Mai rar întâlnită decât implantarea protezei de genunchi sau de șold, cea a protezei
de umăr este necesară în anumite situații, pentru ameliorarea durerilor articulate provocate de diferite forme de artroza sau dobândite în urma unor accidentări soldate cu fractura de umăr, dar și pentru îmbunătățirea funcționalității acesteia. Prima intervenție chirurgicală de acest tip a fost realizată în urmă cu aproape 70 de ani, însă tehnologia modernă și îmbunătățirea tehnicilor de operare fac ca în prezent această intervenție să fie una destul frecvent utilizată pentru tratarea afecțiunilor dureroase în zona umerilor. Umărul sau articulația scapulo-humerală, care face legătura dintre trunchi și membrele superioare, are în componență trei oase: Humerus sau osul lung al brațului Scapula sau omoplatul Clavicula Suprafața oaselor este protejată de țesut articular, care le ușurează mișcarea. Pe lângă acest țesut, cunoscut si drept cartilaj hialin, oasele sunt protejate în părțile interioare ale articulației de membrana sinovială, care ajută la lubrifierea acestui cartilaj și reduce frecarea dintre articulații. Umărul este stabilizat și sprijinit de țesut muscular (coiful rotatorilor - format din patru mușchi scurți: subscapularul, supraspinosul, intraspinosul și rotundul mic - și o serie de mușchi superficiali) și tendoane, printre care și tendonul bicepsului lung. Cavitatea glenoidă a osului scapular și capul humeral sunt cele două fețe articulare ale umărului. Pe lângă aceste componente, în articulația scapulo-humerală mai sunt prezente și formațiuni menite să unească aceste elemente: capsula articulara, ligamentele gleno- humerale (supragleno-suprahumeral sau gleno-humeral superior, supragleno-prehumeral sau gleno-humeral mijlociu și pregleno-subhumeral sau gleno-humeral inferior) și ligamentul coraco-humeral, aflat în zona superioară a articulației umărului. Articulația umărului se află în apropiata vecinătate a nervilor plexului brahial (axilar, suprascapular și musculocutanat) și este vascularizată, cuprinzând artera suprascapulară și arterele circumflexe humerale. Cele două articulații care asigură mobilitatea umărului se numesc articulația sterno- claviculara și articulația acromio-claviculara. Pe lângă acestea, mai exista și cele două spații de alunecare necartilaginoase: articulația scapulo-toracica și bursa subacromială. Indicațiile protezării umărului Cel mai des întâlnite patologii asociate acestei zone sunt: luxațiile, tendinitele, entorsele, bursitele (forme de reumatism local), fracturile si artrozele. Acestea se manifestă prin durere, imobilitate sau prezintă ambele simptome simultan. În unele situații, intervenția de implantare a unei proteze la umăr este soluția salvatoare pentru recăpătarea mobilității și ameliorarea durerilor. Iată care sunt diagnosticele care pot fi tratate cu o astfel de intervenție chirurgicală: Artroza degenerativă sau primară Artroza primară sau degenerativa apare, așa cum sugerează și denumirea, ca urmare a uzurii articulației umărului, din cauza înaintării în vârstă. Afecțiunea se instalează de obicei după vârsta de 50 de ani și vizează cartilajele umărului. Cartilajele se deteriorează în timp, iar lubrifierea cu lichid sinovial nu mai este atât de eficientă, așa că oasele ajung să se frece între ele. Durerile și impotența funcțională apar la scurt timp, iar articulația își pierde din flexibilitate.
Artroza secundară sau posttraumatică
Artroza posttraumatică apare în urma unor traume fizice, precum fracturile osoase din zona umărului, leziunile la nivelul coifului rotatorilor sau la nivelul ligamentelor gleno- humerale sau al celui coraco-humeral. Toate aceste traumatisme pot duce, în timp, la deteriorarea articulației scapulo- humerale și a cartilajului articular, provocând dureri și disfuncționalitate la nivelul umărului. Artrita reumatoidă Afecțiunea care se manifestă prin inflamarea membranei articulației scapulo- humerale și acumularea de lichid edematos la nivelul acesteia se numește artrita reumatoidă și este o afecțiune cronică. Artrita reumatoidă, cea mai comună dintre artritele inflamatoare, afectează și cartilajele articulației umărului, care devin rigide și dureroase pe măsură ce se deteriorează. Osteonecroza sau necroza osoasă aseptică Osteonecroza este o afecțiune dureroasă care se manifestă prin perturbarea alimentării sangvine a oaselor. Prezentă și în alte zone osoase ale corpului, osteonecroza umărului poate duce la distrugerea articulației acestuia și la instalarea artrozei. Factorii de risc pentru apariția osteonecrozei sunt: consumul de steroizi, practicarea scufundărilor la mare adâncime și expunerea la cote exagerate de presiune, fracturile severe și chiar consumul excesiv de alcool. Atunci când osteonecroza este descoperită și diagnosticată într-un stadiu avansat, implantarea unei proteze de umăr este singura soluție care poate ameliora această problema de sănătate.
Fracturile severe la nivelul umărului
Fracturile în urma cărora capul humerusului este grav afectat prezintă, pe lângă durerile aferente, riscuri destul de mari pentru refacerea umărului. Medicii nu reușesc întotdeauna să realizeze corespunzător osteosinteza în astfel de cazuri, iar alimentarea cu sânge a oaselor poate fi împiedicată, ducând la apariția osteonecrozei. De aceea, chirurgii specializați în ortopedie pot recomanda adesea artroplastia sau protezarea umărului ca unica alternativă de a reface articulația și de a ameliora durerile și rigiditatea acesteia. Medicul ortoped va evalua întotdeauna starea pacienților înainte de a recomanda o astfel de intervenție chirurgicală și va lua aceasta decizie în funcție de riscurile existente. Pentru ca posibilitatea complicațiilor este destul de redusă, această soluție va fi luată în calcul de câte ori recuperarea cu alte tratamente nu poate da rezultate, indiferent dacă este vorba despre infiltrații intraarticulare cu corticosteroizi, tratamente cu medicamente antiinflamatoare sau terapie fizică. Iată câteva situații în care medicul poate recomanda protezarea umărului dacă pacienților nu li se îmbunătățește considerabil starea de sănătate în urma celorlalte tratamente: Durere moderată sau severă care interferează cu activitățile zilnice ale pacientului; Durere moderată sau severă în timpul repausului, inclusiv a celui nocturn; Pierderea mobilității și a funcționalității umărului. Protezarea umărului presupune îndepărtarea capului humeral, a humerusului sau a cavității glenei și înlocuirea acestora cu componente artificiale. Părțile care vor înlocui articulația deteriorată formează endoproteza. Proteza totală de umăr O proteza totala de umăr înlocuiește toate cele două părți ale articulației umărului (scapula, cap humeral) cu o endoproteză formată dintr-o bilă metalică, o tijă metalică și o bucsa dintr-un plastic special, medical. Pentru ca dimensiunile corporale diferă de la un pacient la altul, fiecare dintre cele trei componente va avea dimensiuni personalizate, potrivite pentru purtătorul protezei. Durata unei astfel de intervenții chirurgicale variază, de regulă, între două și trei ore. Înainte de începerea efectivă a operației, pacientul va fi anesteziat. Nefiind o intervenție de urgență, medicul anestezist va stabili anterior regimul alimentar pentru perioada care preceda operația, iar specialistul se va asigura cu privire la eventualele alergii sau alte tipuri de afecțiuni de care suferă pacientul și care ar putea impune restricții în ceea ce privește realizarea anesteziei sau tratamentul postoperator. După realizarea procedurii de artroplastie, pacientul va petrece câteva ore în blocul postoperator, unde va fi ținut sub observație până la trecerea completă a efectului anesteziei. Ulterior va fi mutat într-un salon de recuperare.
Posibile complicații ale artroplastiei
Pentru ca nervii aflați în vecinătatea protezei pot fi atinși în timpul intervenției chirurgicale, unul dintre riscurile protezării de umăr este reprezentat de leziunile nervoase. Această complicație are însă loc tot mai rar datorită modernizării tehnicilor chirurgicale. O altă posibilă complicație este apariția infecțiilor. La fel ca în cazul oricărei alte proceduri chirurgicale, pacienții sunt expuși și sensibili la prezenta germenilor bacterieni, iar infecțiile își pot face apariția fie în camera protezei, fie la nivelul țesuturilor subcutanate. Depistate la timp, infecțiile răspund bine la tratamentul cu antibiotic adecvat. Eșuarea protezării este cea mai gravă eventuală complicație a acestei intervenții. Astfel de cazuri au loc însă tot mai rar, datorită avansării tehnicilor medicale chirurgicale, dar și a optimizării materialelor folosite pentru confecționarea protezelor de umăr. Durerile de umăr, reducerea flexibilității acestei articulații și chiar incapacitatea mobilității ei sunt simptome care nu trebuie ignorate. Medicul ortoped va stabili cauzele disconfortului și va recomanda tratamentul adecvat, în funcție de gravitatea situației și de particularitățile pacientului.