Gravura reprezintă un gen al artelor vizuale ale cărei tehnici constau în săparea,

incizarea, perforarea sau obturarea prin diverse procedee fizice ori chimice a unei
suprafețe de regulă plane, fie în vederea imprimării și multiplicării ulterioare a
imaginii, fie pentru obținerea unui obiect artistic de sine stătător. Artistul care
se ocupă cu practicarea acestui gen de artă poartă numele de gravor.

În cazul gravurii destinate imprimării, gravarea se face pe un suport numit clișeu,

confecționat din metal, lemn, linoleum sau alte materiale. Clișeul reprezintă
negativul gravurii, pe acesta aplicându-se cerneala ce urmează a fi imprimată.
Peste clișeul cerneluit se aplică o foaie de hârtie iar apoi sunt trecute printr-o
presă tipografică. Cerneala reținută de clișeu este transferată pe coala de hârtie
ca urmare a aplicării presiunii. Imaginea imprimată constituie pozitivul gravurii.
Termenul „gravură” este folosit deopotrivă pentru a desemna negativul (clișeul) și
pozitivul (imaginea imprimată). Acest imprimeu obținut prin tehnica gravurii
reprezintă un tip de stampă. Totalitatea exemplarelor obținute cu un anumit clișeu
constituie un tiraj.

În mod normal, gravura destinată imprimării se realizează fie prin metoda tiparului
adânc (gravură în adâncime) fie prin cea a tiparului înalt (gravură în relief sau
în înălțime). Însă, ca urmare a faptului că denumirea de „gravură” a fost aplicată
și imaginii imprimate, acest termen a ajuns să fie extins și generalizat și
stampelor obținute prin tehnici care nu implică vreo operație de gravare în
adevăratul sens al cuvântului. Astfel, tehnici ale tiparului plan (litografia,
monotipia) sau alte tipuri (serigrafia), au fost incluse în familia gravurii
(gravură în plan).

În cazul gravurii de sine stătătoare, aceasta are scopul inscripționării sau

ornamentării diverselor obiecte cu figuri sau motive decorative. Atunci când
acestea sunt gravate pe materiale prețioase, semiprețioase ori mulaje pentru monede
sau medalii, aparțin artei glipticii. În calitate de meșteșug, aceasta este
identificată prin denumirea mai modestă de „cioplitorie”.

Uneltele pentru tipar înalt sunt de regulă ace sau alte instrumente ascuțite, de
metal cu ajutorul cărora se zgârie suprafața netedă a plăcii (din metal moale
precum cupru ori zinc). Odată zgâriat desenul este acoperit cu un strat fin de
cerneală tipografică. Cu ajutorul unei pânze apretate se elimină cerneala în
surplus și se acoperă cu o hârtie (de regulă umedă), iar apoi prin presare se
transferă desenul de pe placă pe hârtie. Astfel procesul poate fi repetat, teoretic
fără a avea diferențe între exemplare.

Placa, piatra în cazul litografiei sau sita în cazul serigrafiei este suprafața
supusă alterării fizice sau chimice ce permite prin aplicarea cernelei de gravură
și reproducerea unui număr (tiraj) de exemplare identice sau aproape identice.

Chiuveta este urma lăsată de grosimea plăcii pe hârtie. Ea este o adâncitură de

obicei dreptunghiulară ce înconjoară suprafața imprimată.

Notarea tirajului se face pe fiecare exemplar în parte în ordinea în care au fost

imprimate. Mai întâi se notează numărul curent al exemplarului, iar apoi numărul
total de exemplare imprimate. De asemenea pe fiecare exemplar se mai scriu titlul
lucrării, tehnica (de ex. litografie, xilogravură 2 plăci), anul și semnătura
artistului. În cazurile în care gravura este imprimată la un atelier specializate
de gravură, alături de semnătura artistului apare și semnătura gravorului. Notările
se fac în partea de jos sub chiuvetă, de obicei cu creionul.