ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Scop: asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
determinate de:
 Scaderea oxigenului alveolar
 Diminuarea hemoglobinei
 Tulburari in sistemul circulator
 Probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara
Indicatii:
 In hipoxii circulatorii: insuficienta cardiaca, edem pulmonar acut, infarct miocardic
 In hipoxii respiratorii de diverse cauze si grad6te
 Stari de soc, bolnavi anesteziati cu anestezie generala, pana la revenirea starii de
constienta
 Bolnavii cu complicatii postoperatorii: hemoragie, tulburari respiratorii, circulatorii
 Lauze si NN cu suferinte in oxigenare.
Surse de oxigen:
 Statie centrala de oxigen
 Microstatie
 Butelie cu oxigen
Precautii in utilizarea surselor de oxigen:
 deoarece oxigenul favorizeaza combustia, prezenta sa trebuie atentionata
 pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului fumatului sau a unei flacari in
preajma sursei de oxigen
 se vor verifica echipamentele electrice din incaperea respectiva
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statica (materialele
sintetice) si a materialelor inflamabile ( uleiuri, alcool)
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa sursei de oxigen
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovitura lor pe timpul
transportului
 buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozitie verticala, pe un suport si fixate cu inele
metalice, departe de calorifer sau soba
 cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a
extintoarelor si a modului de utilizare a acestora

Metode de administrare a oxigenului:

A) Prin sonda nazala:
 Este metoda cea mai frecvent utilizata
 Permite administrarea oxigenului in concentratie de 25 – 45%
 Poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
 Nu poate fi folosita la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale
B) Prin masca:
 Permite administrarea oxigenului in concentratie de 40 – 60%
 Este incomoda datorita sistemului de prindere si etansiezare
  Accentueaza starea de anxietate mai ales la copii
 Poate cauza iritatia tegumentelor fetii
 Nu se va utiliza la pacientii cu arsuri la nivelul fetei
C) Ochelari pentru oxigen:
 Sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
 Se utilizeaza la copii si pacientii agitati
 Sunt mai bine tolerati de pacienti
D) Cortul de oxigen:
 Frecvent utilizat la copii
 Concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
 Are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste si se supraincarca cu vapori
datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu
 Oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalatii de racier
 In cort se pot monta instalatii de racier
 Copii vor fi supravegheati permanent, pentru a nu disloca cortul

Echipamentul necesar administrarii oxigenului:

 Sursa de oxigen
 Umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului, continand apa sterila)
 Sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
 Leucoplast pentru fixarea sondei
Interventiile asistentei:
 Pregatirea psihica a pacientului asigurandu-l de luarea tuturor masurilor de precautie si
asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare (daca este posibil pozitie semisezand,
care favorizeaza expansiunea pulmonara)
 Ansamblarea echipamentului
 Dezobstruarea cailor respiratorii si asigurarea unei ventilatii eficiente
 Masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus
 Umectarea sondei cu apa sterila pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii
mucoasei
 Se introduce sonda in nara cu miscari blande, paralel cu palatul osos si perpendicular
cu buza superioara
 Se fixeaza sonda cu leucoplast si debitul de 4 – 6 l/min. sau la indicatia medicului
 Daca se utilizeaza masca de oxigen, aceasta se va aseza acoperind nasul si gura
pacientului si se va fixa cu o curea in jurul capului
 Aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea culorii
tegumentelor, masurarea respiratiei si pulsului)
 Supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a
unor complicatii
 Supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit)
 Acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrarii oxigenului si
combaterea oricarei cauze de disconfort
 Mobilizarea periodica a sondei si scoaterea o data pe zi si introducerea ei in cealalta
nara
 Curatarea echipamentului la terminarea tehnicii
Incidente si accidente:
 Daca recipientul pentru barbotarea oxigenului se rastoarna, lichidul poate fi impins de
oxigen in caile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 In cazul utilizarii prelungite a oxigenului, in concentratii mari sau la presiuni ridicate,
pot aparea:
- iritarea locala a mucoasei
- congestie si edemul alveolar
- hemoragie intraalveolara
- atelectazie
 patrunderea gazului in esofag duce la distensie abdominala

DE RETINUT:
 administrarea oxigenului se va face dupa permeabilizarea cailor respiratorii
 inainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate masurile de precautie
 pe timpul administrarii se va supraveghea atent pacientul si echipamentul de
administrare