Ce aplicaţii practice ale integralelor cunoaşteţi?

În analiza matematică, integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor

de arie, masă, volum și sumă. Procesul de determinare a unei integrale se numește integrare. Spre
deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu
suportul său tehnic. Acestea sunt însă compatibile. Oricare două moduri de integrare a unei funcții
vor da aceleași rezultate când ambele sunt definite.

Integrala definită reprezintă aria regiunii delimitate de graficul unei funcții

În mod intuitiv, integrala unei funcții continue, pozitive, f(x), de variabilă reală și luând valori reale
între două puncte a și b, reprezintă valoarea ariei mărginite de segmentele x=a, x=b, axa x și graficul
funcției f(x). Formal, considerând

atunci integrala funcției f între a și b este măsura lui S.

Termenul "integrală" se poate referi și la noțiunea de primitivă a unei funcții, adică o funcție F a
cărei derivată este funcția dată f. În acest caz, se numește integrală nedefinită, pe când
integralele discutate în acest articol sunt numite integrale definite.
Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul
secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o
independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar integrala definită a unei funcții
poate fi ușor calculată odată ce este cunoscută o primitivă a ei. Integralele și derivatele au
devenit uneltele de bază ale analizei matematice, cu numeroase aplicații în știință și inginerie.
O definiție riguroasă a integralei a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere
la limită prin care se aproximează aria unei regiuni curbilinii prin descompunerea acesteia în
zone verticale subțiri. Din secolul al XIX-lea, au început să apară tipuri de integrale mai
sofisticate, în care atât tipul funcției cât și domeniul peste care se face integrarea au început să
fie generalizate. O integrală curbilinie este definită pentru funcții de două sau trei variabile, iar

intervalul de integrare   este înlocuit de o anumită curbă care leagă două puncte din

plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o bucată
de suprafață din spațiul
Lista este imensă. De unde să încep?...

Fără integrale nu putem proiecta o mulțime de mecanisme, aparate, mașini. De

exemplu nu se pot proiecta automobile, avioane, motoare, roți dințate, circuite
electronice, difuzoare audio, acumulatoare, poduri, clădiri etc.

Fără integrale nu pot funcționa o mulțime de aparate și procese tehnologice. De

exemplu un termostat are nevoie de integrală (termostatele fără integrală au o abatere
sistematică de la valoarea setată), fabricile de iaurt, bere, medicamente etc. își
calculează timpii de prelucrare prin integrale etc.

Fără integrale nu putem înțelege o mulțime de fenomene. De exemplu nu putem

înțelege fenomenele de conducție termică, evoluția populațiilor de animale și plante,
funcționarea laserilor, fenomene economice și financiare, mișcarea planetelor etc.

Fără integrale nu putem calcula valori de importanță practică majoră. De exemplu nu

se pot face previziuni meteo, nu se pot stabili doze de medicamente etc.

Se poate supraviețui și fără integrale, dovadă că omul a trăit pînă recent fără, dar în
ziua de azi ar însemna un uriaș pas înapoi pentru civilizație.