Manual Salvamari PDF

Manual de Prim
Ajutor si Suport
Vital Primar
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Y FORMACIÓN SANITARIA 
Primeros auxilios y soporte vital básico
Introducere:
Acest manual se doreste a fi doar o referinta pentru urmarea cursurilor de PRIM AJUTOR SI
SUPORT VITAL PRIMAR. In concluzie, el nu trebuie sa inlocuiasca manualele mai specializate;
studentul va trebui sa-l considere un ghid in timpul cursurilor si un element ajutator studiului.
Se stabilesc, impartite in module, temele care apar in legea pentru predarea primului ajutor si
cateva elemente de suport si activitati adresate studentului.
Obiectivul general al activitatii:

- Adoptarea cunostintelor primare de prevenire a accidentelor, in special in mediul sportiv si in cel
acvatic.
- Cunoasterea sistemelor de emergenta
- Prezentarea etapelor de evaluare si actiune in situatia unor accidente si in cazul accidentatilor
- Inzestrarea studentilor cu cunostintele teoretice si pregatirea abilitatilor proprii in aplicarea primului
ajutor si a suportului vital primar.
- Imobolizarea si transportul accidentatilor si bolnavilor
- Pregatirea studentului pentru a putea dezvolta un protocol initial de actiune in fata accidentelor din
incintele sportive si/sau din mediul acvatic.
Obiective specifice ale activitatii

- Prevenirea elementara a accidentelor si a patologiilor in activitatile sportive
- Prevenirea elementara a accidentelor si a patologiilor in mediul acvatic
- Analiza corecta a situatiei de actionare, pentru stabilirea rapida a unui plan optim de actiune
- Evaluarea bolnavilor si a accidentatilor stabilind etapele si protocolul care trebuie urmat
- Activarea sistemelor de emergenta
- Aplicarea primului ajutor bolnavilor si accidentatilor cu scopul de a mentine constantele vitale
- Aplicarea primului ajutor accidentatilor pentru a opri o hemoragie
- Aplicarea primului ajutor accidentatilor pentru a elibera caile aeriene obstructionate
- Realizarea primului ajutor pentru imobilizarea si transportarea, in cele mai bune conditii de
siguranta, a bolnavilor si a accidentatilor
- Aproprierea cunostintelor de material primar si avansat utilizat in suportul vital
- Inzestrarea de cunostinte pentru elaborarea unui protocol de actiune preventiva si asistenta in
incintele sportive si acvatice.
2
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Cuprins
CUPRINS................................................................................................................................................3
1. INTRODUCERE SI OBSERVATII GENERALE .............................................................. 4
Dr. Pablo Gasque Celma
1. DIAGNOSTICARE SI APLICARE RCP..............................................................................22
Dr. Rubén Sánchez Martín
2. HEMORAGII.............................................................................................................................36
Dr. Rubén Sánchez Martín
3. URGENTE SI EMERGENTE TRAUMATOLOGICE..........................................................44
Dr. Rubén Sánchez Martín si Dr. Raquel Montero Antón
4. URGENTE SI EMERGENTE MEDIO-AMBIENTALE.......................................................69
Dr. Alberto Lam Meléndez si Dr. Pablo Gasque Celma
5. URGENTE SI EMERGENTE MEDICALE............................................................................97
Dr. Rubén Sánchez Martín si Dr. Nieves López Barrera
6. URGENTE SI EMERGENTE OBSTETRICE SI PEDIATRICE........................................117
Dr. Rubén Sánchez Martín si Dr. Yolanda Beatriz Sánchez Fernández
7. TRANSPORT SANITAR...........................................................................................................133
Dr. Rubén Sánchez Martín si Dr. Pablo Gasque Celma
8. URGENTE SI EMERGENTE COLECTIVE...........................................................................143
Dr. Rubén Sánchez Martín si Dr. Pablo Gasque Celma
9. URGENTE SI EMERGENTE SPORTIVE..............................................................................148
Dr. Pablo Gasque Celma
BIBLIOGRAFIE....................………………………………….................................................164
3
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
1. Introducere si observatii generale
Continut teoretic:
− Conceptul de urgente, emergente si catastrofe. Lantul de asistenta.

− Organizarea sistemelor de emergenta din Comunitatea Madrid.
− Etica profesionala. Responsabilitati si cadru legal.
− Fundamente de anatomie si fiziologie. Terminologie medico-sanitara.
− Acces la pacient. Tehnici de autoprotectie. Faze de asistenta.
− Suport vital Primar si Avansat.
Obiective:
− Cunoasterea conceptelor de baza in urgente si emergente
− Activarea sistemelor de emergente, in special in zona in care ne aflam, comunitatea
Madrid
− Informarea reanimatorului de realitatile profesionale si legale ale activitatii sale
− Stabilirea bazelor anatomo-fiziologice pentru intelegerea ulterioara a actiunilor care
trebuie realizate
− Facilitarea de cunostinte legate de accesul inicial la accidentat sau la bolnav
− Cunoasterea conceptelor de suport vital.
Continut practic:
− Simularea activarii sistemelor de emergente

− Autoprotectia
− Cunoasterea materialului utilizat in suportul vital:
− Material pentru actionare asupra cailor aeriene
− Alte materiale
Conceptul de urgenta, emergente si catastrofe. Lantul de asistenta.
URGENTE: Situatie care, fara a fi vorba despre un risc imediat, presupune o interventie medicala prin
natura ei sau prin simptome.
EMERGENTA: Situatie care pune in pericol viata pacientului si presupune o interventie medicala
specializata si imediata.
CATASTROFA: Catastrofa inseamna doborare sau distrugere si se refera la partea finala a unui
eveniment care influenteaza in mod profund ordinea normala a lucrurilor. Actiunea noastra in fata
catastrofelor se va directiona spre atenuarea efectelor devastatoare ale acestora si minimalizarea
consecintelor individuale, de grup si sociale pe care aceste situatii le creeaza.
Clasificare:
1) Dezastre naturale i) Cutremure
a) Telurice sau tectonice ii) Eruptii vulcanice
4
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
iii) Cutremur marin a) Accidente

b) Topologice i) De transport
i) Alunecari ii) Maritime
ii) Avalanse iii) Aeriene
iii) Aluviuni iv) Terestre (sosea sau cale ferata)
c) Meteorologice si/sau hidrologice b) Altele
i) Furtuni, inundatii i) Prabusiri de constructii
ii) Tornade, uragane si cicloane ii) Surpari
iii) Hula iii) Incendii
iv) Seceta iv) Explozii
d) Biologice v) Substante toxice in apa sau
i) Flagel alimente
2) Dezastre artificiale vi) Contaminari bruste sau continue
c) Razboi
LANTUL DE ASISTENTA: “Secventa de actiuni favorabile care

faciliteaza posibilitatile de supravietuire ale unei persoane care se afla
intr-o situatie de emergente sanitara”.
Presupune recunoasterea situatiei si activarea din timp a

sistemului de emergente medicale, initierea manevrelor de
suport sau RCP primar pana la sosirea unei echipe speciale
care sa permita realizarea unui diagnostic electrocardiografic (EKG) si aplicarea unui
tratament adecvat, cu spitalizare ulterioara, daca este cazul
Organizarea sistemelor de emergenta in Comunitatea Madrid.
Madrid 112.
Serviciul 1-1-2 din Comunitatea Madrid consta, practic, in:
• Receptionarea telefoanelor de urgenta, la numarul 1-1-2, realizate de cetateni din zona
teritoriala a Comunitatii Madrid si, printre ele, acelea care presupun interventie sanitara,
stingerea incendiilor si salvari, siguranta publica, protectie civila, indiferent de Administratia
Publica insarcinata cu acordarea materialelor pentru asistenta necesara.
• Tratamentul si evaluarea telefoanelor de urgenta, la numarul unic 1-1-2, conform
directivelor de actionare aprobate de organele competente in materie de protectia cetateanului
din cadrul Comunitatii Madrid, si in acord cu conventiile de colaborare care se stabilesc cu
Administratiile publice sau entitatile competente pentru acordarea de material de asistenta sau,
in acest caz, cu protocoalele aprobate de Consiliul competent al Comunitatii Madrid.
• Transmiterea cererii de asistenta catre serviciile competente pentru acordarea de
material, contribuind, in acest caz, la coordonarea acestora
• Crearea si mentinerea fiselor legate de reclamantii de asistenta de urgenta si de
persoanele a caror activitate sau locatie pot sa determine modul in care trebuie sa se actioneze
asistenta respectiva.
Date care trebuie furnizate in cazul activarii sistemelor de emergenta:

• De unde sunati? Locul si numarul de telefon.
• Ce s-a intamplat? Motivul apelului.
• Cate pesoane sunt ranite? In ce stare se afla?
5
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• Unde s-a intamplat si cum se ajunge acolo? Exista cadre sanitare, pompieri, politisti,
etc.?
6
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Etica profesionala. Responsabilitati si cadru legal.
Reanimatorul, ca oricare alt cetatean, este obligat sa acorde ajutor in cazul unor situatii care
afecteaza integritatea sau pun in pericol viata, si cu atat mai mult atunci cand activitatea sa
profesionala presupune o astfel de interventie.
Prin decretul nr. 80/1998, din 14 mai, al Consiliului de Sanatate si Servicii Sociale, prin care
se reglementeaza conditiile igienico-sanitare ale piscinelor publice din Comunitatea Madrid, se
stabileste ca in toate piscinele trebuie sa existe un serviciu de salvamari cu un grad de cunostinte
suficient in materie de acordare de Prim Ajutor, a carui formare va fi acreditata de organismul
competenent, de accea trebuie sa dispuna de o formare teoretica si practica solida, incluzand si o
diploma prevazuta de legislatia in vigoare (in cazul primului ajutor acvatic conform ordinului
481/2002 al Consiliului de Sanatate al Comunitatii Madrid). Aceste cunostinte trebuie innoite si
actualizate periodic.
In responsabilitatea sa intra prevenirea, supravegherea si ingrijirea, precum si ajutorul acordat

accidentatului, exceptand cazul in care sunt prezente cadre sanitare de rang mai mare. In acest caz,
reanimatorul trebuie sa isi ofere ajutorul si colaborarea si sa urmeze instructiunile acestora.
Din punct de vedere etic, actiunile sale trebuie sa se incadreze in limitele corecte, sa actioneze
corespunzator si sa incerce sa o faca bine; sa nu faca nimic incorect sau care, chiar daca este adecvat,
sa nu stie sa faca. Nu trebuie sa-si supraevalueze functiile.
Obligatiile salvamarului.
Salvamarul trebuie identificat in mod corect.
1. Prevenirea
Verificarea instalatiilor aflate la dispozitie, incluzand verificarea perfectei stari a piscinelor si a
zonelor acvatice
Evaluarea situatiilor din apropierea raurilor, baltilor, marii… semnaland si recomandand sau nu baia.
Analizarea posibilelor pericole din incintele sau in zonele acvatice naturale
Verificarea starii perfecte a materialelor
Verificarea echipamentului de baza si a medicamentelor din trusa sanitara de emergenta care trebuie sa
intruneasca toate conditiile necesare
Identificarea posibilelor puncte care pot cauza accidente
Informarea despre situatiile frecvente de risc in mediul acvatic
Analizarea starii fizice in legatura cu posibilele interventii si realizarea antrenamentului adecvat
Verificarea cunostintelor si realizarea cursurilor de actualizare profesionala adecvate.
• Verificarea starii materialului folosit la salvare, cu mentinerea sa adecvata.
2. Supravegherea
2.1. Analizarea instalatiilor si/sau zonelor acvatice naturale, selectionand local optim pentru
supraveghere.
2.2. Supravegherea sistematica a portiunii de apa desemnate.
2.3. Evaluarea situatiei, a mediului, a tipului de accidente si a situatiei generale dinainte de
interventie.
3. Interventia
3.1. Observarea posibilului accidentat, luand punctele de referinta necesare
3.2. Analizarea rapida a situatiei
7
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
3.3. Evaluarea mijloacelor necesare penru realizarea interventiei

3.4. Executia tehicilor adecvate de intrare in apa
3.5. Cunoasterea si aplicarea tehnicilor de apropiere de victima
3.6. Evaluarea victimei
3.7. Contactul adecvat cu victima
3.8. Prinderea victimei
3.9. Tehnici de remorcare a victimei
3.10. Tehnici de extragere a victimei
3.11. Aplicarea primului ajutor
3.12. Activarea sistemelor de emergente si evacuare.
In cazul interventiei, este important sa se dispuna de cat mai multe date legate de accident: despre
locul in care s-a petrecut, ora si succesiune intamplarilor, numele martorilor, persoanele afectate. Cel
care acorda primal ajutor ar putea sa fie chemat pentru o expunere ulterioara.
8
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Fundamente de anatomie si fiziologie. Terminologie medico-sanitara.
Corpul uman se imparte in trei parti:
Cap.
Trunchi.
Extremitati.
La randul lor, fiecare dintre ele se divide astfel:

Capul: este situat in partea superioara a corpului si este format
dintr-o carcasa sferoidala de oase plane unde sunt inchise
organele cele mai delicate, cum este centrul de control, de
inregistrare si procesare a tuturor datelor numit encefal.
Pivoteaza pe coloana vertebrala

(cervicala) si executa miscari de
rotatie cu ajutorul muschilor
gatului. In partea dinainte,
denumita fata, se afla alte organe
importante care impreuna,
compun simturi, ca de exemplu
vazul, auzul, echilibrul, mirosul si
gustul.
Capul se imparte in doua zone bine diferentiate: craniul si fata sau

masivul facial.
Craniul
Limite: bolta craniana, baza craniului.
Parti interesante: encefalul (creierul si cerebelul), bulbul rahidian
Masivul facial sau fata.
Ochii
Parti interesante: pupila, corneea, cristalinul, irisul.
Alte parti: lacrima, pleoapa,
spranceana, genela, canalul
lacrimal
Auzul
Parti interesante: urechea,
canalul auditiv, timpanul,
melcul, trompa lui Eustachio.
Nasul
Parti interesante: fosele nazale, peretele nazal, pituitara, mucoasa.
9
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Gura
Parti interesante: buzele, mandibula, dintii, barbia, bolta
palatina, mucoasa, amigdalele, limba, saliva, faringele, epiglota,
glota, laringele, traheea, esofagul.
Partea superioara a capului este acoperita cu piele si,

in general, cu par, acest ansamblu purtand numele de pielea capului.
Toate oasele care compun capul sunt fixe, fara miscari articulare, cu exceptia sus numitului
maxilar inferior sau mandibulei, cel mai proeminent punct central al sau numindu-se barbie.
Partea superioara din fata se numeste frunte; fiecare parte laterala a fruntii, situata de ambele
parti ale fetei, deasupra comisurii oculare, poarta numele de tampla.
Partea postero-inferioara a capului, situata sub baza craniana, se numeste ceafa; partea antero-
inferioara, situata sub mandibula, se numeste gatlej. Partea care inconjura, impreuna cu cele sus
mentionate, formeaza o ingustare care uneste capul cu trunchiul si se numeste gat.
Prin gat trec vertebrele cervicale, situate in partea posterioara, care sustin capul de spina
dorsala si prin interiorul acesteia trece un important fascicul nervos denumit maduva spinarii.
In interiorul gatului se afla doua canale care, plecand de la faringe, fac legatura cu aparatul respirator
si digestiv si poarta numele de trahee si esofag. De asemeni, se afla aici doua mari vase sanguine care,
situate de ambele parti, iriga encefalul si fata, si se numesc jugulara si carotida.
Trunchiul
Trunchiul este cea mai mare parte a corpului si contine organe si viscere importante cum sunt cele care
alcatuiesc aparatul respirator si pe cel circulator. De asemeni, tot aici se afla si organele care alcatuiesc
aparatul digestiv si sistemul reproducator, printre altele, si are doua parti:
Cutia toracica: Este partea superioara. Este protejata de o carcasa formata din coaste si separata de
abdomen prin muschiul numit diafragma. Cu ea se unesc extremitatile superioare sau bratele.
Zona din fata: piept sau tors.

Zona din spate: spate sau parte dorsala.
Oase: coaste, stern, clavicula, colana vertebrala (cervicala si dorsala).
Muschi (intern): diafragma.
Organe: plamanii, inima.
Alte organe pline ale abdomenului situate la adapostul partii inferioare a coastelor: ficatul, vezicula
biliara, pancreasul, splina, rinichii.
Abdomenul: Este partea inferioara. Cu el se unesc extremitatile inferioare sau picioarele. Punctul sau
central este ombilicul.
− Zona antero-superioara: epigastrul.
− Zona antero-inferioara: stomac.
10
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Zona dorsala: regiunea lombara.

− Zona postero-inferioara: muschii gluteali (fesele)
− Zona inferioara: organele genitale, anusul.
Oase: coloana vertebrala (lombara si sacrala), soldurile (ilion, ischion si pubis).
Organe cavitare: stomacul, intestinele (gros si subtire), vezica urinara.
Organe pline: ficatul, pancreasul, splina, vezicula biliara, rinichii.
Alte parti interesante: aparatul reproducator.
Extremitatile
Sunt mase musculare alungite si articulate care se continua din trunchi. La oameni, extremitatile au
functii concrete:
Superioare sau brate: pentru a lua sau a manevra obiecte si a le identifica prin simtul tactil.
Parti interesante: umar, Prat, cot, antebrat, incheietura, mana, degete.
Inferioare sau picioare: pentru a ridica trunchiul si pentru mers.
Parti interesante: solduri, muschi, genunchi, picior, glezna, laba piciorului, degete.
Tesuturi, organe, sisteme si aparate

Celula este cea mai mica unitate de viata. Diferite clase de celule realizeaza functii specifice, iar atunci
cand se grupeaza in celule de acelasi tip constituie un tesut.
In corp exista sase clase de tesuturi:
Tesutul de acoperire: pielea si mucoasele.
Tesutul conjunctiv: capsule articulare si sustinerea diverselor organe.
Sangele: singurul tesut format din tesuturi diferite.
Tesutul muscular.
Tesutul nervos.
Tesutul glandular.
Un grup de tesuturi diferite, organizate global pentru realizarea unei anumite functii formeaza o masa
care se numeste organ.
Grupul de organe care lucreaza impreuna pentru indeplinirea unei functii specifice se numeste aparat,
iar cele care realizeaza o functie complexa poarta numele de sistem.
Toate sistemele si aparatele formeaza impreuna CORPUL UMAN, a carui principala componenta este
apa, continuta in proportie de 80%.
Aparate si Sisteme ale Corpului Uman

Printre diversele aparate (A) si sisteme (S) care alcatuiesc corpul uman avem: S. Nervos, A.
Respirator, A. Circulator, S. Osteoarticular, S. Muscular, A. Locomotor, S. Linfatic, A. Digestiv, A.
Urinar, S. Endocrin, A. Reproducator, S. Excretor.
Impartirea topografica:
Aparatele si sistemele se impart topografic in felul urmator:
Capul
Bolta craniana sau craniul: Encefalul (sistemul nervos central)
Masivul facial sau fata: Simturile (sistemul nervos senzitiv)
Trunchiul
Toracele: Respirator. Circulator.
Abdomenul: Digestiv. Urinar. Reproducator. Endocrin.
Extremitatile:
Locomotor si sistemul nervos periferic.
11
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Sistemul osteoarticular si muscular

Sistemul ostoarticular este format din oase, articulatiile acestora si ligamentele. Sistemul muscular
este format din muschi si tendoane, care le unesc cu oasele. Toate aceste sisteme alcatuiesc Aparatul
Locomotor.
Scheletul
Reprezinta carcasa corpului uman si are rol de sustinere. Este format din 206 oase si din tesuturile
conjunctive care le tin unite.
Oasele, in functie de zona in care se afla sau de rolul pe care il indeplinesc, pot fi:
− Lungi
− Scurte
− Late
Principalul suport al corpului, coloana vertebrala, este flexibila dar foarte puternica si este
alcatuita din vertebre, oase cuplate unele cu altele si separate prin niste pernite care atenueaza
miscarile. Are diverse curburi naturale care permit o mai mare flexibilitate.
Oasele pe care trebuie sa le cunoastem si sa le identificam in mod corect sunt:
• Cráneo y maxilar inferior. • Coastele, sterul si
• Craniul si maxilarul claviculele
inferior • Humerus, cubitus si radius
• Coloana vertebrala: • Solduri (ilion, ischion si
vertebrele cervicale (7), dorsale (12), pubis)
lombare (5) si pelviene (sacrale si • Fémur, rotula, tibie si
coccisul) peroneu
Cartilagiile sunt mai putin consistente decat oasele chiar daca sunt unite cu acestea, cum este de
exemplu partea externa a nasului sau apendicele xifoid, in stern.
Articulatiile
Sunt conexiunile dintre diferite oase; permit miscari normale si le evita pe cele anormale.
Articulatiile pot fi:
− Fara miscare: Craniul
− Cu miscare: Toate extremitatile
Articulatiile mobile sunt alcatuite din doua elemente:
− Suprafete articulare: extremitatile osoase.
− Capsula articulara si ligamente ale articulatiei.
− Cavitate articulara: contine lichid sinovial.
− Anexe: rotula, menisc.
Sistemul muscular
Are un rol concret: oasele un se pot misca decat atunci cand sunt
impulsionate; un tesut gros, format din benzi, denumit muschi,
realizeaza aceasta functie.
Muschii pe care ii putem controla se numesc voluntari; sunt formati
dintr-un tip special de celule alungite cu aspect de striatii care se unesc
de oase prin tendoane.
12
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Nu putem controla toti muschii corpului; exista o musculatura involuntara, care se regaseste in
organele corpului si in vasele sanguine si realizeaza toate miscarile involuntare ale corpului, cum ar fi
bataia inimii, respiratia sau digestia.
Muschii se misca atunci cand primesc un ordin din creier sub forma unui impuls electric.
Aparatul circulator poate fi considerat un sistem de pompare permanenta, in circuit inchis, format din:
Motor:
Inima: Inima este un muschi gol, situat in
interiorul toracelui intre ambii plamani; este separata
printr-un perete in doua parti total independente, stanga si
dreapta. Ambele parti prezinta doua cavitati superioare
denumite auricule si alte doua inferioare, ventricule.
Conducte sau vasele sanguine:

Artere.
Vene.
Capilare.
Fluid:
Sangele.
Circulatia sanguina produce un circuit complet al

sangelui la fiecare 22 de secunde, ceea ce presupune un
debit aproximativ de 800 de litri pe ora (la o persoana de
80 de ani, debitul este de 560.640.000 litri sau 560.640
m3).
Circulatia care pleaca din partea dreapta

asigura oxigenarea sangelui; se numeste
Circulatie Pulmonara sau Circulatie Mica.
Circulatia care pleaca din partea stanga, asigura
circulatia prin toate organele corpului uman; se
numeste Circulatie Mare.
Pentru mobilizarea sangelui, si pentru ca

acesta sa realizeze aceste trasee, este necesar ca
inima sa aiba niste miscari sau batai, care sunt:
Contractia sau sistola.
Dilatatia sau diastola.
Inima se comporta ca o pompa aspirant-

refulanta, cu un numar de 60-80 de batai pe minut
la un adult si putin mai rapid la un copil (80-100)
si chiar mai mult la bebelusi (100-120).
13
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Bataile cardiace se transmit peretilor arterelor, producandu-se, prin presiune, o relaxare a peretelui
elastic; aceasta relaxare se poate simti prin palpare: este vorba despre puls.
Corpul uman contine sange intr-o cantitate care variaza de la 4,5 pana la 5,5 litri, fiind compus din:
O parte lichida: plasma.
O parte solida: celulele sanguine.
Aceste celule sunt:
Hematitele sau globulele rosii. Numarul lor este de la 4 pana la 5 milioane pe milimetru cub de
sange. Ele transporta oxigenul.
Leucocitele sau globulele albe, de la 6.500 pana la 7.000 pe milimetru cub de sange. Au rol defensiv.
Plachetele sau trombocitele, de la 200.000 pana la 300.000 pe milimetru cub de sange. Intervin in
coagularea sangelui.
SISTEMUL RESPIRATOR
Corpul uman utilizeaza energia obtinuta din alimente, dar pentru asta are nevoie de oxigen, care se
afla in aer amestecat cu alte gaze.
Aparatul respirator este ansamblul de structuri a carui functie este aceea de a alimenta organismul cu
oxigen, in special creierul, prin incorporarea aerului bogat in oxigen si prin expulzarea aerului
imbogatit cu bioxid de carbon.
Este alcatuit din doua parti: caile aeriene, cu fosele nazale si conducte, si plamanii:
Fosele nazale (filtreaza, umezesc si incalzesc aerul).
Conductele
Faringele, laringele (corzile vocale), traheea..
Plamanii
Bronhiile, bronhiolele, alveolele pulmonare.
Pleura, lobii.
Diafragma.
Plamanii sunt organe pereche si ocupa ambele
jumatati ale cavitatii toracice; sunt despartiti printr-
un spatiu in care se afla inima si marile vase
sanguine (situate usor in partea stanga), astfel ca
plamanul stang are doar doi lobi, pe cand cel drept
are trei.
Ventilatia pulmonara, care consta in intrarea si
iesirea aerului in plamani, se realizeaza datorita
miscarilor respiratorii de inspiratie si expiratie, de la
15 pana la 20 de ori pe minut, in conditii normale la o
persoana adulta, inhaland o cantitatea aproximativa
de 500 de cm3 la fiecare inspiratie.
14
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
SISTEMUL NERVOS
Muschii nu misca in mod intamplator oasele; o fac doar atunci cand primesc un semnal de la
creier.
Creierul decide realizarea unei miscari atunci cand primeste un semnal care sa solicite acea
miscare. Pentru aceasta, se foloseste de nervi. Acesta poarta numele de sistem nervos cerebrospinal,
unde este folosit sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.
In creier se primeste si se decodifica informatia; daca este necesara inceperea unei actiuni,
creierul este cel care hotaraste asta.
Este clar ca e nevoie de doua tipuri de nervi:

Senzoriali, care conduc mesajele senzatiilor pana la creier.
Motori, care conduc mesajele de la creier la periferie.
Exista alti nervi care se numesc senzitivi, si care culeg si trimit mai departe informatia
receptata de simturi.
In cele din urma, ne ramane un alt tip de nervi, si anume aceia care fac parte din sistemul
nervos autonom sau vegetativ, iar acestia isi realizeaza functia in mod spontan si involuntar.
Sa vedem clasificarea simpla a diverselor tipuri care compun sistemul nervos:
CENTRAL
Encefalul: creierul, cerebelul, bulbul rahidian, meningele, lichidul cefalorahidian.
Maduva spinarii.
Anexe ale sistemului nervos central.
PERIFERIC
Nervi senzoriali (caldura, frig, presiune, durere).
Nervi motori.
SENZITIV
Simturi: auz, echilibru, tact (presiune, temperatura), gust (dulce, amar, sarat, acid), miros (cel mai
primitiv dintre simturi
VEGETATIV
Functii vitale: puls (batai ale inimii), respiratie, temperatura coprului, digestie, etc.
Accesul la pacient. Tehnici de autoprotejare. Faze ale asistentei.
Evaluarea mediului inconjurator.
La sosirea la locul accidentului, inainte de a ne ocupa de posibilele victime, se cuvine ca, timp de
cateva momente, sa observam accidentul si imprejurimile acestuia in cautarea unor posibile riscuri
care pot pune in pericol propria viata. Este fundamental sa stabilim masurile de autoprotejare necesare,
inclusiv utilizarea de manusi pentru a preveni posibilele contaminari. Fara a pierde prea mult timp, e
bine sa intrebam martorii, insotitorii, apropiatii si chiar victima insasi despre cele petrecute.
In afara de aceasta, cunoscand tipul de accident suferit, vom putea sti cu aproximatie tipul de
leziune la care victima a fost supusa.
Daca este vorba despre un accident de trafic, vom intreba victima constienta despre numarul de
insotitori si despre numele acestora, pentru a cunoaste pozitia sau starea de comotie in care se afla si,
15
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
in plus, pentru a stabili o relatie si, daca este cazul, vom cauta alte posibile victime in interiorul
portbagajului automobilului sau in imprejurimi.
Vom observa daca exista scurgeri de lichide inflamabile, materii toxice sau corozive in hainele
victimei, obiecte taioase sau ascutite care ar putea sa ne raneasca. Toate acestea vor servi unei
asistente optime.
Adesea se intampla sa gresim atunci cand intram in contact cu victima, incepand sa evaluam si
uitand sa vorbim cu victima si sa o intrebam ce leziuni are. Daca, atunci cand ne apropiem de ea, ne
recunoastem si mentinem un ton cordial si amabil in timpul evaluarii, dand mereu informatii despre
ceea ce facem, vom obtine nu numai colaborarea din partea sa, dar ii vom inspira si incredere prin
stabilirea unei relatii de natura profesionala.
Nu trebuie sa uitam ca exista persoane care un ne pot vedea, auzi sau un ne pot vorbi (orbi, surzi,
muti, cu dizabilitati) sau, pur si simplu, un inteleg limba pe care o vorbim. In astfel de cazuri trebuie sa
incercam sa ne exprimam prin limbajul semnelor.
Evaluarea victimei
Consta in determinarea starii victimei prin localizarea tuturor leziunilor sale. Pentru aceasta,
reevaluam si masuram gradul de cunostinta, respiratia si pulsul si realizam o cercetare rapida, dar
ordonata si atenta a intregului corp, in cautare de sange, deformari (excrescente sau goluri), secretii
(sudoare, fecale, urina sau varsaturi), anormalitati ale culorii, temperaturii si ale aspectului pielii etc.
Daca este posibil, vom utiliza mereu manusi pentru a atinge victima, in scopul de a evita contaminarea
noastra sau a lor, indiferent daca aspectul lor pare sanatos.
Daca victima poate colabora, o vom intreba ce o deranjeaza, daca are dureri etc., detectand orice
problema de orientare sau de memorie inainte de a incepe cercetarea si vom mentine o dicutie
informativa lejera despre manevrele pe care le vom face. In aceasta discutie vom tine cont de
caracteristicile particulare a fiecarui colectiv (copii, batrani, persoane cu dizabilitati, surzi, muti, straini
etc.).
Pentru cercetare, ne vom folosi mainile si, in acelasi timp, vom observa zona cercetata. Mainile se
vor misca simultan, la ambele capete ale corpului, profitand de simetria acestuia.
Vom incepe cercetarea dinspre cap, (craniu si masivul facial, incluzand interiorul gurii), vom
cobori spre gat si umeri. Vom continua cu toracele, cercetand sternul si cutia toracica; vom observa
abdomenul, fiind atenti la consistenta sa (un abdomen rigid poate indica o leziune interna).
Vom cobori spre stomac, observand prezenta fecalelor sau a urinei, in continuare vom cerceta
picioarele incepand cu soldurile, continuand cu muschii, genunchii, picioarele, gleznele si talpa
piciorului (inclusiv degetele). In ultimul rand, sa nu uitam de extremitatile superioare, incepand cu
bratele, coatele si antebratele, trecand apoi la incheieturi si maini (inclusiv degetele).
In timpul cercetarii ne vom opri la partile mai complexe si, in fata unei posibile leziuni la una
dintre extremitati, o vom putea folosi drept model pe cealalta, caci amandoua sunt simetrice.
Daca s-a produs o relaxare a sfincterelor, vom banui o leziune a coloanei si vom evalua
mobilitatea (spunandu-i sa miste degetele) si sensibilitatea (prin ciupituri sau intepaturi) extremitatilor.
16
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Ulterior, vom evalua din nou respiratia si pulsul, cu scopul de a cunoaste frecventa si puterea
acestuia.
Vom fi atenti de asemeni la culoarea pielii, la sudoare si la temperatura.
A nu se misca, atinge, trage, deplasa un accidentat fara a fi evaluat inainte necesitatea unor
astfel de miscari. Evaluati rapid riscurile fata de avantajele unor astfel de actiuni. Considerati miscarea
accidentatului drept o necesitate absoluta, fata de un pericol major al acestei miscari. Nu intoarceti
accidentatul, nu il rascuciti. Nu ii cereti sa se aseze sau sa se ridice. Exceptand cazul in care situatia nu
o permite, acordati primul ajutor in pozitia in care se afla.
EVALUAREA SITUATIEI. Nu dati diagnostice. Actionati asupra simptomelor. Pe de alta parte,

este de preferat sa se piarda cateva secunde la evaluarea accidentatului decat sa se actioneze in lipsa
unui plan minim stabilit. Este vorba despre a sti ceea ce trebuie facut inainte de a incepe actiunea
propriu-zisa.
Linistiti-i si faceti-i sa se simta confortabil: ajutorul din suflet este, uneori, superior tehnicilor
care se pot aplica. Examinati cu delicatete, explicand ceea ce faceti. Ocrotiti-i.
NU VA PIERDETI CALMUL.
Nu dati de baut celor aflati in stare de inconstienta sau semiinconstienta, cu atat mai putin
bauturi alcoolice.
Autoprotejarea
In cadrul principiilor de actionare, trebuie sa figureze si autoprotejarea. Inainte de a actiona,

trebuie sa evaluam propria siguranta. Acest lucru are o relevanta si mai mare in cazul catastrofelor in
care se mentine un eventual risc de accident.
Daca este posibil, reanimatorul, inainte de a se ocupa de accidentati sau de bolnavi, va folosi
manusi (trebuie sa le aiba in mod obligatoriu in trusa de prim ajutor). In cazul in care nu exista
manusi, se va evita pe cat posibil contactul cu sange sau cu alte lichide corporale. Doua pungi de
plastic pot servi drept manusi improvizate.
Instrumentele sau suprafetele care au intrat in contact cu sange sau cu secretii trebuie spalate cu
apa, sapun si alcool; suprafetele, cu sapun de casa. Materialele de unica folosinta trebuie asezaste in
recipiente adecvate, sau daca nu intr-o punga in care nu trebuie depozitate materiale taioase sau
ascutite. Acest material trebuie folosit numai daca esta necesar, evitand realizarea unor manevre care
sa afecteze siguranta noastra, cum ar fi reasezarea acelor in ambalajul lor etc.
17
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Suport Vital Primar si Avansat
Suportul vital primar: toate masurile indreptate spre mentinerea functiilor vitale in situatii de risc
iminent pentru viata si prevenirea opririi functiei cardiorespiratorii si formele de acces la Sistemele de
Emergenta Medicala.
Sansele de supravietuire in cazul unui stop cardiorespirator au fost evaluate in diferite forme (de la
0 la 38%). Exista, totusi, un consens total in ceea ce priveste faptul ca primul factor determinant al
sanselor de supravituire il constituie precocitatea cu care victima primeste asistenta adecvata.
Suportul vital primar optimizat sau intrumentalizat urmareste aceeasi secventa care se realizeaza
in suportul vital primar fara material, utilizand materialul pentru manevrarea cailor aeriene: este
interzisa obstructionarea cailor aeriene prin canula orofaringiana iar ventilarea se realizeaza cu un
balon reanimator cu oxigen, si in cazul in care exista secretii sau elemente ciudate, se utilizeaza
aspiratorul sau penseta.
RCP Avansat, suportul vital cardiac avansat, ACLS. Acesti termeni se refera la incercarea de
restabilire a circulatiei spontane, utilizand RCP Primar impreuna cu tehnici avansate de manevrare a
cailor aeriene si cu ventilare, defibrilare si folosirea medicatiei i.v. sau endotraheale.
Conceptul de Suport Vital este mai amplu decat cel de RCP. Il include pe acesta si, in plus,
include actiuni indreptate spre mentinerea functiilor vitale in situatii de emergenta diferite de PCR,
prevenirea PCR si cunoasterea metodelor de acces la sistemele de emergenta.
18
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
2. Diagnostic si aplicarea RCP (resuscitare cardiopulmonara)
Continut teoretic:
− Evaluarea initiala a pacientului

− Stopul cardiorespirator si RCP
Continut practic:
Evaluarea pacientului
− Starea de cunostinta
− Caile aeriene
− Circulatia
Aplicarea tehnicilor RCP
Activitati modulul 2:
Elaboreaza un algoritm de evaluare si aplicare a RCP.
DEFINITIE
Actualmente se utilizeaza asa numitul “stil Utstein” pentru a defini stopul cardiorespirator.
Oprirea activitatii mecanice cardiace, confirmata prin absenta starii de cunostinta, puls detectabil si
respiratie (sau respiratie agonica sau intrerupta).
Termenul de resuscitare cardiopulmonara s-a introdus in 1960 cand s-au stabilit tehnicile de suport
artificial de respiratie si circulatie.
Ansamblu de manevre indreptate spre reversibilitatea stopului cardiorespirator, inlocuind mai intai,
pentru ca apoi sa se incerce restabilirea, respiratiei si circulatiei spontane cu scopul de a evita
moartea prin leziunea ireversibila a organelor vitale, in special a creierului.
Conceptul de resuscitare cardiopulmonara, de la conferinta lui Utstein, este inlocuit cu acela de

“Suport vital” care adauga diagnosticul PCR (stop cardiopulmonar), activarea sistemelor de urgenta
medicala si prevenirea stopului cardiorespirator.
Consecintele PCR se relationeaza in special cu efectul lipsei de oxigen la nivelul Sistemului Nervos
Central (SNC), ceea ce depinde in mod direct de perioada cat dureaza stopul.
SISTEMUL NERVOS
Muschii nu misca in mod intamplator oasele; o fac doar atunci cand primesc un semnal de la creier.
Creierul decide realizarea unei miscari atunci cand primeste un semnal care sa solicite acea miscare.
Pentru aceasta, se foloseste de nervi. Acesta poarta numele de sistem nervos cerebrospinal, unde
este folosit sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.
In creier se primeste si se decodifica informatia; daca este necesara inceperea unei actiuni, creierul este
cel care hotaraste asta.
Este clar ca e nevoie de doua tipuri de nervi:
19
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Senzoriali, care conduc mesajele senzatiilor pana la creier.

Motori, care conduc mesajele de la creier la periferie.
Exista alti nervi care se numesc senzitivi, si care culeg si trimit mai departe informatia receptata
de
Perioada stopului circulator Efectele asupra SNC

5 secunde Fixarea privirii pe linia mediana
10 secunde Pierderea cunostintei
15 secunde Abolirea reflexului cornean
30 secunde Electroencefalograma (EEG) aplatizata
40 secunde Respiratie agonica
60 secunde Apnee si dilatarea pupilara (midriaza)
5 – 30 minute Leziuni cerebrale multifocale
30 – 60 minute Leziuni cerebrale ireversibile
De aceea, cele mai bune rezultate se vor obtine atunci cand persoana care detecteaza stopul
cardiorespirator (PCR) initiaza reanimarea cea mai simpla (Suport Vital de Baza) inainte de cele 4 – 5
minute si se continua cateva minute dupa (8 minute), de catre personalul sanitar calificat cu mijloace
tehnice adecvate (Suport Vital Avansat).
Exista situatii in care rezistenta cerebrala la anoxie este mai mare, cum ar fi:
- Electrocutare
- Inec
- Hipotermie
- Supradoza de droguri depresoare ale Sistemului Nervos Central
Copii cu varsta mica
EPIDEMIOLOGIE
Stopul cardiorespirator (PCR) produc anual intre 300.000 si 400.000 de morti in Statele Unite. In
Spania, cifrele sunt cuprinse intre 10.000 si 15.000 de morti pe an. Dintre acestea, mai mult de
jumatate (60%) se produc in afara spitalului, mai ales in primele ore de dupa producerea PCR.
CAUZE:
- Cardiace: 85% din cazuri
o Fibrilatie ventriculara
o Tahicardie ventriculara fara plus
- Necardiace: 15% din cazuri
o Stop respirator
o Alterarea Sitemului Nervos Central
o Factori metabolici: ioni, glicemie…
o Altele: hemoragie masiva, soc anafilactic, droguri, electrocutare, infectii masive…
APLICAREA RCP
Reanimarea cardiopulmonara trebuie aplicata atunci cand diagnosticam un stop cardiorespirator.

Exceptii:
- Persoane aflate in stadiul terminal al unei boli incurabile
20
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
- In fata unor semne evidente de moarte biologica

- Daca PCR dureaza de mai mult de 10 minute fara a primi Suportul Vital de Baza (cu exceptia
situatiilor in care creierul este mai rezistent la anoxie)
- Atunci cand reanimarea cardiopulmonara intarzie actiunea asupra altor victime cu sanse mai
mari de supravietuire
- Existenta unui risc pentru viata reanimatorului
- Exprimarea clara si legala a dorintei victimei de a un fi reanimata.
INTRERUPEREA RCP
Exista o serie de circumstante care ne obliga sa intrerupem manevrele de reanimare cardiopulmonara,

dar care nu implica oprirea Suportului Vital de Baza pentru victima.
• Reinstaurarea functiilor vitale cu un ritm cardiac sustinut cu puls arterial palpabil

• Atunci cand intervalul dintre initierea Suportului Vital de Baza si a celui Avansat este mai
mare de 30 de minute (cu exceptia situatiilor de toleranta mai mare la anoxie: hipotermie,
electrocutare, droguri depresoare…)
• Atunci cand, initiata RCP fara succes, se confirma cu certitudine ca s-a initiat cu o intarziere
mai mare de 10 minute de la producerea stopului (cu exceptia unei tolerante mai mari la
anoxie)
• Atunci cand suntem inlocuiti de o alta persoana care acorda primul ajutor sau de o persoana
sanitara calificata
• Atunci cand medicul declara moartea victimei
• Persoana care acorda primul ajutor este extenuata.
FAZELE RESUSCITARII CARDIOPULMONARE
Atat autoritatile americane, cat si cele europene, reprezentate de AHA (American Heart Association)
si ERC (European Resucitation Council) clasifica reanimarea cardiopulmonara astfel:
FAZA I
Cuprinde asa numitul Suport Vital de Baza (SVB), care incearca sa substituie functia
cardiorespiratorie sistata, facand ca sangele oxigenat sa ajunga la organele vitale. Nu e nevoie de nici
un fel de instrument sau medicamente. Ar trebui sa fie cunoscuta de intreaga populatie, iar succesul ei
depinde de aplicarea in mai putin de 4 – 5 minute.
FAZA II
Cuprinde asa numitul Suport Vital Avansat, care incearca sa restabileasca rapid functia
cardiorespiratorie spontana. Aceasta faza presupune personal specializat, cu mijloace adecvate,
precum si utilizarea de medicamente. Succesul sau creste daca aplicarea are loc in cele 8 minute
ulterioare initierii SVB.
FAZA III
Cuprinde asa numitul Suport Vital Prelungit sau Ingrijirea Intensiva Post-resuscitare, care incearca sa
obtina supravietuirea individului si recuperearea sa functionala. Aceasta faza este specifica centrelor
medicale.
21
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
RECOMANDARI PENTRU SUPORTUL VITAL DE BAZA LA ADULTI
(CUNOSTINTA – A – B – C)
Plecam de la premisa ca, din punctul de vedere al reanimarii cardiopulmonare, orice individ mai mare
de 8 ani, este considerat adult.
SIGURANTA
Avand in vedere can e aflam in fata unei situatii de alerta extrema, SIGURANTA trebuie sa fie prima
noastra premisa.
In fata oricarei situatii, primal lucru pe care trebuie sa-l facem este confirmarea sigurantei
reanimatorului si a victimei.
Pentru propria noastra siguranta, trebuie sa analizam mediul inconjurator, observand posibilele riscuri
si utilizand mijloace de protectie cum ar fi manusi, masti, tifon etc.
“Intotdeauna o victima e mai bine decat doua”
CUNOSTINTA
Examinam victima si asteptam un eventual raspuns, scuturand-o incet de umeri si intreband cu voce
tare si sigura: “esti bine?”
• Daca raspunde sau se misca, si numai atunci cand siguranta persoanei care acorda primul
ajutor si a victimei este asigurata:
o Lasam accidentatul in pozitia in care l-am gasit
o Verificam starea acestuia reevaluandu-l in mod constant
o Cautam ajutor, daca este nevoie. Trimitem pe cineva dupa ajutor. Daca suntem
singuri, lasam victima si mergem noi..
• Daca nu raspunde:
o Strigam!!! cerand ajutor
o Daca putem evalua victima din pozitia in care este, nu o miscam. Daca nu o putem
evalua, asezam accidentatul cu gura in sus.
A (CAILE AERIENE)
La o persoana inconstienta, principala cauza a mortii este lipsa permeabilitatii cailor aeriene. Se
produce, prin relaxarea musculaturii, caderea limbii in partea
din spate, blocand intrarea aerului in plamani.
• Se asaza mana reanimatorului pe fruntea victimei,
inclinandu-i usor capul spre spate; se lasa libere degetul mare
si cel aratator pentru a-i acoperi nasal, in cazul in care este necesara o
respiratie gura la gura.
• Se indeparteaza orice obstructionare vizibila a gurii
victimei, acest lucru incluzand si proteza deplasata. Nu e
recomandabila inlaturarea protezei fixate bine, pentru ca acest lucru
ingreuneaza manevrele de ventilare, in cazul in care sunt necesare,
prin modificarea anatomiei zonei respective.
• Varful degetelor celeilalte maini a reanimatorului ramane sub
varful barbiei victimei, pentru a o ridica si a putea elibera caile
aeriene.
22
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Aceasta manevra descrisa mai sus poarta numele de MANEVRA FRUNTE-BARBIE. Este vorba
despre cea mai simpla si mai eficace manevra de eliberare a cailor aeriene; dar are dezavantajul ca nu
poate fi folosita atunci cand suspectam un traumatism cervical. In cazul in care suspectam o leziune la
nivelul gatului, vom realiza eliberarea cailor aeriene fara hiperextensia gatului prin manevre ca:
- Tractiunea mandibulei: degetul aratator si cel mare ale reanimatorului prind cu varful
mandibula si trag de ea in sus
- Ridicarea mandibulei: cu degetul aratator al mainii care un sprijina fruntea se radica barbia.
B(RESPIRATIA)
Mentinand caile aeriene eliberate, reanimatorul trebuie SA VADA, SA AUDA SI SA SIMTA
respiratia victimei.
- Sa vada daca pieptul se misca
- Sa auda sunete de respiratie la nivelul
gurii victimei. Un eventual suierat
(sforait) va indica o eliberare
deficiente a cailor aeriene
- Sa simta aerul expirat de victima in
obrazul lor.
Aceasta operatiune un trebuie sa ne ia mai
mult de 10 secunde pentru a verifica daca
victima respira normal.
• Daca respira normal: victima se
asaza in POZITIE LATERALA DE
SIGURANTA. Daca suntem singuri cautam
ajutor sau daca putem, trimitem pe cineva, in timp ce noi
verificam periodic daca victima este stabila
• Daca nu respira, si incearca cu greu sa respire sau deschide gura din cand in cand:
o Reanimatorul trebuie sa trimita pe cineva dupa ajutor; dar daca e singur, va lasa
victima si va pleca dupa ajutor
o Va incepe respiratia GURA LA GURA cu 2 respiratii usoare (2 secunde) si eficiente,
avand grija ca de fiecare data pieptul sa urce si sa coboare.
Respiratie gura la gura

Baza
Prin aceasta manevra incercam sa substituim oxigenarea deficienta a sangelui prin introducerea aerului
in plamanii victimei. Concentratia de oxigen din aer este de 21%, in timp ce in aerul expirat ajunge la
o concentratie de la 16% la 18%.
23
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Volumul
Trebuie sa suflam o cantitate suficiente de aer pentru ca toracele victimei sa se ridice; in cifre, acest
lucru s-ar traduce prin 10ml/Kg din greutatea accidentatului. Ultimele recomandari internationale ale
Suportului Vital de Baza recomanda suflarea unor 1000 cc de aer neimbogatit cu oxigen.
Timp si presiune
In ciuda realizarii unei corecte eliberari a cailor aeriene, aerul pe care il suflam se duce atat in plamani,
prin trahee, cat si in stomac, prin esofag. Aerul care ajunge in stomac provoaca victimei distensie
gastrica si vomitare, cu ulterioare probleme de siguranta pentru reanimator si cu posibila trecere a
continutului gastric in caile aeriene ale victimei. Pentru a minimaliza toate aceste lucruri, trebuie sa se
sufle intr-un ritm constant de 2 secunde, verificand tot timpul daca toracele victimei se ridica.
Expiratia este o miscare pasiva.
Executarea
+ Vom mentine o corecta eliberare a cailor aeriene
+ Cu degetul aratator si cu cel mare ale mainii de pe frunte vom apasa, acoperind narile
+ Vom inspira profund si ne vom lipi buzele de gura victimei
+ Vom sufla intr-un ritm constant, aproximativ 2 secunde, pana cand toracele se ridica, asa cum se
intampla intr-o respiratie normala
+ Ne indepartam de gura victimei si mentinand caile aeriene libere observam cum iese aerul si pieptul
coboara.
+ Aceasta manevra se face de doua ori.
Probleme
Principalul motiv pentru care nu se obtine o respiratie efectiva este eliberarea deficienta a cailor
aeriene. In cazul in care se intampla asa ceva:
- Vom verifica inca o data gura victimei si vom inlatura orice eventuala obstructionare
- Vom verifica din nou extensia adecvata a capului si barbia ridicata
- Vom incerca de cel mult 5 ori pentru a obtine 2 respiratii efective
- Daca nu reusim sa obtinem respiratiile efective, vom trece la verificarea circulatiei
C (CIRCULATIA)
Undele de presiune pe care sangele le creeaza in momentul in care trece prin artere poarta numele de
puls. Existenta pulsului intr-o artera centrala (cum este carotida din zona gatului sau artera femurala
din zona inghinala) presupune un flux suficient de sange catre organele vitale ale organismului nostru.
Verificarea existentei sau inexistentei pulsului nu este intotdeauna o manevra simpla, de aceea victima
trebuie examinata pentru a cauta semnele unei circulatii optime. Verificarea semnelor de circulatie a
sangelui nu trebuie sa dureze mai mult de 10 secunde.
+ Trebuie sa ne uitam, sa auzim si sa simtim daca exista o respiratie normala, tuse sau miscari ale
victimei
24
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
+ Vom verifica pulsul carotidei cu buricul degetelor aratator si

mediu. Arterele carotide pleaca din partile laterale ale gatului
si sunt principalele transportatoare de sange spre creier (organul
nostru central). Pentru a localiza carotida vom aseza
degetele pe cartilajul tiroidian, marul lui Adam si le
vom muta spre una din partile laterale ale gatului, pana
vom da de muschiul sternocleiomastoidian (care pleaca din spatele
urechii, mastoidul, pana la unirea claviculei cu sternul). In acea zona
vom regasi pulsul carotid care dispare ultimul in situatiile de
activitate cardiaca joasa.
• Daca exista semne de circulatie a sangelui: vom
continua respiratia gura la gura cu un ritm de 10 respiratii pe
minut, verificand la fiecare minut semnele de
circulatie sangvina
• Daca nu exista semne de circulatie a sangelui sau daca nu suntem siguri ca exista, trebuie sa
incepem apasarile toracice..
Apasarile toracice
Baza
Este vorba despre o manevra prin care se incearca trimiterea sangelui din toracele pacientului la
organele vitale, mentinand astfel o oxigenare minima de urgenta a tesuturilor. Prin elasticitatea cutiei
toracice si a plamanilor, apasarile toracice ajuta de asemeni la schimbul de gaze din plamani; prin
apasare, aerul bogat in dioxid de carbon iese, si prin relaxare, intra aer bogat in oxigen.
In Suportul Vital Primar apasarile se realizeaza cu bratele reanimatorului, in timp ce pentru Suportul
Vital Avansat exista masini care optimizeaza apasarile, eliberand mainile reanimatorului pentru alte
necesitati.
Frecventa
Ritmul cardiac normal al unui adult variaza intre 60 si 100 de batai pe minut, existand diferente mari
intre indivizi. Avand in vedere ca metodele Suportului Vital nu sunt optime in inlocuirea functiei
normale a corpului uman, se recomanda realizarea a 100 de apasari pe minut la un adult.
La stopul cardiac se combina apasarile toracice cu respiratiile la un ritm de 15 apasari la 2 respiratii.
Se utilizeaza aceasta relatie pentru ca este cea care produce cea mai buna presiune de irigatie cerebrala
si coronariana. (Arterele coronariene sunt cele care transporta sangele cu oxigen si substante nutritive
la inima).
Presiunea
La realizarea apasarilor toracice, toracele trebuie sa coboare suficient de mult pentru a putea scoate tot
sangele din plamani si din inima si pentru a obtine un puls efectiv. La un adult normal acest lucru
presupune coborarea toracelui 4 sau 5 centimetri.
25
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Executarea
Este foarte important sa localizam in mod corect punctul unde se vor realiza apasarile toracice pentru
a optimiza eficienta manevrei si pentru a nu cauza alte leziuni victimei,
cum ar fi o fractura costala.
+ Cu degetul aratator si cu cel mediu ale mainii celei mai
apropiate de picioarele victimei identificam capatul coastei
inferioare si ne mutam prin alunecare pana la unirea cu sternul,
apendicele xifoid
+ Asezam degetul mediu pe xifoid si aratatorul pe stern
+ Sprijinind cealalta mana in punctul in care
palma se uneste cu incheietura mainii, o
mutam prin alunecare pe stern pana cand
atingem degetul nostru aratator. Asa vom
avea palma mainii in punctul de mijloc al
jumatatii inferioare a sternului
+ Asezam mana care atingea xifoidul peste cea care acum indica punctul de
apasare
+ Nu vom sprijini niciodata degetele mainii, ci doar incheietura interioara mainii pentru a evita
exercitarea presiunii in coaste, si leziunea lor.
+ Ne vom aseza vertical peste pieptul victimei si mentinand un ritm de 100 de apasari pe minut.
In timpul decompresiei, mainile nu trebuie inlaturate de pe pieptul victimei. Daca pierdem contactul cu
toracele accidentatului, trebuie sa localizam din nou punctul de masaj.
Apasarea si decompresia trebuie sa aiba aceeasi durata.
Este foarte importanta realizarea optima a acestei manevre, avand in vedere faptul ca executarea sa
corecta duce la o eficiente maxima de 40%.
26
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Dupa 1 minut de reanimare prin combinarea a 2 respiratii cu 15 apasari toracice, se reevalueaza

semnele de circulatie sangvina. Ulterior nu se va mai intrerupe reanimarea.
AJUTORUL
Obtinerea unui ajutor este vitala pentru reanimator, deoarece manevrele Suportului Vital de Baza au ca
stop mentinerea in cele mai bune conditii a victimei pana la sosirea unitatilor de Suport Vital Avansat,
care vor incerca sa recupereze functiile normale ale individului.
In cazul in care exista mai mult de un reanimator, unul dintre ei trebuie sa caute ajutor in momentul in
care s-a observat ca victima nu respira, timp in care celalalt incepe resuscitarea.
Tinand cont de faptul ca principala cauza a stopului cardiorespirator la adulti o reprezinta problemele
cardiace si in general acestea se trateaza prin socuri electrice (defibrilatie), un singur reanimator
trebuie sa mearga dupa ajutor imediat dupa ce a observat ca victima un respira.
• Exceptii: In cazul in care cauza probabila a pierderii cunostintei ar fi o problema respiratorie
ca:
o Traumatism (leziuni)
o Inec
o Asfixiere
o Intoxicatie cu droguri sau alcool
o Victima copil sau bebelus
reanimatorul trebuie sa duca la bun sfarsit resuscitarea timp de aproximativ un minut inainte de a cauta
ajutor.
27
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
ASFIXIA PRIN OBTURARE
Obturatia cailor aeriene este o cauza mai putin frecventa a stopului cardiorespirator, decat sunt
actiunile cardiace. La un adult sanatos, fara a fi sub efectul drogurilor depresoare ale Sistemului
Nervos Central, exista mecanismo eficiente de aparare pentru evitarea, in majoritatea cazurilor ca
obturarea cailor aeriene sa fie completa si fatala. Aceste mecanisme sunt stranutul, pentru caile
aeriene superioare, si tusea, pentru caile aeriene inferioare. Se provoaca o crestere a presiunii
intratoracice care face ca aerul din plamani sa iasa cu o viteza mai mare, tragand o data cu el obiectul
care a cauzat obturarea.
In ciuda faptul ca s-a realizat o expiratie fortata, in plamanii nostri ramane mereu o cantitate reziduala
de aer, astfel ca, prin manevrele de dezobturare a cailor aeriene, se impinge volumul residual din
plamani si se scoate obiectul care a cauzat asfixia.
DIAGNOSTIC
- Momentele anterioare, in care am vazut victima mancand sau copilul juncandu-se cu obiecte
mici, ne pot ajuta
- Se intampla frecvent ca victima care se sufoca sa duca
mainile la gat si sa se agite
- In cazul unei obturari partiale a accidentatului, acesta
va tusi, auzindu-se o inspiratie cu suierat (sunet
muzical atunci cand victima incearca sa ia aer)
- Daca obturarea este completa, victima un va putea
respira, vorbi sau tusi; fata se va invineti si va sfarsi
prin a-si pierde cunostinta.
TRATAMENTUL
• Victima constienta care respira:
Avand in vedere ca mecanismul fundamental de
aparare al cailor aeriene functioneaza, singurul lucru pe
care trebuie sa-l facem este sa-i spunem sa tuseasca in
continuare.
• Victima constienta cu semne de debilitate sau care
inceteaza a mai tusi sau respira:
o Vom indeparta orice obiect sau proteza dentara
deplasata din gura
o Ne vom aseza langa victima, putin in spatele ei
o Incercand ca obiectul sa iasa pe gura si nu sa
continue sa coboare pe caile aeriene, vom
sustine pieptul victimei cu o mana si il vom
inclina tare in fata
o Vom aplica cel mult 5 palme puternice intre omoplatii victimei, cu incheietura
interioara a mainii, incercand ca la fiecare lovitura sa dezobturam caile aeriene.
28
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Daca loviturile interscapulare nu au avut efect si victima continua sa fie inconstienta, vom
incerca sa solutionam obturarea prin apasari abdominale.
o Ne vom aseza in picioare langa victima si putin in spatele ei, cu ambele brate in jurul
partii superioare a abdomenului sau
o Vom aseza pumnul inchis intre ombilic si partea inferiara a sternului si-l vom sustine
cu cealalta mana
o O data ce persoana este destul de inclinata in fata, vom impinge brusc inauntru si in
sus, incercand sa scoatem obiectul care a cauzat obturarea. Aceasta manevra se repeta
de cel mult 5 ori.
Daca obturarea nu este solutionata iar victima ramane inconstienta, vom verifica din nou gura
in cautarea oricarui obiect care ar putea fi apucat cu degetele, alternand cele 5 palme in spate,
cu 5 apasari abdominale.
• Victima inconstienta
Pierderea cunostintei poate produce o diminuarea a tonusului muschilor cailor aeriene, putand
astfel sa intre aer in plamani.
o Vom deschide caile aeriene inlaturand orice obiect vizibil din gura
o Vom asculta, vom vedea si vom simti daca victima respira sau nu
o Daca victima un respira vom incerca sa ii dam 2 respiratii gura la gura.
 Daca respiratiile sunt eficiente dupa 5 incercari:
• Vom verifica semnele de circulatie sangvina
• Vom incepe prin apasari toracice si/sau prin respiratii gura la gura,
depinzand de situatie
 Daca respiratiile nu sunt eficiente dupa 5 incercari:
• Vom incepe, fara a mai cauta semnele circulatiei sangvine, apasarile
toracice pentru a incerca eliberarea cailor aeriene
• Dupa 15 apasari vom verifica gura victimei si vom incerca respiratia
gura la gura
• Vom continua cu cicluri de cate 15 apasari torarice si incercari de
respiratie gura la gura pana vom obtine efectul scontat; moment in
care vom verifica semnele de circulatie pentru a putea continua cu
algoritmul obisnuit, in functie de situatie.
POZITIA LATERALA DE SIGURANTA
Organismele internationale competente in materie de Suport Vital nu au ajuns la un consens in ceea ce

priveste Pozitia Laterala de Siguranta cea mai adecvata. In acest text ne vom orienta spre cea adoptata
de European Resuscitation Council, datorita faptului ca este mai usoara, mai efectiva si se bucura de
un consens mai mare la nivel european.
Pentru realizarea acestei manevre trebuie, presupunem ca avem o victima inconstienta, cu
respiratie si semne de circulatie sangvina, care sta cu gura in sus (in decubit dorsal) cu
ambele picioare drepte. Daca cel accidentat ar purta ochelari ar trebui sa ii dam jos in primul
moment.
Procedura
+ Vom ingenunchia langa victima
+ Asezam bratul cel mai apropiat de reanimator in unghi drept cu corpul victimei, avand cotul indoit si
palma mainii in puntul cel mai de sus
+ Trecem celalalt brat peste piept, mentinand partea opusa palmei sub obrazul victimei cel mai
apropiat de reanimator
29
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
+ Cu cealalta mana sprijinim piciorul cel mai indepartat de reanimator chiar pe deasupra genunchiului
si il ridicam fara a indeparta piciorul de pamant
+ Tragem de acest picior inspre noi pentru a face ca victima sa se intoarca spre reanimator
+ Atat sodurile cat si genunchiul si piciorul de deasupra trebuie sa fie indoite in unghi drept
+ Vom inclina spre spate capul pentru a mentine caile aeriene libere si vom aseza mana sub obraz
pentru a mentine capul intins, in cazul in care este necesar
Probleme
- O data asezata victima in pozitie laterala de siguranta un trebuie sa uitam ca e obligatoriu sa urmarim
constantele vitale si sa continuam evaluarea secundara
- Trebuie sa verificam circulatia periferica din partea inferioara a bratului si sa micsoram timpul in
care bratul este supus unei presiuni pentru a evita problemele decubitului
- Pentru sederile in Pozitia Laterala de Siguranta mai mari de 30 de minute trebuie schimbata latura
- In fata unei suspiciuni de leziune cervicala, Pozitia Laterala de Siguranta trebuie sa fie executata de
cel putin doi reanimatori, mentinandu-se tot timpul axul cap-gat-trunchi. Reanimatorul care
controleaza capul si gatul trebuie sa fie cel mai experimentat si cel care dirijeaza manevra.
30
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
3. Hemoragii
Continut teoretic:
− Hemoragii: evaluare si oprime
− Hemoragii severe
Obiective:
− Evaluarea hemoragiilor
− Aplicarea primului ajutor accidentatilor pentru a opri o hemoragie.
Continut practic:
− Oprirea hemoragiilor
− Localizarea anatomica a punctelor de presiune in fata hemoragiilor grave
INTRODUCERE
In temele anterioare am studiat faptul ca organele au nevoie de oxigen pentru a se hrani. Acesta intra
in corpul nostru prin caile aeriene si este
repartizat datorita pompei reprezentate
de inima. Vehiculul tuturor
nutrimentelor de care are nevoie
organismul este sangele. Oxigenul este
dizolvat in sange intr-o proportie mai
mica, si in molecula de hemoglobina a
eritrocitelor in cea mai mare parte.
Sangele, purtatorul de nutrimente si
colectorul de resturi, este impins prin
inima spre diferite organe ale corpului si
se intoarce tot la inima prin diferentele
de presiune. Sangele ramane in vasele
sangvine care poarta numele de artere,
vene sau capilare.
• Arterele: sunt vasele care
transporta sangele de la inima la
tesuturi. Majoritatea transporta
sange bogat in oxigen, de un
rosu aprins datorita oxidarii
hemoglobinei (principalul
transporator de oxigen,
alcatuind o parte din globulele
rosii sau eritrocitele). Ca
exceptie de la regula, intalnim
arterele pulmonare care
31
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
transporta sange bogat in dioxid de carbon si sarac in oxigen, de la inima pana la plamani,
unde se realizeaza schimbul de gaze. Sunt vase de mare calibru, cu pereti musculari, nervi si
cu activitate autonoma. Sangele aflat in ele are o presiune ridicata.
• Venele: au rolul de a intoarce sangele de la organe spre inima. Majoritatea transporta sange
bogat in dioxid de carbon si sarac in oxigen, cu exceptia venelor pulmonare. Sunt vase de
calibru relativ mic, cu pereti mai fini, in care sangele are o presiune scazuta in conditii
normale.
• Capilarele: vase de calibru subtire care iriga organele si tesuturile; cu pereti fini pentru a se
putea produce schimbulde gaze. Sangele circula foarte lent prin ele, aproape fara presiune.
Volumul sangelui la un adult este de 7% din greutatea corporala. La copii este de 8-9%.
DEFINITIE
Hemoragia este iesirea sangelui din vasele sangvine, drept consecinta a ruperii acidentale sau
spontane a acestora.
Exista diverse clasificari ale hemoragiilor in functie de medicii care abordeaza aceasta problema.
Le vom expune pe cele care au relevanta in manevrele din Suportul Vital Primar.
Colegiul American de Chirurgie propune o clasificare a hemoragiilor si a uneia dintre posibilele sale
consecinte, socul hemoragic, in functie de cantitatea de sange pierdut.
• Clasa I: pierderi de pana la 15% din volumul sangvin. De obicei nu apar simptome, si, in
majoritatea cazurilor, nici nu necesita asistenta medicala.
• Clasa II: se pierde de la 15 la 30% din volumul sangvin. Necesita asistenta medicala.
• Clasa III: se pierde de la 30 la 40% din volumul in circulatie. Necesita asistenta medicala de
urgenta.
• Clasa IV: se pierde mai mult de 40% din sange. Sunt situatii agonice, apropiate de stopul
cardiorespirator si de moarte.
In functie de vasul din care pleaca hemoragia, avem hemoragii:
• Arteriale: cele in care sangele tasneste la fiecare constractie cardiaca, de obicei are culoarea
rosu aprins iar subiectul este oxigenat corect.
• Venoase: prin vas se pierde sange in mod constant, are culoarea rosu inchis, din cauza
acumularii de dioxid de carbon si a lipsei de oxigen.
• Capilare: sangerari usoare; au un ton intermediar intre hemoragiile venoase si cele arteriale.
Este importanta identificarea tipului de hemoragie, caci cele arteriale sunt mult mai grave, cu o
pierdere hematica mai mare intr-un timp mai scurt si cu o hemostaza mai dificila.
Hemoragiile, oricare ar fi vasul din care provin si volumul lor, se pot clasifica in functie de locul in
care se manifesta, dand nastere la simptome si tratamente diferite. Astfel, putem vorbi despre
hemoragii:
• Externe: vedem sangele care iese printr-o rana sau orificiu natural.
• Interne: sangele se acumuleaza inauntru organismului. Nu il vedem in mod direct; este vorba
despre hematoame, acumulari de sange intraabdominale...
• Exteriorizate: sangele iese din interior printr-un orificiu natural.
32
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
OBIECTIVE
In fata unor hemoragii, este important ca reanimatorul sa-si mentina calmul, in ciuda faptului ca
sangele poate fi socant. NICIODATA nu trebuie schimbata ordinea evaluarii accidentatului, evaluarea
si controlul hemoragiilor facand parte din evaluarea secundara, prin controlul ABC-ului.
O data asigurate caile aeriene, ventilarea si circulatia victimei, vom incerca sa controlam hemoragia
pentru a evita socul hipovolemic sau pentru a-i minimaliza efectele. Trebuie mentinute masurile de
igiena de baza pentru evitarea problemelor legate de infectii ale reanimatorului si ale accidentatului.
Daca hemoragia este severa vom furniza mijloacele necesare pentru transportul la un centru sanitar.
ACTIONAREA IN CAZUL HEMORAGIILOR EXTERNE
Masurile de protectie trebuie intensificate prin folosirea unor metode de limitare pentru a evita bolile
infecto-contagioase la victima si la reanimator.
O data controlat ABC-ul, vom trece la tratarea hemoragiei:
• Vom aseza sau vom intinde victima in functie de marimea hemoragiei pentru a evita efectele
unui posibil soc.

• Vom ajuta organismul sa controleze pierderea de sange prin apasare directa cu tifon in punctul
care sangereaza, timp de 10 minute. E important sa mentinem presiunea fara a ridica tifonul,
pentru a nu rupe coagularea care se formeaza sub tifon.
• Daca hemoragia se produce la o extremitate, o vom ridica pentru ca aportul de sange sa fie
mai mic si starea sangeranda sa poata fi controlata mai usor.
• Daca in ciuda acestor masuri nu se poate controla starea sangeranda vom cere AJUTOR.
33
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• O data cerut ajutorul Serviciilor Sanitare, vom continua apasarea directa pe punctul care
sangereaza si vom trecela realizarea
compresiei arteriale. Vom apasa artera cea mai
apropiata de punctul care sangereaza contra
unei suprafete osoase, incercand sa micsoram
aportul de sange in zona si pierderea sangelui.
Astfel, la o hemoragie la mana, vom apasa
artera humerala, la inaltimea partii interne a
bratului. Exista diferite puncte de presiune
care coincid cu punctele pulsului cum ar fi cel
radial, cubital, humeral, axilar, inghinal,
femural, popliteu, tibial posterior, pediu...
Toate aceste manevre de control al hemoragiilor

trebuie realizate urmand ordinea expusa, deoarece pot
aparea riscuri. Trebuie sa evaluam mereu ABC-ul, sa
controlam pierderea de caldura a victimei si sa
mentinem masurile antisoc, favorizand aportul de
sange la creier.
HEMORAGIA INTERNA
In cazul hemoragiilor interne, vasul afectat nu se sparge spre exterior, ci sangele iese din artera, vena
sau capilara si se depoziteaza intr-o cavitate a organismului. Principala problema este aceea ca
leziunea trece, de multe ori, neobservata. Pentru a ajunge sa diagnosticam o hemoragie interna trebuie
sa banuim existenta ei prin mecanismul de producere a leziunii. Astfel, de exemplu, o lovitura
puternica in abdomen ne poate indica o posibila hemoragie a unui organ intern.
SIMPTOMATOLOGIE
Putem sa intalnim o serie de simptome si semne care, impreuna cu mecanismul de producere a
leziunii, ne pot ghida spre o hemoragie interna. Acestea pot fi:
- Paliditatea pielii si a mucoaselor: prin pierderea de sange, organismul reduce aportul catre
piele, si aceasta pentru a mentine un aport corect de oxigen in zonele vitale.
- Piele rece si transpirata: unul dintre simptomele care indica faptul ca persoana intra in stare
de soc.
- Puls rapid si slab, greu de detectat in zona arterelor periferice din cauza scaderii tensiunii
arteriale, prin cantitatea mica de sange din interiorul vaselor si nevoia ca aceasta sa fie mai
rapida pentru a imparti aceeasi cantitate de oxigen.
- Respiratie rapida si superficiala: in acord cu cresterea frecventei cardiace.
- Durere in zona hemoragiei.
- Sete
- Confuzie, iritabilitate, enervare din cauza aportului deficient de oxigen la creier.
- Pierderea cunostintei.
- Hematom in zona pielii unde s-a produs traumatismul.
34
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
OBIECTIVE
Vom incerca sa cautam ajutor pentru trasnportarea la un centru sanitar si in timp ce acest
ajutor ajunge, vom incerca sa prevenim socul hipovolemic si hipotermia.
Soc hipovolemic: reprezinta o stare clinica in care cantitatea de sange care ajunge la celule este
insuficienta sau inadecvaa pentru ca acestea sa-si poata realiza functiile normale.
TRATAMENT
+ Controlarea cailor aeriene, a respiratiei si a circulatiei (ABC)
+ Vom desface hainele si obiectele care apasa pentru a usura circulatia sangelui.
+ In cazul in care nu exista suspiciunea unei leziuni medulare, vom aseza pacientul in pozitie antisoc.
In decubit dorsal, cu picioarele ridicate la 45o pentru a usura recircularea venoasa si pentru ca sangele
disponibil purtator de oxigen sa ajunga usor la organele vitale cum ar fi creierul, inima si glandele
suprarenale.
+ Evitarea hipotermiei: vom controla pierderea caldurii acoperind pacientul cu o patura sau cu ceva
asemanator.
+ Transportul la un centru sanitar se va face in pozitia adecvata leziunilor suferite.
HEMORAGII PRIN ORIFICII NATURALE
OTORAGIA
Se refera la pierderea de sange pe ureche.
In mod normal e vorba despre o hemoragie a urechii externe, dar in cadrul unui traumatism craneo-
encefalic (TCE) poate fi un semnal de alarma legat de o eventuala fractura a oaselor de la baza
craniului. Acest lucru ne obliga sa intensificam masurile de protectie a coloanei si sa transportam
bolnavul in Pozitie Laterala de Siguranta pe urechea care sangereaza.
Intotdeauna este nevoie de o evaluare clinica.
EPISTAXIS
Este hemoragia prin fosele nazale.
Este vorba despre o hemoragie foarte frecventa si, in majoritatea cazurilor, nu prea grava si
autolimitata. Interiorul mucoasei nazale poseda o multitudine de capilare pentru a incalzi si a
umidifica aerul care ajunge in plamani, asa numitele plexuri ale lui Kiesselbach.
Vorbim despre o hemoragie anterioara atunci cand sangele iese numai prin orificiul nazal, pe cand la
cea posterioara sangele curge spre cavitatea bucala in cea mai mare parte. Cea mai intalnita si cea mai
putin grava este epistaxis anterioara.
Epistaxis Cauze posibile

Umiditate Abuzul de Boli
Traumatism Uscarea Pusee
Anterioara atmosferica decongestionante ereditar
e mucoasei hipertesive
scazuta nazale e
Modificar
Posterioar Pusee
i de
a hipertesive
coagulare
Actionare
• ABC
• Apasarea manuala a fosei nazale
• Amponarea anterioara a fosei care sangereaza cu un tifon imbibat cu H2Os (apa oxigenata)
35
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• Daca hemoragia nu se opreste sau banuim ca e vorba despre o hemoragie posterioara, vom
cere ajutor sau vom transporta victima pentru o evaluare sanitara.
HEMOPTIZIE SI HEMATEMEZA
Hemoptizia: este o hemoragie care se exteriorizeaza prin gura, avand originea in aparatul respirator.
Apare insotita de tuse.
Hematemeza: este o hemoragie care se exteriorizeaza prin gura, avand originea in tubul digestiv.
Apare insotita de varsaturi.
HEMOPTIZIA HEMATEMEZA
Varsaturi cu sange precedate de tuse Varsaturi cu sange precedate de ameteli
Sange curat cu miros de oxid Sange cu resturi alimentare sau sange in zat de
cafea
Poate avea un aspectspumos, deoarece contine Victima poate fi inconstienta
bule de aer.
ACTIONARE
HEMOPTIZIA HEMATEMEZA
Controlul semnelor vitale Controlul semnelor vitale
Dieta absoluta Dieta absoluta
Punerea victimei in pozitia semiasezat Asezarea in PLS
Transportul la Spital Transportul la Spital
ALTE HEMORAGII PRIN ORIFICII NATURALE

Melena: hemoragii cu sange negru care se exteriorzeaza prin anus sub forma de sange negru. Este
vorba despre sange digerat.
Rectoragie: hemoragie prin anus sub forma de sange rosu.
Metroragie: hemoragie prin aparatul genital feminin. Diferita de menstruatie.
Menoragie: sangerare a aparatului genital feminin. Menstruatii intense sau prelungite.
Hematurie: hemoragii prin aparatul genitourinar. Urina este insotita de sange.
Aceste hemoragii nu trebuie tamponate si necesita evaluarea de catre cadre sanitare.
HEMOSTAZA
Organismul nostru poseda o serie de mecanisme cu rolul de a controla hemoragiile, pe care le

sprijinim prin manevre de prim ajutor. Pentru controlul hemoragiei intervin peretii vaselor sangvine,
plachetele si factorii de coagulare (substante dizolvate in plasma).
Hemostaza reprezinta detentia spontana sau artificiala a unui flux sangvin sau a hemoragiei.
Cand se produce o leziune vasculara, peretii musculari ai vaselor se contracta pentru a evita iesirea
sangelui; in acelasi timp, se elibereaza o serie de substante care atrag plachetele care vor forma un
prim tampon sau un tromb alb. Factorii de coagulare initiaza o serie de reactii chimice in cascada care
vor forma o coagulare sau un tromb galben, prin care se va evita pierderea de sange si se va produce
repararea definitiva a vasului. La rani, acest tromb se identifica drept crusta.
36
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
4. Urgente si emergente traumatologice
Continut teoretic:
− Leziuni ale pielii si ale tesuturilor moi: rani

− Arsuri
− Entorse, luxatii si fracturi
− Amputari. Membru distrus.
− Traumatisme craneocerebrale
− Traumatisme faciale si ale gatului
− Traumatisme vertebro-medulare
− Traumatisme toracice
− Traumatisme abdominale si genitourinare
− Leziuni prin agresiune
− Electrocutare
Continut practic:
− Tratarea ranilor si a arsurilor
− Realizarea principalelor imobilizari
− Actionarea in cazul persoanelor cu traumatisme
Leziuni ale pielii si ale tesuturilor moi: rani
CONCEPT
Pielea este organul care acopera intreg corpul. Printre functiile sale se afla aceea de a servi
drept bariera de protectie impotriva germenilor, de a conserva caldura corporala etc. Este formata din
trei straturi:
− Epiderma: este stratul superficial al pielii. Nu contine vase sau nervi.
− Derma: sub stratul anterior; in ea se afla glandele sudoripare si sebacee, precum si
radacina parului. Contine vase si nervi.
− Hipoderma: este stratul cel mai profund al pielii. Contine vase sangvine.
Se numeste rana orice pierdere a continuitatii pielii sau a mucoasei secundare a unui traumatism,
care produce intreruperea structurii tesuturilor, punand in contact interiorul corpului cu exteriorul.
Traumatismul poate cauza leziuni ale organelor sau tesuturilor adiacente: muschi, nervi, vase...
Ranile pot fi grave in functie de urmatoarele caracteristici:
• Profunzime
• Extindere
• Localizare: maini, nas, torace, abdomen, articulatii...
37
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• Murdarie, corpuri straine...

• Leziuni aparute: hemoragii, fracturi...
• Semne de infectie: durere, inflamare, supurare...
Tipuri de rani in functie de mecanismul de producere:
1. ABRAZIUNI SAU JULITURI. superficiale. necesita o curatare profunda.

2. INCISIVE. predomina lungimea. curate. produse de obiecte taioase. a se
exclude leziunile de structura profunda. sutura primara.
3. ASCUTITE. predomina profunzimea. inalt risc de infectie. protectie
antibiotica. a se lasa sase vindece fara sutura.
4. CONTUZII. margini anfractuoase. produse de obiecte tocite. necesita
debridare si cicatrizare in faza a doua; a nu se sutura.
5. MUSCATURI. rani foarte contaminate. a se curata intens.
Actionarea in cazul ranilor usoare:

Prioritatile sunt: oprirea hemoragiei, prevenirea infectiei si favorizarea cicatrizarii.
1. Mentinerea continua a asepsiei: folosirea unui material steril sau foarte
curat, curatarea mainilor celui care acorda primul ajutor, utilizarea manusilor...
2. Incetinirea hemoragiei (daca exista)
3. Curatarea ranii cu apa din belsug si sapun, apa oxigenata sau ser
fiziologic, deoarece cea mai importanta este functia de efect mecanic de extragere pentru
a indeparta corpurile straine din rana. A se curata dinspre centru spre exteriorul ranii.
NICIODATA nu se va folosi vata sau alcool (arde marginile).
4. Oprirea hemoragiei, daca exista, printr-un pansament compresiv si prin
ridicarea membrului.
5. Daca separarea de margini este importanta, rana va avea nevoie de sutura
facultativ. Daca nu, se va badijona cu un antiseptic si se va lasa sa respire.
6. Se recomanda vaccinarea antitetanos.
7. A NU SE UTILIZA in mod direct peste rana alcool, vata, iod, prafuri sau
alifii cu antibiotic; nici batiste, servetele...
8. A NU se sufla peste rana.
Actionarea in cazul unei rani grave:

Rana grava este aceea care necesita atentie intr-un Centru Sanitar. Sus bordes no se unen y miden de
2 a 3 cm.
• Mariginile lor nu se unesc si masoara de la 2 la 3 cm.
• Hemoragia nu se opreste.
• Lasa sa se vada muschiul sau osul, afectand articulatiile, mainile si pielea.
• Rani produse cu obiecte ascutite.
• Strapungeri cu corpuri straine.
• Muscaturi de persoane sau animale.
• Rani care, fara un tratament adecvat, pot lasa cicatrici retractile si inestetice, cum sunt ranile
faciale.
In cazul lor trebuie:
38
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
1. Sa efectuam evaluarea initiala a victimei.

2. RCP, daca este nevoie.
3. Sa controlam hemoragia si sa prevenim aparitia socului.
4. Sa acoperim rana cu un bandaj steril si sa incercam sa transportam victima la un centru
sanitar in pozitie adecvata, controlandu-i constantele vitale.
5. Sa NU extragem corpurile straine infipte. Sa le fixam cat mai mult posibil infasurandu-le
cu tifon de jur imprejur pentru a evita miscarea in timpul transportului si producerea unor
noi leziuni in locul ranii provocate de strapungere.
CONTUZIA
Este leziunea produsa de o forta mecanica ce se produce fara a rupe pielea si poate sa produca
striviri sau zdrobiri sau sa ascunda alte leziuni interne grave.
Dupa importanta, se clasifica in:
− Contuzie simpla: grad minim de leziune, provocand o inrosire a pielii, fara complicatii.
De ex.: o palma.
− Primul grad de echimoza: spargerea unor vase mici care da nastere la acumularea de
sange (vanatai) aflate in derma.
− Al doilea grad de hematom: sangele, extravazat intr-o cantitate mare, se acumuleaza in
tesutul celular subcutanat (cucui).
− Al treilea grad: moartea tesuturilor profunde. Dupa un timp, tesuturile profunde ale
pielii se necrozeaza, murind din lipsa unui aport nutritiv.
In cazul unei contuzii trebuie:

1. Sa imobilizam zona afectata si sa o ridicam.
2. Aplicatii locale reci prin comprese cu apa rece sau gheata (invelita intr-o batista sau punga,
pentru a nu atinge pielea direct) pentru a obtine vasoconstrictia sau inchiderea vaselor
sangvine si congelarea (anestezia) terminatiilor nervoase de durere.
3. NU intepati hematoamele.
Evaluarea de catre personal, deoarece pot exista adesea leziuni interne importante care pot trece
neobservate.
39
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Arsuri
Orice leziune produsa de caldura sub orice forma. Factorii care determina gravitatea unei arsuri
sunt:
• Profunzimea: conditioneaza cicatrizarea.

• Extinderea: pericolul de moarte este direct proportional cu suprafata arsa.
• Localizarea: fata, maini, orificii naturale, genitale etc.
• Varsta: copii si batrani.
• Riscuri de infectie: se produc mereu din cauza pierderii pielii.
• Afectarea cailor aeriene.
In functie de PROFUNZIME, se clasifica in trei grade:
− Primul grad sau eritemul: Afectarea epidermei. Se observa o inrosire a pielii.

− Al doilea grad: afecteaza epiderma si derma. Apar basici.
− Al treilea grad: afecteaza hipoderma, derma si
epiderma si poate afecta muschii, nervii, vasele
sangvine etc. Se caracterizeaza printr-o escara de
culoare negricioasa sau maroniu inchis. NU sunt
dureroase, din cauza distrugerii terminatiilor nervoase
de durere.
O metoda rapida de a calcula EXTINDEREA suprafetei

arse consta in utilizarea ca unitate de masura a palmei mainii
victimei, care echivaleaza cu 1% din suprafata corpului.
Consideram grava arsura care afecteaza mai mult de
1% din suprafata corpului, exceptand primul grad.
Actionarea in cazul arsurilor:

− Evaluarea starii generale a victimei (evaluare initiala) si
asigurarea constantelor vitale.
− Racirea imediata a arsurii, punand zona afectata sub un jet de
apa rece, cel putin 10 minute sau chiar mai mult, in cazul in
care nu dispare durerea. In cazul arsurilor chimice, intervalul se
mareste la 15 sau 20 de minute sub jetul de apa.
− Acoperirea zonei afectate cu bandaje sterile sau daca nu, foarte
curate (cearceafuri, invelisuri de perna etc.) si umezite.
− A NU se aplica creme, prafuri sau orice alt medicament sau

produs.
− A NU se scoate, ca norma generala, hainele victimei, mai ales
daca sunt lipite de piele. Vom scoate hainele doar in cazul in care sunt impregnate cu produse
caustice sau fierbinti.
− A NU se da nimic de baut. Daca ii este sete, ii umezim buzele.
− NU se sparg basicile.
− Se indeparteaza inelele, ceasurile, bratarile etc.
40
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Daca persoana e in flacari, nu ii spunem sa fuga. Stingem flacarile acoperind-o cu o patura sau
ceva asemanator sau o facem sa se rostogoleasca pe sol.
− Daca arsura este extinsa, vom preveni aparitia socului.
− Transportarea victimei la un centru specializat cat mai repede cu putinta. Acolo se va evalua starea
acesteia si i se vor administra lichide.
Rani caustice
Se refera la impregnarea pielii cu substante corozive cum ar fi acizi, produse chimice etc.
− Indepartarea hainelor impregnate.
− Indepartarea corozivului cu multa apa. Daca a fost produsa de un acid, rana se spala cu o
solutie de bicarbonat si apa.
− A NU se freca.
− Se va trata apoi ca restul arsurilor: se va acoperi si bolnavul va fi transportat.
Entorse, luxatii si fracturi
Traumatismele articulare sunt acelea care provoaca leziuni la articulatiile osoase sau la
elementele care le compun:
Entorse
Consta in separarea momentana a suprafetelor articulare, ceea ce poate produce o destindere a

ligamentelor FARA DEPLASAREA EXTREMELOR ARTicULARE. Se poate produce printr-o
miscare fortata a articulatiei.
Se caracterizeaza prin:
− Durere intensa si localizata intr-un punct detereminat
− Inflamarea zonei
− Impotenta functionala (imposibilitatea realizarii miscarilor proprii ale articulatiei) mai mult
sau mai putin vizibila.
Cel mai frecvent la nivelul gleznei.
In cazul unei entorse trebuie sa:

1. Imobilizam articulatia
afectata printr-un bandaj
compresiv.
2. Ridicam membrul afectat si il
mentinem in repaos.
3. Aplicatii locale reci.
4. Evaluarea leziunii de catre
personal medical.
41
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
LUXATII – SUBLUXATII
Leziuni ale aparatului capsulo-ligamentos si periarticular cu DEPLASAREA FRAGMENTELOR,

in totalitate la luxatie si partial la subluxatie.
Cele mai frecvente sunt luxatiile anterioare de umar si posterioare de cot.
Simptomele sunt:
− Durere puternica
− Deformare (se compara cu membrul sanatos), din cauza pierderii relatiilor normale de
articulatie.
− Impotenta functionala vizibila.
− Inflamare.
Actionare in cazul unei luxatii:

1. Imobilizarea articulatiei afectate asa cum se afla ea.
2. A NU repune luxatia.
3. Transportul la un centru sanitar pentru repunerea luxatiei si tratament definitiv administrat de
personal medical.
4. A NU se da debaut victimei, pentru ca poate avea nevoie de anestezie pentru repunerea
luxatiei.
5. Observarea circulatiei periferice, a pulsului, a culorii si a temperaturii extremitatilor.
FRACTURI
Pierderea continuitatii oaselor. Acestea se pot produce in urma diferitelor boli sau din cauza
unei forte violente.
Se pot clasifica in:

• In functie de acoperirea cutanata:
− Inchise: existafractra, insa pielea ramane intacta (nu exista rana)
− Deschise: cauzeaza ruperea pielii (exista rana aproape de centl fracturii). Osul
comunica cu exteriorul. Exista riscul unei hemoragii si infectii.
• Fata de imobilizarea posterioare:

− Alineate: fragmentele osoase nu s-au miscat.
− Deplasate: fragmentele ososase deviaza din cauza tensiunilor musculare.
Simptome ale fracturilor:

− Durere intensa care creste o data cu imobilizarea zonei.
− Deformare, desfigurare (in functie de gradul de deviere a fragmentelor), scurtari etc.
− Inflamarea si aparitia hematoamelor in zona.
− Impotenta functionala puternica.
Complicatii:
42
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Leziunea structurilor adiacente: vase sangvine, nervi etc. Pericolele cele mai importante in
cazul unei fracturi sunt existenta unei compresii vasculare si/sau nervoase care sa fie prezenta
daca nu exista puls periferic, umplerea anormala a capilarelor si temperatura joasa in zona.
− Hemoragie si soc hipovolemic, din cauza tensiunii vaselor.
− Infectie (fracturi deschise) din cauza ranii.
− Soc neurogen.
Mare atentie: Persoanele in varsta pot cadea fara o cauza anume. Intotdeauna trebuie sa se
banuiasca existenta unei fracturi de pelvis (sold) sau de femur care a cauzat caderea. De aceea, inainte
de a o ridica imediat, trebuie sa ne asiguram de existenta unei astfel de leziuni. Uneori, simptomele
sunt vagi, aparand durere la genunchi, in regiunea inghinala sau, pur si simplu, fara o durere initiala.
Fractura se detecteaza prin durere la palparea profunda a feselor.
Actionare in cazul fracturilor:

− Evaluarea victimei, fara a o misca, pentru a evita agravarea fracturii. NU se misca accidentatul
decat daca este absolut necesar (risc de incendiu etc.).
− Se indeparteaza inelele, bratarile si ceasurile (in cazul in care sunt afectate extremitatile
superioare) care pot agrava in vreun fel circulatia.
− Cercetarea mobilitatii, a sensibilitatii si a pulsului distal, a culorii si a temperaturii.
− Acoperirea ranii cu bandaje sterile in cazul fracturilor deschise, inainte de a incepe imobilizarea si
oprirea hemoragiei (in acest caz).
− Imobilizarea zonei fracturii (fara a o repune), inclusiv articulatiile adicente, cu atele tari, evitand
intotdeauna miscarile bruste in zona afectata sau miscand-o cu totul sau prin tractiune, daca e
necesar.
− Transportul la un centru sanitar pentru tratament definitiv, cu extremitatile ridicate (fara a fi fost
afectate) si imobilizate.
Daca fractura este insotita de alte leziuni mai grave, trebuie sa ne ocupam mai intai de acestea, si
apoi de fractura.
43
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
IMOBILIZARI
O imobilizare se face cu scopul de a impiedica orice miscare a unei zone lezate, fie ea
fractura, entorsa sau luxatie, fara a agrava mai mutl leziunile existente. O imobilizare presupune:
o Reducerea durerii
o Reducerea leziunilor musculare, nervoase si vasculare
o Asezarea victimei in repaos si mai comod
Pentru imobilizare se utilizeaza atele, pernite, reviste, batiste triunghiulare, bandaje...
Proceduri de imobilizare:
1. Mentinerea ridicata a zonei afectate in timp ce se initiaza metoda de imobilizare aleasa.
2. Acoperirea cu bandaj a ranilor existente.
3. Pernite in zona care se imobilizeaza.
4. Imobilizarea zonei asa cum se afla ea.
5. Imobilizarea articulatiilor superioare si inferioare ale zonei afectate.
Principalele imobilizari
In extremitatea superioara:
AA Esarfe sau contraesarfe sau bandaje largi exterioare.
AA Se asaza pernita sub axila.
AA Se asaza esarfa, sustinand greutatea bratului lezat. Strangand cu un nod intr-o
parte laterala a gatului si lasand degetele mainii mereu la vedere.
AA Asezarea unei esarfe peste torace si bratul afectat.
AA Imobilizarea umarului.
1. Se captuseste materialul pentru imobilizare.
2. Se asaza doua benzi pentur fixarea pe sub brat.
3. Se pune o esarfa si se realizeaza un bandaj larg peste torace si bratul lezat.
C. Imobilizarea cotului.
Cotul poate fi: intins sau flexionat.
AA Daca e intins de-a lungul corpului, se realizeaza imobilizarea cu ajutorul unei
scanduri captusite.
AA Daca este flexionat, se realizeaza o esarfa si o contraesarfa la torace si brat..
44
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
D. Imobilizarea antebratului, a incheieturii si a

mainii.
1. Se captuseste materialul si se asaza
scandurile pe partea inerioara si exterioara a antebratului,
sustinand cu doua benzi pe care le innodam pe tablii.
2. Se asaza o esarfa si se imobilizeaza
astfel cotul.
La extremitatea inferioara.
 Intotdeauna pernite intre ambele picioare
 Imobilizarea gleznei printr-un bandaj in opt.
 Infasurarea bandajelor prin golurile naturale ale genunchilor
si ale gleznei. Se realizeaza intotdeauna patru noduri pe tabliile pentru fixare.
AA Imobilizarea muschiului.
Utilizatrea unei tablii si a piciorului sanatas drept atela. Se asaza victima pe spate.
a. Se misca piciorul pentru a-l alinia cu cel sanatos.
b. Se asaza niste pernite intre picioare.
c. Se imobilizeaza gleznele cu bandaje in opt.
d. Se trec sapte bezni peste zona lombara, poplitee si glezne.
e. Se asaza tablia de la axila pana la talpa piciorului.
f. Se innoada benzile pe tablie.
Cu atele rigide la ambele capete si prin captusirea lateralelor. Atela externa trebuie sa
ajunga mai sus de mijloc, permitandu-se astfel legarea ei de pelvis si de abdomen.
AA Imobilizarea rotulei.
Se asaza victima pe spate.
45
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Se poate imobiliza apropiind picioarele cu ajutorul unor bandaje largi intotdeauna pe

deasupra si pe sub genunchi.
Daca se dispune de o tablie, aceasta se asaza cu bandaje, doua pe deasupra si doua pe
dedesupt. La inaltimea genunchiului se poate realiza un bandaj in opt pentru imobilizare.
AA Imobilizarea gleznei si a talpii piciorului.

Pantoful nu trebuie scos, si doar desfacute sireturile. Este suficienta realizarea unui
bandaj in opt disnpre patea superioara a gleznei.
46
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
47
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Amputari. Membru distrus
Amputari traumatice:
Este vorba despre pierderea unuia din membre, sau a unei parti din el, ca o consecinta a unui
traumatism. In aceste cazuri se obisnuieste sa se aplice un act reflex de constituire a vaselor sangvine
produs de depresie, evitand moartea prin sangerare (desi exista inevitabil o mare pierdere de sange).
Dar acest lucru nu se intampla mereu; trebuie evitat socul hipovolemic.
Actionarea in cazul amputarilor traumatice:
− In zona amputarii trebuie controlata hemoragia.

− Partea amputata se va infasura in bandaje sterile.
− Se va pune intr-o punga de plastic.
− Se va pune intr-o alta punga de plastic sau intr-un recipient cu gheata.
− Va fi transportata impreuna cu ranitul la un centru specializat pentru a fi reimplantat.
Traumatisme craniocerebrale
In ultimul timp, acestea reprezinta principala cauza a mortii in accidentele de trafic. Leziunile
din aceasta parte a corpului sunt mai grave datorita faptului ca implica centri vitali, cu un risc ridicat
pentru viata sau aparitia unor grave sechele. De aceea este foarte importanta descoperirea unei
eventuale leziuni medulare si in acest caz pacientul trebuie sa fie miscat cat mai putin posibil.
Simptome care pot aprea dupa un TCE:
− Alterarea starii de cunostinta.
− Pierderea de sange sau de lichid transparent (cefalorahidian) pe orificiile naturale
(urechi, nas).
− Aparitia de hematoame periorbitale (in jurul ochilor) sau in apofiza mastoidiana (in
spatele urechii).
− Alterari ale marimii si simetriei pupilelor.
48
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Prezenta varsaturilor.
− Dureri de cap.
Cand intalnim un ranit care a suferit un TCE, e posibil sa se observe unul dintre semnele sau
simptomele la care se face referire in continuare, inaintea carora trebuie procedat dupa explicatiile care
urmeaza, in fiecare caz:
1. Leziunile si ranile la cap, fata sau gat sunt semne indiscutabile ale unei de TCE. Ranile
de la cap sangereaza in abundenta, ceea ce poate parea extrem de grav. Atitudinea
reanimatorului se va limita in acest caz la aplicarea unui bandaj sau a unui pansament pe
rana pana cand ajunge personalul ambulantei.
2. Hemoragiile externe, adica acelea care sunt vizibile la exterior, avand origine interna. Este
vorba despre otoragii (pe urechi) y epistaxis (pe nas), si sunt importante pentru ca pot
indica o fractura a craniului. Atitudinea in fata acestei situatii trebuie sa fie pasiva : aceste
hemoragii NU SE TAMPONEAZA NICIODATA si se are in vedere doar starea ranitului;
respiratie, circulatie si starea de cunostinta.
3. Persoanele cu leziuni craneo-cefalice sunt de cele mai multe ori inconstiente, consecinta a
leziunilor encefalice. Atitudinea corecta va fi aceea de a avea grija de starea respiratorie a
ranitului, observand posibila obstructie a cailor aeriene cu limba persoanei accidentate,
prin resturi de sange si secretii sau prin corpuri straine. De asemeni, trebuie sa se observe
starea cardio-circulatorie a persoanei accidentate (puls, soc, culoarea pielii si a
mucoaselor...). Se va acorda ingrijire in functie de simptome.
4. In nici un caz NU SE MISCA RANITUL, mai ales daca este inconstient, din cauza
riscului unor leziuni ale coloanei vertebrale cervicale.
Se poate banui o leziune vertebral-medulara la oricare persoana accidentata care:

 Este inconstienta
 Are semne de lovituri la cap.
 Este conducator sau pasager de motocicleta.
 S-a manifestat la un moment dat, a simtit ceva sau a miscat vreo parte a corpului.
In aceste cazuri leziunea gatului trebuie imobilizata iar ranitul nu trebuie mutat in vehiculul
propriu. Numai daca au existat varsaturi, se va aseza in pozitie de aparare. Daca poarta cascheta,
aceasta nu trebuie scoasa si nici nu trebuie permis ca altcineva sa o scoata, exceptand cazul in care se
afla in stop cardio-respirator si este absolut necesar pentru a fi resuscitat.
Actionare:
− Evaluati situatia victimei. In momentul in care se observa o leziune serioasa a capului sau a
coloanei victimei, spuneti-i acesteia sa nu se miste.
− Stabilizati si sustineti capul si gatul. Sprijiniti-i coatele pe sol pentru a-i stabiliza bratele, sustineti
ferm capul cu mainile, sprijinind degetele de-a lungul mandibulei. Cereti unui trecator sa sustina
picioarele. Capul si picioarele trebuie sa ramana fixe pana la imobilizarea completa sau pana la
sosirea unui ajutor medcal.
− Evaluati capacitatea de raspuns victimei. Daca nu raspunde, verificati-i respiratia. Daca nu respira,
deschideti caile respiratorii tragand de mandibula in fata, cu capul in pozitie neutra (fara sa-l
miscati) si verificati inca o data respiratia.
 Daca respiratia se stabilizeaza, mentineti deschise caile respiratorii tragand de mandibula in
fata, fara sa miscati capul din locul sau. Verificati circulatia.
 Daca victima nu respira, aplicati respiratia artificiala pentru leziunile capului.
− Se continua imobilizarea spinala.
49
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Se urmaresc in continuare constantele vitale.

− Ranitul se transporta urgent la un centru sanitar, in pozitie laterala de siguranta, daca victima este
inconstienta (aceasta manevra cere multa indemanare si trebuie realizata cu ajutorul mai multor
persoane).
− Nu se iriga si nici nu se tamponeaza urechile si nasul.
− Nu se administreaza medicamente, lichide, bauturi alcoolice, etc.
POLITRAUMATIZATUL
Este vorba despre un pacient care, in urma unui traumatism, prezinta leziuni ale mai multor
organe, aparate sau sisteme, care il pot expune unui risc vital.
Leziunile cele mai frecvente afecteaza de obicei craniul, coloana cerebrala, toracele, abdomenul si
membrele, predominante fiind fracturile, hemoragiile, ranile si arsurile.
Este necesar sa se efectueze in mod riguros evaluarea initiala a victimei (controlul primar si
secundar) cu scopul de a:
- Determina gradul leziunilor.
- Stabili prioritatile de actionare.
- Adopta masurile necesare in fiecare caz.
- Asigura transportul victimelor la un centru sanitar, in conditii
adecvate (suprafata tare si plana).
Prioritatile de actionare:
1. Verificarea existentei constantelor vitale si mentinerea lor

a. Cunostinta si caile aeriene
b. Respiratie.
c. Circulatie.
d. Daca este necesar, realizarea RCP.
2. Controlul hemoragiei apoasa si al socului.
3. Mentinerea, in general, a axei cap-gat-trunchi.
4. Stabilizarea fracturilor.
5. Tratarea ranilor si arsurilor.
6. Pregatirea transportului. Evitarea pierderilor de caldura.
7. Reevaluarea periodica.
Traumatisme faciale
Prin localizarea acestora se dovedeste ca in multe dintre cazuri e vorba de leziuni complexe, cu
risc pentru structurile vitale.
Pot compromite functia respiratorie prin obstructia cailor respiratorii si pot provoca hemoragii
masive, cu riscul unei leziuni medulare.
Actionare:
− Evaluarea cunostintei.
50
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Evaluarea cailor respiratorii: daca exista cea mai mica banuiala de leziune cervicala nu se
realizeaza hiperextensia. Caile respiratorii pot fi blocate de dinti sau de corpuri straine. Trebuie
cercetata cavitatea bucala si trebuie extrase corpurile straine accesibile: Atentie la realizarea
manevrelor care pot perfora sau pot introduce in caile aeriene corpuri straine.
− Evaluarea circulatiei
− Oprirea hemoragiilor cu compresii directe: niciodata sa nu se cerceteze ranile din gat, s-ar putea
afecta structuri importante.
Leziuni ale dintilor:

 Trebuie evaluate de specialisti
 Controlul eventualei hemoragii prin compresiunea cu un pansament
 In cazul in care dintele sau dintii s-au desprins: se introduc intr-un recipient
cu ser fiziologic.
 Niciodata nu trebuie ca un dinte desprins sa ramana in gura copiilor.
Daca exista fracturi de mandibula:

- I se cere victimei sa inchida gura.
- Se pune o fasa sub barbie si se leaga in partea superioara a capului
prin fata urechilor.
51
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Traumatisme vertebro-medulare
Sunt leziuni traumatice care afecteaza unul sau mai multe oase sau articulatii care compun
coloana vartebrala, incluzand si maduva spinarii.
Cele mai frecvente mecanisme de producere sunt:

• Caderi in picioare de la altitudine mare.
• Caderi pe fese sau in pozitie de asezat.
• Lovituri directe la coloana vertebrala.
• Miscari violente ale gatului.
Importanta lor consta in faptul ca pot da nastere la comprimarea (partiala sau totala) a maduvei
spinarii.
Simptomatologia fracturii:
 Dureri de ceafa, umeri, spate (in functie de localizarea leziunii).
 Deformari (greu de apreciat).
 Contracturi musculara.
Simptomatologia leziunii medulare:

 Imposibilitatea miscarii unuia sau mai multor membre, (a se cerceta).
 Lipsa (partiala sau totala) a sensibilitatii la unul sau la mai multe membre, (a se
cerceta).
 Mancarimi sau usturimi la degete (maini si/sau picioare).
 Incontinenta a sfincterelor (fecale, urina)
 Lipsa reflexelor. Priapism la barbati.
Actionare:
1. Pacientul NU se misca; daca este nevoie, se mentine axa cap-gat-trunchi (aceasta
manevra presupune foarte multa experienta si trebuie realizata cu ajutorul mai multor
persoane).
2. Se imobilizeaza pacientul inainte de a fi mutat.
3. Se muta pe o suprafata tare si plana.
4. Se urmaresc periodic constantele vitale.
52
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Traumatisme toracice
A. LEZIUNI ÎNCHISE:
- Fracturi de coaste, contuzii si comprimari toracice si pulmonare, fractura de stern.
- Apar dureri in locul leziunii, efort si durere in miscarile respiratorii, cianoza (piele vanata din
cauza lipsei de oxigenare a sangelui), expectoratii sangvinolente.
-Actionare:
Victima se pune in pozitie semi-asezata
Se supravegheaza constantele vitale.
B. LEZIUNI DESCHISE.
- Rani penetrante si fracturi deschise.
- Rana vizibila in torace, cu dificultate respiratorie, tuse.
- Actionare:
Nu se ating obiectele infipte.
Se tamponeaza oclusiv partial (o parte fara sa fie inchisa).
Mutarea urgenta in pozitie semi-asezat.
Controlarea semnelor vitale.
NU se da de baut victimei.
In cazul ranilor penetrante, avem neumotorax

deschis sau rana perforanta in torace. Consta in
prezenta aerului in cavitatea pleurala, produsa prin
intrarea aerului din exterior (rana toracica), provocand
o durere intensa si dificultate respiratorie.
53
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Traumatisme abdominale si genitourinare
Leziuni inchise: Durere abdominala, posibilitatea unei hemoragii interne.
Leziuni deschise: Durere abdominala, prezenta unei rani si/sau iesirea viscerelor in exterior,
simptome de soc; ale caror complicatii frecvente pot fi:
Hemoragie interna: prevenirea socului hipovolemic.
Perforarea tubului digestiv
Iesirea continutului intestinal
- Se acopera rana cu un pansament umezit.
- Se asaza victima culcat, cu picioarele indoite, pentru a diminua
presiunea intraabdominala
- Controlul semnelor vitale.
Actionarea in cazul ranilor abdominale:
1. Se acopera cu un pansament steril (umezit)

2. Se muta urgent in pozitia decubit dorsal cu picioarele indoite.
3. NU SE EXTRAG corpurile straine aflate inauntrul ranii.
4. Continutul intestinal NU SE REINTRODUCE (se acopera cu un pansament steril umed
si caldut).
5. NU se da nimic de mancare sau de baut.
6. Se urmaresc periodic constantele vitale.
54
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Leziuni prin agresiune
MUSCATURI UMANE
Chiar daca pare incredibil, putem fi victima unei muscaturi cauzate de unul dintre noi. Acest fapt este
intalnit relativ frecvent la copii si adolescenti, fie din batai, jocuri violente sau acte sexuale extreme.
Lunile de vara sunt cele mai propice pentru producerea unor astfel de situatii.
Cel mai frecvent, ranile sunt localizate la degetele de la mana, pe gat, pe fata, pe trunchi si, in
sfarsit, pe picioare si pe coapse.
In saliva umana sunt prezente bacterii care se gasesc si in piele. De aceea exista un anumit risc
de infectie, putand sa se produca abcese (colectie purulenta) sau inflamarea ganglionilor limfatici.
Locul unde apar cu usurinta infectiile este mana. Aici este frecventa vatamarea oaselor, a
tendoanelor si a articulatiilor.
Exista si un alt tip de infectii care se pot transmite prin acelasi mecanism, precum S.I.D.A,
Hepatita B, Sifilisul, Tuberculoza si Actinomicoza.
Tratamentul unei rani provocate de muscatura umana consta in:

1. Curatarea si dezinfectarea leziunii. Spalarea acesteia cu multa apa si sapun.
2. Homeostazia (oprirea hemoragiilor) daca este necesar.
3. Acoperirea cu pansamente sterile.
4. Mentinerea relaxata a zonei si ridicarea ei, apelandu-se la un medic pentru a evalua
daca este necesara sutura chirurgicala a ranii si administrarea unui tratament
antibiotic.
55
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Electrocutare
DEFINITIE
Se numeste electrocutare moartea reala sau aparenta produsa printr-o descarcare electrica.
Termenul fulgerare se refera la cazul in care acea moarte este cauzata de electricitatea atmosferica.
ETIOLOGIE
Agentul de electrocutare este electricitatea industriala si, in functie de caracteristicile sale se
imparte in urmatoarele tipuri:
1. Dupa tensiune
a. Joasa tensiune (110-220 V), utilizata pentru iluminare si aparate
electrocasnice.
b. Tensiune medie (500-800 V), se utilizeaza in industrie.
c. Inalta tensiune (800-5000 V), utilizata la caile ferate...
2. Dupa sensul electronilor.
a. Continua.
b. Alternativa.
3. Frecventa.
a. Frecvencta inalta
b. Frecvencta joasa.
PATOGENIA
Efectele electricitatii se pot imparti in:
1. Efecte locale
• Se datoreaza caldurii create de curent la trecerea prin organism. Asadar, apar leziuni la
intrare si la iesire, fiind relationate in mod direct cu timpul de actiune si cu intensitatea.
2. Efecte generale. Intervin urmatorii factori:
• Durata trecerii curentului. Afectiunea este proportionala cu durata contactului si invers
proportionala cu rezistenta zonei afectate (de la mai mare la mai mic, rezistenta
structurilor corpului: oase > picioare > vase > nervi).
• Izolarea corpului: Daca ne comportam ca simpli conductori de lectricitate (haine
umede in contact cu solul). Daca suntem izolati, curentul nu va trece iar leziunile vor fi
minore sau nu se vor produce.
• Traiectoria curentului: este greu de prezis chiar daca cele mai obisnuite sunt mana-mana
si mana-torace, ambele presupunand riscul de fibrilatie ventriculara. Daca afecteaza
capul, se poate produce un stop respirator prin afectarea bulbului, cu importante sechele
neurologice.
• Factori individuali ai victimei.
SIMPTOMATOLOGIE
La persoana electrocutata pot fi afectate toate aparatele si sistemele corpului.
 Leziuni cutanate: se pot vedea cu ochiul liber.
• Nespecifice: produse de flacari, la aprinderea hainelor, de la flama flash-ului
electric. Nu exita diferente fata de alte tipuri de arsuri.
56
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• Specifice. Sunt acelea a caror recunoastere ne indica in mod precis originea directa
a leziunii:
o Leziune de intrare: Leziunea are un aspect bine definit, distrusa, ca o piele
tabacita cu parti de coagulare si necroza.
o Leziune de iesire: In fata expunerii scurte si a tensiunii nu foarte ridicate,
intalnim o leziune de tip ulceros, cu centru distrus si margini ridicate. In
cazul in care curentul este foarte intens se pot observa mai multe iesiri cu
aspect exploziv si cu pierdere de substanta.
o Leziuni datorate arcului voltaic. Afecteaza pielea suprafetelor flexoare
active: axila, genunchi si incheietura.
 Leziuni traumatologice cauzate de aruncarea violenta datorata electocutarii la voltaj inalt.
 Leziuni interne: pulmonare, neurologice, cardiace, abdominale...
TRATAMENT DE URGENTA
1. Prim-ajutor:
a. Intreruperea curentului.
b.
c. Se indeparteaza persoana accidentata de langa circuitul electric. Se va utiliza un
material neconductor cum ar fi o bucata de lemn uscat.
d. Se sting flacarile, daca exista. Acest lucru se va face totdeauna dupa ce se va
indeparta persoana accidentata si se va deconecteaza electricitatea.
2. RCP. Trebuie sa ne gandim ca este vorba despre pacienti tineri si puternici, care raspund bine
la tratament, si care in mod obisnuit se pot afla in asistolie, si astfel reactia la RCP va fi mai
buna. In acest caz se recomanda apelarea la manevrele de RCP de fiecare data cand este
posibil, uneori chiar ore, deci se actioneaza cu schimbul.
3. Se acopera zona afectata (orificiile de intrare si iesire).
4. Se evalueaza leziunile traumatologice asociate prin precipitare.
5. Se evalueaza extinderea suprafetei arse a corpului.
57
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
4. Urgente si emergente medio-ambientale
Continut teoretic:
− Leziuni prin expunere la clor si la alte produse chimice folosite pentru piscine
− Leziuni prin expunere la caldura
− Leziuni prin expunere la frig
− Accidente in mediul acvatic
− Leziuni prin expunere la radiatii
− Intepaturi si muscaturi de animale
− Leziuni prin expunere la fum. Sindromuri de inhalare.
Continut practic
− Accidente in mediul acvatic: actionare.
Activitati Modul 5:
Un turist te intreaba ce indicatii trebuie sa urmeze pentru a evita o blocare a digestiei.
58
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Leziuni prin expunerea la clor şi alţi produşi chimici utilizaţi în piscine
În piscine există un număr mare de gaze iritante care pot produce afecţiuni acute şi în anumite
cazuri cronice ale sistemului respirator.
Produşi chimici folosiţi în piscine:

- Clor, sub formă de Hipoclorit sodic: folosit împotriva proliferării microorganismelor.
- Floculant: pentru a falicita eliminarea de particule mici de către aparatul de curatat fundul piscinei,
particule pentru care depuratorul nu se foloseşte (sulfat de alumină).
- Aldehide.
- Stabilizator al ph-ului şi al clorului.
- Ozon.
Dintre toţi aceşti produşi, Clorul este cel care are cele mai multe implicaţii asupra sănatăţii. În
contact cu contaminanţii, el dă naştere unor subproduşi numiţi cloramine, care dau mirosul şi provoacă
lăcrimarea ochilor. Proasta ventilare facilitează volatilizarea clorului. În contact cu apa, gazul clor
produce clorhidric (HCl), acid hipocloros (HClO) şi radicali liberi de oxigen. HCl este foarte iritant şi
cauzează o leziune pe care pacientul o simte imediat. Gazul este insolubil şi poate acţiona la distanţă.
Leziunile mai grave durează de la ore până la zile de la intoxicaţie, şi de aceea trebuie ţinute
sub observaţie intensivă pentru un anumit timp.
Tratamentul piscinelor. Cateva probleme:

Obiective: Apa Verde
Este cauzată de alge sau de prezenţa
1. Sterilizarea apei în scopul de a preveni cuprului.Ajustarea pH-ului între 7.2 şi 7.6 şi
dezvoltarea bolilor infecţioase. efectuarea unui tratament de şoc.
2. Prevenirea creşterii algelor. Apa Laptoasa
3. Eliminarea gustului şi a mirosurilor Verificarea nivelelor pH-ului şi situarea lor
dezagreabile. între 7.2 şi 7.6
4. Prevenirea iritării ochilor şi a mucoaselor. Iritarea ochilor
5. Prevenirea formării de incrustaţii Verificarea dacă pH-ul este între 7.2 şi 7.6.
calcaroase. Vascozitatea peretilor
6. Menţinerea apei curate şi cristaline. Cauzată mai ales de nivelul scăzut al
7. Prevenirea coroziunii elementelor metalice clorului.
ale instalaţiei. Senzatia de alunecos
Verificarea nivelului clorului şi al pH-ului.
Coroziunea acesoriilor si iritarea pielii
Cauzate de nivelul scăzut al pH-ului apei.
Simptome: lăcrimare, arsuri faringiene, inspiratie stridenta, traheobronşită când expunerea este
intensă, putând duce la edem pulmonar în 2 până la 6 ore.
Mod de actionare:
− Prima măsură este izolarea pacientului de sursa de gaze toxice şi administrarea de oxigen
suplimentar, 10 litri/min prin mască.
− Eliberarea căii respiratorii: scoaterea detritusului din gura sau nasul pacientului expus la incendii.
Dacă este necesar, să se facă intubarea endotraheală.
− Oxigen umed, bronhodilatataor, tratarea căilor respiratorii.
59
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Leziuni provocate de expunerea la căldură
Corpul uman are o temperatură internă de 37°C, în vreme ce temperatura cutanată este de 33,5°C.
Căldura dobândită şi pierdută de corp depinde de factori multipli; dacă de produce un dezechilibru,
organismul încearcă să-l contracareze menţinându-şi temperatura constantă. Atunci când aceste
mecanisme de reglare nu funcţionează se produce patologia. Temperatura cu care sângele ajunge la
hipotalamus va fi principalul determinant al răspunsului corporal la schimbările climatice. Aceasta dă
naştere la o serie de reacţii ca răspuns la creşterea temperaturii.
Evaporarea este mecanismul principal de control. Când temperatura corporală ajunge la un anumit
nivel, transpirăm; la evaporarea transpiraţiei pielea se răceşte şi această răcire se transmite spre
ţesuturi. Când temperatura mediului o depăşeşte pe cea a corpului, căldura se pierde doar prin
evaporarea asociată transpiraţiei. Mecanismul principal de diminuare a căldurii este creşterea
transpirării. Menţinerea sa necesită recuperarea pierderilor de lichide şi de ioni de Cl şi Na. Dacă
exerciţiul s-ar menţine, producţia de transpiraţie s-ar diminua şi temperatura corporală ar creşte, în
acelaşi timp producându-se o vasodilataţie cutanată, diminuarea volemiei, a Frecvenţei cardiace, a
fluxului renal şi a ADH-ului. Acest fenomen este cunoscut sub numele de Epuizare prin transpiraţie.
1) Crampele cauzate de exerciţiul intensiv: exerciţiul produce un exces de căldură în organism

care se pierde mai ales prin transpiraţie ( adică apă şi săruri).Cu cât activitatea fizică este mai intensă,
cu atât se transpiră mai mult. Se poate ajunge la situaţia în care se pierd suficiente apă şi săruri încât
muşchii să fie afectaţi. Lipsa de săruri provoacă proasta funcţionare: muşchii, în general cei ai braţelor
şi ai picioarelor, devin incapabili să se contracte-relaxeze şi suferă un spasm continuu şi dureros: o
crampă musculară.
Acestea se pot produce şi într-un mediu rece, dacă persoana care face exerciţiul fizic nu este
obişnuită cu el sau îl practică excesiv. Această situaţie se agravează în cazul în care persoana poartă
haine groase care împiedică eliminarea corectă a căldurii prin transpiraţie, ceea ce face ca organismul
să crească şi mai mult producţia de transpiraţie (se formează un cerc vicios care duce la o pierdere mai
mare de săruri de fiecare dată).
Pentru a evita crampele

musculare este îndeajuns să se BAUTURA IZOTONICA
recupereze lichidele şi sărurile care s-au  1 litru de apa curenta
pierdut sub formă de transpiraţie. Pentru
aceasta putem consuma anumite băuturi  1 lingurita rasa de sare. Se
izotonice care există pe piaţă sau
anumite sucuri de fructe. Odată poate folosi si ½ lingurita de
recuperate, spasmele vor dispărea şi saresi ½ de bicarbonat
persoana se va întoarce la normalitate.
 10 lingurite de zahar
2) Epuizarea extremă cauzată de
căldură: este tulburarea cea mai  sucul de la 2-3 lamai sau
frecventă dintre cele cauzate de căldură, portocale
mai ales la persoanele în vârstă, care fac
tratamente cu diuretice sau care au o
afecţiune cardiacă. Cauza este disfuncţia mecanismelor care reglează temperatura corporală atunci
când persoana respectivă este expusă al o căldură ridicată. Aceasta situaţie poate fi detectată repede.
Cum se manifestă o persoană acre suferă de epuizare prin căldură?
60
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Pielea se răceşte şi transpiraţia nu se produce. Persoana poate prezenta o coloraţie "grizulie" a

pielii. Temperatura corpului nu creşte.
Începe cu senzaţia de slăbiciune sau de ameţeală şi persoana nu mai poate sta în picioare. Pot
apărea ameţeli, greţuri şi vărsături şi se poate ajunge la pierderea cunoştinţei (leşinul sau colapsul). Se
aseamănă mult cu lipotimia.
Durerea de cap, pierderea apetitului şi senzaţia de "nevoie de a merge la toaletă" însoţesc

starea de epuizare. Presiunea sanguină scade şi pupilele se dilată.
Ce trebuie să facem dacă cineva suferă de un leşin provocat de căldură?
Persoana trebuie întinsă cu faţa în sus sau uşor înclinată într-un loc ventilat şi curat. Trebuie
eliberată de haine şi trebuie "să i se lase spaţiu ca să respire".
Trebuie să i se dea să bea lichide.
În general ajung aceste măsuri. Persoana îşi revine după un scurt repaos şi nu mai arată nici o
tulburare. Dacă nu se întâmplă aşa, ea trebuie dusă la medic pentru o consultaţie mai profundă.
3) Leziunea care poate cauza combinarea exerciţiului fizic intensiv şi a temperaturii ridicate: există
trei condiţii în care se poate produce această leziune: a face sport pe o perioadă de timp prelungită sau
cu mare intensitate, o temperatură mai mare de 26°C şi un grad ridicat de umiditate. De obicei
sportivii profesionişti sunt expuşi acestui fenomen, dar i se poate întâmpla oricui.
Producţia de căldură creşte odată cu activitatea metabolică a muşchiului scheletic, aşa cum se
întâmplă în timpul exerciţiului. Temperatura corporală este obţinută din balansul între căldura produsă
şi cea eliminată. Un exerciţiu dur poate ridica temperatura rectală la 40°C.
Trebuie să luăm în considerare umiditatea existentă. Dacă umiditatea atmosferică depăşeşte 60% si
temperatura ambientală este de peste 32°C, sudoarea nu se evaporă, iar căldura nu se răspândeşte. În
medii calde, a nu da zahăr (sportivilor, de exemplu) ar putea împiedica mecanismul de termoreglare.
Capacitatea de transpirare poate fi inhibată dacă nu se consumă glucoză, care influenţează producţia
de transpiraţie.
Creşterea conductanţei cerută când este necesară eliminarea căldurii din interiorul corpului se produce
prin mărirea fluxului sanguin şi detensionarea suprafeţei vaselor. Vasodilataţia cutanată este
responsabilă pentru hipovolemia relativă care duce la tahicardie. Dacă producţia de transpiraţie este
excesivă iar organismul nu beneficiază de un aport de lichide, hipovolemia devine reală, rezultând şi o
creştere a frecvenţei, primul mecanism de adaptare la căldură.
Factori care predispun apariţia sa:

Lipsa adaptării la clima unei zone, alta decât cea de reşedinţă.
Vârsta avansată sau obezitatea.
Aportul inadecvat de săruri şi lichide înainte de începerea efortului fizic.
Ce observă o persoană care suferă de un astfel de fenomen?

Transpiraţia excesivă, însoţită de creşterea temperaturii corpului. Aceasta poate ajunge până la
40°C.
Persoana îşi poate pierde orientarea spaţio-temporală, adică nu mai ştie exact cine este şi unde
se află. Se poate chiar ca ea să leşine, pierzându-şi momentan cunoştinţa si vorbind incoerent.
61
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Frisoanele, durerea de cap, bătăile inimii şi respiraţia accelerate sunt şi ele tipice. Se poate
produce o coborâre a tensiunii arteriale care cauzează atât leşinul, ca şi senzaţia de ameţeală şi de
greaţă, însoţite sau nu de vărsături şi de un mers instabil
(ataxie).
Ce trebuie să facem într-o astfel de situaţie?

În primul rând trebuie să verificăm starea în care se află persoana. Dacă şi-a pierdut
cunoştinţa, temperatura sa e ridicată şi nu răspunde cu coerenţă la întrebările noastre, trebuie dusă la
un centru medical. Ceea ce se face în mod normal este recuperarea lichidelor, a zaharurilor şi a
sărurilor care s-au pierdut în timpul exerciţiului.
Aceste măsuri ar fi îndeajuns pentru buna recuperare a oricărei persoane care nu suferea de
nici o boală gravă anterioară.medicul menţine sub observaţie pacientul vreme de 36 de ore pentru a se
asigura că nu apar complicaţii.
Dacă situaţia nu este atât de gravă, putem aşeza persoana întinsă şi acoperită de prosoape
umezite cu apă rece. Alta măsură constă în masarea braţelor şi mai ales a picioarelor. Astfel obţinem
corecta circulaţie a sângelui şi buna funcţionare a inimii.
Cum putem evita epuizarea extremă?
Se recomandă evitarea exerciţiului fizic între orele de intensitate majoră a soarelui. Este
recomandat ca joggingul să se desfăşoare înainte de ora 9 sau 10 dimineaţa sau dupa 7 sau 8 seara.
Este important să bem apă, cam 300 ml (un pahar şi jumătate), inainte de începerea
exerciţiului. Apoi, pe parcursul lui, trebuie de asemenea să consumăm apă sau băuturi izotonoce
recomandate sportivilor.
4) Insolaţia:
Medicina nu cunoaşte cauzele care duc la insolaţie. Ceea ce se ştie este că temperatura ambientală
ridicată şi expunerea directă la soare sunt factori care o pot provoca.
Dar aceste procese nu o precedă în mod necesar.
Ea duce la disfuncţia multiorganică produsă de creşterea temperaturii corporale în urma eşecului
mecanismelor termo-reglatoare, ridicând temperatura corporală la limite incompatibile cu viaţa,
producând o afecţiune multisistemică, diferitele organe fiind afectate în mod inegal.
Apare mai frecvent între primele 24-48 de ore ale unui val de căldură, dat fiind că perioada de
aclimatizare este de 4-7 zile.
cConsecinţele directe ale insolaţiei sunt absenţa transpiraţiei şi vasoconstricţia periferică. Este
ca şi cum corpul expus unui mediu foarte călduros ar fi incapabil să se răcească din cauza disfuncţiei
mecanismelor de reglare a temperaturii corporale. Ceva similar se întâmplă atunci când sistemul de
răcire al unei maşini este incapabil să răcească motorul şi acesta se opreşte. Când mecanismele de
răcire nu funcţionează, temperatura corporală creşte în mod periculos, putând cauza daune grave
organelor şi sistemelor vitale. În cazuri puţin frecvente daunele sunt atât de grave încât provoacă
moartea.
Insolaţia apare mai ales la persoanele în vârstă, suferind de arteroscleroză, de insuficienţă

cardiacă congestivă (inima incapabilă să facă sângele să circule adecvat), la persoane care fac
tratament cu diuretice, la diabetici, la asmatici care folosesc anumite produse farmaceutice ca
Ventolin, la alcoolici şi la toţi cei care suferă de o boală a pielii care îngreunează producerea normală a
62
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
transpiraţiei. Toti aceştia sunt nepregătiţi pentru a înfrunta căldura şi trebuie să fie foarte precauţi în
acest tip de mediu.
În cazuri izolate, sportivii care fac efort pe parcursul mai multor ore pot prezenta simptomele
insolaţiei.
Cum putem recunoaşte o persoană care suferă de insolaţie?

Pielea este caldă si uscată; nu transpiră.
Temperatura corporală este forte ridicată, ca atunci când are febră mare. Temperatura poate
ajunge până la 41°C. Dacă se depăşeşte această limită pronosticul este rău.
Persoana prezintă simptomele epuizării extreme, e incapabilă să stea în picioare sau să facă
orice alt tip de efort. Uneori îşi pierde cunoştinţa şi leşină. În cazuri grave, cel afectat intra în stare de
comă şi poate să moară subit.
Insolaţia cauzează o durere de cap intensă, senzaţia de ameţeală şi de slăbiciune (ca atunci
când nu mai putem sta în picioare de oboseală). Respiraţia se accelerează şi se face superficial. Apar
deranjuri intestinale asemănătoare cu cele provocate de diaree şi, în anumite cazuri, persoana vorbeşte
incoerent şi este dezorientată (de exemplu nu ştie să spună unde se află).
Tratamentul trebuie făcut de un medic dintr-un spital. Este necesară deplasarea pacientului în
cel mai scurt timp. Dacă nu se poate ajunge la spital, trebuie chemată salvarea de urgenţă (112).
Supravieţuirea pacientului depinde de rapiditatea cu care acţionăm.
Este o boală care poate fi evitată. Pentru a o evita nu trebuie practicate exerciţii fizice pe parcursul
orelor de maximă căldură şi în zilele cu mare umiditate; dacă totuşi se face un efort fizic intensiv, în
ora de dinaintea începerii lui trebuie consumate mari cantităţi de lichide, cel puţin 1500 ml de soluţie
hipotonică şi salină (apă, 2,5 gr de glucoză şi 0,2 gr de ClNa pentru fiecare 100 ml de apă), evitând să
fi consumat anterior alcool şi/sau cafea.
Cum putem diminua afecţiunile cauzate de o insolaţie severă?

Coborând temperatura corpului. Persoana trebuie aşezată într-un loc răcoros şi aerisit. Un
aparat de aer condiţionat sau un ventilator poate fi de mare ajutor.
Persoana trebuie dezbrăcată şi, dacă este posibil, scufundată în apă foate rece, cu gheaţă,
pentru a face ca temperatura corpului ei să coboare sub 38°C. Dacă nu dispunem de un loc cu baie,
putem s-o acoperim cu prosoape sau cârpe înmuiate în apă rece. Masajul picioarelor şi al braţelor
poate fie de ajutor pentru inimă.
O formă severă de insolaţie poate ajunge să fie mortală. Câteodată, moartea se produce în
primele ore şi alteori ea poate surveni după zile sau săptămâni. Aceasta se întâmplă când apar
complicaţii la nivelul organelor sau al sistemelor vitale:
- Hemoragie difuză la nivelul creierului, al ficatului, al inimii sau al rinichiului, care
dăunează ţesuturilor lor şi, la sfârşit, funcţiile lor.
- Insuficienţa cardiacă, renală sau hepatică.
- Infarctul acut de miocard.
Nici una dintre aceste complicaţii nu este frecventă, excepţie făcând cazurile foarte grave sau cele în
care acţiunea medicului este târzie. De aceea, cel mai important este ca serviciul de urgenţe să fie
anunţat imediat.
5) Rash cauzat de căldură:

Este cauzat de disfuncţia locală a mecanismelor protectoare ale transpiraţiei, atunci când asudarea
abundentă are loc în ambiente umede şi puţin ventilate. Este cauzat de blocarea sau inflamarea
glandelor sudoripare.
63
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
6) Sincopa cauzată de căldură:

Schimbările hemodinamice cum ar fi pierderea volumului prin asudare, creşterea circulaţiei
periferice prin vasodilataţie etc., provoacă hipoperfuzia cerebrală, responsabilă pentru sincopa prin
căldură. Pierderile de apă, clor şi sodiu joacă un rol secundar, dar recuperarea lor ar putea preveni
acest fenomen.
64
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Leziuni prin expunerea la frig
Practicarea sporturilor legate de munte şi modurile diferite pe care el le presupune sunt astăzi
sursa cea mai importantă de date pentru acest tip de leziuni. Spania, chiar dacă este o ţară călduroasă şi
semideşertică, este şi muntoasă, având cea de-a doua altitudine medie din Europa, după Suedia. Aceste
leziuni se pot observa şi în cazul vagabonzilor în timpul perioadelor de frig intens sau în cazul
supravieţuitorilor accientelor prin înecare.
Temperatura axială şi bucală este cea mai supusă influenţelor mediului, cea rectală poate fi
modificată de metabolismul colonului iar circulaţia venoasă a extremităţilor inferioare şi cea timpanică
de temperatura pavilionului auricular şi a conductului auditiv extern. De asemenea există diferenţe
regionale importante, putând să se găsească diferenţe de până la 10-15°C între cea existentă la nivelul
organelor centrale (al inimii, al creierului şi al traiectului gastrointestinal) şi vârfurile degetelor.
Măsurarea cea mai fiabilă este cea luată în al treilea distal al esofagului, dar şi temperatura
timpanică este la fel de fiabilă şi de accesibilă.
1) Hipotermia.
Când temperatura centrală a corpului uman (rectală, esofagiană sau timpanică) coboară mai jos de
35°C, se produce o sitauţie în care organismul nu este capabil să genereze căldura necesară pentru a
garanta menţinerea adecvată a funcţiilor fiziologice. Această situaţie se numeşte hipotermie.
Clasificarea hipotermiei:
Acută, subacută şi cronică.
Uşoară (32-35°C)şi gravă (<32°C).
La temperaturi mai ridicate de de 32°C, manifestările clinice ale pacienţilor se supun mecanismelor
fiziologice de termoreglare pentru a reţine şi genera căldura: tremurat, vasocontricţie cutanată,
diminuarea perfuziei periferice, creşterea fluxului sanguin cerebral, creşterea diurezei (diureza
provocată de frig), creşterea frecvenţei cardiace, a frecvenţei respiratorii, a volumului cardiac şi a
tensiunii arteriale. Sub 30-32°C, activitatea enzimatică se încetineşte, scade capacitatea de a genera
căldură şi nivelul conştienţei se diminuează progresiv, ducând pacientul până la coma profundă, şi
scăzând consumul de oxigen atât al creierului cât şi al măduvei spinării. Aceasta diminuare a
consumului de oxigen al SNC face ca hipotermia să aibă un efect preventiv asupra hipoxiei cerebrale
şi medulare, permiţând recuperări neurologice complete după scufundările în ape îngheţate în jurul a
30 minute şi după traumatisme cranioencefalice şi medulare grave.
65
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Alterările frecvente şi comune în hipotermie

Diminuarea hormonilor hipofizari
Comă Poliurie/insuficienţă renală
Deshidratare Anemie/hemoconcentraţie
Diminuarea volumului cardiac Trombocitopenie
Hipotensiune arterială Pancreatită
Aritmie cardiacă Ileus paralitic
Bradipnee Ulcerul lui Wischnevsky
Diminuarea volumului respiratoriu curent Diminuarea activităţii hepatice
Hipoxie Pneumonie
Hiperglicemie Sepsis
Alterarea absorbţiei medicamentelor
Hipotermia uşoară. Semne clinice

Alpinistul se plânge de rig şi îsi pierde interesul pentru orice altă activitate în afară de a se încălzi.
Dezvoltă o atitudine negativă faţâ d eobiectivele grupului. Incapacitatea de a continua cu restul
grupului.
Lipsa coordonării mişcărilor, a paşilor. Posibilitatea apariţiei unor frisoane violente.
Hipotermia gravă. Semne clinice

 Alpinistul nu mai are grijă de  Ataxie.
autoprotecţia contra frigului.  Disartria.
 Deteriorarea progresivă a funcţiilor  Ataxia.
mentale şi cerebrale.  Deseo de dormir.
 Încetineala deciziilor.  Coma, etc.
 Raţionamente incorecte.  Disminución progresiva de las
 Deteriorarea memoriei. constates vitales: FC, TA, respiración, etc.
 Disartrie.  Estado de muerte aparente
Prima măsură care trebuie să i se aplice unui pacient cu diagnostic sau suspiciune de hipotermie este
izolarea de îmbrăcămintea umedă sau udă care poate favoriza agravarea hipotermiei, uscarea lui dacă
este umed sau ud şi izolarea lui de frig, atât aşezându-l într-un loc mai călduros şi mai puţin umed, cât
şi folosind materiale izolante cum ar fi pelerinele de aluminiu sau de plastic aluminizat (polietilen
metalizat).
Este important să ne amintim că frigul exercită un efect protector asupra hipoxiei cerebrale şi
medulare şi că s-au înregistrat cazuri de persoane care după mai mult de 30 de minute de stop
cardiorespirator au putut fi recuperate fără sechele neurologice.
Tratarea hipotermiei la recuperare va depinde în mod esenţial de gravitatea hipotermiei, de situarea

locului, de posibilităţile de evacuare şi de prezenţa personalului medical specializat. De fiecare dată
când condiţiile atmosferice o permit, obiectivul tratamentului pe teren va fi facilitarea evacuării cât
mai repede posibil.
2) Degerarea
66
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Nu trebuie să confundăm degerarea cu procesul iniţial: hipotermia sau diminuarea temperaturii

corpului prin expunerea prelungită la temperaturi mabiente joase, despre care va fi vorba mai jos.
Când o persoană este îngheţată prin expunerea excesivă la frig, ea prezintă următoarele
simptome:
- Amorţeală, tremurat (mecanism de apărare pentru a produce căldură).
- Somnolenţă; pierderea vederii.
- Instabilitate.
- Buimăceală şi semiinconştienţă.
Înainte de instalarea degerării, este posibil ca pielea victimei să aibă un aspect normal, dar pe măsură
ce congelarea progresează pielea se face albă sau gri-gălbuie, apar amorţeala, furnicăturile, dorinţa
excesivă de a dormi. Este posibil să apară dureri, dar nu este neapărat. Pot apărea băşici. Zonele cele
mai afectate sunt de obicei urechile, nasul, degetele, dar poate avea loc şi o degerare generalizată.
Reguli generale privitoare la degerare:

- NU se fac frecţii locale (nici cu zăpadă). Zonele degerate devin fragile şi se pot desprinde.
La fel se întâmplă şi cu masajele care, de asemenea, traumatizează zona afectată.
- Se acoperă zona afectată cu pelerine sau haine groase.
- NU trebuie aplicate pungi cu apă caldă, nici comprese calde şi nici nu trebuie aşezată
victima aproape de o sobă. Căldura excesivă creşte daunele asupra ţesuturilor printr-o
vasodilataţie bruscă. Încălzirea lângă o sursă de căldură, dacă se are în vedere faptul că
anestezia produsă de degerare permite ca apropierea excesivă de flacără să fie nedureroasă, are
de obicei drept unic efect adăugarea unei arsuri reale.
- Băuturile alcoolice produc o vasodilataţie care creşte pe meoment senzaţia de căldură
periferică. Dar singurul lucru pe care reuşesc să-l facă este distrugerea mecanismului fiziologic
de vasoconstricţie periferică ce pune în mişcare organismul pentru a lupta împotriva frigului şi
a preveni hipotermia. Acest mecanism sacrifică părţile aeriene, şi chiar cu costul unei amputări
ne salvează viaţa.
- Dacă degerarea este generalizată, trebuie procedat astfel:

- Victima trebuie aşezată într-o încăpere în care temperatura va fi ridicată treptat, cu câte 2
grade pe oră. Sau:
- Victima va fi îmbăiată în apă călduţă (23 până la 27 de grade), a cărei temperatură va fi
ridicată cu 4 grade pe oră.
- Trebuie să i se aplice o cură de urgenţă în cazul în care exită răni (băşici, scuame etc)
- Dacă individul este conştient trebuie să i se administreze băuturi calde cu mult zahăr, dar
nu alcoolice: ceai, cafea, supă etc.
- Când a intrat la căldură, trebuie să fie animat ca să facă exerciţii cu membrele afectate.
67
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Accidente în mediul acvatic
Consideraţii preventive în activităţile acvatice

Cu toţii suntem expuşi riscurilor în locurile destinate distracţiei în apă, de la înotătorul cel mai
experimentat şi până la cel mai nepriceput dintre pacienţii de la curele de ape. Dar există anumite
rupuri de persoane care, din cauza caracteristicilor lor, sunt mai predispuse accidentării în apă.
a) persoanele cu exces sau carenţă de greutate: pot suferi o cădere din cauza pierderii forţei sau a
abilităţii.
b) copii şi bătrânii: primii pentru că dezvoltarea lor psihomotorie nu este completă, mai ales cei
mai mici de 5 ani, şi următorii din pricina pierderii forţei şi a agilităţii odată cu înaintarea în
vârstă. Locurile cele mai periculoase pentru ei, pentru că pot suferi o cădere, sunt zonele unde
se sparg valurile, stâncile şi digurile, scările (în piscine şi în parcurile acvatice) şi locurile
unde se schimbă profunzimea.
c) persoanele care utilizează colace de înot pentru a se ajuta: pericolul nu constă în folosirea
acestor obiecte, ci în deteriorarea lor prin ruptură sau înţepare sau pierderea lor sub apă. De
fiecare dată când o persoană are nevoie să le folosească, ea trebuie să se limiteze la locurile
unde ajunge cu picioarele. Este bine ca ea să fie supravegheată de altă persoană (care să ştie să
înoate, cel puţin) atâta timp cât rămâne în apă.
d) înotătorii care folosesc unul dintre tipurile de echipament suplimentar pentru o activitate
concretă: toate activităţile care necesită material auxiliar pentru realizarea lor (scufundări,
pescuit submarin etc.) trebuie să se desfăşoare cu materialul adecvat şi în bună stare. Nu este
recomandat să se facă baie îmbrăcat (îmbrăcămintea îngreunează mişcările) sau să se
folosească ochelari de scafandru (risc de lovitură sau de spargere a sticlei) în zonele unde se
sparg valurile. Echipamentele mai sofisticate (sticle pentru scufundări, harpoane, ceasuri, plăci
de windsurf etc.) trebuie să îndeplinească normele în vigoare si trebuie să fie inspectate
periodic pentru a-şi proba starea bună de păstrare şi funcţionare.
e) străinii şi persoanele care nu provin din locul unde se desfăşoară baia: cei mai expuşi, pentru
că nu cunosc instalaţiile unde se desfăşoară activitatea acvatică şi nici nu înţeleg avertizările
de pericol sau anunţurile verbale ale salvamarilor.
f) cei intoxicati cu alcool sau droguri: acest tip de substanţe alterează echilibrul, percepţia
realităţii (diminuează perceperea posibilelor riscuri, făcând ca persoana să devină imprudentă)
şi facultăţile fizice (coordonarea mişcărilor, de exemplu).
g) grupurile numeroase de înotători neorganizate: sunt dificil de controlat şi în cadrul lor se
produc nenumărate mişcări neaşteptate care îi pot afecta pe alţi înotători, din interiorul sau din
afara grupului. Adolescenţii şi mai ales copiii reprezintă grupul cu cel mai mare risc din cauza
tendinţei lor de competiţie şi a curajului lor.
68
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
PARTICULARITĂŢI ALE ÎNOTĂTORILOR CU HANDICAP
În principiu, aceste persoane nu sunt expuse mai multor accidete decât restul populaţiei; dar
trebuie ca şi noi şi ei să fim conştienţi de faptul că există anumite limitări în mediul acvatic. Putem să
le clasificăm în trei categorii în funcţie de tipul de handicap de care suferă:
a) handicapuri senzoriale: este vorba de persoanele oarbe sau cu miopie severă, surde au cu
un grad important de hipoacuzie (diminuare a acuităţii auditive), surdomute etc. De
obicei folosesc un mediu distinct de comunicare (citesc buzele, limbajul surdomuţilor),
care trebuie să fie luat în consideraţie în caz de urgenţă. Nu trebuie să se folosească
instrucţiuni vagi, ci cât mai concrete posibil. Uneori va i necesar ca mesajul să ie repetat
de câteva ori.
b) handicapuri fizice: persoanele care suferă de o anomalie motorie sau lipsa unui membru
se mişcă mai greu în apă (fie că intră sau ies din ea sau înoată) şi îşi menţin mai greu
echilibrul pe mal. În funcţie de gradul de handicap al persoanei poate fi recomandată
compania unei alte persoane în timpul băii.
c) Handicapuri psihice: sunt persoanele care suferă de paralizie cerebrală, retardare mentală
sau de o boală psihiatrică. În aceste cazuri capacitatea lor de comunicare este alterată,
fiind posibil ca ei să nu înţeleagă recomandările sau avertizările de a evita riscurile.
Atunci când încercăm să comunicăm cu ei trebuie să ne asigurăm că înţeleg ce li se zice.
Unii dintre ei, din pricina percepţiei lor speciale asupra lucrurilor, pot refuza ajutorul
chiar şi atunci când e necesar.
Când cineva trebuie să fie supravegheat în timp ce ac ebaie, trebuie ca aceasta să se facă de la
scurtă distanţă, dacă este necesar chiar din apă. Aveţi grijă să nu fiţi distras de altceva, chiar dacă
neatenţia nu durează decât câteva secunde.
Este bine să cunoaştem semnificaţia semnelor de avertizare sau de pericol pe care le putem
întani în instalaţiile acvatice. Astfel vom evita o speritură şi, în cel mai bun dintre cazuri, o ceartă din
partea salvamarului:
Semne de control ale activităţilor nautice:

1) de autorizare: indică faptul că este permisă o anumită activitatea în mod concret. Sunt
simboluri albe pe fond albastru.
2) de interdicţie: indică faptul că este interzisă orice activitate. Sunt simboluri negre pe fond
alb mărginite şi traversate de o dungă roşie.
3) steaguri:
• Verde: zonă de scăldat supravegheată, fără pericol.
• Galben: zonă de scăldat supravegheată, periculoasă.
• Roşu: zonă în care scăldatul este strict interzis.
CARE SUNT ZONELE CELE MAI PERICULOASE ÎNTR-O PISCINĂ?

- Zonele care nu sunt destinate scăldatului, pentru că în ele se fuge, se fac sărituri şi se
joacă fără precauţii, ceea ce creşte riscul de a aluneca, a se lovi sau a suferi o căzătură
care să provoace un traumatism.
69
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
- În piscină elementele care cmportă riscul major de accidente sunt yonele unde se
schimbă profunzimea (scări sau rampe), bordurile şi obiectele rigide introduse în apă
pentru joacă (mingii, pistoale cu apă, ochelari de scafandru etc.).
- În ceea ce priveşte piscinele descoperite, pot apărea pericole când se dezlănţuie o

furtună. În acest caz va trebui să se găsească un refugiu în interiorul unei clădiri
(niciodată sub o umbrelă sau sub copaci) până când se opreşte furtuna sau tunetele. Şi
vântul se poate transforma într-un factor de risc, mai ales în parcurile acvatice.
În acestea din urmă trebuie respectate cu stricteţe indicaţiile de pe instalaţii. Pe tobogane

trebuie să adoptăm poziţia de culcat cu faţa în sus (în unele cazuri se poate coborî şi pe şezut), cu
braţele şi picioarele încrucişate si lipite de corp, cu picioarele în faţă (adică trebuie să fie întotdeauna
primele care intră în apă), niciodată nu terbuie să se coboare din doi în doi, iar persoanele care coboară
trebuie să trebuie să aibă o înălţime mai mare de 1,25 m, sunt interzise oprirea la mijlocul unei
coborâri, ridicarea în picioare sau schimbarea poziţiei în timpul traseului descendent sau prinderea
altei persoane.
De asemenea este recomandat să se evite hainele care au elemente metalice în compoziţie sau
orice altceva în afara unui costum de baie, la fel ca şi utilizarea ochelarilor de baie cu lentile de sticlă.
Niciodată nu trebuie să ne scăldăm în bazinele destinate celor care coboară pe tobogane
ŞI PE PLAJĂ?
Factori ambientali: trebuie supravegheate starea mării, vântul, curenţii (zonele cele mai
periculoase, sunt detectabile pentru că culoarea apei se închide şi apar turbulenţe) şi furtunile
(alterează formarea valurilor şi profilul fundului marin nisipos).
Factori accidentali: riscul paote fi reprezentat de prezenţa animalelor periculoase (cum ar fi

meduzele), a petelor contaminante (marea neagră, uleiurile, apale reziduale, produşii chimici) sau a
obiectelor plutitoare (ambarcaţiuni sau resturi ale acestora etc.).
Valuri: sunt un element esenţial al mării. Pot fi motiv de distracţie, dar pot de asemenea să
producă situaţii de risc. Variază în funcţie de viteza vântului şi de profunzimea fundului. Dacă valul
are panta descendentă puţin pronunţată, se rupe cu moderaţie şi nu implică pericol. Dacă fundul marin
coboară brusc şi se face repede vizibil (cum se întâmplă în Insulele Canare, de exemplu), valurile se
sparg pe un spaţiu restrâns şi o fac violent, împingând spre sol pe oricine se află pe creastă şi putând
produce traumatisme.
Resaca: Este un curent de apă format în apropierea valului. Conţine apa valurilor care s-au spart
deja şi şi apa se scurge spre interior în direcţie perpendiculară sau oblică cu o viteză cu atât mai mare
cu cât se apropie de mal. Are o formă triunghiulară cu vârful spre mal.
Este o zonă foarte in care pericolul peotenţial este foarte mare. Cu cât sunt mai multe valuri, cu
atât forţa ei va fi mai mare. De asemenea forţa ei este mai mare când coboară marea, mai ales în
perioadele caarea este puternică. Resaca sapă fundul marin: aveţi grijă, pentru că locul unde într-o zi
ajungem cu picioarele la sol poate deveni a doua zi mult mai adânc.
Pentru a recunoaşte un astfel de curent trebuie să observăm crestele valurilor de la un capăt la

celălalt. Dacă într-un punct sau zonă concretă a crestei apare o retregere a acesteia, forma valului
devenind mai plană, dedesubt se află de obicei un curent de resacă. În acestă zonă apa îşi pierde
70
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
culoarea şi pare tulbure din cauza nisipului pe care în răspândeşte. De asemenea pot să apară vărtejuri
de spumă la suprafaţă. Când resaca are multă forţă se poate auzi de la mal.
Traumatisme acvatice
Leziunea cea mai frecventă este traumatismul coloanei vertebrale şi, în cazul acesteia,
traumatismul porţiunii care corespunde gâtului (coloana cervicală). Cauza cea mai frecventă a
traumatismului cervical este torsiunea sau răsucirea capului fie când intrăm în apă (când sărim de la
mare înălţime sau de pe o ambarcaţiune în mişcare), fie când ne lovim de fund (în zonele de adâncime
mai mică de 1,5 metri).
Zonele unde se schimbă adâncimea (rcări sau NICIODATA NU SE INTRA CU

rampe în piscine, zone cu maree sau curenţi puternici),
alunecările, loviturile în apă (de alţi înotători sau de CAPUL IN APE NECUNOSCUTE
obiecte rigide ca stâncile sau plăcile de surf, de
exemplu) şi proasta folosire a atracţiilor din parcurile !!!
acvatice sunt de obicei alte cauze ale traumatismelor INTOTDEAUNA SE INTRA CU
cervicale.
PICIOARELE INAINTE!!!
Consecinţa cea mai gravă a unei lovituri la coloana
cervicală este paralizia imediată a membrelor, care duce la sufocare dacă nu intervine nimeni în
ajutorul persoanei.
Ce simptome prezintă o persoană care a suferit o traumă cervicală?
Primul este durerea în zona gâtului şi/sau a spatelui, însoţită de o umflătură sau deformare a
zonei lovite (cucui înroşit). Pate apărea pierderea capacităţii locomotoare şi/sau sensibilitate sub zona
leziunii (în direcţia picioarelor), senzaţii ciudate în picioare şi braţe (cum ar fi furnicăturile în
picioarele „adormite”; se numeşte parentezie), dificultate de a respira, scurgerea unui lichid pe urechi
(sânge, apă) şi un ansamblu variabil de simptome neurologice în funcţie de gravitatea leziunii
(alterarea conştienţei, convulsii, ameţeală, pierderea echilibruluietc
Cel mai important în aceste cazuri este să acţionăm rapid şi să anunţăm serviciile de urgenţă locale
(salvamarii). Nu trebuie să luăm iniţiativa de resuscitare dacă nu avem cunoştinţe de prim ajutor. De
exemplu, nu trebuie să ne aruncăm la nimereală în apă, pentru că valurile pe care le iscăm ar putea
agrava leziunea victimei, si nici nu trebuie să o mişcăm dacă nu ştim cum să o facem (din acelaşi
motiv).
Dacă persoana poate să iasă din apă pe propriile picioare, trebuie să o culcăm cu capul şi cu
spatele sprijinite de o suprafaţă tare şi plană. Trebuie să încercăm să nu o mişcăm şi să nu se mişte ea,
şi trebuie să încercăm să o uscăm (dacă este posibil) sau să o acoperim cu o pătură pentru a evita
pierderea de căldură.
71
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Da te e pi de m i ol ogic e :
- Mor ta l i ta te a m ondia l a pr i n s ufoca r e i n a pa : 2 00 .0 0 0 pe r s oa ne / a n
- Este mult mai frecventa vara.
- Se poate produce in orice bazin cu apa, inclusiv in cada de baie de
acasa
- La fiecare femeie care se sufoca, 3,5 barbati
- 60% dintre persoanele care se sufoca un stiu sa procedeze corect
in apa
- Restul de 40% sufera un accident sau o patologie acuta.
- Ac c i de ntul sa u tr a um a tis m ul c el m a i fr ec v e nt e s te ce l ca re a fe c tea ză c ol oa na
ve r te bra l ă (c ol oa na c er v ic a lă ).
72
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Etape in asistenta unui traumatizat in mediul acvatic
73
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Sufocare sau asfixiere in apă
Se ştie că in ziua de astăzi este foarte dificil ca o persoană sa moară sufocată in apă, doar dacă nu
este surprinsă brusc de un val de apă care sa o târască fără ca să mai poată să se salveze, aşa cum se
întâmplă in râuri de exemplu. Insă, este adevărat că in fiecare an mor in jur de câteva mii de persoane
sufocate in apă. Adevărul este ca înotul presupune câteva riscuri care pot sa-l surprindă pana si pe cel
mai experimentat inotator. Ca întotdeauna, cel mai bine este ca in aceste cazuri să se prevină riscurile
legate de apă. Astfel vom putea evita punerea in pericol a vieţii noastre.
Cum se produce sufocarea?
O persoană oarecare rezistă fără să respire(apnee), adică fără să se producă o reoxigenare care
traversează sângele, de la 30 pana la 90 de secunde. Începând din acest moment creierul începe sa
sufere de lipsă de oxigen (anoxie) si prima manifestare care se produce este pierderea conştiinţei la
care se adăugă lipsa de reflexe voluntare. In primele 4 minute de anoxie contuziile pe care le suferă
creierul pot fi reversibile, persoana respectivă putând sa isi revină fără nici un fel de sechele dacă
primeşte aer din nou in plămâni.
Dar dacă anoxia persistă, încep să se producă leziuni ale sistemului nervos care nu mai sunt
reversibile, si care vor ramane toată viata (in cazul in care persoana reuşeşte să supravieţuiască).
Pe măsură ce trece timpul, leziunile cerebrale devin din ce in ce mai severe si afectează funcţiile
vitale (precum ar fi respiraţia cardiacă si ritmul cardiac), pană când după un alt interval de timp se
produce moartea prin stop cardiorespirator.
Hipotermia (scăderea temperaturii corpului sub 36 de grade) prelungeşte aceste intervaluri de
timp, o persoană putând să supravieţuiască fără leziuni cerebrale ireversibile după ce a rămas mai
mult de 20 de minte sufocată si fără respiraţie.
Explicaţia acestui fapt este simplă: scăderea temperaturii in corp frânează procesele
metabolice până la punctul in care le opreşte pur si simplu. Astfel scade si nevoia de oxigen pe
care creierul o necesită pentru realizarea acestora. Cum aportul de oxigen este mai scăzut decât cel
necesar, dar si cererea acestuia este la fel de scăzuta, funcţiile ţesutului nervos nu sunt afectate si
nu se produc leziuni din cauza lipsei de oxigen.
Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca temperatura apei sa fie scăzută (mai joasă de 20
de grade), astfel cu cat temperatura este mai scăzută cu atât aceste cazuri au mai multe şanse de a
supravieţui.
In caz de sufocare trebuie sa se acţioneze înainte de trecerea unui minut:
1. după 3 minute şansele de supravieţuire sunt de 75%
2. după 4 minute sunt de 50%
3. după 5 minute sunt de 25%
4. după 10 minute şansele sunt nule.
Este evident că in cazul sufocării in apă, cauza care împiedică oxigenarea sângelui este prezenta
apei in plămâni. In primul moment victima încearcă să inhaleze aer incercand să se menţină la
suprafaţa cu capul afară din apă. Aceasta fază poate dura aproximativ 1 minut. Odată acest interval de
timp trecut si datorită lipsei de oxigen din sânge, persoana este incapabilă să se mişte din cauza
pierderii conştiinţei si se scufundă.
Din acest moment începe numărătoarea inversă in ceea ce priveşte şansele sale de
supravieţuire fără sechele si tot acum este momentul când este imperios necesară prezenta unei
persoane cu pregătire care să o scoată din apă si să o reanimeze (resuscitare sau reanimare
cardiopulmonară sau, pe intelesul tuturor, respiraţie gură la gură).
Cum se recunoaşte o persoană care se îneacă?
Este esenţial să se poată recunoaşte o persoană care se îneacă, pentru a acţiona pe cont propriu (dacă
avem pregătirea necesară pentru aceasta) sau pentru a alerta sistemele de urgentă ale complexului
74
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
(salvamarii). In oricare dintre situaţii TREBUIE ACTIONAT IMEDIAT, de aceea este important să
putem recunoaşte pe cineva care este in stare de sufocare.
Nu întotdeauna este clar că atitudinea unei persoane in apă este cea a uneia care se îneacă sau
care este pe cale de a se îneacă, de aceea este bine să se ia in seama anumite semne care ne vor face să
ne dam seama că ceea ce observam este o situaţie periculoasă.
persoana care înoată: stilul de înot al fiecăruia este foarte diferit, dar in toate cazurile se întâlnesc
următoarele caracteristici: există înaintare in apă (cu mişcări coordonate din braţe si picioare),
controlul respiraţiei (există un ritm de a inspira si a expira) si al situaţiei. Poziţia corpului in apă este
orizontală.
La persoanele cu deficiente fizice la membre aceasta stare poate să nu fie atât de evidentă. Pentru
a putea să se diferenţieze de extenuarea acvatică (starea de luptă sau de agitaţie anterioară
sufocării), este nevoie doar de o observare atentă pentru un timp, a persoanei. In timp ne vom da
seama că se întrunesc caracteristicile mai sus menţionate, deşi acestea sunt însoţite de trăsături
specifice cauzate de deficienta respectivă.persoana in stare de extenuare acvatică : Persoana
continuă să respire si cere ajutor dacă apa ii permite. Mişca braţele si picioarele intr-un mod destul
de echilibrat pentru a încerca să se menţină la suprafaţa si pentru a putea să ceară ajutor. Înaintarea
sa in apă este limitată sau nulă si poziţia este verticală.
Se poate ajunge in aceasta stare din cauza oboselii (după o perioada de timp de înot care a depăşit
rezistenta corpului), din cauza frigului, din cauza unei întinderi musculare sau a unui cârcel (ce se
datorează unui exces de exerciţiu sau unei lipse de exerciţiu), de frică sau din cauza unei apariţii
bruşte patologice (un infarct acut miocardic, de exemplu).victima activă: Victima care încă se
menţine activă, luptă să respire încercând să isi menţină capul afară din apă (trăgând capul înspre
spate). Are braţele pe lângă corp dar separate de el fără a fi in stare să le scoată din apă pentru a
cere ajutor. Le mişcă încercând sa împingă apa in jos (ca si cum ar urca o scară verticală), in timp
ce dă din picioare intr-un mod necontrolat. Corpul este in poziţie verticală si nu există înaintare in
apă. In plus, prezintă o dificultate clară de a respira si o expresie de teamă pe chip (cu ochii foarte
mari deschişi si părul pe faţă care ii acoperă ochii).
Poate interveni si un alt lucru in acesta situaţie. Pătrunderea apei pe căile respiratorii poate provoca un
spasm (contracţie brusca) a glotei (intrarea in trahee care o separa pe aceasta de esofag), ramanand
închisa pentru a se evita pătrunderea apei (evitând de asemenea si pătrunderea aerului). Acest spasm
accelerează pierderea conştiinţei si împiedica persoana sa strige după ajutor, si prin urmare aceasta
poate nu fi remarcata. Temperatura apei favorizează acest reflex al glotei (cu cat temperatura este mai
joasa cu atât este mai posibil spasmul). In momentul in care persoana devine inconştienta, glota se
redeschide si apa pătrunde in plămâni, producându-se astfel sufocarea. victima pasivă: Este starea in
care persoana apare scufundată, inconştientă si plutind cu fata in jos. Este starea cea mai urgentă, mai
ales dacă avem de-aface si cu stopul cardiac. Persoana se prezintă nemişcată.
Se poate ajunge in aceasta fază din doua cauze, persoana a fost in stare activă de înec si nu a
primit ajutor, sau persoana a suferit o patologie bruscă cu pierderea conştiinţei (boală cardiovasculara
acută, criză convulsivă, traumatism cranian sau vertebral sau hidrocuccion) In aceasta etapă încă se
mai poate salva persoana prin serviciile Reanimării Cardiovasculare.
75
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Socul termic
In tradiţia populară exista un mit care ne spune ca trebuie păstrat un interval de timp după ce
mâncam si înainte de a face baie. Acest lucru nu este adevărat sau cel puţin nu in totalitate. Se poate
foarte bine sa ne spălam in timp ce se face digestia fără ca din aceasta cauză sa suferim de soc termic.
Problema nu constă in a se băga in apă imediat după ce s-a luat masa sau curând după aceasta.
Problema este diferenţa de temperatură care există intre apa in care facem baie si temperatura mediului
de care depinde si cea a pielii noastre.
Când se produce această situaţie, care poate inclusiv cauza moartea, in funcţie de împrejurările
date? Aceasta apare din cauza unei schimbări bruşte de temperatura la care este expusa pielea. De
exemplu, când facem baie in apă, la mai puţin de 20 de grade, după ce am fost expuşi la soare o bună
perioada de timp (la o temperatură de 30 de grade sau chiar mai mare).
Nu este nevoie ca aceasta să se întâmple in timp ce are loc digestia unei mese; totuşi dacă cei
doi factori se întâlnesc, cel mai probabil este sa fim afectaţi de soc termic, mai ales in cazul
mâncărurilor săţioase care cer o perioadă de digestie mai îndelungată.
Ce se întâmplă când temperatura pielii variază brusc? Când temperatura pielii scade se
produce o contracţie a vaselor sângelui, mai precis diametrul acestora scade, ceea ce reduce cantitatea
sângelui care traversează aceste vase. Acest sânge curge înspre vasele din interiorul corpului, cerându-
i inimii un efort mult mai mare pentru a-l pompa.
In funcţie de temperatura corpului si de cât de bruscă este aceasta diferenţa, cantitatea sângelui
care iese din piele si se îndreaptă spre interior variază. Cu cat diferenţa este mai mare cu atât o mai
mare cantitate de sânge va fi pompată si inima va fi supusă unui si mai mare efort. Când inima nu este
in stare să pompeze o cantitate de sânge atât de mare se produce ceea ce numim soc termic. Si ce se
întâmplă atunci? Inima, neputând să pompeze o asemenea cantitate de sânge, suferă un colaps, un fel
de stop. La puţin timp după aceasta isi reia activitatea, dar in această perioadă sângele nu a circulat si
s-a oprit, iar prima consecinţa este faptul că sângele nu a circulat in organele corpului, nici in creier
care este cel mai afectat de aceasta situaţie.
In momentul in care se opreşte circulaţia sângelui se produce un leşin sau o pierdere a
conştiinţei. Dacă acesta se întâmplă in timpul băii ne confruntam cu o situaţie dificilă.
Când inima suferă un soc termic se întâmpla următoarele; circulaţia sangvină este modificată
in ansamblu afectând de exemplu rinichii care isi încetează astfel activitatea de curăţare a sângelui, sau
plămânii, care nu mai oxigenează sângele. Toate acestea pot produce moartea, aceasta in funcţie de
timpul care trece pană ce inima reîncepe să pompeze sânge.
Cum se poate evită un soc termic?
Trebuie sa ii dăm organismului un timp pentru a se obişnui cu temperatura apei. In loc sa ne
scufundăm dintr-o dată, ca de exemplu când plonjăm, ar trebui sa folosim duşurile complexului.
Putem să începem prin a ne uda mâinile care se obişnuiesc rapid cu temperatura apei. Odată
udate mâinile putem continua cu ceafa, fata, braţele, picioarele si astfel încet-încet sfârşim prin a ne
uda complet. In acest interval de timp, care ar trebui să dureze in jur de un minut sau două, ii dăm
corpului timpul necesar pentru a-si reorganiza circulaţia sângelui pentru ca temperatura rece să
compenseze cu cea de 37 de grade a corpului nostru. Inima va fi capabilă să pompeze sânge mobilizat
si astfel vom reuşi sa evităm…………………
Pe unele plaje există duşuri, dar deocamdată acest lucru nu este generalizat. De aceea la mare,
la râuri sau la lacurile de acumulare, procesul de adaptare la temperatura apei poate fi realizat
introducând mai întâi picioarele in apă, urmând ca apoi să ne udam cu mâinile restul corpului,
începând mereu cu ceafa.
Cu cat este mai rece apa cu atât mai lent trebuie sa realizam procesul mai sus descris.
Unele persoane ar putea să sufere o stare asemănătoare cu cea a socului termic , care nu este la
fel de gravă, dar care poate deveni, in funcţie de situaţia in care are loc (in apă, de exemplu). Este
cazul ameţelii cauzate de râul de mare. Ameţeala este starea de dezorientare, cu lipsa de stabilitate sau
76
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
mers nesigur si pierderea forţelor. Persoana in cauză are pielea palidă, asudă abundent si prezintă
greţuri si stare de vomă.
Ameţelile pot fi un simptom al unei boli sau pot apărea in mod izolat. Peroanele care suferă de
ameţeli pot in mai mare măsura să fie victime ale unui accident. In apă acestea pot provoca înecul.
Copii mici sau persoanele in vârstă sunt mai predispuşi la ameţeli. Consumul de alcool,
mâncărurile copioase, unele boli, tensiunea arterială joasă, căldura excesiva si călătoriile pe autostradă
sau in barcă favorizează apariţia ameţelii.
Ce putem face pentru cineva care suferă de ameţeala? Trebuie sa îl aşezam culcat, puţin in
capul oaselor, să-i înlesnim respiraţia (trebuie sa fie lentă si adânca) desfăcându-i gulerul si lăsându-i
aer pentru a respira, să îl aşezam la umbră, intr-un loc răcoros, să încercăm să îl liniştim si să ii
tamponăm fruntea cu un prosop umed. In câteva minte, dacă nu suferă de o boală mai gravă, isi va
reveni.
Leziuni din cauza expunerii la raze
Leziunile care urmează unei doze de raze ionizante care depăşesc cantitatea acceptată ca
normală, si care a afectat întregul organism sau o parte considerabilă a acestuia..
Structura materiei este alcătuită din molecule, formate din atomi. Atomul este compus din
nucleu si electroni care se rotesc in jurul său. Electronii sunt un fel de înveliş in jurul nucleului, care
este format din protoni si neutroni. Protonii au o sarcină electrică pozitivă; electronii, negativa, in timp
ce neutronii se numesc astfel pentru ca nu au sarcina.
Unii atomi sunt instabili (numiţi si radionucleici) si se transformă in atomi din alte elemente.
In această transformare atomii emit radiaţii. Aceasta proprietate se numeşte radioactivitate, iar
transformarea de care suferă atomii, dezintegrare.
Radiaţia se poate defini ca o energie in tranzit dintr-un loc intr-altul. Toate fiinţele, inclusiv
oamenii, primesc in mod continuu radiaţii, care pot fi inofensive, cum ar fi razele soarelui, sau din
contră, de-a dreptul nocive, precum radiaţiile ionizante. Acestea reprezintă un tip special de radiaţie cu
o energie ridicată, in stare sa de-a da naştere particulelor încărcate -ionii- din atomii in care
pătrunde.
In majoritatea cazurilor aceste leziuni se produc din cauza accidentelor de muncă suferite de
angajaţii din centralele nucleare, care sunt nu sunt foarte răspândite, din cauza expunerii neobservată a
acceleratorilor de particule sau a instrumentelor de diagnostic prin imagine diametrată
necorespunzător, sau din cauza accidentelor suferite chiar de centralele nucleare, cum este cazul
centralei de la Cernobil, sau ca urmare a armelor de război in cazul populaţiei japoneze din Hiroshima
si Nagasaki.
Cele mai frecvente radiaţii emise de atomi sunt particulele: alfa, beta si razele gamma.
Se pot clasifica in funcţie de diferite criterii. Unul dintre acestea poate fi pe cine afectează:
dacă este vorba chiar de individul care primeşte radiaţia, se numesc efecte somatice, daca afectează pe
urmaşii unei persoane se numesc efecte genetice. De asemenea se pot clasifica in: efecte imediate si
întârziate.
-Efecte imediate
Acestea variază de la moartea la câteva zile sau săptămâni (in cazul radiaţiilor puternice care afectează
întreg corpul) pana la o uşoară inrosire a pielii (in cazul unei doze care a afectat doar o suprafaţă mică
a corpului pe o perioadă scurta de timp).
Limitele dozei se bazează pe studii realizate de experţi si pe recomandări internaţional stabilite pentru
a se evita producerea efectelor imediate.
-Efecte întârziate
Când corpul uman este supus unor doze scăzute de radiaţii sau unei doze mari care insă este primită
de-a lungul unui interval mare de timp, nu se produc efecte imediate considerabile, dar, in funcţie de
doză, este posibilă apariţia efectelor întârziate, precum cancerul sau apariţia bolilor congenitale.
77
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Efectele întârziate pot fi generate si de alte cauze, atât naturale: radiaţii solare, defecte ereditare, dar si
artificiale: tutunul, infecţii chimice, etc. Tocmai de aceea, când acestea survin, este complicat să
distingem exact cauzele care le provoacă.
Pentru a evita apariţia acestora din cauza radiaţiilor, se stabilesc limite de doze bazate pe studii
realizate de experţi care relaţionează dozele care se primesc cu numărul de cazuri si probabilitatea
apariţiei lor.
Astfel limitele de doze pentru acest tip de efecte, se stabileşte astfel incat probabilitatea să fie nulă,
adică, mai jos de aceasta doză este improbabil să apăra efecte întârziate ca urmare a radiaţiei.
Nu toate persoanele dezvoltă sindromul complet, care apare doar in cazul unei doze ridicate de
iradiere.
In funcţie de manifestările clinice, sindromul este clasificat in mai multe etape, astfel incat, in
linii mari, să fie posibilă intuirea dozei de radiaţii primită de individ.
Este ştiut faptul ca nu toate ţesuturile au aceeaşi sensibilitate la radiaţiile ionizante, in general
celulele cele mai sensibile fiind cele care au un indice de înlocuire mai ridicat.
Sindromul se manifestă întotdeauna printr-o stare de indispoziţie, caracterizată prin apariţia
de:
-anorexie intensă -epuizare
-greată -febră
-voma -dureri abdominale de tip colic
-diaree -hiperexcitabilitate.
-apatie,
Aceste reacţii pot apărea la puţine minute sau ore de la iradiere, si dispar chiar si spontan intr-
o zi sau două, după care se poate să nu mai apară probleme sau să se producă alte reacţii, in funcţie de
doza primită.
Tratamentul anterior internării se va concentra pe selectarea proritatilor celor afectaţi,
operaţiuni de decontaminare, tratamentul arsurilor si conditilor de pericol de viată, si curăţarea
gradată.
Intepături si muşcături cauzate de animale

INTEPATURI DE ALBINE, BONDARI, VIESPI SI BARZAUNI
Acul acestora este neted si poate fi introdus in repetate rânduri fără ca acest lucru să provoace
moartea, veninul pe care îl conţin are o compoziţie care provoacă creşterea permeabilităţii capilare pe
zona respectivă producând durere si hipotensiune.
Înţepăturile acestor insecte pot provoca următoarele leziuni:
1. reacţie locală cu umflătura, mâncărime si edem care va ceda in decurs de câteva ore.
2. Boli de ser care pot apărea la 14 zile de la intepatură.
3. Soc anafilactic in cazul persoanelor cu alergii la acest tip de venin in cazul in care s-au
expus acestui venin înainte.
Tratamentul la reacţiile locale constă in extragerea acului, curăţarea zonei urmată de aplicare de
antiseptic.
Albina
Acul acesteia are forma dinţată si de aceea, in urma intepaturi, rămân pe ţesutul victimei cu
glanda purtătoare de venin si parţi de măruntaie. Acul trebuie scos cu o pensetă pentru a se evita
comprimarea glandei care produce veninul si inocularea unei cantitati in plus. Trebuie să aflăm de la
victimă ce s-a întâmplat înainte de sensibilizarea cu acest venin pentru a putea preveni apariţia unui
soc anafilactic.
78
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Cum trebuie sa reacţionăm când avem de-a face cu o intepatură?

Daca intepatură aparţine celei de-a doua categorii (din apărare), trebuie să încercam să extragem acul
din mai multe motive:
5. prezenta sa creste de la sine reacţia de inflamare (este un element străin in corp) si neplăcerile
aferente pe care le produce.
6. putem avea de-a face cu o inoculare de venin (dacă încă nu s-a produs aceasta) in cazul in care
se sparge punga care îl conţine.
7. Se poate infecta umflătura (înţepătura este o posibilă poartă de intrare pentru microbi).
Pentru a extrage acul trebuie să folosim o pensetă dezinfectată (cu spirt sau apă oxigenată).
Trebuie sa fim atenţi ca acul să nu se rupă (ar putea sa rămână o parte in interiorul pielii, dând
naştere la o reacţie inflamatorie mai mare si mai supărătoare). De asemenea trebuie sa evităm
spargerea pungii cu venin cu penseta, pentru a nu inocula o mai mare cantitate a acestuia in piele.
Odată scos acul (dacă există), trebuie sa curăţăm înţepătura. Pentru aceasta putem folosi apă si
săpun sau un dezinfectant („BETADIN”, clorhexidina, apă oxigenată, spirt sau alt produs
asemănător).
Pentru a reduce la minim neplăcerile cauzate de umflătură putem pune gheată sau un tifon
îmbibat cu apă rece sau amoniac diluat (nu pur) deşi cel mai indicat este aplicarea unei mici
cantitati de pomadă antihistaminică, care este uşor de procurat de la orice farmacie.
Daca înţepătura s-a produs in interiorul gurii, trebuie să aplicam gheată (un cub de gheată va
trebui sa fie supt) si să recurgem la un serviciu de urgente deoarece, cum s-a mai spus si mai sus,
înţepătura de albină poate avea in aceste cazuri urmări grave: inflamarea poate să fie mare si poate
ajunge să împiedice respiraţia.
Se recomanda menţinerea zonei unde s-a produs înţepătura in repaus. Astfel neplăcerile
cauzate de înţepătura vor fi minime. După câteva zile aceste neplăceri vor trece si vom uita
evenimentul.
Intepături cauzate de animale marine

Meduza:
In tentaculele acesteia există celule care conţin venin care se inoculează când se produce contactul,
simptomele care se produc sunt la nivel local, durere intensă care se poate iradia, si in unele cazuri
există si riscul de suprainfecţie.
Nu trebuie să ignorăm faptul că această intepatură se produce in mare ceea ce înseamnă că
poate apărea si complicaţia: înecul victimei.
Tratamentul leziunilor locale se realizează prin diluarea amoniacului in proporţie de 50 %,
pomada antiinflamatorie sau frig.
Crabul de mare:
De obicei înţepătura se produce când călcăm peste ei deoarece aceştia pot fi intalniti îngropaţi
in nisip, înfigându-si spinul dorsal unde se intalneste veninul.
De cele mai multe ori avem de-a face cu reacţii locale. Dacă toxina este absorbită poate apărea si o
reacţie sistemică.
Tratamentul local constă intr-o cercetare a zonei pentru a se verifica dacă nu există părţi din
spin ramase înfipte, curăţarea rânii cu amoniac diluat, apăsarea rănii pentru a scădea absortia toxicului,
analgezie, antihistaminice si corticoide.
Nu trebuie să se aplice salivă sau pământ pe intepătură pentru că aceasta s-ar putea infecta.
Trebuie evitat pe cat posibil scărpinarea sau frecarea intepături deoarece astfel se reuşeşte doar
accentuarea inflamării si a neplăcerilor.
79
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
MUSCATURI
Acestea sunt răni provocate de dinţii unui animal sau unui om. Se caracterizează prin a fi
lacerate, dureroase, prezintă hemoragii si uneori soc.
O persoană muscată este in pericol de a se infecta (infecţii precum tetanos) deoarece gura câinilor este
plină de bacterii.
Muşcătura câinilor:
Reprezintă 90% din muşcături, populaţia cea mai afectată o reprezintă copii mai mici de 10 ani,
extremităţile fiind regiunea anatomică cea mai afectata Cea mai mare parte a muşcăturilor sunt
produse de animale de talie mare.
Leziunile care pot fi provocate de muşcături de câine pot fi clasificate in:
6. Răni superficiale sau zgârieturi fără pierdere de substanţă.
7. Răni puntiforme adânci fără pierdere de substanţă.
8. Răni lacerate cu sfasaiere si cu o clară pierdere de substanţă.
Deşi marea parte a muşcăturilor nu au urmări grave, gura acestor animale ca a tuturora, este
contaminată de germeni patogeni si prin urmare oricare ar fi tipul de leziune care s-a produs, acestea
trebuie considerate ca răni infectate si ca un posibil foc de infecţie, aceasta fiind principala
complicaţie.
Alt aspect de care trebuie ţinut seama in cazul muşcăturilor îl reprezintă riscul apariţiei rabiei.
Muşcătura de pisica:
Aceste muşcături nu sunt atât de des întâlnite ca cele de câine dar prezintă aceeaşi stare
neplăcuta, tipul de rană nu provoacă porţiuni mari sfasaiate, dar dat fiind forma specifică a dinţilor mai
fină, aceasta cauzează nişte răni puntiforme, mai adânci si cu un risc mai mare de infecţie.
Muşcătura de om:
Ca si in celelalte cazuri de muşcături principala complicaţie care apare este infecţia datorată
prezentei germenilor din saliva in rană. De obicei partea cea mai afectată este mana. In mod normal
consultaţia este amânata fiindcă nu se acorda o suficientă importantă incidentului, si are loc de abia
când semnele de infecţie sunt clare (durere, transpiraţie, eritem etc.)
Tratament:
8. Curăţarea rânii cu antiseptic.
9. Sunt răni urate si se vor putea închide doar cele care au urmări estetice, prin îngrijire si
antibioterapie.
10. Administrarea antibioterapiei profilactice in primele zile care se poate întrerupe dacă nu apar
semne de inflamare sau infecţie.
11. Vaccinare antitetanos.
Muşcătura de şarpe:
Şerpii sunt animale calme si in general nu sunt agresive; de obicei fug de oameni. Când muşca
omul o fac instinct de apărare si aproape mereu când se află in mediul lor natural, fie pentru că o
persoană a intervenit in drumul lor din întâmplare, fie pentru ca i-a deranjat intr-un fel sau altul. Totuşi
şerpii care locuiesc in captivitate sunt responsabili de un număr însemnat de muşcături, si printre
victimele lor se număra veterinari, biologi, paznici ai grădinii zoologice, colecţionari sau îmblânzitori.
Semnele lăsate de muşcătura de şarpe veninos se caracterizează prin prezenta de mici orificii
sângeroase; distanta intre cei doi colţi ne indică cat de adânc se află veninul; adâncimea veninului se
schimbă in funcţie de şarpe.
Semnele muşcăturii unui şarpe neveninos se caracterizează printr-o serie de puncte sângeroase
in rânduri, paralele si superficiale; nu există nici inflamaţie si nici durere.
INDICATII GENERALE IN CAZUL MUSCATURILOR
80
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Înainte de a se acorda primul ajutor este necesară identificarea tipului de şarpe care a provocat
muşcătura, deoarece aceasta ajută la tratarea care se va realiza la centrul medical. In cazul unei
persoane care a fost muscată de un şarpe veninos tineti seama de aceste indicaţii:
 Aşezaţi-o jos si liniştiţi-o. Aveţi grijă sa nu se agite pentru ca starea de agitaţie accelerează
circulaţia ceea ce măreşte absorbţia veninului.
 Scoateţi-i inelele si toate obiectele care i-ar putea să ii strângă partea afectată.
 Daca aveţi posibilitatea este bine să spălaţi zona afectată cu multa apă si săpun, fără să frecţionaţi.
 Nu puneţi gheată.
 Dacă credeţi că timp de 30 de minute nu va putea sa primească ajutor medical specializat, luaţi in
calcul metoda de absortie a rănii cu echipajul de supt pentru animale veninoase.
 Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să faceţi puncţii in zona muşcăturii cu un ac hipodermic
steril. Adâncimea rănii variază in funcţie de tipul de şarpe care a provocat leziunea. Lichidul
extras trebuie supt. Aceasta operaţiune trebuie să o repetaţi in timpul primelor 30 de minute de la
producerea muşcăturii. In lipsă de aceasta, aplicaţi absorbţia bucală peste urmele respective
punând un plastic peste rană si sugeţi prin el timp de 30 de minute.
 Acoperiţi zona cu tifon si pansamente.
 Aplicaţi un bandaj absorbant lat si strâns, nu excesiv de strâns, legat de mană spre umăr sau de la
picior spre abdomen; bandajul trebuie să rămână suficient de întins pentru a permite închiderea
venelor de la suprafaţă si a vaselor limfatice; nu există riscul de a întrerupe circulaţia arterială;
aceasta măsura evită astfel circulaţia veninului si oferă un timp de siguranţă pana la controlul
medical. Orice s-ar întâmpla, nu trebuie niciodată scos bandajul pană nu s-a administrat serul
antiofidic si acesta trebuie desfăcut gradual la centrul medical. Dacă nu avem la dispoziţie un
bandaj este bine să imobilizam braţul sau piciorul in cauză cu o linie sau o atelă.
 In accidentele ofidice (otrăvire cu venin de şarpe) provocate de corali sau de şerpi cu clopoţel,
apare paralizia la nivelul limbii si mandibulei, si trebuie să efectuaţi hiperextensiunea gatului
pentru a deschide căile respiratorii.
 Trebuie să fiţi atent pentru a putea preveni socul.
 Transportaţi victima la un centru medical pentru administrarea serlui antiofidic si pentru
rezolvarea celorlalte complicaţii.
Leziuni din cauza expunerii in fum. Sindromul inhalării de fum.

Aproximativ jumătate din mortiile care sunt legate de incendii nu sunt cauzate de inhalarea fumului,
care este alcătuit din diferite gaze toxice de diferite componente chimice, solubilitate si particule. De
obicei intr-un incendiu se emană o mare cantitate de fum care poate provoca asfixierea persoanelor
care îl inhalează. Orice activitate am întreprinde in mijlocul unui incendiu, este foarte important ca
mai intai să ne luăm nişte simple masuri de precauţie (tehnicile de salvare folosite intr-un incendiu
sunt foarte complexe si de aceea trebuie să considerăm următoarele măsuri propuse ca pur orientative
si foarte generale):
12. Dacă există uşi, acestea trebuie udate pentru a putea rămâne deschise.
13. Intraţi in zona incendiului ptotejandu-vă gura si nasul cu o cârpa in forma de triunghi umedă.
14. Persoanele care intervin in salvarea de oameni trebuie sa formeze un lanţ aşezându-se in
zonele strategice.
15. Retrageţi victimele ţinându-le de sub braţe.
Este posibil ca victima sa se afle intr-o groapa, pivniţa sau intr-un alt loc lipsit de aer sau cu
emanaţii toxice. Se întâmpla adesea ca salvatorul sa moara încercând sa ajute victima daca nu isi
ia minimele masuri de precauţie: A NU SE INTRA in aceste locuri daca sunteţi singuri; este de
dorit ca cineva sa fixeze capătul unei sfori prinse in jurul taliei salvatorului.
Se va produce un disconfort pulmonar si organic provocat de mecanismele termice,
81
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
De inhalarea de gaze calde si a altor produse de combustie (ardere), chimice si hipoxice. O mare
parte din indispoziţia termica este limitata in zona faringelui, cale respiratorie superioara si doar
arareori se extinde mai departe de regiunea glotei. Leziunea este provocata de componentele din
care este alcătuit fumul. Hipoxia este urmarea imediată ca rezultat al asfixiei din cauza blocării
căilor respiratorii sau din cauza intoxicării cu monoxid de carbon emanat prin combustia (vaporii)
sobei, a mangalului sau prin combustia motoarelor de explozie in spatiile închise. O altă cauză o
pot reprezenta emanaţiile de gaz (gazul domestic mai conţine si un produs care provoacă un miros
puternic si specific pentru a se putea detecta o posibila scăpare de gaz). Toate aceste intoxicări
provoacă un somn lent care, in cazul când persistă, cauzează moartea. A se aplica aceleaşi masuri
descrise mai sus in cazul intoxicării cu fum.
Măsuri:
16. A se aşeza persoana intr-un loc aflat in afara pericolului unde sa poată respira aer curat.
17. A se verifica semnele vitale.
18. A se controla respiraţia.
19. Daca nu respiră, trebuie realizata respiraţia artificială.
20. Daca este inconştient sau a inspirat substanţe toxice trebuie transportat de urgentă la spital.
21. Trebuie ţinut in observaţie si menţinut la aceeaşi căldură.
82
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Durere toracică acută:

Aceasta se poate defini ca o durere localizata la baza gatului, care se simte foarte intens, caracteristice
fiind stările de nelinişte si sentimentul unui pericol iminent de viată.
E o stare care se intalneste frecvent, simptomele acestea fiind comune si altor boli, intre care cele care
ies in evidenta sunt bolile de origine cardiacă (infarctul acut miocardic, angina pectorală, pericardita,
aorta înfundată) si cele musculare.
Simptomele patologiei ischemice sau cardiace:
− Durere acut si apăsătoare in zona sternului, cu o posibilă prelungire a durerii înspre braţul stâng,
gat, mandibulă si spate.
− Poate fi intensă sau de scurtă durată.
− Durează in jur de 10-15 minute.
− Începe din cauza unei efort si/sau a unei emoţii puternice.
− Durerea se estompează daca respectivul se odihneşte si nu isi schimba poziţia.
− Pot exista stări de greaţă, vomă, disnee (dificultate in respiraţie).
− Paloare, cianoză, (colorarea in albastru a pielii din cauza scăderii oxigenului din sânge),
slăbiciune, senzaţie de moarte iminentă).
− Transpiraţie abundenta.
− Aritmii.
Stabilirea diagnosticului nu intră in atributile salvamarului, aşadar nu trebuie să pierdeţi
timpul, si trebuie anunţat cat mai repede salvarea.
Cum trebuie sa va comportaţi in cazul unei dureri cardiace:

− Aşezaţi pacientul in poziţie semi şezut sau culcat cu capul ridicat mai sus decât restul corpului.
− Desfaceţi-i orice haina care l-ar putea strânge, daca aveţi la dispoziţie o mască de oxigen, aplicaţi-
i-o.
− NU încercaţi sa îl ridicaţi sau să îl supuneţi la vreun efort care i-ar obliga inima să lucreze (poate fi
mortal).
− Liniştiţi pacientul.
− In cazul in care nu este alergic la aspirină, administraţi-i pacientului o pastilă.
− Daca este vorba de un pacient care are antecedente cardiace, acesta ar putea avea la el pastile de
genul cafintrinei (trebuie pusă sub limba dacă nu are tensiunea joasă).
− Urmaţi întocmai instrucţiunile medicale care va sunt transmise de personalul medical. Acestea
sunt întotdeauna in avantajul pacientului.
− Fiţi atent in cazul in care isi pierde semnele vitale si trebuie să îl reanimaţi.
Simptome ale patologiei musculare:

 Se manifestă printr-o durere care variază ca loc si este trecătoare.
 Creste in intensitate când apăsăm pe zona dureroasă.
 Pot exista antecedente de traumatisme.
Masuri in cazul durerii musculare:
 Liniştiţi pacientul.
 Transportaţi-l la spital pentru a se evita fracturile.
IN CAZUL ORICARUI TIP DE DURERE CU SPECIFIC CARDIAC SAU NU, TREBUIE
CHEMAT DE URGENTA O ECHIPA MEDICALA PENTRU UN CONTROL
SUPLIMENTAR.
Durerea abdominala acuta:

Aceasta se poate defini prin prezenta unei dureri abdominale care are o evoluţie mai scurta de
o săptămână. Nu sunt incluse URGENTELE ABDOMINALE, cum ar fi hemoragiile digestive, care de
obicei evoluează fără durere.
83
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Cauzele pot fi multiple : apendicită, ocluzie intestinală, pancreatită acută, hernie strangulată,
colită, gastroenterita, anevrism al aortei abdominale, perforaţie intestinală, durerea de menstruaţie,
fractură de sarcină ectopică, etc.
Simptome:
 Durere abdominală violentă, cu apariţie bruscă sau un interval de câteva ore de
evoluţie.
 Contracţia sau rigiditatea muşchilor peretelui abdominal.
 Vomă si greaţă.
 Stare de disconfort general.
 Soc
 Comă
 Alte simptome: febră, diaree, constipaţie.
Masuri:
 Regim absolut, fără nimic de băut sau de mâncat.
 Transportarea pacientului la un centru medical in poziţie in supinaţie cu picioarele strânse
(poziţia de apărare).
 Calmarea pacientului: trebuie sa i se acorde o senzaţie de siguranţă.
 Ajutarea pacientului in caz de vomă; punere la dispoziţie de recipient, pungă; dacă se poate,
păstraţi-le.
 Poziţia laterală de siguranţă daca există riscul de vomă.
 NU se vor folosi obiecte calde (pungi cu apă caldă sau pături).
 NU SE VOR ADMINISTRA CALMANTE (acestea pot îngreuna punerea diagnosticului de
câtre medic deoarece nu va putea localiza zonele cele mai dureroase), A NU SE PROVOCA
VOMA.
Urgente si emergente oftalmologice
Leziunile oculare chiar prezentând simptome banale se pot dovedi a fi grave.
Traumatismele oculare includ leziuni la nivelul globului ocular si anexelor acestuia: pleoape,
orbită, canalul lacrimal si structurile vecine).
Cel mai bun tratament este cel al medicului oftalmolog si trebuie acordat imediat după
producerea accidentului pentru a se putea preveni pierderea vederii.
Leziunile oculare grave sunt greu de tratat si tratamentul acestora poate prezenta riscuri
considerabile, astfel incat un tratament incorect poate provoca leziuni grave.
Printre cele mai des întâlnite leziuni se întâlnesc:
Caustice:
 Arsuri cu alcalii (amoniac, clor, sodă caustică, hidroxid magnezic, oxid de calciu).
 Arsuri cu acizi: (sulfuric, clorhidric).
Traumatisme oculare:
− Contuzii
− Corpuri străine.
MASURI:
In cazul causticelor:
− Spălaţi cu apă din abundenta, cel puţin timp de 30-45 de minute, ţinând ochiul cat se poate de
deschis.
− Închideţi ambii ochi.
− Nu administraţi anestezice locale de genul soluţiilor de curatare pentru ochi, pomezilor sau alta
substanţă.).
− Se poate administra codeină (30-60 mg) sau mepedrina (50 mg) pentru durere, doar pe cale orală.
(Salvamarul niciodată nu trebuie sa administreze doctorii!!!)
− Transportarea de urgentă la spital.
84
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
In cazul contuziilor:
Puneţi comprese cu gheată pentru a scădea inflamarea si durerea.
In cazul de corpuri străine:
Daca este mic si liber (fir de praf):
 Observaţi la lumină puternică.
 Întoarceţi pleoapa superioară dacă este nevoie (se trage in sus dinspre gene, in timp ce
cu o bară mică se împinge in jos pielea pleoapei, si astfel se întoarce).
 Apucaţi-o cu un tifon îmbibat in ser fiziologic, dac ase află in conjunctiv.
 NU frecaţi ochii.
Dacă este înfipt sau metalic= RANI PERFORANTE:
• Nu încercaţi sa extrageţi corpurile străine înfipte. A NU SE ATINGE.
• Acoperiţi ambii ochi: cu un plasture ocular steril, curat. Dacă nu aveţi la dispoziţie plasture
special sau nu este posibil, puteţi bandaja capul pacientului.
• Nu apăsaţi peste ochiul respectiv când îl bandajaţi.
• Transportaţi-l la un centru medical: scoateţi-l pe pacient in poziţia in supinaţie , avertizându-l
să nu atingă compresa sau bandajul si să nu isi atingă ochii.
Reacţii alergice. Anafilaxia.

Când substanţele străine intra in corp, sistemul imunologic (sistemul de apărare al corpului uman sau
„politia” organismului) răspunde prin formarea de „anticorpi” care intra in contact cu elementele
străine (antigenii) pentru a facilita eliminarea acestora.
Anticorpii sunt proteine capabile sa recunoască antigenul si sa se unească cu acesta (ca doua
piese ale unui puzzle care se potrivesc) pentru a-l neutraliza. Fiecare element recunoscut ca fiind străin
are un antigen specific. Prin urmare, pentru fiecare tip de antigen care pătrunde in organism există un
anticorp specific.
Se întâmpla ca acest contact sa producă o eliminare de substanţe cum ar fi histamina care este
responsabilă pentru reacţia alergica sau reacţia exagerată la substanţe străine (alergenii, care sunt
substanţele capabile sa producă alergia, cum ar fi înţepătura albinei, medicamente ca penicilina,…).
La o persoană normală, reacţia alergică se păstrează in zona unde s-a produs leziunea (reacţie
alergică locală sau URTICARIE). Dar există persoane care suferă de hipersensibilitate la anumite
substanţe străine; adică, reactia care se produce din cauza prezentei unui element străin nu se limitează
la locul respectiv, ci se extinde pe tot corpul. (SOC ANTIAFILACTIC).
Reactia alergica locala : Apariţia pe piele a unei mici leziuni numită umflătura sau pustulă:
ridicarea pielii (umflătura) însoţita de inrosirea pielii, durere, căldura si senzaţie de scărpinare.
Reactia alergică locală este un mecanism de apărare al cărui scop este eliminarea oricărei urme
de element străin din organism.
Ce este un soc anafilactic? Este reactia alergică generalizată care se produce din cauza unei
reacţii exagerate la prezenta unui element străin. Aceasta reacţie alergică modifică activitatea mai
multor sisteme ale organismului, provocând proasta sa funcţionare. Daca nu se acţionează in timp util,
aceasta poate provoca moartea.
Pentru ca aceasta alergie să se producă, persoana respectiva trebuie să mai fi fost înainte in
contact cu acesta substanţă, ceea ce înseamnă că persoana in cauza prezintă o sensibilitate. La al doilea
contact formarea de anticorpi se face intr-o cantitate enorma si de aceea si reactia organismului este la
fel, astfel producându-se socul anafilactic.
Cum se generalizează reactia alergica locala? Sistemul imunitar produce două tipuri de
reacţii când detectează prezenta unui antigen in interiorul organismului:
Vasodilatarea (creşterea diametrului vaselor sangvine) si creşterea permeabilităţii capilare au
drept urmare scăderea tensiunii arteriale (HIPOTENSIUNE) si diminuarea cantităţii de sânge care
85
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
ajunge la inimă pentru a fi ulterior pompată (HIPOVOLEMIE) . aceasta provoacă întreruperea funcţiei
de pompare a inimii (INSUFICIENTA CARDIACA).
Reactia sistemului imunitar nu încetează, ci chiar creste in intensitate, si astfel funcţia inimii
este din ce in ce mai compromisă. Aceasta duce la scăderea cantităţii de oxigen care circula prin sânge
(HIPOXIE).
Sistemul nervos reacţionează pentru a încerca să compenseze aceasta stare accelerând ritmul
cardiac (tahicardie) si ritmul respirator (tahipnee). Astfel acesta încearcă pe de-o parte să duca cat mai
mult sânge in ţesuturi, si pe de alta parte sa mărească cantitatea de oxigen care transportă sângele.
Daca reactia sistemului nervos nu este eficient se poate produce eşecul total al celor două sisteme,
fiind posibil STOPUL CARDIAC si/sau STOPUL RESPIRATOR. Amândouă compromit grav
şansele de supravieţuire ale persoanei.
Scăderea cantităţii de oxigen din sânge afectează funcţionarea celor doua sisteme ale
organismului, dar in primul rând cel care se resimte este sistemul nervos si urmarea este pierderea
conştiinţei si intrarea in COMA.
CUM SE RECUNOASTE UN SOC ANAFILACTIC?

Prima manifestare concretă este pe piele: apar umflături roşiatice, inflamate si calde pe toata
suprafaţa, însoţite de o senzaţie puternică de arsură, scărpinare, inrosire si chiar inflamarea ochilor si a
gurii.
Dar, după cum s-a văzut, si alte sisteme ale organismului sunt modificate:
 APARATUL RESPIRATOR: Respiraţia este accelerată si devine superficială. Apare tusea,
strănutul, dispnee (respiraţie grea cauzată de circulaţia aerului prin bronhiile strâmtorate de
mucozitati), si zgomotele din piept. De asemenea poate apărea edemul glota (inflamarea
mucoaselor gurii, limbii si gatului), aceasta fiind o situaţie ce necesita urgentă imediată.
 APARATUL CARDIOVASCULAR: Bătaia inimii devine accelerată (tahicardie) si pulsul

scade. Scade tensiunea arterială si pielea se umple de sânge (edem si inrosire). Se pot produce
sufocări, aritmii si soc.
 SISTEMUL NERVOS: Starea de conştiinţă devine din ce in ce mai gravă (confuzie, stare de
letargie) pană la pierderea totală de conştiinţă: COMA. De asemenea ameţeli si leşinuri.
 APARATUL URINAR: Rinichiul primeşte o cantitate mai scăzută de sânge si de aceea

filtrează o si mai mică cantitate, astfel scăzând producerea de urină (oligurie) si putând sa
înceteze de tot (anurie).
 APARATUL DIGESTIV: greaţa, voma, diaree si spasme abdominale.
Socul anafilactic necesită intervenţia urgentă a personalului medical pentru ca in anumite cazuri
este nevoie de reanimare cardiopulmonară si de îngrijiri medicale intensive.
ACESTA ESTE CU ADEVARAT O URGENTA MEDICALA.
Exista situaţii, cum ar fi înţepăturile sau muşcăturile de animale care nu necesită sensibilizare
pentru a produce socul anafilactic.
PRIMUL AJUTOR:
86
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Daca respiră greu sau leşină: picioarele trebuie ridicate in poziţie ANTISOC.
− Tratament:
− EPINEFRINA (ADRENALINA): injecţie imediată in stratul subcutanat (grăsime), extern, in

partea superioară a muşchiului. Are un efect rapid dar scurt, astfel se poate repeta de pană la 3 ori,
la interval de 10-15 minute, in cazul in care situaţia se inrăutăteste sau simptomele reapar.
− ANTIHISTAMINICE: Trebuie administrat imediat pe langă epinefrină (sunt conţinute in

medicamente contra răcelii).
− Oxigen.
− In cazul înţepăturilor de albină: Extrageţi acul cu o mişcare de răzuire cu un cuţit sau o carte de
credit, sau cu o pensetă in loc de a-l apăsa. Apoi, aplicaţi un cub de gheată in acel loc. Se poate
pune un bandaj făcut dintr-o eşarfă sau dintr-un material lat, închizând cu nod.
− Odată pus diagnosticul de hipersensibilitate, persoana respectivă este avertizată si din acel moment
va trebui sa aibă mare grijă pentru a evita un nou contact cu antigenul (noua înţepătură). Dacă
acesta se produce, trebuie să meargă imediat la urgentă. Se recomandă acestora să aibă mereu
asupra lor o fiola cu adrenalină pe care să si-o poată administra singuri.
Intoxicaţii farmacologice. Intoxicaţie etilica. Supradoza de droguri.
INTOXICATIE.
Este reactia organismului la intrarea in organism a unei substanţe toxice (venin) care provoacă
leziune sau îmbolnăvire si uneori chiar moarte.
Gradul de toxicitate variază in funcţie de vârstă, sex, mod de alimentaţie, căile de penetrare si
concentrarea toxicului.
Un toxic este orice substanţă solidă, lichidă si gazoasă care intr-o anumită concentraţie poate
dăuna oamenilor. Toxicele pot fi foarte diferite; le întâlnim la plante, animale, microorganisme, in
gaze naturale si artificiale, in substanţe chimice si inclusiv in medicamentele care, in funcţie de
dozaj, pot acţiona toxic.
Cele mai des întâlnite sunt medicamentele, pesticidele, detergenţii sau altele de uz casnic. Gazul,
monoxidul de carbon si motoarele sunt cele mai periculoase.
Simptomele care produc, afectează diferitele organe:
− Reactii respiratorii: tuse, cianoză (albăstrirea a pielii), hiper/hipoventilare pulmonară.
− Reactii cardiovasculare: tahi/bradicardie, hipo/hipertensiune, aritmii.
− Reactii cutanee: diaforeză (transpiraţie puternică).
− Reacţii termice: hipo/hipertermia
87
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Reactii musculare: paralizii.
− Reactii digestive: durere si/sau ulceraţii bucale, la nivelul laringelui, limbii, uscăciune a gurii.
− Reactii cerebrale: instabilitate, vertij, sedative, comă, convulsii, halucinaţii.
− Reactii oculare: vedere ştearsă, mioză, (pupile mici), midriază (pupile mărite), deviere de vedere.
− Reactii auditive: ţiuituri.
Masuri:
Cel mai important este să ii facilitam respiraţia (sa-i scoatem corpurile străine, si dacă este in comă, să
îl aşezam in poziţia laterală de siguranţă, pentru a se evita înghiţirea limbii), aerisirea si oxigenarea, si
circulaţia.
− Daca bănuiţi că cineva este intoxicat încercaţi sa aflaţi tipul de toxic, modul de administrare si
timpul care a trecut de la intoxicare.
− Verificaţi locul pentru a afla ce s-a întâmplat si evitaţi alte pericole.
− Incercati să aflaţi de la victima sursa de intoxicare.
− Verificaţi starea de conştiinţă si semnele vitale, dacă respiră si dacă are puls.
− Dacă victima este conştientă puneţi-i întrebări pentru a avea cat mai multe informaţii.
− Desfaceţi-i hainele dacă este îmbrăcată cu haine strânse la gat.
− Dacă prezintă arsuri pe buze sau in gură, administraţi-i multa apă rece.
− Daca vomită, păstraţi o mostră pentru analize.
− Aveţi grijă ca, căile respiratorii sa nu fie afectate de secreţii.
− Aşezaţi-o in poziţia laterală de siguranţă, pentru a evita ca veninul vomitat sa fie din nou înghiţit
sau să intre pe căile respiratorii.
− Căutaţi si luaţi recipientele, flacoanele care se găsesc in apropierea victimei pentru a fi analizate la
un laborator medical. In general flaconul care conţine substanţa toxică se află lângă victimă.
− Dacă sunteţi sigur de substanţa toxică înghiţită si este indicat sa vomite, faceţi-o, introducând
degetul sau o linguriţa pană atingeţi uvula.
Evitaţi provocarea vomei in următoarele cazuri:
− Daca observaţi arsuri pe buze sau in gură.
− Dacă răsuflarea aduce a kerosen, benzină sau derivate ale acestora.
88
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Când instrucţiile produsului o recomanda.
− Dacă este inconştient sau prezintă convulsii.
− Dacă au trecut mai mult de 2 ore de la înghiţirea toxicului.
− Dacă a înghiţit acid sulfuric, acid nitric, sodă caustică sau potasiu (daca ar vomita s-ar produce noi
arsuri in gură, gat si pe esofag).
− Transportaţi de urgentă victima la spital.
INTOXICATIE FARMACOLOGICA:
− Toate intoxicaţiile trebuie să fie îngrijite de doctor.
− Incercati să aflaţi cat mai multe date despre substanţa înghiţit ă.
− Nu subapreciaţi efectul intoxicaţiei cu medicamente obişnuite cum ar fi acidul acetilsalicilic,

paracetamolul, acestea pot provoca leziuni grave.
− Luaţi legătura cu Institutul de Substanţe toxice si urmaţi indicaţiile.
− Atenţie la semnele vitale ale pacientului.
− RCP daca este cazul.
Intoxicaţii cu barbiturice:
− Provocaţi voma.
− Incercati sa îl faceţi sa nu isi piardă conştiinţa.
− RCP dacă este cazul.
In general, voma trebuie provocată, cu următoarele excepţii:
− Când există pierderea conştiinţei.
− Înghiţire de derivate din petrol.
− Înghiţire de cianură.
− Înghiţire de caustice.
Nu trebuie sa administraţi acizi pentru a contracara baze sau alcaline, sau viceversa, aţi provoca o si
mai mare intoxicaţie.
INTOXICATIE ETILICA:
Băuturile se clasifica astfel:
89
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Băuturi fermentate : provin din fermentarea zaharatelor. Sunt cele mai vechi băuturi, ele sunt: berea,
cidrul sau vinul.
Băuturi distilate: rezulta din epurarea băuturilor fermentate pentru obţinerea a unei mai mari
concentraţii de alcool. Este vorba de vodcă, gin sau rom.
Intoxicaţia acută trece prin mai multe stagii care depind de concentraţia de alcool din sânge. Alcoolul
este rapid absorbit de tubul digestiv. Daca este băut pe stomacul gol, efectele se simt la 5 minute.
Simptome:
− Efecte asupra sistemului nervos central, in vorbire, in reflexe, in mers, tulburări de conştiinţa
(dezinhibiţie, euforie, relaxare, creşterea sociabilităţii, dificultati de exprimare, dificultati de
asociere a ideilor sau împleticire in mers).
− Stare de greaţă si vomă.
− Trecere de la o stare de euforie la una de intoxicare, de beţie care ajunge la comă (pierderea
conştiinţei si a reflexelor).
Masuri:
− Pregătirea transportului la spital;
− Aveţi grija ca pacientului să nu ii fie frig.
− Evitaţi ca pacientul să se deshidrateze – dacă este in stare sa bea, trebuie să ii administraţi apă cu
zahar si bicarbonat (o linguriţa din fiecare intr-un pahar cu apă), in doze mici si repetate.
− Verificaţi respiraţia.
− Aveţi grijă ca pacientul să nu se sufoce cu propria-i voma, aşezându-l in poziţia laterală de

siguranţă.
SUPRADOZA DE DROGURI:
Supradoza de heroină.
Pacientul sau cei din mediul sau pot considera incidentul ca o simpla doză . De obicei se
produce ca urmare a creşterii purităţii din droguri sau injectabile in timpul curelor de dezintoxicare.
Semnale:
− Atenţie la prezenta urmelor de înţepături de pe antebraţe.
− De obicei pacientul prezintă o respiraţie foarte uşoară ori lipsa respiraţiei.
− Mioza bilaterală (pupile foarte micşorate)
− Stare de dezorientare sau de comă.
90
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Masuri:
− Respiraţie artificială si daca este necesar RCP.
− Daca respiră : poziţia laterală de siguranţă.
Atenţie: Fiţi vigilent la persoana dvs.!
Gândiţi-vă la intoxicaţiile provocate de diferite substanţe, care pot modifica semnalele descrise
anterior.
7. Urgente si emergente obstetrice si pediatrice
Conţinut teoretic:
Naştere normală. (eutocică). Naştere patologică (distocică)
Convulsii infantile.
Stop cardiorespirator
Traumatisme infantile.
Obiective:
Conţinut practic:
RCP infantil
Materiale RCP infantil.
NASTEREA EUTOCICA SAU NORMALA SI NASTEREA DISTOCICA
Naşterea trebuie considerată ca un fenomen normal care finalizează procesul sarcinii.
Date de anatomie si fiziologie.
Fătul (viitorul copil născut) se formează din ovulul fecundat in interiorul uterului mamei. Din
momentul fecundării ovulul se transforma pana la stadiul de a ajunge o fiinţa.
Uterul este un organ gol, contractant, alcătuit din fibra musculara, format din două parţi :
corpul si corpul uterin.
In corpul uterin se dezvoltă ovulul fecundat, fătul apoi si are loc si formarea placentei, organul
in care circulaţia fetală si maternă formează un schimb de gaze si de substanţe nutritive prin cordonul
ombilical. Fătul, placenta si cordonul se află intr-o membrană numită pungă amniotică si sunt scăldate
in lichid amniotic, lichid acre are funcţia de a proteja fătul in fata unor posibile traumatisme externe si
care ii permite o mobilitate in interiorul burţii materne pentru a evita astfel posibilitatea apariţiei unor
deformări din cauza poziţiilor forţate si îndelung menţinute.
91
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Colul uterin rămâne închis pană la începutul contracţiilor uterine, si pe măsura ce acestea se
intensifica, se produce dilatarea care indic apropierea momentului naşterii.
Ceea ce in popor numim „a i se rupe apa” reprezintă eliminarea lichidului amniotic si a dopului
uterin din vagin. In acest moment se poate spune ca a început naşterea.
92
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Fase de dilatación Eliminarea lichidului amniotic
Faza de eliminare
Faza de naştere
Periodos del parto
93
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
 Perioada de dilatare: Începutul dilatării cervicale ca urmare a contracţiilor uterine. Aceasta

etapă diferă in intensitate si durată (mai ales intre primipare si multipare) si se încheie când
colul, deja complet dilatat, se află in spatele capului fătului.
 Perioada de eliminare: Contracţiile se intensifică. Femeia însărcinată simte nevoia de a-si

încorda muşchii abdominali (împinge). Se încheie cu ieşirea fătului din burta mamei.
 Perioada de naştere propriu-zisa: Începe cu ieşirea fătului si se încheie cu eliminarea placentei.
Masuri:
− Calmaţi femeia însărcinată si evitaţi adunarea curioşilor in jurul acesteia.
− Dacă este posibil, transportaţi-o intr-un loc curat si confortabil.
− Aşezaţi-o cu fata in sus cu picioarele îndoite si genunchii depărtaţi.
− Spălaţi-va pe mâini cu apă si săpun.
− Odată aşezată intr-o poziţie adecvată va începe sa respire normal si sa împingă când va simţi
contracţia pana ce va ieşi capul fătului. Când apare capul nu trebuie sa trageţi ci doar să protejaţi
uşor zona perineului pentru a se evita rănile.
− Încercaţi să evitaţi ieşirea brusca a capului pentru a evita rănile.
− După ieşirea capului fătului si in timpul rotaţiei externe a acestuia, apreciaţi prezenta şirurilor
cordonului in jurul gatului. Dacă exista si nu puteţi să le scoateţi, luaţi două pensete si tăiaţi intre
ele.
− Ajutaţi la ieşirea umerilor trăgând uşor si continuu, cu ambele mâini, dinspre capul fătului in jos,
pana ce va ieşi umărul anterior. Apoi trageţi uşor in sus pentru a ieşi si umărul posterior.
− Când va ieşi copilul veţi lega strâns cordonul ombilical in doua locuri la distanta de patru degete
intre ele si la 20 de cm de copil: Intre cele două noduri veţi secţiona cu foarfece, etc., acestea
trebuind sa fie foarte curate. Cordonul ombilical este împăturit intr-un tifon steril îmbibat in
alcool.
− Copilul va fi ţinut cu capul in jos, de picioare, si i se va lovi uşor spatele pană ce acesta va plânge.
Faceţi-i copilului un control sumar ale semnelor vitale :plâns, respiraţie si puls. Daca nu respira
spontan, trebuie sa începeţi procedura RCP. Dacă semnele sunt normale, trebuie să înveliţi copilul
imediat intr-un cearşaf, pătura, etc., care sa fie curată, si îl veţi aşeza in braţele mamei.
− Trebuie să aşteptaţi eliminarea placentei. Nu trebuie sa trageţi de cordon. Placenta se va păstra

pentru ca ulterior sa fie studiata de câtre personalul calificat la centrul medical unde o veţi
transporta.
94
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Pentru ca mama să fie transportată trebuie sa stea in poziţia in supinaţie, cu picioarele strânse si cu
comprese sterile in zona genitală.
− Dacă placenta intarzie să iasă persoana trebuie dusă la un centru medical, verificându-se posibile
hemoragii.
− Notaţi dacă este posibil, orarul etapelor naşterii.
Acestea sunt etapele unei naşteri normale, care adesea nu are loc in acest mod: fătul se poate
afla in alte poziţii, etc., ceea ce numim o naştere anormală in care caz trebuie să transportăm
de urgentă persoana la spital.
Poziţia fătului poate fi: cu fesele, picioare si fese, picioarele.
 Evitaţi sa realizaţi aceasta naştere pe cat se poate. Tineti cont de faptul că eliminarea in poztia
cu fese este mai îndelungată si aveţi timp astfel să o transportaţi la urgentă deşi a început
naşterea. Transportaţi pacienta întotdeauna la spital, când poziţia de ieşire a fătului este un
picior, chiar dacă acesta este ieşit din vagin.
 Nu încercaţi să grăbiţi naşterea sau sa facilitaţi printr-o operaţiune externă naşterea.
95
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
URGENTE OBSTETRICE
1. CRP-ul de bază la sarcină:
-Trebuie să se deruleze procedurile tipice ale unui RCP, aşezând o pană sub soldul drept sau
deplasând cu mana uterul spre stânga pentru a se evita comprimarea locului.
- Dacă se realizează operaţiuni de dezobstructionare a aerului trebuie să se realizeze in stern si nu

in abdomen.
- In caz de RCP, consideraţi ca prioritate resuscitarea maternă cu fătul ne viabil <24 de săptămâni.
-Trebuie realizată cezariana de urgentă in cazul unui RCP ireversibil cu posibila viabilitate fetală.
2. In cazul traumatismelor abdominale la însărcinată, chiar dacă sunt aparent uşoare, trebuie
transportate la spital pentru a se realiza o ecografie ca să se verifice starea fătului.
3. Orice tip de hemoragie care se prezintă in primul, al doilea sau al treilea trimestru de sarcina,
trebuie evaluat de câtre un centru medical.
1.
96
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Principala cauză cel mai des întâlnită de convulsie la copil o reprezintă convulsiile febrile,
care sunt in marea lor majoritate benigne.
Corpul poate devina rigid si să sufere de frisoane sau să rămână complet flasc. De asemenea este
frecvent si ca gura sa fie vânată sau strânsă cu forţa, ca încleştată. Aceasta durează de obicei foarte
puţin, in general un interval mai scurt de 5 minute; pana la urma copilul poate urina si defeca si apoi
de obicei adoarme.
Măsuri:
− Nu încercaţi sa îl tineti sau sa-l imobilizaţi pe pacient. Indepartati obiectele posibil periculoase din
jurul acestuia.
− Nu trebuie sa încercaţi sa-i introduceţi ceva in gură.
− Dacă are febră sau a avut, scoateţi-i hainele, administraţi-i un supozitor pentru febră si faceţi-i o
baie in apa temperată.
După convulsie:
− Verificaţi calea aeriană, circulaţia si starea neurologică.
− Aşezaţi copilul întins pe o parte (poziţia laterală de siguranţă), care ii va permite să respire mai
uşor si indepartati-i obiectele din jurul sau de care s-ar putea lovi.
− Nu abandonaţi pacientul, solicitaţi asistentă medicală.
97
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
TRAUMATISME INFANTILE
In timpul copilăriei si adolescentei, accidentele reprezintă cauza cea mai des întâlnită in cadrul
consultaţilor Spitalelor de Urgenta.
Inca înainte de naşterea copilului dvs., trebuie să v ă modificaţi interiorul căminului dvs. pentru a-l
face un mediu sigur pentru acesta, deoarece n primii doi ani de viata casa reprezintă scenariul care
provoacă cele mai multe dintre accidente. Când va creste, acestea vor fi mai frecvente in afara casei:
pe stradă, la şcoală sau pe terenul de sport.
Cauzele cele mai fecvente:
Arsurile
Răni provocate de obiecte ascuţite
Arsuri electrice si electrocutare
Asfixie si sufocări
Înec
Otrăvire (medicamente, produse de curatenie etc.)
Căzături si lovituri
Comportamentul fată de accidentele copiilor
− Păstraţi-vă calmul, astfel veţi putea gândi mai limpede si veţi lua cea mai buna decizie.
− In cazul oricărui traumatism grav primul lucru pe care trebuie sa-l faceţi este să verificaţi starea de
conştiinţă si dacă este nevoie să realizaţi CRP-ul pediatric, (evaluarea ABCD)
− Sunaţi la Urgentă.
− Aşezaţi copilul intr-o poziţie comod ; acoperiţi-l cu o pătură. Aveţi grijă să aibă calea aeriană
neblocata; trebuie întotdeauna să acordaţi prioritate leziunilor care pun in pericol viata: hemoragii,
otrăvire (chiar dacă este o simpla bănuială).
− Nu-l ridicaţi decât dacă este neapărat nevoie sau dacă suspectaţi o posibilă fractură.
− Se întâmplă mai des ca daunele sa fie la nivel intern, fara ca să se observe vreo leziune extern ă
(perete toracic, abdominal f ără fracturi). Există mai mult un risc de leziune hepatică si splină, si
de asemenea un risc de pneumotorax.
98
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Nu-i daţi cu spirt pe nici o parte a corpului.
− Tineti sub control hemoragia, dacă există. O hemoragie este considerată gravă in momentul in care
durează mai mult de 4 –10 minute, si dacă îmbibă o compresă care este pusă pe rană si se apasă
uşor.
− Nu-i oferiţi lichide.
− Atenţie cu leziunile oculare. Nu acoperiţi ochiul si nici nu puneţi tifon peste acesta. Dacă din
greşeală au pătruns in ochi produse de curatenie, spălaţi ochiul cu apă călduţa din abundenta si
chemaţi medicul. Nu încercaţi să trataţi pacientul de unul singur.
− In cazul arsurilor trebuie acţionat la fel ca in cazul adulţilor. Nu luaţi nici o măsură in afară de cele
standard, pană ce nu vin ajutoarele medicale.
99
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
OBSTRUCTIA CAII AERIENE
Cauzele blocării căii aeriene la copil pot fi:
- Corp străin
- Epiglota
- Laringita
- Laringospasm
- Etc.
Operaţiunile de deblocare ale căii aeriene nu sunt recomandate in cauzele infecţioase ale blocării.
Obiectivul sau este de a reproduce mecanismul asemănător tusei, mărind presiunea intratoracică.
Blocarea căii aeriene poate fi:
4. Parţială: In acest caz copilul trebuie încurajat sa tuşească si trebuie transportat la

un spital pentru a preveni complicaţiile.
5. Totală: Tuse fără efect, cianoza, pierderea conştiinţei. Nu trebuie încercată

deblocarea manuală pentru că de obicei rezultatul constă in introducerea corpului
străin si mai adânc pe calea aeriană.
Proceduri in cazul sugarilor si copiilor mici:
 Aşezaţi copilul cu fata in jos (in pronaţie) pe braţul dvs., astfel încât cu o mană să susţineţi
mandibula copilului si să vă sprijiniţi braţul pe picior. Capul copilului trebuie să fie poziţionat mai
jos decât restul corpului.
 Loviţi uşor de 5 ori copilul cu palma in zona intra scapulară (vezi fotografia 1)
 Uitaţi-vă in cavitatea bucală si extrageţi cu grijă obiectul doar dacă este clar vizibil.
Foto 1: Aşezaţi copilul cu fata in jos pe antebraţ si daţi-i 5 lovituri uşoare pe spate cu palma
Foto 2: Aşezaţi două degete in mijlocul sternului si daţi-i 5 lovituri rapide in jos.
Proceduri in cazul copiilor mari si adulţilor:
− In cazul in care pacientul este conştient aplicaţi procedura Heimich (vezi fotografia 2)
• Aşezaţi-va in spatele pacientului si puneţi-vă mâinile pe sub cele ale pacientului.
• Apăsaţi in repetate rânduri cu pumnii pe abdomenul sau energic si rapid.
100
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Apăsările toracice trebuie sa fie una după alta dar nu continue, încercând să modificaţi
si poziţia mâinilor pentru a evita dureri interne.
− Acţiunea trebuie desfăşurată pană ce victima elimina corpul străin.
− In cazul in care pacientul si-a pierdut conştiinţa:
- Aşezaţi copilul cu fata in sus.
- Deschideţi-i gura si trageţi de mandibula si de limba si daca vedeţi corpul străin, extrageţi-
l.
- Încercaţi ventilarea gura la gura.
- Daca nu ventilează aşezaţi-vă in genunchi, cu una dintre mâini cu podul palmei pe linia
mediana a abdomenului deasupra buricului, departe de apendicele xifoid, si puneţi cealaltă
mană peste prima.
- Apăsaţi de 5 ori energic.
- Deschdeti-i gura si verificaţi.
- Repetaţi procedura pană ce se obţine ventilarea.
- Dacă a trecut deja un minut, chemaţi ajutor si continuaţi procedura.
REANIMARE CARDIOVASCULARA INFANTILA
INTRODUCERE
„ Intr-un stop cardiorespirator un copil poate sa sufere daune cerebrale permanente la 4-6 minute si
este in pericol de moarte la 10 minute. Timpul de sosire al unei ambulante este in medie de 12 minute.
O reacţie prompta, corecta si nu neapărat specializata poate fi in astfel de cazuri hotărâtoare.”
Cauze ale stopului cardiorespirator infantil:
o Respiratorii
o Circulatorii
o Cardiace
Stopul cardiorespirator infantil este de obicei rezultatul final al unei deteriorări progresive a functilor
respiratorii si circulatorii provocate in principal de o problema respiratorie (Blocarea caii aeriene,
pneumonii, depresie respiratorie din cauza toxicelor, convulsii…) si secundar de o problemă
circulatorie (deshidratare, hemoragie, etc.), de un stop cardiac primar exclusiv in cazul pacienţilor cu
boli cardiace sau unei morţi subite a sugarului.
101
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
In reanimarea cardiovasculară pediatrică se vor diferenţia mai multe categorii de vârsta in funcţie de
diferenţele anatomice specifice creşterii:
- Sugari (copii cu vârsta pana intr-un an)
- Copii mai mici de 8 ani (vârsta cuprinsa intre 1 si 8 ani)
- Copii mai mari de 8 ani, in cazul cărora se vor urma aceleaşi indicaţii ca in cazul adulţilor.
REANIMARE CARDIOPULMONARA (A B C D E)
d) EVALUAREA STARII DE CONSTIINTA
− Vorbiţi-i cu voce tare, scuturaţi-l uşor de umeri. La copii suspectaţi de leziune medulara nu
scuturaţi.
− Dacă răspunde sau reacţionează cu mişcări uşoare încercaţi sa-l aşezaţi in poziţia de siguranţa.
− Dacă nu reacţionează, strigaţi după ajutor.
− Aşezaţi pacientul in poziţia in supinaţie, cu capul mai jos decât restul corpului si cu braţele pe
langa corp, pe o suprafaţa tare si neteda.
Fotografía 1 Fotografía 2
e) CALEA AERIANA A
− Dacă nu bănuiţi o trauma folosiţi procedura frunte-bărbie: aşezaţi mana pe fruntea pacientului
exercitând presiune pentru a întinde capul in spate. In acelaşi timp, împingeţi cu buricul degetelor
aratator si mijlociu a celeilalte mâini in partea osoasă a bărbiei, ridicând si contribuind la
întinderea gatului. La sugari acest procedeu nu trebuie sa întindă gatul, ci doar sa alinieze capul si
toracele. (vezi fotografia 4-5)
− Dacă bănuiţi o leziune cervicala folosiţi doar procedura de întindere a mandibulei: aşezaţi-va
degetele aratatore pe mandibula, in cele doua unghiuri si cu degetele mari in zona bărbiei
deschideţi uşor gura, încercând sa păstraţi stabile linia capului si a gatului.(vezi fotografia 6 si 7)
− In cazul ambelor proceduri fiţi atent cum aşezaţi degetele pentru a evita apăsarea ţesuturilor moi
care ar putea duce la blocarea caii aeriene.
VENTILAREA (BREATHING)
102
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− In acelaşi timp in care se remediază poziţia capului, trebuie sa observaţi si mişcările respiratorii, sa
ascultaţi si sa simţiţi aerul expirat pe gura (vedeţi- ascultaţi- simţiţi) (vezi fotografia 8).
− Curăţaţi cu grijă calea aeriană superioară de corpuri străine
− Daca nu există respiraţie spontana trebuie sa începeţi respiraţia gura la gura. Este recomandat sa
faceţi de la 2 pana la 5 respiraţii iniţiale, la interval de 1 secunda sau o secunda jumătate, pentru a
reuşi sa mobilizaţi toracele. Daca nu reuşiţi trebuie sa va gândiţi la un caz de blocaj respiratoric
grav. (vezi fotografia 9-10)
Stabilirea frecventei respiraţiei in funcţie de vârsta:
Sugari 20/minut
Copii 20/minut
Adulţi 12/minut
4. CIRCULATIA C
Trebuie efectuată in 10 secunde:
Observaţi orice mişcare (tuse, respiraţie normala, etc.)
Controlaţi pulsul: contracţiile cardiace absente sau inexistente vor provoca lipsa unui puls
palpabil in marile artere
 La sugari trebuie sa luam pulsul branhial (vezi fotografia 11)
 La copii de 1-8 ani din artera carotida.(vezi fotografia 12)
- Daca avem puls dar lipseşte respiraţia, trebuie efectuata respiraţia gura la gura pana la
recuperare.
- Daca pulsul nu este palpabil se vor efectua apăsări toracice alternând cu respiraţia:
1. La sugari: (fotografia 13)
a. Localizaţi sternul si aşezaţi vârful a doua degete pe acesta.
b. Cu vârful celor doua degete apăsaţi sternul cu aproximativ 1/3 din amplitudinea
toracelui sau cu amândouă mâinile înconjurând toracele si apăsaţi cu degetele mari.
c. Viteza de apăsare trebuie sa fie de in jur de 100 de apăsări pe minut
d. Încercaţi sa combinaţi 1 respiraţie cu 5 apăsări (1/5)
2. La copii (1-8 ani): (fotografia 15)
a. Aşezaţi podul mâinii pe jumătatea inferioara a sternului, evitând apendicele xifoid.
103
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
b. Ridicaţi degetele pentru a se asigura ca apăsaţi coastele copilului.
C. Aşezaţi-va vertical fata de victima cu braţul astfel incat sa apese drept si apăsaţi sternul
aproximativ la 1/3 amplitudine din torace.
d. Viteza de apăsare trebuie sa fie de 100 pe minut.
e. Încercaţi sa combinaţi 1 respiraţie cu 5 apăsări (fotografia 16).
1. 3. La copii mai mari de 8 ani aplicaţi masaj si respiraţie ca in cazul adulţilor.
104
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
SUGARI COPII 1-8 ANI COPII

MARI/ADULTI
Verificaţi pulsul branhial carotida carotida
Apăsări toracice: un deget pe sub linia un deget pe apofiza La jumătatea inferioara

poziţie intermamelara xifoida a sternului
Apăsări Doua degete sau Podul mâinii Podul unei mâini si

toracice:metoda ambele mâini injurul cealaltă deasupra
toracelui si apăsări cu
cele doua degete mari.
Apăsări toracice: 1/3 in adâncimea 1/3 in adâncimea 1/3 in adâncimea

adâncime toracelui toracelui toracelui
Apăsări toracice : 100/minut 100 /minut 100/minut

frecventa
Apăsări toracice 5:1 5:1 15:2

apăsare/respiraţie
- CONTINUAREA RESUSCITARII pana:
− Copilul prezintă semne vitale (respiraţie spontană, puls si mişcare)
− Pană ajunge echipa de medici
− Pană la epuizare.
- CAND CEREM AJUTORUL:
− Când nu este doar un asistent, unul cheamă ajutor specializat iar celalalt ramane pentru a efectua
reanimarea.
− Daca există doar un asistent, acesta trebuie sa efectueze reanimarea cel puţin timp de un minut,
deoarece, după cum s-a precizat mai sus, cauza cea mai importanta o reprezintă complicaţiile
respiratorii, apoi trebuie sa caute ajutor si daca se poate sa ia copilul cu el.
105
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Exista o singura excepţie in a efectua resuscitarea si anume aceea in care ştim ca pacientul
prezintă PCR cu antecedente confirmate de boala cardiaca, astfel având prioritate defibrilatorul.
- POZITIA DE SIGURANTA.
La copii se recomanda diferite poziţii dar din studii de specialitate se cunoaşte ca niciuna dintre
acestea nu este universal valabila.
In cazul unui copil cu calea aeriana in ordine, si care respira spontan, acesta trebuie întors pe o
parte, ceea ce previne blocarea căii respiratorii cu limba si reduce pericolul de bronhoaspiratie din
conţinutul din stomac. Poziţia trebuie sa fie stabilă, folosind dacă este cazul o pernă sau un alt
suport. Trebuie să se evite sub orice formă presiunea pe pieptul copilului si trebuie avut grija când
se efectuează mişcările coloanei cervicale.
106
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
LACTANTES NIÑOS 1-8

AÑOS
COMPROBAR CONCIENCIA
⇩
Si no responde
Gritar por ayuda
⇩
ABRIR VÍA AÉREA
⇩
COMPROBAR RESPIRACIÓN
(mirar, escuchar y sentir)
⇩
Si respira < posición seguridad
Pedir ayuda
⇩
Si no respira realizar maniobra frente-mentón
O elevación mandibular
⇩
Realice 2 ventilaciones
⇩
COMPRUEBE CIRCULACIÓN
Busque pulso ( no debe durar más de 10seg)
⇩
Si no encuentra
Realice 5 compresiones torácicas
⇩
CONTINUE RCP
Si esta solo realice 1 minuto de RCP antes de buscar ayuda
Lleve al niño consigo si puede
107
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
8. TRANSPORTUL SANITAR
Conţinut teoretic:
− Conceptul de transport sanitar. Clasificare.
− Pregătirea pacientului pentru transport: mobilizare si imobilizare. Poziţia laterala de siguranţa.

Poziţii de aşteptare in funcţie de boala sau leziune.
Conţinut practic:
− Material de imobilizare sau transport
− Mobilizare răniţi
− Imobilizare pentru transport
− Poziţia laterala de siguranţa
− Poziţii de aşteptare si transport
Conceptul de transport sanitar. Clasificare.
Concept.
Transportul sanitar este transportul pacienţilor (bolnavi sau răniţi). Cuvântul sanitar explica in
fond adecvarea la nevoile pacienţilor; nevoia de asistenta calificata in timpul transportului, mediul
adecvat, materiale in funcţie de patologii, etc.
Clasificare: Transportul sanitar poate fi de mai multe feluri, in funcţie de diferite criterii:
Nevoia de asistentă
− Transport convenţional: transport de raniti sau bolnavi, individual sau colectiv, care nu au nevoie
de asistenta sanitara in timpul transportului si dotarea nu necesita cunostiinte tehnice-sanitare
specifice si nici un echipament special.
− Transportul pacienţilor raniti sau bolnavi: transportul pacienţilor, in vehicule, in general ambulante
echipate cu material adecvat, in care se pot lua masuri pe parcurs, reducând astfel a maxim
pericolul de moarte sau sechelele lăsate de leziunile primare.
− Transportul pacienţilor grav bolnavi sau raniti: transportul sanitar al pacienţilor ale căror patologii
necesita un tratament medical adecvat si continuu in drum spre spital.
108
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Locul de plecare:
- Transport primar: se deplasează echipamentul si personalul medical la locul unde s-a produs
incidentul; la locul incidentului se salvează, se reanimează sau se stabilizează starea pacientului pentru
ca apoi sa fie transportat in cele mai bune condiţii la spital.
- Transport secundar sau intre spitale
In funcţie de vectorul transportului:
Transport terestru: cel mai comun, ambulanta
- Transport aerian
- Transport maritim
Caracteristici:
Transportul sanitar trebuie sa îndeplinească următoarele caracteristici:
− Coordonare: adaptarea mijloacelor la nevoi
− Normalizare: echipament, personal, …standardizare
− Distribuţie: distribuţia adecvata a materialelor
− Optimizare: adaptarea materialelor
− Accesibilitate: acces la sistemul de emergente simplu, rapid si gratuit
− Aplicare: folosirea protocolului si a standardelor universale
− Adaptare: timpul si materialele sa fie adaptate incidentelor
− Asistenta: sa fie garantata si la locul incidentului si pe parcurs.
109
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Pregătirea pacientului pentru transport: Mobilizare si imobilizare. Poziţia laterala de siguranţa.

Poziţii de aşteptare in funcţie de boala si leziune.
Pregătirea pentru transport:
Când se transportă un accidentat sau un bolnav grav trebuie să se asigure ca leziunile nu se vor
înrăutăţi, nici nu vor apărea alte leziuni si nu i se va complica recuperarea din cauze cum ar fi mişcări
neadecvate sau transport necorespunzător.
Este bine sa fiţi atenţi la locul accidentului, aceasta doar in cazul in care nu exista un pericol iminent
de viata a victimei sau a asistentului, situaţii cum ar fi un icendiu, un pericol de explozie sau
dărâmarea clădirii.
In momentul in care s-a hotărât schimbarea poziţiei victimei trebuie sa fiţi atenţi atât la siguranţa
victimei cat si la siguranţa dvs. De asemenea este bine sa va evaluaţi forţele si eventual sa cereţi
ajutorul altor persoane din jur.
METODE DE A RIDICA O PERSOANA
Târât
Se foloseşte când este nevoie sa retragem o victimă dintr-o zonă periculoasă, pe o distantă nu mai
mare de 10 metri si când asistentul este singur. Aceasta metodă nu trebuie folosită când terenul este
accidentat sau neregulat (pietre, cioburi, scări).
Aşezaţi braţele încrucişate ale victimei pe torace. Aşezaţi-va in spatele capului sau si luaţi-l pe sub
umeri sprijinindu-i braţele si gatul cu mâinile dvs. Târâţi victima pe jos. Daca victima are un palton
sau o jacheta, desfaceţi-o si trageţi in aşa fel încât capul sa se sprijine de haina respectivă. Trageţi-l pe
jos, apucând de extremităţile hainei (palton, jacheta sau cămaşă).
Dacă in imobil exista acumulare de gaz sau fum, procedaţi astfel:
− Dacă victima este conştienta si nu se poate mişca, îngenuncheaţi si cereţi-i sa îşi pună mâinile in
jurul gatului dvs.
− Dacă este inconştientă, luaţi-i mâinile si legaţi-i-le cu un bandaj in aceeaşi poziţie descrisă mai
sus.
− Dacă victima este foarte solidă, puteţi sa o târâţi de picioare, asigurându-vă să nu se rânească pe
un teren accidentat sau neregulat.
Transportarea pe braţe.
− Când victima are o greutate mică.
− Treceţi o mana pe sub coapsele victimei.
− Aşezaţi celalalt braţ in jurul corpului, pe deasupra taliei si ridicaţi-o.
110
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Transportarea pe braţe se realizează cu 2 asistenţi.
Transportarea pe braţe cu 3 asistenţi.
Cu ajutorul unui cearşaf sau a unei pături.
111
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Pentru a ridica o victimă sau un bolnav cu ajutorul unui cearşaf sau a unei pături.
este nevoie de 3 -5 persoane.
Această metodă se foloseşte când nu există o targă iar distanţa de parcurs este scurtă. Aceasta metodă
nu trebuie folosită atunci când se suspectează leziuni la coloana vertebrală.
Aşezaţi pătura sau cearceaful împăturit ca un acordeon intr-o parte a victimei. Doi asistenţi se aşează
in genunchi lângă victimă, unul dintre ei ii sprijină mijlocul si picioarele iar celalalt spatele si capul);
al treilea împinge cearceaful sau pătura pe sub tot spatele. Aşezaţi din nou victima culcata pe spate si
pregătiţi-va sa o ridicaţi.
Cum trebuie urcată pe targa o victimă:
− Patru asistenţi se aşează in genunchi pe o parte a cesteia: doi in partea superioara ridică cearceaful
sau pătura la inalţimea umerilor, ceilalţi doi ţin de talie si picioare iar al cincilea se aşează in
dreptul capului.
− Trageţi de cearşaf pentru a nu ramane infăsurat suc corpul acestuia. Impăturiti cearceaful rotind
victima.
− La ordinul cuiva, ridicaţi-vă in picioare si mergeţi uşor începând să păşiţi cu piciorul care este mai
apropiat de picioarele victimei.
CUM SE TRANSPORTA O VICTIMA CU AJUTORUL UNOR ELEMENTE:
Un rănit poate fi transportat folosind diferite elemente precum un scaun, targa si vehicul; folosirea
acestora se face in funcţie de leziunile victimei, de distanta si de mijloacele aflate la dispoziţie.
112
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Transportul cu scaunul
Se foloseşte când persoana este conştientă si NU are leziuni severe, in special dacă trebuie să se urce
sau să se coboare pe scări.
Trebuie sa fiţi precauţi si să vă asiguraţi ca nu există obstacole in drum pentru a se evita astfel
alunecarea. Pentru aceasta metoda de transport este nevoie de 2 asistenţi. Verificaţi dacă scaunul este
rezistent. Aşezaţi victima pe scaun. Daca nu se poate aşeza fara ajutor, procedaţi astfel:
− Incrucisati picioarele victimei, unul dintre asistenţi trebuie să îngenuncheze la capul victimei.
− Puneţi o mâna sub ceafa, iar cealaltă deasupra omoplaţilor.
− Dintr-o singură mişcare aşezaţi victima, apropiindu-vă de ea sau sprijinindu-o cu un picior.
− Aşezaţi un braţ pe sub axilele victimei apucând de partea apropiată încheieturii.
− Cu cealaltă mană apucaţi in acelaşi mod braţul persoanei si încrucişaţi-i mâinile sprijinindu-i capul
de celalalt asistent, si susţineţi corpul victimei intre braţele acestuia.
Ridicaţi-vă in picioare cu spatele drept, făcându-vă treaba cu picioarele in timp ce celalalt asistent ii
susţine picioarele victimei.
− La comanda unuia dintre dvs. vă ridicaţi in acelaşi timp si aşezaţi victima pe scaun.
− Asiguraţi victima pe scaun, înclinând scaunul pe spate pentru ca spatele victimei să rămână
sprijinit de spătarul scaunului.
− La comanda unuia dintre dvs., ridicaţi scaunul si păşiţi încet.
TIPURI DE TARGI
− Targă de pânza pentru transportul victimelor care nu prezintă leziuni grave.
− Targă rigidă pentru transportul pacienţilor cu răni la coloana; acestea pot fi din lemn, sau metal.
− Tărgi speciale pentru transportul celor

cu leziuni la coloana vertebrala.
113
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Tărgi speciale pentru transportul celor cu leziuni la coloana vertebrala.
− Tărgi pentru transportul cu elicopterul.
MODURI DEA IMPROVIZA O TARGA
O targa se poate improviza in modul următor:
- Faceţi rost de 2 sau 3 jachete sau paltoane si 2 bucati de lemn solid
- Introduceţi mânecile hainelor înspre interior
- Treceţi bucatile de lemn printre mâneci
- Închideţi nasturii de la haine sau fermoarele.
O alta metoda de a improviza o targa este următoarea:
- Faceţi rost de o pătura sau un cearşaf si doua bucati de lemn solid.
- Întindeţi cearceaful sau pătura pe jos.
- Împărţiţi cearceaful imaginar in 3 părţi, aşezaţi o bucată de lemn pe prima parte si îndoiţi cearceaful
peste aceasta.
- Aşezaţi cealaltă bucată de lemn la 15 cm de marginea cearceafului si îndoiţi din nou.
PREVENIRE
Pentru a se evita leziuni in transportarea victimelor unui accident trebuie:
− Să vă asiguraţi ca, căile respiratorii sunt ferite de secreţii.
− Controlaţi hemoragia înainte de a mişca victima.
− Imobilizaţi fracturile.
− Verificaţi starea de conştiinţă
− Dacă este in stare de inconştienţă, ca urmare a unui traumatism, trebuie să o consideraţi ca având
leziuni de coloană vertebrală.
− Evitaţi să răsuciţi sau să îndoiţi corpul victimei.
− Folosiţi o targă cat mai dură posibil.
− Persoanele cu leziuni la cap, spate, sold sau picior nu trebuie transportate aşezate.
114
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Alegeţi metoda de transport in funcţie de natura leziunii, numărul de ajutoare pe care îl aveţi la
dispoziţie, constituţia victimei si distanta care trebuie parcursă.
− Daţi ordine clare când folosiţi o metoda de transport care necesita mai mult de 2 asistenţi. In
aceste cazuri unul dintre asistenţi trebuie sa de ocupe de dirijarea operaţiunii.
LUATI-VA MASURI
Pentru a avea o poziţie cat mai stabilă si echilibrată separaţi picioarele uşor si îndoiţi genunchii, insa
NICIODATA talia. Forţa trebuie sa o exercitaţi in picioare si nu in spate. Pentru a ridica victima,
trebuie să vă încordaţi muşchii abdomenului si pelvisului, menţinându-vă drept spatele si capul. NU
încercaţi sa transportaţi singur o victimă solidă. Căutaţi ajutor.
115
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
POZITII DE ASTEPTARE
Inconştient
Poziţia antişoc
Poziţia victimei cu insuficiente respiratorii
Traumatism abdominal.
116
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
9. Urgente si emergente colective
Conţinut teoretic:
− Munca in echipa. Relaţia cu alte grupuri.
− Triaj. Concept si tehnici.
− Centru de coordonare. Centrul medical. Sisteme de evacuare.
Obiective:
− Cunoaşterea conceptului de triaj si realizarea acestuia.
− Noţiuni de comportament cu alte colective.
− Noţiuni de comportament in caz de accidente multiple
Conţinut practic:
− Triaj, practici.
Munca in echipa. Relaţii cu alte colective.
După cum s-a putut observa de-a lungul cursului, emergenta este o activitate colectiva, in care
sunt necesare intervenţiile salvamarilor si a altor profesionişti ai serviciului de emergenta. Odată ce s-
au activat sistemele de emergenta si se afla la fata locului, salvamarul trebuie sa colaboreze cu ei
prezentându-le informaţiile necesare si fiind la dispoziţia lor pentru alte indicaţii.
Sanitarii: după cum s-a mai spus, salvamarii trebuie sa isi aducă sprijinul, sa colaboreze si sa urmeze
indicaţiile in fata unor profesionişti sanitari cu un rang mai înalt decât al lor.
Pompierii: trebuie sa se urmeze indicaţiile acestora pentru a se păstra condiţiile de siguranţa in

incendii, inundaţii, daramari, etc.
Politia: salvamarul trebuie sa solicite prezenta acestora in cazurile in care exista violenta sau ordinea
publica este deranjata, de asemenea in cazurile in care exista probleme de trafic, etc. In general trebuie
sa participe la eliberarea drumului pentru a se facilita accesul serviciilor de emergenta si controlul
persoanelor care se afla la locul incidentului.
In cazul in care este nevoie de a asista mai multe victime, trebuie chemate echipe coordonatoare de
emergenta si trebuie urmate indicaţiile acestora.
117
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Triaj. Concept si tehnici
Triajul este un proces in care se selectează victimele in funcţie de resursele care exista la dispoziţie, si
se aleg acelea de care se vor ocupa. Este vorba de o încercare de a face ce e mai bine pentru un număr
cat mai mare de victime, folosindu-se cat mai bine resursele disponibile.
Clasificarea victimelor trebuie realizata in orice situaţie in care este nevoie de o asistenta sanitara iar
resursele sunt insuficiente grupului de victime.
Victimele sunt controlate si sunt clasificate rapid, primesc primul ajutor si după aceea începe
procedeul de evacuare.
Grad Tipuri de accidentaţi Tipuri de ajutor Prioritate de transport
Roşu Traumatism cranian Asistenţă imediată in Evacuare după

encefalic, blocarea situ. categoria galbenă.
căilor aeriene, răni
deschise in torace, De preferat ajutor
traume hemoragice, şoc calificat
Galben Pacienţii din categoria Asistenţă medicală Evacuare din zona

roşie deja trataţi, răni imediată la centre: incidentului. Prioritate
abdominale, hemoragii Tratament urgent nu in evacuare.
interne, arsuri uşoare, imediat de tip
fracturi deschise chirurgic. Asistenţă a
care poate aştepta 6
ore.
Verde Fracturi închise: răni Asistenţă fără A doua prioritate

care necesita sutura. spitalizare: asistenţă a
Tulburări psihice la alte centre, nu de
urgenta.
Alb sau negru Pacienţi nerecuperabili Analgezie Ultima prioritate.

(alb) sau decedaţi
(negru)
Centru de coordonare. Centrul medical. Sisteme de evacuare.
Centrul de coordonare
Centrul in care se îmbină sistemele participante. Printre sarcinile acestuia se numără cele de
menţinerea stabilităţii si coordonarea evacuărilor.
118
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Centrul medical
Este centrul medical cel mai apropiat de locul catastrofei; cea mai importantă misiune este de
a stabiliza starea victimelor pentru a le pregăti a fi apoi evacuate.
Sistemele de evacuare îndeplinesc două sarcini deoarece trebuie să se ocupe pe de o parte de

aducerea materialelor si a personalului de ajutor si, pe de alta parte trebuie să evacueze răniţii. De
asemenea acestea trebuie să aibă la dispoziţie elemente de transmisie pentru o constantă informare.
Astfel exista sisteme de evacuare dus si întors.
Echipa de salvare: de la momentul catastrofei pană la centrul medical.
Echipa de regrupare: medicala; intre centrul medical cel mai apropiat si momentul evacuării.
Echipa de evacuare : transportul pană la spital.
119
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Activitati Modul 9:
Triaj: cataloghează următoarele leziuni
Culoare
Stop cardiorespirator
Traumatism craneoencefalic sever
Fractură de tibie drept
Pneumotorax la tensiune
Fractură de femur închis
Blocarea căii aeriene
Fractură de radio
Comoţie cerebrală
Hemoragie abdominală
10. Urgente si Emergente sportive
Conţinut teoretic:
− Norme preventive de baza
− Asistenta sanitară la evenimente sportive
− Principalele leziuni in sport.
Obiective:
− Cunoştinţe de baza pentru a se evita accidentele sportive
− Cunoaşterea particularităţilor in emergentele din lumea sportului.
− Comportament la evenimentele sportive
− Cunoaşterea principalelor leziuni sportive.
Conţinut practic:
120
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
- Materiale de folosire. Pregătirea unei truse farmaceutice.
- Bandaje si imobilizări in sport.
Norme preventive de bază
In continuare vom analiza elementele care alcătuiesc mediul sportiv pentru a evidenţia modul in care
prevenirea leziunilor sportive implică tot personalul care isi desfăşoară activitatea in lumea sportului.
SPORTIVUL
SPORTIVUL: Persoana care practică un sport fie profesional, fie de plăcere.
Sportivul este primul responsabil de sănătatea sa.
Astfel in practica sportului in condiţii de siguranţă , premiza de la care se pleacă trebuie sa fie
corecta formare care sa ofere tuturor indivizilor, de la vârste mici, cunoştinţe de bază despre
activitatea sportivă , activitate de care trebuie să se ocupe profesorii Academiei Naţionale de
Educaţie Fizica si Sport, al cărei plan de studiu cuprinde toate aspectele legate de sport, inclusiv
materiile specifice despre Bazele Biologice si Mecanice ale activităţii fizice, Activitate Fizică si
Sănătate, sau predarea Activitatii Fizice si a Sportului.
Pornind de la această bază de cunoştinţe teoretice si practice, si având parte de consultanta

necesar ă a, fiecare individ hotărăşte care este interesul sau pentru un anumit sport, si astfel isi asum ă
a anumite norme de viata ă care nu pot sa lipsească din practica unui sport de performantă: evitarea
viciilor cum ar fi alcoolul si tutunul, respectarea orarului de somn, acceptarea unei anumite diete,
acestea fiind elemente care îmbunătăţesc condiţiile de siguranţă in practicarea unui sport.
MATERIAL, ECHIPAMENT PERSONAL SI PROTECTIE.
Printre aspectele legate de prevenirea leziunilor sportive se găsesc si cele relaţionate de

materialul, echipamentul sportiv individual si protecţia pe care o foloseşte sportivul in timpul
activităţii sale.
Pentru că ar fi imposibil sa descriem aici fiecare detaliu ce tine de fiecare sport si de condiţiile
pe care le impun folosirea materialelor si echipamentelor, vom face aluzie doar la condiţiile de bază
care se observă când trebuie făcută o selecţie.
In ceea ce priveşte echipamentul, acesta ar trebui sa ofere o absorbţie adecvată a transpiraţiei

(de preferat ar fi ca materialele să fie din bumbac), fără elemente care ar putea provoca leziuni prin
fricţiune (cusături), să ofere protecţie in funcţie de mediul in care se practică sportul, cum ar fi in cazul
schiului alpin (cagula) sau pentru scufundări (neoprenul).
Încălţăminte sportivă trebuie să ofere absorbţie de impact si aderenţă (indicele fricţiunii)

adecvată, să fie o îmbinare de stabilitate si mobilitate de articulare pentru a se obţine un cat mai bun
raport încălţăminte - suprafaţă.
121
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
In anul 1991, vânzarea de încălţăminte sportiva in toată lumea a adus un profit de mai mult de
unsprezece miliarde de dolari; această cifră scoate in evidentă importanta pe care o acordă piaţa
acestei componente a echipamentului sportiv, si in acelaşi timp arată marea varietate de mărci si
modele existente, fiecare sportiv trebuind sa isi aleagă diseignul care se adaptează cel mai bine
sportului pe care îl practică (căţărare, volei, fotbal, sărituri la atletism, etc.), care se potriveşte cel mai
bine cu suprafaţă pe care se practică (de exemplu, in tenis: pământ, piste dure poroase sau ne poroase,
iarba, lemn, gazon artificial sau mocheta) si care i se potriveşte cel mai bine (greutate personala, tipul
calapodului, etc.).
Avansul tehnologiei ii oferă sportivului o gama din ce in ce mai variata de materiale si design-
uri pentru fabricarea echipamentului sportiv; astfel, sportivul are la dispoziţie o gama infinita de
echipamente sportive individuale pe care le foloseşte in practica sportului sau, trebuind sa îl aleagă pe
acela care ii oferă cel mai bun randament si cea mai mare siguranţa in activitatea sa.
Ar fi imposibil sa descriem varietatea si specificul fiecărui echipament sportiv in parte;

progresul realizat in designul legăturilor de schi, ambarcaţiunilor, etc., oferă o idee a importantei pe
care o are folosirea materialului adecvat atât pentru a da un randament optim cat si pentru siguranţa la
care se făcea referire mai sus, când atrăgeam atenţia cum mici modificări aduse echipamentului pot
contribui la prevenirea unei leziuni sportive: ca exemplu sa ne referim la folosirea ghidonului si a şeii
corect căptuşite in ciclism, sau la alegerea materialelor, a cordajului si a mărimii mânerului adecvat in
cazul rachetei de tenis.
Pentru a se preveni leziunile sportive trebuie să luăm in calcul in primul rând folosirea
protecţiilor special create, omologate si reglementate pentru fiecare sport in parte: ar trebui să fie
absolut obligatorie folosirea protecţiilor (cască, ochelari, pieptar toracic, etc.) in timpul
antrenamentelor si a competiţiilor in toate sporturile in care acestea sunt necesare.
ANTRENAMENTUL.
In practica oricărui sport sportivul este însoţit si antrenat in sportul respectiv de un antrenor
sau un tehnician sportiv, care are un rol important in prevenirea leziunilor sportive.
Antrenorul trebuie să fie cel mai bun cunoscător al răspunsurilor organismului la

antrenamente, si prin urmare acesta trebuie să respecte strict principale de bază ale oricărui
antrenament pentru a se obţine cele mai bune rezultate.
Astfel, din punct de vedere al medicinii sportive, etapele care trebuie să stea la bază unui antrenament
care prezintă garanţii pentru sănătatea sportivului, sunt următoarele:
− Sarcini progresive, permiţându-i organismului să asimileze efortul realizat, pentru a se evita

problemele de antrenament excesiv sau leziuni cauzate de prea mare efort sau oboseală.
− Periodizare adecvată (in 3 etape), respectând strict pauzele active care sunt obligatorii pentru a
permite organismului pauze regenerative.
− Antrenament individualizat, inţelegandu-se astfel că fiecare sportiv prezintă calităţi proprii care ii
permit asumarea unor anumite eforturi, diferite de cele pe care alţi membrii ai grupului la acceptă.
122
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Pe lângă aceste trei premize fundamentale, un antrenament sănătos pentru un sportiv trebuie să
aibă la bază un antrenament general, care să pună in mişcare toate capacitările fizice de bază ale
sportivului, si apoi un antrenament specific ale calităţilor specifice sportului practicat.
Activitatea cea mai importantă a antrenorului se leagă de ceea ce priveşte acest ultim aspect, si
anume punerea la dispoziţia sportivului o anumita tehnică pentru sportul respectiv, in special in
cazul tinerilor sportivi care încă se află in faza de elaborare a schemelor si a modelelor care le vor
servi drept bază pentru viitoarea practică a sportului, cu garanţia unui bun randament si evitându-
se leziunile.
Trebuie menţionat ca in cazul celor 3 etape de antrenament este nevoie de o perioada de

încălzire (generala, specifica si individualizata), care trebuie sa includă mereu exerciţii de amplitudine
articulara a musculaturii de lupta si de apărare a tuturor articulaţilor, in principal acelea care sunt cel
mai folosite in sportul respectiv, corect executate din toate punctele de vedere - poziţie, încordare,
relaxare, durata, etc.
Încheiem aceste observaţii cu menţiunea ca una dintre atribuţiile cele mai importante care ii revin
antrenorului este pregătirea psihologica a sportivului; natura relaţiei dintre antrenor si sportiv isi spune
cuvântul in derularea antrenamentelor si competiţiilor, are un impact asupra stabilităţii emoţionale, a
controlării emoţiilor iar o relaţie pozitiva evita stările de desconcentrare care ar putea sa aibă efecte
adverse asupra rezultatului si a predispoziţie la leziuni.
INSTALATIILE SPORTIVE
Mediul in care isi desfasoara activitatea sportivul reprezintă un alt factor capital in posibila
provocare a leziunilor; de aceea, când trebuie sa realizam o evaluare critica a masurilor de eficacitate
in prevenirea accidentelor sportive trebuie sa luam in considerare selecţia instalaţilor sportive
(Federaţiile, Primăriile, Cluburile Sportive, etc.).
Mai intai trebuie sa definim conceptul de instalaţie sportiva, deoarece acesta face referire de la
instalaţii închise (pavilioanele sportive) pana la spatii naturale fara nici o modificare artificiala; acest
fapt ne obliga sa nu putem prezenta toate aspectelor legate de instalaţii sportive, aşadar ne vom limita
doar la menţionarea acelor aspecte pe care le înţelegem ca cele mai importante din punct de vedere al
prevenirii leziunilor sau accidentelor sportive, astfel:
− Suprafeţe: pe pardoseli in primul rând trebuie sa se observe buna conservarea a acesteia, fara
defecte si fara zone care sa modifice omogenitatea suprafeţei (crăpături, vopsea alunecoasa, etc.);
pe terenurile naturale (gazon, zăpada, etc.) se va observa conservarea si starea acestora înainte de
desfăşurarea antrenamentelor si a competiţiilor.
− Iluminarea: trebuie sa fie suficienta dar nu excesiva pentru a se evita orbirea (este de dorit ca
orientarea in cazurile de lumina naturala sa fie nordica); sursele de lumina artificiala trebuie sa fie
protejate pentru a se evita ruptura in caz de impact.
− Pereţii: trebuie evitata montarea geamurilor care ar putea fi sparte in caz de impact (a se folosi
protecţii sau geamuri de siguranţa); evitaţi ca elementele fixe sa fie ieşite in afara.
− Condiţii de climatizare: instalaţiile închise trebuie să fie echipate cu sisteme de climatizare care să
permită adaptarea la temperatura si umiditatea ambientală, si să fie montate sisteme de ventilaţie.
123
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
− Echipamentul colectiv: trebuie să îndeplinească normele internaţionale de omologare, acesta

trebuie să fie bine amplasat, revizuit periodic pentru a se evita deteriorarea sa (aparate de
gimnastică, etc.)
− Vestiarele: trebuie să îndeplinească măsurile adecvate de curăţenie si igienă.
Zona sanitar ă a: ar trebui s ă a existe o zonă (farmacie, infirmerie) echipată astfel in care să se
poată acorda asistentă medicală urgentă pentru sportivii cu leziuni, situată in apropierea bazei
sportive.
In evaluarea instalaţilor sportive mai trebuie luat in seamă un ultim aspect foarte important
care constă in facilitarea transportului sportivilor accidentaţi, deoarece in anumite cazuri, in
special in cazul leziunilor grave, întârzierea transportului poate provoca agravarea leziunilor.
De aceea, trebuie studiate căile de evacuare, sa fie eliberate de posibile obstacole (scări),
începând cu zona bazei sportive si până in zona de ajutor sanitar si de situare a mijloacelor de
transport (elicoptere, ambulante) care vor transporta sportivul accidentat până la centrul medical
specializat.
REGULAMENT
Pentru a avea parte de o practică sportivă sigură, este importantă elaborarea unui regulament
in care să fie prezentate aspectele preventive in cazul accidentelor sportive, de asemenea aplicarea
corectă a normelor de siguranţa care trebuie stabilite in acord cu normele internaţionale ale
fiecărei ramuri sportive.
Daca elaborarea regulamentelor ramurilor sportive este o activitate multidisciplinara (ce

include Servicii Medicale proprii), in zona Federaţiilor Sportive sunt esenţiali judecătorii si
arbitrii, care veghează la respectarea regulilor stabilite, in special la cele care se refera la protecţia
integrităţii sportivilor.
Este evident că cunoaşterea precisa a tuturor aspectelor regulamentului de câtre sportivi si de

toţi cei care sunt implicaţi in domeniu este imprescindibilă pentru practicarea oricărui sport in
siguranţă.
Aşadar, fara a intra in specificul fiecărui sport in parte, pentru elaborarea regulamentelor trebuie sa se
tina seama de următoarele aspecte:
E. Aptitudinea sportivului de participare (de exemplu, la box).
F. Condiţii de echipament folosit, individual sau colectiv (de exemplu, la

scrima, verificarea armelor si a instalaţiei electrice: cablu, bila, fir de corp,
etc.)
G. Condiţii de instalare (de exemplu in atletism)
H. Condiţii climatice ( de exemplu, in sporturile aeriene sau in cele nautice,

trebuie sa se anunţe condiţiile climatice care împiedica realizarea
probelor).
124
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
I. Aspecte tehnice permise si interzise (de exemplu in sporturi precum judo,

karate, etc.)
J. Folosirea protecţiilor (de exemplu in fotbalul american, hochei pe gheata,

etc.)
K. Îngrijirea sportivilor accidentaţi ( de exemplu, prezenta ambulantelor

dotate corect si a personalului sanitar calificat la fata locului).
ECHIPA MEDICALA
Odată cu specializarea sportului, echipa medicală care se ocupă de sportiv s-a multiplicat:
maseuri, fizioterapeuţi, podologi, psihologi, fiziologi si alţi medici specialişti (in medicina educaţiei
fizice si in sport, reabilitare, trauma, etc.) care răspund de sănătatea sportivului, in prevenirea si
tratamentul diferitelor patologii de care suferă acesta.
Aspectele preventive fac si ele parte din instruirea sportivului in cadrul aspectelor medicale:
cunostiinte de baza despre nutriţie si hidratare, ajutor ergogenic si substanţe dopante, toate acestea fac
parte din informaţiile de care sportivii trebuie sa fie conştienţi pentru a putea practica un sport sigur.
Deşi acest aspect nu tine doar de partea medicala, menţionam aici si nevoia de realiza o
îndrumare adecvata a fiecărui sportiv tanar pentru a se îndrepta spre o activitate sportiva pentru care
are cele mai bune aptitudini.
De acest aspect ne ocupam in tara noastră de câteva decade, dar in prezent apariţia noilor
tehnologii de evaluare si evoluţie a cunostiintelor in legătura cu capacitatule sau calităţile fizice au
făcut posibile existenta unor probe obiective care evaluează factorii care pot influenta in viitor
randamentul sportivilor, inclusiv pe fiecare specialitate in parte.
In baza acestor probe, sportivii se pot orienta in faza de început spre acea activitate care poate
rezulta satisfactorie si nu dăunătoare (frustrări, leziuni) si astfel evita practicarea unui sport pentru care
nu prezintă cele mai bune calităţi.
Aceasta evaluare de calităţi se sprijină pe aceste două puncte:
 Starea de sănătate, pentru că există anumite patologii care prezintă contraindicaţii pentru
practicarea unui anumit sport dar permit realizarea altor activităţi sportive.
 Evaluarea capacităţilor fizice si psihologice ale sportivului (activitate la care participă tehnicieni
sportivi si echipa medicală, printr-un test de teren sau in laborator.)
 2.1 Biometrie: structură, dimensiuni si compoziţie corporală.
o Capacitate cardiorespiratorie.
o Capacitate neuromusculară.
125
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
o Profil psihologic (stabilitate emoţională, nivele de anxietate, motivaţie, capacitate

intelectuală si socială).
Aceasta reflecţie asupra orientării adecvate a sportivilor tineri câtre o specialitate anume vine
in legătura cu alt aspect fundamental in prevenirea leziunilor sportive, cum este realizarea
controalelor medicale de aptitudine pentru sport.
Prin realizarea controalelor medicale de aptitudine pentru practicarea sportului, menţionat in

Legea Sportului din anul 1990, se încearcă obţinerea unui nivel de sănătate al populaţiei sportive,
acest tip de control medical specializat realizându-se in funcţie de tipul de sport si nivelul
sportivului, si de resursele disponibile pentru aceasta.
In ciuda tuturor acestor masuri anterioare, este imposibila garantarea absoluta a siguranţei
sportivului; de aceea vom menţiona aici doua aspecte fundamentale pentru un tratament corect a
leziunii, odată apărute:
 Începerea precoce a tratamentului: dacă leziunile se prezintă brusc (fracturi, luxaţii) sau
progresiv (leziuni cauzate de antrenament exagerat), in ambele cazuri este fundamental
începerea tratamentului din timp, deoarece întârzierea poate provoca complicaţii severe sau
cronicizarea leziunilor).
Datorită acestui lucru este important ca sportivul să fie informat in legătura cu centrul medical
unde trebuie să se prezinte pentru a primi asistenta medicală in cazul in care suferă un accident sau
are vreo leziune.
 Recuperarea completă: in general, sportivul doreşte reluarea practicii cat mai rapidă ceea ce
poate provoca doar o precipitare care poate conduce la o cronicizare a leziunii si la o
succesiune de tratamente; de aceea activitatea sportivă la nivel profesionist trebuie reluată
doar după o vindecare completă.
In încheierea acestei argumentări, propunem in continuare un chestionar simplu de evaluare si de

detectare a riscurilor de sănătate la care este supus sportivul, încercând astfel să prezentăm nevoia
de colaborare a tuturor celor care se află in jurul sportivului pentru ca acesta să isi desfasoare in
condiţii cat mai sigure activitatea sportivă.
CHESTIONAR DE EVALUARE A RISCURILOR IN SPORT.
3) Cunoaşte sportivul aspectele de baza ale Activitatii Fizice, si pe cele ale sportului in general?
(Educaţia fizica de baza, Regulamente).
4) Obiceiurile sportivului sunt adaptate normelor de sănătate? (Substanţe toxice, odihnă, dieta)
5) Sunt adecvate echipamentul, încălţămintea si aparatele folosite?
6) Foloseşte mereu protecţiile omologate cerute de sportul respectiv?
7) Antrenamentul respectă normele de bază?
8) Antrenamentul respectă alternarea aspectelor de antrenament general si specific?
126
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
9) Este corectă tehnica folosită?
10) Realizaţi o încălzire de fiecare dată si o relaxare completă ulterioară, inclusiv exerciţii de
amplitudine articulară?
11) Atitudinea psihică a sportivului fată de antrenament si competiţie este adecvată?
12) Îndeplineşte baza sportivă premizele de bază de siguranţă? (Pardoseală, iluminare, pereţi, condiţii
de climaterizare, echipament colectiv, vestiare, puncte sanitare, evacuare)
13) Respecta regulamentul in materie de siguranţă in timpul practicii sportive?
14) Cunoaşte sportivul aspectele medicale de bază in practica sportivă? (nutriţie, si hidratare, dopaj).
15) Practică sportivul vreo activitate specifică calităţilor sale?
16) A realizat vreodată sportivul un control medical complet de evaluare a aptitudinilor pentru
practicarea sportului?
17) Cunoaşte sportivul importanta diagnosticului si tratamentului precoce in caz de leziuni?
18) Cunoaşte sportivul care este centrul medical unde trebuie să se prezinte in caz de accident sau
leziune?
19) Cunoaşte sportivul nevoia de vindecare completa a leziunilor înainte de a reîncepe practicarea
sportului respectiv?
MASURI DE CARE TREBUIE SA SE TINA CONT PENTRU A SE EVITA EFECTELE

DAUNATOARE ALE CALDURII
• Beţi apă din abundentă chiar dacă faceţi sau nu exerciţii. Cele mai recomandate
lichide sunt sucurile de fructe pentru că conţin săruri si zaharate simple care se
asimilează rapid. Apa plată este de asemenea recomandată. In ceea ce priveşte sucurile
răcoritoare, cele pe bază de fructe sunt cele mai bune. Cu cat sunt mai naturale cu atât
mai bine. Aportul de lichide trebuie să fie foarte strict la copii, bătrâni si persoane cu
boli cronice.
• Folosiţi haine uşoare, care sa permită transpiraţia si care să nu blocheze respiraţia

pielii. A se evita materialele care măresc transpiraţia, cum ar fi plasticul.
• Faceţi baie in apă rece de mai multe ori. Nu vom suferi de nici o problemă decât dacă
a avem o boala ă de inimă. Trebuie să se evite înotul in apă caldă, pentru că atunci
putem avea probleme. Apa rece activează circulaţia si pe lângă că ne răcoreşte, are si
un rol de tonic pentru corp.
• Trebuie să evităm practica exerciţiilor, dacă nu suntem obişnuiţi. Orele când se

recomandă exerciţiile sunt dimineaţa si seara.
• Trebuie să căutam locuri răcoroase pentru a petrece orele de maxima căldura. Totuşi,
trebuie să avem grijă si cu locurile unde sunt amplasate aparate de aer condiţionat.
127
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Schimbarea bruscă de temperatură care se produce când ieşim in stradă după ce am

stat la o temperatură scăzută poate provoca răceli sau gripe. Pe langa aceasta, aerul
condiţionat usucă prea tare aerul pe care îl respirăm si acest lucru dăunează
plămânilor.
Asistenta sanitară la evenimente sportive.
RECOMNADARI DE ASISTENTA LA EVENIMENTE SPORTIVE.
PROTECTIA CIVILA RECOMANDA :
 Nu introduceţi in sală obiecte care ar putea afecta siguranţa spectatorilor.
 Urmaţi instrucţiunile rostite de la megafon sau de serviciile de ordine.
 Păstraţi-vă calmul in orice moment.
 Înainte de a vă ocupa locul, informaţi-vă unde sunt localizate ieşirile, in special ieşirile de
urgentă.
 Nu alergaţi.
 Când intraţi sau ieşiţi nu va opriţi in fata porţii sau pe culoarele de acces la locuri.
 Tineti-i in braţe pe cei mici sau de mană.
 Înainte de a intra in sală, in cazul in care sunteţi însoţit de un grup de persoane, luaţi-vă un
punct de reper pentru a vă putea întâlni in caz că vă pierdeţi unii de alţii.
 Ramăneti aşezaţi la locurile voastre pană la sfârşit.
 Păstraţi-vă calmul in caz de vreo emergentă .
 Solicitaţi ajutorul serviciilor de ordine in cazul oricărei emergente personale sau colective.
NU UITATI:
 Este interzis să vă aşezaţi pe balustrade, grilaje sau in alte locuri.
 Pentru a se evita accidentele, parasiti locurile in ordine respectând ordinea pană la ieşire.
 Un comportament necivilizat poate provoca o catastrofă.
 Cele mai mari incidente sunt provocate de dezordine si grabă.
 Înainte de toate, cea mai importantă este siguranţa dvs. si a celorlalţi spectatori.
 In cele mai multe cazuri, de atitudinea dvs. calma depinde soluţionarea unei probleme.
128
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
 Serviciile de ordine sunt la dispoziţia dvs. pentru a vă proteja. Apelaţi la acestea daca aveţi
probleme.
CERETI:
 Colaborarea tuturor spectatorilor in caz de accident
 Nu încurcaţi operaţiunile serviciilor de ordine
 Contribuiţi in aşa fel ca spectacolul la care particpati sa fie o sărbătoare si nu o zi tristă.
Nu uitaţi ca ESTE MAI BINE SA PREVENITI DECAT SA TRATATI!
CAND PARTICIPATI LA UN EVENIMENT SPORTIV SAU UN SPECTACOL:
 Urmaţi instrucţiunile autorităţilor, Politia, Gardienii publici, Servicii de securitate, voluntari ai

Protecţiei civile, etc.
 La ieşire sau intrare, nu staţionaţi la porţi pentru ca puteţi provoca mari riscuri.
 In caz de pericol sau emergentă, păstraţi-vă calmul si părăsiţi locul rapid dar fără grabă, nu
alergaţi, urmaţi instrucţiunile de la megafoane sau ale serviciilor de ordine.
 Daca sunteţi însoţit de alte persoane, in special de copii, nu vă despartiti de ei, si pe cei mici
ţineţi-i in braţe sau de mană.
 Nu introduceţi in sală obiecte cum ar fi sticle, cutii, bastoane, etc., pentru că ar putea sa pună
in pericol viata dvs. si a celorlalţi spectatori.
 In caz de altercaţii sau acte violente, încercaţi să vă depărtaţi de locul respectiv si informaţi
serviciile de ordine.
IN PRACTICA SPORTULUI:
 Urmaţi mereu instrucţiunile serviciilor de ordine si de securitate, mai ales daca sportul dvs.
poate provoca riscuri persoanelor, cum ar fi cazul automobilismului, vânătorii, etc.
 Practicaţi sportul in locurile special amenajate si unde, in caz de accident, puteţi primi
asistentă; nu practicaţi sporturi in locuri deschise cu trafic de maşini.
 Invătati normele federaţiei sportive din care faceţi parte.
 Nu reîncepeţi practica sportivă fără o consulantă anterioară a medicului si faceţi-vă controale

periodice.
 Invatati câteva reguli de prim ajutor.
 Nu încercaţi sa va depasiti limitele.
 Aveţi grija la soarele puternic, aţi putea suferi de ameţeli, lipotimii, etc.
129
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
CABINET MEDICAL
Aceste cabinete medicale din complexele sportive vor fi aprovizionate cu produse legate de
cerinţele domeniului sportiv si in funcţie de numărul sportivilor.
Frecvenţa de accidente este mare in aceste complexe sportive; de aceea trebuie să existe aceste
cabinete unde sportivilor li se poate acorda primul ajutor; in general cei care lucrează in aceste
cabinete sunt profesionişti.
In aceste cabinete trebuie să existe diferite medicamente care se recomandă in cazuri urgente
si care pot fi administrate doar de personalul avizat.
Pe lângă aceste medicamente indispensabile recomandăm următoarele elemente:
− Tărgi
− Oxigen
− Trusă de sutură.
− Canulă de orofaringe
− Seringi si ace hipodermice
− Atele flexibile pentru imobilizarea fracturilor
− Pensete hemostatice.
− Gulere duble.
− Comprese reci si calde sau o pungă de apă caldă sau pungi cu gheaţă.
− Aspirator pentru extracţia secreţiilor.
− Tăviţe pentru sterilizarea instrumentelor.
− Tensiometru si fonendoscop.
− Sondă nasogastrică.
− Trusă in caz de accident ofidic (de otrăvire) sau animal veninos.
− Soluţii parenterale:
− Dextroză 5% in apa distilată
− Dextroză 5% in soluţie sărată.
− Ringer, soluţie sărată la 0.9%.
130
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Principalele leziuni in sport
Cele mai întâlnite leziuni sportive
Majoritatea leziunilor care predomina in practicarea anumitor sporturi – precum „cotul

tenismanului” sau „genunchiul săritorului”- sunt de fapt urmarea repetiţie unor gesturi sportive
neadecvate. Odată cu dezvoltarea ştiinţei sportului insa, aceste probleme sunt absolut previzibile si se
pot evita uşor. Leziunea sportiva poate avea doua cauze.
In primul rând, exista un obiect care provoacă trauma: un obiect sau chiar corpul uman poate
fi cauza unei accidentări, o ciocnire de doua corpuri de exemplu, o cădere sau lovirea de un obiect.
Aceasta este ceea ce numim leziune acuta, accidentala, in care coliziunea sau socul distruge rezistenta
ţesuturilor. In ciuda faptului ca ţesuturile sunt adaptate la efort, leziunea este mai mare din cauza
vitezei cu care se produce impactul.
Pe de alta parte exista leziunea sportiva cronica, care are loc din cauza repetiţiei unui gest
sportiv care, pe măsura ce trece timpul, produce in organism o micro trauma, care ajunge sa distrugă
rezistenta ţesuturilor ca in cazul leziunii acute. Denumirea corecta a acestei leziuni ar fi de „leziune
din cauza supraexpunerii”, deoarece presiunea asupra ţesutului a fost mai mare decât acesta a putut sa
suporte, fie ca e vorba de un tendon, ligament sau muşchi, toate componente ale aparatului locomotor.
Diferenţele intre aceste doua categorii de leziuni sportive sunt importante. In cazul leziunii
sportive acute se produce o ruptura spontana deoarece forţa este foarte puternica. In schimb, in cazul
leziunii cronice durerea apare brusc fara nici un indiciu vizibil, dar oare după cat timp de când stimulul
pe care îl numim „gest sportiv” a acţionat? Daca adunam toate acestea in timp, echivalează forţei
siderale care produce o alterare a ţesutului. Forţa excesiva care se exercita asupra ţesutului este
întotdeauna cauza leziunii.
Cuvintele terminate in „ita”, adică inflamările, sunt cele mai frecvente. Astfel se vorbeşte foarte des de
tendinita, miozita, periostita. Ceea ce pare a fi doar o simpla inflamaţie este in cazul sportivului la fel
de grava ca o leziune acuta, deoarece nu ii permite sa isi desfăşoare activitatea la randamentul maxim.
Aceasta leziune a apărut poate din cauza unor factori de predispoziţie a conformaţiei corporale sau din
cauza unor factori externi, cum ar fi suprafaţa de joc sau elemente neadecvate, sau eforturi exagerate.
Leziuni musculare
In linii mari, exista diferite tipuri de leziuni musculare, fiecare dintre aceasta cu gradul ei de gravitate:
Crampa: este o contracţie involuntara a unui muşchi sau unui grup de fibre muşchiulare ca urmare a
unui prea mare efort.
Contractura : este creşterea tensiunii unui muşchi in stare de relaxare după un efort prelungit. Timpul
de recuperare este intre 5 si 10 zile.
Întinderea: este solicitarea unui muşchi fără să ajungă sa producă o rană. Nu se produce un hematom
iar timpul de recuperare este scurt (intre 5 si 10 zile).
Ruptură fibrilara: întreruperea unui grup de fibre muşchiulare care provoacă o hemoragie locală. In
funcţie de muşchiul afectat si numărul de fibre rupte, timpul de recuperare este intre 15 si 60 de zile.
131
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Ruptura muşchiulară: acelaşi aspect ca mai sus, dar sunt afectate mai multe fibre sau întregul
muşchi. Necesită un tratament chirurgical iar timpul de recuperare este lung.
Contuzie muşchiulară: provocată de un impact puternic cu un agent extern, care se izbeşte de muşchi
si îl comprimă pana la os. In afară de leziunea muşchiulară, lovitura provoacă un edem inflamator.
Tratamentul leziunilor muşchiulare
Leziunile care nu implică o suferinţă anatomică se vindecă de obicei intr-un timp relativ scurt. In ceea
ce priveşte contuziile si rupturile, când s-a produs un hematom si este nevoie de cicatrizare, evoluţia
este mai incertă.
Leziunile muşchiulare sunt frecvente, dar nu se pot diagnostica si nici trata adecvat. Dacă pacientul nu
isi aminteşte mişcarea care a provocat leziunea si poate continua activitatea, înseamnă că este vorba de
o leziune banală care se va vindeca in decurs de o săptămână.
Dacă insa isi aminteşte mişcarea care i-a provocat leziunea si durerea se repeta când încearcă să isi
continue activitatea, atunci leziunea ar putea fi mai gravă. Dacă nu este tratată corespunzător, leziunea
poate deveni cronică.
Dacă nu se face încălzirea înainte de a se începe practicarea sportului respectiv sau dacă încălzirea nu
este corect realizată, atunci putem vorbi de unul dintre factorii care provoacă apariţia unei astfel de
leziuni.
Contracturi si întinderi
− A nu se practica acele activităţi care vă provoacă dureri.
− Se recomandă menţinerea la căldură a leziunii.
− Se recomandă aplicarea unui masaj uşor.
− Se pot administra medicamente (calmante musculare)
Contuzii si rupturi
Tratamentul se împarte in trei etape:
Prima etapă: s-a format un hematom si obiectivul constă in a-l reduce. Dacă hematomul este localizat
intre fascicolele musculare, leziunea are un pronostic mai bun decât dacă s-ar situa intr-un fascicol
(hematom intramuscular), care are nevoie de o perioadă mai lungă de refacere si tinde de obicei înspre
cronicizare. De obicei durează intre 48 si 72 de ore. Se recomandă odihnă completă a membrului
respectiv. Se aplică crioterapia in primele 48 de ore, in şedinţe de cate 3 sau 5 ori pe zi, timp de 15 -20
de minute. Este bine să se aplice o compresă umedă intre piele si pungă cu gheată pentru a se evita
leziunile din cauza frigului.
Bandajaţi si ridicaţi apoi membrul afectat. Se recomandă a se lua un antiinflamator ne estroid si un

relaxant muscular.
132
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Trebuie sa evitaţi masajele repetate deoarece acestea ar putea duce la hemoragii si la o cronicizare a
leziunii.
A doua etapă: este faza cicatrizării. Tratamentul isi propune ca cicatricea sa fie cat mai mica. In
această etapă trebuie sa menţinem bandajul, sa aplicam comprese calde, pungă cu apă calda sau pătură
electrică, in şedinţe de 3-5 ori pe zi, timp de 15 – 20 de minute.
Începând cu cea de-a treia sau a cincea zi este bine să se înceapă contracţiile musculare atâta timp cat
nu provoacă durere. Acestea trebuie sa se repete de câteva ori pe zi pentru a orienta corect ţesutul care
se cicatrizează.
Fizioterapia reduce timpul de recuperare. In prezent există numeroase tehnici folosite: termoterapia,
ultrasunetele, electroterapia, laserterapia, …Trebuie introduse acum contracţiile in mişcare si
întinderile in funcţie de cat se poate suporta.
A treia etapă: reînceperea progresivă a activităţii sportive. Trebuie să se prevină producerea altor
leziuni prin întinderi a musculaturii afectate înainte si după exerciţii.
In cazul unei leziuni sportive, etapele de asistentă imediată se pot rezuma astfel: OGCD odihnă,
gheată, comprimare si ridicare).
ODIHNA: trebuie sa nu mai mişcaţi zona afectata. Chiar dacă durerea nu este atât de intensă incat să
nu mai puteţi continua exerciţiile, este important sa nu mai forţaţi un timp respectiva zonă. Dacă nu vă
odihniţi leziunea se poate agrava si să mărească timpul de recuperare.
GHEATA: aplicarea terapiei cu gheată are rol de vasoconstrictor, evitând astfel un aport sanguin in
zona rănită. Astfel se previne hemoragia, sau se reduce hemoragia daca deja s-a produs si durerea
scade in intensitate iar inflamarea se diminuează. Este bine ca gheata sa nu fie aplicată direct pe piele,
ci infasurată intr-un prosop; se va tine aşa timp de 20 -30 de minute la fiecare 3 ore. Nu trebuie lăsata
mai mult de 30 de minute pentru că poate duce la congelarea ţesuturilor.
COMPRESIE: bandajele diminuează fluxul de sânge evitând o inflamare mai mare in zona afectata.
In plus, acest bandaj oferă stabilitate dacă leziunea s-a produs la o articulaţie sau daca este vorba de o
fractura.
RIDICARE: ridicarea membrului accidentat facilitează drenajul, reducând astfel inflamarea zonei.
133
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
Bibliografía
• ACSM/AHA Joint Position Stetement. Recommendations for Cardiovascular Screening, Staffing,
and Emergency Policies at Healt/Fitness Facilities. Med. Sci. Sports Exerc. 30: 1009-1018, 1998.
• AMERICAN COLLEGE OF SPORTS MEDICINE. Manual de consulta para el control y la
prescripción de ejercicio. Barcelona: Paidotribo; 2000.
• AMERICAN COLLEGE OF SPORTS MEDICINE. Manual para la valoración y prescripción del
ejercicio. W. L. Kenney (Ed.). Barcelona: Paidotribo; 1999.
• Asociación Española de medicina de Emergencias. Curso de Formación Continuada en Medicina
de Urgencias. Lab. Zambón, 1999.
• BACKER, H. D., Wilderness First Aid. Emergency care for remote locations, Jones and Bartlett
Publishers, Boston, 1998.
• BALANZÓ, X. Y MARTÍNEZ, R. Urgencias por drogas de síntesis. Med integral 2002; 39 (7).
297-307.
• COMA-CANELLA ET AL. Guías de actuación clínica de la Sociedad Española de Cardiología en
resucitación cardiopulmonar. Rev Esp Cardiol 1999; 52: 589-603
• Comisión de Reanimación Cardiopulmonar de la SEDAR, Recomendaciones sobre reanimación
cardiopulmonar básica y avanzada en adultos, Revista Española de Anestesiología y Reanimación,
2000; 47: 400 – 411.
• CONSEJERÍA DE SANIDAD. COMUNIDAD DE MADRID. Decreto 80/1998, de 14 de Mayo.
• CONSEJERÍA DE SANIDAD. COMUNIDAD DE MADRID. Orden 481/2002 de 4 de Julio de
2002 de la Consejería de Sanidad. BOCM num 164: 5-19
• DIRECCIÓN GENERAL DE DEPORTES. ÁREA DE FORMACIÓN. COMUNIDAD DE
MADRID. Documentos Forodeporte “Jornadaas informantivas sobre loas enseñanzas de: Primeros
auxilios-Socorrista. Socorrista acuático”. 1 de Junio de 1999. Estadio de la Comunidad
• GONZÁLEZ MORO, A. Y GONZÁLEZ MORO, E. La medicina en situaciones catastróficas.
Clínica rural 1991, 360: 19-27
• Grupo de Trabajo de Asistencia Inicial al Paciente Traumático, Recomendaciones Asistenciales en
Trauma Grave, Sociedad Española de Medicina de Urgencias y Emergencias (SEMES), Madrid,
1999.
• HANDLEY, A. J. et all, Recomendaciones del año 2000 del European Resuscitation Council para
el soporte vital básico en adultos, Medicina Clínica, Barcelona, 2002, 118 (10): 385-90.
• HANDLEY,A.J., MONSIEURS, K.G. Y BOSSAERT, L.L. Recomendaciones del año 2000 del
European Resucitation Council para el soporte vital básico en adultos. Med Clin (Barc) 2002; 118
(10): 385-90.
• HARRISON, T. R., et all, Tratado de Medicina Interna, McGraw-Hill, Madrid, 2002.
• HERNANDO LORENZO, A. et all, Soporte Vital Avanzado en Trauma, Masson, Madrid, 2000.
• HURFORD, W. E. et all, Clinical Anesthesia Procedures of the Massachussets General Hospital,
Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, 2002.
• ICE (UCM). Formación de Profesores de Educación Secundaria. Didáctica de Ciencias Naturales.
ICE de la Universidad Complutense, 2000.
• ICE (UCM). Formación de Profesores de Educación Secundaria. ICE de la Universidad
Complutense, 2000.
• ICE (UCM). Formación de Profesores de Educación Secundaria. Programación y evaluación
curricular. ICE de la Universidad Complutense, 2000.
• KAMINA, P., Atlas d’ Anatomie, Malione, Paris, 1999.
• LATORRE, F. DE, NOLAN, J., ROBERTSON, C., CHAMBERLAIN, D. Y BASKETT, P.
Recomendaciones del año 2000 del European Resucitation Council para el soporte vital avanzado
en adultos. Med Clin (Barc) 2002; 118 (12): 463-71
134
ESCUELA MADRILEÑA
DE SOCORRISMO
• MARX, J. A., Rosen, Medicina de Urgencias. Conceptos y práctica clínica 5ª Ed., Esevier
Science, Madrid, 2003.
• MCINNIS, K.J., HAKAYAMA, S y BALADY, G.J. Cardiovascular screenin and emergency
procedures at healt clubs and fitness centers. Am. J. Cardiol. 80: 380-383, 1997
• MONSIEURS, K.G. HANDLEY,A.J. Y BOSSAERT, L.L. Recomendaciones del año 2000 del
European Resucitation Council para la desfibrilación externa automática. Med Clin (Barc) 2002;
118 (11): 421-2
• NOLAN, J. P. et all, Therapeutic hypothermia after cardiac arrest. An advisor statement by the
Advanced Life Support Task Force of the International Liaison Committee on Resuscitation,
Resuscitation 57 (2003) 231 – 235.
• PHILIPS, B. et all, European Resuscitation Council Guidelines 2000 for Basic Paediatric Life
Support, Resuscitation 48 (2001) 223 – 229.
• PHILIPS, B. et all, European Resuscitation Council Guidelines 2000 for Newly Born Life
Support, Resuscitation 48 (2001) 235 – 239.
• SERRADELL,A. Y CATEURA, P. Manual Básico de Socorrismo. Barcelona, 2000.
• Servicio de Medicina Intensiva Hospital Clínico San Carlos, Soporte Vital. Parada
Cardiorrespiratoria y Resucitación Cardiopulmonar, Imprenta HCSC, Madrid, 2003.
• www.aqualuxonline.com
• www.comadrid.es
• www.ctv.es
• www.enfermeriadeurgencias.com
• www.gasnet.org
• www.idegis.org
• www.infojardin.com
• www.madrid.org/sercam
• www.madrid112.org
• www.samur.org
• www.semes.org
• www.uninet.edu/tratado
SOPORTE VITAL
Abra la vía BÁSICO EN
Si responde: aérea Si no
Observe responde: Valore la consciencia
Gritarle
Consiga ayuda si fuese necesario Valore la ¡ayuda!
respiración
Agitar suavemente
Grite
Maniobra frente-mentón
Si respira normalmente: Ver, oír y sentir la respiración

Posición Lateral de Seguridad Si no respira con normalidad No tardar más de 10 segundos
Consiga ayuda. Reevalúe
Consiga ayuda
Si
Dees15posible,
Selle los 135
compresiones
labios mande atorácicas
alrededor alguien
de la
De 2 respiraciones a conseguir
Coloque el talón boca ayuda
de la mano en la
ESCUELA MADRILEÑA
Si DE SOCORRISMO
hay signos deSANITARIA
circulación: efectivas mitad
Insufleinferior
Valore
lentamente
el
del
pulso
esternón,
hasta quey el
carotídeo
la
Y FORMACIÓN  otra
pecho
mano seencima.
eleve
Continúe con respiraciones de rescate Noladedique
Deprima
De siguiente
el más
2tórax de 10 segundos
lainsuflación
4-5cm ade
un
cuando
ritmo
Valore circulación cada minuto Valore signos Continúe De
hasta respiraciones
llegada ayuda
Si no hay signos de circulación cualificada de
tras cadael 100/minuto
pecho baje
15 compresiones
de circulación
Compresiones
Continúe torácicas
RCP

Manual Salvamari PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual Salvamari PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual de Prim

Obiectivul general al activitatii:

Obiective specifice ale activitatii

1. Introducere si observatii generale

− Conceptul de urgente, emergente si catastrofe. Lantul de asistenta.

− Simularea activarii sistemelor de emergente

Conceptul de urgenta, emergente si catastrofe. Lantul de asistenta.

iii) Cutremur marin a) Accidente

LANTUL DE ASISTENTA: “Secventa de actiuni favorabile care

Presupune recunoasterea situatiei si activarea din timp a

Organizarea sistemelor de emergenta in Comunitatea Madrid.

Date care trebuie furnizate in cazul activarii sistemelor de emergenta:

Etica profesionala. Responsabilitati si cadru legal.

In responsabilitatea sa intra prevenirea, supravegherea si ingrijirea, precum si ajutorul acordat

3.3. Evaluarea mijloacelor necesare penru realizarea interventiei

Fundamente de anatomie si fiziologie. Terminologie medico-sanitara.

Corpul uman se imparte in trei parti:

La randul lor, fiecare dintre ele se divide astfel:

Pivoteaza pe coloana vertebrala

Capul se imparte in doua zone bine diferentiate: craniul si fata sau

Masivul facial sau fata.

Partea superioara a capului este acoperita cu piele si,

Zona din fata: piept sau tors.

− Zona dorsala: regiunea lombara.

Tesuturi, organe, sisteme si aparate

Aparate si Sisteme ale Corpului Uman

Sistemul osteoarticular si muscular

Conducte sau vasele sanguine:

Circulatia sanguina produce un circuit complet al

Circulatia care pleaca din partea dreapta

Pentru mobilizarea sangelui, si pentru ca

Inima se comporta ca o pompa aspirant-

Este clar ca e nevoie de doua tipuri de nervi:

Accesul la pacient. Tehnici de autoprotejare. Faze ale asistentei.

Evaluarea mediului inconjurator.

Vom fi atenti de asemeni la culoarea pielii, la sudoare si la temperatura.

EVALUAREA SITUATIEI. Nu dati diagnostice. Actionati asupra simptomelor. Pe de alta parte,

In cadrul principiilor de actionare, trebuie sa figureze si autoprotejarea. Inainte de a actiona,

Suport Vital Primar si Avansat

2. Diagnostic si aplicarea RCP (resuscitare cardiopulmonara)

− Evaluarea initiala a pacientului

Conceptul de resuscitare cardiopulmonara, de la conferinta lui Utstein, este inlocuit cu acela de

Senzoriali, care conduc mesajele senzatiilor pana la creier.

Perioada stopului circulator Efectele asupra SNC

Reanimarea cardiopulmonara trebuie aplicata atunci cand diagnosticam un stop cardiorespirator.

- In fata unor semne evidente de moarte biologica

Exista o serie de circumstante care ne obliga sa intrerupem manevrele de reanimare cardiopulmonara,

• Reinstaurarea functiilor vitale cu un ritm cardiac sustinut cu puls arterial palpabil

FAZELE RESUSCITARII CARDIOPULMONARE

RECOMANDARI PENTRU SUPORTUL VITAL DE BAZA LA ADULTI

Respiratie gura la gura

+ Vom verifica pulsul carotidei cu buricul degetelor aratator si

Dupa 1 minut de reanimare prin combinarea a 2 respiratii cu 15 apasari toracice, se reevalueaza

ASFIXIA PRIN OBTURARE

POZITIA LATERALA DE SIGURANTA

Organismele internationale competente in materie de Suport Vital nu au ajuns la un consens in ceea ce

ACTIONAREA IN CAZUL HEMORAGIILOR EXTERNE

unui posibil soc.

Toate aceste manevre de control al hemoragiilor

HEMORAGII PRIN ORIFICII NATURALE

Epistaxis Cauze posibile

ALTE HEMORAGII PRIN ORIFICII NATURALE

Organismul nostru poseda o serie de mecanisme cu rolul de a controla hemoragiile, pe care le