Sunteți pe pagina 1din 13

RESURSELE HIDROSFEREI

PROF. OCTAV PREISLER


COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA NEAMȚ
1.VALORIFICAREA OCEANULUI PLANETAR

• Energia mareelor
 Poate fi valorificată acolo unde diferența dintre flux și reflux este
semnificativă. Este nevoie de un golf sau un estuar închis cu un baraj, turbinele
de la baza acestuia producând energia din mișcarea apei spre interior sau
exterior.
 Cea mai veche și cunoscută centrală mareomotrică se află în Franța: La
Rance, cu o capacitate de 240 MW (mai mare decât hidrocentrala de la Stejaru).
 Alte centrale mareomotrice: în Canada, Coreea de Sud, Rusia.

 Vedere aeriană a barajului centralei mareomotrice


La Rance
• Energia valurilor
Valurile oceanelor poartă cantităţi masive de energie, dar această energie este
deocamdată greu de exploatat eficient şi ieftin. Există instalații experimentale
în Marea Britanie, Japonia și alte țări.
• Energia curenților marini
Există instalații experimentale de valorificare a Curentului Golfului
(Gulfstream), de către SUA, în apropierea Peninsulei Florida.
• Desalinizarea apei marine

 Este un proces tehnologic prin care sărurile care sunt dizolvate în apa marină
sunt îndepărtate, rezultând apă dulce.
 În prezent pe glob există peste 2000 de uzine de desalinizare. Ele se află
situate în regiuni lipsite de resurse de apă dulce sau cu resurse insuficiente:
Arabia Saudită, Kuwait, Israel, Iran, SUA, Japonia, China și altele.
• Valorificarea unor substanțe minerale, dizolvate în apă sau
depuse pe fundul măril

 Sarea se obține prin evaporarea apei de mare.


 Nodulii polimetalici sunt concrețiuni minerale care s-au depus pe fundul oceanului
la adâncimi mari ale apei (4.000-6.000m), având în general diametrul de câțiva
centimetri. Sunt alcătuiți din diferite elemente, între care domină: nichelul, cobaltul,
fierul, manganul sau cuprul. Vor fi exploatați probabil în viitor.

 Noduli de mangan pe fundul


Oc. Atlantic
2.VALORIFICAREA APELOR CONTINENTALE

• Hidroenergia reprezintă producerea de electricitate cu ajutorul forței generate


de apele curgătoare. Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu, se
realizează acumularea unei energii potențiale, transformată în energie cinetică
prin rotirea turbinelor hidrocentralei.
Avantaje:
 economic, randament ridicat, preț de cost redus, având o viață lungă
 ecologic, nu poluează mediul înconjurător
Fluvii cu mare potențial hidroenergetic: Congo (Zair), Chang Jiang (Yangtze),
Brahmaputra, Parana, Enisei, Zambezi etc.

Hidrocentrale
1. Three Gorges (Trei defileuri, în China) pe fluviul Yangtze, cea mai mare
hidrocentrală din lume, cu o putere instalată de 22.500 MW.
2. Itaipu, fluviul Parana (Brazilia și Paraguay), furnizează 14000 MW.

 Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare din România (2160 MW),
exploatată în colaborare cu Serbia.
Barajul hidrocentralei Trei defileuri, China. Are o lungime de 2.335 de metri și o înălțime de 181 de metri.
Hidrocentrala a costat statul chinez 22,5 miliarde de dolari, iar pentru realizarea sa au fost strămutați circa 1,3
milioane de oameni.
Uzina hidroelectrică Stejaru, care folosește apa din lacul de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz.
• Utilizarea apei în agricultură
Agricultura este cel mai mare consumator de apă din lume (75% din total).
 Cele mai mari sisteme de irigații se află în Asia (China, India, Orientul Mijlociu),
Sudul Europei, centrul Americii de Nord. De multe ori funcționează cu apa din lacurile de
acumulare ale marilor hidrocentrale din lume.
 În țările dezvoltate există sisteme moderne de irigații (SUA, Israel, Spania, Italia, etc).
Sisteme de irigații moderne în Israel
• Alte utilizări

 Apele continentale sunt folosite pentru alimentarea așezărilor umane.


Acestea utilizează captări din ape subterane, lacuri naturale, lacuri de acumulare.
Orașul Piatra-Neamț se alimentează din pânza subterană (captarea de adâncime
Vaduri) și din lacul de acumulare Bâtca Doamnei.

 Industria consumă mari cantități de apă (industria alimentară, chimică, a


celulozei și hârtiei, etc), rezultând mari cantități de ape uzate.

 Apele uzate folosite de așezările umane sau industrie sunt curățate ulterior prin
stații de epurare.
Stația de epurare ape uzate Piatra-Neamț

Gata!  Nu uitați să dați


un feedback pe Teams!

S-ar putea să vă placă și