ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

MĂDUVA SPINĂRII
(Medulla spinalis)

1
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

GENERALITĂȚI  Forma: se prezintă ca un cilindru plin, ușor

turtit antero-posterior.
Măduva spinării este partea sistemului nervos  Dimensiuni:
central adăpostită în canalul vertebral. • Lungime medie: 45 cm la ♂ și 43 cm
la ♀, cea a canalului vertebral fiind de
 Limite: cca. 65 cm
• Superior: planul orizontal care trece • Diametru:
prin gaura occipitală mare* » Antero-posterior: 8-10 mm
• Inferior: planul orizontal care trece prin » Transversal: 10-12 mm – la
discul intervertebral dintre L1 și L2 la nivelul intumescenței cervicale
adult și la nivelul vertebrei L3 la nou- este de 38 mm, iar la nivelul
născut intumescenței lombare de 35
*Limita superioară este discutabilă în funcție mm.
de autor. Astfel, ea poate fi reprezentată și de
Notă
planul orizontal care trece: prin marginea
superioară a arcului posterior al atlasului, prin Atunci când în text se precizează un nivel (C4,
locul de emergență a primului nerv spinal sau T10, T6-L5 ș.a.) se face referire la segmentul
imediat inferior de decusația piramidală (acolo medular numit mielomer, nu la cel vertebral,
unde fisura mediană anterioară se întrerupe). cele două necorespunzând.
Dat fiind că se oprește în dreptul vertebrei L2, (vezi topografia vertebro-medulară pentru
măduva spinării nu umple canalul vertebral pe explicație)
toată întinderea lui, ocupându-i numai cele
două treimi superioare. Ea nu ocupă în
întregime nici diametrele acestuia, între
măduva spinării și peretele canalului vertebral
aflându-se spațiul perimedular.
Spațiul perimedular este împărțit de
meningele spinal în:
Spațiul epidural – cuprins între
peretele osos al canalului vertebral și
dura mater. Spațiul epidural este
umplut de grăsime și de plexul venos
vertebral intern, numit și plexul lui
Batson.
Spațiul subdural – cuprins între dura
mater și arahnoidă.
Spațiul subarahnoidian – cuprins între
arahnoidă și pia mater, conține lichid
cefalorahidian.
2
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Aorta Vertebră toracală

Spațiul epidural, ocupat

de grăsime și plexul lui
Dura mater
Batson
Ganglion simpatic Arahnoida
Rădăcina anterioară Spațiul subarahnoidian

Ramurile comunicante albă și cenușie Pia mater

Nervul spinal Ramuri meningeale

Ramura ventrală
Ramura dorsală Pleura
Plămân

Ganglion spinal
Rădăcina posterioară
Vene formând plexul venos vertebral intern

Ramura dorsală care se

divide ulterior

CONFIGURAȚIE EXTERNĂ Intumescența lombară se continuă cu o

În regiunea cervicală, între segmentele C5 și
T1 , corespunzând emergenței plexului brahial
(C5-T1), măduva spinării prezintă o umflătură
fusiformă numită intumescență cervicală
(intumescentia cervicalis), iar în regiunea
lombară, între segmentele T12 și S2,
corespunzător plexurilor lombar (T 12-L4) și
sacral (L5-S4) există o a doua umflătură numită
intumescență lombară (intumescentia
lumbalis).
formațiune conoidă numită con medular
(conus medullaris), care se termină printr-un
fir subțire numit filum terminale.
Filum terminale este o masă de celule gliale
înconjurate de o teacă pială. El coboară și
pătrunde în canalul sacral însoțit de nervii
sacrococcigieni în traiectul lor către găurile
intervertebrale (numite și găuri de conjugare),
împreună cu care formează așa-numita coadă
de cal (cauda equina).
3
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
INTUMESCENȚELE

Filum terminale prezintă două segmente: Apariția intumescențelor se

• Segmentul superior – este înconjurat de dura mater și prezintă pe fața datorează formării membrelor,
sa laterală rădăcinile nervilor coccigieni care a condus la multiplicarea
• Segmentul inferior – perforează dura mater și iese prin hiatusul inferior atât a neuronilor motori
al canalului sacral pentru a se insera pe fața posterioară a corpului somatici (aripa cornului
celei de-a doua sau de-a treia vertrebre coccigiene prin ligamentul anterior) și a celor senzitivi
coccigian.
(lama VI din cornul posterior),
cât și a fibrelor ascendente și
descendente (substanța albă)
Trunchiul care deservesc miotoamele și
cerebral
C1 C1 dermatoamele membrelor.

Intumescența Absența congenitală sau

cervicală amputarea unui membru
(C5-T1)
conduce la ștergerea sau
Fisura mediană Șanțul median dispariția, prin degenerare
anterioară posterior retrogradă, a intumescenței de
Șanțul lateral Șanțul partea respectivă. Degenerarea
anterior intermediar retrogradă după amputații este
Șanțul lateral un proces complex, care duce
posterior
treptat la distrugerea tuturor
Intumescența neuronilor din rețeaua
lombară funcțională implicată, până la
(T12-S2)
neuronii corticali. Durata
Conul acestui proces este variabilă și
medular este influențată de factori
Sacul dural endogeni și exogeni.
(S2) Tulburările acestui proces
explică existența durerilor în
Filum
terminale “membrul fantomă” la unii
Coccix pacienți amputați.
4
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Baza craniului Vertebra C1 (atlas)

Nervul C1 Plexul cervical

Vertebra C2 (axis) Vertebra C7

Nervul C8 Vertebra T1
Nervul T1 Plexul brahial

Prima coastă Dura mater spinală

Filete nervoase ale
rădăcinilor nervilor
spinali T7 și T8
Nervii intercostali
Vertebra T12
Nervul T12
Vertebra L1
Coasta XII
Nervul iliohipogastric

Nervul subcostal

Nervul ilioinghinal
Conul medular
Nervul L1 Plexul lombar
Coada de cal
Vertebra L5
Nervul L5
Nervul femural
Nervul S1
Plexul sacral
Sacrul
Nervii fesieri superior și inferior
Filum terminale superior

Capătul sacului dural Nervul sciatic

Filum terminale inferior Nervul femural cutanat posterior

Nervul S5 Nervul rușinos
Nerv coccigian
Coccix

Măduva spinării și nervii spinali – vedere posterioară

5
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
FAȚA ANTERIOARĂ
Fața anterioară a măduvei
spinării prezintă pe linie
mediană fisura mediană
anterioară, al cărei fund nu
ajunge până la comisura
cenușie, ci este despărțit de
aceasta prin comisura albă.
În fisura mediană există o
condensare a țesutului pial
care formează linea
splendens – în grosimea
căreia se găsesc ramuri
perforante arteriale
desprinse din artera spinală
anterioară.
Lateral de fisura mediană se
află cordoanele anterioare
(sau funiculele anterioare)
care se întind lateral până la
șanțul lateral anterior (sau
antero-lateral) – locul de
emergență a rădăcinilor
anterioare ale nervilor
spinali.
Cordonul posterior
Cordoanele
substanței albe Cordonul anterior
Cordonul lateral
Ganglion spinal
Nerv spinal
Rădăcina posterioară
Rădăcina anterioară
Măduva spinării – vedere anterioară
FAȚA POSTERIOARĂ Șanțul intermediar de la
suprafață este continuat în
Fața posterioară a măduvei profunzimea măduvei de un
spinării prezintă pe linie sept de celule gliale numit
mediană un șanț, mai îngust sept intermediar.
și mai superficial decât cel
opus, numit șanțul median FEȚELE LATERALE
posterior.
Fețele laterale ale măduvei
Lateral de șanțul median spinării sunt cuprinse între
posterior se află cordoanele șanțurile laterale anterioare
posterioare (sau funiculele și posterioare, între care se
posterioare) care se întind întind cordoanele laterale
lateral până la șanțul lateral (sau funiculele laterale).
posterior (sau postero-
lateral) – locul de intrare a
rădăcinilor posterioare ale
nervilor spinali.
În regiunea cervicală și
toracală superioară, până la
nivelul T6, fiecare cordon
posterior este divizat de un
șanț intermediar care
desparte fasciculul Goll
(gracil) de fasciculul
Burdach (cuneat).
Șanțul median posterior
Comisura cenușie
Cornurile posterior, Substanța cenușie
anterior și lateral (în
ordinea săgeților)
Canalul central
Fisura mediană anterioară
Pia mater
Arahnoida
6
Dura mater
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

RAPORTURI

Măduva spinării este

învelită în meningele spinal,
prin intermediul căruia are Gaură de
raporturi cu pereţii canalului conjugare
vertebral astfel:
Anulus
• anterior – cu feţele fibrosus Disc
posterioare ale corpilor intervertebral
vertebrali cervicali, Ligament galben Nucleus
toracali şi lombari, (ligamentum flavum) pulposus
discurile intervertebrale
Măduva spinării
și ligamentul vertebral Ligament
longitudinal posterior interspinos
Nerv spinal

• posterior – cu lamele
arcurilor vertebrale, Ligament longitudinal
ligamentele galbene și posterior
baza proceselor Ligament
spinoase supraspinos Ligament longitudinal
anterior

• lateral – cu pediculii
vertebrali, găurile
intervertebrale și baza
proceselor articulare.

7
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
RELAȚII TOPOGRAFICE
Măduva spinării și canalul vertebral prezintă
inițial aceeași lungime. Totuși, în cursul
dezvoltării, coloana vertebrală se alungește
mai mult decât măduva spinării, astfel încât în
final capătul inferior al măduvei se va situa mai
sus față de vertebra căreia îi corespundea
inițial. Asemenea coloanei vertebrale, măduva
spinării se împarte în mai multe regiuni –
cervicală, toracală, lombară și sacro-
coccigiană – doar că măduva fiind mai scurtă,
ele nu coincid cu regiunile coloanei vertebrale.
Coloana vertebrală cuprinde 33-34 de
vertebre, în timp ce măduva spinării cuprinde
31 de așa-zise segmente medulare.
Segmentul medular este definit ca porțiunea
din măduva spinării care dă naștere
mănunchiurilor de fibre nervoase ce vor
alcătui rădăcinile anterioară și posterioară ale
unui singur nerv spinal și poartă denumirea de
mielomer sau neuromer. Așadar,
corespunzător acestor mielomere, există 31
de perechi de nervi spinali care ies din canalul
vertebral prin găurile intervertebrale. Fiecare
pereche de nervi spinali inervează un segment
al corpului, dar măduva în sine nu este
segmentată – impresia de segmentare este
creată de gruparea în fascicule a fibrelor
nervoase care ies din găurile intervertebrale.
Inițial, atunci când măduva și canalul vertebral
aveau aceeași lungime, fiecare nerv spinal
ieșea prin gaura vertebrală corespunzătoare
nivelului lui, însă pe măsură ce diferența dintre
segmentul medular și cel vertebral se mărea
odată cu creșterea accelerată a coloanei
vertebrale, rădăcinile nervilor spinali au
început să coboare oblic în canalul vertebral
către orificiul de emergență. Cu cât originea
nervului este situată mai caudal la nivel
medular, cu atât mai lung este traseul acestuia
prin canalul vertebral. De aceea nivelurile la
care ies nervii spinali nu mai sunt identice cu
nivelurile corespunzătoare măduvei spinării.
Luând toate cele menționate în considerare,
se remarcă existența unui decalaj între
vertebră – mielomer (topografia vertebro-
medulară) și între mielomer – locul de
emergență al nervului spinal (topografia mielo-
radiculo-vertebrală).
Astfel, în topografia vertebro-medulară:
• Măduva cervicală are 8 mielomere (C1-
C8) care se întind de la limita superioară
până la vertebra C6 (coloana cervicală
până la C7)
• Măduva toracală are 12 mielomere (T1-
T12) care se întind de la vertebra C6 la
vertebra T9 (coloana toracală de la T1 la
T12)
• Măduva lombară are 5 mielomere (L1-L5)
care se întind de la vertebra T9 la vertebra
T11 (coloana lombară de la L1 la L5)
• Măduva sacro-coccigiană are 6
mielomere (5 pentru măduva sacrată – S1-
S5 și 1 pentru măduva coccigiană – Co)
care se întind de la vertebra T11 la L2
(corespunde canalului sacral).
Ca regulă, mielomerul este situat întotdeauna
superior față de vertebra cu același număr.
În tabelul 1 este prezentat algoritmul cu
ajutorul căruia putem indica mielomerul
corespunzător oricărei vertebre.
În ceea ce privește nervii spinali:
• Nervii cervicali sunt în număr de 8
perechi (corespund mielomerelor C1-C8) –
prima pereche iese între osul occipital și
atlas
• Nervii toracali sunt în număr de 12
perechi (corespund mielomerelor T1-T12) –
prima pereche iese între prima și a doua
vertebră toracală
8
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

• Nervii lombari sunt în număr de 5 perechi
(corespund mielomerelor L1-L5) – prima
pereche iese între prima și a doua vertebră
lombară
• Nervii sacrali sunt în număr de 5 perechi
(corspund mielomerelor S1-S5) – prima
pereche iese prin gaura sacrală
superioară
• Nervii coccigieni sunt numai o pereche –
ea iese între prima și a doua vertebră
coccigiană
• Nervii L1-L5 ies în dreptul mielomerului
n+5
• Nervii S1-S4 ies în dreptul mielomerului
n+6-7
• Perechea nervilor coccigieni iese în
dreptul mielomerului n+10-11.
Schema lui Chipault este importantă în
rahianestezie.
Notă

Nervii sacrali și coccigieni sunt cei care Există 8 nervi cervicali și numai 7 vertebre Prima
formează coada de cal. cervicale. pereche de
nervi
cervicali
Pe scurt, fiecare nerv cervical părăsește părăsește
canalul vertebral deasupra vertebrei măduva
corespunzătoare lui, cu excepția C8 care iese deasupra
vertebrei
între vertebra C7 și T1. Iar după acel nivel, toți C1 (atlas)
ceilalți nervi spinali ies sub vertebra lor
corespunzătoare.
Măduva cervicală Perechea
Relația dintre mielomerul de origine a nervului (C1-C8) C8
spinal și mielomerul în dreptul căruia se află părăsește
orificiul intervertebral prin care iese nervul Numărul vertebrei măduva
spinal din canalul vertebral definește sub
topografia mielo-radiculo-vertebrală, care este vertebra
expusă prin schema lui Chipault astfel: C7
Măduva
toracală
• Pentru nervii C1-C3 (singurii cu traiect (T1-T12)
intravertebral orizontal) nivelul ieșirii
nervului spinal corespunde nivelului
mielomerului din care provin, notat cu n
• Nervii C4-C5 ies în dreptul mielomerului Măduva lombară (L1-L5)
n+1 Măduva sacrală (S1-S5)
• Nervii C6-C8 ies în dreptul mielomerului
n+2
• Nervii T1-T6 ies în dreptul mielomerului
n+3
• Nervii T7-T12 ies în dreptul mielomerului
n+4
9

Coccix
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Tabel 1. Relația dintre vertebre și mielomere

Formula
Nivelul
(pentru a determina numărul mielomerului corespunzător Exemplu
vertebral
vertebrei, adaugă cifra dată la numărul vertebrei)
Cervical Vertebra C3 se
Vertebra se suprapune mielomerului cu același număr.
superior suprapune
Nu adăuga nimic.
(C1-C4) neuromerului C3
Cervical Vertebra C5 se
Adaugă 1 la numărul vertebrei pentru a afla mielomerul
inferior suprapune
care îi corespunde.
(C5-C7) neuromerului C6
Toracic Vertebra T4 se
Adaugă 2 la numărul vertebrei pentru a afla mielomerul
superior suprapune
care îi corespunde.
(T1-T6) neuromerului T6
Toracic Vertebra T9 se
Adaugă 3 la numărul vertebrei pentru a afla mielomerul
inferior suprapune
care îi corespunde.
(T7-T9) neuromerului T12

T10 - Mielomerele L1-L2

T11 - Mielomerele L3-L4

T12 - Mielomerele L5-S1

L1 - Mielomerele S2-Co

10
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
Rahianestezia reprezintă anestezia •
nervilor rahidieni la ieșirea lor din măduvă
prin introducerea unui anestezic local în
spațiul subarahnoidian.
Metoda a fost imaginată de August Bier în
1899 și a fost introdusă în țara noastră de
către Thoma Ionescu.
August Karl Thoma Ionescu
Gustav Bier (13 septembrie 1860
(24 noiembrie 1861 –
– 28 martie 1926)
2 martie 1949)
Principiul metodei
Substanța anestezică introdusă în spațiul
subarahnoidian difuzează în LCR, venind
în contact cu rădăcinile nervilor spinali.
Astfel se obține:
• analgezie, prin paralizia rădăcinii
posterioare și totodată protecție
împotriva reflexelor neurovegetative
provocate de durere prin interceptarea
fibrelor interoceptive din rădăcina
posterioară
• relaxarea musculară prin blocarea
conducerii prin rădăcina anterioară a
nervului spinal
• vasodilatație, oprirea sudorației în
teritoriul cutanat respectiv (și ridicarea
temperaturii prin aceste mecanisme)
RAHIANESTEZIA
prin anestezia fibrelor simpatice preganglionare; ramurile
comunicante cenușii sunt de asemenea blocate (efectul se datorează
difuzării anestezicului prin găurile intervertebrale de-a lungul nervului
spinal, pe o lungime de aproximativ 2 cm); anestezia rahidiană joasă
(sub L2) nu provoacă modificări circulatorii
• paralizia parasimpaticului sacrat
În cursul rahianesteziei fibrele simpatice sunt primele anesteziate,
apoi urmează cele senzitive și de-abia în final cele motorii (intervenția
chirurgicală începe în momentul pierderii controlului voluntar al
musculaturii).
Dacă substanța anesteziantă folosită are densitatea mai mică de
decât a LCR-ului, imediat după rahianestezie bolnavul trebuie așezat
în poziție Trendelenburg (cu capul ușor inferior față de membrele
inferioare) pentru a împiedica difuzarea superioară a substanței
anestezice spre bulb (risc de stop cardio-respirator).
Rahianestezia este cu atât mai întinsă cu cât puncția se efectuează
la un nivel mai înalt. Pentru a evita riscul paraliziei nervilor intercostali,
limita superioară admisă este procesul spinos T 11, cel mult T10.
În general, puncția se face:
 În spațiul 4 lombar pentru intervenții pe perineu și membrul
inferior
 În spațiul 3 lombar pentru intervenții pe etajul abdominal inferior
 În spațiul T12-L1 pentru intervenții pe etajul abdominal superior
Măduva spinării
LCR
11
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

CONFIGURAȚIE INTERNĂ

Pe o secțiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din substanță cenușie,
dispusă central și substanță albă, așezată la periferie. În secțiune transversală la diferite niveluri,
aspectul medular variază în mare măsură. În regiunile intumescențelor cervicală și lombară, aria de
secțiune transversală este mai mare decât în restul măduvei spinării – ea este maximă la nivelul C4-
C5 și L4-L5.
SUBSTANȚA ALBĂ
Substantia alba
( )
Substanța albă a măduvei spinării este o colecție densă de fibre nervoase – axoni mielinizați, mielina
conferind substanței culoarea albă – celule gliale interfasciculare și vase sangvine. Fibrele nervoase
pot fi sistematizate după originea, direcţia şi lungimea acestora.
I. După origine se disting:
• fibre cu origine encefalică (corticală sau din trunchiul cerebral), situate în
OBSERVAȚIE cordoanele anterioare și laterale, care se descarcă direct sau prin intermediul
neuronilor intercalari pe neuroni motori
Axonul este prelungirea • fibre cu origine medulară, reprezentate de axonii neuronilor radiculari și
celulifugă a neuronului. cordonali
• fibre cu origine extranevraxială, reprezentate de axonii neuronilor
Fibra nervoasă reprezintă pseudounipolari din ganglionii spinali.
axonul neuronului, alături
II. După direcție se disting:
de tecile lui.
• fibre verticale, la rândul lor:
Un nerv cuprinde mai multe » ascendente – cu origine în cornul posterior al măduvei sau în ganglionul
fibre nervoase, protejate de spinal
» descendente – cu origine encefalică
un înveliș comun.
• fibre orizontale

III.După funcție se disting:

• fibre motorii – cele care coboară din encefal și axonii care formează rădăcina
anterioară a nervului spinal
• fibre senzitive – axonii neuronilor cordonali din cornul posterior al măduvei și
cei ai neuronilor din ganglionii spinali, cu traiect ascendent
• fibre de asociație – ascendente sau descendente, unesc neuromerele între
ele.
12

Substanța albă a măduvei spinării

ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Fibrele nervoase alcătuiesc fascicule grupate
în trei perechi de cordoane, numite și funicule:
două anterioare, două laterale și două
posterioare.
Substanța albă este învelită la exterior de o
tunică cu structură glială numită membrana
limitantă superficială. Această membrană
reprezintă originea septului median posterior,
rafeul nevroglic care separă cele două
cordoane posterioare. Membrana trimite
prelungiri întinse de-a lungul vaselor
intramedulare, determinând formarea între
vase și aceste prelungiri a unui spațiu care
comunică cu spațiul subarahnoidian.
La interior, substanța albă este împărțită de
fisura mediană și septul median în două
jumătăți simetrice unite prin comisura albă,
formată din două tipuri de fibre:
» fibre încrucișate care conduc
sensibilitatea termică și dureroasă
» fibre motorii din cordonul anterior care
vor ajunge la cornul anterior contralateral
Substanța albă a măduvei spinării este cea
mai extinsă în regiunea cervicală, devenind
din ce în ce mai redusă pe măsură ce ne
apropiem de conul medular. Tracturile
ascendente senzitive cresc în număr dinspre
zonele sacrale către cele cervicale pe măsură
ce se adaugă mai multe fibre, în timp ce
tracturile descendente motorii scad dinspre
regiunile cervicale către cele sacrale deoarece
fibrele se opresc la diferite niveluri.

CORDOANELE ANTERIOARE
OBSERVAȚIE Se întind între fisura mediană și coarnele anterioare – cărora le corespun la suprafață
șanțurile laterale anterioare. Ele sunt predominant alcătuite din fascicule descendente,
Fasciculele sau astfel încât fiecare cordon anterior cuprinde:
tracturile Fascicule descendente:
descendente se
împart în două 1. Fasciculul cortico-spinal anterior (sau fasciculul piramidal direct Türk) – cu
originea în neuronii piramidali Betz din aria motorie principală (girul precentral)
categorii –
2. Fasciculul tecto-spinal medial – cu originea în coliculii superiori ai lamina
piramidale și
cvadrigemina, ale cărui fibre decusează la nivelul mezencefalului, formând decusația
extrapiramidale. Meynert
Prima grupă 3. Fasciculul reticulo-spinal medial – are originea în formațiunea reticulată a
cuprinde trunchiului cerebral și se întinde pe toată lungimea măduvei spinării
fasciculele 4. Fasciculul vestibulo-spinal medial – cu originea în nucleii vestibulari mediali ipsi și
cortico-spinale contralaterali
anterior și lateral, 5. Fasciculul longitudinal medial – situat de-o parte și de alta a fisurii mediane,
iar cea de-a reprezintă un fascicul de asociație de la nivelul trunchiului cerebral și cuprinde cinci
doua, toate categorii de fibre:
celelalte fascicule » Fibre tecto-spinale
descendente » Fibre vestibulo-spinale
13

enumerate. » Fibre reticulo-spinale

ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

» Fibre interstițiospinale – de la nucleul interstițial Cajal ipsilateral

» Fibre de la nucleu comisural Darkschewitsch
→ toate aceste fibre se termină în lamele VII și VIII Rexed
Fascicule ascendente:
1. Fasciculul spino-talamic anterior
2. Fasciculul spino-reticular anterior
3. Fasciculul spino-vestibular anterior
4. Fasciculul spino-olivar
Fascicule de asociație:
Sunt fascicule proprii ascendente și descendente care alcătuiesc fasciculul fundamental anterior,
situat în apropierea substanței cenușii.

CORDOANELE LATERALE
Se întind între coarnele anterioare și cele posterioare, cărora le corespund la suprafață șanțurile
laterale anterioare și posterioare. Ele sunt alcătuite preponderent din fascicule ascendente,
majoritatea încrucișate:
Fasciculele ascendente:
1. Fasciculul spino-talamic lateral
2. Fasciculul spino-tectal
3. Fasciculul spino-reticular lateral
4. Fasciculul spino-vestibular lateral
5. Fasciculul spino-cerebelos ventral (încrucișat, Gowers)
6. Fasciculul spino-cerebelos dorsal (direct, Flechsig)
Fasciculele descendente:
1. Fasciculul cortico-spinal lateral (piramidal încrucișat) – cu originea în neuronii piramidali
Betz din aria motorie principală (girul precentral)
2. Fasciculul tecto-spinal lateral – cu originea în lamina cvadrigemina
3. Fasciculul reticulo-spinal lateral – cu originea în formațiunea reticulată
4. Fasciculul vestibulo-spinal lateral – de la nucleii vestibulari inferior și lateral
5. Fasciculul olivo-spinal – cu originea în olivele bulbare
6. Fasciculul rubro-spinal Von Monakov – cu originea în nucleul roșu mezencefalic
7. Fasciculul nigro-spinal – cu originea în substanța neagră a mezencefalului
Fasciculele de asociație:
Sunt fascicule proprii ascendente și descendente care alcătuiesc fasciculul fundamental
lateral, situat în apropierea substanței cenușii.
14
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

CORDOANELE POSTERIOARE

Se întind între coarnele posterioare și septul posterior, cărora le corespund la suprafață șanțurile
laterale posterioare și șanțul median posterior. Ele cuprind numai fascicule ascendente și de
asociație:

Fasciculele ascendente:
→ sunt situate de-o parte și de alta a septului median și sunt separate între ele de septul
intermediar
1. Fasciculul gracil (Goll)
2. Fasciculul cuneat (Burdach)
Fasciculele de asociație:
→ sunt grupate pe regiuni topografice
1. Zona cornu-comisurală Pierre-Marie-Westphall
2. Fasciculul semilunar (sau interfascicular) Schultz – în măduva cervicală și toracală
superioară
3. Bandeleta periferică Hoche – în măduva toracală inferioară
4. Fasciculul septo-marginal Flechsig – în măduva lombară
5. Fasciculul triunghiular Gombault-Philipe – în măduva sacrală

TRACTURILE ASCENDENTE TRACTURILE DESCENDENTE

Fasciculul Goll Fasciculul longitudinal medial

Fasciculul Burdach Tractul Lissauer

Tractul cortico-spinal lateral

Fasciculul spino-
cerebelos dorsal Tractul rubro-spinal
Fasciculul
fundamental lateral Tractul reticulo-spinal pontin
Fasciculul spino-
Tractul reticulo-spinal
cerebelos ventral
medular
Tractul vestibulo-spinal
lateral
Fasciculele spino-talamice
anterior șși lateral Tractul tecto-spinal
Tractul cortico-spinal anterior
15
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
SUBSTANȚA CENUȘIE
Substantia grisea )
(
Substanța cenușie a măduvei spinării este
formată dintr-o rețea de dendrite și axoni
amielinici care adăpostește corpii neuronali,
alături de nevroglii și vase sangvine. Pe
secțiune transversală se prezintă sub forma
literei ”H” sau a unui fluture, prezentând trei
perechi de coarne:
Coarnele anterioare (motorii)
→ sunt mai mari, rotunde, cu un contur
neregulat datorat fibrelor rădăcinii anterioare a
nervului spinal care pornesc de la acest nivel
→ sunt de asemenea mai late decât coarnele
posterioare, în special la nivelul
intumescențelor, unde prezintă o prelungire
laterală numită aripa cornului anterior,
constituită din grupul nuclear lateral
→ formează în lungul măduvei spinării câte o
coloană anterioară (columna anterior) de
substanță cenușie
→ prezintă cap și bază
→ alcătuirea nu este identică pe toată
lungimea măduvei spinării, astfel încât:
» Între intumescențe sunt alcătuite din
lama IX (neuronii somatomotori ai
grupului nuclear medial) și lama VIII
(interneuronii grupului medial)
» La nivelul intumescențelor, lateral de
lama VIII se află prelungirea anterioară
a lamei VII (interneuronii grupului
nuclear lateral) și lama IX (grupul
nuclear lateral)
Coarnele posterioare (senzitive)
→ sunt mai subțiri și mai ascuțite
→ formează în lungul măduvei spinării câte o
coloană posterioară (columna posterior) de
substanță cenușie
→ corespund lamelor Rexed I-VI
→ prezintă cap, col și bază
→ la nivelul capului se află un câmp semilunar
numit substanța gelatinoasă Rolando,
delimitată înapoi de stratul zonal Waldeyer
Între zona gelatinoasă Rolando și suprafața
măduvei se află o lamă de substanță albă
numită zona marginală Lissauer (cunoscută și
ca fasciculul dorsolateral sau tractul lui
Lissauer).
Coarnele laterale (vegetative)
→ sunt situate între coarnele anterioare și
cele posterioare de fiecare parte și apar în
lungul măduvei sub forma coloanei laterale
(columna lateralis), care se întinde între
segmentele C8-L2
→ între cornul lateral și cel posterior, de
fiecare parte, se află substanța reticulată a
măduvei spinării – numită astfel pentru că
substanța cenușie este dispusă ca o rețea, în
ochiurile căreia se află substanța albă. Ea este
mai bine evidențiată în regiunea cervicală.
Porțiunea transversală a H-ului formează
comisura cenușie, în centrul căreia se află
canalul central (sau ependimar). Un plan
frontal prin acest canal subîmparte comisura
cenușie în două porțiuni – comisura anterioară
(preependimară) și comisura posterioară
(retroependimară), cărora le corespunde
substanța cenușie intermediară centrală.
Restul substanței cenușii care aparține barei
centrale a H-ului reprezintă substanța cenușie
intermediară laterală.
Canalul ependimar (sau canalul central),
vestigiu al lumenului tubului neural, este
prezent la naștere și involuează cu vârsta
astfel încât al adult apare obliterat și înlocuit
de țesut glial pe cea mai mare întindere a sa.
16
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Este căptușit de celule ependimare, Comisura Șanțul median posterior

posterioară
asemănătoare celulelor gliale și conține LCR.
Persistența sa este considerată variantă Cornul posterior
anatomică, situație în care măsoară până la 2-4 Dura mater
mm în diametru. Superior el se dilată la nivelul Cornul lateral
trunchiului cerebral, astfel formându-se Arahnoida
ventriculul IV. Inferior se dilată din nou la nivel Rădăcina
posterioară
lombar pentru a forma ventriculul V (numit și Canalul
ventriculul terminal sau Krause), pentru ca apoi central Cornul
să se continue în filum terminale pe o distanță de anterior
5-6 mm. În jurul canalului central, în cuprinsul Comisura Ganglion
comisurii cenușii, există o zonă semitransparentă anterioară Pia Fisura
mater mediană spinal
numită substanța gelatinoasă centrală.
anterioară
Rădăcina
anterioară

SIRINGOMIELIA
Siringomielia (syrinx gr. = canal, tub, fistulă și mielos = măduvă) este o afecțiune caracterizată prin prezența la nivelul măduvei
spinării a unei cavități lichidiene patologice independente de canalul ependimar (în contrast cu hidromielia, care reprezintă
dilatația canalului ependimar). Acestă cavitate lichidiană de formă tubulară poartă numele de ”sirinx” și conține un lichid gălbui.
Siringomielia poate fi primară – atunci când nu se constată o cauză evidentă, sau secundară – în urma obstrucției parțiale a
spațiului subarahnoidian, de diverse cauze. Cea mai frecventă dintre aceste cauze este malformația Chiari tip I (hernierea
amigdalelor cerebeloase prin foramen magnum).
Din punct de vedere clinic, afecțiunea se manifestă prin sindromul de disociație siringomielică. El apare din cauza lezării fibrelor
spino-talamice laterale care decusează preependimar, în urma dilatării canalului ependimar sau consecutiv unei hemoragii locale
și se manifestă prin disociație senzitivă de tip siringomielic: abolirea sensibilității termice și dureroase concomitent cu păstrarea
celorlalte modalități senzoriale. În stadii avansate, prin extinderea leziunilor, siringomielia va realiza sindromul de secțiune
medulară totală.
Investigația de elecție este RMN, iar tratamentul presupune înlăturarea chirugicală a factorului care obstrucționează circulația
LCR la nivelul spațiului subarahnoidian spinal.

sirinx
17

RMN siringomielie. Sirinx situat la nivel C6-T2

ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Organizarea substanței cenușii poate fi privită din două puncte de vedere: al laminației Rexed sau
al nucleilor medulari.

LAMINAȚIA SUBSTANȚEI CENUȘII
MEDULARE
( Rexed )
Laminația Rexed a fost descoperită la pisică și
se referă la divizarea substanței cenușii pe
criterii citoarhitectonice în 10 straturi
aproximativ transversale. Aceste straturi,
numite lamele lui Rexed, sunt numerotate de
la I la X în sens postero-anterior, cu excepția
lamei X care corespunde substanței cenușii
centrale:
 Lama I
Este alcătuită din neuroni mici, implicați în
transmiterea sensibilității termice și
nociceptive. Primesc aferențe de la cele mai
subțiri fibre ale rădăcinii posterioare (situate
lateral) și de la neuronii lamei II. Astfel, la
nivelul lamei I se formează structuri care
poartă numele de glomeruli sinaptici, protejați
de celule gliale. Glomerulul sinaptic este
alcătuit din:
• aferența senzitivă nociceptivă
• al doilea neuron nociceptiv din lama I
• aferențele presinaptice din lama II
• interneuroni
 Lama II
Neuronii săi sunt implicați, asemenea
neuronilor lamei I, în mecanismele care
asigură transmiterea durerii. Ei primesc ca
aferențe fibre subțiri și groase din rădăcina
posterioară și fibre de la centrii supramedulari.
Axonii lor se termină de regulă în lamele II ale
altor segmente medulare, dar frecvent fac
sinapsă și cu neuronii din lama I sau lamele III-
VI (nucleul propriu).
La rândul lor, acești neuroni din lama II sunt
stimulați de:
• colaterale de la cele mai groase fibre din
rădăcina posterioară – aceste fibre sunt
cele care conduc sensibilitatea tactilă
epicritică și au o viteză de conducere mult
mai mare. Impulsurile care sosesc pe
calea lor au rol facilitator pe neuronii din
lama II, permițând filtrarea selectivă sau
chiar blocarea pasajului informației
nociceptive în sinapsa din lama I. Astfel
ele constituie substratul calmării durerii
prin masarea zonei dureroase.
• fibre descendente din nucleul magnus al
rafeului, care utilizează ca
neurotransmițător 5HT (5 OH-triptamina,
cunoscută și ca serotonină). Aceste
impulsuri de la centrii supraspinali
constituie substratul calmării unei dureri
insuportabile prin stimularea substanței
cenușii centrale.
 Lamele III-VI
Reprezintă cea mai întinsă regiune a cornului
posterior și conține neuroni de diverse mărimi,
care primesc în principal ca aferențe fibrele
mijlocii și groase ale rădăcinii posterioare – de
fapt stabilesc conexiuni cu fibre de toate
dimensiunile.
În plus, primesc fibre de control corticale pe
calea tractului cortico-spinal lateral.
O parte din axonii lor trec în cordonul anterior
și lateral, formând fascicule ascendente.
18

Unii neuroni din lama II utilizează ca neurotransmițător enkefalina, un opioid endogen. Axonii lor stabilesc
conexiuni presinaptice pe terminațiile sinaptice ale fibrelor aferente nociceptive care utilizează ca neurotransmițător
substanța P (mediatorul chimic al transmiterii durerii). Rolul acestor conexiuni presinaptice este de a realiza inhibiția
presinaptică a transmisiei informațiilor nociceptive. Aceste conexiuni asigură baza anatomică a analgeziei opioid induse.
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

 Lama V lamei X, cu excepția regiunilor

Corespunde gâtului cornului posterior și
primește aferențe de la mecanoreceptori.
Eferențele neuronilor săi intră în constituția
fasciculelor spinocerebeloase și
spinovestibulare, iar partea laterală este
reprezentată de neuroni reticulați care pătrund
în substanța albă a măduvei spinării.
 Lama VI
Corespunde bazei cornului posterior. Nu
există în regiunea T4-L2, este dezvoltată la
nivelul intumescențelor, primind fibre aferente
proprioceptive de la membre.
 Lama VII
Este o arie vegetativă senzitivă și motorie fără
delimitare netă (corespunde substanței
cenușii intermediare laterale), caracterizată de
existența unui mare număr de interneuroni.
Are o dispoziție transversală, în prelungirea
intumescențelor – unde se prelungește în
cornul anterior, asigurând interneuronii
grupului nuclear lateral al cornului anterior
(lama VIII conține doar interneuronii grupului
nuclear medial).
 Lama VIII
Corespunde bazei cornului anterior.
 Lama IX
Corespunde capului cornului anterior.
Lamele VIII și IX constituie aria motorie, care
conține neuroni α, β, γ și interneuroni grupați
în nuclei.
 Lama X
Corespunde substanței cenușii intermediare
centrale. În alcătuirea ei intră atât cele două
comisuri cenușii (anterioară și posterioară),
cât și substanța gelatinoasă pericentrală.

Nucleii substanței cenușii Laminația Rexed

Stratul zonal Waldeyer

Substanța gelatinoasă Rolando
Nucleul propriu al capului cornului posterior
Nucleul toracic Clarke
Neuronii lamei VI
Substanța reticulată

Coloana intermedio-laterală

Coloana intermedio-medială

Coloana laterală Partea anterioară

care formează Partea posterioară
aripa cornului
anterior
Neuroni somatomotori
19

Coloana medială
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
NUCLEII SUBSTANȚEI CENUȘII
MEDULARE
Neuronii substanței cenușii se adună în centri
sau nuclei. Ei se împart după structura
histologică și funcție în:
• Neuroni cordonali – sunt senzitivi,
prelungirile lor axonale intrând în
componența fasciculelor de substanță
albă.
• Neuroni radiculari – sunt motori, axonii lor
intrând în componența rădăcinii anterioare
a nervului spinal.
• Neuroni de asociație (interneuroni).
NEURONII CORDONALI
(senzitivi)
Ei primesc terminațiile aferențelor senzitive
primare, iar prelungirile lor centrale formează
fasciculele ascendente în cordoanele
anterioare și laterale, care trimit informațiile
spre centrii supraspinali.
Ei se împart în neuroni cordonali somatici,
situați la nivelul cornului posterior și neuroni
cordonali vegetativi, situați în nucleul
intermedio-medial din lama VII.
Nucleii sunt:
1. Nucleul pericornual posterior
(stratul zonal Waldeyer, nucleul marginal,
zona marginală, nucleul postero-marginal)
Corespunde lamei I Rexed și are un aspect
spongios. Axonii neuronilor acestui nucleu
pătrund în substanța gelatinoasă Rolando.
2. Substanța gelatinoasă Rolando
Corespunde lamei II Rexed, este mai bine
reprezentată în regiunile cervicală și lombară
și se continuă în bulb cu nucleul tractului
spinal al trigemenului.
Rețeaua fibrilară este formată din:
» Dendritele interneuronilor proprii
» Dendritele neuronilor multipolari din
nucleul propriu al cornului posterior
» Dendritele apicale și axonul recurent al
celulelor piramidale din nucleul propriu
al cornului posterior
» Axonii interneuronilor din substanța
gelatinoasă
» Terminații primare aferente cutanate
aduse de rădăcinile posterioare ale
nervilor spinali
3. Nucleul propriu al capului cornului posterior
Clasic corespundea lamelor III și IV Rexed, însă
astăzi se consideră că este alcătuit din lamele III-VI.
Are legături cu substanța gelatinoasă.
Notă
Stratul zonal Waldeyer, substanța gelatinoasă
Rolandp și nucleul propriu al capului cornului
posterior se întind pe toată lungimea măduvei
spinării.
4. Nucleul toracic Clarke
Aparține lamei VII Rexed, fiind situat dorsal în
substanța intermediară, pe fața medială a
bazei cornului posterior, între C8-L2.
El primește în special aferențe proprioceptive
prin rădăcina posterioară a nervului spinal de
la membrele inferioare și de la jumătatea
inferioară a trunchiului, iar prelungirile centrale
ale neuronilor acestui nucleu intră în alcătuirea
fasciculelor spinocerebeloase ventral și
dorsal.
Neuroni plasați similar în regiunea cervicală
dau naștere tractului spinocerbelos rostral, ale
cărui fibre urcă cu fasciculul spinocerebelos
ventral de partea respectivă prin triunchiul
cerebral și apoi ajung la cerebel prin
pedunculul cerebelos superior.
Nucleul toracic prezintă neuroni mari,
veziculoși și aparține coloanei nucleilor
proprioceptivi, reprezentată de nucleul toracic
Clarke, nucleul cuneat accesor (din bulb) și
nucleul tractului mezencefalic al trigemenului.
20
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
5. Nucleul visceral
Aparține lamei VII Rexed, fiind situat lateral de
nucleul toracic și dorsal de nucleul intermedio-
lateral. Se întinde între segmentele medulare
C8-T2.
6. Nucleul cervical lateral
Situat în partea laterală a bazei cornului
posterior, se întinde între C1-C2. Are neuroni
mici și este interpus pe calea alertă a durerii.
7. Nucleii comisurali anterior și posterior
Sunt situați în lama X Rexed. Cel anterior se
găsește de-a lungul marginii mediale a
cornului anterior și a marginii anterioare a
substanței cenușii intermediare. Cel posterior
se găsește de-a lungul marginii posterioare a
substanței cenușii intermediare.
NEURONII RADICULARI
(medulofugi, eferenți, motori)
Neuronii radiculari sunt neuroni motori
somatici și vegetativi situați în coarnele
anterioare (lama IX) și laterale (coloana
intermedio-laterală din lama VII). Axonii lor
intră în alcătuirea rădăcinii ventrale a nervilor
spinali. Sunt în număr de aproximativ 80.000-
160.000. Corpurile lor celulare formează
nuclei visceromotori și somatomotori.
Neuronii visceromotori
Sunt neuroni simpatici preganglionari situați în
substanța cenușie intermedio-laterală (lama
VII Rexed) a cornului lateral.
Axonii lor, fibre simpatice preganglionare, iau
calea rădăcinii anterioare a nervului spinal și
apoi formează ramura comunicantă albă, prin
care ajung la ganglionii lanțului simpatic
paravertebral. Se grupează în formă de banc
de pești – zona ocupată de ei are un aspect
macroscopic translucid.
Formează două coloane de nuclei:
1. Coloana intermedio-medială
(aferentă viscerală)
Se întinde pe toată lungimea măduvei spinării
și este situată lateral de lama X.
Primește aferențe, în special viscerale, de la
fibrele rădăcinii posterioare. În traiectul lor,
fibrele aferente interoceptive dau colaterale la
neuronii somatosenzitivi din cornul posterior,
constituind substratul durerii viscerale referite.
Axonii neuronilor din coloana intermedio-
medială constituie căi ascendente spre centrii
supramedulari, dar se și conectează cu
neuronii efectori viscerali (prin interneuroni),
închizând astfel calea unor reflexe autonome
(vegetative simpatice medulare).
Fibre descendente de la hipotalamus, nucleii
vegetativi și formația reticulată a trunchiului
cerebral (inclusiv de la grupul
monoaminoergic) se termină pe neuronii de la
acest nivel, influențând astfel eferența
simpatică și parasimpatică.
2. Coloana intermedio-laterală
(eferentă viscerală)
Are două componente: componenta efectorie
simpatică – care se întinde între C8-L2, și
componenta efectorie parasimpatică (centrul
parasimpatic pelvin) – care se întinde între S2-
S 4.
I. Componenta simpatică
Corespunzător ei, coloana intermedio-laterală
se prezintă ca o mică prelungire laterală de
formă triunghiulară a substanței cenușii care
poartă numele de corn lateral.
Este alcătuită din neuroni simpatici
preganglionari (neuroni radiculari vegetativi
simpatici). Din punct de vedere funcțional,
neuronii coloanei eferente simpatice se împart
în două categorii:
A. Neuroni organizați în centrii metamerici –
centrii vasoconstrictori, pilomotori și
glandulari cutanați
→ axonii neuronilor din centrii metamerici
21
fac sinapsă cu neuronii ganglionari, iar
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
fibrele postganglionare, slab mielinizate,
se reîntorc în trunchiul nervului spinal prin
ramura comunicantă cenușie și apoi prin
ramura ventrală și ramura dorsală se
distribuie vaselor, mușchilor erectori ai
firului de păr și glandelor din tegument
B. Neuroni organizați în centri
polisegmentari, reprezentați de:
a. centrul iridodilatator sau ciliospinal
Budge (C8-T2)
→ la acest nivel se află originea fibrelor
simpatice care deservesc viscerele
capului și gâtului, precum și originea
nervilor simpatici cardiaci cervicali
→ fibrele simpatice preganglionare fac
sinapsă cu neuronii ganglionari, în
ganglionii simpatici paravertebrali
cervicali.
b. centrul cardioaccelerator (T3-T5)
→ la acest nivel se află originea fibrelor
simpatice care deservesc viscerele
toracelui, inclusiv nervii simpatici cardiaci
toracali (cordul primește inervație
simpatică atât din a. cât și din b., din
segmentele T1-T5)
→ fibrele simpatice preganglionare fac
sinapsă cu neuronii ganglionari în
ganglionii simpatici paravertebrali toracali.
c. centrul splanhnic al viscerelor abdominale
(T5-T12)
→ axonii neuronilor preganglionari din
acest centru traversează, fără să facă
sinapsă, ganglionii simpatici
paravertebrali toracali, formând:
» nervul splanhnic mare (T5-T9)
» nervul splanhnic mic (T10-T11)
» nervul splanhnic inferior sau nervul
renal Walter (T12)
→ fibrele preganglionare ale nervilor
splanhnici fac sinapsă cu neuronii
ganglionari în ganglionii plexului celiac.
d. centrul splanhnic al viscerelor pelvine (L1-
L2)
→ axonii neuronilor preganglionari din
acest centru traversează fără sinapsă
ganglionii simpatici paravertebrali lombari,
alcătuind nervii splanhnici lombari, care
fac sinapsă cu neuronii ganglionari în
ganglionii plexului hipogastric.
II. Componenta parasimpatică
Este situată mai medial decât coloana
simpatică eferentă, deci nu proemină la
suprafața substanței cenușii.
Axonii neuronilor preganglionari
parasimpatici iau calea rădăcinii anterioare a
nervilor spinali S2-S4 și apoi, de la nivelul
plexulul sacral se desprind formând nervii
erigenți, care fac sinapsă cu neuronii
ganglionari din ganglionii previscerali și din
plexurile parietale.
Componenta vegetativă medulară lombo-
sacrală controlează defecația, micțiunea,
erecția, ejacularea, parturiția.
Neuronii somatomotori
Sunt situați în cornul anterior, aparținând
lamelor VIII și IX Rexed, din acest motiv fiind
numiți colectiv și neuronii motori anteriori.
Sunt de trei tipuri:
 Neuroni α – axonii lor se ramifică larg
după ce pătrund în mușchi și inervează
fibrele musculare scheletice. Stimularea
unei singur fibre nervoase alfa excită între
trei și câteva sute de fibre musculare
scheletice. Din acest grup fac parte
neuronii α tonici (pentru fibra musculară
lentă) și neuronii α fazici (pentru fibra
musculară rapidă).
 Neuronii β – inervează fibra musculară
lentă, dar dau și colaterale pentru fibra
intrafusală cu sac nuclear.
 Neuronii γ – numărul lor este jumătate din
cel al neuronilor alfa. inervează fibra
22
musculară fusală, din acest grup făcând
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
parte neuronii γ1 (dinamici) pentru fibra
musculară intrafusală cu sac nuclear și
neuronii γ2 (statici) pentru fibra musculară
intrafusală cu lanț nuclear.
Neuronii motori ai coarnelor anterioare au și
un rol trofic asupra fibrelor musculare.
Distrugerea lor (în poliomielită de exemplu)
sau secționarea axonilor lor produce atrofia și
paralizia mușchiului.
Nucleii cornului anterior sunt dispuși în trei
coloane:
1. Coloana medială
Primește aferențe de la tractul corticospinal
anterior și asigură inervația musculaturii lungi
axiale a trunchiului, mușchilor jgheaburilor
vetrebrale și ai pereților trunchiului.
Este împărțită în două subcoloane:
» Ventro-medială – prezentă pe toată
lungimea măduvei cu excepția C1 și L5-S1.
Ea trimite prelungiri în ramurile dorsale
ale nervilor spinali, prin care inervează
mușchii axiali.
» Dorso-medială – prezentă doar în
segmentele C1 și T1-L2. Ea trimite
prelungiri în ramul ventral al nervilor
spinali și prin intermediul nervilor
intercostali inervează musculatura
pereților trunchiului.
2. Coloana centrală
Este fragmentată și nucleii săi apar în dreptul
intumescențelor. Va forma următorii nuclei:
» Nucleul accesor – C1-C5
Axonii neuronilor din acest nucleu
alcătuiesc rădăcina spinală a nervului
accesor, ale cărei fibre formează ramura
externă, care inervează mușchii
sternocleidomastoidian și trapez.
» Nucleul frenic – C3-C5
» Centrul lombosacrat – S2-S4
Pentru mușchii diafragmelor pelvină și
urogenitală, prin intermediul nervului
rușinos.
3. Coloana laterală
Se găsește doar la nivelul intumescențelor
medulare și chiar determină apariția
intumescențelor, unde formează aripa
cornului anterior. Ea primește aferențe de la
tractul corticospinal lateral și asigură inervația
centurilor și membrelor superior și inferior.
Este organizată la nivelul fiecărei
intumescențe în 3 nuclei, după Kapers:
» Nucleul ventro-lateral – inervează mușchii
centurilor care acționează asupra
articulațiilor scapulo-humerală, respectiv
coxo-femurală.
» Nucleul dorso-lateral – inervează mușchii
care acționează asupra articulației
humero-radio-ulnară, respectiv tibio-
femurală.
» Nucleul retro-dorso-lateral – inervează
mușchii care acționează asupra
articulațiilor radio-carpiană, respectiv talo-
crurală.
Fiecare din acești nuclei prezintă o parte
anterioară sau ventrală care controlează
mușchii extensori și o parte posterioară sau
dorsală care controlează mușchii flexori.
În coarnele anterioare ale măduvei spinării, în
strânsă asociere cu motoneuronii, există și
numeroși neuroni de dimensiuni mici numiți
celule Renshaw. Aproape imediat după ce
axonul motoneuronului anterior părăsește
corpul celular neuronal, ramuri axonale
colaterale se ramifică spre celulele Renshaw
adiacente. Acestea sunt celule inhibitorii care
transmit impulsuri inhibitorii spre motoneuronii
înconjurători. Astfel, stimularea fiecărui
motoneuron inhibă neuronii motori adiacenți,
efect denumit inhibiție laterală. Acest efect
este important pentru că prin el sistemul motor
focalizează sau amplifică impulsurile într-o
manieră similară cu cea întâlnită la sistemele
senzoriale – altfel spus, inhibiția laterală
23
permite transmiterea integrală a semnalului
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
primar în direcția dorită, în timp ce suprimă
tendința semnalului de a se propaga lateral.
NEURONII DE ASOCIAȚIE
(interneuronii)
Interneuronii sunt prezenți în toate regiunile
substanței cenușii medulare. Aceste celule
sunt de aproximativ 30 de ori mai numeroase
decât motoneuronii anteriori. Numai o mică
parte din semnalele senzoriale aferente de la
nervii spinal sau unele semnale provenite de
la creier se termină direct la nivelul neuronilor
motori anteriori. În schimb, aproape toate
aceste semnale sunt transmise inițial prin
interneuroni, la nivelul cărora sunt procesate
corespunzător. Astfel, tractul corticospinal de
la nivel cerebral se termină aproape în
întregime la nivelul interneuronilor spinali,
acolo unde impulsurile transmise prin acest
tract se combină cu impulsuri de la alte tracturi
spinali sau de la alți nervi spinali înainte de a
converge la nivelul motoneuronilor anteriori
pentru a controla funcția musculară.
Axonii interneuronilor nu părăsesc măduva
spinării. Ei pot fi intrasegmentari sau
intersegmentari. Când axonii lor încrucișează
linia mediană se numesc neuroni comisurali.
Pot forma fascicule de asociație ipsilaterale,
contralaterale sau bilaterale.
Interneuronii din cornul posterior asigură
prelucrarea inițială și modularea impulsului
senzitiv (inclusiv prin informațiile care sosesc
de la centrii supraspinali) și asigură
distribuirea informațiilor senzitive spre alte
segmente medulare pentru a fi utilizate în
procesele senzitive sau în declanșarea
răspunsului motor (reflexe spinale
polisinaptice).
Interneuronii din lama VII primesc aferențe în
special de la fasciculele descendente din
cordonul lateral (cortico-spinal lateral, rubro- și
reticulo-spinal), dar și colaterale de la fibrele
rădăcinii posterioare și axoni ai neuronilor din
nucleul propriu și zona intermediară (nucleul
toracic).
O varietate de interneuroni din lama VII deja
menționați – celulele Renshaw – primesc ca
aferențe colaterale ale axonilor
motoneuronilor α. Axonii celulelor Renshaw se
termină pe neuronii α din același segment sau
din segmente medulare diferite, având rol
inhibitor (ansa α).
Interneuronii din lama VIII primesc aferențe în
special de la căile descendente din cordonul
anterior (cortico-spinal anterior, vestibulo-
spinal medial și reticulo-spinal anterior). Axonii
lor se termină pe neuronii din grupul medial
ipsilateral, dar formează și fibre comisurale
care se termină pe neuronii grupului medial
contralateral, coordonând activitatea motorie
a mușchilor trunchiului.
Așadar, sintetizând, se poate spune că
interneuronii au următoarele roluri:
• Participă la formarea glomerulului în cornul
posterior
• Au rol de modulare a recepției
• Fac legătura între neuronii somatosenzitivi
din cornul posterior și neuronii somatomotori
din cornul anterior, respectiv dintre neuronii
viscerosenzitivi și visceromotori, deservind
astfel reflexele polisinaptice medulare
somatice și respectiv vegetative
• Fac legătura între diverse segmente
medulare ipsilaterale. Axonii lor părăsesc
substanța cenușie, intră în substanța albă
unde au traiect ascendent sau descendent,
formând fasciculele propriospinale
(fasciculele de asociație medulare) și reintră
în substanța cenușie la alte nivele; deservind
măduva intersegmentară
• Fac legătura între diverse segmente
contralaterale (neuroni comisurali).
Coordonează activitatea musculaturii
24
trunchiului.
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

MENINGELE SPINALE

Meningele îmbracă întreg sistemul nervos cerebrospinal. El este alcătuit pe toată lungimea sa din
trei membrane dispuse concentric. Meningele spinale le continuă pe cele cerebrale la nivelul găurii
occipitale și sunt reprezentate de:
• Dura mater = pahimeningele
• Arahnoida și pia mater = leptomeningele

DURA MATER SPINALĂ Dura mater spinală se continuă superior cu

Este alcătuită dintr-un singur strat, care
corespunde stratului intern al durei mater
cerebrale, deoarece vertebrele (spre
deosebire de oasele cutiei craniene) au un
înveliș asemănător periostului numit
endorahis.
Are culoare albă strălucitoare, fiind alcătuită
din țesut conjunctiv fibros, cu numeroase fibre
de colagen și foarte puține fibre elastice.
Fibrele de colagen sunt dispuse în rețele
suprapuse alcătuind o mecanostructură
aproape inextensibilă. Tocmai această
organizare îi conferă o rezistență crescută,
dura mater asigurând protecția mecanică a
măduvei spinării.
Spațiul epidural formează un tampon elastic
pentru sacul dural, care se mobilizează alături
de coloana vertebrală și cap. Aplecarea
capului trage sacul dural în sus, determinând
stres mecanic asupra măduvei spinale. Prin
flexia anterioară a capului, rădăcinile și vasele
de sânge sunt elongate, iar prin extensia lui
posterioară sunt comprimate.
Este inervată senzitiv de ramurile meningeale
desprinse din nervii spinali și slab
vascularizată.
Dura mater spinală dă prelungiri tubulare care
formează teci durale rădăcinile nervilor spinali.
La nivelul găurilor intervertebrale teaca durală
a trunchiului nervului spinal se continuă cu
epinervul. În regiunea cervicală, joncțiunea
dura mater-epinerv aderă la periostul găurilor
intervertebrale.
dura mater cerebrală, având inserții pe
marginile găurii occipitale mari și pe fața
dorsală a corpurilor vertebrale C2-C3.
Pe toată lungimea sa este întărită de tracturi
fibroase provenite din ligamentul longitudinal
posterior al coloanei corpurilor vertebrale.
Inferior se termină în fund de sac în dreptul
planului orizontal care traversează vertebra
S2, învelind elementele cozii de cal și se
continuă sub forma unei teci în jurul filum
terminale, formând împreună cu acesta
ligamentul coccigian – el fuzionează cu
ligamentul longitudinal posterior și se inseră
pe periostul celei de-a doua vertebre
coccigiene.
Între ea și peretele osos se delimitează spațiul
epidural umplut cu țesut adipos și plexul venos
vertebral intern. Între dura mater și arahnoidă
există un spațiu virtual – spațiul subdural –
care conține o lamă fină de lichid.
25
 ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

ANESTEZIA PERIDURALĂ
Constă în introducerea unui anestezic local în spațiul epidural (întins până la nivelul vertebrei S 2). Anestezia astfel obținută are
o dispoziție topografică în centură și determină concomitent atonie musculară (nu paralizie, ca în anestezie). Anestezicul introdus
străbate teaca durală subțire a nervului, acționând asupra rădăinilor nervului spinal. Tehnica anesteziei peridurale se bazează
pe existența presiunii negative din spațiul epidural. Puncționarea se realizează cu un ac lung, atașat unei seringi cu ser fiziologic.
După ce acul a străbătut pielea, întâmpină rezistența ligamentului interspinos și apoi a ligamentului galben.
Concomitent cu progresia acului se exercită o ușoară presiune pe pistonul seringii. Î n timp ce acul străbate ligamentul galben,
injectarea lichidului se face dificil sau deloc. Când vârful pătrunde în spațiul peridural, în care presiunea este negativă, injectarea
se face cu ușurință.
Se verifică dacă pe ac nu se scurge LCR (semnifică intrarea în spațiul subarahnoidian) și abia apoi se adaptează seringa cu
anestezic.
Nivelele de puncție sunt:
• T7-T8 pentru etajul abdominal superior
• T11-T12 pentru etajul abdomina inferior
• L1 pentru perineu și membrele inferioare

ANESTEZIA EPIDURALĂ
Se realizează prin injectarea substanței anestezice la nivelul hiatusului sacral. Se obține anestezia nervilor cozii de cal. Tehnica
este mult utilizată în intervențiile pe perineu și asistarea nașterii.

ARAHNOIDA SPINALĂ subarahnoidian este mai regulat, inelar pe

Este formată din țesut conjunctiv lax, fin,
avascular, dispus ca o pânză de păianjen (de
unde și numele). Ea căptușește dura mater,
inclusiv tecile nervoase și spre deosebire de
arahnoida craniană, prezintă puține trabecule
care o leagă de pia mater.
Între suprafața internă a durei și arahnoidă se
găsește un spațiu capilar – spațiul subdural –
care se lărgește formând un spațiu real numai
în condiții patologice (hemoragie subdurală).
Între arahnoidă și pia mater se află spațiul
subarahnoidian prin care circulă lichidul
cefalorahidian (LCR). Dată fiind slaba
aderență între cele două, spațiul
secțiune transversală.
Arahnoida spinală se continuă superior cu
arahnoida cerebrală și asemenea ei, și spațiul
subarahnoidian spinal este în continuitate cu
cel cerebral.
Spațiul subarahnoidian situat între L1-L2 (limita
inferioară a măduvei spinării) și S 2 (limita
inferioară a sacului dural) este dilatat și poartă
numele de cisternă lombară. Ea conține o
cantitate crescută de LCR, în care se află filum
terminale și cauda equina. Cisterna lombară
reprezintă locul de elecție pentru realizarea
puncțiilor rahidiene și a anesteziei nervilor
lombosacrali.
26
 ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

PUNCȚIA RAHIDIANĂ
Puncția rahidiană constă în introducerea unui ac în spațiul subarahnoidian, de regulă la nivelul cisternei lombare, motiv pentru
care în general poartă numele de puncție lombară.
Ea se efectuează în scop diagnostic (pentru examinarea LCR sau explorări radiologice) sau în scop terapeutic (extragerea de
LCR în sindromul de hipertensiune intracraniană, sau administrarea de preparate medicamentoase, cel mai frecvent antibiotice) .
În sindromul de hipertensiune intracraniană, extragerea LCR se efectuează lent, cu prudență, pentru a evita angajarea tonsilelor
cerebeloase, care prin compresiune la nivelul bulbului, poate determina instalarea stopului cardio-respirator.

Dura mater și arahnoida însoțesc rădăcinile spinale, străbat cu acestea găurile intervertebrale și
învelesc, de asemenea, ganglionii spinali. Manșoanele tubulare din jurul rădăcinilor conțin LCR în
segmentele lor proximale. Ulterior, dura mater devine epinerv și arahnoida perinerv pentru nervii
spinali.
PIA MATER SPINALĂ prelungește inferior, formând filum terminale,
Reprezintă granița dintre învelișurile acesta conținând și celule gliale. La acest nivel
mezodermice și țesutul nervos ectodermic. se găsește ventriculul terminal Krause.
Este o membrană conjunctivo-vasculară mai În plan frontal, între cele două rădăcini ale
groasă și mai puțin vascularizată ca pia mater nervilor spinali, pia mater trimite 18-24 de
cerebrală, alcătuită din două straturi: expansiuni (ultima între T12-L1) de formă
• Statul intern (pia intima) – aderentă la triunghiulară cu vârful lateral, atașat
țesutul nervos și avasculară arahnoidei și durei mater. Aceste expansiuni
• Stratul extern (epi pia) – vascularizat formează ligamentul dințat sau denticulat (sg.
Pia mater acoperă stratul glial marginal al ligamentum denticulatum – ligamenta
măduvei spinării, trecând peste fisura denticulata pl.), cu rol de ancorare laterală.
mediană ventrală. La nivelul fisurii ventrale, Printre arcadele ligamentului dințat trec
cele două foițe se îndepărtează formând linea rădăcinile posterioare ale nervilor spinali
splendens, la nivelul căreia (între cele două pentru a se uni cu cele anterioare înainte de a
foițe) se află țesut conjunctiv lax și artera ieși din canalul vertebral. Rădăcina spinală a
spinală anterioară cu ramurile sale, arterele nervului accesor are traiect posterior de
sulcomarginale. ligamentul dințat și pătrunde în cutia craniană
Pia mater spinală se prelungește pe rădăcinile prin gaura occipitală mare.
nervilor spinali, constituindu-le tunici care se Pia mater spinală are atât rol de protecție
continuă cu perinervul la nivelul orificiilor mecanică, cât și rol trofic și de protejare
intervertebrale. La nivelul conului medular se împotriva agenților chimici și biologici.
27
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
Dura mater
Măduva spinării – vedere antero-laterală
VASCULARIZAȚIE
VASCULARIZAȚIA ARTERIALĂ
Vascularizația arterială a măduvei spinării este
asigurată de artera spinală anterioară, arterele
spinale posterioare și arterele spinale
segmentare (prin arterele radiculare
anterioare și posterioare).
Arterele spinale segmentare
În regiunea cervicală se desprind din artera
vertebrală, artera cervicală ascendentă și
artera cervicală profundă. În regiunea toracală
provin din ramurile dorsale ale arterelor
intercostale, în regiunea lombară din arterele
lombare, iar în regiunea sacrală, din arterele
sacrale laterale și medie.
Toate aceste artere dau câte o ramură spinală
care pătrunde prin gaura intervertebrală în
canalul vertebral. În canal se ramifică într-o
ramură vertebrală, care dă două ramuri –
Spațiul subdural
Ligamentul dințat
Arahnoida
Spațiul subarahnoidian
Pia mater
Epinerv
Ganglion spinal
Nerv spinal
Rădăcina anterioară
anterioară și posterioară – pentru corpul și
arcul vertebral, și o ramură meningeală, din
care se desprind ramurile radiculare
anterioară și posterioară.
• Arterele radiculare anterioare
Însoțesc rădăcinile anterioare ale nervilor
spinali.Sunt în număr de 4 până la 10, dintre
care mai constante sunt: o arteră radiculară
anterioară cervicală, două toracale și una
lombară. Doar cele mai voluminoase ajung pe
fața anterioară a măduvei și se împart în
ramuri – ramura ascendentă (subțire), ramura
descendentă (groasă) și ramura transversală
(care se anastomozează cu artera radiculară
posterioară). Prin anastomoza primelor două
ramuri cu cele de partea opusă va lua naștere
artera spinală anterioară în linea splendens.
28
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
Cea mai voluminoasă ramură radiculară
anterioară este artera radiculară mare (a
lui Adamkievicz) cu origine variabilă într
T8-L3. De obicei ea se angajează în
canalul rahidian însoțind nervul spinal
toracal T12 sau lombar L1. În două treimi
din cazuri este prezentă doar pe partea
stângă. Se divide în două ramuri – una
pentru artera radiculară anterioară și una
pentru artera radiculară posterioară.
• Arterele radiculare posterioare
Însoțesc rădăcinile posterioare ale nervilor
spinali. Ele dau ramuri ascendente și
descendente care se unesc cu cele supra sau
subiacente (participând la formarea arterelor
spinale posterioare) și ramuri transversale prin
care se anastomozează cu arterele radiculare
anterioare.
Notă
Dintre cele 31 de artere spinale, numai 8 până
la 10 se extind la măduva spinării și contribuie
la vascularizația acesteia.
Arterele vertebrale
Artera vertebrală ia naștere din artera
subclavie. Are traiect ascendent și medial și
pătrunde în gaura transversară a celei de-a
șasea vertebre cervicale. De la acest nivel
pătrunde în canalul intertransversar. În acest
traiect, ea se găsește anterior de nervii spinali
cervicali și este însoțită de nervul vertebral.
Între gaura transversară a axisului și cea a
atlasului artera vertebrală descrie o curbură în
plan sagital cu concavitatea posterior. După
ce străbate gaura transversară a atlasului,
artera ocolește masa laterală a acestuia și
descrie o nouă curbă, de data aceasta în plan
orizontal, cu concavitatea anterior. Străbate
apoi membrana atlanto-occipitală posterioară
și pătrunde în craniu prin gaura occipitală
mare. Străbate apoi dura mater și arahnoida,
pătrunzând în spațiul subarahnoidian. Trece
apoi pe laturile bulbului, anterior de originea
aparentă a nervului hipoglos și ajunge pe fața
anterioară a bulbului, unde se va uni cu cea de
partea opusă formând trunchiul bazilar.
Din porțiunea latero-bulbară, arterele
vertebrale trimit descendent spre măduva
spinării câte două artere spinale anterioare și
două artere spinale posterioare.
Artera bazilară
ACPI
Ramură meningeală Artera spinală
anterioară
Ramură spinală
Ramuri
musculare
Artera vertebrală
Artera subclavie
Arterele vertebrale – vedere anterioară
ACPI = artera cerebeloasă postero-inferioară
Arterele spinale anterioare
Se desprind din partea superioară a arterei
vertebrale înainte de a forma trunchiul bazilar.
Au un scurt traiect descendent și se unesc pe
fața anterioară a bulbului, în dreptul vertebrei
C2, formând o singură arteră spinală
anterioară. Ea dă câteva ramuri bulbului și se
va așeza pe fața anterioară a măduvei,
29
ocupând fisura mediană. Din regiunea
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
cervicală inferioară se va continua prin
anastomozarea cu ramurile ascendente și
cele descendente din arterele radiculare
anterioare. În regiunea cervicală are un calibru
mai mare și conține sânge în special provenit
din arterele vertebrale.
Artera spinală anterioară se anastomozează
în arcadă cu artera spinală posterioară la
nivelul filum terminale.
Ea dă ramuri numite arterele sulcomarginale
care pătrund în fisura mediană la nivelul
fiecărui segment medular – aceste ramuri sunt
mai mari în regiunea intumescențelor și sunt
de tip terminal. Teritoriul de vascularizație al
arterei spinale anterioare corespunde cornului
anterior, bazei cornului posterior și substanței
albe din jur – deci 2/3 anterioare din suprafața
de secțiune a măduvei.
Artera spinală anterioară este mai dezvoltată
la nivelul intumescențelor. Diametrul său este
mult redus în regiunea toracică medie a
măduvei spinării. Deoarece această regiune
este de asemenea aria de vecinătate între
două artere radiculare de vascularizație, acest
segment al măduvei spinării este expus în
mod special riscului în caz de tulburări
circulatorii. În funcție de variația arterelor
radiculare, aceasta se poate aplica și la alte
segmente medulare.
Arterele spinale posterioare
După un scurt traiect descendent pe fața
posterioară a bulbului coboară pe fața
posterioară a măduvei spinării, medial de
rădăcinile posterioare ale nervilor spinali. Se Vasocorona
anastomozează cu arterele radiculare
posterioare și se prelungesc caudal sub forma
a două canale arteriale plexiforme
longitudinale pe toată suprafața posterioară a
măduvei. În unele regiuni, aceste canale se
unesc median între ele.
Teritoriul de vascularizație al sistemului
posterior spinal corespunde capului cornului
posterior și substanței albe învecinate.
Pe tot traiectul lor, arterele spinale anterioare
și posterioare dau ramuri care se
anastomozează astfel că măduva spinării este
înconjurată de un inel vascular numit
vasocorona, de unde vasele au traiect radiar
în substanța albă.
Irigația substanței cenușii este mult mai
bogată decât irigația substanței albe, în
special în jurul neuronilor din coarnele
anterioare și în substanța gelatinoasă din
cornul posterior. În substanța cenușie se
găsesc de două ori mai multe capilare decât în
substanța albă, iar fasciculul piramidal conține
de două ori mai multe capilare decât
fasciculele Goll și Burdach. Probabil că
densitatea capilară este direct proporțională
cu numărul de sinapse, cu densitatea
mitocondriilor neuronale și cu conținutul
crescut de citocromoxidază.
Arterele spinale
posterioare
Artere Ramură meningeală
sulcomarginale
Artera spinală
anterioară
30
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

Artera bazilară

ASP
ASP Ramuri
AV
ASA comunicante
ACA
AV ASA
Trunchiul brahiocefalic
ACC Arteră radiculară anterioară
AS
Aorta ascendentă Trunchi tireocervical
Artere spinale AS
AS
segmentare
Artera toracică internă
ACC ACC
Trunchiul brahiocefalic

Aorta
Artera lui Adamkiewics ascendentă
Ramuri dorsale ale
arterelor intercostale

ASP = arteră spinală posterioară; ASA = artera spinală anterioară; AV = arteră vertebrală; ACC = arteră carotidă comună;
AS = arteră subclavie; ACA = arteră cervicală ascendentă

VASCULARIZAȚIA VENOASĂ peridural, care la rândul lui drenează sângele

Venele măduvei spinării se găsesc în pia
mater formând la acest nivel un plex din care
în final se individualizează șase canale
venoase:
• Un canal venos în dreptul fisurii mediane
anterioare
• Un canal venos în dreptul șanțului median
posterior
• Patru canale venoase așezate în perechi
de fiecare parte a măduvei – anterior de
intrarea rădăcinii posterioare a nervului
spinal și posterior de ieșirea rădăcinii
anterioare a nervului spinal.
Aceste canale comunică liber între ele și prin
în venele extrarahidiene intercostale, lombare
și sacrate. Legătura dintre plexul venos
peridural și venele lombare reprezintă o cale
de anastomoză cavo-cavă.
La baza craniului se varsă în venele cerebrale
și în sinusurile venoase endocraniene.
Sângele venos poate circula în ambele
sensuri deoarece aceste vene nu au valvule –
așa se explică de ce metastazele prostatice
trec în plexurile rahidiene și în coloana
vertebrală.
VASCULARIZAȚIA LIMFATICĂ
Limfa circulă în tecile perivasculare care se
31

vene radiculare sunt drenate în plexul venos deschid în spațiile subarahnoidiene.

ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.
SINDROAME MEDULARE
Sindromul cozii de cal
Se caracterizează prin:
• Tulburări motorii la nivelul musculaturii
membrelor inferioare (paraplegie totală cu
hipotonie, areflexie rotuliană și achiliană,
amiotrofie) și al sfincterelor vezicale striat
vezical și rectal;
• Tulburări senzitive la nivelul tegumentelor
membrelor inferioare și al perineului
(inclusiv al organelor genitale externe);
• Tulburări vegetative manifestate prin
tulburări în funcția vezicii urinare, rectului
și organelor genitale.
Leziuni medulare parcelare
Sindromul de neuron motor periferic
Termenul de neuron motor periferic definește
neuronul efector al căilor descendente,
respectiv neuronii somatomotori și
visceromotori medulari și din nucleii motori ai
trunchiului cerebral.
Leziunile iritative ale neuronului periferic
somatomotor apar în leziunile cornului anterior
și se manifestă prin fasciculații musculare, iar
în funcție de intensitatea leziunii, prin pareze
(deficit motor moderat) sau paralizii (deficit
motor marcat). Consecutiv leziunii medulare,
apare atrofia fibrelor musculare denervate.
Leziunile neuronului periferic vegetativ duc la
tulburări vasculo-trofice importante în teritoriul
corespunzător și perturbări funcționale
viscerale (dacă leziunea este întinsă).
Sindromul de scleroză laterală amiotrofică
Se caracterizează prin degenerarea
neuronilor motori centrali (inclusiv a tracturilor
cortico-spinale) și periferici, realizând triada:
paralizie-amiotrofie-fasciculații musculare.
Sindromul de degenerare combinată a
cordoanelor medulare
Apare frecvent în anemia Biermer (sindrom
neuro-anemic) și este cauzat de degenerarea
fasciculelelor spino-bulbare, spino-
cerebeloase și ale tracturilor cortico-spinale.
Se manifestă prin tulburări ale sensibilității
proprioceptive conștiente sau inconștiente,
tactile epicritice, ataxie motorie și areflexie
osteo-tendinoasă.
Sindromul de disociație tabetică
Apare în faza terțiară a sifilisului sau în
sindroamele pseudotabetice ca urmare a
lezării cordoanelor medulare posterioare. Se
manifestă prin disociație senzitivă de tip
tabetic: abolirea sensibilității tactile epicritice și
proprioceptive conștiente concomitent cu
păstrarea celorlalte modalități senzoriale
(termoalgezică și tactilă protopatică).
Sindroamele de hemisecțiune medulară
Realizează tablouri variate, în funcție de
nivelul și întinderea leziunii.
Sindromul de hemisecțiune medulară Brown-
Séquard se caracterizează prin următoarele
manifestări apărute sub nivelul leziunii:
• Contralateral: paralizie motorie și
vasomotorie, abolirea sensibilității
termoalgezice, abolirea sensibilității
proprioceptive inconștiente
• Ipsilateral: abolirea sensibilității tactile
epicritice și proprioceptive conștiente
Dacă leziunea se află la nivel C8-T2, prin
interesarea centrului ciliospinal, se adaugă
sindromul Claude-Bernard-Horner
caracterizat prin: mioză, enoftalmie și
32
îngustarea fantei palpebrale.
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

În leziunile medulare caudale sunt afectate și

funcțiile vezicii urinare, rectului și aparatului
genital.
Sindromul de secțiune medulară totală
Determină tulburări a căror gravitate și
amploare sunt cu atât mai mari cu cât nivelul
leziunii este mai înalt.
Secțiunea cervicală înaltă (superior de C 3)
este letală din cauza paraliziei respiratorii.
Secțiunile medulare situate inferior de C 5
permit supraviețuirea și evoluează în mai
multe faze:
1. Faza de șoc medular
Durează în medie trei săptămâni și se
caracterizează prin:
• Para sau tetraplegie flască
• Areflexie somatică și vegetativă
• Abolirea sensibilității sublezional
• Tulburări sfincteriene (retenție de urină
și materii fecale și incontinență urinară
prin prea plin)
• Tulburări trofice (escare).
2. Faza de automatism medular
În care reapare activitatea reflexă sublezional
și care se manifestă prin:
• Tetraplegie sau paraplegie spastică
• Anestezie în teritoriul sublezional
• Exacerbarea reflexelor osteo-
tendinoase
• Hipertonie musculară
• Reinstalarea reflexelor vegetative
medulare. 33
ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

BIBLIOGRAFIE
1. Adams and Victor’s Principles of Neurology. 10th Edition. – A.H. Ropper, M.A. Samuels, J.P.
Klein. McGraw-Hill Education, 2014
2. Anatomia omului. Angeiologie. Glande endocrine. Sistemul nervos. – Z. Iagnov, E. Repciuc, G.
Russu. Editura medicală, București, 1954
3. Anatomia omului. Sistemul nervos central. Lucrări practice. – G. Lupu. Editura universitară ”Carol
Davila”, București, 2007
4. Anatomia și fiziologia omului. – V. Ranga, I. Teodorescu Exarcu. Editura medicală, București
1970
5. Atlas de Anatomie a Omului. Sistemul nervos și organele de simț. – W. Kahle, M. Frotscher.
Editura medicală Callisto, 2012
6. Atlas of functional neuroanatomy. – W.J. Hendelman. CRC Press, 2000
7. Case Files Neurology. – E.C. Toy, E. Simpson, M. Pleitez, D. Rosenfield, R. Tintner. McGraw-
Hill Education, 2008
8. Clinical Neuroanatomy. 7th Edition. – R.S. Snell. Lippincott Williams & Wilkins, 2010
9. Clinical Neuroanatomy. Brain Circuitry and Its Disorders. – H.J. ten Donkelaar. Springer, 2011
10. Clinical neuroanatomy made ridiculously simple. – S. Goldberg
11. Color Atlas of Human Anatomy. Vol. 3. Nervous System and Sensory Organs. – W. Khale, M.
Frotscher. Thieme, 2003
12. Elemente esențiale de neurologie clinică. – B.O. Popescu, O. Băjenaru. Editura medicală
Amaltea, 2009
13. Essential neurology. 4 th Edition. – I. Wilkinson, G. Lennox. Blackwell Publishing, 2005
14. Essential neurosurgery. 3rd Edition. – A.H. Kaye. Blackwell Publishing, 2005
15. Fundamentals of Neurology. An Illustrated Guide. – M. Mumenthaler, H. Mattle, E. Taub. Thieme,
2006
16. High-Yield Neuroanatomy. 4th Edition. – J.D. Fix. Lippincott Williams&Wilkins, 2009
17. Inderbir Singh’s Textbook of Human Neuroanatomy (Fundamental and Clinical). 9 th Edition. –
P.S. Bhuiyan, L. Rajgopal, K. Shyamkishore. Jaypee Brothers Medical Publishers, 2014
18. Netter’s neurology. 2nd Edition. – H.R. Jones, J. Srinivasan, G.J. Allam, R.A. Baker. Elsevier
Saunders, 2012
19. Neuroanatomical basis of clinical neurology. 2 nd Edition. – O.E. Arslan. CRC Press, 2015
20. Neuroanatomy. An Atlas of Structures, Sections and Systems. 6 th Edition. – D.E. Haines.
Lippincott Williams&Wilkins
21. Neurochirurgie. Note de curs. Ediția a 2-a. – M.R. Gorgan. București, 2012
22. Neurological Differential Diagnosis. 2nd Edition. – J. Patten. Springer
23. Neurologie. Volumul I. Examinarea neurologică. – S. Nica, I. Davidescu. Editura Universitară
„Carol Davila”, București, 2007
24. Neurology. Clinical cases uncovered. – M. Macleod, M. Simpson, S. Pal. Wiley-Blackwell, 2011
25. Oxford Handbook of Neurology. 2nd Edition. – H. Manji, S. Connolly, N. Kitchen, C. Lambert, A.
Mehta. Oxford University Press 2014
26. Rapid Neurology&Neurosurgery. – K. Abhinav, R. Edwards, A. Whone. Wiley-Blackwell, 2012
27. Semiologie neurochirurgicală. – C. Arseni, Al. I. Constantinescu, M. Maretsis. Editura Didactică
34

și Pedagogică, București, 1977

ANUL II, SEMESTRUL II LP 1-3. MĂDUVA SPINĂRII.

28. Sistemul nervos central și organele de simț. Configurație externă și structură. – C.Th. Niculescu,
C. Cristescu, C. Niță, D. Mihalea
29. Thieme Atlas of Anatomy. Head and Neuroanatomy. – M. Schuenke, E. Schulte, U. Schumacher.
Thieme, 2010
30. Tratat de fiziologie a omului. Ediția a 11-a. – A.C. Guyton, J.E. Hall. Editura medicală Callisto,
2007

35