Istoria Bălțiului

Istoria Bălțiului începe odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a primilor

oameni în epoca paleolitică. Precizarea cu exactitate a primei atestări a localității
de la confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre
deosebire de celelalte orașe moldovenești, Bălțiul se include în procesul urbanistic
mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al
XVI-lea ca un sătuc obișnuit. Din acest sătuc începe să se dezvolte un târg, căruia,
în 1818, i s-a atribuit statutul de oraș. Avea o populație mică, care practică
agricultură, meșteșugărit și comerț. Pe parcursul secolului al XIX-lea Bălțiul
devine un important centru specializat în comerțul cu cabaline și bovine.
Construcția căii ferate în 1894 a facilitat exportul în Imperiul Austro-Ungar.
În perioada interbelică ritmurile dezvoltării economice a Bălțiul sunt cele mai mari
în Basarabia, întrecând chiar și Chișinăul. De asemenea, se schimbă vertiginos
aspectul arhitectural al orașului. În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial infrastructura orașului a suferit enorm. Populația urbei s-a redus de două
ori comparativ cu anul 1940. Cei rămași au fost supuși represiunilor sovietice, fiind
nevoiți să suporte deportările și foamete organizată în a două jumătate a anilor '40.
După încheiere războiului Bălțiul trece printr-o perioadă de industrializare
menținându-și statul de cel mai dezvoltat centru din nordul RSSM-ului, de atunci.
În anii '90, economia orașului a îndurat mari greutăți din cauza ruperii legăturilor
cu sursele de materie primă și a pieței de desfacere a mărfurilor din fosta URSS.
Aceasta a dus la emigrații ale persoanelor și, deci, la reducerea populației. În anii
2000 situația social-economică în Bălți a început să se amelioreze.

Epoca antică
Studiile arheologice demonstrează că primii oameni s-au așezat pe teritoriul
actual al municipiului cu peste 30 000 ani în urmă, în epoca paleoliticului. De la
începutul secolului XX în Bălți au fost efectuate săpături arheologice, în cursul
cărora savanții au descoperit nenumărate vestigii ale culturii Cucuteni.
Arheologii au descoperit în această zonă trei vetre de sate din epoca bronzului.
Satele au fost locuite de agricultori și crescători de vite. O vatră de așezare umană
se afla în apropierea confluenței râului Copăceanca cu râul Răut, la nord
de cartierul Dacia. O altă vatră părăsită se află la 1 km distanță de cartierului Bălții
Noi, la confluența a două pâraie, fiind datată cu sfârșitul mileniului IV î.e.n . Pe
locul fostei așezări se disting urme de case din nuiele cu lut. Au fost colectate
fragmente de oale cu ornamente și picturi, topoare de piatră, vârfuri de săgeți

1
făcute din silex etc. Ambele sate au fost incendiate de cetele de nomazii veniți
după pradă, dovadă servind grămezile de lut ars. A treia vatră de sat se afla în
cartierul Pământeni. Materialele colectate aici arată că așezarea datează din prima
jumătate a sec. IV î.e.n.
Cu circa 1300 de ani î.e.n. apar alte două așezări, fapt aprobat de obiectele
găsite aici, mai ales vase din lut din epoca târzie a bronzului (sfârșitul mileniului
II). Una dintre aceste localității se afla pe teritoriul fostei vetre din cartierul Bălții
Noi . Aici, la suprafața solului se văd clar urme de locuințe vechi. Cealaltă așezare
era situată la marginea orașului, în vecinătatea șoselei Bălți – Chișinău.
O nouă așezare umană este întemeiată prin anul 400 î.e.n, fiind părăsită în
jurul anului 200 î. Hr, probabil din cauza
invaziei triburilor germanice ale bastranilor. Pe vatra așezării date au fost
descoperite obiecte casnice, mai ales vase de lut, tipice pentru epoca timpuri
a fierului.
În perioada romană pe aceste meleaguri erau 5 sate, care au existat până la
invazia hunilor din anul 376 e.n., când au fost devastate și arse. Pe vetrele acestor
sate au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase din lut din epoca romană. Pe
teritoriului orașului au fost găsite și 16 monede din argint, bătute la Roma în anii
138 – 161 e.n.
Popoarele nomade care s-au perindat pe aici au lăsat movile funerare, numit
și gorgane. În împrejmuirile orașului sunt înregistrate 18 gorgane străvechi, luate
sub ocrotirea statului. Cu cât persoana decedată era mai importantă, cu atât movila
era mai înaltă.
Primul val al migrațiunilor cuprinde secolele VI – VII. Stepa bălțeană a fost
afectată numai de avari în jurul anului 408 e.n. În cel de-al doilea val participă
maghiarii (sec. IX), iar către sec. al XIII – tătarii. Cât privește marea invazie tătaro-
mongolă, apoi ea afectează prioritar Bucovina și se infiltrează în
direcția Panoniei, Severinului și Câmpiei Române. Situația se modifică după
întemeierea Hanatului din Crimeea. Din acest moment teirotriul bălțean este
afectat de tătarii nogai în calitate de aliați ai otomanilor.
Sunt fără argumente științifice afirmația că în secolele VII – IX pe teritoriul
actualului Bălți ar fi locuit triburile slave ale tiverților și că ar fi fost sub
jurisdicția cnezatului Haliciano-Volân sau Rusiei Kievene. În regiunea stepei
bălțene elementul autohton daco-roman a predominat mereu, iar popoarele
migratoare au părăsit teritoriul sau au fost asimilați.

2
Atestarea localității

Majoritatea autorilor preocupați de istoria veche a mun. Bălți au vehiculat

numele principese poloneze Ringala de Mazovia (Mazovețki), care ar fi stat la
temelia înființării orașului în 1421. Însă sursele de epocă nu confirmă acest lucru,
cu atât mi mult că o astfel de așezare nu exista la confluența dintre
râurilor Răut și Răuțel. Topicul Bălți în calitate de „loc de sat” și „sat” intră în
limbajul actelor prin secolele XVI – XVII ca urmare a remanierilor teritorial-
administrative din timpul lui Alexandru Lăpușneanu și Petru Șchiopul .
Ringala de Mazovia se căsătorește în anul 1418 cu domnitorul Alexandru cel
Bun. Ringala era sora lui Vitold și vara lui Vladislav Iaghello, văduva lui Henrik
Seimovici (zis și Henrik de Mazovia, de unde provine și numele de Mazovia,
Mazovețki). Însă căsătoria s-a destrămat subit. Oficial, soții au divorțat din motive
religioase. Dar principala cauză a divorțului au fost intrigile de la curte. Regele
polonez Vladislav al II-lea și ducele Vitold doreau să înlăture pe Alexandru cel
Bun. În semn de respect, Alexandru cel Bun i-a dăruit Ringalei domenii cu multe
sate. Într-un act domnesc din 13 decembrie 1421, care întărește cedarea unor
posesiuni ducesei Ringala, se menționează că domnitorul îi oferă orașele Siret și
Volhoveț (în prezent denumit Volovăț) și unele sate din apropiere și „locuri
pustii”. Autorii afirmă că sub cuvintele „locuri pustii” s-ar presupune teritoriul
viitorului oraș. Totuși, actul dat nu face nicio aluzie la Bălți, care ar fi fost donat
principesei Ringala .
Localitățile menționate în actul domnesc, Siret și Volhoveț, se află la o
distanță considerabilă față de locul de confluență a râurilor Răut și Răuțel. Aceste
așezări sunt situate în partea dreaptă a râului Prut, în actualul județ Suceava .
Selecta doamnă nu ar fi dorit să valorifice un teritoriul nepopulat, în a cea vreme,
și absolut necunoscut. Dar și nu ar fi convenabil să administreze o moșie atât de
întinsă sau fărâmițată .
3
 În calitate de argument suplimentar au fost luate și notele de călătorie a
cavalerului și diplomatului francez Guillebert de Lannoy . În 1421, Guillebert de
Lannoy a călătorit din Polonia în Imperiul Otoman prin Moldova și Crimeea. În
consemnările sale Lannoy descrie și vizita de la principesă:
„... de lá me partis et m’em alay á une ville en Russie, nommé Belfz, devers la
ducesse de la Mosoeu, qui me fist honneur et m’envoya á mon hostel plusieurs
maniure de vivres, et estoit soeur au roy de Poulane...”
La mijlocul secolului al XIX-lea, F. Brun a tradus fragmentul în limba rusă:
„... оттуда я отправился въ другой городъ въ Россіи, называемый Бъльцы, къ
герцогини Мазовецкой, которая меня приняла съ почестью и прислала въ
мою квартиру разного рода припасовъ...”
În română, traducerea lui Brun este astfel:
... de acolo m-am îndepărtat spre alt oraș din Rusia, numit Bălți (rus: Bel'țî), la
ducesa Mazovețki, care m-a primit cu onoruri și mi-a trimis în apartament diverse
delicatese...
În primul rând, interpretarea toponimului Belfz, care nici fonetic, nici
morfologic nu se asociază cu toponimul Bălți, este eronată. De menționat că Brun
s-a axat pe “asemănarea” fonetică superficială a denumirilor orașelor în limba rusă:
Belfz și Bel'țî (Бълфз / Бъльцы). Totuși, semnul moale după litera l, „ь”
(transliterat prin [ ' ]), în topicul Belfz nu există, nici îmbinarea „fz” și „ц” + „ы”
(ț+î) nu corelează. În mod normal, sunetul „ц” (ț) ar avea alternativă în
grupul limbilor romanice combinarea consoanelor „tz” și nu „fz”.
În al doilea rând, Guillebert de Lannoy scrie că rezidența Ringalei se afla
într-un oraș din Rusia. În acest context, nu poate fi vorba de Bălți deoarece el a fost
anexat de către Rusia abia în 1812, împreună teritoriul dintre Prut și Nistru,
denumit ulterior Basarabia [7]. Până atunci el niciodată nu a fost partea a Rusiei sau
a unui cnezat rus .
De fapt, Lannoy menționează orașul Belz care pe atunci făcea parte
din Polonia, iar în prezent se află în Ucraina . Probabil, Belzul este caracterizat ca
un oraș rusesc deoarece a făcut partea din Rusia Kieveană, apoi din Cnezatul
Galiției-Volînia până la sfârșitul secolului al XIV-lea. La Belz, Ringala s-a întors
după părăsirea Moldovei. Foarte bine se pot observa similitudinile și diferențele
dintre cele trei toponime Belfz în raport cu Belz și Bel'țî. Este evident că
denumirea de Belfz, menționat de Lannoy, corespunde actualului oraș Belz.
Eroarea în traducerea de către F. Brun a notelor lui Guillebert de Lannoy,
precum că cel din urmă ar fi vizitat-o pe principesa Ringala la Bălți (Belfz), a
4
permis interpretarea greșită a Actului domnesc din 1421. Din cele relatate, reiese
că Ringala și Lannoy nu au nimic în comun nu istoria orașului Bălți. Afirmația
precum că la confluența Răuțelului cu Răut ar fi existat în jurul anului 1421 o
localitatea nu are dovezi documentare.
Pentru a găsi rădăcinile îndepărtate ale orașului Bălți trebuie să apelăm la
gama nuanțelor tipice pentru toate așezările din acea zonă. În sectorul dintre
actualele orașe Bălți și Florești dominau categoria de sate libere (domnești). Unele
sate au fost supuse procesul de destrămare din cauza restructurărilor hotarelor
dintre moșii. În acest fel, au apărut un șir de sate, prisăci sau palisade domnești de-
a lungul Răutului și afluenților săi, printre care se afla și Scutăria Zăvadeni.
Această scutărie se află la est de actualul oraș Bălți pe ambele maluri ale Răutului
și includea un număr mare de sate. Cartea voievodală a lui Petru Șchiopul scrisă de
uricarul ieșean Roșca, ne oferă informații despre politica funciară domnească în
albia râului Răut. În aceste document sunt atestate 33 de localități, cu circa 4000 de
locuitori, 15 „locuri de sate” și „locuri pustii”, 6 seliște și 4 locuri cu iazuri
pentru mori și prisăci. În ce privește locul viitorului municipiu Bălți, documentul
nu indică nicio așezare. Totuși este menționat o așezarea, de asemeni,
denumită Bălți. Aceste Bălți, puțin cunoscut opiniei publice, a fost un participant
al politicii de strămutare a satelor. Această politică a cauzat disensiuni între
locuitorii tuturor satelor din regiune, din motivul schimbării hotarelor. Interesul
satelor de a-și păstra neclintit hotarele moșiilor strămoșești domina autoritar.
Petru Șchiopul hotărăște să pună capăt diferendului recurgând la acțiuni de
stabilire și precizare a hotarelor prin orice preț. Astfel, în Cartea voievodală sunt
descrise hotarele dintre moșiile diferitor sate din scutăria Zăvadine. În acest proces
este inclus și satul Bălți menționat mai sus. Într-un uric a lui Alexandru
Lăpușneanu din 20 august 1588 este atestat „loc de sat pe Bălți” (pe pârâul Bălți).
Râulețul Bălți există și în prezent, izvorăște din satul Iliceuca și se varsă în râul
Cubolta, denumirea pârâului s-a dat uitării și nu se mai utilizează. Aceeași așezare
este menționată într-un alt uric, a lui Gaspar Graziani, datat la 2 septembrie 1628
(1619), prin care, lui Ghidion, fiul lui Voico logofătul, „i s-a întărit satul Stăneni,
din ținutul Soroca, satul Soluceni și s-a cuvenit satul Bălțile pe Cubolta”. În
prezent, pe malul drept, între mânica râului Cubolta și pârâului Bălți se străvăd
conturile caselor ridicate de țărani.
Satul Bălți de la confluența pârâului Bălți cu Cubolta a fost înființat de țărani
liberi veniți dintr-o localitate de pe moșia Zăvădeni. Există o ipoteză că Zăvădenii
ar fi situați pe locul actualul al orașului Bălți, de pe Răut. Dar nu e chiar așa.
Astăzi, există mahalaua Zavidin din s. Alexandreni și un helșteu Zavidinovca,

5
variante rusificate ale noțiunii de Zăvedeni, demonstrând că Zăvădeni se afla lângă
satul Alexăndreni din prezent.
Există o informație care ne permite să precizăm data primei atestări
documentare a satului Bălți, deja de pe Răut. Sursa provine de la comentariile
legate de expediția armatei polono-lituaniană contra Imperiului Otoman. În
septembrie 1620, armata polonă comandată de Stanisław Żółkiewski a trecut
frontiera cu Moldova la Iargura și s-a oprit lângă Ungheni, la 7 – 8 km de Țuțora.
După pierderea bătăliei de la Țuțora, polonezii se retrag prin satele Petrești
, Scumpia, Catranâc, „iar pe la amiaza zilei de 4 octombrie ajung la râul Răut,
lângă satul Bălți”. Seara, trupele polone au trecut Răutul și la 5 octombrie au ajuns
la râul Cubolta. Așadar, prima atestare a municipiului Bălți are loc la 4 octombrie
1620.
Satul Bălți de pe Răut a fost înființat de către locuitorii satului Bălți de pe
pârâul Bălți. Adică, a avut loc strămutarea unui sat pe un alt loc, păstrându-se
vechea denumirea. Astfel, numele orașul Bălți (1620) din prezent provine de la
satul Bălți (1618), iar denumirea celui din urmă - de la pârâul Bălți. Noul Bălți a
fost ridicat mai sus de cartierul Podul Chișinăului, în apropiere de râul Răuțel.
Pe parcursul secolului al XVII-lea Bălțiul este consemnat și în alte acte,
documente, note etc. Un document din 1651 face referire la trecerea prin Bălți a
ostașului rus Arsenii Kuchanov în drum spre Iași. La 26 august 1652 în Bălți
staționează Timuș Hmelnițki, fiul hatmanului ucrainean Bogdan Hmelnițki.
Călătorul italian G. da Veflind de la 2 august 1657, în timp ce se îndrepta
spre Soroca, înseamnă în notele sale că a traversat un mic târg numit Bălți .

Epoca modernă
Începutul epocii moderne în Țările Române a fost marcat de
instituirea regimului fanariot. În Moldova această etapă a fost precedată de domnia
lui Dimitrie Cantemir. În 1711, domnitorul Moldovei încheie o alianță secretă
cu țarul Rusiei Petru cel Mare pentru a elibera țara de suveranitatea turcă. Unitățile
militare ale lui Petru I a forțat Nistru la Soroca. Armata rusă a a trecut de la Soroca
prin Bălți și mai departe până la Iași. Bătălia a avut loc în ținutul Fălciu. Deoarece
armata nu a fost aprovizionată suficient cu produse alimentare, Petru I a ordonat
colectarea alimentelor să aibă loc din contul populației băștinașe. Astfel, Bălții
devin baza principală de aprovizionare a armatei ruse cu alimente și furaje. Din
documente se știe că în ajunul luptei cu turcii, în tabără militară au fost aduși 4 mii
de boi, 8 mii de berbeci, 300 de care cu grâu și făină. Cea mai mare parte a
proviziilor proveneau din depozitele de produse și furajere din Bălți.

6
 După ce au fost biruite de turci în Lupta de la Stănilești, armatele ruse s-au
retras, iar Bălții au fost iarăși prădați și incendiați de tătarii veniți din Crimeea. De
data aceasta, localitatea și-a revenit rapid. A fost găsită o piatră funerară în timpul
restaurarea gardului Catedralei Sf. Nicolae cu inscripția: „Aici se odihnește Maria,
soția starostii Panteilemon Dobrin. 1727.” – dovadă că localitatea s-a refăcut și a
continuat să fie populată.
În 1766 domnitorul Moldovei Grigore Ghica dăruiește o parte a
Bălților Mănăstirii Sfântului Spiridon din Iași, iar cealaltă parte – unor negustori,
frații Panaite. Conform recensământului organizat de generalul rus Rumeanțev la
18 iunie 1774, când localitatea era un sat ca multe altele, cu 129 de gospodării,
dintre care numai 42 plăteau bir. Scutire aveau 80 de postași, 2 preoți, un căpitan, 2
arnăuți, un chihac și o văduvă. Ca și la atestarea din 1766, moșia aparținea
aceluiași boier Panaite Alexandru.
Frații Constantin, Alexandru și Iordache se îndeletniceau cu comerțul.
Familia Panaite a folosit poziția favorabilă a Bălților, situat la intersecția marilor
căi comerciale, și experiența negustorilor locali în a organiza iarmaroace,
contribuind la dezvoltarea târgului. Au fost construite noi drumuri, case poduri. În
centrul târgului a apărut o piață largă unde se desfășurau iarmaroacele. În 1791, la
inițiativa lui Gheorghe Panaite a început construcția unui mare edificiu de piatră
– Catedrala Sfântul Nicolae, care a durat aproximativ 5 ani. Catedrala Sf. Nicolai
fusese construită după modelul bisericilor romano-catolice, proiectul a fost
executat de arhitectul vienez Veisman. Pentru construcția ei boierul Panait a invitat
din Galiția 300 de negustori armeni, intenționând să facă o biserică catolică dar
negustorii armeni nu au venit și atunci ea a fost sfințită ca una ortodoxă. Unul din
pictorii care au zugrăvit biserica a fost originar din Bălți – Austafiu. El a
pictat iconostasul și o parte din cupole. Aptitudinile sale au fost observate de
Potemkin de Tavria, care la trimis la Academia de Arte din Viena. Dar despre
soarta lui de mai departe nu se cunoaște nimic.
Fraților Panaite și urmașilor lor le revine meritul de a fi făcut din Bălți cel
mai mare și important centru comercial din nordul Basarabiei.
Perioada țaristă

În anii 1806 - 1812 a avut loc războiul

ruso-turc în care a învins Imperiul țarist.
Conform Tratatului de la
București partea de est a Moldovei, dintre
7
râurile Prut și Nistru, a fost anexată de către Imperiul Rus. Noua provincie s-a
numit Basarabia. Basarabia a rămas în componența Imperiului Rus până în 1918.
Din 1907 la Bălți a activat Ion Pelivan, fiind numit în postura de locțiitor,
apoi și de judecător . În scurt timp, el adună un mare grup de luptători pentru
libertatea ținutului natal: Porfirie Fală, Dumitru Vrabie, Nicolae Stamati, Emanoil
Catelly, Nicolae Borcea, Simion Murafa, Ion Buzdugan etc. Sub influența acestui
grup cu sentimente naționale, intelectualii locali, devin mai conștienți în privința
originii naționale și încep a utiliza limba română în instituțiile publice din Bălți .
Procesele judiciare în care erau implicați țăranii moldoveni, Ioan Pelivan le
examina în română, refuzând serviciul translatorului oficial.
Pelivan întemeiază la bibliotecă orășenească secția cu cărți românești din
diferite domenii: istorie, literatură, știință. La această secției cititorii aveau acces la
revistele ci „Viața Românească” (Iași), „Convorbiri literare” (București), ziarele
„Universul”, „Viața Națională”, etc. Secția respectivă a bibliotecii a contribuit la
trezirea și cultivarea conștiinței naționale a tinerilor moldoveni din Bălți. Ion
Pelivan editează la șapirograf un abecedar rus-român cu elemente de ortografie și
gramatică. La Bălți, s-a format un nucleu puternic de rezistență națională, care
putea să țină piept presiunii curentului de deznaționalizare și rusificare promovat
de autoritățile locale.
Autoritățile aveau o atitudine antagonistă față de acțiunilor lui Pelivan și
susținătorilor săi. Astfel s-a înscenat un proces învățătorului Porfirie Fală, pe care
l-au alungat din învățământ pentru că a instruit copiii în limba maternă - româna.
Datorită lui Pelivan, Fală a fost restabilit în serviciu. Pentru motive similare, a fost
pedepsit și învățătorul Ion A. Buzdugan, iar Th. M. Ciugureanu a fost întemnițat.
La 16 mai 1912 autoritățile orășenești au organizat o sărbătoare cu ocazia
centenarului de la anexiunea Basarabiei de către Rusia, iar Ion Pelivan a îmbrăcat o
haină de doliu, purta o cocardă tricoloră cernită, (în unele surse – o brățară de
doliu). Au urmat anchetările urmate de demisia lui Pelivan din magistratură, și se
înscrie în baroul avocaților din Bălț . În 1916 este mobilizat în armată, având
gradul de căpitan și ajunge și pe frontul român, unde va lucra în interesele
soldaților basarabeni.

8
Unirea cu România

După revoluția din februarie 1917, în Bălți se întoarce Ion Pelivan, având o

serie de întâlniri publice, în oraș și în satele din județ. La 30 aprilie 1917, la
inițiativa a 10 intelectuali moldoveni și Ion Pelivan s-a ținut o adunare a
moldovenilor, la care au participat circa 300 de persoane din Bălți și împrejurimile
lui, pentru a informa publicul cu privire la importanța evenimentelor din țară.
Adunarea s-a sfârșit cu aprobarea programul Partidului Național Moldovenesc, iar
Ion Pelivan a fost numit în funcția de președinte al Comitetului ținutal Bălți.
Începând din vara anul 1917, un rol de primă importanță în cadrul mișcării
naționale încep să-l joace militarii moldovenii înrolați în armata rusă. Comitetele
soldaților și ofițerilor moldoveni formate în principalele localități basarabene,
inclusiv și la Bălți. Tot în 1917, revine în Basarabia Ion Pelivan, care a avut un rol
important în pregătirea unirii, fiind creatorul primei grupări naționale din
orașul Bălți. În 1917 a fost ales chiar președinte al Sfatului Țării, însă pentru a-l
atrage în activitățile vizând realizarea unirii. Datorită activității lui Ion Pelivan,
județul Bălți a fost primul județ din Basarabia, care s-a pronunțat pentru Unirea
Basarabiei cu România . În octombrie în județul Bălți staționau 2 regimente de
cazaci care devastau și jefuiau tot avutul țăranilor. De aceea, la 18 noiembrie a avut
loc congresul țărănesc la care s-a decis să informeze Sfatul Țării cu privire la
situația groaznică din județ. Congresul scoate o rezoluție prin care se adresează
Sfatului Țării, cerându-i să evacueze regimentele de cazaci de pe teritoriul
județului. Hotărârea congresului țărănesc este adusă la cunoștința Sfatului de către
delegatul Trofim, cu ocazia deschiderii Sfatului Țării al 21 noiembrie 1917. În
decembrie, la Bălți s-a naționalizat Drujina nr 487, unitate militară în cadrul
Directoratului General al Forțelor Armate. Fiind compusă numai din moldoveni
drujina era comandată de Anatolie Popa.
La începutul lunii ianuarie 1918, la Chișinău, se organizează Frontotdelul -
comitet bolșevic, în frunte cu Perper, Kaabak ș.a. Cu sprijinul unor unități militare
ruse bolșevizate scăpate nedezarmate de pe frontul românesc și a unei garnizoane,
aceștia au încercat să preia controlul politic asupra Chișinăului și a Basarabiei în

9
întregime. La Bălți, Frontotdelul a impus conducători militari din rândurile
acoliților săi. Pentru a restabili situația, la dispoziția Consiliului Directorilor
Generali al Republicii Democratice Moldovenești a venit un detașament de
voluntari ardeleni. Bandele comitetului bolșevic au atacat eșalonul în Chișinău și
au arestat mai mulți membri ai conducerii republicii, înviindu-i în trădare.
Frontotdelul considera elemente contrarevoluționare, directorii generali, deputații
moldoveni separatiști (acei presupuși că vor unirea cu România), comandanții de
unități moldovenești, boierimea, preoțimea și toți intelectualii regimului vechi și îi
spiona, pentru a fi arestați și făcuți inofensivi. La Bălți, și în alte orașe basarabene,
Frontotdelul a declarat starea de asediu. Orașul era împânzit de patrule militare,
intrările/ieșirile din oraș erau controlate de forțele armate devotate comitetului
revoluționar. În aceste condiții guvernul moldovenesc a fost nevoit să ceară ajutor
militar din partea României. Guvernul român a acceptata cerea și la 8 ianuarie
trupele românești au trecut Prutul. În direcția Bălțiului au operat Divizia 2
Cavalerie și Brigada V Călărași.
La 3 februarie 1918, 18 țărani membri ai Zemstvei județului Bălți, au
pregătit o cerere, pe care au înaintat-o la 2 martie Președintelui Adunării Generale
a Zemstvei județene (Consiliul județean). În această cerere, ei și-au exprimat
dorința de „a se uni cu țara noastră mamă, România” . La 3 martie 1918 zemstva
județului Bălți, sub președinția lui Costache Leancă, s-a proclamat în unanimitate
în favoarea unirii Basarabiei cu Vechiul Regat, cerând Sfatului Țării să grăbească
Unirea cu Patria-mamă . Totodată, Zemstva județeană s-a adresat Regelui
Ferdinand I, exprimându-și dorința pentru «sfânta, mântuitoarea, mult dorita și
veșnica unire cu țara-mamă România» .

Epoca contemporană
Perioada interbelică

La 1 noiembrie 1920, la Bălți își începe activitatea Comitetului pentru

ajutoare refugiaților din Rusia bolșevică. Astfel de comitete activau
la Chișinău, Cernăuți, Iași, iar la București funcționa o Reprezentanță specială.
Refugiații au fost documentați în „Registrul de ieșire al Comitetului pentru
10
ajutorarea refugiaților aflați în oraș și județul Bălți”. Registrul atestează ajutorarea
refugiaților de către Primăria Bălți, diferite organizații, populația locală. Numărul
real al refugiaților nu se cunoaște, decât cei înscriși în registre. Au fost cazuri când
s-a înregistrat sosirea a 36 și 46 de oameni, în rest figurează câte 2 - 3 persoane (o
familie). De aceștia au fost cel puțin 40 - 50 de cazuri. Reieșind din suma
donațiilor bălțenilor de 110000 lei și 12000 ruble, iar unui refugiat i se rezervau
1000 de lei, s-a dedus că prin Bălți au trecut 350 - 400 de refugiați ruși care au
primit ajutor material. Pentru a informa populația autohtonă cu privire la situația
refugiaților, dar și despre soarta acestora, administrația locală a editat peste 400 de
afișe. Bălțenii depuneau banii la contul Comitetului. Cea mai mică sumă donată
constituie 2 lei, 40 de bani, iar cele mai mari era de circa 10000 de lei. Astfel, se
poate afirma că la acțiunea dată au participat nu doar bălțenii înstăriți dar și cei
nevoiași. În afară de bani, populația aducea la sediul Comitetului făină, ulei
vegetal, legume, fructe, mirodenii, sare, plăpumi, cearșaf, etc. Probabil, Comitetul
pentru refugiați a activat până în anul 1923 . Conform unor surse în Bălți au fost
înregistrați cel puțin 8300 de refugiați. 
Serviciul de acordare a asistenței medicale cuprindea 6 spitale de stat, 1
spital și 2 sanatorii particulare, de asemenea erau aparate radiologice.
Economie
Importanța orașului Bălți, un însemnat centru de prelucrare a produselor
agricole și al exportului de cereale, sporește în legătură cu terminarea construcției
în 1923 a tronsonului de cale ferată Ungheni-Bălți. În același an orașul devine
locul de reședință a Episcopiei Hotinului. Acum la Bălți se înregistrează cele mai
rapide tempouri de dezvoltare economică și arhitecturală dintre toate centrele
urbane din Basarabia [28].
Cultura
În această perioada Bălțiul devine un important centru cultural în Basarabia.
În 1934, este inaugurat teatrul „La Scala” undea aveau loc zeci de spectacole,
concerte, ceremonii conferințe, serate literare, întâlniri cu oamenii de cultură.
Teatrul avea o fațadă cu 6 coloane rotunde, acoperiș cafeniu de tablă, două foaiere,
scenă, balcon, cabine de machiere, ateliere. În incinta teatrului a avut loc zeci de
spectacole, concerte, întâlniri cu oamenii de cultură, conferințe. Astfel, pe 17
septembrie 1935 Sala de Cinema Lux găzduiește conferința marelui
romancier Liviu Rebreanu închinat operei lui George Coșbuc. Orașul a fost inundat
de afișe, care anunțau venirea lui Rebreanu la Bălți. Sala a fost arhiplină, de cei
care doreau să-l asculte pe marele scriitor român. Vizita lui Liviu Rebreanu a fost
un eveniment important în viața culturală a orașului Bălți. Pe scena teatrului Scala
11
au evoluat bălțenii Iza Kremer, cântăreață de muzică ușoară (soprano), care a
rămas în memoria contemporanilor ca cea mai strălucită stea pe care a dat-o
Basarabia în acest gen de activitate, Eugenia Babad-Cioculescu - cântăreață de
operă mezzo-soprană; actorii - Vasterman, Ardatov, Zigmund Mărgulescu etc.
Publicul bălțean i-a răsplătit cu aplauze furtunoase pe vestita Maria Tănase, marea
actriță Maria Filotti, genialul George Enescu; „veșnicul tânăr” Gică Popescu. Scala
a găzduit turneele „Ateneului popular” din Iași (conducător artistic Vasile
Popovici), teatrul Cărăbuș (Constantin Tănase).Concomitent, lângă teatru au fost
construite și două cinematografe „Modern” și „Lux”. În Bălți funcția și Biblioteca
„Isac Șterenberg”, deschisă în ficare seară de la ora 17 până la 21, prețul unui
abonament era de 2 lei. Doritorii de avea cărți proprii le puteau procura Librăria
Românească, Librăria Progresului și Librăria Papetăria „Centrală”.
Al Doilea Război Mondial
Unități ale Armatei a 11-a germană au sosit la 17 iulie în orașul Bălți, iar la
mijlocul lui iulie, forțele germane și românești de sub controlau întreg nordul
Basarabiei. În urma eliberării Basarabiei, Regimul Antonescu a oferit acestui
teritorii o organizare aparte, ca și Bucovinei, constituind o provincie
administrativă, cu personalitate juridică și bugete proprii. Provincia era condusă de
un guvernator care avea calitatea de administrator general și era
împuternicitul Conducătorului Statului în regiune.
Perioada sovietică
Lagărul de prizonieri
Pe teritoriul municipiului Bălți au existat două lagăre de prizonieri – unul
numit „obișnuit” altul „cu regim forțat”. Cel obișnuit se afla pe actualul teritoriu al
Combinatul de Blănuri. Cel cu regim forțat având un număr de înmatriculare 103,
se afla pe teritoriul unității militare din strada Ștefan cel Mare și parțial pe teritoriul
penitenicarului preventiv. Lagărul obișnuit a apărut în august 1944, în care
staționau mii de prizonieri de diferite naționalități: români (inclusiv
basarabeni) germani, unguri, italieni, cehi, polonezi . Dezastrul, foametea și bolile
au secerat într-un răstimp scurt viața mai multor mii de oameni.

12
Troiţa înălțată pe locul unde au fost găsite osemintele deținuților
Circumstanțele agravante și atitudinea față de prizonieri a condus la
nimicirea lor în masă. Morții erau aruncați în câteva pâlnii provenite din explozii
de bombe din valea Răutului . E greu de spus care e numărul exact a celor care și-
ai sfârșit viața acolo. Lagărele se aflau în directa subordine a NKVD-ului. În aceste
lagăre prizonierii erau deținuți de la 2 – 3 luni până la câte un an, dacă
supraviețuiau erau trimiși în lagărele din interiorul U.R.S.S-ului .
În lagărul zis obișnuit cei mai mulți erau români și moldoveni din armata
română. Când s-a aflat în oraș și în satele vecine de prezența moldovenilor și
românilor, rudele și apropiații au început să facă vizite, demersuri prin instanțele
militare pentru a obține eliberarea, le aduceau mâncare și haine. Astfel, că se
produce o anumită dezordine în jurul lagărelor.
Majoritatea deținuților care au supraviețuit în condițiile inumane au fost
deportați departe de Moldova, în lagărele din Siberia și Kazahstan.
Un număr neînsemnat a fost lăsat să rămână în Moldova. 25 de prizonieri
formau un detașament care lucra la restaurarea Combinatului de Mobilă. Au lucra
un an și ceva fără a li se permite să se ducă măcar odată acasă, deși unii erau chiar
din Bălți.
În lagărul cu regim forțat au fost deținuți mai mulți străini și mai puțini
români, din 1944 și până în 1948. În acest răstimp, prizonierii au servit brațe de

13
muncă la combinatele de bere, de zahăr, de spirt, la Uzina mecanică de utilaj
agricol, la aeroportul local. Îndeplineau tot felul de munci sub supraveghere .
Într-o zi de joi, la 7 mai 1992 din inițiativa redacției ziarului local Curierul
de Nord, în lunca Răutului, unde s-a descoperit osemintele foștilor lagăr de
concentrare de pe teritoriul Combinatului de Blănuri, a fost sfințită o troiță. Crucea
din lemn de brad a fost meșterită de Pavel Curatu și Maxim Odagiu. La ceremonie
au fost prezenți atât foști deținuți rămași în viață, cât și rudele celor care nu s-au
mai întors din lagăr.
Deportări
La fel ca și 1940, ocupând orașul pentru a doua oară, sovieticii au trecut la
deportări. La 6 iulie 1949, din orașul Bălți au fost deportate 207 familii de așa-ziși
„chiaburi”, iar din raionul Bălți, dintr-un total de 26 de sate - alte 154 de familii.
Deci, în total 362 de familii, cu 15 mai multe decât s-a indicat în Hotărârea nr. 509
a Consiliului de Miniștri al RSSM. Cele 154 de gospodării țărănești, din raionul
Bălți, au fost supuse jafului din partea sovieticilor . Ei au confiscat inventarul
agricol, mobila din case, terenurile agricole, animalele domestice și alte bunuri
materiale. Datorită confiscărilor au fost posibilă
crearea colhozurilor și sovhozurile în localitățile respective. În total au fost
confiscate 180 de case în valoare de cca 600.00 de ruble, 76 au fost transmise
colhozurilor, 9 au fost transformate în cluburi, 3 transmise SMT-urilor, iar 92 de
case au fost transmise sovietelor sătești. Pe 15 septembrie 1944, asupra județelor
Bălți, Orhei și Soroca a fost extinsă Legea impozitului agricol a URSS din 1939,
iar la 16 septembrie țăranii basarabeni au fost obligați la impozitul agricol militar -
150 de ruble pe an. În anul următor, la 8 ianuarie, guvernul sovietic adoptă o
hotărâre prin care stabilește cota maximă de teren arabil pe care o poate deține un
țăran. Astfel, locuitorii din județele Bălți puteau avea în proprietate până la 10
hectare, surplusurile erau naționalizate.
În noaptea spre 1 aprilie 1951 a avut loc un nou val de
deportarea, Operațiunea Nord. Au deportați adepții cultului Martorii lui Iehova, cât
și unii reprezentanți altor culte minoritare. Din raionul Bălți au fost ridicate 11
familii, însumând 37 de persoane.
Dezvoltarea socio-economică
În perioada postbelică orașul Bălți își menține statutul de cel mai important
centru industrial și cultural din nordul Republicii Sovietice Socialiste
Moldovenești.

14
 În 1969 conform estimărilor populația orașului constituia circa 91 100
locuitori. În localitatea funcționa 35 de unități industriale. Ramurile principale ale
industriei erau: industria alimentară (combinatul de ulei și grăsimi, cel mai mare
din RSSM, combinatul de carne, de spirt și zahăr, de produse de panificații; fabrici
de vinuri și coniacuri, de bere de produse lactate, de pâine), industria ușoară
(combinatul de blănuri, fabricile „40 de ani ai RSSM”, și „Ciocârlia”), industria
constructoare de mașini și electrotehnică (uzina de mașini agricole, electrotehnică,
de armaturi electrice pentru iluminat), industria materialelor de construcție (fabrici
de piese prefabricate din beton armat și de panouri mari, de ghips, de materiale de
construcție). La Bălți funcționează o termocentrală, 2 silozuri pentru cereale,
fabrici de hidroliză și drojdii, de mobilă, de calibrare a porumbului ș.a.
La sfârșitul anilor 60 funcționau circa 350 de unități comerciale, dintre care:
193 magazine, 127 întreprinderi de alimentație publică etc.
În sistemul de sănătate funcționau 6 așezăminte spitalicești cu 1430 de
paturi. Populația era deservită de 6 policlinici, 353 medici și 1158 de lucrători cu
studii medicale medii. Școală de felceri și moașe. Casă a lucrătorilor medicali.
În oraș funcționează institutul de cercetări științifice în domeniul selecției,
seminologiei și agrotehnicii culturilor de câmp. Oamenii de la acest institut
obținuse soiuri noi de culturi: grâul de toamnă „Bălți 32”, soi „Biruința 12”, bine-
cunoscute atât în republică cât și în străinătate.
Domeniul culturii era reprezentat de Teatrul muzical dramatic moldo-rus
„Vasile Alecsandri”, Muzeul interraional de studiere a ținutului, 26 de biblioteci
(circa 500 mii de volume), 16 cluburi, 4 cinematografe, Casa lucrătorilor de
învățământ, Palatul pionierilor și școlarilor. Presa locală era supusă cenzurii și
apărea doar un singur ziar- Komunist - numit organ al Comitetului orășenesc de
partid și ai Sovietului de deputați din Bălți. La cele 32 de școli de cultură generală
învață peste 20 de mii de elevi. Există o școală medie politehnică, o școală de
muzică și una de medicină, în care învață peste 2 mii de persoane. Institutul
pedagogic de Stat „Alecu Russo” la care își făceau studiile peste 6500 de studenți,
avea numai patru facultăți: filologie, științe fizico-matematice, limbi străine și
pedagogie.
Până în 1969 suprafața fondului fondul locativ a crescut de 6,4 ori în
comparație cu anul 1945. La periferia orașului cresc cartierele Jubliar și
Comsomolist cu blocuri de 4 - 5 etaje. În jurul orașului se formează o zonă verde
pe o suprafață de mii de hectare .
În anul 1988 din cele 17 școli din Bălți doar una era românească .

15
Etapa actuală
După proclamarea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991,
autorități separatiste în frunte cu Igor Smirnov, ajutați de Armata a 14-a rusă și de
către cazaci, și-au creat propria republică - Republica Moldovenească Nistreană. În
aceste condiții la 2 martie 1992 începe conflictul militar de pe Nistru. Acordul de
încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către Republica Moldova
și Federația Rusă. Printre victimele războiului pentru integritatea țării se numără
polițiștii bălțenii: Sergiu Ostaf; locotenent superior de poliție Anatol Calmațiu (41
ani; a căzut aflându-se la postul nr. 1 din preajma satelor Cocieri și Corjova din
cauza unei explozii de proiecti

Total Proc Mandate

Partid/candidat
voturi ente în consiliu

Blocul Electoral „Partidul Socialist

și Mișcarea pentru egalitate în drepturi „Unitate- 17 496 18
Edinstvo” (B.E. „PSMUE”)

Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) 9 501 9

Partidul Comuniștilor din Moldova (PCM) 6 784 6

Blocul Electoral „Alianța Forțelor Democratice”

3 803 3
(B.E. „AFD”)

Partidul Renașterii Economice a Moldovei (PREM) 957 2

Nicolae Chirilciuc 4 444 1

Notă: Partidul Social Democrat din Moldova (727 voturi) și ceilalți 9

independenți nu au acumulat
voturi necesare pentru a accede în consiliu

16
 La prima ședință al noului Consiliu Municipal din 11 mai 1995,
reprezentantul guvernului Gheorghe Gusac a propus candidatura lui Victor
Morev la funcția de primar al municipiului. La aceeași ședință 36 de consilieri au
votat pentru Victor Morev, 2 consilier - contra și un consilier s-a abținut .
La alegerile locale din 17 iunie 2001 pentru postul de primar al municipiului
Bălți au concurat 7 candidați. Rata participării la votare a fost de 33%.
Desfășurarea turului doi nu a fost necesară, deoarece câștigătorul, Vasile Panciuc,
a însumat peste 50% din votul bălțenilor în primul tur.

Nume Partid Voturi %

Vasile Panciuc PCRM 25 553 74,2

Nicolae Chirilciuc 6 151 17,88

Valerii Grumeza independent 1 189 3,46

I. Filip 585 1,7

L. Carasev 478 1,39

V. Romanciuc 272 0,79

Leonid Grabciu independent 203 0,59

La alegerile locale din 25 mai 2003 la urne s-au prezentat 32 271 de

persoane sau 34,23%.

Nume Partid Voturi %

Vasile Panciuc PCRM 26 919 83,42

Mihai Cojocaru Blocul „Moldova Noastră” 3 082 9,55

17
Aurel Filip Blocul PSD-PSL 2 270 7,03

În 2007 rata de participare la alegerile locale în municipiul Bălți a fost de 34%

Rezultatele alegerilor locale
din 5 iunie 2011 la funcția de primar
Vasile Panciuc   68.27%
Vladimir Tonciuc   15.41%
Vadim Vacarciuc   7.34%
Anatolie Harcenco   5.26%
Igor Ciuru   1.42%
În urma alegerilor locale din 2007, 21 de mandate sunt deținute de
comuniști, 11 - de reprezentanții altor partide și 4 de candidați independenți.
Inițial, în cadrul Consiliului Municipal Bălți s-au forma două fracțiuni:
fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și fracțiunea de opoziție
„Meleag” – compusă din 4 consilieri din diferite partide și 2 consilieri.

Sediul Primăriei și Consiliului Municipal Bălţi în prezent

În 2010 structura CMB a suferit schimbări. În aprilie fracțiunea „Meleag” a
fost părăsită de consilierul independent Slava Perunov, managerul ziarului local
„SP” și, totodată, președinte al Asociației Presei Independente (API) din Moldova,
declarând că se retrage din fracțiunea de opoziție în baza unei decizii a Consiliului
de etică al API care s-a pronunțat împotriva participării membrilor API în oricare
fracțiuni politice la nivel local și central [48]. În septembrie 2010 s-a format
fracțiune Partidului Democrat din Moldova. Noua fracțiune este alcătuită din 6
consilieri, inclusiv doi care, recent, au părăsit fracțiunea comunistă, un socialist și
un independent. Tot atunci, fracțiunea „Meleag”, din care au făcut parte și
consilieri democrați, a anunțat ca are doi noi membri – consilieri creștin-
democrați .

18