UNIVERSITATEA BUCURESTI

Stiinte Politice
SPR 1

“Un Principe nu trebuie să aibă alt ţel, nu trebuie să se

gândească la altceva, nu trebuie să înveţe altceva decât
războiul, cu regulile şi disciplina lui, pentru că el este singura
artă necesară celui care conduce”
Niccolò Machiavelli

CHIOVEANU MONICA STEFANIA

 UNIVERSITATEA BUCURESTI
Stiinte Politice
SPR 1

Citatul “Un Principe nu trebuie să aibă alt ţel, nu trebuie să se gândească la altceva, nu
trebuie să înveţe altceva decât războiul, cu regulile şi disciplina lui, pentru că el este singura
artă necesară celui care conduce” se referă la faptul că un Principe nu trebuie să aibă altă
preocupare, şi nici să nu aibă, de asemenea, altă grijă, decât aceea a războiului şi a organizării şi
disciplinei necesare lui; aceasta este singura chestiune care trebuie să-l preocupe pe cel care
comandă, şi însemnătatea ei este atât de mare încât nu numai că îi menţine puternici pe cei care
s-au născut Principi, dar de multe ori îi ridică pe unii oameni, de la situaţia de simpli particulari,
la treapta aceasta cea mai înaltă; şi dimpotrivă, se observă că atunci când Principii s-au gândit
mai mult la plăceri decât la armate, ei şi-au pierdut statul. Iar prima cauză pentru care poţi să-l
pierzi, este tocmai aceea de a nu ţine seama de această artă a războiului, pe când mijlocul care îţi
îngăduie să dobândeşti un stat este acela de a fi practicat mereu această artă.
Căci, între celelalte rele pe care ţi le pricinuieşte faptul de a fi lipsit de armate, este şi
acela de a fi dispreţuit; şi aceasta este una dintre ruşinile de care trebuie să se ferească un
Principe, deoarece între un om care are armate şi unul care este lipsit de ele, nu putem face
niciun fel de comparaţie; aşadar nu este logic ca cel care posedă armate să asculte de bună voie
de cel care nu posedă soldaţi de niciun fel, iar acesta din urmă să se simtă în siguranţă între
slujitorii săi armaţi; căci, unul fiind plin de dispreţ, iar celălalt mereu plin de bănuială, nu vor
putea lucra niciodată bine împreună. Astfel, un Principe care nu se pricepe în arta războiului, va
suferi, nu numai neplăcerile pe care le-am arătat, dar şi dispreţul soldaţilor lui, astfel că niciodată
nu va putea să aibă încredere în ei. Aşadar, Principele nu trebuie să uite niciodată grija pregătirii
războiului; în timp de pace trebuie chiar să lucreze în acest sens mai mult decât în timp de război;
lucrul acesta îl poate face în două moduri: mai întâi prin fapte, apoi prin gândire. În ce priveşte
faptele, afară de ordinea şi disciplina continuă pe care trebuie să le impună oamenilor săi, trebuie
de asemenea să practice mereu vânătoarea, şi prin aceasta să-şi obişnuiască trupul cu greutăţi şi
trudă; în acelaşi timp poate să înveţe să cunoască natura locurilor, să ştie cum se înalţă munţii,
cum se deschid văile, cum se întind câmpiile, şi să-şi dea seama care este natura fluviilor şi a
mlaştinilor; să fie de asemenea atent în toate aceste observaţii. Căci aceste cunoştinţe sunt
folositoare din două puncte de vedere: mai întâi înveţi să-ţi cunoşti propria ta ţară şi înţelegi
astfel mai bine care trebuie să fie modul ei de apărare; apoi, întrucât ai cunoscut şi ai fost de
multe ori în toate aceste locuri, vei înţelege cu uşurinţă poziţia oricărui alt loc pe care va trebui
să-l iei în cercetare. Principele care nu se pricepe în aceasta, este lipsit de cea dintâi însuşire care
se cere unui căpitan; căci aceste lucruri te învaţă să-l descoperi pe duşman, să-ţi fixezi taberele,
să-ţi conduci armatele, să le rânduieşti în lupte şi să duci asediul spre folosul tău.
Cât priveşte pregătirea intelectuală în vederea purtării războiului, Principele trebuie să
citească istoria, şi în aceasta să reflecteze asupra faptelor oamenilor de seamă spre a-şi da seama
cum au procedat în războaie, spre a examina cauzele victoriilor şi înfrângerilor lor, spre a putea
să le evite pe cele din urmă şi să le imite pe cele dintâi; şi, mai ales, trebuie să urmeze exemplul
 UNIVERSITATEA BUCURESTI
Stiinte Politice
SPR 1

câtorva oameni iluştri din trecut. Acestea trebuie, aşadar, să fie modurile şi atitudinile unui
Principe înţelept; în timp de pace să nu stea niciodată inactiv, ci să adune cu pricepere şi să-şi
facă un capital din aceste însuşiri, pentru a se putea folosi de ele în împrejurările grele; astfel că,
atunci când soarta i se va schimba, să fie pregătit să-i înfrunte loviturile. Exemplele din
Principele sunt însă şi mai categorice: în cap. VIII, Machiavelli vorbeşte despre o cruzime care
poate fi numită bună, întrucât este necesară şi se exercită numai atât timp cât este necesară; în
cap. XVIII, unde se pune întrebarea dacă principele trebuie sau nu să-şi ţină cuvântul, i se
recomandă să se comporte în felul leului şi al vulpii, deoarece numai aceste căi îi permit să fie
puternic, să nu se teamă de renumele cruzimii, spune Machiavelli în cap. XVII, dacă aceasta îi
ajută să stăpânească poporul, deoarece le va face oamenilor numai bine, întrucât autoritatea lui
împiedicând tulburările şi conflictele, va asigura tuturor o viaţă liniştită în cadrul societăţii, şi
ştim că numai în cuprinsul acesteia omul este, pentru Machiavelli, cu adevărat om. Un principe
să aibă, aşadar, drept scop numai păstrarea şi mărirea statului, iar mijloacele folosite vor fi bune
în măsura în care vor împlini acest scop; să nu se teamă aşadar, scrie Machiavelli şi în cap. XV,
de învinuirile ce i s-ar aduce, acţiunea lui se justifică prin rezultatul ei, cu atât mai mult cu cât
acesta nu este numai binele individual al Principelui, ci în primul rând binele comun.
Idealul politic al lui Machiavelli se precizează, astfel, limpede în contrast cu situaţia
politică tulbure şi nesigură a propriei ţări, iar o pagină din Arta războiului precizează mai departe
idealul pe care trebuie să-l urmărească un om de stat pentru binele poporului său: el trebuie să
cinstească şi să răsplătească virtutea, să nu dispreţuiască sărăcia, să respecte legile disciplinei
militare, să-i facă pe toţi supuşii săi să se iubească unii pe alţii, să trăiască nedivizaţi în partide,
să preţuiască mai puţin ceea ce este de interes particular de cât ceea ce este de interes public.
În această arătare a idealului politic şi social al unui stat, Machiavelli descoperă desigur
substanţa adevărată a gândirii lui: metodele „machiavelice” şi figura Principelui apar în cazul
acesta numai drept căi de atingere a unei prime înjghebări solide a statului, dar dezvoltarea lui
ulterioară şi forma de viaţă pe care trebuie s-o realizeze va fi aceea schiţată în cuvintele citate
mai sus: ideal al unui stat în care binele comun este scopul unic.