Boli transmise

prin vector
Tudor Mihai Popescu
Medic rezident
EPIDEMIOLOGIE anul I
Cuprins • I. Definiție
• II. Procesul epidemiologic în bolile
transmisibile
• III. Febre hemoragice determinate de
virusuri transmise prin insecte hematofage:
Febra galbenă
• IV. Encefalite determinate de agenți
etiologici transmiși prin insecte hematofage:
Encefalita de căpușă, Encefalita japoneză,
infecția cu virusul West Nile
• V. Boli determinate de protozoare: Malaria
• VI. Concluzii
 Bolile transmise prin vector reprezintă

Definiție totatlitatea factorilor constiutivi (vectori

biologici activi: țânțari, căpușe etc.) care
favorizeză apariția și evoluția la nivel
populațional a unei stări morbide.

Procesele epidemiologice au la bază

fenomene complexe prezente în
ecosistemul uman cu particularități
variabile și legături de determinare între
ele. Elementele reprezentative constau în
surse de agenți patogeni responsabili de
găzduirea, supraviețuirea, multiplicarea și
diseminarea către organismul receptiv.
Acești vectori biologici ,,activi’’realizează
Boli determinate de protozoare: Malaria
Malaria este o boală parazitară
tropicală foarte veche (originară
din Africa), cauzată de protozoare
sangvine din genul Plasmodium Transmiterea se face prin
și de emanațiile pestilențiale Genul Plasmodium cuprinde 4 intermediul țânțarului femel care
degajate din mlaștini (aici țânțarii specii patogene pentru om care injectează în tegumente
își au ciclul evolutiv), fiind evoluează succesiv în 2 gazde: sporozoiți. Este posibilă și
transmisă prin înțepătura omul și țânțarul. transmiterea congenitală ( mai
țânțarului (Anopheles femel). frecvent la mamele neimunizate).
Afectează peste un miliard de
oameni și cauzează între 1 și 3
milioane de decese anual.

Cu excepția populației de culoare

din Africa, receptivitatea este
aproape generală.
 Mult timp malaria a fost considerată o maladie cu
caracter endemo-epidemic cu afectarea
preponderentă a mediului rural. Printre cauzele de
răspândire a malariei se numără migrația,
Țările europene
nomadismul, care au reușit
organizarea eradicarea
defectuoasă malariei
a marilor
Boli sunt denumite
șantiere zone de ,,anofelism fără paludism’’.
forestiere.
determinate de
protozoare: Malaria endemică survine în fiecare an și este
sezonieră, fiind întâlnită în primul rând la copii și
Malaria mai puțin la populația în vârstă. Cea epidemică
survine sporadic și interesează populația de orice
Cu ajutorul anchetelor seroepidemiologice sunt
vârstă.
evaluați anticorpii pe segmente de vârstă și sunt
urmărite variațiile sezoniere.
Boli determinate de protozoare: Malaria

• Simptomele sunt asemănătoare cu cele din unele infecții cauzate de virusuri. Forma
acută se caracterizează prin accese febrile ritmice, anemie și splenomegalie. Paroxismul
malaric evoluează în 3 stadii: frig, febră și transpirații (apar la intervale regulate- 48 ore).
• Diagnosticul clinic de malarie este este suspectat în fața oricărei persoane cu boală
febrilă provenită dintr-o zonă endemică care a primit transfuzie sau a utilizat droguri
intravenoase.
• Tratamentul se practică în ambulator, Clorochina fiind medicamentul de elecție (durata
de 5-7 zile).
Boli determinate de
protozoare: Malaria
• Scrierile lui Herodot menționează modul în care era
făcută prevenția malariei la egipteni și anume:
turnurile înalte de la casele acestora erau folosite
pentru a împiedica invazia de țânțari în perioada de
după revărsarea Nilului.
• Prevenția va include educația persoanelor care
călătoresc în zonele endemice.
• Pentru prevenția specifică se cunosc 2 tipuri de
vaccinuri iar în prezent se încearcă prepararea unor
vaccinuri multivalente cu acțiune concomitentă
asupra celor trei stadii evolutive ale plasmodiilor.
Febra • Febra galbenă a fost descrisă în urmă cu
400 ani, reprezentând o boală virală cu
galbenă evoluție epidemică în Africa și America
de Sud. În regiunile amintite circulă 2
tipuri de virus dar numai unul singur a
fost identificat. Speciile de țânțari care
transmit acest virus pot fi domestice,
sălbatice și semi-domestice.
• Forma de junglă este întâlnită la
maimuțe infectate de țânțari față de
forma urbană care transmite boala de la
o persoană la alta.
• Estimările OMS arată că numărul real
anual de îmbolnăviri este de 200.000.
Febra galbenă

90% dintre cazuri sunt înregistrate în Africa iar restul de 10% în

America unde evoluția bolii a fost semnalată în cel puțin 10 țări. În
America peste 80% dintre cazuri afectează mai ales adulții, fiind
considerată o boală ocupațională, întâlnită mai ales la lucrătorii
forestieri.
În Peru a fost raportată cea mai mare epidemie de febră galbenă în anul
1995.
Febra galbenă
• Majoritatea infectaților prezintă un tablou
clinic manifest cu evoluția în 3 faze:
perioada de invazie, remisiunea și perioada
de intoxicație. Perioada viremiei este cu
debut brusc însoțit de febră, frisoane,
cefalee iar cea de sfârșit este caracterizată
prin dureri abdominale importante, icter,
insuficiență renală și hepatică iar în cazuri
severe hematemeză.
 • Epidemiile cauzate de virusul West Nile au fost descrise în zone
Infecția cu virusul precum India, Pakistan, Egipt, Israel, Africa de Sud, Rusia, Turcia,
West Nile Grecia, Italia, Cipru, Portugalia, Spania. În 1996, în România a
evoluat cea mai semnificativă epidemie din Europa.
Infecția cu virusul
West Nile
• Acest virus este de tip ARN, fiind izolat
pentru prima dată, în 1937, din sângele unei
femei cu o maladie febrilă din districtul West
Nile, Uganda. Paisprezece ani mai târziu
virusul a fost izolat în Egipt de la oameni,
țânțari și păsări, urmând ca și în următorii
ani să fie izolat în Israel, Franța.
• Este înrudit antigenic cu virusurile
encefalitei japoneze și poate evolua cel mai
adesea cu o simplă stare febrilă sau poate
evolua sever până la meningite aseptice,
encefalite și mielite.
 Infecția cu
virusul West
Nile • Țânțarul Culex reprezintă sursa și calea de
transmitere principală iar păsările migratoare cea
secundară.
 Din păcate pentru infecția cu virusul
West Nile există doar vaccinuri
candidate, motiv pentru care celelalte
mijloace prevenționale sunt extrem de
Prevenția
importante.generală are în vedere
Infecția cu educarea populației și instrucția
personalului medical și zooveterinar,
virusul pentru a cunoaște riscurile, a semnala
creșterea densității țânțarilor, a
West Nile Mijloacele de prevenție specială
păsărilor migratoare.
utilizează mijloace mecanice sau
chimice de autoprotecție, inclusiv în
condițiile muncii de laborator sau
pentru asistență medicală.
Encefalita de căpușă
• Istoria encefalitei de căpușe începe în anul 1927 în
Austria iar în 1948 este izolată.
• Primele izbucniri epidemice au fost semnalate în
taigaua siberiană prin anul 1932. În următorii ani sunt
descrise în toate ariile geografice ale Europei.
• În literatura de specialitate se folosesc termeni precum
meningoencefalita de primăvară-vară, encefalita central
europeană, encefalita de taiga, encefalita siberiană ș.a.
Encefalita de
căpușă
• Virusul răspunzător este de tip
ARN introdus prin înțepătura
căpușei și rezistent în mediul
ambiental, în lapte și
derivatele sale. Acesta are 3
proteine structurale
antigenice: proteina E din
anvelopă, C din centrul
virionului și M din
membrană.
Encefalita de
• Procesul epidemiologic este unul complex datorită intervenției mai multor tipuri de virusuri (primare
și secundare), ceea ce imprimă aspectul de maladie în care omul este inclus în mod accidental.
• Specia de căpușă implicată este Ixodes ricinus, fiind implicată în transmiterea în special în Europa

căpușă Centrală și de Vest, zna europeană a Rusiei.. În partea estică a Rusiei există suptipul Ixodes
persulcatus.
Encefalita de
căpușă
• Căpușa adulte transmite virusul transovarian, îl
inoculează prin saliva emisă în timpul prânzului
hematofag, cu efecte anesteziante ce înlătură
reacțiile de apărare ale gazdei.
• Omul pentru om poate fi sursă numai în condițiile
în care, în timpul viremiei, donează sânge pentru
transfuzii.
 • În prezent există mai multe
vaccinuri cu virus omorât
preparate în Austria și
Encefalita Germania. Realizează o
seroconversie de aproape 100%
de căpușă după administrarea a 3 doze cu
persistența anticorpilor la titruri
protective și după 6 ani de la
imunizare.
Encefalita
• Encefalita japoneză reprezintă principala cauză de encefalită la copii în
Asia, având ca agent etiologic un flavivirus transmis prin țânțar.

japoneză • În ulltimele 5 decenii au fost semnalate epidemii, mai ales în timpul

verii, în Japonia, India, China, Coreea și alte zone din Asia.
Encefalita
japoneză
• Sursa de virus și calea de transmitere sunt
reprezentate, în principal, de țânțarul
Culex triateniorhynchus (în Siberia și
India au fost identificate și alte surse).
• Formele de manifestare ale prcesului
epidemiologic sunt reprezentate de
endemo-sporadicitate și la intervale
multianuale de epidemii mai ales în Asia
de Sud-Est.
Encefalita
japoneză

• Debutul este brusc însoțit de

febră ridicată, cefalee,
modificări psihice și motorii,
grețuri, vărsături. La acestea
se adaugă convulsiile,
tulburările de vorbire.
Encefalita • Prevenția specifică are la bază utilizarea unor vaccinuri preparate cu virus omorât

japoneză
sau viu atenuat produse în Japonia, China, India, Coreea, Thailanda, Vietnam.
• Dintre vaccinurile recombinate, aflate în experimentare, cel realizat pe bază de
recombinanți genetici s-a dovedit a fi cel mai avantajos în zonele endemice,
grupurile cu risc ocupațional și voiajori.
 Encefalita japoneză este o maladie cu
focalitate naturală care nu poate fi
eradicată, dar prin asocierea unor
mijloace prevenționale poate fi
Febra galbenă
menținută este în continuare o
sub control.
problemă de sănătate publică chiar
dacă în prezent, circulația virusului
Concluzii este semnalată doar sporadic,
menținându-se riscul
Malaria constituie pentru
astăzi o evoluție
o problemă
epidemică.
importantă de sănătate populațională,
prin morbiditate, mortalitate,
problemele legate de rezistența
paraziților la medicamente și a
vectorilor la insecticide.
Concluzii
Bibliografie
• ,, Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile’’, Prof. univ. dr. Aurel
Ivan, Polirom 2002.