Reprezentarea

A. Definire şi caracterizare

Vă plimbaţi pe stradă şi ajungeţi în faţa unui autoturism care vă atrage atenţia. Vă opriţi în dreptul său
şi îl priviţi cu atenţie, examinându-i forma, mărimea, culoarea, spaţiul interior, dispunerea aparatelor
de bord, etc. Pentru fiecare dintre acestea aveţi, separat câte o senzaţie. Imaginea de ansamblu a
autoturismului care integrează toate elementele sale componente, anterior menţionate este o imagine
perceptivă. Vă continuaţi drumul şi apoi vă vine în minte imaginea autoturismului pe care l-aţi văzut
cu ceva timp în urmă. Această imagine a autoturismului, care acum lipseşte din câmpul vostru
perceptiv, este o reprezentare.

Omul are aşadar, capacitatea de „re-prezentare”, de a „re-construi” imaginea în lipsa contactului direct
cu obiectul, care îi permite cunoaşterea acestuia în absenţa lui, dar cu condiţia ca el să fi acţionat
anterior asupra organelor noastre de simt.
Ne amintim chipul mamei, al unui prieten sau imaginea unor obiecte care nu sunt în prezent în faţa
noastră. Ele sunt destul de vii şi asemănătoare, dar nu total identice cu cele reale. Nu sunt o
reproducere fidelă a imaginilor anterior percepute, ci o reconstrucţie, o transformare în plan mintal a
acestora. Această transformare nu este totală, sunt păstrate elementele esenţiale, importante ale imaginii
anterioare. De exemplu, când automobilul este în faţa voastră imaginea lui perceptivă conţine toate
detaliile, în timp ce imaginea din reprezentare are doar elementele esenţiale ale unui autoturism, care îl
fac să fie diferit de alte mijloace de transport: camion, autobuz, etc.
Reprezentarea = proces psihic cognitiv senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar
schematice a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii acestora
asupra analizatorilor.

Însuşirile reprezentării:
- Imagine unitară – redă obiectul în ansamblul său (redă automobilul în ansamblu)
- imagine secundară formată pe baza informaţiilor perceptive, dar în absenţa obiectelor din
câmpul perceptiv;
- imagine schematică deoarece se reţin doar aspectele esenţiale ale obiectelor anterior percepute;
(Dacă vedem o barcă imaginea conţine detalii legate de formă, mărime, culoare, prezenţa
velelor, materialul din care este construită, etc. În reprezentarea unei bărci rămân doar cele
importante, caracteristice obiectelor care fac parte din această categorie. Acestea vor fi mai ales
legate de forma obiectului, care permite plutirea pe apă.)
- imagine panoramică, trece dincolo de aparenţe, poate pătrunde în interiorul obiectului perceput
anterior (aveţi în faţa dvs. un ceas deşteptător. Imaginea care se formează cuprinde detalii
despre formă, mărime, culoare, cadran, poyiţia limbilor ceasului care ne comunică ora. Dar în
acelaşi timp putem activa imagini şi despre partea nevăzută a ceasului – cheiţele pentru
mişcarea acelor aflate în spate, dar şi imaginea mecanismului interior – roţi dinţate, arcuri care
realizează funcţionarea ceasului. Toate sunt date simultan în reprezentare, ceea ce vă ajută să
înţelegeţi modul de funcţionare );
 - spre deosebire de percepţie, este ruptă de contextul spaţio-temporal; (Vă aflaţi la mare şi
admiraţi într-o dimineaţă senină răsăritul soarelui, care apare din apă, iar reflexia luminii vă
fascinează. În acelaşi timp, vedeţi şi câteva vapoare care navighează. După un timp vă amintiţi
de imaginea feerică a răsăritului. Vapoarele nu mai apar, imaginea fiind detaşată de contextul în
care aţi perceput-o.)
- există conştiinţa absenţei obiectului (ştim că nu suntem la mare, exact în momentul în care am
perceput anterior răsăritul, ci într-un alt context spaţio-temporar – acasă, în pat);
- în urma perceperii repetate a obiectelor, prin prelucrări mentale se reţin aspectele caracteristice,
esenţiale şi se elimină cele mai puţin importante; rezultă o imagine tip a unui model, care poat fi
apoi extinsă la toate obiectele care aparţin unui grup (în imaginea tip a unui scaun se vor reţine
elementele obiectului precum picioare, placa pe care ne aşezăm, spătar. Ea este extinsă la toate
obiectele din categoria lui indiferent de numărul de picioare, formă, mărime, culoare, materialul
din care sunt confecţionate);

- imaginea - tip este un „simbol generalizator” care poate să înlocuiască orice obiect din grupul
de obiecte (Simbolul scaunului este extins şi la scaunele de acasă, de la şcoală, cofetărie, etc);
- imaginile din reprezentare sunt voluntare, le activăm sau îndepărtăm când dorim (ne gândim sau
nu la răsăritul soarelui);
- reprezentarea este un intermediar între percepţie şi gândire; este o „percepţie regândită”

Reprezentările readuc în minte imaginile obiectelor şi fenomenelor, care nu mai sunt percepute, permitând
gândirii să prelucreze în mod complex o multitudine de date ale experienţei anterioare. Sunt simboluri
figurative ale obiectelor şi fenomenelor absente.

B. Funcţiile reprezentării:
a. de prezentare, de readucere în minte, sub forma unor simboluri figurative a imaginilor anterior
percepute (după ce am fost la mare, ulterior putem reactiva imaginea răsăritului de soare. Ea nu
 este identică cu ce am văzut atunci efectiv, ci reprezintă simboluri ale elementelor peisajului –
soare, apă);
b. sprijin pentru construirea sensului cuvintelor („O imagine valorează cât o mie de cuvinte” –
cuvântul paralaxă = unghiul maxim sub care se vede de pe un astru raza terestră
corespunzătoare locului de observaţie este greu de înţeles mai ales dacă nu avem cunoştinţe de
astronomie);

c. punct de plecare şi suport intuitiv pentru desfăşurarea unui şir de raţionamente (spre
exemplu la matematică reformularea grafică a datelor problemei, reformularea problemei prin
reconstrucţia imaginii facilitează punerea în relaţie a elementelor date şi raţionamentele legate
de rezolvare)
d. pregătesc şi controlează generalizările din gândire (introducerea unui obiect într-o categorie se
realizează pe seama asemănărilor cu celelalte exemplare din acea categorie. Pentru a introduce
piersica în categoria fruct vom face comparaţii mentale legate de formă, culoare, aroma piersicii
si cele ale altor fructe)
e. funcţia cathartică se referă la descărcarea tensiunii în plan imaginar (în vara aceasta nu am fost
la mare, dar prin evocarea peisajului marin perceput vara anterioară diminuăm tensiunea
internă.).

Procesele psihice cognitive senzoriale

Senzaţia Percepţia Reprezentarea
- este primul proces cognitiv care - se formează în baza senzaţiilor - se formează în urma perceperii
apare în ontogeneză - este o imagine primară repetate a obiectelor
- este o imagine primară (presupune - este o imagine complexă (este o - este o imagine secundară (nu
acţiunea stimulilor asupra sinteză senzorială) presupune acţiunea directă a
analizatorilor) - este o imagine obiectuală (oferă stimulului asupra analizatorilor)
- este o imagine simplă totalitatea însuşirilor unui obiect) - este o imagine complexă
- este o imagine separată (fiecare - este o imagine bogată în conţinut - este o imagine unitară
analizator oferă o senzaţii de un - nu poate fi modificată voluntar - este o imagine schematică (reflectă
anumit gen) însuşirile caracteristice)
- nu poate fi modificată voluntar - poate fi modificată voluntar