Sunteți pe pagina 1din 3

Deva

Deva  este un municipiu, reședință a județului Hunedoara, România


Geografie: Deva se situează în partea centrală a județului Hunedoara, la 45° 52'
latitudine nordică și 22° 54' longitudine estică, la o altitudine de 187 m față de nivelul
mării, pe malul stâng al cursului mijlociu al Mureșului.Orașul se învecinează cu
munții Poiana Ruscăi și munții Zarandului în vest, cu munții Apuseni în nord, cu
Măgura Uroiului în est. Spre sud, când condițiile atmosferice sunt propice, se zăresc în
depărtare munții Parâng și masivul Retezat.Dealurile din apropierea orașului sunt
ultimele ramificații nordice ale munților Poiana Ruscăi (înalțimea lor maximă este de
697 metri) și cuprind orașul ca într-un semicerc ferindu-l de excese climatice.Vârful
Piatra Cozia (din satul Cozia) are altitudinea de 686 metri.
Istorie:Până în 1920 a fost reședința comitatului Hunedoara, apoi a județului
Hunedoara (interbelic). Tribunalul din Deva s-a aflat sub jurisdicțiaCurții de Apel Cluj,
până la desființarea curților de apel în anul 1952. Din 1992 se află sub jurisdicția Curții
de Apel Alba Iulia.Între 1952-1968 a fost reședința Regiunii Hunedoara, una din cele 18,
apoi (din 1960) una din cele 16 regiuni ale României comuniste.
Populatie: Populația municipiului număra la recensământul din 2002, 69.257
locuitori, din care 89,2% români, 8,6% maghiari, 1,2% țiganii.
Obiective turistice: Ruinele Cetății Deva, de pe Dealu Cetății, au fost și rămân un
obiectiv turistic important. În ultimii ani a fost conceput un program de amenajare a
Cetății, proiect foarte controversat, pentru a o pune în valoare și a o face accesibilă
tuturor vârstelor: instalarea unui telescaun și amenajarea unei terase în incinta
fortificației (idee abandonată ulterior la insistențele reprezentanților Muzeului Deva).
Odată ajuns sus lângă ruinele cetății, ni se dezvăluie panorama orașului și a
împrejurimilor. Se vorbește despre existența unui tunel subteran care unea Cetatea
Devei de Castelul de la Hunedoara. Câțiva kilometri mai departe, pentru week-end sau
cantonamente sportive: Cabana Căprioara reprezintă o altă atracție, foarte accesibila cu
mașina sau pe jos, fiind amplasată la capătul străzii Aurel Vlaicu (una dintre ieșirile din
orașul nostru).
Vedere de pe cetate

La poalele dealului se întinde „Parcul Cetății”. La intrarea dinspre sud a parcului se află
casa lui Dr. Petru Groza („casa fără acoperiș” cum îi spun locuitorii vârstnici), care se
preconizează a fi transformată în muzeu memorial. În centrul parcului rezistă de decenii
o filigorie: chioșcul orchestrei, însă a rămas muzical doar cu numele. Tot așa cum e
prezentă la câțiva pași statuia tăcută a lui Mihai Eminescu, pentru turiștii sau devenii
romantici. Bineînțeles ca există și o stradă care poartă numele poetului.

Castelul Magna Curia

În nord-vestul parcului, la marginea dinspre dealul cetății, se află castelul Magna Curia,


construit în secolul XVI. Inițial castelul a fost conceput în stilul Renașterii, dar restaurările
ulterioare (din timpul lui Gabriel Bethlen, în anul 1621, precum și cele din prima jumătate
a secolului XVIII) i-au adăugat și elemente de artă barocă. În prezent complexul
arhitectonic Magna Curia adăpostește Muzeul Județean Deva (secțiile de istorie și științe
naturale).
La marginea de est a parcului este fostul Liceu Sportiv, astazi Colegiu National Sportiv
„Cetate” Deva, renumit pentru generațiile de gimnaste precum: Nadia Comăneci (sub
îndrumarea antrenorului Bela Karolyi), Ecaterina Szabo (antrenori Octavian
Belu și Mariana Buruiană), Daniela Silivaș nascută în Deva, ș.a. Olimpicele au fiecare
câte o statuie-bust, reușite, modelele fiind ușor de recunoscut de către fani. După sala
de sport se ascunde „Stadionul Cetate”, unde evoluează echipa de fotbal „Mureșul
Deva”, terenul de antrenamente, terenuri de tenis de câmp și Complexul Aqualand (țara
apei). Între perimetrul statuilor și stadion, s-a amenajat un patinoar. Proiectul de
amenajare a cetății a fost în final realizat cu plecarea cabinei din acest punct: parcarea
stadionului. Un loc strategic pentru organizarea Orășelului copiilor sau târgului de
Crăciun, pentru turiști sau autohtoni, printre care vor fi cu siguranță amatori să vadă și
sa filmeze orașul de la înălțimea cetățuii.
Toponimie: S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt
dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la
o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva,
acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că
toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.

S-ar putea să vă placă și