Jerzy Grotowski

La început, Grotowski și-a deschis un mic teatru experiment în Polonia în

care urma să își creeze și să își consolideze propriile idei. Teatrul lui Grotowski
este intitulat „teatru sărac”, un concept menit să elimine absolut tot ce se poate
elimina din teatru cu scopul de a ajunge la esența acestuia. S-a ajuns la
eliminarea machiajului, costumelor, luminilor și sunetului. Aceasta a devenit o
formă de teatru profund umană, păstrând doar esența spectacolului. Scopul
acestui teatru era ca actorii să învețe despre ei însăși prin cercetarea și
interpretarea personajului.

„Să joci un rol nu înseamnă să te identifici cu un personaj. Actorul nici

nu-şi trăieşte rolul, nici nu-l portretizează din exterior. El foloseşte personajul
ca pe o metodă de a-şi ”prinde” propriul său eu, ca pe instrumentul cu care să
ajungă la straturile secrete ale propriei personalități... Avem de-a face aici cu
un proces dureros, nemilos de auto-descoperire.” (Barba, Eugenio şi Flaszen
Ludwik (1965) – ”A Theatre of Magic and Sacrilege”, Tulane Drama Review)

Grotowski abordează idea de teatru ca realitate, renunță la crearea

iluziilor, arătând publicului doar partea umană identică cu realitatea. Actorul
renunța la „mască„ prin cercetarea propriei ființe pentru a ajunge cât mai
aproape de personaj din punct de vedere uman.

„Jennifer Kumeiga remarca faptul că intenția lui Grotowski era ”să ne

aducă pentru un moment în contact cu cele mai adânci niveluri din noi înşine”
(Kumeiga 1987: 97). Cu aproape trei decenii mai târziu, ambiția muncii lui
Grotowski era în mare parte aceeaşi: să încurajeze actorii să descopere că, în
limitele corpului lor muritor, există un puls plin de puritate al sinelui, care
depăşeşte distanța dintre continente şi secole.”

Regizorul mizează pe puritatea și simplitatea ființei umane, optând pentru

eliminarea decorurilor, a costumelor și a celorlalte elemente. Un „teatru sărac”,
o formă de teatru pură, umană, datorită căreai, probabil, spectatorul se putea
regăsi mult mai mult decât intr-o formă de teatru clasică, uneori chiar banală.