Cariera

Elveția
1901: Șomer fiind, caută de lucru. Găsește de lucru ca tutore, meditator și apoi ca
profesor la o școală privată în Schaffhausen.
1902: Einstein primește o slujbă la Institutul de Patente din Elveția ca examinator
de brevete (expert tehnic, clasa a III-a).[42]
1905: Einstein primește titlul Doctor în Fizică în cadrul Universității din Zürich,
în urma unei dizertații privind determinarea dimensiunilor moleculare.
1906: Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a
II-a) la Biroul de Patente.
1908: Obține un post de lector la Universitatea din Berna.
1909: Părăsește postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor
asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich.
1911: Einstein se mută cu familia la Praga și este numit profesor titular la
Universitatea Germană de acolo (unde rămâne până în 1912).
1912 - 1914: Einstein se mută la Zürich și obține postul de profesor de fizică
teoretică la Universitatea ETH și aceasta la recomandarea Mariei Curie, care a
remarcat valoarea lucrărilor sale științifice. Aici găsește un mediu favorabil
studiilor și cercetărilor sale: i se permite să efectueze orice experiment dorește.
Berlin
1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (secția de cercetare
în cadrul Academiei Prusiene), dar și profesor de fizică teoretică la Universitatea
din Berlin, toate acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
1921: 5 mai: este ales membru străin al Royal Society
Princeton
În 1933 ascesiunea naziștilor și a ideologiei antisemite îl determină pe Einstein
să emigreze în SUA și astfel că, împreună cu o parte din studenții săi, se
stabilește la Princeton, unde va rămâne pentru tot restul vieții.

1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study, Princeton.

1943: Primește funcția de consultant la Divizia de Cercetare și Dezvoltare, secția
Muniții și Explozibili în cadrul Armatei americane.
Contribuții științifice
Prima sa lucrare științifică o scrie de la vârsta de 16 ani (1894 sau 1895).[43]

Pasionat de cercetarea științifică, studiază lucrările lui Minkowski (care i-a fost
profesor), Michelson, Fizeau.

În urma unor publicații, Einstein se impune ca un remarcabil om de știință. Astfel,

în anul 1901 trimite, la revista de fizică Annalen der Physik, o lucrare având ca
subiect capilaritatea.

"Annus mirabilis"
Anul miraculos al lui Einstein, când se dezvoltă Teoria Relativității, a fost 1905.
În acest an, Einstein își dă doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză
asupra determinării dimensiunilor moleculare. Dar ceea ce face ca acest an să fie
un adevărat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul
de fizică german Annalen der Physik:[44]

17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul "Un punct de vedere euristic
privind producerea și transformarea luminii", în care sugerează (din considerente
termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de
energie independente. Articolul avea să apară la sfârșitul lunii mai;
30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula
Numărul lui Avogadro și dimensiunea moleculelor, studiind mișcarea lor într-o
soluție. Acest articol a fost acceptat și ca teza de doctorat, apărând în Annalen
der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul
din primele locuri privind numărul de citări de care s-a bucurat în acei ani.
Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann, fost coleg la
ETH.
11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mișcarea browniană –
"Despre mișcarea particulelor mici suspendate în lichide staționare, conform
cerințelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii";
30 iunie: Marele articol "Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare"
27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini și se
intitulează "Depinde inerția unui corp de conținutul său energetic?" (Ist die
Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul conține –
conform unui obicei care avea sa se întâlnească frecvent la Einstein - gândurile
sale de după publicarea marelui articol despre relativitatea specială.
În 19 decembrie 1905 scrie al doilea articol dedicat mișcării browniene, dar acest
articol va fi publicat în ianuarie 1906.

Teoria Relativității Restrânse

Fizica modernă
{\displaystyle {\hat {H}}|\psi _{n}(t)\rangle =i\hbar {\frac {\partial }{\partial
t}}|\psi _{n}(t)\rangle }{\displaystyle {\hat {H}}|\psi _{n}(t)\rangle =i\hbar
{\frac {\partial }{\partial t}}|\psi _{n}(t)\rangle }
{\displaystyle {\frac {1}{{c}^{2}}}{\frac {{\partial }^{2}{\phi }_{n}}{{\partial
t}^{2}}}-{{\nabla }^{2}{\phi }_{n}}+{\left({\frac {mc}{\hbar }}\right)}^{2}{\phi }
_{n}=0}{\displaystyle {\frac {1}{{c}^{2}}}{\frac {{\partial }^{2}{\phi }_{n}}
{{\partial t}^{2}}}-{{\nabla }^{2}{\phi }_{n}}+{\left({\frac {mc}
{\hbar }}\right)}^{2}{\phi }_{n}=0}
Ecuația lui Schrödinger și Ecuația Klein–Gordon
Fondatori[arată]
Concepte[arată]
Ramuri[arată]
Oameni de știință[arată]
Categorii[arată]
vdm
Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra
electrodinamicii corpurilor în mișcare", conținea ceea ce avea să fie cunoscută mai
târziu ca Teoria relativității restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții
ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două
evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în același moment sau nu.
Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10
ani în urmă).

Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuți fizicienii
și chimiștii) încercaseră să înțeleagă natura materiei și a radiației, precum și
felul în care interacționau într-o imagine unificata a lumii. Ideea că legile
mecanicii sunt fundamentale era cunoscută drept concepția mecanicistă asupra lumii,
în timp ce ideea că legile electricității sunt fundamentale era cunoscută drept
concepția electromagnetică asupra lumii. Totuși, niciuna dintre idei nu era
capabilă să ofere o explicație coerentă asupra felului cum radiația (de exemplu
lumina) și materia interactionează atunci când sunt văzute din sisteme de referință
inerțiale diferite, adică interacțiile sunt urmărite simultan de un observator în
repaus și un observator care se mișcă cu o viteză constantă.

În primăvara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani,

Einstein și-a dat seama ca esența
într-o teorie a măsurării. Esența
constatarea că toate măsurătorile
simultaneității a două evenimente
teorii bazate pe două postulate:
problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci
acestei teorii speciale a relativității era
timpului și spațiului depind de judecăți asupra
diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei

Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt aceleași în toate

sistemele de referință inerțiale
Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid
este o constantă universală.
Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat
și de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:

{\displaystyle E=mc^{2}\,}{\displaystyle E=mc^{2}\,}. ("Echivalența masă-energie")

Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp și care
poate fi eliberată atât în procesul de fisiune cât și în cel de fuziune nucleară,
procese care stau la baza funcționării bombei atomice.

Iată câteva din consecințele relativității restrânse:[45]

"Contracția Lorentz" sau "contracția lungimilor" însoțită de "dilatarea timpului":

Micșorarea aparentă a dimensiunilor obiectelor care se deplasează față de
observator cu viteze relativiste.
"Efectul Doppler": În astronomie, constă în micșorarea frecvenței ("deplasarea spre
roșu") radiației emise de corpurile cerești îndepărtate ca urmare a expansiunii
Universului.
"Aberația luminii": Imaginea unui obiect în mișcare (cu viteză apropiată de cea a
luminii) apare comprimată asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
Masa nu mai este constantă și nici timpul nu se mai scurge cu aceeași viteză, mai
ales la viteze foarte mari.
Teoria relativității restrânse aduce o explicație clară celebrului experiment
Michelson-Morley (1887) putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor
acestuia.

Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell.
Elaborând teoria relativității restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții
geniale, clădite cu peste două secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa
Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuiție și un
curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să ofere o descriere consistentă și
corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referință inerțiale fără a
face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiației, sau a
felului cum ele interacționează.