Atunci când încercați să comunicați cu adolescentul vostru de 15 ani, el se eschivează, nu vă

răspunde sau își manifestă dezinteresul prin răspunsuri precum: „Nu vreau să mai vorbesc”,
„De ce vrei să știi asta?”, „Nu înțelegi nimic” sau ,,Lasă-mă în pace cu asta!” Mulți părinți
sunt contrariați de acest gen de îndărătnicie, caracteristic crizei adolescenței. Această situație
determină adesea numeroase divergențe, neînțelegeri și chiar conflicte, putând să conducă la
o ruptură în comunicare.
Întrucât comunicarea se află la baza întregii relații cu adolescentul nostru, este
important să reacționăm și să discutăm despre aceasta!
Adolescența este o perioadă de schimbări intense, când comunicarea pare să se
destrame între noi și copilul pe care nu-l mai recunoaștem, care se îndepărtează, se revoltă, se
opune sau se închide în sine, și asta spre marea noastră descumpănire.
Ca părinți, avem deseori impresia că totul era mai ușor cu ceva vreme în urmă: copilul
nostru ne alinta, ne povestea cum și-a petrecut timpul la școală, aprecia prezența noastră și o
căuta mereu. De la intrarea în ciclul secundar, care marchează trecerea la adolescență,
constatăm că totul se schimbă în mod progresiv. Nu numai că se îndepărtează de noi, dar
chiar ne evită uneori, se izolează în camera lui sau evadează în fața calculatorului ori a
jocurilor video. Astfel, desi vorbăreț și extravertit cu prietenii, se închide în sine îndată ce
intră în casă și refuză să răspundă întrebărilor noastre. De fapt, orice motiv este bun pentru a
se eschiva atunci când încercăm să-l tragem de limbă și nici nu se pune problema să ne țină la
curent cu plecările și venirile sale sau cu ceea ce face și cu cine!
„Adolescentul nu mai vrea să-mi vorbească. Nu mai vrea să mi se confeseze și mă evită.
Poate pentru că nu mă mai iubește...”- copilul încă vă iubește, nu trebuie să vă impacientați
peste măsură, nici să o luați ca pe un afront personal, nici să credeți că vă respinge și că
relația voastră este în pericol. Pentru a depăși această perioadă delicată, adolescenții simt
nevoia de a se diferenția și de a se distanța de părinți (fizic și psihic), cu scopul de a-și găsi
propria identitate. În același timp, au impresia că oamenii din jur (adulții) nu-i înțeleg (sau nu
i-ar înțelege, în orice caz), și de aici tendința de a se închide în ei înșiși. Adolescenții simt
deci nevoia de a avea ,,grădina lor secretă”, colțișorul lor de intimitate, în care părinții să nu
aibă acces.