Sunteți pe pagina 1din 2

Ministerul Educaţiei, Cercetării şI Tineretului Direcţia Generală pentru Învăţământ Preuniversitar

Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare

OLIMPIADA DE ISTORIE
Etapa judeţeană/municipiul Bucureşti
Clasa a XI-a
28 februarie 2004

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu


• Timpul efectiv de lucru este de trei ore

I. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:


“În palatul lui Ludovic al XIV-lea, în acel vechi centru de putere ostilă care s-a luptat timp
de secole să umilească Germania, a avut loc pe 18 ianuarie proclamarea solemnă a unui
imperiu german. Sala oglinzilor a fost scena unui act care a unit poporul german. Deşi poporul
german a fost reprezentat la ceremonie doar de armată, ochii întregii naţiuni s-au întors
recunoscători înspre locul unde regele Wilhelm a declarat că îşi asumă un titlu după care mulţi
au tânjit în timp de 60 de ani.
Destinul Germaniei este ca ea să-şi întărească puterea prin cuceriri, prin promovarea
culturii şi a civilizaţiei.
Cum contele Bismarck citise proclamaţia regelui către naţiunea germană, marele duce
de Baden a înaintat un pas şi l-a aclamat pe împărat. Uralele adunării au fost acoperite de
orchestra care cânta imnul Germaniei.”
(relatare oficială publicată la Berlin, 24 ianuarie 1871)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Menţionaţi, pe baza textului, evenimentul istoric în urma căruia s-a proclamat Imperiul
German.
2. Menţionaţi o altă etapă a unificării Germaniei.
3. Numiţi statul considerat ” vechi centru de putere ostilă” Germaniei şi precizaţi un eveniment
din secolul al XX-lea, în care acesta îşi menţine atitudinea.
4. Definiţi termenul de “Realpolitik”.
5. Pornind de la text, prezentaţi două acţiuni de politică externă ale Germaniei la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
6. Menţionaţi două etape ale unificării Italiei.
7. Prezentaţi o asemănare, respectiv, o deosebire între unificarea Italiei şi a Germaniei.

30 puncte

II. Prezentaţi, în aproximativ în cinci-şase pagini, noua ordine internaţională din perioada
1919-1939, având în vedere:
- menţionarea a trei cauze ale finalizării primului război mondial;
- prezentarea a două principii care au stat la baza activităţii Ligii/Societăţii Naţiunilor;
- definirea conceptelor “revizionism” şi “conciliatorism” şi explicarea fiecăruia printr-o acţiune
politico-diplomatică;
- prezentarea unui document diplomatic (două prevederi, localitate şi an) semnat de URSS şi
Germania între 1922-1928 şi menţionarea caracterului relaţiilor dintre cele două state.
Notă! Se punctează şi structura compoziţiei (introducere, cuprins, concluzii),
prezentarea în ordine cronologică a faptelor istorice, evidenţierea relaţiei cauză-efect,
utilizarea limbajului istoric.
60 puncte

S-ar putea să vă placă și