are o bogată vascularizaţie şi inervaţie. Ţesutul conjunctiv lax cuprinde:
fibre de colagen şi reticulină ce asigură: susţinerea componentelor pulpare, amortizarea forţelor
exercitate din direcţia dentino-pulpară, suportul direcţional al mineralizării dentinei în odontogeneză şi al
dentinei secundare;
elemente celulare reprezentate de: fibroblaşti (au rol activ în procesele
reparatorii pulpare, sintetizează precursorii mucopolizaharidelor şi colagenului),
celule mezenchinale nediferenţiate (reprezintă elementul celular de rezervă şi
asigură apărarea nespecifică prin fagocitoză), odontoblaste (principala funcţie a
lor reprezintă producerea dentinei, îşi trimit prelungiri în canaliculele radiare ale
dentinei asigurând astfel nutriţia şi schimburile de săruri minerale la nivelul
dentinei). Cu vârsta celulele ce delimitează cavitatea pulpară se extind micşorând astfel cavitatea.
Vascularizaţia extrem de complexă este asigurată de o arteriolă ce străbate orificiul apical şi
formează o dublă reţea de capilare, unele cu rol nutritiv, iar altele cu rol funcţional (acţionează ca o
supapă prin lărgirea lumenului, în caz de creştere a presiunii sangelui la marginea cavitatii). Presiunea
hidrostatica din capilare, ce reprezintă un factor activ al schimburilor nutritive, este modulată prin raportul
diametrelor vaselor aferent-eferent, de către factorii metabolici locali şi fibre nervoase vegetative.
Inervaţia pulpei este asigurată de fibre senzitive cu origine în ganglionul Gasser şi de nervii
mandibulari, maxilari ce pătrund odată cu vasele şi se ramifică formând un plex spre periferia pulpei. Din
acest plex fibre amielinice pătrund în canalele dentinare. Fibrele vegetative simpatice provin din plexul
carotidian şi cele parasimpatice din ganglionul sfenopalatin şi otic.

Formațiunile nervoase ale dintelui


Acestea prezintă diverse structuri receptive neâncapsulate, fibrele nervoase aferente și eferente.
Fasciculele de fibre nervoase mielinizate intră în pulpa dintelui prin orificiul apical al rădăcinii împreună
cu vasele sangvine, formând fasciculul neurovascular. Pe parcurs se ramifică, inervând stratul de
odontoblaste și vasele sangvine ale pulpei radiculare. Ramificarea mai pronunțată se observă în
regiunea de trecere a lor din pulpa radiculară în cea coronariană. Fibrele solitare subțiri se îndreaptă
spre periferia pulpei coronariene și formează aici plexul dens în apropierea stratului subodontoblastelor
(plexul Raschkov). Ramurile acestui plex inervează pulpa dintelui și părțile interne ale dentinei de lângă
pulpă.

*Hipersensibilitatea dentară este senzația dureroasă bruscă, de scurtă durată și localizată, provocată de
stimularea nervilor din pulpa dentară în timpul ingerării lichidelor reci sau fierbinți, acidulate sau
concentrate (cafea ferbinte, înghețată, miere de albine etc.), în timpul respirației orale, periajului dentar
sau în timpul masticației. Este consecința pătrunderii lichidelor în porțiunea dezgolită a dentinei din
cauza pierderii stratului protector al smalțului sau a cementului.

. DEZVOLTAREA DINŢILOR
Dinţii sunt formaţi din ţesuturi calcifiate şi au dublă origine: ectodermală (ce va forma
adamantoblastele şi smalţul) şi mezodermală din care se vor diferenţia: odontoblastele (formatoare de
dentină), pulpa dentară, cementul.
Organul dentar trece în cursul dezvoltării sale prin mai multe etape ce cuprind:
creşterea şi diferenţierea celulară adică proliferarea epitelială, diferenţierea tisulară, organogeneza,
mineralizarea ţesuturilor dentare (calcifierea),
erupţia dentară însoţită de creşterea radiculară,
uzura dentară şi atrofia orizontală a parodonţiului.

3.1.1. Creşterea dinţilor


La embrionul de 6-7 săptămâni, epiteliul bucal gingival se îngroasă prin diviziuni rapide, se
infundă în ţesutul mezenchinal subiacent formând creasta sau lama dentară primitivă, care va forma dinţii
temporari şi din care prin proliferări succesive se va dezvolta şi lama dentară secundară (dă naştere
dinţilor permanenţi).
Pe lamele dentare se formează câte 10 muguri (noduri) dentari. Din aceşti muguri, prin procese
de histodiferenţiere în epiteliu şi ţesutul conjunctiv, ia naştere o structură în formă de clopot cu
deschiderea spre maxilar. Partea epitelială va forma organul smalţului (organul adamantin) în care se
diferenţiază două straturi distincte morfo-fimctional:
zona epitelială exterioară sau stratul epitelial adamantin extern format
din celule rotunjite sau cuboide;
- zona epitelială interioară a clopotului sau epiteliul adamantin intern
alcătuit din celule alungite, poliedrice numite adamantoblaste (ameloblaste),
dispuse perpendicular pe papila conjunctivă. Fiecare celulă are câte o prelungire
fină, protoplasmatică către papila dentară. Între celule se găseşte substanţa
fundamentală bogată în elemente fibrilare, ce trec de la celulă la celulă. Dincolo
de polul celular ce cuprinde nucleul, se întinde un alt strat de celule cuboide ce formează stratul
intermediar, bogat în fosfataze, cu rol de mineralizare a smalţului. Între stratul intermediar şi epiteliul
adamantin extern se găseşte o substanţă fundamentală cu caracter mucoid.
Zona de la marginea clopotului, în care se face trecerea de la epiteliul extern la cel intern, are
rolul inductor pentru formarea rădăcinii.
Mezodermul format din ţesut conjunctiv vascular se invaginează în interiorul clopotului formând
papila dentară primitivă (papila conjunctivă) din care se vor diferenţia: organul formativ al dentinei şi
schiţa pulpei dentare definitive. Papila conjunctiva este bogat vascularizată. Celulele situate la periferia
papilei conjunctive se diferenţiază în celule speciale, alungite, dispuse în palisadă, celule numite
odontoblaste. Acestea apar după diferenţierea ameloblastelor. Odontoblastele emit prelungiri distale, spre
ameloblaste, prelungiri ce formează o reţea bogată din care derivă fibrele Tomes. Odontoblastele au rol
în formarea dentinei, conţin fosfatază alcalină şi transportă material mineral.
Epiteliul clopotului şi papila dentară sunt învelite de sacul dentar primar formând mugurele
(foliculul) dentar în care începând din luna a V-a intrauterină, încep să se formeze ţesuturile dure ale
dintelui şi aparatului de fixare dinte-alveolă.

3.1.1.1. Formarea coroanei necesită diferenţierea şi proliferrea celulelor capabile să sintetizeze


matricea proteică dură a smalţului, dentinei şi să o impregneze cu săruri de calciu.
Formarea dentinei se realizează pe baza reţelei fibrilare (predentina) ce provine din pulpa dentară
primitivă şi conţine precolagen care trece apoi în colagen. În acestă masă rămân canalicule fine prin care
trec prelungirile odontoblastelor (fibre Tomes). Depunerile sărurilor minerale au loc în jurul fibrelor Tomes
(au rol în schimburile metabolice) iar predentina devine dentină. Depunerile de dentină se fac în straturi
concentrice pornind de la exterior către pulpă şi pe măsură ce procesul înaintează odontoblastele se
retrag rămânând numai fibrele Tomes inserate în canaliculii dentari. Dentina induce formarea matricei
smalţului.
Formarea smalţului se realizează de către ameloblaste după ce s-a depus primul strat de dentină.
Funcţiile ameloblastelor sunt: formarea tiparului de coroană, organizarea odontoblastelor, formarea
matricei smalţului.
Stadiile formării smalţului sunt:
stadiul secretor, de producers a matricei când ameloblastele devin
active, îşi dezvoltă reticulul endoplasmatic, sintetizează proteine, membrana
distală se plicaturează, între pliuri existând colagen ce va fi incorporat în stratul
intern al smalţului la joncţiunea amelo-dentinală;
- stadiul de reorganizare în direcţie longitudinală al organitelor celulare,
care se produce după formarea matricei, când celulele sunt mai mici iar
structurile fibrilare din colagen se detaşează uşor de celulă;
stadiul de preabsorbţie, caracterizat prin poziţia centrală a nucleului şi
numeroase vezicule cu material mineral la joncţiunea ameloblastelor cu celulele
din stratul intermediar;
maturarea timpurie, când veziculele de la capătul bazal al amelo
blastelor au migrat spre capătul distal şi depun cristalele de minerale paralel cu
fibrele formate în primul stadiu. In stratul extern al smalţului se găseşte fosfatază
alcalină care are rol în mineralizarea smalţului;
maturarea tardivă a matricei smalţului se realizează cu participarea atât
a ameloblastelor cât şi a odontoblastelor, care au proprietatea de a absorbi apa şi materialul anorganic
şi de a secreta mineralele care intră în matrice.

3.1.1.2. Formarea rădăcinii are loc după apariţia coroanei şi se dezvoltă


la locul de unire a stratului extern-intern al organului smalţului, prin creşterea
epiteliului în profunzime, ca o teacă. Creşterea în lungime a rădăcinii se realizează prin prelungirea tecii
epiteliale, apariţia odontoblastelor şi formarea
dentinei. Vârful rădăcinii se îngustează prin depunere de dentină, rămânând
orificiul apical ce face legătura cu pulpa dintelui.
Din sacul dentar se diferentiază: - elemente celulare (cementoblaste) ce formeaza o varietate de
tesut osos numită cement, asigurând ancorarea fibrelor de membrană periodontală şi - elemente fibrilare
care vor intra în alcătuirea parodonţiului fixându-se pe osul alveolar şi pe cement (fibre Sharpey).
Formarea osului alveolar: din osul maxilar format în profunzime,
o porţiune înconjoară regiunea mugurilor dentari, apoi apar septuri interdentare,
iar fibrele Sharpey fac legătura dintre cement şi os realizând ansamblul anatomo-
funcţional osteo-dentar. La început germenii dinţilor de lapte şi ai celor permanenţi sunt aşezaţi într-o
singură cavitate (alveola comună) după care se separă
alveola dinţilor temporari şi ai celor definitivi.
Dezvoltarea dinţilor permanenţi - se produce din lama dentară
secundară diferenţiată încă în viaţa intrauterină. Pe lama dentară secundară, din
mugurii dentari, se formează încet dinţii permanenţi prin aceleaşi etape ca şi cei
temporari, în primii 6-20 ani de viaţa. Când fiecare dinte permanent s-a format
împinge prin osul alveolar şi determină erodarea rădăcinii dintelui de lapte
(rizaliză) cu căderea lui. La scurt timp după acesta erupe dintele permanent.

Dezvoltarea dentiţiei ideale depinde de:


formarea completă a dinţilor,
dezvoltarea structurală normală a ţesuturilor dentare,
erupţia fiecărui grup de dinţi la timpul corespunzător, în spaţiul adecvat şi în relaţie corectă cu
ceilalţi dinţi.

Compoziţia chimică a dintelui - implicaţii fiziologice.

Compozitia chimica a dintilor

Dentitia umana este hetrodontica si hemidifiodonta


 Dintele uman permanent este alcatuit din radacina/radacinile dentare ,pulpa
,dentina,smaltul,cementul
-partea dura reprezentata de smalt
 Dintele este alcatuit din 2 parti principale:
dentina si cement

-partea de tesut moale reprezentata


de pulpa dentara care se afla in
interiorul partii dure

 substanta intercelulara din dinti este constituita din colagen si glicozaminoglicani legati de
proteine
 Continutul partii dure este: colagen ,glicozaminglicani,proteine,apa,hidroxiapatita,substante
minerala
Smaltul dentar

 are o duritate exceptionala


 are cel mai mare grad de mineralizare din organism
 are structura cristalina(cristale de apatita in froma de prisme hexagonale si care intra in
constitutia prismelor de smalt ,intr-o matrice bogata in proteine
Constituienti anorganici:(95%)
1. Apa:3 fractiubi de apa(care se alibereaza la 100-900 grade C,la
900-1400 de grade C si cea bine legata(58%)),contitnutul ei creste
in smaltul alterat al cariilor si variaza cu varsta
2. Calciul si fosforul: este cea mai mare parte a substantei minerale
din smalt;dintii temporari contin mai putin fosfor deci au o
mineralizare mai slaba;ionii de calciu si fosfor formeaza
hidroxiapatita ;ionii HO pot fi inlocuiti de Fluor sau Cl rezultand
fluorapatita sau clorapatita;Ionii de calciu pot fi substituiti cu Sr,Pb
iar Po4 cu ionii arseniat,vanadat,silicat,sulfat,carbonat;la baza
cristalelor de fosfat de calciu exista un amestec de hidroxiapatita si
fosfat octacalcic;principala componenta minerala a smaltului este
un fosfat octacalcic;pentru mineralizarea normala a smaltului este
indispensabila vit D.
3. Sodiul si potasiul nu au rol in formarea substantei minerale tari din
dinte
4. Clorul poate inlocui ionii HO din hidroxiapatita.concentratia sa
scade de la suprafata spre interior
5. Magneziul este dupa Ca cationul cel mai frecvent intalnit la
smalt,fiind un element structural al retelei cristaline a apatitei ca
fosfat de magneziu ; se gaseste in concentratie mai mare in
dentina;este mai abundent in zonele sarace in Ca so P
6. Zincul: se afla la nivelul tesuturilor dure in ce mai mare
concentratie din organism;este crescut in tuberculoza si in caria
dentara
7. Strontiul:depinde de dieta si apa potabila;se afla in concentratie
mai mare in dentina;este constituient al retelei cristaline de
apatita
8. Cuprul: este component constant;are proprietati
carioprotectoare;se reduce in fluoroza
9. Staniul :se alfa in straturile superficiale ;sarurile de staniu scad
solubilitatea
10. Plumbul:daca este crescut scade rezistenta la carie
11. Mercurul:creste concentratia sa la nivelul dintilor cu obturatii
12. Manganul
13. Vanadiul
14. Antimoniul:toxic
15. Fierul:fav mineralizarea in vitro
16. Uraniul
17. Seleniul
18. Fluorul:element constituiv important;fluoroza se manifesta prin
aparitita unor pete dentare,pierderea luciului
19. Dioxidul de carbon:este cel ai important dupA Ca si Pfii prezent
sub forma de carbonat si bicarbonat
 Constituientii organici ai smaltului:
1. Substante organice:insolubile(keratina,colagen);solubile(peptide,glicoproteine,acid
citric)
2. apa:legata de molecule proteice si libera
3. Keratinele sin smalt sunt alfa keratine si beta keratine
4. Proteinele sunt reprezentate de o glicoproteina care contine 4% glucide
5. Peptidele au un continut de aminoacizi foarte asemanator colagenului din dentina
6. Glucidele sunt reprezentate de galactoza,manoza,xiloza,fructoza,ramnoza
7. Lipidele sunt acizi grasi cu catena lunga si coleserol
8. Acidul citric este absorbit la nivelul retelei cristaline de apatita sau intra in const
proteinelor bogate in arginina

DENTINA:
 formata din substante minerale , substante organice si apa
 Constituienti anorganici:calciu fosfor ,carbonati,magneziu,sodiu,potasiu,clor,fluor,siliciu,zinc
 calciul si fosforul sunt in cea mai mare cantitate si se gasesc sub forma cristalelor de
hidroxiapatita
 Co2 se gaseste sub forma de carbonat sau de bicarbonat
 se mai gasesc staniu,strontiu,plumb,mangan si fier
 Constituienti organici:proteinele au rol structural;colagenul reprezinta 90%
 alte subst organice sunt keratine,glucide ,acid lactic,enzime,lipide,colesterol,acizi grasi

Cementul:
 protejeaza regiunea radiculara
 contine mult mai multa apa si subst organice dar cel de subst anorganice scade la jumate
 Constituienti anorganici:calciul si fosforul care alcatuiesc apatita;contine fluor
 Constituienti anorganici:predomina colagenul si se mai gasesc glicoproteine,mucopolizaharide
acide,fosfataza alcalina(cu rol in reinnoirea fibrelor de colagen si in biomineralizare)
 contine mai multe hexozamine decat smaltul

Pulpa:
 este un tesut moale ,necalcifiat
 contine odontoblaste care produc dentina
 creste continutul de apa
 Const anorganici:Ca,P,Fluor,Na,K
 Const organici:proteinele(colagen,elastina,albumina si
globuline);glucidele(glicogen,mucopolizaharide,glicozaminglicani);lipidele(colesterol,fosfolipide,
grasimi neutre);enzimele(fosfataza alcalina);aminoacizii
liberi(glicocol,alanina,valina,serina,treonina,acid glutamic si aspartic)

Procesele biochimice din pulpa dentara:Metabolsimul colagenului(favorizat de vit


C);metabolismul lipidelor(se sint acizi grasi,trigliceride si colesterol);metabolismul
glucidelor(prin glicoliza anaeroba,ciclul Krebs si calea pentozofosfatilor

Proteine din dinti:colagen,osteocalcina,proteoglicani,fosfoproteine,proteine cu rol in


aderare(osteonectina),factori de crestere,enzime implicate in mineralizare(fosfataza alcalina)

2. FIZIOLOGIA PARODONŢIULUI Ş1 A GINGIEI


Parodonţiul este unitatea funcţională a organului dentar care are funcția de
fixare și susținere a dintelui în alveolă. Dintele, ca un component specific al
organului dentar, se află în alveolă și este suspendat de specicitatea structurală
și funcțională a membranei conjunctive care înconjoară dintele și care se
numește periodonțiu. Periodonțiul cuprinde, de asemenea, cementul, osul
alveolar și gingia.
Periodonțiul sau ligamentul parodontal înconjoarărădăcina dintelui și
unește cementul radicular cu periostul osului alveolar; este bine vascularizat și
bogat în terminații nervoase. Proprietățile specifice, de sinteză a colagenului, ale
fibroblastelor ligamentare asigură procesul de refacere în cazul unor
traumatisme. Periodonțiul posedă următoarele funcții: de susținere,
nutritivă,formativă și senzorială.
Cementul

1. Este constituit di 68% de substanțe anorganice și din 32% organice, inclusiv


apă. Substanțele anorganice sunt predominant sărurile de fosfat și
carbonatul de calciu, iar cele organice – de origine colagenică.
2. Este celular la nivelul apical și al bifurcației rădăcinii cu conținut de
cementocite, iar în rest este acelular datorită fibrelor colagenice și
substanței amorfe.
3. Pe parcursul vieții, pe dinții omului permanent se depune cement. În
anumite stări patologice (parodontită sau periodontită) ori în unile
suprasolicitări fizice ale dintelui se observă depunerea intensivă a
cementului, adică apare starea de hipercementoză.
Osul alveolar
1. Este o porțiune din osul maxilar aflată în imediata vecinătate cu rădăcina
dintelui. Acest proces alveolar se formează și se dezvoltă împreună cu
dinții. Dispare prin procesul de atrofie alveolară treptat, timp de săptămâni,
după căderea dintelui.
2. Componentul microcirculator al organului dentar are particularitățile sale în
funcție de structura paradonțiului la care se referă.
Gingia
1. Este formată de țesutul conjunctiv acoperit cu epiteliu în care se află
rețeaua microvasculară. Mucoasa gingivală se împarte convențional în 3
zone: Sulcusară a gingiei (aderentă) este situată în jurul regiunii cervicale a
dintelui în locul unirii cementului cu smalțul; marginală – marginea liberă a
gingiei și alveolară.
2. Țesutul conjunctiv lax conține vase și nervi, precum și elemente celulare
(macrofage, fibroblaste, osteoblaste, celule plasmatice, mastocite,
cementocite etc.).
Funcțiile organului dentar
 De amortizare
 Formativă
 De barieră
 Trofică
 De barieră externă
 De barieră histohematoică
 senzorială

3.Rolul ca2+ si P3+ in mineralizarea tesutului osos(oase dinti).Reglarea


hormonala a calcemiei si fosforemiei.
In organismul uman,Calciul participa la realizarea urmatoarelor functii:
-mineralizarea tesutului oso (oase,dinti);
-semnalizarea intracelulara;
-enzimatica;
Transmiterea sinaptica.
In corpul uman, calciul reprezinta aproximativ 2% din masa corporala si se depoziteaza
in proportie de 99% in sistemul osos si in dinti, sub forma fosfatului si a citratului de
calciu. Cantitativ, oasele au in componenta aproximativ un kilogram de calciu.Calciul
asigura rigiditatea si solidificarea scheletului.
In oase,calciul se prezinta sub forma de fosfat de calciu CA3(PO4)2, carbonati(CACO3
10%),saruri ale acizilor organici-citric si lactic 5%.In matricea oaselor ,prin interactiunea
fosfatului de calciu cu colagenul se formeaza un compus mineral cristalizat de natura
hidroxilapatitei Ca10(PO4)6(OH)2

Fosforul este necesar pentru formarea oaselor si acoperirea necesitatilor in cadrul


metabolismului energetic. 90% din continutul fosforului este situate in schelet si in dinti
,in oase el este present in calitate de fofat de calciu ,dintre care 2/3 se gaseste sub
forma unor cristale de hidroxiapatita si este foarte putin solubil,iar alta parte 1/3 se
contine in rezervoarul de schimb rapid sub forma de fosfat de calciu si este
slolubila,restul fosforului se gaseste in interiorul celulei (9%) si numai o parte (1%) in
lichidul extracellular.Cantitatea de fosfat continuta in organismal unui om de 70 kg
=770g, iar 80% din acest fosfat este combinat cu calciul din schelet.Calea principal de
eliminare a fosforului este prin urina,unde fosfatul este eliminate impreuna cu calciul.

Reglarea hormonala a calcemiei si a fosforemiei.

Calcemie-nivelul calciului din sange


Fosforemie-nivelul fosforului din sange.
Nivelurile plasmatice ale mineralelor sunt fixate de actiunea combinata a 3
hormoni diferiti,acestia actioneaza asupra osului,rinichilor si intestinului .
Acesti hormoni sunt metabolitii sunt:
-metabolitii colecalciferolului(vitamin D);
-hormonul parotiroidian PTH;
-Calcitonina.
Acesti hormone sunt eliberati ca raspuns la diversi stimuki fiziologici cu valiatiile
calcemiei sau fosforemiei.
4.Parathormonul ,tireocalcitonina :actiunea,efectele biologice,rolul lor in
reglarea metabolismului fosfo-calcic,din tesutul dentar.Vitamina D si metabolitii
ei .Reglarea secretiei PTH ,CT.Anomaliile secretiei PTH.

 Parathormonul-este secretat de glandele parotide.Actioneaza la nivelul


oaselor ,intestinului si a rinichilor ,actiunile sale au ca scop sporirea
calcemiei si diminuarea fosforemiei .Nivelul normal de PTH,pentru o
troficitatea buna a scheletului,acest hormone favorizeaza formarea
osteoblastelor si calcifierea matricei osoase.Cand nivelul de calciu in sange
scade ,concentratia de PTH creste .Cresterea concentratiei de Pth produce
un effect bifazic,initial se observa o scadere rapida a calciului,dupa care
concentratiile crescute ale PTH stimuleaza reabsorbtia osului stabil de
catre osteoclaste ,cee ace aduce mari cantitati suplimentare de calciu
extracellular.
PTH-UL-Stimuleaza reabsorbtia calciului in tubul distal si descreste
reabsorbtia fosfatului in tubul proximal al nefronului.El descreste
reabsorbtia fosfatului deoarecere astfel va creste concentratia de calciu
liber ,care va spori calcemia.
PTH-la nivelul intestinului nu are actiune directa ,astfel el stimuleaza
productia renala a 1,25 dihidroxicolicalciferolului,care sporeste absorbtia
intestinala a valciului alimentar.

Reglarea secretiei PTH-ului.


Parathormonul este rapid eliminate in plasma,ciclul sau de viata fiind doar
5 minute.Intre concentratia plasmatica a calciului si secretia de PTH este
present un feed-back direct.Aceasta secretie este declansata de receptorii
de calciu situati in membrane celulelor parotidei. Principalul stimul al
secretiei PTH,este hypocalcemia,nivelul scazut de calciu in plasma
stimuleaza sinteza de PTH. Hipercalcemia inhiba secretia de Pth.
Stimularea secretiei acestui hormone mai este asigurata de catecolamine si
de dopamine si este inhibata de catre 1,25 dihidroxicolicalciferol.

Anomaliile secretiei excesive de PTH.


Secretiile excesive de PTH au loc atunci cand se observa tumori ce se
dezvolta in glanda parotida prin hiper productia de PTH,de asemenea
cellule pulmonare secreta Pth ce induc un exces de acestui hormon.
Consecinta excesului de PTH este hypercalcemia ,asociata cu o reducere a
fosforemiei.
Patologiile care apar in urma cresterii nivelului de calciu:
 Calculi renali-apare in urma cresterii de calciu la nivelul glomerulului,acesta
poate altera grav functiile renale;
 efectele cresterii nivelul calciului afecteaza mult scheletul si anume duce la
o demineralizare osoasa.- Dureri osoase,fracturi ale oaselor lungi,fracturi
ale oaselor mici de la nivelul coloanei vertebrale ,chisturi produse de
osteoclaste.
 Oboseala,slabiciune,turbulari mintale etc.

Vitamina D si metabolitii sai.


VItamina D-constituie precursorul unui grup de steriozi la actiunea
hormonala,care joaca un rol essential in reglarea calcemiei.Vitamina D nu este
biologic activa dar este supusa reactiilor de hidroxilare pt a deveni un hormon
activ.Prima hidroxilare are loc in ficat si da nastere la 25 colecalciferol,care
este forma circulanta majora a vitaminei D in sange.O noua hidroxilare se
produce in rinichi -1,25 dihidroxicolicalciferol (sinteza lui are loc atunci cand
nivelul de calciu este scazut).
Actiunea 1,25 dihidroxicolicalciferolului-principala sa actiune este de a
stimula absorbtia intestinala a calciului ingerat.Se efectueaza prin effect direct
pe mucoasa intestinala.Hormonul se fixeaza pe receptorii nucleari specifici
care sporesc nivelurile de sinteza a proteinelor de transport,aceste proteine
permit calciului sa traverseze mucoasa intestinala.
1,25 dihidroxicolecalcferolul-stimuleaza calcifierea matricei osoase,stimuleaza
direct activitatea osteoblastelor si osteoclastelor .
Carenta vitaminei D:
 Da nastere la copii cu rahitism si osteomalaciei la adulti(in aceste
afectiuni se observa deficit de remodelare osoasa care permite
reabsorbtia osului vechi si inlocuirea cu un os nou format).
 Calcifierea matricei osoase este deficienta-aceasta conduce la
deformatii osoase.
Hormonul Calcitonina-este secretat de celulele parafoliculare ale tiroidei,ea
reduce concentratiile calciului liber.
Principal actiune a acestui hormone este de a inhiba actiunea osteoclastelor(care
distrug osul),diminuand reabsorbtia(pierderea in volum al osului) osoasa,iar
continutul mineral osos este mai putin eliberat in plasma.

5.Metabolismul magneziului si al fluorului.Rolul lor in mineralizarea


dintilor.Cariesul dentar.Fluoroza.
Magneziul-la fel ca si calciul participa la formarea componentelor minerale ale
oaselor.Joaca un rol important in activarea diferitor procese enzimatice,este
necesar pentru functionarea sistemului nervos si a celui muscular.Un rol
important al magneziului este ca el stimuleaza absorbtia mineralelor importante
precum calciu,potasiu,sodiu cat si a absoarbe vitaminele esentiale.
Magneziul este important pentru formarea oaselor,el ajuta la asimilarea calciului
in oase si joaca un rol in activarea vitaminei D.
Carenta de magneziu poate duce la :osteoporoza.Fara magneziu,Calciu poate
creste riscul de calcificare arterial si de boala cardiovsculare.

Fluorul-este un microelement indispensabil organismului ,necesar pentru


dezvoltarea simineralizarea oaselor ,inclusive a dintilor.Se gaseste in tesutul osos
in medie de 240-560 mg/kg sau chiar pana la 2000 mg/kg,adica 0,02%.Necesitatea
zilnica de fluor este de 2-3 mg,dintre care doar 0,8 mg sunt accumulate din
produsele alimentare ,iar restul sunt ingerate cu apa potabila.Insuficeinta
fluorului in special in perioada eruptiei si mineralizarii dintilor este un factor
exogen care duce la aparitia cariesului dentar.Continutul oprimal al fluorului in
alimentatie contribuie la profilaxia cariesului ,deoarece fluorul se include in
mineralizarea dintilor cu foarmarea componentelor foarte dure si insolubile
.Fluorul deasemenea favorizeaza depiunerea fosfatului de calciu din saliva,cee ace
duce la fenomenele de remineralizare in cazul declansarii proceselor de carie
dentara.

Fluoroza apare in urma excesului de fluor.