Sunteți pe pagina 1din 1

În epoca romană, Marcus Tullius Cicero (106- 43 î. H.

) a avut o concepţie bazată pe


existenţa dreptului natural. Dreptul, în concepția sa, se bazează pe liantul dintre bine și egalitate,
împărțindu-se în drept natural și drept pozitiv după Cicero. Acesta consideră dreptul că fiind un
dar de la natură, nu un beneficiu al deciziei
Opţiunile ilustrului orator cu referire la drept au fost influenţate de multe şcoli. El a jucat
un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-
socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om
universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență
asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar
decât Seneca și Augustin. Operele sale ‘’De republica’’ şi ‘’De legibus’’ se apropie de tematica
platoniană, dar sunt aristotelice şi stoice după conţinut.
“Salus populi suprema lex esto” se regăsește în lucrarea “De legibus” al lui Cicero (cartea a
III-a, partea a III-a). Această frază se bazează pe acordul implicit al fiecărui membru al societății
cu bunăstarea comunității.
Binele poporului se referă la ceea ce este comun și benefic pentru toți sau majoritatea
membrilor unei anumite comunități sau, în mod alternativ, la ceea ce se realizează prin cetățenie,
acțiune colectivă și participare activă în domeniul politicii și serviciului public. Pentru ca
poporul sa rămână în armonie, fara divergențe, certuri, revolte și alte situații neplăcute, trebuie
ca relațiile dintre cetățeni sa fie unele de onestitate, acceptare și liniște.
oamenii de bine se abțin, și Republica “se va sfărâma în bucăți”.
Dacă faptul guvernării cere de la oameni asa mari calități, autoritatea nu este prin ea însăși
un fapt al omului. Autoritatea este elementul poporului, “res publica”. Cicero insisă astfel asupra
noțiunii de popor căreia îi dă o definiție de multe ori reluată și discutată