ORIENTĂRILE METODICE ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV MODERN DIN

FOTBAL

Principalele orientări teoretico-metodologice în antrenamentul sportiv contemporan sunt

următoarele:

 sistemul tridimensional de pregătire în jocul de fotbal presupune: câştig în timp şi

spaţiu, eficienţă în joc şi costuri scăzute în consumul de energie (Stănculescu V., 2003,
2004);
 perfecţionarea concomitentă a factorilor antrenamentului şi a relaţiilor dintre aceştia;
(Motroc I., 1999; Miu Şt., 2001; Cojocaru V., 2002; Stănculescu G., 2003, 2004);
 este inadmisibilă desfăşurarea jocurilor sportive în lipsa prospectării situaţiilor şi
culegerea de informaţii necesare elaborării deciziilor (Ploieşteanu C., 2003);
 antrenamentul modern este metoda prin care se obţine maxim de randament cu maxim
de efort (Jurcă C., Mitran M., 2003; Niculescu A., 2004; Ferguson A., 2004; Lippi M.,
2004; Wenger A., 2004);
 victoria este rodul a trei factori: jucătorii, echipa tehnică, antrenorul (Popescu C.,
1984; Ballesteros M., 1993; Stănculescu V., 2004);
 pentru performanţă nu există o formulă magică, ci progresul se obţine prin deschiderea
spre nou, şi perfecţionarea este bazată pe un corect echilibru între pregătirea fizică,
pregătire tehnică, pregătirea tactică şi psihologică (Drăguşin C., Sârbu F., 2000);
 în perioada pregătitoare există o variantă combinată, se lucrează pentru pregătire fizică
generală şi specifică şi în acelaşi timp se joacă (Ferarri F., 2004; Ionescu I., 2004;
Roxburg A., 2004);
 găsirea unor soluţii pentru compensarea stresului competiţional (Epuran M., 1985,
1995, 2001; Nicu A., 1985; Rădulescu M., 2003);
 sistemele de acţionare destinate pregătirii specifice să vizeze două aspecte: dezvoltarea
calităţilor motrice combinate specifice şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor
motrice, a actelor motrice cu şi fără minge, care realizează efectuarea eficientă a acţiunilor
tehnice şi tactice solicitate de joc (Nicu A., 1993; Motroc I., 1999; Stănculescu V., 2004);
 componentele factorului fizic să fie educate şi dezvoltate, încât să devină părţi
organice a elementelor tehnico-tactice, fiind suportul şi condiţia de efectuare a acestora
(Nicu A., 1993);

1
 pentru dezvoltarea concomitentă a calităţilor motrice şi a deprinderilor motrice,
trebuie să se respecte următoarele cerinţe metodice: dezvoltarea prioritară a grupelor
musculare solicitate de execuţiile tehnice cu şi fără minge; realizarea unei asemănări şi a
unui acord dinamic între exerciţiu şi tehnica de joc; realizarea unui acord dinamic între
mobilizarea musculară şi cerinţele tehnicii; dezvoltarea simultană a tuturor calităţilor
solicitate de execuţiile tehnice (Apolzan D., 1988; Motroc I., 1999; Bonetti D., 2004);
 creşterea efortului trebuie aplicată sub formă ondulatorie cu tendinţă de creştere
generală (Anton B., 1999);
 tratarea diferenţiată a jucătorilor în timpul antrenamentelor este o orientare
metodologică fundamentală solicitată de componenţa eterogenă a loturilor de jucători din
punct de vedere al dezvoltării somato-funcţionale şi a calităţilor motrice;
 evaluarea şi aprecierea diferenţiată a jucătorilor;
 modul de abordare al pregătirii este orientat în două direcţii:
 pregătirea jucătorului, care presupune o adaptare individuală a mijloacelor corelată cu
o cunoaştere perfectă a jucătorului;
 pregătirea echipei, care se referă la asamblarea grupului, perfecţionarea sistemelor de
joc şi a relaţiilor de joc în diferitele ipostaze ale jocului;
 folosirea unor metode şi mijloace de antrenament complexe care să solicite gândirea
creatoare a jucătorului şi care să-l ajute să găsească cu uşurinţă în joc soluţiile necesare;
 cunoşterea jucătorului prin observaţii, testări, care trebuie să conducă la metodele de
pregătire care i se portivesc cel mai bine;
 ţinerea unei evidenţe riguroase a întregii activităţi;
 pregătirea mentală devine din ce în ce mai importantă;
 cultura tactică este un obiectiv permanent de perfecţionare a jucătorului;
 antrenorul trebuie să devină gestionarul al întregii activităţi şi să aibă din ce în ce mai
mult calităţi de manager.

În literatura de specialitate actuală se fac referiri la metode de antrenament specifice

jocurilor sportive bazate pe modelarea pregătirii conform cerinţelor competiţionale a
jocurilor respective.

Consider că este util să fie menţionate consideraţiile referitoare la noile orientări în

antrenamentul actual din domeniul jocurilor sportive.

2
Metoda repetiţiei se poate utiliza în jocurile sportive şi deci şi în fotbal prin efectuarea
repetată a unor solicitări pe distanţe mai lungi sau mai scurte, decât durata unei manevre
tactice principale din jocul de fotbal, care are ca obiectiv dezvoltarea rezistenţei specifice
de joc.

Repetiţiile sau exerciţiile mai lungi pun accent mai puternic pe componenta aerobă a
jocului. Repetiţiile mai scurte, pe de altă parte, sunt specifice jocului, deoarece viteza este
mai apropiată de viteza de joc. Repetarea multiplă a acestor exerciţii are ca efect colateral
şi dezvoltarea puterii de voinţă.

Volumul total de muncă poate fi de 20-30 minute cu pauze de 3-5 minute, în funcţie de
distanţa între repetiţii şi intensitatea repetiţiilor.

Antrenamentul model este considerat ca o variantă a antrenamentului repetitiv, deoarece

un jucător repetă de mai multe ori în antrenament acţiunile caracteristice jocului (de aici
vine şi numele de antrenament model).

Există mai multe variante de antrenament model: antrenamentul model pentru antrenarea
specifică ritmului sau consumului energetic de joc şi antrenamentul model complex.

Antrenamentul model pentru antrenarea specifică ritmului sau consumului energetic

specific oferă avantajul solicitării jucătorilor conform ritmurilor specifice jocului.

3
Un exemplu de lecţie de antrenament folosind antrenamentul model este următorul:

Partea lecţiei Sistemul energetic pe care Metode de antrenament

îl dezvoltă
Pregătitoare alactic Ritmat pe distanţă scurtă;

lactic Repetiţie.
Fundamentală aerob I.T. lung;

Aerobic continuu
De sfârşit alactic I.T. scurt;

lactic Repetiţii – exerciţii

De remarcat că în partea de început se folosesc tipuri de exerciţii tehnice şi tactice alactice

şi lactice, în partea de mijloc se foloseşte mai ales tipul aerob, iar în ultima parte exerciţii
pentru ambele sisteme lactice şi aerobe.

Prima parte a antrenamentului constă în mai multe repetiţii scurte şi efectuate cu

intensitate mare (care solicită atât sistemul lactic cât şi pe cel alactic); partea de mijloc a
antrenamentului foloseşte exerciţii aerobice; iar partea de încheiere foloseşte din nou
repetiţiile de durate scurte, pentru a modela intensitatea crescută de la sfârşitul jocului.

Jucătorii efectuează aceste repetiţii în condiţiile unui înalt grad de oboseală, când se
solicită mult sistemele lactice şi aerobice.

Sunt posibile şi alte variante, cum ar fi folosirea unor ritmuri rapide la începutul fiecărei
părţi ale lecţiei, sau impunerea unui ritm rapid şi puternic pentru sfârşitul fiecărei părţi ale
lecţiei. Când se organizează lecţii de antrenament model, trebuie să se ia în considerare o
serie de factori precum: volumul total de lucru, viteza, intervalele de odihnă, numărul de
repetări, particularităţile individuale şi caracteristicile jocului de fotbal. Această metodă
este indicată în perioadele precompetiţională şi competiţională.

Un alt exemplu de antrenament model este următorul:

Date ale Zone de intensitate

antrenamentului 1 2 3 4
Obiectivele Toleranţa la Sistem fosfat Putere Compensare
antrenamen-tului acid lactic aerobică aerobică

4
Caracteristi-cile T/Ta: T/Ta alactic; Exerciţii Abilităţi
antrenamen-tului abilităţi maximale tehnice:
Viteză,
complexe precizie
agilitate,

putere
Durata unui exerciţiu 20-60-90 5-15 secunde 2-5 minute 5-10 min. mai
secunde şi mai mult multe reprize
Interval de odihnă 3-5 min. 5-7 min. 2-3 min. 1 min.
Ritm cardiac Peste 180 150-170 Peste 170 120-140
% din volumul total 40% 40% 30% 30%
al antr.
Legendă: T=tehnic;Ta=tactic

Când se ţine cont de caracteristicile tehnice, tactice şi fizice ale jocului se pot organiza
antrenamente model complexe care pot solicita dezvoltarea capacităţilor fiziologice şi
motrice necesare jocului de fotbal.

În jocul de fotbal sunt recomandate următoarele intensităţi şi distanţe a activităţilor

efectuate:

 sprinturi pe 30 m. la 100%;
 alergări cu paşi mari pe 30-50 m. la 70%;
 alergare de rezistenţă pe 50-400 m. cu intensitate mică;
 accelerări-deccelerări pe 10-20 m. la 80-100%;
 porniri-opriri pe 5-15 m. la 70-100%;
 variaţii de schimbări de direcţie pe 5-20 m. la 50-100%;
 sărituri peste 5-10 obstacole simple de 25-40 cm înălţime.