Heroes of CRISPR

CRISPR reprezintă un sistem imun adaptativ prezent la numeroase specii bacteriene (​E.
Coli​, ​Clostridium difficile​, ​Mycobacterium tuberculosis,​ ​Yersinia pestis​ etc.) prin care acestea
capătă rezistență la acțiunea materialului plasmidic conjugat și a bacteriofagilor. Prin vastele
cercetări realizate de-a lungul a 20 de ani și de numeroși profesioniști s-a făcut un pas imens în
lumea științei prin concluzionarea acestor studii cu editarea genomului uman cu ajutorul
mecanismului CRISPR.

În perspectiva mea, cele mai importante momente până la aplicarea directă a CRISPR
asupra celulei umane, inclusiv, sunt chiar trei:
● Descoperirea în sine a aranjamentului CRISPR
● Identificarea clară a modului de funcționare și rolului pe care-l are fiecare componentă
● Aplicarea acestui aranjament asupra celulei eucariote și aplicațiile în medicină

Astfel, aș oferi premiul Nobel următorilor cercetători:

1. Francisco Mojica- acesta descoperă în timp ce lucrează cu ​Haloferax mediterranei​, apoi
cu ​Haloferax volcanii ​secvențe palindromice și repetitive a 30 de baze, separate de “spacers”
alcătuiți din aproximativ 36 de baze. Mai apoi, acesta face legatura dintre secvența identificată
de el și cea găsită de o echipă japoneză la o eubacterie (​E. Coli​)
Până în anul 2000 acesta reușește să identifice ceea ce a numit inițial SRSRs la peste 20 de
specii bacteriene, iar alte cercetări relevă trăsăturile cheie ale locusurilor și prezența genelor
de codificare CRISPR în vecinătatea secvenței propriu-zise.
Chiar și fără implicarea CRISPR în editarea genomului uman, descoperirea acestei secvențe
este relevantă pentru înțelegerea rezistenței pe care o dobândesc bacteriile contra factorilor
de mediu, virusurilor și antibioticelor, iar contribuția lui Mojica este cea care a dat startul
avântului luat de ceilalți cercetători în descifrarea CRISPR.
Tot Mojica este primul care face corelația dintre “spacers” și ADN-ul viral/plasmidic conjugat la
care organismul bacterian cercetat ajunsese rezistent. Astfel, acesta descrie pentru prima
dată rolul CRISPR ca fiind acela de a crea instrucțiuni pentru protecția bacteriei contra acțiunii
bacteriofagilor sau materialului plasmidic ajuns în celulă. Deși refuzat de mai multe ori până la
prima publicare a lucrării sale, din punctul meu de vedere Mojica are contribuția esențială
pentru descifrarea CRISPR prin identificarea sa la numeroase specii bacteriene și descrierea
brută a structurii sale. Cercetătorii care au publicat în același timp cu el (Gilles Vergnaud si
Alexander Bolotin) au caracterizat mecanismul CRISPR la ​Y. pestis​, respectiv au enunțat
originea extracromozomială a acestuia, dar nu au adus contribuții pentru elucidarea structurii,
cum de altfel nu s-a întâmplat nici în anii următori. Astfel, imaginea oferită de Mojica a fost
diversă, suficientă și detaliată îndeajuns de mult încât următoarele contribuții să se bazeze pe
găsirea clară a funcției CRISPR la bacterii.
2. Emmanuelle Charpentier și Virginijus Siksnys- începând cu Emmanuelle Charpentier și
Jorg Vogel, care descoperă existența ARN tracr (alcătuit din aproximativ 25 de baze
complementare secvenței CRISPR) și faptul că e esențial pentru funcționarea CRISPR
deoarece ajută la crearea ARN cr (prin hibridizarea cu precursorul acestuia). Astfel,
Charpentier și Vogel au găsit componenta lipsă din puzzle-ul rezolvat până atunci de Luciano
Marraffini, iar mai apoi de Sylvain Moineau. Fără această componentă Siksnys nu ar fi putut
să reconstituie secvența CRISPR de la ​S. pyogenes​ la ​E. Coli​ cu succes sau să studieze
CRISPR in vitro. Charpentier și Siksnys au demonstrat individual și în paralel că proteina cas9
este cea care taie ADN-ul viral și poate fi programată prin modificarea ARN cr , iar pentru
sintetizarea ARN cr și funcționarea cas9 sunt necesare atât precursorul ARN cr , cât și ARN tracr .
Mai mult, Charpentier și Jennifer Doudna au fuzionat ARN cr și ARN tracr , arătând că poate
funcționa in vitro sub forma de ARN sg . Acești oameni merită premiul Nobel deoarece au
concretizat teoriile publicate înainte despre funcționarea CRISPR și au oferit fundamentul
pentru integrarea secvenței CRISPR in vivo. Descoperirile lor reprezintă baza de care Feng
Zhang s-a folosit pentru a revoluționa și a atinge vârful studierii CRISPR. Mai mult, fiecare și-a
adus propria contribuție în descifrarea acestui mecanism (Charpentier prin descoperirea
ARN tracr și crearea ARN sg , iar Siksnys prin transferul locusului CRISPR de la ​S. pyogenes​ la
E. Coli)​ pe lângă demonstrarea funcționării in vitro menționate anterior.
3. Feng Zhang- (firstly, this man is a genius). Acesta a creat mecanismul de funcționare
prin deleții precise a aranjamentului CRISPR în celule de mamifere, eucariote. A optimizat
proteina cas9 prin compararea celei provenite de la ​S. thermophilus​ cu cea de la ​S. pyogenes
și observarea faptului că proteina din prima specie tinde să se acumuleze în anumite porțiuni
ale materialului nuclear, pe când cea din urmă este distribuită uniform. Mai apoi a definitivat
pentru prima dată toate componentele necesare pentru modificarea ADN-ului eucariot (cas9,
ARN tracr și aranjamentul CRISPR), pentru ca apoi să ajungă la o formă finală folosindu-se de
modelul ARN sg găsit de Charpentier și Doudna. Mai mult, acesta a teoretizat versatilitatea
CRISPR prin posibilitatea utilizării pentru inducerea pe șoareci a unor boli moștenite genetic
sau chiar cancer și a descoperit a doua clasă de sisteme CRISPR. Dintre aceste sisteme unul
folosește o proteină care taie diferit față de cas9 și nu are nevoie decât de ARN cr pentru
funcționare. Acest cercetător a culminat studiul CRISPR prin modificarea secvenței ADN din
celula animală și a deschis drumul multor aplicații și perspective noi în medicina modernă.

Concluzionând, acești oameni consider că sunt cei care ar merita un premiu Nobel pentru
contribuția adusă și reprezintă cel mai bine efectul “bulgărelui de zăpadă”. Fiecare pas făcut
între și până la ei a fost necesar pentru finalitatea momentană a studiilor, dar între cei trei
există o complementaritate care m-a făcut să îi aleg. Astfel, primul a adus structura, al doilea
grup a definitivat și demonstrat funcția, iar cel de-al treilea om a aplicat și mai departe ceea ce
au găsit cei din urmă, una din motivațiile sale fiind fuziunea ARN sg identificată de Doudna și
Charpentier.