Curs 12

Modelul Principal – Agent (P-A)

Modelul Principal –Agent va fi folosit ca element de comparaţie pentru modelele de
selecţie adversă şi hazard moral (risc moral).
Scopul final va fi identificarea atât a consecinţelor, cât şi a costurilor datorate situaţiei de
asimetrie informaţională, deci modelul P-A are ca referinţă o stare în care toţi
participanţii deţin aceeaşi cantitate de informaţie fie că este completă, fie că este parţială
(incompletă). Dacă informaţia este incompletă, atunci unele variabile sunt aleatoare.
Se consideră o relaţie bilaterală în care participanţii deţin aceeaşi cantitate de informaţie
şi relaţia e concretizată printr-un contract în care sunt prevăzute obligaţiile şi drepturile
participanţilor, precum şi transferurile realizate în anumite situaţii.
Cei doi participanţi sunt Principalul sau decidentul şi Agentul.
Principalul va fi cel care: - proiectează contractul
- propune agentului acest contract;
- îl recompensează pe Agent;
- foloseşte rezultatul acţiunii Agentului
Agentul - acceptă sau nu contractul;
- depune un efort stabilit de Principal pentru obţinerea
unui rezultat
- este recompensat ca urmare a acestei activităţi.
Prezenţa variabilelor aleatoare va fi cuantificată prin funcţia de utilitate asociată fiecărui
participant şi se va utiliza conceptul de utilitate aşteptată.
Se va presupune că rezultatul în folosul Principalului va fi x unităţi monetare. Acest
rezultat depinde atât de nivelul de efort, cât şi de componenta întâmplătoare (variabila
aleatoare din model).
Exemplu: Principalul poate fi proprietarul unui magazin, iar Agentul poate fi
cumpărătorul. Volumul vânzărilor este influenţat de numărul de ore lucrate de Principal,
dar şi de bunăstarea economică a locuitorilor sau a condiţiilor meteo.
Fie X   x1 , x 2 ,..., x n  mulţimea rezultatelor posibile, p i  e   P  X  x i e  , unde e este
nivelul de efort.
Pentru Principal funcţia de profit sau utilitate se notază cu B  x  w , unde x reprezintă
rezultatul, iar w recompensa plătită agentului.
Funcţia de utilitate B are proprietăţile: B '    0, B"    0 , deci
Principalul poate fi cu aversiune la risc, caz în care B"    0 , sau
poate fi neutru la risc, caz în care B"    0 .
Se observă că Principalul nu este interesat în mod direct de nivelul de efort depus de
Agent, ci doar de rezultatul activităţii.
Funcţia de utilitate a Agentului se notează cu U  w, e  . Se va presupune că este aditiv
separabilă, adică: U  w, e   u  w  v e  , unde u '    0, u"    0

(Agentul este cu aversiune la risc dacă u"    0 şi este neutru la risc

dacă u"    0 ), iar v '    0, v"    0 (adică v
este crescătoare în raport cu nivelul de efort).
A spune că U  w, e  este aditiv separabilă este echivalent cu a spune că atitudinea faţă de
risc a Agentului nu este influenţată de nivelul de efort e.
O caracteristică a modelului este aceea că Agentul nu este în mod direct interesat de
rezultat, ci doar de recompensă, care îi sporeşte utilitatea, şi de nivelul de efort, care îi
diminuează utilitatea.
n
Funcţia obiectiv a modelului va fi: Max
 e , w  xi    p  e  B x
i 1
i i  w x i   . Funcţia obiectiv

reprezintă utilitatea aşteptată pentru Principal.

p i  e  reprezintă probabilitatea ca rezultatul activităţii să fie x i dacă Agentul depune

efortul e.
w x i  reprezintă recompensa sau salariul primit de Agent dacă X  xi .

Restricţia modelului este dată de semnarea sau nu a contractului de către Agent. Agentul
va semna dacă utilitatea aşteptată este mai mare decât un prag minim de utilitate u sau
pragul minim oferit de piaţă.
Exemplu: un şomer semnează un contract de muncă dacă salariul este mai mare decât
ajutorul de şomaj.
 n n
Restricţia de participare este:  p  e U  w x  , e  u
i 1
i i sau  p  e u w x    v e   u
i 1
i i

n n n
sau  p i  e  u  w x i    v e   p i  e   u   p i  e  u  w x i    v e   u
i 1 i 1 i 1

În acest caz modelul Principal – Agent este:

 n
Max  p i  e  B  x i  w x i  
 e
 , w  xi   i 1
 n
 p i  e  u  w x i    v  e   u

 i 1

Se va analiza un optim interior şi se va deduce mecanismul optim de plăţi.

Fie nivelul de efort e fixat, atunci Lagrangeanul se va scrie:
n
 n

L w xi  ,     pi  e  B x i  w xi     u   p i  e  u  w x i    v e  
i 1  i 1 
Pentru această problemă condiţiile de ordinul întâi necesare sunt şi suficiente, datorită
proprietăţilor funcţiilor B şi u.
Deci:
L
 0  p i  e  B'  x i  w x i    p i  e  u '  w x i    0 (1)
w x i 

Prin împărţirea ambilor termeni la pi  e  va rezulta:

 B '  x i  w x i     u '  w x i    0    0

 n
 p i  e  u  w x i    v  e   u
 i 1
unde u este o variabilă

exogenă.
Din rezolvarea acestui sistem de  n  1 ecuaţii cu  n  1 necunoscute va rezulta * şi

contractul optimal  w  x i   i 1, 2 ,...,n .

*

Din relaţia (1) în punctul de optim rezultă:  

B' xi  w *  xi  *  
u ' w*  xi  
, deci rata marginală de

substituţie va fi constantă, situaţie care a mai fost întâlnită în cazul optimului Pareto.
Concluzie: În situaţia de simetrie informaţională (ambii participanţi deţin aceeaşi
cantitate de informaţie, echivalent cu pi  e  sunt cunoscute pentru ambii parteneri)
contractul optimal este şi un optim Pareto.
Cazul I: Principalul neutru la risc ( B"    0 ), Agentul cu aversiune la
risc ( u"    0 )
Dacă B"    0 , atunci B '   este o constantă.
Din relaţia:

 
* 
B' xi  w*  xi        
 ct  u ' w*  xi   ct  u ' w*  x1   u ' w*  x 2   ...  u ' w*  x n   
u ' w  xi 
*
 
Dar u"    0  u'   este strict descrescătoare,
deci u '   este injectivă. Deci:
w*  x1   w *  x 2   ...  w*  x n   ct

Deci, salariul primit de Agent este acelaşi indiferent de rezultat. În acest caz întregul risc
va fi preluat de Principal (decident).

Cazul II: Principalul cu aversiune la risc ( B"    0 ), Agentul neutru la

risc ( u"    0 )
u"    0  u'  ct  B'  xi 

   
Sau B' x1  w  x1   B' x 2  w  x 2   ...  B' x n  w  x n 
* * *
 
Deoarece B"    0 rezultă că B’ este strct descrescătoare, deci B’ este
injectivă, de unde rezultă că:
x1  w *  x1   x 2  w *  x 2   ...  x n  w*  x n   k  w*  xi   x i  k ,   i  1,2,..., n

Interpretare: Agentul reţine rezultatul x i şi o parte fixă k o transferă Principalului.

Principalul, indiferent de rezultat, primeşte o sumă fixă k, deci riscul este preluat de
Agent.
Exemplu: Proprietarul unei companii de taximetre cu aversiune la risc şi conducătorul
unui autovehicul neutru la risc.

Cazul III: Ambii parteneri sunt cu aversiune la risc

B '  xi  w xi    u '  w xi  
Prin derivare rezultă:
 1  w'  x i   B"  xi  w x i   w'  x i  u" 
Se înlocuieşte  şi rezultă:

1  w'  xi   B"  xi  w xi

Deci:

B"  x i  w x i   u"  w x i  
1  w'  x i   w'  x i  
B '  x i  w x i   u '  w x i  

rP
De unde rezultă: w'  x i  
rP  rA

dw rP
Deci:  şi arată cum este împărţit riscul dacă cei doi parteneri sunt cu
dx i rP  rA

aversiune la risc.
S-a presupus că rezultatele sunt foarte apropiate între ele şi s-a presupus că tinde către

cazul continuu: X   x1 ,..., x n  , x1  x 2  ...  xi  ...  x n , w'  xi   w xi 1   w xi  .

Dacă Principalul este neutru la risc, atunci B '   este constant, deci
B'  t     B t   t   . Atunci funcţia obiectiv devine:
n n n n n

 pi  e  xi  w xi        pi  e xi  w xi      pi  e    pi  e xi   pi  e w*   
i 1 i 1 i 1 i 1 i 1

 
n
   pi  e xi  w*  
i 1

Dacă Principalul este neutru la risc, atunci salariul este constant.

n
Problema de optimizare se va reduce la Max  p i  e  x i  w
*

i 1

 p  eu  w   v e  u , sau
n
*
Din restricţia de participare care este saturată, rezultă: i
i 1

 
u w *  v e   u  w *  e   u 1  v e   u 
 n n
F  e    p i  e  xi  w  F  e    p i  e  x i  u 1  v e   u 
*

i 1 i 1

 
n
Condiţia necesară este: F '  e    p ' i  e  x i  w  e  ' . Aceasta nu se ştie dacă este şi
*

i 1

suficientă, deoarece nu se cunoaşte semnul lui p ' i  e  .

O condiţie suficientă este aceea ca F "  e  0 .

 w  e  '   u  '  v e   u  v '  e   v '  e 

* 1

u'  w  *

v"  e 
 w*  e "   v'  e
u' w*  
De unde rezultă că:
n
v"  e u
F"  e   p" i  e  xi 
i 1

n
Deci  p" i  e  xi  0 reprezintă
i 1

condiţia suficientă de determinare a nivelului optim de efort pentru F.

n
F '  e   0   p' i  e  x i  w'  e  (profitul marginal brut egalează salariul marginal).
i 1