Referat

Riscurile Epidemiologoce și Malnutriția în Africa

A efectuat: elevul clasei a VI-a “A”, Groza Alexandru

0
 Africa: riscuri epidemice și malnutriție
Africa de Nord (Algeria, Insulele Canare-[Spania], Egipt, Libia, Madeira-
Portugalia], Maroc, Tunisia, Mauritania) este caracterizată printr-o regiune de
coastă fertilă şi un deşert cu oaze, care sunt adesea focare cu risc de infecţie. In
nord, clima este mediteraneeană, cu ierni reci şi ploioase şi veri calde şi uscate, iar
în sud clima este presahariană şi sahariană caracterizată de uscăciune, cu ploi sub
100mm/an.
Bolile transmise de artropode sunt rareori o problemă majoră pentru călător,
deşi febra dengă, filarioza (întâlnită în focare în delta Nilului), leishmanioza,
malaria, febra recurentă, febra văii Rift, tifosul, infecţia cu virusul West Nile pot
apare în anumite zone.
Bolile diareice (transmise de alimente sau apă) - diareea călătorului - sunt
endemice, frecvente. Hepatita A apare în toată regiunea, în timp ce hepatita E şi
febra tifoidă sunt frecvente în anumite regiuni. Schistosomiaza este prevalentă în
delta şi pe valea Nilului, în Egipt, dar poate fi întâlnită şi în alte arii. Infecţiile
alimentare cu helminţi, bruceloza şi giardioza sunt frecvente, în timp ce
echinococoza (chistul hidatic) şi cazurile de holeră sunt sporadice.
Alte boli. Eforturile de eradicare a poliomielitei au avut succes şi în cele mai
multe regiuni s-a întrerupt transmiterea virusului sălbatic, cu excepţia Egiptului,
unde continuă să se transmită şi virus sălbatic. Turbarea şi trachomul sunt întâlnite
în anumite zone.
Alte riscuri de luat în considerare sunt legate de prezenţa şerpilor şi a
scorpionilor în anumite regiuni.

1
 
Africa de Vest, Centrală şi de Est: Angola, Benin, Burkina Faso, Burundi,
Camerun, Ciad, Congo (Brazzaville), Coasta de Fildeş, Djibouti, Eritreea,
Etiopia, Guineea Ecuatorială, Gabon, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea –
Bissau, Insulele Capului Verde, Insula Sfânta Elena (Marea Britanie), Insulele
Comore, Kenia, Liberia, Liban, Madagascar, Malawi, Mali, Mauritius, Mozambic,
Niger, Nigeria, Republica Centrafricana, Reunion, Rwanda, Republica Democrată
Congo (ex Zair), Sao Tome şi Principe, Senegal, Seychelles, Sierra Leone,
Somalia, Sudan, Togo, Uganda, Tanzania şi Zambia. În această zonă tropicală,
vegetaţia variază de la pădurile tropicale din Vest şi Centru, la stepele împădurite
din Est şi de la deşertul din Nord, prin Sahel şi savanele din Sudan, la savanele şi
regiunile împădurite de la nord şi la sud de ecuator. Din punct de vedere al climei
există o mare diversitate, ansamblul ţărilor din Africa Centrală beneficiind în
general de ploi abundente. In Africa Ecuatorială de Vest, unele ţări ca Gabon şi
Sao Tome se bucură de un climat cald şi umed tot timpul anului, chiar în anotimpul
numit “uscat”, din iunie până în septembrie. Uscăciunea, ţinând din noiembrie
până în martie devine mai evidentă urcând spre nord, în Benin. Africa de Vest
2
beneficiază de un climat caracterizat de ploi în Africa subsaheliană, în regiunea de
coastă, dar şi de climă de tip deşert în partea de nord. În Africa de Est condiţiile
climatice sunt de asemenea foarte variate, de la savanele saheliene şi sudaneze în
nord şi pădurile din Africa tropicală, la savanele şi pădurile de cealaltă parte a
ecuatorului.
Bolile transmise de artropode reprezintă o cauză majoră de morbiditate.
Malaria potenţial severă, datorată speciei Plasmodium falciparum apare în toată
regiunea cu excepţia altitudinilor peste 2000m şi în insulele Reunion şi Seychelles.
Sunt întâlnite diferite forme de filarioză. Oncocercoza se întâlneşte în toate ţările
listate cu excepţia Keniei, Djibouti, Gambia, Mauritania, Mozambic, Somalia,
Zambia şi insulele din oceanul Atlantic şi Indian. Atât leishmanioza cutanată cât şi
cea viscerală sunt întâlnite mai ales în ariile uscate. Alte boli transmise de vectori
sunt: febra dengă, boala somnului (tripanozomiaza africană, mai ales în Uganda,
nordul Angolei, Republica Democrată Congo şi sudul Sudanului), febra recurentă,
diverse tifosuri şi multe boli virale (unele cu aspect de febre hemoragice) transmise
de ţânţari, căpuşe, purici de nisip (tungiaza – penetrarea pielii de către larvele
femele ale purecelui de nisip). Periodic apar largi epidemii de febră galbenă în
populaţia neimună (afectând şi călătorii în aceste zone).
Bolile diareice (transmise de alimente sau apă) sunt foarte frecvente
(infecţiile alimentare helmintice, dizenteria, febra tifoidă, hepatita A şi E, alte boli
diareice incluzând giardioza), iar holera circulă în multe din ţările din această
regiune. Echinococoza apare în regiunile în care se cresc animale. Schistosomiaza
este prezentă în toate ţările cu excepţia Insulele Capului Verde, Comore, Djibouti,
Reunion, Seychelles, iar paragonimiaza a fost semnalată în Camerun, Gabon,
Liberia şi recent în Guineea Ecuatorială. Poliomielita cu virus salbatic este întâlnită
în Nigeria, unde sunt 95% din cazurile de poliomielită raportate pe continental
african, Niger şi Somalia.
Alte boli. Hepatita B este hiperendemică, iar trachomul este larg răspândit.
Febrele hemoragice (febra Lassa, Ebola şi Marburg) îşi datorează notorietatea unei
mari mortalităţi, evoluând în focare şi nefiind foarte frecvente. Epidemiiile de
meningită meningococică apar în toată Africa tropicală, mai ales în anotimpul
uscat (centura de meningită meningococică a Africii). Epidemii recente au apărut
în Rwanda şi Burkina Faso. Turbarea apare în anumite zone. Infecţia cu HIV are o
prevalenţă ridicată în toată Africa subsahariană, cu diferenţe de la ţară la alta,
această prevalenţă fiind în creştere şi în sudul Africii.
 

3
 Africa de Sud (Botswana, Lesotho, Namibia, Africa de Sud, Swaziland,
Zimbabwe) este caracterizată din punct de vedere geografic de o mare varietate; de
la Namibia şi deşertul Kalahari cu climă constant caldă şi uscată, la câmpiile şi
climatul temperat, umed între mai şi iulie de pe coasta de sud. Multe din bolile
listate se limitează la zonele rurale.
Bolile transmise de artropode ca febra hemoragică Crimeea-Congo,
malaria, febra recurentă, febre de căpuşe, tifosuri (cele mai multe transmise de
căpuşe) au fost raportate în majoritatea regiunilor. Totuşi exceptând malaria, (mai
ales cea determinată de P.falciparum) acestea nu reprezintă riscuri majore pentru
călătorul în aceste zone. Focare de ciumă sunt cunoscute în Botswana, Namibia,
Africa de Sud şi Zimbabwe, unde sunt întâlnite şi diverse forme de filarioză,
leishmanioză şi tungiază.
Bolile diareice (transmise de alimente sau apă) sunt frecvente în anumite
regiuni, mai ales amibiaza şi febra tifoidă, unde se întâlneşte şi hepatită A.
Schistosomiaza este endemică în Botswana, Namibia, Africa de Sud, Swaziland şi
Zimbabwe. Ţările din această zonă sunt pe punctul de a eradica poliomielita, aşa
încât riscul de a contracta poliomielită este redus.
Alte boli. Hepatita B este hiperendemică iar turbarea poate reprezenta un risc
în anumite zone.
În tabelele 4.1, 4.2 şi 4.3 sunt sintetizate principalele riscuri din Africa în funcţie
de zonele descrise.
 
Tabelul 4.1 Riscuri infecţioase pentru călătorul în Africa de Nord
 

Boala Epidemiologie Riscul călătorului

P.vivax Algeria, Maroc,
Egipt
Malarie Scăzut, absent în zonele turistice
P.falciparum 1/3 sud
Mauritania

Febra galbenă Absentă Nul

Denga sau
Rară Nul
denga „like”
HIV, boli Pandemie cu Contacte sexuale, prostituţie, sânge
4
transmise prevalenţă< <Africa
sexual Centrală
Zone cu prevalenţă
Hepatita B Contacte sexuale, prostituţie, sânge
mare
Febră tifoidă,
Endemie Constant, legat de alimente/apă
Hepatită A

Holera Cazuri sporadice Scăzut

Bruceloză Cazuri sporadice Lapte, brânzeturi contaminate

Turbare Zone rurale şi urbane Scăzut (câini vagabonzi)

Leishmanioză Ridicat în mediul urban

Cazuri sporadice
cutanată mediteranean
Helminţi,
Endemice Posibil
protozoare
Regiuni cu ferme de Contact cu câini, alimente
Hidatidoza
animale contaminate

Bilharzioze Ape dulci stagnante Moderat: scăldat, mers desculţ

 
Tabelul 4.2 Riscuri infecţioase pentru călătorul în Africa de Vest, Centrală şi
de Est
 

Boala Epidemiologie Riscul călătorului

P.falciparum ++
Malarie Important chiar în zona urbană
Transmitere tot anul
Imprevizibil, dar constant, mai
Febra galbenă Zonă de endemie
mare în zone rurale
Denga sau denga Cazuri sporadice,
Redus în absenţa epidemiilor
„like” epidemii
HIV, boli transmise Prevalenţă regională
Contacte sexuale, prostituţie sânge
sexual foarte ridicată

5
Hepatita B Hiperendemică Contacte sexuale, prostituţie sânge
Meningită ++ în anotimpul
Contacte cu populaţia, zone rurale
meningococică uscat (dec-iunie)
Febră tifoidă,
Hiperendemie Omniprezent, legat de alimentaţie
Hepatită A
Endemică în Africa
Poliomielita Transmitere hidrică posibilă
de Est
Scăzut dacă se iau măsuri de
Holera Prezentă în regiune
protecţie
Dizenteria bacilară Hiperendemie Omniprezent, legat de alimentaţie
Zone rurale +++,
Turbare Scăzut (câini vagabonzi)
urbane +
Scăzut cu excepţia Angolei (Africa
Focare izolate –toate
Ecuatorială de Est) Uganda, Zair
Boala somnului ţările (excepţie
(Africa Centrală), Sudan (Africa de
Zambia)
Est)
Helminţi, protozoare Hiperendemie Posibil
Bilharzioze Ape dulci stagnante Moderat: scăldat, mers desculţ
Numeroase focare
mai puţin în Zambia,
Oncocercoza Scăzut
focare endemice în
Africa de Est
Loa-Loa Gabon Pentru anumite categorii de călători
Cutanată, viscerală
Leishmanioza Scăzut (rezidenţi>turişti)
(zonele aride)
 
Tabelul 4.3 Riscuri infecţioase pentru călătorul în Africa de Sud
 

Boala Epidemiologie Riscul călătorului

Malarie P.falciparum De la mic (parcurile din Africa

6
 de Sud) la ridicat (în Zimbabwe)
Absentă (zone
Febra galbenă infestate în Nul
proximitate)
Denga sau denga Cazuri sporadice,
Redus în absenţa epidemiilor
„like” epidemii
HIV, boli transmise Prevalenţă< Africa Contacte sexuale, prostituţie
sexual Centrală sânge
Contacte sexuale, prostituţie
Hepatita B Hiperendemică
sânge
Meningită Malawi ++: anotimp uscat din
++ în nord
meningococică decembrie până în iunie
Febră tifoidă,
++ zone rurale ++, legat de alimentaţie
Hepatită A
Scăzut dacă se iau măsuri de
Holera Prezentă în regiune
protecţie
Turbare Prezentă în regiune Scăzut (câini vagabonzi)
Focare (zone
Boala somnului Scăzut
tropicale)
Helminţi, protozoare Endemice Posibil
Bilharzioze Ape dulci stagnante Moderat: scăldat, mers desculţ

7
 Malnutriția în Africa
10 milioane de copii suferă de foamete în estul Africii din cauza secetei,
considerată cea mai gravă din ultimii 40 de ani.

Numărul copiilor afectați de urmările secetei severe în Cornul Africii a

crescut cu peste 40% în decurs de două luni, a atenţionat, luni, Fondul Naţiunilor
Unite pentru Copii, UNICEF. "Dacă nu vom acţiona acum, vom vedea o avalanşă
de decese", avertizează directorul regional pentru Africa de est şi de sud. În
perioada februarie-aprilie, numărul de copii care se confruntă cu impactul secetei -
inclusiv foametea acută, malnutriţia şi setea - a crescut de la 7,25 milioane la cel
puţin 10 milioane, a subliniat UNICEF. În aceste condiţii, agenţia ONU a revizuit
apelul său de urgenţă de la 119 milioane de dolari la aproape 250 de milioane, apel
ce reflectă nevoia în creştere în această regiune, notează dpa, citată de Agerpres.
Mai mult de 1,7 milioane de copii din Etiopia, Kenya şi Somalia au nevoie de
tratament urgent pentru "malnutriţie severă acută", potrivit UNICEF. Dacă nu va
ploua în următoarele săptămâni, cifra ar putea creşte la 2 milioane. "Dacă nu vom
acţiona acum, vom vedea o avalanşă de decese în rândul copiilor în următoarele
săptămâni", a atenţionat Mohamed Fall, directorul regional al UNICEF pentru
Africa de est şi de sud. "Foametea este chiar după colţ", a adăugat el. Actuala
secetă este considerată cea mai gravă din ultimii 40 de ani. Sute de mii de oameni
au fost alungaţi din casele lor de această secetă, care a început în urmă cu trei ani.
Potrivit UNICEF, oamenii sunt extrem de dependenţi de ajutoare umanitare.

În ultimele săptămâni, în Cornul Africii mii de oameni au murit de

foamete în urma uneia dintre cele mai mari secete de până astâzi. Care sunt
factorii istorici din spatele acestui dezastru ? S-ar putea spune că seceta este
consecinţa unei “furtuni perfecte”. Este convergenţa mai multor factori
istorici, începând de la imperialismul secolului al XIX-lea şi progresul
ştiinţific, până la industrializarea de origine sovietică din secolul XX şi
războiul contra terorii din zilele noastre.

Principala cauză a foametei este, bineînţeles, seceta în sine, consecinţă

directă a factorilor climatici care au schimbat direcţia ploilor astfel încât acestea se
îndreaptă cu precădere spre Oceanul Indian. Potrivit ultimelor cercetări, un factor
cheie al acestor schimbări de direcţie a ploilor este încălzirea rapidă, din ultimii 30-
40 de ani, a suprafeţei Oceanului Indian. Acest proces de încălzire în zona
adiacentă Cornului a cunoscut o accelerare semnificativă începând cu anii ’70, ca
urmare a încălzirii globale generale, dar şi ca o consecinţă a intensificării puterii
maselor de aer. Aceste cercetări sugerează că fenomenul încălzirii globale ar fi
8
parţial responsabil pentru creşterea frecvenţei şi intensităţii secetelor din Cornul
Africii.

Încălzirea globală, principalul vinovat

Majoritatea climatologilor consideră că încălzirea globală este cauzată de

emisiunile de dioxid de carbon produse de om. Aceelerarea procesului din Oceanul
Indian şi creşterea frecvenţei secetelor în Estul Africii începând cu anii ’80 ar fi
astfel efectele majorării cu peste 25% a emisiilor de dioxid de carbon în ultimele
trei decenii.

Aceste emisii de CO2 au cunoscut o creştere constantă după 1946. Cele două
războaie mondiale (şi Marea Depresiune din perioada interbelică) au frânat
dezvoltarea economiei, menţinând astfel emisiile periculoase la un nivel relativ
scăzut. Insă la scurtă vreme după cel de-al doilea război mondial, nivelul emisiilor
a început să crească foarte rapid, în special ca rezultat al expansiunii industriale
sovietice şi occidentale. Cea mai mare contribuţie la aceste emisii postbelice (între
anii 1945-1975) se datorează deciziei lui Stalin de a concura cu Statele Unite ale
Americii la industrializarea în masă. Apoi, începând cu mijlocul anilor ’70,
emisiile de dioxid de carbon ale Chinei au crescut şi ele vertiginos.

Cauze istorice:de la imperialismul european...

Există însă şi alţi factori legaţi direct de activitatea umană ce contribuie la

catastrofa umanitară actuală, anume incapacitatea ţărilor lovite de secetă de a face
faţă fenomenului. In primul rând, situaţia politică din aceste ţări joacă un rol
important:natura şi stilul guvernelor, şi nivelul ridicat de nesiguranţă induse de
războaie civile şi alte conflicte. In ţările din Cornul Africii se desfăşoară la acest
moment cel puţin şapte conflicte. In Etiopia, au loc insurgenţele armate în sud-ext
(zona Ogaden), în vest şi în zona Oromos şi, în plus, conflicte cu Eritrea. În
Somalia, guvernul susţinut de Etiopia şi de Statele Unite luptă de ani de zile
împotriva rebelilor islamişti.

Majoritatea acestor conflicte îşi are originea istorică în fenomene geopolitce

mult mai largi. Cea mai mare ţară din regiune, Etiopia, are o istorie unică printre
ţările africane. În timp ce majoritatea ţărilor de pe continent au fost ţinta intereselor
coloniale ale Europei, Etiopia a fost o putere expansionistă şi un avanpost al
creştinătăţii într-un continent predominant musulman sau păgân încă din epoca
medievală. Timp de secole, ea a beneficiat de relaţii diplomatice cu marile puteri
europene şi a ajuns să se considere, din anumite puncte de vedere, ca având valori
9
şi aspiraţii asemănătoare cu cele ale puterilor imperiale din Europa. Astfel, a fost
singura ţară africană care a început, în secolul al XIX-lea, propria-i expansiune
imperială.

Etiopia, pe atunci denumită Abisinia, a luat parte, împreună cu ţările

europene, la ceea ce s-a numit “cursa pentru Africa”, cucerind vaste teritorii de la
vecini. Noile teritorii alipite erau diferite etnic, religios şi lingvistic faţă de o
Abisinie creştină vorbitoare de limba amharică. In ultimii ani, unele dintre
popoarele subjugate în urmă cu un secol şi-au lansat propriile războaie
anticoloniale de eliberare, nu împotriva Europei, ci împotriva Etiopiei.

...la conflictele etnice şi religioase

In Eritrea, situaţia este diferită, dar îşi are originile în aceeaşi experienţă
imperială. Mare parte a acestei regiuni a fost integrată Abisiniei timp de secole şi a
10
fost condusă de o elită creştină. După ce Italia a pus stăpânire pe Eritrea în 1889,
această elită a ajuns, cu timpul, să se considere mai europenizată (din punct de
vedere al educaţiei şi al avansului tehnologic) decât restul abisinienilor. Sub
conducere italiană, Eritrea a ajuns o colonie prosperă, în special în timpul
guvernării fasciste din anii 1920-1930. Apoi, după ce italienii au invadat restul
Abisiniei în 1935, au acordat elitei eritreene roluri cheie în administraţie şi politică.

Rivalitatea dintre cele două teritorii a continuat şi după înfrângerea Italiei în

cel de-al doilea război mondial. La scurtă vreme după ce Etiopia şi-a reasumat
controlul asupra Eritreei, în 1952, localnicii au început lupta pentru independenţă.
După 30 de ani de lupte şi circa 300.000 de morţi, teritoriul şi-a câştigat
independenţa în 1991. Totuşi, rivalitatea a continuat, iar un al doilea război între
cele două ţări (1998-2000) a dus la moartea a încă 100.000 de oameni. Chiar şi
astâzi mai au loc ciocniri militare sporadice, şi ambele părţi susţin financiar
mişcările de gherilă din teritoriile rivale.

In cea de-a treia ţară importantă din Hornul Africii, Somalia, războiul face
ravagii, parţial din cauza unei intervenţii străine mult mai recente – una născută din
atacurile din 11 septembrie. Războiul contra terorii a influenţat radical gândirea
americană asupra mişcărilor islamiste din întreaga lume (fie ele pro Al-Qaida sau
nu). In Somalia, politica anti-islamistă a Occidentului (implementată cu ajutorul
intervenţiilor militare etiopiene) a însemnat susţinerea liderilor politici pro-
occidentali şi a politicienilor cu o susţinere politică şi geografică relativ fragilă. In
schimb, a adus respingerea mişcărilor politice mai puternice, dar mai puţin
occidentalizate (precum Uniunea Curţilor Islamice) din cauza naturii lor islamiste.
Astfel, una dintre consecinţele acestei situaţii este privarea Somaliei de
oportunitatea de a avea un stat funcţional şi un guvern propriu (ales din interior şi
nu impus) şi crearea (prin încercările de distrugere a Uniunii Curţilor Islamice)
unei mişcări islamiste pro Al-Qaida foarte dure, Al-Shabab.

Războiul în această regiune este doar una dintre problemele politice care
împiedică formarea unor politici coerente şi eficiente de combatere a secetelor.
Cealaltă componentă cheie este însăşi natura statelor din regiune. Cel mai mare
stat, Etiopia, este astâzi unul dintre puţinele state libere de pe continent.
Conducerea susţinută de Occident, de origine ideologică marxistă, are China drept
model – o ţară lipsită de libertate pe plan politic, dar cu o economie îndreptată spre
piaţa liberă. Guvernul etiopian a dezvoltat ambiţii mari cu privire la baraje,
structuri de irigare, facilităţi în sistemul de sănătate şi educaţie. Cu toate acestea,
conducerea puternic centraliată şi absenţa dezbaterii libere cu privire la problemele

11
de politică slăbeşte capacitatea etiopienilor de a dezvolta strategii eficiente pentru
combaterea condiţiilor de secetă care afectează regiunea.

In Etiopia, guvernul comunist susţinut de sovietici din anii 1970-1980 a

naţionalizat toate pământurile, iar guvernul de astâzi închiriază pe termen lung
mare parte din terenuri către firme străine. Această înstrăinare a pământurilor e
folosită pentru aprovizionarea altor pieţe cu alimente, în timp ce propria populaţie
moare de foame. In mod similar, şi Somalia se confruntă cu aceeaşi problemă a
terenurilor prost întrebuinţate. Fermierii nu pot face investi în măsurile anti-
eroziune şi în instalaţiile de retenţie a apei, strategii esenţiale pentru supravieţuirea
pe timp de secetă. În plus, majoritatea ajutoarelor financiare venite din alte ţări este
direcţionată spre alte domenii precum sănătatea sau educaţia, lăsând agricultura la
o parte. Insă fără un sector agricol prosper, ţările din Cornul Africii – cu o
populaţie în creştere – nu se pot hrăni şi nu pot rezista perioadelor prelungite de
secetă.

12