Page |1

Morfologie
Verbul

Def. Verbul este o parte de vorbire flexibilă, care-și poate schimba forma:merg, mergi,
mergeam etc.
Cele mai multe verbe exprimă acțiuni ale obiectelor: Ileana scrie. Calul fuge. Tractorul
ară.
Celelalte verbe pot arăta:
- Stări ale obiectelor: Omul stă (șade) la umbră. Maria plânge. Copilul visează. Bunicul se
odihnește. Fetele râd. Bărbatul meditează. În apropiere este o fântână. Nu departe se
află un crâng. În pădure există animale sălbatice;
- Posesia unui obiect de către alt obiect: Maria are o minge;
- Necesitatea unui obiect sau a unei acțiuni: Îmi trebuie un caiet. Trebuie să scriu;
- Posibilitatea de a face o acțiune: Pot să-l ridic;
- Voința sau dorința unei persoane de a obține un obiect sau de a face o acțiune: Vreau
(doresc) o floare. Vreau (doresc) să vizitez muzeul.

Obs. Fiecare acțiune, stare etc. are un nume care se exprimă printr-o formă verbală
nepersonală numită infinitiv. Infinitivul se deosebește de celelalte forme verbale prin terminație
vocalică și prin prepoziția a: a lucr/a, a ved/ea, a pun/e, a priv/i, a cobor/î etc. Când vrem să
numim un verb, ne folosim de forma infinitivului: ”Verbul a pune este de conjugarea a III-a”.

Locuțiuni verbale
Acțiunile și stările pot fi exprimate și prin locuțiuni verbale (grupuri de cuvinte între care
se află neapărat un verb și care îndeplinesc împreună rolul unui verb). Cele mai multe locuțiuni
verbale se pot înlocui cu un verb:
- A băga de seamă – a observa
- A da năvală – a năvăli
- A da iama – a năvăli
- A o lua la fugă – a fugi
- A o lua la sănătoasa- a fugi
- A o lua la goană – a fugi
- A spăla putina – a fugi
- A se face nevăzut – a fugi
- A-și lua picioarele la spinare – a fugi
- A sta de veghe – a veghea
- A da din gură – a vorbi
- A pune la cale / a face planuri – a plănui
- A da un chiot – a chiui
- A da de gol – a demasca
- A da comandă – a comanda
- A da de-a dura – a rostogoli
- A da în copt – a pârgui
- A lua hotărârea – a hotărî
 Page |2

- A arunca o privire – a privi

- A trage cu coada ochiului – a privi (pe furiș)
- A face ochi dulci – a curta
- A avea pe vino-ncoace – a atrage
- A sta în loc – a se opri
- A coase cu ață albă – a minți, a exagera
- A da din colț în colț - a se rușina etc.
Verbul care întră în componența locuțiunii verbale are rolul gramatical de a preciza
persoana, timpul și modul acțiunii, iar celălalt cuvânt (substantiv, adverb etc.) dă de obicei sensul
locuțiunii. Locuțiunile verbale sunt deci analizabile. Se analizează verbul din cadrul locuțiunii și
se găsește funcția sintactică a locuțiunii.

Verbe predicative și verbe nepredicative

Verbele care au un înțeles de sine stătător sunt predicative, adică pot spune singure ceva
despre subiect, pot exprima singure predicatul, atunci când sunt la un mod personal. De
exemplu: ”Sus pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic,
strălucitor.” (Emil Gârleanu, ”Singuraticii”)
Verbele care nu au un înțeles de sine stătător sunt nepredicative, pentru că ele nu pot
spune singure ceva despre subiect, ci numai împreună cu alte cuvinte. De exemplu, în textul:

”A fost un tânăr împărat

De la mișei a smuls averea...
Cei tari au zis: ” A fost mișel!
Ne-a prigonit prea multă vreme”
(George Coșbuc, Ex ossibus ultor),

în prima propoziție (A fost un tânăr împărat), verbul a fost este predicativ, pentru că are un
înțeles de sine stătător (a existat), pe când în propoziția A fost mișel! verbul a fost nu are înțeles
de sine stătător, deci nu poate exprima singur predicatul. Despre tânărul împărat se spune că a
fost mișel.
În afară de verbul a fi, mai sunt și alte verbe care pot fi folosite și ca verbe nepredicative:
a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a părea, a rămâne, a însemna și altele. Verbele a ajunge
și a ieși, când sunt folosite ca nepredicative, au sensul a deveni și formează pedicatul împreună
cu altă parte de vorbire: Peste un an va ajunge (sau va ieși) inginer. Verbul a face la diateza
activă este predicativ, dar la diateza reflexivă nu are totdeauna înțeles de sine de stător: S-a făcut
galben a ceara – a devenit galben. A părea, la diateza activă, este nepredicativ (Acesta pare mai
bun), dar ca reflexiv impersonal este predicativ: Se pare / că a înțeles.

Caracterul tranzitiv și intranzitiv al verbelor

Verbele care pot avea un complement direct sunt tranzitive, iar cele care nu pot avea un
complement direct sunt intranzitive.
Caracterul tranzitiv al unui verb nu se apreciază numai după prezența în propoziție a
complementului direct, ci după posibilitatea verbului de a avea un complement direct în
propoziția dată:
 Page |3

”În noaptea următoare... soldații au ocupat castelul. – tranzitiv; complement direct

exprimat (castelul)
”Pentru prima oară de când venise aici, pe Ana o cuprinse frica.” (T. Popovici, ”Setea)
– intranzitiv; tranzitiv, complement direct exprimat (pe Ana o)
”Mai cântă, lăutare, mai cântă!...” (O. Goga, Lăutarul) – tranzitiv, complement direct
neexprimat, dar verbul poate avea complement direct: ”cântă o doină”.

Obs. Unele verbe intranzitive sunt folosite și ca tranzitive, iar unele verbe tranzitive sunt
folosite și ca intranzitive. Când un verb își schimbă caracterul intranzitiv sau tranzitiv, el își
schimbă în general și sensul lexical sau cel puțin capătă o altă nuanță de sens. Deci caracterul
tranzitiv sau intranzitiv al verbului se apreciază nu după sensul lui general, ci după sensul lui în
context.

Verbe cu caracter intranzitiv Folosite cu sens tranzitiv

Am trecut prin apă. Pe copil l-am trecut eu dincolo (l-am transportat)
Aleargă repede. L-a alergat până la marginea satului (l-a fugărit).

Verbe cu caracter tranzitiv Folosite cu caracter intranzitiv

Ține-l bine pe copil. Ploaia a ținut o săptămână (a durat).
Am făcut lucrarea. Fă cum știi (procedează).
Am mers până acolo, apoi am făcut la dreapta
(ne-am îndreptat spre dreapta).

Categoriile gramaticale ale verbului

Verbul își schimbă forma în conjugare după conjugare, caracterul său tranzitiv sau
intranzitiv, diateză, mod, timp, persoană, număr și formă. Caracterul tranzitiv, diateza, modul
și timpul sunt categorii gramaticale specifice verbului, categoria persoană o are și pronumele,
iar categoria număr apare la toate părțile de vorbire flexibile. Categoria formă (afirmativă sau
negativă), cu diferențele de rigoare, apare de asemenea la toate părțile de vorbire, flexibile și
neflexibile.
Diateza este forma pe care o ia verbul pentru a arăta raportul dintre acțiunea pe care o
exprimă și subiectul gramatical. În limba română sunt patru diateze: activă, activă
pronominală, reflexivă și pasivă.
Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum consideră vorbitorul acțiunea:
reală (culeg), realizabilă (să culeg), dorită sau condiționată de o altă acțiune (aș culege) etc.
Modurile verbului se împart în două grupuri: personale și nepersonale. Modurile
personale sunt cele care își schimbă forma după persoane: indicativul, conjunctivul,
condițional-optativul și imperativul. Modurile personale sunt moduri predicative: ”Oaspeții au
vizitat muzeul”.
Modurile nepersonale sunt cele care nu-și schimbă forma după persoane: infinitivul,
participiul, supinul și gerunziul. Modurile nepersonale sunt nepredicative: ”Oaspeții și-au
exprimat dorința de a vizita muzeul”. Verbul a vizita nu are funcția de predicat, ci de atribut al
substantivului dorința.
Timpul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta momentul în care se îndeplinește
acțiunea. Forma verbului poate arăta acțiunea ca petrecându-se:
 Page |4

- În prezent (în momentul vorbirii): culeg;

- În trecut (înainte de momentul vorbirii): am cules;
- În viitor (după momentul vorbirii): voi culege.

Conjugarea verbului

Prezentarea tuturor formelor unui verb într-un chip organizat, pe moduri, timpuri,
persoane și număr, reprezintă conjugarea acelui verb. Formele pe care le ia un verb în
conjugare pot fi simple ori compuse: citesc, citeam, citii etc.; am citit, voi citi, aș citi etc.
Formele compuse sunt alcătuite din verbul de conjugat la modul infinitiv sau a participiu
și un verb auxiliar. Prin această îmbinare se realizează sensurile timpurilor: trecut (am citit) și
viitor (voi dori) și sensul de acțiune dorită (aș citi) sau de acțiune condiționată (dacă aș citi, m-aș
lămuri).
Obs. Conjugarea unui verb este dată, de asemenea, de forma verbului la modul infinitiv,
timpul prezent, de terminația pe care o are. După terminația infnitivului, verbele se grupează în
patru conjugări; de aceea terminația infinitivului se numește caracteristica conjugării.

Conjugarea I a lucra, a tăia -a

Conjugarea a II-a a vedea, a avea, a plăcea -ea
Conjugarea a III-a a bate, a cere, a face -e
Conjugarea a IV-a a citi, a privi, a coborî - i sau -î

Obs. La modul participiu, formele verbului sunt alcătuite din rădăcina verbului și
terminațiile –at, -ut, -it, -ît, -s: cântat, făcut, citit, coborît, prins.
Fac excepție următoarele verbe de conjugarea a III-a, care au participiul terminat în -t: a
frânge – frânt, a rupe – rupt, a sparge – spart, a fierbe – fiert, a frige – fript, a coace – copt, a
înfige – înfipt, a suge – supt.
Verbul la particpiu exprimă o acțiune trecută. În conjugarea verbelor, participiul poate fi
folosit invariabil: am citit, ai citit, a citit etc. Sau cu forme variabile, acordate în gen și în număr
cu partea de vorbire prin care este exprimat subiectul propoziției: El a fost lăudat; Ei au fost
lăudați; Maria a fost lăudată; Fetele au fost lăudate. În această ultimă situație, verbul la
participiu și-a schimbat valoarea gramaticală și a devenit adjectiv (provenit din verb la
participiu).

Verbele auxiliare

Verbul ”a fi”

Verbul a fi este neregulat, el neavând aceeași rădăcină la toate modurile și timpurile.

Formele lui sunt următoarele:

- Indicativ prezent: sunt, ești, este (e), suntem, sunteți, sunt;

- Imperfect: eram, erai, era, erați, erau; perfectul compus: am (ai, a, am, ați, au) fost;
- Perfectul simplu: fusei (fui), fuseși (fuși), fuse (fu), fuserăm (furăm), fuserăți (furăți),
fuseră (fură);
 Page |5

- Mai mult ca perfectul: fusesem, fuseseși, fusese, fuseserăm, fuseserăți, fuseseră;

- Viitorul I: voi (vei, va, vom, veți, vor) fi;
- Viitorul II (anterior): voi (vei, va, vom, veți, vor) fi fost;
- Imperativul: formă pozitivă: fii, fiți; formă negativă: nu fi, nu fiți;
- Conjunctivul prezent: să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiți, să fie;
- Conjunctivul perfect: (eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele) să fi fost;
- Condițional-optativ prezent: aș (ai, ar, am, ați, ar) fi;
- Condițional-optativ perfect: aș (ai, ar, am, ați, ar) fi fost;
- Infinitiv prezent: a fi;
- Infinitiv perfect: a fi fost;
- Participiu: fost;
- Gerunziu: fiind.

Obs. Verbul a fi se folosește ca verb auxiliar pentru alcătuirea următoarelor timpuri și

moduri:
- Viitorul II (anterior): voi (vei, va, vom, veți, vor) fi văzut;
- Conjunctiv perfect: (eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele) să fi văzut;
- Condițional-optativ perfect: aș (ai, ar, am, ați, ar) fi văzut.
La diateza pasivă toate timpurile și modurile se construiesc cu verbul auxiliar a fi: sunt
lăudat(ă), eram lăudat(ă), vom fi lăudați (e), aș fi lăudat(ă) etc. Verbul auxiliar (forma lui) oferă
informații despre modul, timpul, persoana, numărul și forma verbului, iar verbul de conjugat
despre conjugarea verbului.

Obs. A fi poate fi, în afară de verb auxiliar pentru formarea timpurilor compuse ale verbului
la diateza activă și a tuturor timpurilor la diateza pasivă și verb copulativ, intrând în alcătuirea
unui predicat nominal, și verb predicativ cu funcția sintactică de predicat verbal, când are
înțeles de sine stătător. Cele mai obișnuite înțelesuri ale verbului predicativ a fi sunt: a exista, a
se afla, a se întâmpla, a trece (când e vorba de trecerea unui anumit timp):
”Acolo e palatul din poveste - se află
și Cosânzeana veșnic ne-ntâlnită.
N-o văd prin ceață, dar eu știu că este - există
Și murgul bate veșnic din copită.” (M. Beniuc, ”Drumul meu”)
- Tata îl roagă să se liniștească. Ce-a fost / a fost.
(Zaharia Stancu, Constandina) - s-a întâmplat
- Câți ani or fi de atunci? (Zaharia Stancu, ”Desculț”) - or fi trecut

Verbul ” a avea”

Indicativul prezent al verbului a avea (am, ai, are, avem, aveți, au) servește ca auxiliar
pentru formarea perfectului compus și a modului condițional-optativ. În acest caz verbul a avea
a suferit schimbări la unele persoane:
Perfectul compus: am cântat, ai cântat, a cântat, am cântat, ați cântat, au cântat;
Condițional-optativ: aș cânta, ai cânta, ar cânta, am cânta, ați cânta, ar cânta.
 Page |6

Indicativul prezent al verbului a avea este folosit ca auxiliar și pentru exprimarea viitorului
construit cu conjunctivul: am să cânt, ai să cânți, are să cânte, avem să cântăm, aveți să cântați,
au să cânte.
A avea este verb predicativ (formează singur predicatul) când are înțeles de sine stătător : a
poseda: Am o carte interesantă.

Verbul ” a vrea”

Verbul a vrea cu valoare de verb predicativ are la indicativul prezent următoarele forme:
eu vreau, tu vrei el/ea vrea, noi vrem, voi vreți, ei/ele vor.
Ca verb auxiliar, folosit pentru formarea viitorului, verbul a vrea are următoarele forme:
eu voi cânta, tu vei cânta, el/ea va cânta, noi vom cânta, voi veți cânta, ei/ele vor cânta. De
asemenea, și viitorul anterior se formează cu verbul auxiliar a vrea: eu voi fi cântat, tu vei fi
cântat, el/ea va fi cântat, noi vom fi cântat, voi veți fi cântat, ei/ele vor fi cântat.

Obs. Uneori, mai ales în operele literare, sunt folosite formele verbale inverse, cu verbul
auxiliar așezat după verbul de conjugat și legat de acesta (sau de pronumele personal, formă
neaccentuată) prin liniuță: eu văzut-am, eu lăudatu-m-am, eu adusu-mi-am, eu adusumi-l-am, eu
adusu-mi-i-am, tu văzut-ai, tu lăudatu-te-ai, tu adusu-ți-ai, tu adusu-ți-l-ai, tu adusu-i-l-ai etc.

Diateza verbelor
Diateza activă arată că acțiunea este făcută de subiectul gramatical: Copiii culeg flori.
Acțiunea de a culege este făcută de subiectul gramatical, copiii.
Diateza activă pronominală este construită cu un pronume reflexiv cu funcție sintactică,
formă neaccentuată, la cazurile acuzativ sau dativ, care însoțește verbul de conjugat: Eu mi-am
zis în sinea mea că trebuie să fiu mai grijuliu. Acțiunea este făcută de subiectul gramatical și se
răsfrânge asupra unui complement direct sau indirect care se află la aceeași persoană și număr
ca și subiectul.
Diateza reflexivă este construită cu un pronume reflexiv, formă neaccentuată, la cazurile
acuzativ sau dativ, fără funcție sintactică, care însoțește verbul de conjugat. Acțiunea este făcută
de subiectul gramatical și se răsfrânge tot asupra subiectului: Eu m-am gândit la acea
întâmplare petrecută demult.
Diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. Autorul
acțiunii poate fi exprimat sau nu. Când este exprimat, el este redat printr-un complement de
agent: Florile au fost culese de copii. Așadar, autorul acțiunii este subiectul logic al propoziției
(complementul de agent), iar subiectul gramatical nu este în această situație activ, ci pasiv.
Verbul ” a trebui”
Verbul a trebui este unipersonal, având forme numai pentru persoana a III-a, și
impersonal cu sensul e necesar, se cuvine, se cade.
 Page |7

Verbul a trebui păstrează în conjugare, la toate modurile și timpurile, vocala ”-i”: trebuie,
trebuia, a trebuit etc.

Verbe reflexive unipersonale și impersonale

Tot unipersonale prin formă și impersonale prin conținut sunt și următoarele verbe
reflexive, care arată fenomene ale naturii: se luminează (de ziuă), se înserează, se înnoptează,
se înnegurează, se întunecă.
Fii atent la ortografia verbelor se înnoptează, se înnorează, se înnegurează, care se scriu
cu doi ”n”: primul face parte din prefixul ”în”, iar al doilea reprezintă sunetul cu care încep
substantivele noapte, nor, negură, de la care s-au format verbele respective (o consoană din
rădăcina cuvântului).

Expresii verbale unipersonale prin formă și impersonale prin conținut

Expresiile verbale unipersonale prin formă și impersonale prin conținut sunt formate din
verbul ” a fi” și un adverb: e bine, e lesne, e așa (așa-i), e greu, e sigur, e posibil, e imposibil
etc.
Propozițiile cu predicate nominale exprimate prin expresii verbale unipersonale au
subiectul exprimat, de obicei, printr-un verb la infinitiv sau la supin: E lesne a trece râul; E
lesne de trecut râul. Subiectele lor răspund la întrebarea ce?: Ce e lesne? – a trece, de trecut.

Obs. Verbele la modurile personale și predicative, când au înțeles de sine stătător

îndeplinesc funcția de predicat verbal, când sunt personale și nepredicative (nu au înțeles de
sine stătător) ele intră în alcătuirea predicatului nominal, ca verbe copulative.
Obs. Verbele la modurile nepersonale sunt nepredicative. Ele nu îndeplinesc funcția
sintactică de predicat verbal, ci alte funcții sintactice (subiect, nume predicativ, atribut,
complement).

Funcții sintactice ale verbelor nepersonale

- E ușor a scrie versuri. (subiect)

- Deodată s-a auzit strigând (tunând, fulgerând, plouând). (subiect)
- E ușor de memorat această poezie. (subiect)
- Plăcerea lui este de a citi. (nume predicativ)
- Tema este de scris. (nume predicativ)
- Elevii au datoria de a învăța. (atribut verbal)
- Coșuri fumegând se zăreau în depărtare. (atribut verbal)
- Și-a cumpărat o mașină de spălat. (atribut verbal)
- Ea a început a plânge. (complement direct)
- Deodată, am auzit bătându-se în ușă. (complement direct)
- Noi am terminat de recoltat. (complement direct)
- Se teme a pleca pe furtună. (complement indirect)
- S-a plictist așteptând. (complement indirect)
 Page |8

- S-a săturat de alergat. (complement indirect)

- A dus mânjii la adăpat. (complement circumstanțial de loc)
- Au plecat la secerat înainte de a răsări soarele. (compl. circ. de timp)
- Plimbându-se prin parc, deodată și-a amintit ceva. (compl. circ. de timp)
- Privea neclintit, fără a clipi. (compl. circ. de mod)
- Venea spre mine alergând. (compl. circ. de mod)
- L-a certat pentru a nu-și fi adus aminte. (compl. circ. de cauză)
- Întârziind, n-a mai intrat la curs. (compl. circ. de mod)
- A venit la mine pentru a lua bagajul. (compl. circ. de scop)
- S-a dus în pădure la cules ciuperci. (compl. circ. de scop)
- Numai gândind pozitiv poți să reușești. (compl. circ. condițional)
- Fără a alerga prea mult, s-a simțit obosit. (compl. circ. concesiv)
- E prea gentil pentru a fi nepoliticos. (compl. circ. consecutiv)
- Uită de speriat. (compl. circ. consecutiv)
- A strâns așa de tare din dinți, spărgându-și unul. (compl. circ. consecutiv)
- A început studiul prin a nota ideile principale. (compl. circ. instrumental)
- A câștigat totul muncind. (compl. circ. instrumental)
- E bun în a rezolva orice conflict. (compl. circ. de relație)
- De vorbit, vorbește întruna. (compl. circ. de relație)
- În loc de a studia, ea se joacă. (compl. circ. opozițional)
- În afară de a merge la școală, mai are și alte responsabilități (compl. circ. cumulativ)
- În afară de a lenevi, nu face altceva. (compl. circ. de excepție)
- Acum putem vedea gândurile noastre a se împlini. (element pred. supl.)
- L-am găsit plângând. (element pred. suplimentar)
- L-am găsit trântit jos. (element predicativ suplimentar)
- Acesta este un lucru considerat de neprețuit. (element predicativ suplimentar)
Funcții sintactice ale verbelor nepersonale (schemă recapitulativă)

Subiect Nume
predica-
tiv

Elemen Verbe Atribut

t pred. neperso verbal
supl. nale

Compl. Comple
circ. -ment
necirc.
 Page |9

Bibliografie: Ștefania Popescu, ”Gramatică practică a limbii române”, Editura Didactică

și Pedagogică, București, 1983
Ion Popa, Marinela Popa – Limba română, Editura Niculescu, București, 2008