Capitolul 1 – Semnificația și importanța antreprenoriatului

1.1 Delimitări conceptuale: antreprenoriat, întreprinzători

O trăsătură importantă a națiunilor a căror economie se află în curs de dezvoltare este

dată de rolul important care îl deține antreprenoriatul, acela de element principal al creșterii și
dezvoltării economice. Pentru prezentarea fenomenului antreprenorial se impune necesitatea
definirii activității antreprenoriale. Așadar, pe scurt, activitatea antreprenorială constă în
identificarea și valorificarea oportunităților economice, această activitate fiind una care se
desfășoară în diferite medii sau unități de afaceri ce influențează schimbări în cadrul sistemului
economic prin inovările care sunt create și sunt date de persoanele care sunt capabile să
valorifice oportunitățile economice.
Importanța antreprenoriatului este dată în primul rând de faptul că zonele ineficiente ale
economiei sunt identificate și eliminate. În același timp, întreprinzătorul este capabil să
tranforme inovațiile tehnologice și organizaționale în produse tot mai performante. 1 Ca și
caracteristică, ansamblul acțiunilor antreprenoriale care compun activitatea antreprenorială se
caracterizează prin câteva caracteristici după cum urmează:
- este un act de voință umană;
- se produce la nivelul unei firme economice;
- implică o schimbare de stare a firmei;
- este un sistem holistic;
- este un sistem dinamic;
- este un demers unic;
- implică numeroase variabile;
- rezultatul antreprenorial este depinzător de alți factori;
Rămânând la ultima caracteristică, cea a factorilor, aceștia sunt de două mari tipuri:
1. Factorii interni
2. Factorii externi
Cel mai mare impact asupra performanțelor firmei sunt factorii interni, cei ce aparțin de firmă și
care la rândul lor se află în concordanță cu factorii externi, aceștia din urmă având un impact
major asupra oricărui demers antreprenorial.
1
A-M Grigore, Antreprenoriat și Management pentru afaceri mici și mijlocii, Editura C.H. Beck,
București, 2012

1
 Probabil unul din cei mai importanți factori care influențează activitatea antreprenorială,
atât interni cât și externi sunt stakeholderii. Aceștia sunt reprezentați fie de către elemente interne
cum ar fi manageri, salariați, sindicate sau proprietari, fie de către elemente externe ce sunt date
de administrație publică, furnizori, clienți sau bănci.
În ceea ce privește întreprinzătorul, acesta este o persoană ce își creează riscuri si acceptă
provocări în realizarea obiectivelor pe care și le propune de a obține profit și creștere prin
identificarea unei importante oportunități2. Aceștia dețin capacitatea de a putea prevedea apariția
unor oportunități pot să preîntâmpine unele schimbări care apar in mediu si care caută să le
exploateze în interes personal. După o mai multe cercetări, au fost identificate mai multe
caracteristici ale întreprinzătorilor, cele mai importante fiind3:
- încrederea în abilitățile personale, datorită optimismului de care dau doavadă atunci
când vizează succesul, ceea ce de multe ori însă poate conduce și la eșec;3
- dorința pentru rezultate imediate, ceea ce-i determină ca în permanență să urmărească
rezultatele, care le va confirma dacă au procedat bine sau rău;
- dorința de a-și asuma responsabilități, preferând să-și controleze propriile resurse
pentru atingerea propriilor obiective;
- preferința pentru un risc moderat, ceea ce înseamnă că ei nu înfruntă riscul în orice
condiții, ci un risc calculat;
- nivel înalt de energie, peste medie, ceea ce-i permite facă față efortului incredibil
necesar demarării unei afaceri, creării unei întreprinderi;
- viziune, care să-i permită scrutarea viitorului în descoperirea în permanență de
oportunități, fără a medita la succesele sau eșecurile care au trecut

Diferențierea întreprinderilor mici față de cele mijlocii în zona economică a reprezentat

un șir de subiecte continue privind încadrarea acestora într-o definiție cât mai exactă. Au existat
mai multe criterii de natură cantitativă sau calitativă care au stat la baza diverselor definiții date
IMM-urilor. Criteriile cantitative s-au bazat pe numărul mare de salariați, pe volumul producției,
capacitatea de producție sau cifra de afaceri, ori capitalul social sau cota de piață. Oricare dintre
2
Eugen Burduș, Întreprinzătorul, Editura Pro Universitaria, București, 2010
3
Eugen Burduș, op.cit

2
criteriile enumerate anterior au reprezentat puncte de plecare în analiza IMM-urilor. Spre
exemplu, cifra de afaceri a întreprinderii putea oferi date comparative ce vizau întreprinderi
similare din aceeași ramură în timp ce analiza capitalului avea nevoie de calcule de actualizare
sau volumul producției care era în concordanță cu natura activității.
Criteriile de calificare sunt capabile sa ofere o imagine mai largă de analiză a
întreprinderilor mici și mijlocii care să cuprindă influențele sectorului de activitate, ale
tehnologiei utilizate, ale modului de integrare în mediul economic, precum și ale concepțiilor
organizatorice și manageriale.
Astfel, până în anul 1996 4 întreprinderile mici și mijlocii erau considerate acele
întreprinderi al căror număr total al angajaților era sub 500 de persoane ce includea următoarele
subdiviziuni:
 microîntreprinderi (1-9 salariați);
 întreprinderi mici (10-99 salariați);
 întreprinderi mijlocii (100-499 salariați);
Datorită modului de definire a întreprinderilor mici și mijlocii pe un singur criteriu – a
numărului de persoane angajate în întreprinderi – a dus la o încetare de folosire a acestui criteriu
în cadrul statisticilor actuale ale Uniunii Europene.
În acest sens, Comisia Europeană propune și stabilește o nouă definire a întreprinderilor
mici și mijlocii ce are în vedere încadrarea în patru criterii cantitative:
1. Numărul total al angajaților întreprinderii;
2. Volumul anual al cifrei de afaceri;
3. Totalul activului bilanțului întreprinderii;
4. Gradul de independență a întreprinderii sau dreptul de proprietate asupra acesteia.
Având în vedere cele de mai sus, se considera faptul că întreprinderea era cea care avea
un număr de angajați mai mic de 250. Astfel, Comisia Europeană lua a luat în calcul faptul că
întreprinderea era de categorie mijlocie dacă se lua în calcul două criterii: numărul salariaților
mai mare de 49 și mai mic de 250, iar volumul anual de afaceri să nu depășească 40 milioane de
euro. Pe de altă parte, întreprinderile mici erau luate în considerare acele întreprinderi care cifra
de afaceri era de până la 7 milioane de euro iar numărul de angajați era mai mic de 50.
În cele din urmă, pe data 6 mai 2003 5, Comisia Europeană a adoptat o recomandare
privind definirea IMM-urilor și care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2005. Mai
jos sunt prezentate noile praguri care delimitează IMM-urile.

4
A-M Grigore, Antreprenoriat și Management pentru afaceri mici și mijlocii, Editura C.H. Beck,
București, 2012
5
A-M Grigore, op. cit.

3
 Categoria întreprinderii Cifra de afaceri Bilanțul total
Întreprinderile medii < 50 mil. Euro (40 mil.) < 43 mil.euro (27 mil.)
Intreprinderile mici <10 mil. Euro (7 mil.) < 10 mil. Euro (5 mil.)
Microîntreprinderi <2 mil. euro < 1 mil. euro
Tabel 1.1. Definirea IMM-urilor de la 1 ianuarie 2005
În ceea ce privește țara noastră, la începutul lunii ianuarie 2006, Guvernul a modificat criteriile
de definire a IMM-urilor prin Ordonanța de Guvern 27/2006 6. Astfel, întreprinderile mici și
mijlocii sunt definite acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, cum ar fi:
 au un număr mediu annual de salariați mai mic de 250;
 realizează o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 50 de milioane de euro sau au
un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul în lei a 43 milioane
euro;
 respectă criteriul de independență, așa cum acesta este definit prin lege.

6
A-M Grigore, op. cit.