Insulina 

este un hormon, secretat de insulele lui Langerhans, ce participă la metabolismul

glucidelor. Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în
primul rând la micșorarea concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește permeabilitatea
membranei celulare pentru glucoză. Insulina are o acțiunea antagonistă glucagonului.

Structura

Insulina este un hormon, ce este compus din 2 lanțuri peptidice, formate din 20 - 30 aminoacizi,
unite între ele prin 2 legături bisulfidice. Moleculele de insulină sunt asemănătoare la mamifere,
astfel încât mulți bolnavi de diabet sunt tratați cu insulină extrasă de la porci. Aceste molecule tind
să formeze dimeri în soluție.
Insulina este o proteină mică cu masa de 5734 daltoni și cuprinde 51 resturi aminioacidice. Este
alcătuită din două lanțuri, un lanț A (cu 21 resturi aminoacidice) și unul B (cu 30 resturi
aminoacidice) legate prin două punți disulfurice (A7-B7 și A20-B19); o a treia legătură disulfurică leagă
restul Cys-A6 cu Cys-A11.Insulinele altor specii diferă de cea umană. Diferența cea mai mică există
între insulina umană și cea de porc, acesta deosebindu-se numai prin natura restului C-terminal al
lanțului B. La om este treonina, la porc alanina. Insulina de porc din care s-a detașat treonina
terminală este practic lipsită de antigenicitate și este folosită în tratamentul diabetului. Prin
tehnologia ADN recombinant s-a obținut insulina umană pentru uz terapeutic. Insulina formează cu
ionii Zn2+ agregate, dimeri, tetrameri, hexameri. În pancreas insulina se află sub formă de hexameri.
Forma activă circulantă este probabil monomerul.

Sinteza
Insulina este sintetizată în insulele lui Langerhans, pancreas, de către celulele-beta. Sinteza
acesteia cuprinde câteva etape:

1. După gena insulinei, aflată în cromozomul al 11-lea, se formează ARn-ul corespunzător;

2. după mARN-ul dat (ARN mesager), este translat un lanț peptidic, care introdus în reticulul
endoplasmatic, se transformă în proinsulină;
3. după expunerea proinsulinei la unele endopeptidaze, apare forma matură a insulinei.
Insulina, ca și alte proteine secretorii, este sintetizată sub forma unui precursor, pre-pro-
insulină.Segmentul N-terminal, pre, cu 23 aminoacizi, peptidul semnal hidrofob are rolul de a
conduce polipeptidul născând în cisternele reticulului endoplasmatic unde este îndepărtat.
Proinsulina, polipeptid cu 86 resturi aminoacidice, cuprinde lanțurile A și B ale moleculei virtuale de
insulină legate prin punți disulfurice.
Capătul N-terminal al lanțului A este legat de capătul C-terminal al lanțului B prin intermediul unui
peptid de legătură.
Proinsulina este transportată din reticulul endoplasmatic în aparatul Golgi unde este transformată în
insulină. Prelucrarea proinsulinei are loc sub acțiunea unei endopeptidaze care rupe două legături
peptidice flancate de resturi aminoacidice bazice.Rezultă trei fragmente asupra cărora acționează o
carboxipeptidază care detașează resturile de arginină și lizină de la capătul C-terminal al lanțului B
(din insulină) și la peptidului de legătură. Complexitatea structurală a proinsulinei este necesară
stabilirii corecte a punților disulfurice din insulină. Lanțurile A și B separate nu se pot organiza
spontan în molecula activă a insulinei.
Insulina, peptidul C și o cantitate mică de proinsulină sunt încorporate în granule secretorii și sunt
eliberate împreună în circulație.

Funcții
Metabolismul glucidelor

 Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în
primul rând la micșorarea concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește permeabilitatea
membranei celulare pentru glucide.
 Insulina de asemenea participă la transformarea glucozei în glicogen (substanță de rezervă),
și la depozitarea glicogenului în ficat.
 Hipersecereția insulinică care are loc pe cale vagală, duce la o creștere a consumului tisular
periferic de glucoză. Din această cauză în citoplasmă are loc o sinteză excesivă de lipide.
Cunoscându-se acest efect se bazează administrarea terapeutică de doze mici și repetate de
insulină pentru a se obține un efect hiperponderal.[4]
Metabolismul lipidelor
Insulina participă la sinteza acizilor grași în ficat, stimulând lipogeneza. Aceasta de asemenea poate
inhiba descompunerea lipidelor din țesutul adipos, prin inhibarea lipazei intracelulare.

Metabolismul proteinelor
Insulina are un rol important în sinteza proteinelor, prin creșterea transportului de aminoacizi în
cadrul celulelor. Poate astfel accelera sinteza proteinelor în cadrul mușchilor.

Alte funcții

 Poate stimula creșterea organismelor.