IV.

APARATUL LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este alcătuit din sistemele care participă pe de o parte la

susţinerea corpului, iar pe de altă parte la locomoţie sau la deplasarea diferitelor
segmente ale acestuia.
Aparatul locomotor este format din sistemul osos şi sistemul muscular.
IV.1. SISTEMUL OSOS
Sistemul osos este format din totalitatea oaselor legate prin articulaţii.
Oasele sunt piese dure, solide, rezistente, formate din ţesut osos compact şi
spongios, având inervaţie şi vascularizaţie proprie.
 OASELE îndeplinesc următoarele roluri funcţionale:
 rol de pârghii ale aparatului locomotor: asupra lor acţionează muşchii,
asigurând susţinerea şi locomoţia corpului;
 rol de protecţie a unor organe vitale : exemplu: cutia craniană adăposteşte
creierul, cutia toracică adăposteşte inima şi plămânii, bazinul pentru organele
pelviene, canalul vertebral pentru măduva spinării.
 determină forma corpului, iar împreună cu articulaţiile dintre ele asigură
suportul părţilor moi.
 rol de sediu principal al organelor hematopoietice: la copii toate oasele, iar la
adult, oasele late conţin măduvă roşie hematogenă.
 depozit de substanţe fosfocalcice pe care organismul le poate mobiliza la nevoie.
După forma lor, oasele se împart în:
-oase lungi: predomină lungimea, ex. femur, tibie, fibulă, humerus,
radius, ulna;
-oase late: predomină lăţimea şi înălţimea, ex. coxal, omoplat, parietal,
frontal, occipital, stern;
-oase scurte: cele trei dimensiuni sunt egale, ex. carpiene, tarsiene;
-oase neregulate: vertebre, etmoid, mandibula;
-oase pneumatice: conţin cavităţi cu aer, ex. frontal, maxilar, etmoid,
sfenoid.
 Există şi oase, cum ar fi rotula, care se găsesc în grosimea unui tendon
(tendonul cvadricepsului femural). Aceste oase se numesc oase sesamoide.
Există oase alungite, cum ar fi coastele şi clavicula, la care predomină
lungimea, dar care nu pezintă diafiză şi epifize, aşa cum au oasele lungi.
 Osul lung este format din diafiză şi epifize. Între fiecare dintre epifize şi
diafiză se află câte un cartilaj de creştere. Dafiza este străbătută de canalul
medular şi este acoperită la exterior de periost, membrană conjunctivă
vascularizată, este formată din ţesut osos compact. Epifizele conţin ţesut osos
compact la periferie şi ţesut osos spongios la interior. Sunt acoperite de
periost, în porţiunea care nu participă la formarea articulaţiilor, şi de
cartilaj articular hialin, la capetele care intră în alcătuirea articulaţiilor.
 Morfologia oaselor
 Suprafaţa externă deţine o mare semnificaţie descriptivă, prezentând o
serie de repere cu rol în determinarea oaselor, în identificarea poziţiei
anatomice şi a raporturilor. Pe suprafaţa oaselor se află două tipuri de
repere: proeminenţe şi cavităţi.
 Proeminenţele sunt de 2 tipuri:
 articulare sunt acoperite de cartilaj articular (fiind astfel netede şi
lucioase), contribuind la realizarea unor articulaţii.
 nearticulare nu prezintă cartilaj articular servind la inserţia unor muşchi.
Sunt de mai multe tipuri: apofize, tuberozităţi, eminenţe, tuberculi, spină,
creastă.
 Cavităţile sunt de 2 tipuri:
 articulare răspund unor proeminenţe articulare invers
conformate, prezentând cartilaj articular.
 neaticulare: canale şi găuri. Canalele adăpostesc diferite
elemente anatomice (tendoane). Găurile reprezintă perforaţii
ale osului. Sunt proprii osului anume găuri nutritive (pe unde
intră în os vasele de sânge care îl hrănesc) şi găuri de trecere
(orificiile nervilor cranieni).
  SCHELETUL CAPULUI
 a. Neurocraniu(cutia craniana): format din 8 oase:
 oase pereche:
 oasele temporale
 oasele parietale: sunt situate pe părţile laterale ale bolţii craniene;

 oase nepereche:
 osul frontal: în partea anterioară a neurocraniului, participă la formarea
bolţii şi bazei craniului;
 osul occipital: participă la formarea bazei craniului şi a bolţii craniene;
 osul etmoid: înapoia osului frontal, aparţine bazei craniului, participă la
formarea orbitelor şi a foselor nazale;
 osul sfenoid: înapoia etmoidului şi anterior de porţiunea bazilară a
occipitalului.
 b. Viscerocraniu(oasele fetei): format din 14 oase:
 2 oase nepereche:
 vomerul: os unic, situate sub lama perpendiculară a osului etmoid;
 mandibula: este singurul os mobil, datorită articulaţiei cu osul temporal;
 6 oase pereche:
 oasele maxilare: prin sudare formează maxilla, ocupă centrul
viscerocraniului;
 oasele palatine: situate posterior de oasele maxilare;
 oasele nazale: sunt situate înaintea apofizei frontale a osului maxilar;
 oasele lacrimale: înapoia apofizei frontale a osului maxilar;
 oasele zigomatice: proemină sub pielea obrajilor, formand pomeţii
obrajilor;
 cornetele nazale inferioare: pe peretele lateral al foselor nazale.

 oase:
 oase pereche:
 oasele temporale
 oasele parietale: sunt situate pe părţile laterale ale bolţii craniene;


 oase nepereche:
 osul frontal: în partea anterioară a neurocraniului, participă la formarea
bolţii şi bazei craniului;
 2. Scheletul trunchiului
 Este format din coloana vertebrală, stern, coaste şi bazin.
 2.a. Coloana vertebrală are un rol triplu:
 axul de susţinere al corpului;
 protejează măduva spinării;
 participă la executarea diferitelor mişcări ale trunchiului şi capului.
 Coloana vertebrală este formată din 33-34 vertebre articulate prin discurile
intervertebrale, formând 5 regiuni:
 regiunea cervicală: formată din 7 vertebre, din care primele două au
denumiri specifice C1 atlas şi C2 axis.
 regiunea toracală: formată din 12 vertebre.
 regiunea lombară: formată din 5 vertebre.
 regiunea sacrală: formată din 5 vertebre sudate între ele formând osul
sacru. Osul sacru este un os median, nepereche, de form triunghiulară,
cu baza în sus. Faţa sa anterioară este uşor concavă şi prezintă patru
linii transverse, care corespund locului de unire al celor 5 vertebre
sacrale. La extremităţile celor patru linii transverse se află orificiile
sacrale anterioare, câte patru, de fiecare parte, prin care ies ramurile
anterioare ale nervilor sacrali.
 regiunea coccigiană: formată din 4-5 vertebre sudate între ele formând
osul coccis.
 Alcatuirea unei vertebre:
 corpul vertebrei: este o masă osoasă dispusă anterior;
 arcul vertebrei: dispus posterior şi sudat de corpul acesteia;
 gaura vertebrală: situată între corpul şi arcul vertebrei. Prin
suprapunerea găurilor vertebrale se formează canalul
vertebral care conţine măduva spinării.
 apofizele transverse: prelungiri laterale ale arcului vertebral,
care servesc inserţiilor musculare;
 apofiza spinoasă: prelungirea posterioară şi mediană a
arcului vertebral.

 Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice: cervicală, toracică,
lombară şi sacrală, al căror rol este comparabil cu cel al arcurilor de
amortizare ale unei maşini. Cele din plan sagital se numesc lordoze,
cervicală şi lombară şi cifoze, toracică şi sacrală. Cele din plan
frontal se numesc scolioze, au convexitatea la stânga sau la dreapta.
 2.b. Sternul:
 os lat, situat anterior pe linia mediană a toracelui;
 este format din manubriu, corp şi apendice xifoid care rămâne
cartilaginos până în jurul vârstei de 40 ani;
 la locul de unire a manubriului cu corpul sternului se află unghiul
sternal, în dreptul căruia se află cartilajul coastei II, reper folosit
pentru numărarea coastelor prin palpare;
 se articulează în partea superioară cu claviculele, iar în părţile
laterale cu coastele.
 Coastele:
 sunt arcuri osteocartilaginoase, prezintă o porţiune osoasă şi una
cartilaginoasă;
 sunt situate în partea laterală a toracelui;
 sunt în număr de 12 perechi;
 primele 7 perechi de coaste sunt coaste adevărate, cartilagiul lor
articulându-se cu sternul;
 coastele VIII, IX, X sunt coaste false, deoarece se articulează cu sternul prin
intermediul cartilagiului coastei VII;
 perechile XI, XII, nu au cartilaj şi nu ajung la stern, se termină liber în
peretele abdominal şi se numesc coaste flotante.
 Coastele împreună cu coloana vertebrală si cu sternul formează cutia
toracică.
 a. Scheletul membrelor superioare: este format din:
 centura scapulară:
 claviculă, os lung pereche, de forma literei S, situat în partea
antero-superioară a toracelui şi
 omoplat sau scapulă, os lat, de formă triunghiulară, cu baza în
sus, situat în partea posterioară a toracelui;
 scheletul membrului superior propriu-zis:
 scheletul braţului: humerus;
 scheletul antebraţului: radius, osul mobil şi lateral al antebraţului
şi ulna sau cubitus, osul fix şi intern al scheletului antebraţului.
 scheletul mâinii: carpiene (8 oase scurte dispuse pe două rânduri: în
rândul proximal, se află oasele: scafoid, semilunar,piramidal, pisiform;
în rândul distal, se află oasele: trapez, trapezoid, osul mare, osul
cârlig), metacarpiene (sunt în număr de 5, numerotate de la I la V,
dinspre lateral spre medial), falange (degetele II-V au câte trei falange,
proximală, medie, distală; degetul I,police are 2 falange, falanga distală
corespunde unghiilor).
 3.b. Scheletul membrelor inferioare: este format din:
 centura pelviană: este formată din 2 oase coxale, care se articulează anterior, între ele
formând simfiza pubiană, şi posterior cu osul sacrum, formând bazinul. Osul coxal
este format din 3 oase: ileonul, în partea superioară, pubele, anterior
şi ischionul, posterior.
 scheletul membrului inferior propriu-zis:
- scheletul coapsei: femur;
- scheletul gambei: tibia şi fibula sau peroneul;
- scheletul piciorului: tarsiene (7 oase dispuse în două rânduri: rândul posterior este
format din două oase: talusul şi calcaneul; rândul anterior este format din 5
oase: cuboidul, navicularul şi 3 cuneiforme), metatarsiene (sunt numerotate de la I la
V), falange (degetele sunt numerotate de la I la V; primul deget se numeşte haluce şi are 2
falange, iar degetele II-V au câte trei falange).
 ARTICULAŢIILE
 Articulaţiile sunt legăturile dintre oase şi reprezintă sediul
mişcărilor.
 După gradul de mobilitate, articulaţiile se impart în:
sinartroze şi diartroze.
 1.Sinartrozele sunt articulaţii fixe, mobile, care nu au cavitate
articulară. După tipul de legătură dintre oase, sinartrozele sunt:
 1.1.Sindesmoze - se leagă prin ţesut fibros moale; se caracterizeaza prin
prezenta unor formatiuni fibroase care se interpun intre capetele osoase
articulare, unindu-le si asigurand astfel o miscare ale acestora prin
intermediul tesutului fibros mai mult sau mai putin elastic. Ex.: la
articulatiile sacro-iliace, intre epifizele distale ale tibiei si fibulei.
 1.2.Sincondroze - se leagă prin ţesut cartilaginos; au ca mijloc de unire intre
capetele osoase diferite tipuri de cartilagiu si permit miscari mai reduse, elastice
la acest nivel. Ex.: lama perpendiculara a etmoidului cu vomerul, articulatia
dintre prima coasta si stern etc.
 1.3.Sinostoze - este o articulatie fixa, care se leagă prin ţesut osos. Reprezinta
imbinari ale oaselor care au fost la inceput membranoase sau cartilaginoase si
care apoi s-au sudat osos. Ex.:oase craniene
 2.Diartrozele sunt articulaţii care posedă un grad variabil de mobilitate
(sunt semimobile). Se impart în :
 2.1.Amfiartroze - articulaţii semimobile, au suprafeţe articulare plane sau uşor
concave, se întâlnesc între corpurile vertebrelor şi se realizează prin interpunerea
discurilor intervertebrale.
 2.2.Artrodiile - articulaţii cu mobilitate mare, cel mai des intalnite in organism.
Se mai numesc articulaţii sinoviale.
 O articulaţie prezintă următoarele componente:
 capsula articulară - manşon fibros care se inseră pe oasele ce se articulează;
este căptuşită la interior de membrane sinovială, iar la exterior este întărită
de ligamemte;
 ligamente - formaţiuni fibroase care se prind pe oasele articulaţiei;
 membrana sinovială - formează stratul intern al capsulei articulare, este
bogat vascularizată, inervată;
 cavitatea articulară - spaţiul din interiorul articulaţiei care conţine o lamă
fină de lichid sinovial.
 Articulaţiile fixe se găsesc la nivelul oaselor cutiei craniene şi aceste articulaţii
se mai numesc suturi craniene.