Sunteți pe pagina 1din 1

P LINOGRAVURA

 Linogravura este una dintre cele mai simple tehnici grafice.


Desenul este transferat pe o placă de linoleum și apoi incizat
cu dăltițe speciale.

 Placa de linoleum sculptat este apoi acoperită cu cerneală


tipografică (cu rola, cu degetul, cu un burete, sau în alte
moduri) iar motivul se imprimă pe hârtie prin presare si apoi
se lasa la uscat cam 2 zile. Lucrările de linogravură pot fi
unicat (dacă cerneala este imprimată printr-o tehnică specială)
sau realizate în serii mici (aceeași plăcuță cu aceeași culoare
de cerneală plicată cu rola, până la erodarea plăcuței). 

 Linogravurile multicolore se pot


datora aplicării mai multor cerneluri
tipografice pe aceași placă în
același timp, aplicării succesive a
mai multor plăci pe aceeași hârtie
sau colorării manuale a gravurii cu acuarelă sau acrilic după
uscare.

 Linogravurile se semnează și se datează de regulă în creion, se


numerotează dacă sunt serii mici sau se indică prin EA (epreuve
d’artiste, probă a artistului) faptul că sunt unicat .

S-ar putea să vă placă și