10.

Minunea de a alege drumul în viață

Când eram și noi mici și ne jucam pe maidan sau escaladam garduri,

păduri și alte acareturi, când ne mai odihneam ne întreceam în a ne lăuda cu ceea
ce am dori să ajungem în viață.
Ca să râd de ei, când îmi venea rândul, le spuneam cu hotărâre: că mă voi
face pădurar. Eram fascinat de un pădurar, model, de la Cracăul Negru,
Constantin Mihuț. Nu mai văzusem un om mai elegant și delicat. Doream să fiu
ca el. Eram hotărât să merg pe drumurile codrilor nesfârșiți din munții
Neamțului.
Altădată, chiar că mă consideram mai “original” zicând că vreau să ajung
balerin. Tata era un mare jucăuș și m-a învățat să dansez tot ce era la modă pe la
noi prin sat.
La probele de flexibilitate am fost respins. Eram dansator dar cam
ciolănos, pe care de altfel nici până azi n-am reușit să o realizez.
Cu toate acestea, drumul cel dintâi făcut la Schitul Horăicioara, din munții
Neamțului, când mama, din cauza drumului lung pentru picioarele mele prea
scurte, m-a dus o bună bucată de drum în traistă, nu mi s-a șters din minte și
inimă.
Când a venit vremea să ne luăm diploma de absolvire a școlii elementare
de atunci, din Bălțătești, directorul Gheorghiță Munteanu m-a întrebat, cu ton
baritonal, hotărât:
- Unde vrei să mergi la școală, mai departe?
- La Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, îi spun pe nerăsuflate,
crezând că îl impresionez.
- Dacă mergeai la o altă școală, aveai 10 la purtare, dar așa primești doar
8, notă cu care puteai fi respins la orice școală.
Am trecut prin mari spaime. Am reușit să sar peste pragul acesta care
ținea de ideologia ateo-comunistă de atunci. Și așa mi-am ales drumul care
ducea spre preoție, gândul mamei, cel mai drag inimii sale.
Dumnezeu făcuse minunea!
Am uitat însă prea repede prezența lui Dumnezeu în viața mea. Important
era că Dumnezeu, nu numai că a făcut minunea alegerii drumului în viața mea,
dar a și vegheat permanent ca să rezist încercărilor de tot felul.
Nu știu dacă atunci am mulțumit lui Dumnezeu și celor care m-au ajutat,
dintre pământeni. De aceea am și scris aceste gânduri, pentru a-i mulțumi
Bunului Dumnezeu și celor care au avut un rol hotărâtor în viața mea.
Totdeauna am fost de părere ca tinerii să-și aleagă drumul profesional în
viață, așa cum simt și cum doresc. Cele mai multe neșanse de reușită în viață au
fost din cauză că asupra copiilor s-au făcut și se fac presiuni de a îmbrățișa
profesia pe care o dictau sau o dictează părinții, bunicii, rudele și poate, uneori,
și profesorii pe care i-am avut.
 Am cunoscut în decursul vieții tineri care au clacat pe drumul ales de
părinți și alți amestecători nepoftiți și nedoriți în viața lor nevinovată.
Erau și cazuri dramatice și uneori tragice. Am auzit de tineri cărora
părinții le-au poruncit să facă medicina, dreptul sau alte facultăți, fără ca ei să
dorească acest lucru. După ani de nereușită, unii candidați ajungeau, din
disperare, în ștreang.
Un caz care m-a amuzat, dar m-a și speriat, a fost atunci când la Argeș - în
parcul mănăstirii – a venit o mamă cu un elev de la Seminarul Teologic din
București.
- Vă rog, Preasfințite Calinic, să primiți pe fiul meu la Seminarul Teologic
de la Curtea de Argeș. A început a plânge cu disperare. Din spatele mamei,
elevul eliminat, zâmbea făcând gesturi și strâmbături, râzând de lacrimile și
vaietele mamei.
- Cine te-a îndemnat să mergi la Seminar? l-am întrebat pe măscăriciul
care nu se abținea să râdă de bocetele mamei lui.
- Mama și bunica m-au silit să merg la Seminar. Eu nu am vocație de popă
și n-am vrut să mă supun disciplinei de la școală. Nu mai merg la niciun
Seminar Teologic. Eu vreau să ajung profesor de sport.
- Bravo, băiete! Din clipa de față mergi unde te îndeamnă inima ca să faci
școală pentru viață și nu la porunca părinților.
Au plecat: mama plângând, iar feciorul ei râzând fericit că a scăpat de
chingile părinților care doreau să-l facă popă fără voia lui.
Am aflat și din experiența multora, că atunci când îți pui nădejdea în
Dumnezeu, pentru a-ți binecuvânta drumul în viață, El are grijă ca să ajungi
acolo unde-ți este de folos, personal, dar și pentru cei din jurul tău.
Nu puțini au fost cei care au văzut în viața lor prezența efectivă a lui
Dumnezeu în alegerea drumului din viața acesti frumuseți a lumii văzute.
Dacă se amestecau părinții în viața tuturor studenților, îndreptându-i pe
cărări străine de vocația lor, mai aveam noi progresul de azi în viața omenirii?
Am mărturisit cât bine ne-a făcut Dumnezeu până acum și minunile de
care am beneficiat?
Să ne grăbim să dăm mărturie despre bogata investiție a lui Dumnezeu în
viața fiecăruia dintre noi.