Sunteți pe pagina 1din 10

NOŢIUNI DE REGULAMENT

Jocul de volei se desfăşoară în baza unui regulament întocmit şi aprobat de


Federaţia Internaţională de Volei ( F.I.V.B. ), regulament la care aderă toate
federaţiile de specialitate naţionale.
Regulamentul jocului de volei conţine:
- reguli ce se referă la dimensiunile terenului, spaţiilor adiacente, a
instalaţiilor necesare şi a mingii;
- reguli care se referă la jucători, arbitrii şi celelalte persoane implicate
(staff-ul tehnic, crainic, personal auxiliar, etc.);
- noţiuni de regulament ce vizează direct jocul de volei.
La Congresul F.I.V.B. din anul 1998, desfăşurat la Tokyo, s-a adoptat noul
sistem de punctare cu scopul de a aduce jocul de volei în nişte limite de timp mai
uşor previzibile. Acesta a avut caracter obligatoriu din anul 1999 pentru toate
competiţiile organizate de F.I.V.B.
Meciurile se dispută pe sistemul trei seturi câştigate din cinci, doar că se
trecea la sistemul “ tie-break”. În primele patru seturi, echipa câştigătoare va fi cea
care va ajunge prima la 25 de puncte, iar în setul al cincilea se joacă până la 15
puncte cu diferenţă de 2 puncte în toate seturile disputate. O altă noutate a
regulamentului a fost apariţia unui jucător denumit “ libero” care poate intra
numai în linia a doua şi nu are voie să servească, să atace sau să sară la blocaj.
După noile prevederi ale regulamentului jocului de volei, fiecare acţiune de joc se
finalizează prin câştigarea sau pierderea punctului.
În continuare prezentăm succint cele mai importante date din regulamentul
jocului de volei pentru înţelegerea de către o categorie cât mai largă a acestuia.

SPAŢIUL DE JOC cuprinde terenul de joc şi zona liberă. ( fig. 7.1.)


Terenul de joc trebuie să aibă o culoare clară şi distinctă de zona liberă şi
are forma unui dreptunghi cu laturile de 18x9 m. înconjurat simetric de o zonă
liberă dreptunghiulară de minimum 3 m. lăţime. Un spaţiu de cel puţin 7 m de la
sol trebuie să fie liber de orice obstacol.
 Liniile terenului - lăţimea tuturor liniilor este de 5 cm. Ele trebuie să
aibă o culoare deschisă şi diferită de cea a solului şi a altor marcaje:
- liniile de delimitare: terenul de joc este delimitat de linii laterale şi două
linii de fund, ambele trasate în interiorul terenului de joc.
- linia de centru: axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri
egale, măsurând 9x9 m. fiecare.

Fig. 7.1. Terenul de joc

 Zonele şi spaţiile de joc


- zona de atac este delimitată în fiecare teren de axa liniei de centru şi de
linia de atac trasată în interiorul zonei la o distanţă de 3 m de această
axă.
- zona de serviciu - este în spatele liniei de fund pe toată lăţimea acesteia,
în adâncime se prelungeşte până la capătul zonei libere prin două linii
punctate fixate la o distanţă de 20 de cm în prelungirea liniilor laterale.
- zona pentru înlocuiri- este delimitată de prelungirea imaginară acelor
două linii de atac până la masa scorerului.
- În afara zonei libere se află spaţiul de încălzire, folosit de jucătorii de
rezervă în timpul desfăşurării jocului.
- Zona de schimbare a liberoului se află într-o parte a zonei libere situată în
faţa băncilor pentru rezerve, delimitată de prelungirea liniei de atac şi de
linia de fund a terenului.

FILEUL
- fileul măsoară 1 m. lăţime şi 9,50 m. lungime, fiind întins vertical
deasupra liniei de centru, este de culoare neagră, alcătuit din ochiuri
pătrate cu latura de 10 cm. La partea superioară are o bandă de pânză albă
răsfrântă pe fiecare parte a fileului de 5 cm., iar pe lăţime are benzile
laterale două benzi albe, late de 5 cm, lungi de 1 m, sunt prinse vertical
de fileu deasupra fiecărei linii laterale a terenului.
(fig. 7.2.)
- La marginea fiecărei benzi laterale se fixează câte o tijă (antenă) de 1,80
m şi diametrul de 10 mm, antenă care depăşeşte cu 80 cm marginea
superioară a fileului. Acestea au rolul de a delimita în lateral spaţiul de
trecere a mingii.
- înălţimea fileului este de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei,
măsurat la centrul terenului.

STÂLPII ŞI ACCESORIILE
- stâlpii sunt poziţionaţi la o distanţă începând de la 0,50 m până la 1m de
linia laterală a terenului. Înălţimea lor este de 2,55 m , trebuie să fie
reglabili şi înveliţi cu protecţie din material moale pentru evitarea
accidentelor. Ei trebuie să fie fixaţi în sol. (fig. 7.2.)
- Accesoriile cuprind: scaunul arbitrului, o măsurătoare din lemn pentru
fileu, suport pentru mingiile de joc, două seturi de plăcuţe cu numere de
la 1 la 18 care se folosesc la schimbarea jucătorilor, mese pentru
completul de arbitrii,medicul şi observatorul jocului, bănci sau scaune
pentru rezerve şi antrenori, 2-6 teuri pentru ştergerea suprafeţei de joc.

Fig. 7.2. Fileul şi stâlpii de volei

MINGEA
- mingea va fi de piele, de piele sintetică sau material similar. Culoarea:
uniformă, deschisă; circumferinţa: 65-67 cm.; greutatea: 260-280 gr.
presiunea interioară 294,3 – 318,8 mbari sau 0,300-0,325 kg/cm2.
( fig. 7.3.)
- Mingea poate avea o singură culoare sau o combinaţie de culori;
- Toate mingile utilizate într-un meci trebuie să aibă aceleaşi caracteristici
cu privire la circumferinţă, greutate, presiune, model, culoare;
- Competiţiile mondiale si oficiale ale FIVB, precum şi Campionatele sau
Ligile Naţionale vor fi jucate cu mingi omologate de FIVB sau cu alte
tipuri de mingi dacă există autorizarea prealabilă a FIVB.
- Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB vor fi utilizate trei
mingi. În acest caz, şase copii de mingi vor fi plasaţi astfel: câte unul în
dreptul fiecărui colţ al zonei libere şi câte unul în spatele fiecărui arbitru

Fig. 7.3. Mingea de volei

ECHIPELE
- O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor
principal, unul secund, un maseur şi un medic. La meci nu pot participa
decât jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj şi nu pot intra în aria
competiţională şi cea de control in timpul încălzirii oficiale şi a meciului
decât persoanele înscrise pe foaie
- Căpitanul echipei trebuie să fie înregistrat pe foaia de arbitraj. El este
identificat printr-o tresă de 8x2 cm de culoarea diferită de cea a tricoului,
plasată sub numărul din faţă. Când căpitanul nu este în teren, antrenorul
principal (sau căpitanul) va desemna un alt jucător care va prelua funcţia
de căpitan.
- Jucătorii care nu intră în prima formaţie de 6 trebuie să stea aşezaţi pe
banca de rezerve sau în aria de încălzire.
ECHIPAMENTUL
- Echipamentul jucătorilor se compune din tricou, chilot şi pantofi de sport
uşori, flexibili, cu talpă de cauciuc, fără toc.
- Tricourile trebuie să fie uniforme, de aceiaşi culoare pentru toată echipa
cu excepţia liberoului care are echipamentul de altă culoare
- Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului şi al spatelui
trebuie să măsoare cel puţin 15 cm în înălţime pe piept şi minimum 20
cm in înălţime pe spate.
- Primul arbitru poate hotărî ca unul sau mai mulţi jucători să-şi schimbe
echipamentul dacă acesta s-a deteriorat doar cu unul de aceiaşi culoare

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE JUCĂTORILOR


- jucătorii trebuie să cunoască regulile jocului şi să le respecte, să accepte
deciziile arbitrilor fără a le comenta.
- trebuie să se comporte respectuos şi politicos în spirit " fair-play" faţă de
arbitri, adversari, coechipieri şi spectatori.
- comunicările între toţi membri unei echipe în timpul jocului sunt
permise.
 Căpitanul
- semnează foaia de arbitraj, reprezintă echipa la tragerea le sorţi
- în timpul jocului este singurul autorizat să vorbească cu arbitri, dar numai
când mingea este în afară de joc.
- mulţumeste arbitrilor şi semnează foaia de arbitraj pentru a confirma
rezultatul meciului
- să înscrie in foaia de arbitraj o contestaţie cu privire la aplicarea sau
interpretarea de către arbitri a regulilor de joc.
 Antrenorul principal
- înaintea jocului înscrie sau verifică numele şi numerele jucătorilor săi
înscrişi pe foaia de arbitraj, apoi o semnează;
- înaintea fiecărui set predă scorerului fişa (fluturaşul) cu aşezarea echipei
în teren;
- stă aşezat pe banca de rezerve, cel mai aproape de scorer, dar poate părăsi
temporar poziţia sa;
- în timpul jocului poate da instrucţiuni jucătorilor;
- cere timpul de odihnă şi face înlocuirile de jucători.
 Antrenorul secund
- poate sta pe banca de rezerve, dar nu are dreptul să intervină în joc.
- în cazul când antrenorul principal trebuie să părăsească echipa, el poate
să-i preia responsabilităţile cu autorizarea arbitrului principal.
FORFAIT-ul
O echipă pierde prin "forfait" (0-3, 0-25 pentru fiecare set) dacă:
- nu se prezintă la teren la ora stabilită
- dacă o echipă refuză să joace după ce a fost somată să o facă, ea este
declarată forfait şi pierde meciul cu rezultatul 0 - 3 la seturi şi 0 - 25
pentru fiecare set
- o echipă declarată incompletă pentru un meci, pierde meciul, păstrându-
şi punctele sau seturile câştigate până atunci.

POZIŢIILE JUCĂTORILOR ŞI ROTAŢIA


- în momentul lovirii mingii de către jucătorul care serveşte, fiecare echipă
trebuie să fie cu toţi jucătorii în terenul propriu (cu excepţia jucătorului
care a servit), plasaţi în două linii de câte trei jucători:
- Cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia I,
ocupând poziţiile 4,3 şi 2.
- Ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5,6 şi 1.
- Imediat ce mingea a fost servită jucătorii se pot deplasa şi pot ocupa orice
poziţie pe propriul teren şi în zona liberă. Odată ce echipa de la preluare a
câştigat dreptul de a servi, jucătorii săi trebuie să efectueze o rotaţie,
deplasându-se cu o poziţie în sensul acelor de ceasornic.
- Ordinea la rotaţie este determinată prin formaţia de start a echipei şi este
controlată prin păstrarea ordinii la serviciu şi a poziţiilor jucătorilor pe
toată durata setului

SCHIMBAREA JUCĂTORILOR
- prin înlocuire se înţelege acţiunea prin care un jucător părăseşte terenul
şi un altul ocupă poziţia acestuia cu autorizarea arbitrilor. Într-un set
sunt permise maximum şase înlocuiri simple sau trei duble.
- Schimbările jucătorului libero nu intră în aceste reguli.
- Un jucător din formaţia de start poate ieşi din joc şi reintra, dar numai o
singura dată într-un set şi numai in poziţia pe care el o ocupa anterior în
formaţia de start.
- Un jucător (cu exceptia liberoului) care nu mai poate continua să joace
din cauza unei accidentări sau a îmbolnăvirii va trebui să fie înlocuit
regulamentar. Dacă înlocuirea regulamentară nu este posibilă, echipa are
dreptul să beneficieze de o înlocuire excepţională.
JUCAREA MINGII
- fiecare echipă are dreptul la maximum trei lovituri (plus blocajul) pentru
a retrimite mingea peste fileu. Un jucător nu poate atinge mingea de două
ori consecutiv (cu excepţia blocajului).

GREŞELI ÎN JUCAREA MINGII


- patru lovituri : o echipă atinge mingea de patru ori înainte de a o retrimite
peste fileu;
- lovitură ajutată când un jucător se sprijină pe un obiect sau un coleg;
- minge ţinută- un jucător nu loveşte clar mingea;
- dublă lovitură- un jucător atinge mingea de două ori succesiv sau mingea
atinge mai multe părţi ale corpului său.

GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU


- atingerea fileului sau a adversarului influenţând jocul acestuia
- pătrunderea în spaţiul de joc advers împiedicând jocul adversarului

GREŞELI DE SERVICIU
- nerespectarea ordinii la serviciu
- execuţia incorectă
- serviciul atinge un jucător al echipei proprii
- atinge fileul şi cade în afara terenului.

GREŞELI LA ATAC
- lovirea mingii în spaţiul de atac al echipei adverse;
- trimiterea mingii în afara terenului;
- lovitura de atac asupra serviciului advers;
- Un jucător din linia a doua execută acţiunea de atac efectiv din linia I,
atunci când mingea este situată în întregime deasupra marginii superioare
a fileului;
- Jucătorul libero execută un atac efectiv, atunci când mingea se află în
întregime deasupra marginii superioare a fileului;
- Un jucător execută un atac efectiv asupra unei mingi aflată în totalitate
deasupra marginii superioare a fileului când ea este provenită dintr-un
pas în degete al liberoului aflat în propria zonă de atac.
GREŞELI LA BLOCAJ
- atingerea mingii în spaţiul de joc advers înaintea sau în timpul loviturii de
atac;
- blocajul efectiv al unui jucător din linia a doua sau al jucătorului libero;
- blocajul prin exteriorul antenelor;
- blocarea serviciului advers;
- atingerea fileului;
- mingea respinsă de blocaj cade în afara terenului.

ÎNTRERUPERI DE JOC
- fiecare echipă are dreptul la doi timpi de odihnă şi şase înlocuiri simple
sau trei duble într-un set;
- întreruperile pot fi cerute numai de către antrenorul principal sau
căpitanul de echipă;
- durata unui timp de odihnă este de 30 de secunde;
- pe lângă cele două time-out-uri pentru fiecare echipă mai există două
întreruperi de joc la punctul 8 şi 16 numite time-out-uri tehnice;
- În timpul time-out-lui toţi jucătorii se deplasează în spaţiul liber lângă
banca de rezerve.

ÎNTRE SETURI
- toate pauzele dintre seturi durează 3 minute, interval în care se schimbă
terenul şi se înregistrează jucătorii în foaia de arbitraj.

SCHIMBAREA TERENULUI
- după fiecare set echipele schimbă terenurile de joc şi băncile de rezerve.
Pentru setul decisiv se efectuează o nouă tragere la sorţi. În acest set când
o echipă acumulează 8 puncte, se schimbă terenurile, poziţiile jucătorilor
fiind păstrate.

SANCŢIUNI ŞI CARTONAŞE UTILIZATE

 Avertisment - nu se acordă sancţiune se realizează verbal iar a doua


oară se arată cartonaşul galben
 Penalizare – se arată cartonaşul roşu
 Eliminare – se arată cartonaşul galben şi roşu împreună
 Descalificare – se arată cartonaşul galben şi roşu separat
Oficialii şi obligaţiile acestora

 Arbitrul principal – conduce jocul de la început până la sfârşit. Deciziile


lui sunt suverane şi pot anula deciziile celorlalţi arbitrii.
Înaintea începerii jocului inspectează şi verifică condiţiile sălii de joc
mingiile şi celelalte materiale. În timpul jocului sancţionează greşelile de
atingere a mingii şi toate acţiunile care se produc deasupra fileului în partea
sa superioară.
 Arbitrul secund – este asistentul arbitrului principal, supraveghează
activitatea arbitrului scorer, a membrilor echipelor de pe banca de rezerve.
El autorizează cererile de întrerupere a jocului, controlează durata şi anunţă
antrenorii când au epuizat timpii de odihnă. Deasemeni autorizează şi
schimbarea jucătorilor anunţând antrenorul când îşi termină variantele de
schimbări.
 Scorerul – are îndatorirea de a ţine foaia de arbitraj cu cooperarea arbitrului
secund. Înaintea jocului înscrie jucătorii fiecărei echipe şi oficialii acestora,
verifică formaţiile de start ale fiecărei echipe.
În timpul jocului înscrie punctele fiecărei echipe, controlează corectitudinea
rotaţiei, înregistrează întreruperile de joc şi schimburile de jucători, anunţă
finalurile de set şi meci, şi înregistrează sancţiunile şi penalizările acordate
echipelor.
 Asistenţii de linie – sunt 4 la număr aşezaţi la fiecare colţ al terenului.
Fiecare dintre ei supraveghează o linie de demarcaţie a terenului. Ei au
responsabilitatea de a semnala mingiile aut sau teren sau cele care sunt
atinse de jucători, ating antenele sau fileul în afara spaţiului de joc.

S-ar putea să vă placă și