PROPRIETATEA SI LIBERA

INITIATIVA
Una din problemele majore ale stiintei economice o constituie
definirea proprietatii ca relatie sociala complexa, multifunctionala,
fundamentala si determinata istoric.

Continutul categoriei de propietate, in sens larg, poate fi analizat din

perspectiva urmatoarelor premise axiologice:

         dimensiunea economica reflecta relatiile material-obiective dintre

indivizi, socio-grupuri si organizatii in legatura cu modul de
insusire a bunurilor economice;

         dimensiunea social-filosofica se fundamenteaza pe explicatia

potrivit careia realizarea personalitatii umane si manifestarea
responsabilitatii sociale are loc in cadrul relatiilor de proprietate
existente;

         dimensiunea juridica vizeaza abordarea proprietatii ca expresie a

unor raporturi juridice privind posesiunea bunurilor economice de
catre o persoana fizica sau juridica in expresia dreptului titularilor
de proprietate de a dispune si de a folosi obiectul proprietatii.

In consecinta, categoria de proprietate exprima ansamblul relatiilor

sociale statornicite istoric si reglementate juridic in legatura cu insusirea si
stapanirea de catre oameni a bunurilor economice, relatii care determina
manifestarea personalitatii umane. Aceste relatii exprima exercitarea unuia,
mai multora sau a tuturor atributelor proprietatii, dupa cum urmeaza:

         dreptul la posesiune, respectiv dreptul de a dispune de bunurile

economice;
          dreptul de utilizare sau de folosire a bunurilor. Proprietarul poate
sa-si exercite acest drept in mod autonom sau poate sa-l transfere
pe baza de de contract unei alte persoane fizice sau juridice;

         dreptul de dispozitie al proprietarului asupra bunului aflat in

proprietatea sa, puterea deplina de a dispune de el;

         dreptul de uzufruct sau dreptul de insusire a rezultatelor

economice;

         dreptul de gospodarire, administrare si gestionare a obiectului

proprietatii. Acest atribut a aparut odata cu revolutia manageriala.

            Exercitatea acestor atribute este un monopol al proprietarului

instrainarea lor fiind o functie exclusiva a acestuia. Instrainarea priveste
unul,  mai multe sau toate atributele proprietatii.

            Instrainarea totalitatii atributelor proprietatii pe baza de contra

echivalent constituie continutul actului de vanzare-cumparare a bunului.
Daca instrainarea tuturor atributelor dreptului de proprietate se face fara
contra echivalent, atunci este fie donatie, fie mostenire a proprietatii.

            Transmiterea tributelor de posesiune si utilizare, pe diferite

durate, genereaza relatii de inchiriere, locatie de gestiune, concesionare,
arendare, de credit etc. Daca proprietarul cedeaza temporar atributul de
administrare a obiectului proprietatii, se nasc raporturi manageriale.

            Transmiterea atributului de culegere a roadelor unui bun

genereaza raporturi de uzufruct.

            In functionalitatea ei socio-economica, proprietatea se prezinta

sub forma unitatii a doua componente: obiectul si subiectul proprietatii.

Obiectul proprietatii il constituie bunurile economice, inclusiv forta de

munca a producatorului direct.

Subiectii proprietatii¹ sunt persoanele fizice sau juridice, care detin

bunuri economice in proprietatea lor exclusiva si care isi exercita direct
drepturile asupra acestora .
 Printre subiectii de proprietate se inscrie si statul, care prin
intermediul administratiilor publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o
anumita parte a obiectului proprietatii.

Prin esenta sa, dreptul de proprietate exprima libertatea individului, a

fiecarui agent economic, libera initiativa de a dispune de anumite bunuri,
de a le folosi si beneficia de rezultatele functionarii proprietatii.

Notiunea de libertate economica exprima posibilitatea actiunii

economice creatoare bazata pe libera initiativa si eficienta economica a
subiectilor de proprietate care isi realizeaza propriile interese economice si
isi satisfac trebuintele.

Libertatea economica isi gaseste materializarea in manifestarea

liberei initiative a agentilor economici in calitate de proprietari si
intreprinzatori in scopul producerii bunurilor prin angajarea in mod liber in
acte de schimb (comerciale), in asociatii si societati comerciale.

Libera initiativa, conditie de baza a functionarii economiei de piata,

asigura oamenilor libertatea sa desfasoare orice activitate economica in
limitele prevazute de legislatia statului de drept. Libera initiativa cunoaste
adevarata ei implinire si manifestare numai in conditiile proprietatii
particulare.

In practica sociala pot apare si fenomene anacronice, care aduc

atingere liberei initiative si democratiei economice, in sensul existentei
monopolurilor private sau etatiste, care prin politicile practicate ingradesc
libera initiativa a agentilor economici.

In cadrul economiilor dezvoltate distingem mai multe forme de

proprietate.

Proprietatea particulara (privata). Ea detine un rol predominant in

tarile cu economie de piata.

Aceasta forma de proprietate se caracterizeaza, in primul rand, prin

autonomizarea deplina a unitatilor economice, ceea ce permite
functionalitatea eficienta si manifestarea neingradita a liberei initiative de
catre acestea.
 In al doilea rand, in unitatile economice din sectorul privat se
realizeaza o cointeresare materiala sporita si o motivatie superioara in
munca.

In al treilea rand, proprietatea particulara are capacitatea unei mai

bune adaptari economice la cerintele fluctuante ale pietei.

In al patrulea rand, aceasta forma de proprietate este conditia

economica a libertatii individului si a democratiei economice.

Proprietatea publica (de stat) se regaseste in proportii diferite in

economia tarilor lumii, avand o pondere mai mare in anumite ramuri
economice: transporturi, cercetare stiintifica, centrale atomo-electrice,
minierit etc. Aceasta forma este prezenta in sectoarele neatractive pentru
intreprinzatorii privati datorita rentabilitatii mult mai reduse.

Proprietatea mixta se formeaza prin asocierea capitalurilor private cu

cele ale unitatilor de stat. Ea poate functiona si prin participarea capitalului
privat si de stat din mai multe tari, constituindu-se in acest fel proprietatea
mixta multinationala.

Prezentarea formelor de proprietate evidentiaza ca pluralismul

acestora este nu numai posibil, dar si necesar, deoarece intre ele exista o
relatie de interdependenta, de influentare reciproca. Ele coexista in
functionalitatea lor, ca sistem al proprietatii. O forma de proprietate nu se
opune celeilalte. Astfel, compatibilitatea formelor de proprietate este o
necesitate obiectiva cu caracter istoric, deoarece sectorul particular trebuie
sa fie sustinut de catre stat prin parghii economice stimulative si un cadru
legislativ, adecvat. La randul sau, sectorul public trebuie sa se bazeze pe
sectorul privat, care prin impozitele platite asigura statului o sursa bugetara
ce poate fi redistribuita in interes public.