Energia apei (hidraulică)

Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apă) de a efectua

un lucru mecanic la trecerea dintr-o poziție dată în altă poziție (curgere).
Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui, energia
hidraulică este o formă de energie regenerabilă.
Energia hidraulică este o energie mecanică formată din energia potențială a apei
dată de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia
cinetică a apei în mișcare. Exploatarea acestei energii se face actualmente
în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e
apoi captată cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare
electrice care în final o transformă în energie electrică.
Tot forme de energie hidraulică sunt și energia cinetică a valurilor și mareelor.
Energia hidraulică a fost folosită încă din antichitate. În India se foloseau roțile
hidraulice la morile de apă. În Imperiul Roman morile acționate de apă produceau făină
și erau folosite de asemenea la acționarea gaterelor pentru tăierea lemnului și a pietrei.
Puterea unui torent de apă eliberată dintr-un rezervor era folosită la
extracția minereurilor, metodă descrisă încă de Pliniu cel Bătrân. Metoda era folosită pe
larg în evul mediu în Marea Britanie și chiar mai târziu la extracția minereurilor
de plumb și staniu. Metoda a evoluat în mineritul hidraulic, folosită în perioada goanei
după aur din California.
În China și în extremul orient, roți hidraulice cu cupe erau folosite la irigarea
culturilor. În anii 1830, în perioada de vârf a canalelor, energia hidraulică era folosită la
tractarea barjelor în sus și în josul pantelor pronunțate. Energia mecanică necesară
diverselor industrii determina amplasarea acestora lângă căderile de apă.
În prezent utilizarea curentă a energiei hidraulice se face pentru producerea curentului
electric, care este produs în acest caz cu costuri relativ reduse, iar energia produsă poate
fi utilizată relativ departe de surse.
Fenomene naturale
Din punct de vedere al hidrologiei, energia hidraulică se manifestă prin forța apei
asupra malurilor râului și a bancurilor. Aceste forțe sunt maxime în timpul inundațiilor,
datorită creșterii nivelului apelor. Aceste forțe determină dislocarea sedimentelor și a
altor materiale din albia râului, cauzând eroziune și alte distrugeri.
Descriere cantitativă
Resursa hidroenergetică poate fi evaluată prin puterea (energia în unitatea de timp)
care se poate obține. Puterea depinde de căderea și cu debitul sursei de apă.
 Căderea (engleză head) determină presiunea apei, care este dată de diferența de nivel
dintre suprafața liberă a apei și a turbinei, exprimată în metri.
 Debitul de curgere (engleză flow rate) este cantitatea de apă care curge în unitatea de
timp care curge prin conducta de aducțiune într-o anumită perioadă de timp, exprimată
în metri cubi/secundă.
Moduri de exploatare a energiei hidraulice

Roată hidraulică cu aducţiune superioară la Mazonovo, Spania.

Roți hidraulice
O roată hidraulică utilizează energia râurilor pentru a produce direct lucru mecanic.
 La debite mici se exploatează în principal energia potențială a apei. În acest scop se
folosesc roți pe care sunt montate cupe, iar aducțiunea apei se face în partea de sus a
roții, apa umplând cupele. Greutatea apei din cupe este forța care acționează roata. În
acest caz căderea corespunde diferenței de nivel între punctele în care apa este admisă
în cupe, respectiv evacuată și este cu atât mai mare cu cât diametrul roții este mai mare.

Roţi hidraulice cu aducţiune inferioară la Hama, Siria.

 La debite mari se exploatează în principal energia cinetică a apei. În acest scop se
folosesc roți pe care sunt montate palete, iar aducțiunea apei se face în partea de jos a
roții, apa împingând paletele. Pentru a avea momente cât mai mari, raza roții trebuie să
fie cât mai mare. Adesea, pentru a accelera curgerea apei în dreptul roții, înaintea ei se
plasează un stăvilar deversor, care ridică nivelul apei (căderea) și transformă energia
potențială a acestei căderi în energie cinetică suplimentară, viteza rezultată prin
deversare adăugându-se la viteza de curgere normală a râului.
Hidrocentrale
Hidrocentrala de la Porţile de Fier.
O hidrocentrală utilizează amenajări ale râurilor sub formă de baraje, în scopul
producerii energiei electrice. Potențialul unei exploatări hidroelectrice depinde atât de
cădere, cât și de debitul de apă disponibil. Cu cât căderea și debitul disponibile sunt mai
mari, cu atât se poate obține mai multă energie electrică. Energia hidraulică este captată
cu turbine.
Potențialul hidroenergetic al României era amenajat în 1994 în proporție de cca.
40 %. Centrale hidroelectrice aveau o putere instalată de 5,8 GW, reprezentând circa
40% din puterea instalată în România. Producția efectivă a hidrocentralelor era în 1994
de aproape 13 TWh, reprezentând circa 24 % din totalul energiei electrice
produse. Actual puterea instalată depășește 6 GW iar producția este de cca. 20 TWh pe
an. Cota de energie electrică produsă pe bază de energie hidraulică este de cca. 22 -
33 %.
Microcentrale și picocentrale hidraulice

Microcentrală la Jagniatkow, Jelenia Góra, Polonia.

Prin microcentrală hidraulică se înțelege o hidrocentrală cu puterea instalată de
5 - 100 kW, iar o picocentrală hidraulică are o putere instalată de 1 - 5 kW. O
picocentrală poate alimenta un grup de câteva case, iar o microcentrală o mică așezare.
Deoarece consumul de curent electric are variații mari, pentru stabilizarea
funcționării se pot folosi baterii de acumulatori, care se încarcă în momentele de
consum redus și asigură consumul în perioadele de vârf. Datorită faptului că curentul de
joasă tensiune produs de generatorul microcentralei nu poate fi transportat convenabil la
distanță, acumulatorii trebuie plasați lângă turbină. Este nevoie de toate componentele
unei hidrocentrale clasice - mai puțin barajul - adică sistemul de captare, conductele de
aducțiune, turbina, generatorul, acumulatori, regulatoare, invertoare care ridică
tensiunea la 230 V, ca urmare costul unei asemenea amenajări nu este mic și soluția este
recomandabilă doar pentru zone izolate, care nu dispun de linii electrice.
Microcentralele se pot instala pe râuri relativ mici, dar, datorită fluctuațiilor sezoniere
de debit ale râurilor, în lipsa barajului debitul râului trebuie să fie considerabil mai mare
decât cel prelevat pentru microcentrală. Pentru o putere de 1 kW trebuie pentru o cădere
de 100 m un debit de 1 l/s. În practică, datorită randamentelor de transformare, este
nevoie de un debit aproape dublu, randamentul uzual fiind puțin peste 50 %.
 Centrale mareomotrice
O centrală mareomotrică recuperează energia mareelor. În zonele cu maree, acestea
se petrec de două ori pe zi, producând ridicarea, respectiv scăderea nivelului apei.
Există două moduri de exploatare a energiei mareelor:
 Centrale fără baraj, care utilizează numai energia cinetică a apei, similar cum morile de
vânt utilizează energia eoliană.
 Centrale cu baraj, care exploatează energia potențială a apei, obținută prin ridicarea
nivelului ca urmare a mareei.
Deoarece mareea în Marea Neagră este de doar câțiva centimetri, România nu are
potențial pentru astfel de centrale.
Instalații care recuperează energia valurilor

Instalaţie de tip Pelamis la Peniche, Portugalia.

Pentru recuperarea energiei valurilor se pot folosi scheme similare cu cele de la
centralele mareomotrice cu baraj, însă, datorită perioadei scurte a valurilor aceste
scheme sunt puțin eficiente.
Un obiect care plutește pe valuri execută o mișcare cu o traiectorie eliptică. Cea
mai simplă formă de valorificare a acestei mișcări pentru recuperarea energiei valurilor
sunt pontoanele articulate. O construcție modernă este cea de tip Pelamis formată din
mai mulți cilindri articulați, care, sub acțiunea valurilor au mișcări relative care
acționează niște pistoane. Pistoanele pompează ulei sub presiune prin motoare
hidraulice care acționează generatoare electrice.
Avantajele hidroenergiei
Printre principalele avantaje ale energiei hidraulice putem găsi:
-Este unul dintre tipurile de energie regenerabilă , prin urmare, acest lucru implică
faptul că este inepuizabilă, deși putem rămâne fără locuri adecvate pentru a construi
acest tip de centrale electrice necesare.
-Este o energie curată , adică nu poluează, nu produce gaze sau emisii toxice. Are grijă
de mediu.
-Este o energie sigură , deoarece singurul combustibil utilizat în producția de energie
electrică este apa.
-Este flexibilă, deoarece electricitatea poate fi generată în funcție de cerere și asta
datorită faptului că apa din baraje poate fi reglată, producând mai mult sau mai puțin în
funcție de nevoile fiecărui moment. Prin reglarea debitului de apă, acesta poate fi
adaptat la cererea electrică.
– Generează locuri de muncă , în prezent energiile regenerabile generează peste zece
milioane de locuri de muncă.
-Este una dintre cele mai utilizate energii regenerabile din lume.
-De multe ori este folosită pentru a suplimenta energia electrică necesară furnizată de
alte surse de energie.
-Rezervoarele permit controlul râului și acest lucru ajută la reducerea riscurilor în caz
de inundații.
-Nu este supusă modificărilor prețurilor energiei neregenerabile.
-Rezervoarele și mlaștinile care sunt create pentru a stoca apa permit, de asemenea, alte
utilizări, cum ar fi furnizarea de apă în cazurile necesare sau diferite activități acvatice.
-Este posibil să se genereze energie hidraulică în locuri îndepărtate unde există un râu
cu un debit care are suficientă putere.
Dezavantajele energiei hidroelectrice
Printre principalele dezavantaje ale acestui tip de energie putem găsi:
-Digurile hidraulice nu pot fi construite oriunde, trebuie să fie un loc cu condiții
adecvate de debit și înălțime.
-Alterează viața peștilor de râu.
-Este nevoie de un spațiu mare pentru construirea barajelor și a centralei hidroelectrice.
-Dacă există secetă, productivitatea unei centrale hidroelectrice poate fi
afectată. Aceasta implică faptul că acestea depind într-o anumită măsură de schimbările
climatice.
-Efecte asupra mediului. Implică faptul că generează consecințe asupra mediului.
Influențează cursul unui râu și inundă o zonă de pământ, iar acest lucru provoacă
modificări ale florei și faunei.
-Investițiile și construcția centralelor electrice sunt foarte mari.
Importanța energiei hidroelectrice
Acest tip de energie este esențială în dezvoltarea diferitelor forme și ecologii durabile
pentru a putea satisface cererea de energie care există în lume.
Arderea combustibililor fosili utilizată în energiile neregenerabile este foarte poluantă și
generează anumite pericole.
Hidroenergia și alte forme de energie electrică regenerabilă sunt din ce în ce mai mult
văzute ca o opțiune atât de necesară în lumea viitoare.
Exemple de energie hidro
Câteva exemple de utilizări ale acestui tip de energie sunt:
– Morile hidraulice : Sunt împinse de albia unui râu și servesc la rotirea unui piston și
în el o piatră de moară, cu care se macină sau se sfărâmă cerealele, semințele, grâul etc.
-Centrale hidroelectrice din Romania :
 Hidrocentrala Izvorul Muntelui, Bicaz
 Hidrocentrala Vidraru
 Porțile de Fier I
 Porțile de Fier II
 Hidrocentrala Stânca – Costești
- Centrale hidroelectrice din Republica Moldova
Centrala hidroelectrică de la Stânca-Costești este o hidrocentrală pe râul Prut,
construită în dreptul localităților Stânca (Ștefănești),
Botoșani, România și Costești din Republica Moldova.

Amplasamentul lucrărilor se află la 576 km de la vărsare, într-o zonă în care

lățimea albiei majore de cca 3 – 4 km este strangulată și redusă la cca 400 m prin
recifuri calcaroase care practic constituie un baraj natural.
Geologia sectorului în care este situat lacul de acumulare este destul de uniformă,
formată din depuneri de prafuri argiloase cu nisipuri și pietrișuri sub care se găsesc
argile și calcare sarmatice. Grindul recifal din amplasamentul uvrajelor principale este
constituit din calcare cochilifere, relativ dure.
Suprațata bazinului hidrografic a râului Prut în secțiunea Stînca-Costești este de
cca 12.000 km², iar debitul mediu multianual este de 81 m³/s. Valorile debitelor maxime
sunt de 4.700 m³/sec la asigurarea de 0.1% de 2.940 m³/s la asigurarea de 1%. Debitul
minim observat este de 2,5 m³/s.
Î.S. Nodul Hidro-Energetic Costești obiect strategic pentru economia țării noastre,
produce energie electrică și atenuează viiturile. Clădirea hidrocentralei se află pe
teritoriul a două state: R. Moldova și Romînia. Construcția Hidrocentralei a început în
anul 1973 și s-a finisat în 1978. Hidrocentrala a fost dată în exploatare pe data de 28
iunie 1978 și generează energie electrică pînă în prezent.
Energia eletrică este produsă de un hidrogenerator sincron. Generatorul este antrenat de
o turbină hidro. Energia electrică produsă de centralele electrice suferă mai multe
transformări ale tensiunii pentru a putea fi transportată cu pierderi cît mai mici, la
distanţe mari şi apoi utilizată de către consumatori. Cu cît tensiunea este mai mare, cu
atât curentul este mai mic şi ca urmare pierderile (consumul propriu tehnologic) pentru
transportul energiei electrice, scad considerabil deoarece sunt proporţionale cu pătratul
curentului. Transformarea nivelurilor de tensiune au loc în staţii şi posturi de
transformare, care sunt noduri ale sistemului electroenergetic şi la care sunt racordate
liniile electrice. Partea electrică a hidrocentralei este compusă din două transformatoare
de forță, două secții de bare și o bară de ocolire, întreruptoare de linie, transformatoare
de tensiune, separatoare și altele. Sunt și două instalații de distribuție
Frontul de retenție
– Cu o înălțime maxima de 47 m și o lungime de 740 m, barajul principal este realizat
cu pământuri din lunca Prutului: partea centrală din nisip argilos,
prismele amonte si aval din balast, iar ecranul înclinat, fundat pe stânca, din argile
prăfoase. Ecranul înclinat are la bază o galerie de injecții. S-a ales soluția cu ecran
înclinat, care prezintă avantajul unei mai bune și mai economice etanșări a fundației,
precum și a executării independente a corpului central din nisipuri argiloase și a zonelor
laterale din balast. Corpul barajului include batardoul amonte. Protectia taluzului
amonte s-a executat din dale de beton armat turnate pe loc.
– Pentru evacuarea viiturilor cu asigurare de peste 1% (2.940 m³/sec) s-a prevăzut un
evacuator de suprafață, amplasat pe grindul recifal mal drept, între barajul de pământ și
barajul de închidere mal drept. Este constituit dintr-un prag deversant, canalul rapid,
disipatoarele de energie și un canal de evacuare cu debușare în lacul de compensare.
Pragul deversant este un deversor cu profil practic, de 117 m lungime, dispus în curbă,
cu 6 deschideri totalizând 96 m deschidere liberă, echipat cu 6 stavile clapetă 16 x 2,70
m, acționate hidraulic. La betonarea planului înclinat al deversorului s-a aplicat o soluție
tehnică originală pentru betonare, cofrajul feței finite fiind realizat din fundul unei cutii
metalice care la montaj era goală, iar la betonare se umplea cu apă pentru ca greutatea
să preia presiunea betonului proaspăt vibrat.
– Grindul recifal la ambele maluri prezintă cote joase, fapt ce a necesitat supraînălțarea
crestei sale până la cota coronamentului cu baraje de greutate de 10 – 20 m înălțime. Pe
malul drept barajul, de 460 m lungime, s-a realizat din beton monolit. Pentru realizarea
cotei de fundare pe calcare sănătoase, s-au efectuat excavații prin metoda „bioge”,
respectiv în incinte locale mărginite de pereți de beton armat consolidați între ei, pe
orizontală, cu grinzi metalice. Excavarea s-a realizat cu excavatorul cu cupă inversă
până la adâncimea de 6–8 m și cu greiferul până la cota finală, după care a urmat
betonarea. Barajul de la malul stâng, lung de 180 m, s-a executat din prefabricate
spațiale din beton armat umplute cu balast. – Pentru evitarea degradării versanților
grindului din cauza valurilor, variației nivelului apelor și fenomenul de îngheț-dezgheț,
s-a prevăzut protecția stâncii cu dale de beton turnate pe loc, armate și ancorate în
stâncă.
– Pe versantul stâng zona unei vechi cariere de calcar a fost închisă cu un baraj de
pământ de 140 m lungime și o înalțime maximă de 33 m cu nucleu central de argilă și
prisme laterale de nisipuri argiloase și balast. Protecția taluzului amonte s-a executat din
dale de beton armat turnate pe loc.
– În vederea împiedicării pierderilor de apă prin frontul de retenție s-a prevăzut
realizarea unui voal de etanșare la baza barajului principal și în grindurile recifale și
injectii de legătură pe suprafețele de contact dintre construcțiile de beton și stâncă,
sisteme de drenaj și piezometre. Adâncimea voalului variază de la 22 m în zona
barajului principal la 55–60 și chiar 100 m în zona grindurilor recifale.
Nodul de presiune
– Există un canal de aducțiune care a fost folosit pe perioada execuției lucrărilor și care
duce la priza de apă de 37 m lungime, 34,5 m lațime și 48,5 m înălțime; este de tip turn
de beton armat monolit parțial inclusă în baraj și fundată pe calcar. Este prevazută cu 6
deschideri, 2 pentru centrale și 4 pentru evacuarea debitelor de viitură și goliri de fund.
Parțial au fost folosite și pentru devierea apelor în timpul execuției lucrărilor. Galeriile
de alimentare a centralelor și golirile de fund sunt unite într-un bloc monolit și sunt
fundate pe calcar.
– Clădirea centralelor hidroelectrice este amplasată la piciorul barajului, fundată pe
calcar. În cladirea comună pentru cele două centrale, desparțite de graniță, sunt
amplasate două turbine Kaplan cu ax vertical cu palete reglabile de Ø=3,6 m, instalate
în camere spirale din beton armat. Legătura CHE cu lacul de compensare se realizează
printr-un bazin de liniștire, combinat cu disipatoarele golirilor de fund dispuse în galerii
de beton, un canal de evacuare și o rizberma din dale articulate de beton armat.
– Lacul de compensare este amenajat în cariera de material local, exploatată pentru
execuția umpluturilor din barajele de pământ. Are o suprafață de 30 ha, un volum de
600.000 m³ și permite o variație de nivel de 2 m. Taluzurile lacului sunt protejate cu
dale de beton armat. În zona aval s-a prevăzut un stăvilar de evacuare a apelor în Prut,
prin care se asigură atât regularizarea debitelor lacului de compensare cât și scurgerea
debitelor de viitură atenuate. Stăvilarul are 3 deschideri de 10,0 m echipate cu stavile
segment și un prag deversant de 25 m lungime.
– În scopul asigurării furnizării debitelor necesare pe Prut, în perioadele de
nefuncționare a nodului de presiune sau efectuării de reparații la lacul de compensare, s-
a prevăzut o priză de rezervă pentru captarea unui debit de 35 m³/sec, situată în plotul 9
a barajului de închidere mal drept, echipată cu o vană plană acționată hidraulic, o
galerie de evacuare de 5 m² și construcția de debușare în rîul Prut.
Lucrările au început în anul 1973, au fost inaugurate oficial la 4 noiembrie 1978,
iar recepția definitivă s-a făcut în 1979.

Hidrocentralele de pe Nistru

Capacitatea unui râu de a curge într-o direcție a fost tot timpul exploatată de om. Apa
râurilor, mai ales a fluviilor, a fost utilizată tot mai des odată cu construcția morilor de
apă. Așa au apărut și hidrocentralele, care au de fapt un rol dublu.
În primul rând, acestea au scopul de a „îmblânzi” apa unui râu, diminuând posibilitatea
unor inundări ale localităților de pe malul acestora prin construcția unor baraje, lacuri de
acumulare și ulterior reglarea fluxului de apă. Cel de-al doilea scop este obținerea
energiei verzi, prin construcția de hidrocentrale. Este și cazul râului Nistru. Însă
interesele din jurul centralelor existente și cele planificate ar putea avea efecte
devastatoare, atât pentru oameni, cât și floră și faună.
Râul Nistru are lungimea de 1362 de km și curge pe teritoriul a două state – foste
membre ale URSS – Republica Moldova și Ucraina. Aproape jumătate din râu se află pe
teritoriul țării vecine și cealaltă jumătate curge prin Republica Moldova (împărțit la
nord și sud cu Ucraina).
În perioada sovietică, a fost planificat un complex de hidrocentrale, menit să
regleze debitul apei pentru a preveni inundațiile, dar și de a produce energie electrică.
„Oficial, hidrocentralele au fost construite cu scopul de a proteja teritoriile de inundații,
producție de electricitate și irigare. A fost prevăzut, de exemplu, și crearea unui baraj
tampon, unde să fie acumulată apă care să fie folosită de Moldova la irigare. Însă nu s-a
luat în considerare faptul că apa este foarte rece și, prin urmare, ea nu este utilizată în
acest scop”, explică expertul de mediu Ilia Trombițchi.
Complexul hidroelectric de pe Nistru funcționează în prezent în regim de cascadă.
Acesta presupune existența a 4 hidrocentrale, dintre care 3 se află pe teritoriul Ucrainei,
în cursul de sus al râului, și unul pe teritoriul Republicii Moldova, dar controlat din
1992 de forțele separatiste transnistrene.
Cele patru hidrocentrale
Întâi de toate, vorbim despre centralele aflate în teritoriul Ucrainean. În primul
rând este vorba de Centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk, amplasată în cursul
superior al fluviului Nistru, lângă orașul omonim din regiunea Cernăuți, Ucraina. Ca
urmare a construcției hidrocentralei, a fost format un lac de acumulare (principal),
poreclit „Marea Galicia”. Scopul acestuia este să asigure nivelul necesar de apă
generatoarelor instalate. Centrala a fost construită în anii ‘70, iar în anii ‘90 au fost
făcute mai multe reconstrucții. Totodată, în procesul de construcție, peste 22 de
localități au fost dislocate complet, iar 63 de localități au fost afectate, populația fiind
parțial mutată.
De la acest baraj, apa coboară în jos spre Centrala Hidroelectrică reversibilă din
Respopini, aflată în regiunea Cernăuți. Hidrocentrala se află în construcție, deși a fost
planificată încă în perioada sovietică. La 22 decembrie 2009, primul generator al
hidrocentralei a fost dat în exploatare. Al doilea generator a fost dat în exploatare în
decembrie a anului 2013, iar al treilea ar fi trebuit să fie pus în funcțiune în 2015.
Problemele Ucrainei legate de finanțarea proiectului au fost agravate de controversele
legate de transparență și de impactul asupra mediului și debitului de apă în aval, în
Republica Moldova.
Mai precis, pentru a duce la bun sfârșit edificarea hidrocentralei reversibile de la
Novodnestrovsk, Ucraina trebuie să ridice nivelul rezervorului-tampon (bazinul inferior
al complexului hidroenergetic de pe Nistru, amplasat în s. Nahoreanî, regiunea Vinița),
fapt care va duce la inundarea unei părți a teritoriului moldovenesc.
Centrala hidroelectrică de la Nahoreanî se află cu 20 de km mai jos de cea de la
Novodnestrovsk. Construcția ei a început în 1982, dar a fost finalizată abia la începutul
anilor 2000. Este format rezervorul tampon, menit să diminueze consecințele reglării
apei din acel mai mare, de la Novodnesrtrovsk. Acest nod hidroenergetic a fost prevăzut
inițial să fie folosit inclusiv în scopuri de irigare, dar între timp s-au răzgândit și au
început să producă electricitate.
Centrala hidroelectrică de la Dubăsari este o hidrocentrală situată în cursul mijlociu
al fluviului Nistru, lângă orașul Dubăsari. Aceasta a fost construită între anii 1951 –
1954 și are o capacitate de producție de 48 MW. Barajul de la Dubăsari a creat lacul de
acumulare omonim, cu o lungime de 128 km lungime și o lățime medie de 528 metri.