O scrisoare pierdută

de I.L. Caragiale

1.Despre comediile lui Caragiale

2. "OSP" – rezumat

- demonstrație

3. Caract pers

1. Comedia rămâne în lit română o specie dominată de personalitatea lui I.L. Caragiale. Piesele sale
surprind, cu o mare profunzime a observației analitice, comportamentul defectuos al
contemporanilor. Jocul șcenic din comediile caragialiene nu urmărește însă decât stârnirea emoției
de artă și redicularizarea unor defecte umane.

Piesa „OSP" devine o comedie de moravuri care își propune sa analizeze tendințele de prevenire
ale marii burghezii, coruptă de ambiții politice. Pretextul este cel al campaniei de alegere a
deputaților în capitala unui județ de munte, la sf sec al XIX-lea. Conflictul se dez simplu:

2. * REZUMAT – OSP

Ștefan Tipătescu, prefect de județ și prieten intim cu Zaharia Trahanache, președintele

organizației locale a grupării politice guvernamentale, îi adresează soției acestuia, Zoe Trahanache, o
scrisoare de dragoste. Zoe, din neglijență, pierde scrisoarea, care este găsită de un cetățean
turmentat.

Nae Cațavencu, șeful unei grupări politice independente și director al ziarului Răcnetul Carpaților,
intră, prin mijloace necinstite, în posesia scrisorii. Sperând să fie ales deputat, Cațavencu îl amenință
pe Tipătescu cu publicarea scrisorii. Dupa ce încearcă zadarnic, prin tot felul de mijloace, de la
amenințări până la promisiuni, să intre în posesia compromițătorului document, Zoe îl convinge pe
Tipătescu să propună canditatura lui Cațavencu, pt a evita un scandal politic.

La adunarea electorală este însă propus alt candidat pe nume Agamemnon Dandanache, trimis de
la București de la partidul de guvernământ. Reprezentații celor două grupuri politice ajung să se
încăiere și în învălmășeală, Cațavencu pierde palaria în căptușeala căreia era ascunsă scrisoarea.
Documentul este găsit de același cetățean turmentat, care i-l restituie Zoei Trahanache. Între timp,
Zaharia Trahanache, dorind să își anihileze adversarul politic, pe Cațavencu, găsește o poliță
falsificată de acesta. Riscând să fie făcut răspunzător pt fals și mai ales pierzând orice șansă de a fi
ales deputat, Cațavencu acceptă să conducă manifestația de felicitare a celui care a avut maj multă
abilitate decât el. La rândul său, Dandanache ajunse în postura de canditat tot în urma unui șantaj cu
o scrisoare a unei persoane importante.

În final toți se împacă, interesele personale și micile pasiuni dispărând ca prin farmec.
Dandanache este ales în unanimitate și toată lumea se bucură zgomotos de beneficiile unui sistem
curat constituțional.
 *demonstratie – OSP

Piesa scrisă de „OSP" însumează, așa cum se poate observa pe parcursul lecturii, particularitățile
comediei ca specie dramatică.

Un prim elem definitoriu pt comedie în această piesă este chiar natura comică a conflictului:
pierderea unei scrisori de amor nu este un eveniment existențial fără soluție, dar și cei vizați de
înstrăinarea numitului obiect exagerează importanța accidentului considerându-și amenințată
onoarea publică. Din repertoriul structural al comediei face parte și finalul realizat într-o notă comică
și într-o atmosferă de veselie. Muzica fanfarei dirijate de Pristanda are rolul de a acoperi
imperfecțiunile grave ale unei lumi burgheze pe seama căreia autorul își propune să râdă.

Piesa evident moralizatoare, „OSP" face uz de toate resursele comicului, elemente specifice ale
comediei ca specie a genului dramatic fiind comicul de situație, de nume, de limbaj, de caracter si de
intenție. Comicul de situație afectează personajele piesei, atât pe cele secundare, cât și pe cele
principale. Comică este și situația polițaiului Pristanda, prins de Tipătescu, șeful său direct, că ciupise
din bugetul alocat steagurilor. Comicul de nume este bine explicat în opera critică a lui Garbet
Ibrăileanu, care afirmă că toată onomastica din comediile lui Caragiale descinde dintr-un lexic cu
sugestie caracterologică: spre exemplu, numele lui Zaharia Trahanache îl reprezintă omul afectat de
ramolisment, omul ușor influențabil. Comicul de limbaj este absorbit în existența fiecărui dintre
personajele textului. Apar pretutindeni agramatisme, stâlcelile însoțind limbajul: „bampir",
„cantridală", „famelie", „renumerație"( Pristanda), „soțietate”, „prințipuri" ( Trahanache). Categoria
comicului de caracter este materializată întotdeauna în contraste vizând raportul aparentă-esență.
Există o mare discrepanță între ceea ce pretind personajele a fi și ceea ce sunt ele de fapt. Asemenea
contrast apare în cazul lui Farfuridi, care se consideră un om inteligent și organizat, întrucât face
aceleași gesturi la ore fixe, dar în existența căruia domnește un haos total, ca dovadă discursul său
ilogic. Coordonatele comicului de intenție pot fi instituite de atmosfera generală a textului si trebuie
atribuite exclusiv autorului. Devine evident că intențiile lui Caragiale au fost acelea de a ironiza
comportamentul definitoriu pt români mai ales în pragul campaniei electorale.

Dar între argumentele apartenenței la comedie se adaugă și finalul construit intr-o atmosferă
veselă, în care adversarii se împacă între ei, dar și cu propriile defecte; fățărnicia lumii( „fără moral și
fără prințip” despre care vb Trahanache) este acoperită de cântecul fanfarei și de replica lui
Pristanda care contrazice întreaga derulare a campaniei electorale: „curat constituțional”.

În concluzie, dat organizării pe patru acte cu un nr simetric de șcene, grație conflictului comic și
valorificării diverselor surse ale comicului, piesa „OSP" e o comedie.

3. CARACTERIZARE – Stefan Tipătescu

Ștefan Tipătescu este personajul masculin principal al operei, el participă la toate acțiunile ei, iar
celelalte personaje acționează și reacționează în funcție de ce face el. Tipătescu este prefectul
județului de munte și este stăpânit de aroganța celui ce se știe atotputernic. Dupa cum reiese, în mod
direct, din conflictul principal al piesei, Tipătescu este tipul amorezului, fiind amantul Zoei
Trahanache, soția celui mai bun prieten al său, Zaharia Trahanache. De-a lungul operei, Tipătescu
dovedește că este un tip instruit, fapt sugerat prin replicile sale, intrând astfel în antiteză cu celelalte
personaje care fac greșeli de exprimare si au ticuri verbale.

O primă trăsătură evidentă, subliniată indirect, este inteligența în jocurile politice, dar uneori
devine impulsiv și violent, la fel cum se întâmplă și într-unul dintre conflictele sale cu Nae Cațavencu.
Despre impulsivitatea sa aflăm în mod direct prin vorbele lui Zaharia Trahanache: „băiat bun, dar
iute”.

O altă trăsătură este abilitatea diplomatică. Tipătescu este unul dintre stâlpii puterii locale căruia îi
revine totul și de aceea face aluzie încălcând legea și acceptând compromisuri. Astfel, după ce
încearcă să scoată de la Cațavencu scrisoarea compromițătoare, el îi promite acestuia diferite funcții
și moșia „Zăvoiul" numai să intre în posesia „răvașului” cu pricina. Această postură de a dispune de
tot după bunul plac este caracterizată de Ghiță Pristanda, sugerând că Tipătescu apărea în ochii
polițaiului drept deținătorul tuturor izvoarelor fericirii. De asemenea, opinia lui Pristanda pune în
evidență, în mod indirect, altă trăsătură a prefectilui, și anume imoralitatea. Cu aceași abilitate, știe
să-l facă servil pe polițai, care se prezintă la ordin în orice moment.

Astfel, Tipătescu nu este încadrat în grupul politicienilor demagogi și inculți. Este doar imoral, în
ciuda eleganței sale evidente. Postura de amant este subliniată prin comicul de moravuri, autorul
critică astfel moralitatea vieții de familie, iar derularea faptelor o evidențiază alături de el și pe Zoe,
ca o femeie cu inițiativă dincolo de aparențele cochetăriei inofensive. Împreună alcătuiesc un cuplu
comic memorabil în istoria dramaturgiei românești.