Sunteți pe pagina 1din 21

Lucrarea 2.

M ETALELE DIN BLOCUL s

Li Na K Rb Cs Fr

Informaţii te oretice

 Metalele de tip s ocupă în întregime Grupa 1 (metale alcaline, litiu, sodiu, potasiu,
rubidiu, cesiu, franciu) şi Grupa 2 (beriliu, magneziu, calciu, stronţiu, bariu şi radiu):

Grupa 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
Perioada: 1
2 Li Be
3 Na Mg
4 K Ca
5 Rb Sr
6 Cs Ba
7 Fr Ra

1
 Elementul care, potrivit numărului atomic, precede fiecare metal alcalin este un
gaz rar; prin urmare, configuraţiile electronice ale metaleleor de tip s sunt următoarele:
Grupa 1: [gaz nobil] ns1 Grupa 2: [gaz nobil] ns2
 Blocul s este cel mai omogen dintre blocurile de elemente. Metalele care îl compun
au, în perioadele respective, cele mai mari raze atomice, cele mai mici energii de ionizare şi
cele mai mici electronegativităţi; în compuşii lor, prezintă stare de oxidare unică (+I în Grupa
1, respectiv +II în Grupa 2). Ca ansamblu, sunt cele mai reactive (reducătoare) dintre metale.
 Caracterul metalic creşte în grupe şi scade în perioade.
 G RU PA 1 (metalele alcaline) este omogenă: chimia acestor metale reflectă stabilitatea
ionilor M+ respectivi; astfel, ca tendinţă majoră, compuşii lor sunt esenţialmente ionici, cu
energii reticulare mari, solubili în apă şi stabili termic; în soluţie apoasă, ionii sunt simplu
hidrataţi.
L I T I U L este uşor diferit de celelalte metale ale Grupei 1 şi se aseamănă mai degrabă
cu MAGNEZIUL , vecinul său pe diagonală din Grupa 2; astfel:
 Litiul este singurul metal alcalin care, prin reacţie directă cu oxigenul, formează
oxidul "normal" (Li2O) şi care reacţionează cu azotul.
 Ionii de litiu (cu raport sarcină/rază relativ mare) sunt puternic hidrataţi în soluţie
apoasă şi multe dintre sărurile de litiu sunt hidratate.
 Unii dintre compuşii litiului prezintă un grad semnificativ de covalenţă, fiind, în
consecinţă, mai puţin solubili în apă şi solubili în solvenţi organici.
 LiOH este hidroxidul alcalin cel mai puţin solubil în apă şi caracterul său bazic este
relativ slab.
 Carbonatul neutru de litiu (Li2CO3) este cel mai puţin stabil dintre carbonaţii alcalini
(se descompune la încălzire la oxid Li2O) şi litiul este singurul metal alcalin care nu formează
bicarbonat solid (LiHCO3).
 Spre deosebire de ceilalţi azotaţi MNO3 ai grupei, care la încălzire se descompun la
azotiţi (MNO2), LiNO3 se descompune la oxid (Li2O).
 Chimia G R U PE I 2, ca ansamblu, relevă un caracter metalic ceva mai puţin pronunţat:
 Metalele sunt ceva mai puţin reactive (şi reducătoare).
 Oxizii şi hidroxizii sunt mai puţin solubili în apă şi au un caracter bazic mai slab
(caracterul bazic creşte în grupă).
 Clorurile sunt solubile în apă, dar alte săruri sunt mai puţin solubile decât compuşii
respectivi ai metalelor alcaline.

2
 Oxo-sărurile sunt în general mai puţin stabile termic şi, în general, nu formează
bicarbonaţi şi bisulfaţi solizi.
 Grupa a doua este, totodată, mai puţin omogenă:
 Reactivitatea CALCIULUI , STRONŢIULUI şi BARIULUI (metalele alcalino-
pământoase veritabile) urmează imediat după cea a metalelor alcaline; asemenea acestora,
formează compuşi preponderant ionici.
 M AGNEZIUL este similar litiului şi unii dintre compuşii săi au un caracter covalent
semnificativ.
 B ERILIUL diferă mult mai mult de celelalte elemente ale grupei sale decât litiul faţă
de celelalte metale alcaline; în realitate, beriliul este diferit de toate celelalte metale de tip s,
fiind asemănător mai degrabă ALUMINIULUI :
• Chimia beriliului este esenţialmente covalentă.
• Beriliul este cel mai puţin reactiv dintre metalele de tip s; este mai puţin reducător şi este
singurul care se reduce şi în mediu bazic.
• Oxidul şi hidroxidul sunt amfoteri.
• Sărurile au hidroliză acidă.
• Este metalul de tip s cu tendinţa cea mai pronunţată de a forma combinaţii complexe.
Cu toate acestea, trăsătura definitorie a blocului s este marea asemănare a metalelor care o
compun.

3
STUDIUL COMPARATIV AL UNOR METALE DIN BLOCUL s
Reactivi şi accesorii:

 sodiu  apă distilată  pahare Berzelius  eprubete


 potasiu  HCl diluat  pipete  hârtie de filtru
 magneziu  plăcuţe din sticlă  cleşte metalic

Mod de lucru:
Executaţi operaţiile menţionate mai jos, notând observaţiile în tabelul următor:

Reacţiile sodiului şi potasiului cu apa şi acizii sunt


exoterme, extrem de energice, se pot produce cu
A TENŢIE !
explozie. În timpul executării acestor experimente,
purtaţi ochelari de protecţie!

. a. Uscaţi un eşantion de sodiu cu hârtie de filtru şi plasaţi-l pe o


plăcuţă curată şi uscată din sticlă; observaţi evoluţia în timp de două
ore.
b. Procedaţi în acelaşi mod cu un eşantion de potasiu.
c. Într-o eprubetă care conţine 1 ml HCl diluat, cufundaţi 10 secunde
un eşantion de magneziu (pentru îndepărtarea stratului de oxid).
Decantaţi acidul şi spălaţi eşantionul metalic în eprubetă, cu 5 ml
apă distilată. Uscaţi eşantionul cu hârtie de filtru şi lăsaţi-l în aer, pe
o plăcuţă uscată din sticlă. Observaţi evoluţia în acelaşi interval de
timp.
. a. Plasaţi un mic eşantion uscat de sodiu într-un pahar Berzelius care
conţine 5 ml apă distilată rece; observaţi procesele.
b. Procedaţi similar cu un eşantion de potasiu; observaţi eventualele
diferenţe faţă de comportamentul sodiului.
c1. Procedaţi similar cu un eşantion de magneziu; observaţi eventualele
diferenţe faţă de comportamentul sodiului.

4
c2. Încălziţi apoi paharul până apa ajunge la fierbere; observaţi
procesele.
c3. Încălziţi la fierbere apă distilată şi la roşu o panglică de magneziu;
plasaţi magneziul în apa la fierbere; observaţi procesele care au loc.
. a. Plasaţi un mic eşantion uscat de sodiu într-un pahar Berzelius care
conţine 5 ml HCl diluat; observaţi procesele.
b. Procedaţi similar cu un eşantion de potasiu; observaţi eventualele
diferenţe faţă de comportamentul sodiului.
c. Procedaţi similar cu un eşantion de magneziu; observaţi eventualele
diferenţe faţă de comportamentul sodiului.
Notaţi observaţiile (O: procese, evaluarea vitezei şi energiei degajate) şi scrieţi, unde este
cazul în formă ionică, ecuaţiile reacţiilor corespunzătoare (R):

. a. O:
R:

b. O:

R:

. c. O:
R:
. a. O:

R:

b. O:

R:

c1. O:

R:

c2. O:

5
R:

c3. O:

R:

. a. O:

R:

b. O:

R:

c. O:

R:

INFORMAŢII TEORETICE SUPLIMENTARE

(utile pentru completarea ecuaţiilor  a, b):


 Prin reacţie directă cu oxigenul, sodiul formează peroxidul Na2O2 iar potasiul formează
superoxidul KO2; ambii, în prezenţa vaporilor de apă din aer, formează hidroxizi MOH.
 Hidroxizii de sodiu şi potasiu sunt delicvescenţi şi se carbonatează (absorb apa şi dioxidul
de carbon din atmosferă).
S ARC I NI T E OR E T I C E :

 Pe baza experimentelor efectuate, comparaţi reactivitatea metalelor aparţinând aceleiaşi grupe


(Na, K), respectiv aceleiaşi perioade (Na, Mg).
 Formulaţi concluzii privind evoluţia reactivităţii chimice în grupele şi în perioadele
bloculuis:

 Între Na şi K, mai reactiv este ............


În grupă (), reactivitatea (creşte sau scade) .......................
 Între Na şi Mg, mai reactiv este ...........
În perioadă (), reactivitatea (creşte sau scade) ..................

6
STUDIUL COMPARATIV AL SOLUBILITĂŢII UNOR C OMPUŞI AI METALELOR

DIN BLOCUL s

I NF O R M A Ţ I I TEORETICE S

Să ne amintim că sensul spontan de evoluţie a unui proces (AB) este determinat, din punct
de vedere termodinamic, de variaţia în timpul procesului a energiei libere Gibbs, G (G =
H - T·S), unde:
 Variaţia de entalpie, H, reprezintă un bilanţ energetic al legăturilor rupte şi formate.
 Variaţia de entalpie, S, indică evoluţia gradului de dezordine a sistemului şi este în legătură
cu starea fizică a speciilor implicate în proces.
Astfel:
 O variaţie G negativă indică un proces spontan în sensul direct (AB);
 O variaţie G pozitiva indică un proces spontan în sensul invers (AB);
 valoarea nulă a G indică un proces în echilibru.
În concluzie, un sistem va evolua spontan în sensul scăderii de energie şi creşterii gradului de
dezordine în sistem.
În condiţii de temperatură şi presiune constante, G reprezintă un criteriu termodinamic
neechivoc pentru evaluarea caracterului spontan al modificării de stare fizică sau al unui
proces chimic. Evoluţia acestor procese este determinată şi de factori cinetici; în general,
viteza acestor procese depinde de temperatură.

S OL UB I L I ZA R E A U N E I S U B S T A N Ţ E Î NT R - U N S OL V E N T poate fi considerată un proces


reversibil de tipul:

Substanţă + solvent ⇆ soluţie

PARAMETRII TERMODINAM ICI care controlează procesul de solubilizare sunt


următorii:
 Entalpia de dizolvare, HDizolvare , reprezintă bilanţul energetic al efectului endoterm
asociat dispersiei substanţei ce se dizolvă în particulele componente (rupere de legături) şi
efectului exoterm asociat solvatării acestor particule (formare de legături):
HDizolvare = HDispersie +HSolvatare

7
O observaţie empirică a scos în evidenţă faptul că dizovarea se produce atunci când
substanţa (de dizovat) şi soventul au polarităţi similare. Astfel, compuşii ionici se dizolvă în
solvenţi polari, dintre care cel mai comun este apa. În acest caz entalpia de dispersie este
opusul energiei de reţea (U0) iar solvatarea reprezintă hidratarea ionilor rezultaţi prin
dispersia reţelei compusului(Hhidratare).
Efectele energetice asociate unui compus ionic în apă pot fi reprezentate cu ajutorul
unui ciclu Haber-Born:

Rezumând, se poate anticipa că solubilitatea în apă a compuşilor ionici este favorizată


de energii reticulare mici şi de entalpii de hidratare mari ale ionilor componenţi.
• Magnitudinea energiei de reţea este în relaţie directă cu sarcinile ionilor componenţi şi în
relaţie inversă cu raza acestora; în consecinţă, entalpia de dispersie este cu atât mai mică, deci
solubilitatea compusului este cu atât mai mare cu cât ionii componenţi au raze mai mari.
• Entalpiile de hidratare ale ionilor sunt în relaţie directă cu valoarea rapoartelor lor
sarcină/rază, q/r.
• O obsevaţie suplimentară este aceea că, într-o categorie de compuşi, creşterea sarcinilor
ionice determină o creştere mai accentuată a energiei reticulare decât a entalpiilor de
hidratare.
• În plus, energiile de reţea sunt cu atât mai mari cu cât razele şi sarcinile ionilor de semn
opusau valori mai apropiate.
 Efectul entropic este în general favorabil dizolvării, întrucât dispersia particulelor
componente ale unui compus solid într-un solvent conduce la creşterea gradului de dezordine
în sistem.
Experienţele următoare permit compararea solubilităţii unor compuşi de acelaşi tip
(hidroxizi, sulfaţi şi carbonaţi) formaţi de metale de tip s care aparţin aceleiaşi grupe (litiul,
sodiul şi cesiul, respectiv magneziul şi bariul), sau aceleiaşi perioade (sodiul şi magneziul,

8
respectiv cesiul şi bariul), prin prisma faptului că, în general, compuşii puţin solubili sau
insolubili se formează din soluţiile apoase care conţin ionii componenţi
corespunzători.
Reactivi şi accesorii:

 LiCl(s) MgCl2(s)  NH4OH(aq), 25%  pahare Berzelius


 NaCl(s) BaCl2(s)  H2SO4(aq), 20%  eprubete
 CsCl(s) apă distilată  Na2CO3(aq), 20%  pipete

Mod de lucru:
A. Preparaţi, în pahare Berzelius etichetate, soluţii apoase concentrate pornind de la
aproximativ 0,5 g cloruri de litiu, sodiu, cesiu, magneziu şi bariu.
Reprezentaţi prin ecuaţii procesele care se petrec la dizolvarea clorurilor în apă:

LiCl(s) + H2O(l) 
NaCl(s) + H2O(l) 
CsCl(s) + H2O(l) 
MgCl2(s) + H2O(l) 
BaCl2(s) + H2O(l) 

B. Executaţi operaţiile - menţionate mai jos:


. În eprubete etichetate, adăugaţi câte 3 ml din fiecare dintre soluţiile de cloruri preparate
anterior. În fiecare eprubetă adăugaţi câte 3 ml soluţie NH4OH 25%. Observaţi eventualele
transformări şi notaţi observaţiile (O) şi forma ionică a ecuaţiilor eventualelor reacţii (R) în
tabelul de următor:

9
O:
LiCl(aq) R:

O:
NaCl((aq) R:

O:
CsCl(aq) R:

O:
MgCl2(aq) R:

O:
BaCl2(aq) R:

Comparaţi solubilitatea în apă a hidroxizilor metalelor din blocul s în grupe şi perioade:

În grupe (), solubilitatea hidroxizilor ....................................(creşte/scade)

În perioade (), solubilitatea hidroxizilor ..........................(creşte/scade)

. În eprubete etichetate, adăugaţi câte 3 ml din fiecare dintre soluţiile de cloruri preparate
anterior. În fiecare eprubetă adăugaţi câte 3 ml soluţie H2SO4 20%. Observaţi eventualele
transformări; notaţi observaţiile (O) şi forma ionică a ecuaţiilor eventualelor reacţii (R) în
tabelul de mai jos:
O:
LiCl(aq) R:

O:
NaCl((aq) R:

O:
CsCl(aq) R:

O:

10
MgCl2(aq) R:

O:
BaCl2(aq) R:

Comparaţi solubilitatea în apă a sulfaţilor metalelor din blocul s în grupe şi perioade:

În grupe (), solubilitatea sulfaţilor ................................(creşte sau scade)

În perioade (), solubilitatea sulfaţilor .......................(creşte sau scade)

. În eprubete etichetate, adăugaţi câte 3 ml din soluţiile de cloruri preparate anterior. În


fiecare eprubetă adăugaţi câte 3 ml soluţie Na2CO3 20%. Observaţi eventualele transformări,
apoi încălziţi eprubetele în flacără şi notaţi observaţiile (O) şi ecuaţiile eventualelor reacţii
(R) în tabelul de mai jos:

O:
LiCl(aq) R:

O:
CsCl(aq) R:

O:
MgCl2(aq) R:

O:
BaCl2(aq) R:

Comparaţi solubilitatea în apă a carbonaţilor metalelor din blocul s în grupe şi perioade:

În Grupa 1 (), solubilitatea carbonaţilor ...........................(creşte/scade)


În Grupa 2 (), solubilitatea carbonaţilor ...........................(creşte/scade)
În perioade (), solubilitatea carbonaţilor .......................(creşte/scade)

11
OBŢINEREA AZOTATULUI DE POTASIU PRIN METO DA
PERECHILOR DE SĂRURI RECIPROCE

I NF O R M A Ţ I I TEORETICE

Azotatul de potasiu (silitra sau salpetrul) exista liber in natura, alcatuind mici
zacaminte in India si China.

Formula chimica: KNO3


Aspect: solid cristalin de culoare alba
Temperatura de topire: 339C
Structura cristalina: Ortorombica, Aragonita
Solubilitate: 357 g/ 100 cm3 apa

Utilizări
Dintre azotatii metalelor alcaline numai NaNO3 si KNO3 prezinta importanta practica.
Azotatul de sodiu se mai intrebuinteaza in agricultura ca ingrasamant mineral. Azotatul de
potasiu se intrebuinteaza la fabricarea prafului de pusca (azotatul de sodiu nu poate fi folosit
deoarece este higroscopic) si ca material explozibil pentru focurile de artificii, in care in
amestec cu zaharul produce un fum de 600 ori mai mare decat volumul sau.
Una dintre cele mai importante aplicatii este producerea de acid azotic, adaugand acid
sulfuric la o solutie apoasa de azotat de potasiu, care se separa prin distilare fractionata.
Azotatul de potasiu se utilizeaza, de asemenea, ca fertilizator.
Mici cantitati de azotat de potasiu sunt folosite in industria alimentara, la conservarea
carnii, la prepararea inghetatei si se aduga in pasta de dinti, insa folosirea sa este nedorita. In
Uniunea Europeana este catalogat ca E252.
Se gaseste in farmacii ca diuretic.

Atentie! Riscuri:
 Ingerare: greturi, voma, diaree

12
 Inhalare: iritare a cailor respiratorii, convulsie, tahicardie, dispepsie, indigestie
 Contact cu pielea: risc minor
 Contact cu ochii: iritare

Azotatii metalelor alcaline, MNO3, sunt saruri incolore, cristalizate, cu puncte de


topire relativ joase (Tabel 1).

Tabel 1. Temperaturi de topire ale azotatilor metalelor alcaline

MNO3 LiNO3 NaNO3 KNO3 RbNO3 CsNO3

P.t., C 264 314 339 317 414

Azotatii metalelor alcaline sunt foarte solubili in apa (LiNO3 si NaNO3 sunt
higroscopici). Dizolvarea in apa este insotita de o puternica coborare a temperaturii solutiei,
cu exceptia azotatului de litiu care, din cauza caldurii mari de hidratare a ionilor Li +, prezinta
o caldura de dizolvare pozitiva. Solubilitatea azotatilor in apa creste foarte mult cu cresterea
temperaturii.
Azotatii metalelor alcaline, cu exceptia LiNO3, se deosebesc de azotatii celorlalte
metale prin produsii de descompunere termica pe care ii formeaza. Prin incalzire peste
punctual de topire se descompun in azotiti si oxigen, aceasta putand constitui o metoda de
obtinere a azotitilor:

MNO3 MNO2 + 1/2 O2

Azotatii celorlalte metale, precum si LiNO3, prin descompunere termica formeaza


oxizi metalici si oxizi de azot, iar azotatii metalelor nobile dau la calcinare metal.
Temperatura de descompunere a azotatilor creste cu cresterea masei atomice a
metalului alcalin, dupa cum rezulta din datele prezentate in tabelul 2:

Tabel 2. Temperaturi de descompunere ale azotatilor metalelor alcaline

13
MNO3 LiNO3 NaNO3 KNO3 RbNO3 CsNO3

, C 474,1 528,5 532,7 548,5 584

O metodă generală de preparare a azotatilor metalelor alcaline constă in


descompunerea carbonatilor cu acid azotic sau in neutralizarea hidroxizilor cu acid azotic.
Pentru obtinerea azotatului de potasiu se mai aplică asa numitul procedeu al
conversiei (metoda perechilor de săruri reciproce), care constă in adăugarea unei cantităti
echivalente de clorură de potasiu la o solutie saturată fierbinte de azotat de sodiu:
Formează o pereche de săruri reciproce două săruri care, prin dizolvarea în acelaşi
solvent a unor cantităţi echivalente, generează în soluţie un număr egal de ioni de acelaşi tip.
Un astfel de cuplu este format de sărurile NaNO3 şi KCl:
 1 mol din fiecare dintre aceste săruri generează, prin dizolvare în apă, 1 ion-gram cation, cu
sarcina +1 şi 1 ion-gram anion, cu sarcina -1.
 Un amestec format prin dizolvarea completă în apă (la o anumită temperatură) a unor cantităţi
echivalente de NaNO3 şi KCl va conţine, în numar egal, ionii hidrataţi Na+(aq), K+(aq), NO3-
(aq) şi Cl-(aq).
 Răcirea unui astfel de amestec ar putea genera, teoretic, prin cristalizare, următoarele săruri:
NaNO3, KNO3, NaCl, KCl. Toate aceste săruri sunt compuşi ionici, complet disociaţi în
soluţie apoasă.
 Solubilităţile acestor patru săruri (exprimate în grame sare dizolvate în 100 grame apă în
soluţii saturate) la diferite temperaturi ca şi curbele de solubilitate (relaţii solubilitate -
temperatură) sunt reprezentate în cele ce urmează:

Temperatura (0C)
Sare 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
NaNO3 73 80 88 96 104 114 124 136 148 162 176
KNO3 13 21 32 46 64 85 110 138 159 202 246
NaCl 36 36 36 36 37 37 37 38 38 39 40
KCl 28 31 34 37 40 43 43 51 39 54 57
Grame sare / 100 grame apă

14
 Lăsând să se răcească lent o soluţie obţinută prin dizolvarea unui amestec format din
cantităţi echivalente de NaNO3 şi KCl dizolvate în cantitatea minimă de apă încălzită la
1000C, prin evaporare, singurul component care va părăsi sistemul este apa; toţi ionii Na+,
K+, NO3- şi Cl- rămân în soluţie; cu alte cuvinte, prin evaporare, are loc o concentrare a
soluţiei.

 Prin evaporarea apei, la un moment dat, soluţia va deveni saturată în raport cu una dintre
sărurile de mai sus, şi anume cu aceea care, la temperatura respectivă, are solubilitatea cea
mai mică în apă; dacă evaporarea apei continuă, sarea respectivă va cristaliza, iar ceilalţi ioni
rămân în soluţie.

Reactivi si accesorii:

 NaNO3(s)  pahare Berzelius  baghetă


 KCl(s)  termometru  cilindru gradat
 Na3[Co(NO2)6](aq)  hârtie de filtru  eprubete
 FeSO4(s)  pâlnie  sticlă de ceas
 H2SO4(conc)

Mod de lucru:
15
 Cântăriţi şi introduceţi într-un pahar Berzelius 5 g NaNO3 şi 4,5 g KCl.
 Utilizând informaţiile prezentate anterior privind solubilitatea NaNO3 şi KCl în apă,
calculaţi cantitatea de apă cumulată necesară pentru a obţine, la 1000C, soluţii saturate ale
acestor săruri.
 Măsuraţi cu un cilindru gradat cantitatea de apă distilată calculată, plasaţi-o într-un
pahar Berzelius şi încălziţi-o la fiebere; pentru a evita pierderile prin evaporare, adăugaţi un
surplus de 0,2 ml şi acoperiţi paharul, în timpul încălzirii, cu o sticlă de ceas.
 Adăugaţi amestecului solid NaNO3+ KCl apa distilată fierbinte (la 1000C) şi agitaţi
amestecul cu o baghetă, până la dizolvarea completă a sărurilor.
 Lăsaţi amestecul să se răcească lent, măsurând continuu temperatura. Pregătiţi între
timp instalaţia de filtrare.
 În momentul în care temperatura atinge 350C, filtraţi amestecul rapid, astfel încât, în
timpul filtrării, temperatura să nu coboare sub 320C.
 Continuaţi răcirea filtratului până la formarea de cristale.
 Filtraţi cristalele formate.
 Dizolvaţi o porţiune din aceste cristale în cantitatea minimă de apă distilată; în soluţia
obţinută, verificaţi prezenţa ionilor K+(aq) şi NO3-(aq).
Astfel:
• Prezenţa ionilor K+(aq) se pune în evidenţă astfel: într-o eprubetă care conţine 1 ml soluţie,
adăugaţi 1 ml soluţie apoasă de hexanitrocobaltiat de sodiu (Na3[Co(NO2)6]).
Prezenţa în soluţie a ionilor de potasiu este dovedită de formarea unui precipitat galben
(hexanitrocobaltiatul de potasiu).
• Prezenţa ionilor NO3-(aq) se pune în evidenţă prin „reacţia inelului brun”:
• într-o eprubetă care conţine 1- 2 ml din soluţia de verificat se adaugă câteva picături de acid
sulfuric concentrat;
• soluţia se răceşte şi apoi se adaugă lent 2 ml soluţie apoasă saturată de sulfat feros;
• se roteşte uşor eprubeta, până la delimitarea unui inel brun, format de ionul complex
[Fe(NO)(H2O)5]2+.

SARCINI TEORETICE :

16
 Utilizând curbele de solubilitate, stabiliţi ordinea creascătoare a solubilităţilor în apă a
celor patru săruri discutate, în intervalul de temperatură 30 - 400C.

< < <

Pe această bază, identificaţi natura chimică a primelor cristale formate şi justificaţi


necesitatea de a menţine, pe durata primei filtrări, temperatura amestecului deasupra valorii
de 320C.

Primele cristale formate:


Este necesar controlul temperaturii în condiţiile menţionate pentru că:

 Scrieţi ecuaţiile reacţiilor (unde este cazul şi a semireacţiilor) utilizate pentru


identificarea ionilor K+(aq) şi NO3 (aq):

3[K+(aq) + NO3-(aq)] + 3Na+(aq) +[Co(NO2)6]3-(aq)


Soluţie incoloră Soluţie galbenă

+
Precipitat galben Soluţie incoloră

K+(aq) + NO3-(aq) + H2SO4(aq) + Fe2+(aq) + SO42-(aq) 

OBȚINEREA HIDROXIDULUI DE SODIU PRIN METODA CAUSTIFICĂRII

Hidroxizii metalelor alcaline, MOH, se numesc adesea si baze caustice, din cauza
actiunii corozive pe care o au asupra pielii. Fiind substante foarte reactive, nu exista libere in
natura, se prepara prin diferite metode chimice sau pe cale electrolitica.

17
O reactie cu aplicatii practice este aceea de dublu schimb intre o sare a unui metal
alcalin si un hidroxid alcalino – pamantos, capabil sa dea o sare alcalino – pamantoasa greu
solubila: carbonat, sulfat, fosfat, borat, etc.:

M2SO4 + Ba(OH)2 2MOH + BaSO4

M2CO3 + Ca(OH)2 2MOH + CaCO3

O reactie de acest tip sta la baza prepararii hidroxidului de sodiu prin procedeul
caustificarii.

Hidroxidul de sodiu

Formula: NaOH
Aspect: cristale albe
Structura:
Temperatura de topire: 323 C
Solubilitate: 111 g/100 ml apa (20 C)

Utilizari
Hidroxidul de sodiu este utilizat in mare cantitate in multe industrii, in principal ca
baza pentru fabricarea pastelor si hartiei, produselor chimice si plastice, sapunului si
detergentilor, textile artificiale, obtinerea aluminiului. Soda serveste, de asemenea, la reglarea
pH-ului si regenerarea rasinilor schimbatoare de ioni din statiile de tratare a apelor. In
industria agro-alimentara serveste la curatirea instalatiilor (circuite, butelii), modificarea
amidonului. Hidroxidul de sodiu este baza cea mai utilizata. Soda este utilizata, de asemenea,
pentru stocarea energiei solare sub forma chimica. De fapt, reactia intre soda si apa este
puternic exoterma. Odata soda diluata, este suficient de a utiliza direct energia solara pentru
evaporarea apei si a reveni la starea initiala. Soda se utilizeaza ca reactiv chimic. In prezenta
cationilor metalici soda formeaza un precipitat de o anumita culoare.
Atentie!
Hidroxidul de sodiu reactioneaza violent cu apa, existand riscul unor reactii
periculoase. Soda caustica este iritanta si coroziva pentru piele, ochi, caile respiratirii si
digestive. Trebuie manipulata cu manusi, ochelari si, de asemenea, trebuie asigurata protectia
cailor respiratorii.

18
Soda caustica creste pH-ul cursurilor de apa, ceea ce reprezinta un pericol pentru
pesti.
Soda caustica nu trebuie confundata nici cu bicarbonatul de sodiu nici cu cel de sodiu.

Principiul metodei
Metoda caustificarii, cea mai veche metoda folosita pentru obtinerea NaOH, consta in
tratarea unei solutii de soda calcinata cu hidroxid de calciu.
Reactia are loc la fierbere si agitare continua. Caustificarea fiind un proces reversibil
se obtin randamente de reactie diferite la valori diferite ale parametrilor de care depinde
echilibrul chimic, concentratia si temperatura.
Lucrand cu solutii concentrate de carbonat de sodiu se obtin solutii mai concentrate de
hidroxid de sodiu, dar mare parte ramane netransformata si, in plus, in solutii prea alcaline o
parte din carbonatul de calciu se dizolva. In solutiile diluate creste gradul de disociere si
randamentul de transformare al sarii. Acest lucru reiese din tabelul 3.

Tabel 3. Gradul de transformare al Na2CO3 in NaOH


Continut Na2CO3 (%) 4,8 9,0 10,0 15,0 18,8

Grad de transformare 99,1 97,2 95,0 93,2 84,8


Na2CO3 in NaOH (%)

Cu toate acestea, nu se recomanda sa se lucreze cu solutii de carbonat de sodiu prea


diluate pentru ca se obtin solutii diluate de hidroxid de sodiu, care necesita operatii greoaie de
evaporare.
In ceea ce priveste parametrul temperatura, cresterea temperaturii duce la cresterea
vitezei de reactie. Totusi, nu se lucreaza la temperaturi care depasesc 80C, pentru ca
stingerea varului este un proces exoterm. De asemenea, la temperaturi prea mari, creste
agitatia termica si separarea namolului din lesie este ingreunata.
Tinand seama de ambii parametri (concentratie si temperatura) randamentul cel mai
bun se obtine lucrand cu o solutie de carbonat de sodiu 10-12% si la o temperatura de 60 -
70C. Metoda prezinta dezavantajul obtinerii de hidroxid de sodiu cu randament mic si
impurificat cu carbonat de sodiu. In plus, se obtin solutii diluate, care necesita instalatii
intinse pentru evaporare si concentrare.

19
Mod de lucru
Se masoara 10 ml de Na2CO3 de concentratie 12% (d = 1,1 g/cm3) si se adauga un
volum de suspensie de Ca(OH)2 de concentratie 10% (d = 1,6 g/cm3), calculat tinand cont de
stoichiometria reactiei. Se incalzeste amestecul de reactie la aproximativ 60 - 80C pe plita,
timp de 15 minute. Din suspensia obtinuta se separa hidroxidul de sodiu format prin filtrare si
se masoara volumul solutiei obtinute. Din aceasta solutie se ia o cota parte pentru
determinarea cantitatii de hidroxid de sodiu obtinuta si pentru controlul puritatii.

Controlul puritatii hidroxidului de sodiu si calculul randamentului de


transformare
Hidroxidul de sodiu obtinut prin reactia de caustificare este impurificat cu carbonat,
acest lucru constituind unul din dezavantajele metodei. De aceea este necesar controlul
puritatii.

Mod de lucru
Din solutia obtinuta dupa filtrate se iau 5 ml si se trec intr-un balon cotat de 100 ml.
Se aduce la semn cu apa distilata si se omogenizeaza.
Din solutia omogenizata se ia o proba de 10 ml care se titreaza cu HCl 0,1N in
prezenta de fenolftaleina pana la aparitia unei coloratii roz persistente. Se noteaza volumul de
acid folosit (V1). Se continua apoi titrarea cu HCl 0,1N in prezenta de metilorange pana la
aparitia unei coloratii rosu-portocaliu. Se noteaza din nou volumul de HCl (V2).
La titrarea in prezenta de fenolftaleina au loc urmatoarele reactii:

NaOH + HCl H2O + NaCl

Na2CO3 + HCl NaCl + NaHCO3

La titrarea in prezenta de metilorange are loc urmatoarea reactie:

NaHCO3 + HCl NaCl + H2O + CO2

Cantitatea de hidroxid de sodiu din cei 10 ml de solutie din balonul cotat se calculeaza cu
relatia:

20
(V1 - V2) . FHCl . 40
a (g NaOH) =
10000
Cantitatea de hidroxid de sodiu obtinuta practic se determina astfel:

10 ml solutie…………….a g NaOH
100 ml solutie …………..x g NaOH
x = 10a (g NaOH)
5 ml solutie………10a g NaOH
V ml solutie…………y g NaOH
y = 2 a  V (g NaOH practic)
unde V = volumul de solutie obtinuta in urma caustificarii.
Randamentul reactiei se calculeaza dupa relatia:

g NaOH practic
= . 100
g NaOH teoretic
Prezentarea rezultatelor

1. Se va scrie configuratia electronica a ultimului strat pentru Na, K, Na+, K+, Mg, Mg2+,
Ba, Ba2+.
2. Se vor defini perechile de săruri reciproce.
3. Se va specifica pe ce proprietate a substanţelor se bazează metoda de separare
aplicată.
4. Se va arăta cum se comportă compuşii metalelor alcaline din punct de vedere al
solubilităţii şi stabilităţii termice.
5. Se va scrie ecuaţia reacţiei care stă la baza metodei de separare utilizată.
6. Se vor scrie ecuaţiile reacţiior de identificare pentru ionii K+ si NO3-.
7. Se va scrie ecuaţia reacţiei care stă la baza metodei caustificării şi se va justifica
deplasarea echilibrului spre formarea hidroxidului de sodiu odată cu modificarea
parametrilor.
8. Se va determina randamentul ȋn hidroxid de sodiu.
9. Explicaţi de ce Li2CO3 este cel mai puţin stabil dintre carbonaţii metalelor alcaline!
10. Explicaţi de ce o bază mai slabă, cum este hidroxidul de calciu, poate scoate din
sărurile sale o bază mai puternică, cum este hidroxidul de sodiu!

21