Egipt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Egipt
Republica Arabă a Egiptului
‫جمهوريّة مصرالعربيّة‬
Jumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah (arabă)
Drapelul Egiptului Stema Egiptului[*]
Drapelul Egiptului Stema Egiptului[*]
Imnul național: Bilady, Bilady, Bilady

MENIU0:00
Egypt (orthographic projection) highlighted.svg
Geografie
Suprafață
- totală 1.010.407 km² (locul 30)
Apă (%) 0,63
Cel mai înalt punct Mount Catherine[*] (2.629 m) Modificați la Wikidata
Cel mai jos punct Qattara Depression[*] (−133 m) Modificați la Wikidata
Vecini Sudan
Libia
Israel
Fâșia Gaza
Bir Tawil Modificați la Wikidata
Fus orar UTC+2
Ora de vară UTC+3
Populație
Populație
- Recensământ 2017 94.798.827
Densitate 100 loc/km²
- Estimare 2021 Neutral increase 101.576.517 [1][2] (locul 15)
Limbi oficiale araba1
Etnonim Egiptean
Guvernare
Sistem politic Republică semi-prezidențială unitar
Președinte Abdel Fattah el-Sisi
Prim-ministru Moustafa Madbouly
Legislativ Camera Reprezentanților (temporar dizolvată)
Capitala Cairo
Istorie
Formare
Unificarea Egiptului de Sus cu cel de Jos cca. 3150 î.Hr.
Independența față de Regatul Unit 28 februarie 1922
Ziua Revoluției 23 iulie 1952
Declararea Republicii 18 iunie 1953
Constituția actuală 18 ianuarie 2014
Economie
PIB (PPC) 2020
- Total ▲ $1.391 trilioane[4] (locul 19)
- Pe cap de locuitor ▲ $14,023[4] (locul 92)
PIB (nominal) 2020
- Total ▲ $362 miliarde[4] (locul 34)
- Pe cap de locuitor (locul 114)▲ $3,561[4]
Gini (2015) 31.8 (locul 51)
IDU (▲2019) 0.707 (locul 116)
Monedă Liră egipteană (EGP)
Coduri și identificatori
Cod CIO EGY Modificați la Wikidata
Cod mobil 602 Modificați la Wikidata
Prefix telefonic +20
ISO 3166-2 EG Modificați la Wikidata
Domeniu Internet .eg
1 Varianta vorbită este Araba egipteană.
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Egipt (în arabă ‫ جمهورية مصر العربية‬Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah; în coptă: Ⲭⲏⲙⲓ Kimi)
este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de
Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin
intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie,
la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de
aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de
circa 100.000.000 de locuitori (estimată în 2020), rezultând o densitate de circa
100 locuitori /km² (poziția a 83-a).

Cuprins
1 Istorie
1.1 Perioada antică
1.2 Perioada modernă
2 Politică
2.1 În componența imperiului turc
2.2 1953-2011
2.3 Diviziuni administrative
3 Geografie
3.1 Vegetație
3.2 Climă
3.3 Economie
3.4 Demografie
3.5 Educație
3.6 Fauna
4 Cultură
4.1 Vestimentația Egiptului Antic
4.2 Arta egipteană antică
4.3 Patrimoniul universal UNESCO
5 Vezi și
6 Bibliografie
7 Note
8 Legături externe
Istorie
Perioada antică
Articol principal: Istoria Egiptului Antic

Marele Sfinx de la Giza și Piramida lui Khafra, simbolurile principale ale

Egiptului.
Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând
probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus
derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la rându-i este
derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu
al zeului Ptah la Memphis.[necesită citare]

Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare

determinată de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre
cele mai importante civilizații ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între
maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre, o
veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează
cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o
administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat
naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră.
Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o
admirau grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de
turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și
supușii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit
de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și
Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie
nativă, a căzut sub dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru
cel Mare în 320 î.Hr.

Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și

prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de
azi; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea
egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg
sau Plutarh.

Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea

musulmană a Egiptului și sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra
Egiptului.

Perioada modernă
Vezi și:

Prima bătălie de la El Alamein

A doua bătălie de la El Alamein
Politică
În componența imperiului turc
Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din
acest imperiu pănă la inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația
otomană poate fi împărțită în câteva epoci, cum urmează: 1. Instaurarea dominației
otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali Pasha, care a durat din 1805 până la 1867
3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul Egiptului (1914-1922), 5. Regatul
Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este caracterizată prin
încercarea unor altor puteri, și, în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune
stâpânire pe Egipt [7]

1953-2011
Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele
republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a
îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național
Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub
un sistem prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între
președinte și prim-ministru. Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate
în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în toate regimurile
autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur
partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în
măsura în care erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât
reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste.
Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat,
îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în
alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de
cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care
datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o primeau, erau
victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau
bisericile. Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau
victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât
convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este
interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe
documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea
de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului.
Mass-media era adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se
solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de
cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică
(shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului
ei[8], anumite meserii fiindu-le interzise.[9] Conform statisticilor Ministerului
Sănătății[10], o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de
protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor
ocular, altul decât victima.[11] Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă
curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O
femeie creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii
conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice.
Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului
permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn
Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele
principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta
face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la
sută).[12] Ca în aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din
moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel că, atunci când o fiică
unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care
a încheiat un acord de pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace
israeliano-egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state
arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă
din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul
egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra
Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este libertatea presei: ca în
România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub
privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie
artistică. Anumite subiecte rămân tabu, fie că acestea sunt de natură critică la
adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală
musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe
alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab.
În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu
dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul,
televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în
Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În
metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un
lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Diviziuni administrative

Harta administrativă a Egiptului

Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

Matruh
Al Iskandariyah Alexandria
Al Buhayrah
Kafr ash Shaykh
Ad Daqahliyah
Dumyat
Bur Sa'id
Shamal Sina'
Al Gharbiyah
Al Minufiyah
Al Qalyubiyah
Ash Sharqiyah
Al Isma'iliyah
Al Jizah
Al Fayyum
Al Qahirah
As Suways
Janub Sina'
Bani Suwayf
Al Minya
Al Wadi al Jadid
Asyut
Al Bahr al Ahmar
Suhaj
Qina
Luxor
Aswan
Geografie
Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Harta Egiptului
Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-
Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port
Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian.

Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau
Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-

est. Țara controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa

strategică, ca punte terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între
Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Vezi și:

Lista orașelor din Egipt

Vegetație
Articol principal: Vegetația Egiptului.
Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus,
leandru) și specii adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele
în care cresc curmali.

Climă
Articol principal: Clima Egiptului.
Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu
valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt
scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la
Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații aproape
inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie
Articol principal: Economia Egiptului
Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și
de cele peste cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[13][14]
preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și Europa. O sursă importantă de
venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea
păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura.
Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"),
care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii
susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja
terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică
vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică
banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez
(francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximativ
două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-
numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite
îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte
două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai adesea
această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma

acestuia, au alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O
populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat
și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme

economice și investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu
fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de
fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. [necesită citare] Condițiile
economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare,
datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită
veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Demografie

Densitatea populației în Egipt (locuitori/km2)

Egiptul are o populație de aproximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea
populației este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de
religie islamică, restul fiind creștini (în principal copți)- 17%.

Educație
Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.Deoarece pe
bărbați nu ii preocupa educația .

Fauna
Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului
și în oaze. Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste
egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări.

Cultură
Vestimentația Egiptului Antic
Articol principal: Vestimentația Egiptului Antic

Arta egipteană antică

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă
reprezentarea personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform
regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă
funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite
forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieții
religioase intense.
Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în
transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea.
Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili,
bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora
faptul că ele au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești. Herodot
relatează, admirând piramidele, suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca
să le înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida
însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul
a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora
le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian
= malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbați la
fiecare trei luni. Poporul copleșit a construit drumul pe care erau aduse pietrele
în zece ani, și el era o lucrare, cu puțin mai mică decât piramida însăși, după cât
mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole,
adică, după cum afirma E. Drioton și P. du Bourguet [necesită citare] în studiul
lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este
că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai
mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi.
Artiștii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia
din secolelor VI-V î.H. sculptorul și pictorul capătă un statut aparte în rândul
artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai
fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta
egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea
frumosului ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește
conceptul de “frumos” în egipteană se știe că acest termen are și sensul de “bun”
(moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile
încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul
“frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă,

interpretată prin degajarea sensului magic și mitic pentru care a fost creată.
Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu împrejurările, locurile, personajele,
zeitățile, episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă. O operă de
artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru frumusețea ei, ci citită,
înțeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed
intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).[necesită
citare]

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici
influențe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism
nu trebuie pus pe seama imobilismului credințelor și religiilor egiptene, ci pe
stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a menținut până în
vremea dominației bizantine și arabe. Neschimbate au rămas și interdicțiile
ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le
putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința
creștinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte
creații pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene
frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei
constituente.
O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în
sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.
Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului
modului de producție tributal.
Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor
sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora și faptului că la o
operă au colaborat mai mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor
din Sicilia scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înțeles între ei asupra
înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care și le-au
ales.”[necesită citare]
În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire
la proporțiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feței și chipul omenesc în
general urmează o convenție impusă de fondul magic și mitic al artei egiptene.
Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit
sens magic.
Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificație
din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creațiile din
imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.Hr. Al doilea motiv este
faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea
dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul
vechi.

Patrimoniul universal UNESCO

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Egipt:

Teba și necropolele sale

Centrul istoric din Cairo
Piramidele din Gizeh și orașul antic Memphis
Vestigiile paleocreștine de la Abu Mena
Monumentele de la Abu Simbel și Philae
Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai
Wadi Al-Hitan („Valea Balenelor“)
Vezi și
Mitologia Egiptului antic
Bibliografie
Daniel, Constantin – Cultura spirituală a Egiptului antic, Editura Cartea
Românească, București, 1985
Drimba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1984
Popa, Eugen – Jurnal egiptean, Editura Sport-Turism, București, 1988
Hitti, Philip K. - Istoria arabilor, Traducere, note și index: Irina Vainovski-
Mihai, București, Editura All, ISBN 973-571-855-8
Egipt//Horia Matei, Țările Lumii, Enciclopedie, Ed. Meronia, București, 2002
Egipt//Horia Matei, Enciclopedie de istorie, B., 2007
Egipt// Enciclopedia Universală Britannica, B.- Chișinău, Ed. Litera, 2010
Egipt//Factmonster
Note
^ „‫”الجهاز المركزي للتعبئة العامة واإلحصاء‬. www.capmas.gov.eg. Accesat în 12 februarie 2020.
^ „)‫ مليون مصري (إنفوجرافيك‬100 ‫ رحلة الوصول إلى‬..‫ سنوات‬10 ‫”أقل زيادة في‬. www.masrawy.com. Accesat
în 12 februarie 2020.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru
referințele numite capmas.gov.eg
^ a b c d „World Economic Outlook Database, October 2019”. IMF.org. International
Monetary Fund. Accesat în 14 decembrie 2019.
^ „GINI index”. World Bank. Arhivat din original la 9 februarie 2015. Accesat în 8
februarie 2013.
^ Human Development Report 2020 The Next Frontier: Human Development and the
Anthropocene (PDF). United Nations Development Programme. 15 decembrie 2020. pp.
343–346. ISBN 978-92-1-126442-5. Accesat în 16 decembrie 2020.
^ Paul de Quenoy, The Russian Empire and Egypt,1900-1915, a Case of Public
Diplomacy, Journal of World History, vol. 19, No.2, pp. 213-233, Jun. 2008
^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi
éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars
2006.).
^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi
éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars
2006 (Violences : Selon leministère de la Santé, une femme sur deux est battue par
son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou musulmanes,
sont soumises à l'excision.).
^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi
éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars
2006 ("Violences : Selon le ministère de la Santé, une femme sur deux est battue
par son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou
musulmanes, sont soumises à l'excision.").
^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi
éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars
2006.
^ "64 procente văd nașterea (de copii) ca un gaj pentru viitor, și un mijloc de a
se păzi de divorț (adică repudiere) sau luarea de către soț a unei alte neveste." -
p. 167 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi
éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars
2006 ("64 % voient les naissances comme un gage de sécurité pour le futur, et un
moyen de se prémunir contre le divorce (i.e. la répudiation) ou la prise d'une
seconde épouse.").
^ Economia depinde enorm de agricultură, turism și banii trimiși de egiptenii care
muncesc în străinătate, în special în Arabia saudită și țările Golfului. - BBC -
Egypt country profile http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-13313370 (The economy
depends heavily on agriculture, tourism and cash remittances from Egyptians working
abroad, mainly in Saudi Arabia and the Gulf countries.)
^ Din 2005 pâna în 2009, petrolul și gazul au reprezentat între 44 și 55 procente
din export și între 6 și 10 procente din PNB. - Revenue Watch Institute, Egypt
http://www.revenuewatch.org/countries/middle-east-and-north-
africa/egypt/extractive-industries (From 2005-2009, oil and gas accounted for 44 to
55 percent of total exports, and 6 to 10 percent of GDP.)